Sfaturi generale, pilde

· Cei ce cunosc pe Dumnezeu sunt plini de toată bunăvoința și, dorind cele cerești, disprețuiesc cele pământești. Unii ca aceștia nu plac la mulți, dar nici lor nu le plac multe de aceea sunt nu numai urâți, ci și luați în râs de mulți smintiți. Ei însă rabdă toate în sărăcie, știind că cele ce par multora rele pentru ei sunt bune. Căci cel ce înțelege cele cerești crede lui Dumnezeu, știind că toate sunt făpturile voi Lui. Cel ce însă nu le înțelege nu crede niciodată că lumea este zidirea lui Dumnezeu și că a fost făcută pentru mântuirea omului. (Antonie cel Mare)43

· Numai omul este în stare să primească pe Dumnezeu, căci numai acestui animal îi vorbește Dumnezeu noaptea prin visuri, iar ziua prin minte. și prin toate prevestește oamenilor vrednici de el bunătățile viitoare. (Antonie cel Mare)43

· Fă bine celui ce te nedreptățește și-ți vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grăi de rău pe vrăjmașul tău către nimeni. Deprinde-te cu dragostea, cu neprihănirea, cu răbdarea, cu înfrânarea și cu cele asemenea. Căci aceasta este cunoștința de Dumnezeu: să-i urmezi Lui cu smerită cugetare și printr-unele ca acestea. Iar lucrarea aceasta nu este a celor de rând, ci a sufletului care are minte. (Antonie cel Mare)43

· Când te întorci cu mulțumire spre așternutul tău, aducându-ți aminte de binefacerile și de marea purtare de grijă a lui Dumnezeu și umplându-te de înțelegerea cea bună, te vei veseli și mai mult, iar somnul trupului tău se va face trezvie a sufletului și închiderea ochilor tăi, vedere adevărată a lui Dumnezeu. Atunci tăcerea ta, umplându-se de bunurile primite, va da din tot sufletul și puterea o adânc simțită slavă Dumnezeului a toate. Căci de va lipsi păcatul din om, o singură mulțumire cumpănește mai mult decât toată jertfa cea de mare preț înaintea lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)43

· Este de trebuință să arătăm și căile monahilor care au călătorit mai înainte de noi și pe acelea să umblăm și noi. Căci multe sunt cele făcute și zise de ei bine. Între ele și aceasta o zice careva dintre dânșii: “Mâncarea mai uscată și viețuirea aspră, împreunată cu dragostea, duce pe monah mai repede la limanul nepătimirii”. (Evagrie Ponticul)43

· Ce este binele, dacă nu Dumnezeu? Așadar, să-l lăsăm Lui toate cele ce ne privesc și ne va fi bine. Căci Cel ce e bun desigur că e și dătătorul darurilor bune. (Evagrie Ponticul)43

· Nimic nu duce pe cineva așa de neîndoielnic la munci, ca a face pe mulți să râvnească la propriile lui rele. Pierzania celor ce-l imită e adaos la pedeapsa celui ce l-a învățat. Dar nu mică este osânda și a celor ce nu au lepădat imitarea ca rușinoasă, fiindcă s-au făcut învățători ale celor rele, de a căror lecție blestemată fug, cu bună judecată, cei ce se folosesc de cuget înțelept. (Nil Ascetul)43

· Orice plănuire a ta să o începi cu Cel ce este începutul a tot binele, ca să fie după voia lui Dumnezeu ceea ce ai de gând să faci. (Marcu Ascetul)43

· Cel ce, asemenea orbului, și-a lepădat haina și s-a apropiat de Domnul se face ucenicul Lui și propovăduitorul învățăturilor celor mai înalte. (Marcu Ascetul)43

· Pe cel ce a încetat de-a mai păcătui și s-a pocăit nu-l mai mustra; iar de zici că pentru Dumnezeu îl mustri, mai întâi descoperă-ți păcatele tale. (Marcu Ascetul)43

· Primește necazurile, că întru nimic nu te păgubește în cele ce le ai de mai înainte; dar leapădă lăcomia, căci ai să dai socoteală. (Marcu Ascetul)43

· Nu cugeta și nu face nimic, fără un scop plăcut lui Dumnezeu. Căci cel ce călătorește fără scop, va osteni în zadar. (Marcu Ascetul)43

· Cel ce nu poartă grijă după puterea lui de toate virtuțile săvârșește un păcat anevoie de iertat; dar rugăciunea și milostenia întorc pe cei ce nu poartă de grijă. (Marcu Ascetul)43

· Când un om folosește pe altul prin cuvinte sau fapte, să știe amândoi că e de față harul lui Dumnezeu. Iar cel ce nu înțelege aceasta va fi stăpânit de cel ce înțelege. (Marcu Ascetul)43

· Cel ce laudă pe aproapele în chip fățarnic îl va osândi după o vreme și va fi el însuși rușinat. (Marcu Ascetul)43

