Curvia – curăția

·        Din patru lucruri se înmulțește curvia trupului: din somnul pe nesăturate, din glume și din împodobirea trupului. (Avva Isaia)

·        Neprihănit este cel ce nici măcar în somn nu mai simte în sine vreo mișcare cât de slabă a desfrânării. Neprihănit este cel ce a dobândit o totală insensibilitate față de trupuri, oricare le-ar fi frumusețea, iar regula și definiția desăvârșitei purități constă în aceasta: a avea aceiași atitudine către cele însuflețite și cele neînsuflețite, raționale și cele lipsite de rațiune.

·        Cel care a dobândit neprihănirea să nu-și închipuie cumva că a câștigat-o prin forțe proprii, căci este cu neputință ca cineva să-și biruiască firea. Unde s-a biruit firea, este vădit că acolo-i de față Cel mai presus de fire.

·        Începutul curăției este neconsimțirea gândurilor spurcate și când în timpul somnului apar scurgeri necauzate de imagini tulburătoare. Mijlocul este marcat de mișcări firești cauzate de îndestularea bucatelor dar neînsoțite de închipuiri obscene și izbăvire de orice scurgeri. Iar sfârșitul este moartea trupului față de aceste mișcări, înainte de moartea gândurilor (gândurile se mai pot ivi în minte dar trupul nu mai reacționează deloc).

·        Cel ce a alungat câinele acesta cu ajutorul rugăciunii se aseamănă celui ce luptă cu un leu, dar cel ce îl înfrânge pe acesta cu împotrivirea în cuvânt se aseamănă celui ce-și urmărește dușmanul. Cel care respinge dintr-o dată năvala lui, deși se află încă în trup, s-a sculat din sicriu.

·        Dacă semnul adevăratei purități este dispariția închipuirilor din timpul somnului sau insensibilitatea față de ele, apoi culmea desfrânării este aceea de a avea scurgeri treaz fiind în urma gândurilor care ne umblă prin minte.

·        Să nu crezi trupului atâta vreme cât trăiești și să nu-i dai îndrăzneală până nu te vei întâlni cu Hristos.

·        Nu îndrăzni să crezi că înfrânându-te nu vei mai putea cădea, căci un oarecare nemâncând nimic a fost aruncat din cer (Cel ce crede că înfrânându-se nu va cădea, zămislește mândria și prin aceasta a și căzut precum a căzut și satana din cer fără să mănânce nimic.)

·        Bine a spus oarecare dintre gnostici atunci când au definit îndepărtarea de lume ca pe o dușmănie față de trup și luptă împotriva stomacului.

·        În general vorbind, căderile la cei începători provin întotdeauna din desfătarea cu mâncări, la cei de mijloc, din mândrie, de care e adevărat, nu sunt scutiți nici cei dintâi, iar în cei ce se apropie de desăvârșire, numai din osândirea aproapelui.

·        Nu încerca să alungi demonul desfrânării prin raționamente și argumente contrarii pentru că acesta este mult prea puternic ca să fie câtuși de puțin afectat de acestea, ca unul ce are în ajutor înclinările rele ale propriei noastre firi.

·        Cel ce voiește să-și biruie trupul sau să se lupte prin puterea proprie, în zadar aleargă căci de nu va nimici Domnul casa trupului și nu o va zidi pe cea a sufletului în zadar postește, priveghează cel ce vrea să o strice.

·        Pune înaintea Domnului slăbiciunea firii tale recunoscând întru toate neputința proprie și vei lua darul neprihănirii pe nesimțite.

·        Când diavolul voiește să arunce două persoane într-o legătură de rușine, după ce cearcă slăbiciunea ambelor părți, deîndată aruncă focul patimii acolo unde știe că prinde mai repede.

·        Să fim atenți și în aceasta ca să observăm care este dulceața care ne-o procură demonul desfrânării prin cântarea de psalmi.

·        Să ne ferim de pipăit și atingere căci negreșit ne vom pângări trupește, nimic nefiind mai primejdios decât acest simț. Adu-ți aminte de cel ce și-a înfășurat mâna în rasă când a voit să-și ajute mama bolnavă și fă-ți mâna moartă spre a nu te apropia de cele firești ori nefirești, de trupul tău sau al altuia. (Maica faptei este atingerea, precum a acesteia – vederea și a acesteia – auzul și mirosirea. Deci, dacă cineva nu vine condus de acestea la atingere ci cade mai degrabă cu gândul, nu vine la faptă; mai bine zis nu se năpustește spre fapta rea – de aceea să fugim începând chiar de la privire.)

·        Negreșit, nimeni nu trebuie să se atingă cu mâinile sau cu un alt mădular, chiar de-ar fi rude apropiate; și nu numai aceasta, dar nici măcar să nu ținem dezgolit vreun mădular al nostru, mai ales dacă cineva este războit de trup. Nici să nu ne scărpinăm, căci atingerea e maica păcatului.

·        Aducerea aminte de moarte să se culce și să se scoale cu tine, tot așa și rugăciunea lui Iisus, căci nu vei afla alte ajutoare mai mari ca acestea în somn. Când ne întindem pe așternut trebuie să fim cu multă grijă pentru că în timpul somnului mintea singură fără de trup se luptă cu demonii prin gândurile ce-au străbătut-o în timpul zilei, iar dacă gândurile ce ne-a preocupat au fost îndreptate spre plăcerile trupești, mintea va fi o trădătoare a cauzei sale însăți și a trupului.

·        Nimeni să nu se învoiască a se gândi ziua la nălucirile sale din timpul somnului, căci intenția demonilor este aceea de a ne pângări starea de veghe cu cele visate.

·        În vremea războiului desfrânării de un real ajutor este: sacul, cenușa, starea în picioare de toată noaptea, foamea, limba arsă de sete, așezarea în coșciug și înainte de toate umilința. De neapărată trebuință este ajutorul unui părinte sau a unui frate sârguincios căci ar fi o minune să se poată mântui din ocean o corabie singură.

·        Înviere în această viață pământească este cea venită prin schimbarea moravurilor căci când desfrânatul se face neprihănit și lacomul – milostiv și cel aspru – blând, a venit la înviere încă aici ca o arvună a celei viitoare. și cum e această înviere? Prin faptul că păcatul a fost omorât și dreptatea s-a înălțat, căci viața cea veche a încetat și cea a tot nouă și îngerească e trăită. La învierea de obște trupul fiind total înduhovnicit într-o comuniune dialogică cu Dumnezeu va fi cu totul neprihănit, deci nestricăcios.

·        Să fugim, ca să nu vedem, nici să auzim de fructul din care ni s-a poruncit să nu gustăm căci m-aș mira să ne socotim mai tari decât proorocul David. (Privește aici folosul mutării din locul care favorizează păcatul, căci Duhul Sfânt învățând pe părinți că cel ce se învoiește își poate schimba moravurile din schimbarea locului, acesta strigă: “fugiți de locul căderilor!” Cel ce nu se depărtează de pricinile patimilor, e atras cu voie și fără voie de păcat iar pricinile păcatului sunt acestea: vinul, femeile, bunăstarea și propășirea trupului; nu pentru că acestea sunt prin fire păcat, ci pentru că firea înclină prin ele spre făptuirea păcatului. De aceea omul trebuie să se păzească cu sârguință.)

·        Multe sunt chipurile în care lucrează șarpele poftei trupești: celor necercați le insuflă să guste numai din acea dulceață și pe urmă să înceteze; pe cei cercați îi stârnește ticălosul la aducere aminte. Mulți din cei dintâi sunt războiți din necunoașterea răului, dar ceilalți suferă războaie ca unii ce-au trecut deja prin tina acestei urâciuni, dar de multe ori se întâmplă și dimpotrivă.

·        Găsim la părinții care lămuresc lucrurile în chipul cel mai amănunțit și un alt înțeles subțire al gândurilor viclene – un impuls care apare brusc și nu-i lasă timp de gândit celui atacat, dezlănțuind cu putere în el focul păcatului. Nimic nu apare cu o mișcare atât de surprinzătoare și rapidă mai greu de observat ca aceasta a curviei, care-și face prezența în suflet chiar și numai de la o simplă amintire asupra căreia mintea nu apucă să stăruie. Dacă a reușit cineva să înțeleagă o astfel de subtilitate prin ajutorul lacrimilor să ne învețe și pe noi cum se poate curvi numai dintr-o singură privire, din pipăit, dintr-o atingere neatentă de cineva sau din ascultarea vreunei melodii – fără chiar a avea timp să cugete câtuși de puțin. (Este vorba despre gânduri sau imagini care urcă dintr-o dată și pe nesimțite din regiunile inferioare ale sufletului, din “subconștient” pentru a dezlănțui o patimă. Robirea urmează însoțirii și cere timp și un mod de dezvoltare dar uneori este unită cu răpirea și se produce repede, fără a mai fi nevoie de obișnuință, fără timp și fără un teren deja pregătit. Ea aduce vătămarea prin simple gânduri și simțiri în vremea în care suntem răpiți.)

·        Gândurile pătimașe se nasc din simțurile trupului, din amintirea experiențelor pătimașe anterioare, printr-o vedere plăcută, printr-o atingere a vreunui trup, prin mirosirea unei bune miresme, prin auzirea vreunui glas dulce. Să învețe acestea cel ce poate în Domnul, căci ele sunt foarte folositoare și trebuincioase celor ce se îndeletnicesc cu făptuirea prin cunoștință, dar pentru cel ce luptă în simplitatea inimii acestea nu-i sunt de folos căci cunoștința nu este a tuturor. Cu toate acestea nici fericita simplitate nu o au toți ca pavăză față de vicleniile dracilor.

·        Demonul acesta pândește și observă cu atenție vremurile prielnice mai mult decât ceilalți căutând ticălosul să ne războiască mai ales atunci când nu putem să ne rugăm și trupește împotriva lui. Este de folos celor ce n-au dobândit încă adevărata rugăciune a inimii să-și chinuie trupul întru rugăciunea cea exterioară: întinderea mâinilor, lovirea pieptului, ridicarea ochilor întru curăție spre cer, murmurul gemetelor și deasa plecare a genunchilor. Neputînd deseori face acestea din pricina persoanelor care sunt de față, demonii tocmai atunci se reped și ne războiesc, neavînd încă tăria să le rezistăm prin statornicia minții și prin puterea nevăzută a rugăciunii, vrând nevrînd începem să slăbim în fața lor. retrage-te atunci în grabă într-un loc ferit și aici ridică privirile spre cer, întinde-ți mâinile în formă de cruce fără a le mișca pentru ca prin această înfățișare să rușinezi pe Amalic și să-l biruiești. Strigă către Cel ce te poate mântui, nu prin cuvinte pretențioase, ci prin vorbe smerite. Începe mai întâi de toate cu : “Miluiește-mă că neputincios sunt” și atunci vei simți puterea Celui Preaînalt și vei izgoni în chip nevăzut pe cei nevăzuți, prin ajutor nevăzut. Cel ce s-a obișnuit să se roage astfel îl va putea izgoni repede chiar și numai cu sufletul singur pe vrăjmaș căci al doilea lucru este darul dat de Dumnezeu lucrătorilor celui dintâi, lucru care este conform dreptății.

·        Cine a biruit trupul? Cel ce și-a zdrobit inima; dar cine și-a zdrobit inima? Cel ce s-a tăgăduit pe sine, căci cum nu se va zdrobi cel ce a murit voii sale?

·        Există un demon care atunci când ne întindem în pat ne săgetează cu cugete păcătoase și josnice pentru ca descurajându-ne că avem astfel de gânduri spurcate să nu ne mai ridicăm la rugăciune împotriva lui și astfel adormind în gânduri murdare să avem visuri întinate.

·        Dacă desfrânarea stă în aceea că cel stăpânit de ea se înfierbântă și după animalele necuvântătoare, firea nepătimirii are față de toate o simțire ca față de cele neînsuflețite.

·        Caută păstorule virtutea fără de care nu va putea vedea nimeni pe Domnul și fă-i pe fiii tăi să o câștige înainte de toate pe aceasta, izbăvindu-i pe ei cu totul de vederea oricărei fețe netede și asemănătoare celor femeiești.

·        Dacă păzim trupul nepătat de atingerea femeii, dar inima noastră se unește cu gândurile spurcate, nu avem nici un folos.