· Față de încercările care vin, mulți s-au împotrivit în multe chipuri. Dar fără rugăciune și pocăință, nimeni n-a scăpat de asuprire. (Marcu Ascetul)43

· Cele rele își primesc puterea una de la alta; de asemenea și cele bune cresc una prin alta și pe cel părtaș de ele îl mână și mai mult înainte. (Marcu Ascetul)43

· De vrei să te mântuiești, iubește cuvântul adevărat și nu lepăda niciodată, fără judecată, mustrarea. Un cuvânt adevărat a schimbat puii de năpârci și le-a arătat să fugă de mânia ce va să vie. (Marcu Ascetul)43

· Slăbănogul pogorât prin acoperiș este păcătosul mustrat de credincioși pentru Dumnezeu, și care primește iertarea pentru credința acelora. (Marcu Ascetul)43

· Cel ce le cearcă toate și reține binele va fugi pe urmă de tot răul. (Marcu Ascetul)43

· Bărbatul îndelung răbdător are multă cumințenie; asemenea și cel ce-și apropie urechea de cuvintele înțelepciunii. (Marcu Ascetul)43

· Celui învârtoșat la inimă nu-i folosește cuvântul unei cunoștințe mai subțiri, pentru că dacă nu e înfricat, nu primește durerile pocăinței. (Marcu Ascetul)7

· Pe omul puternic să nu-l mustri pentru slavă deșartă, ci arată-i viitoarea necinste. Căci în acest chip cel cuminte poate fi mustrat fără greutate. (Marcu Ascetul)43

· Cel ce urăște mustrarea, se supune patimii cu voia; iar cel ce o iubește va lupta și cu obișnuința. (Marcu Ascetul)43

· Când, pentru vreo binefacere trupească, lauzi pe vreun om ca bun, uitând de Dumnezeu, același om pe urmă ți se va arăta că e rău. (Marcu Ascetul)43

· Întâmplările sensibile sunt puii celor inteligibile, împlinind cele cuvenite după voia lui Dumnezeu. (Marcu Ascetul)43

· Dumnezeu judecă faptele după intențiile lor. Căci zice: „Să-ți dea ție Domnul după inima ta”. (Marcu Ascetul)43

· Conștiința e o carte naturală. Cel ce o citește cu fapta face experiența ajutorului dumnezeiesc. (Marcu Ascetul)43

· Cel ce a cunoscut voia lui Dumnezeu și o împlinește după putere prin osteneli mici scapă de cele mari. (Marcu Ascetul)43

· Domnul e ascuns în poruncile Sale. și cei ce-L caută pe El, îl găsesc pe măsura împlinirii lor. (Marcu Ascetul)43

· Fă totdeauna binele după putere, iar în vremea lucrului mai mare, nu te întoarce spre cel mai mic căci „cel se întoarce înapoi nu este vrednic de Împărăția Cerurilor”. (Marcu Ascetul)43

· Hristos a murit, după Scripturi, pentru păcatele noastre și celor ce îi slujesc bine le dăruiește slobozirea. Căci zice: „Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău”. (Marcu Ascetul)43

· Cel ce vrea să facă ceva și nu poate e socotit de către cunoscătorul de inimi, Dumnezeu, ca și când ar fi făcut. Iar aceasta trebuie să o înțelegem atât cu privire la cele bune, cât și la cele rele. (Marcu Ascetul)43

· Când auzi Scriptura zicând că Dumnezeu „va răsplăti fiecăruia după faptele sale”, să nu înțelegi că e vorba de o vrednicie egală cu Gheena sau cu Împărăția, ci că Hristos va răsplăti faptele necredinței în El sau ale credinței, nu ca un schimbător care cântărește prețul lucrurilor de schimb, ci ca Dumnezeu, Ziditorul și Răscumpărătorul nostru. (Marcu Ascetul)43

· Este o poruncă restrânsă și este alta cuprinzătoare. Prin cea dintâi, se poruncește să dăm o parte din ceea ce avem celui ce n-are; printr-a doua, se poruncește lepădarea de toate avuțiile. (Marcu Ascetul)43

· Nici una din virtuți nu deschide singură, prin sine, ușa firii noastre, dacă nu sunt împletite toate întreolaltă. (Marcu Ascetul)43

· Dacă suntem datori să facem în fiecare zi toate câte le are firea noastră bune, ce vom da lui Dumnezeu în schimb, pentru relele pe care le-am făcut mai înainte? Orice prisos de virtute am adăuga astăzi, el e o dovadă a negrijii trecute, nu e un drept de răsplată. (Marcu Ascetul)43

· Dacă fapta rău plănuită îi este stricăcioasă oricui, cu mult mai mult celor ce nu au grijă de amănuntele ei. (Marcu Ascetul)43

· Cel ce priveghează, rabdă și se roagă nestrâmtorat, se împărtășește în chip vădit de Duhul Sfânt. Iar cel ce e strâmtorat în acestea, dar rabdă totuși cu voia, primește și el îndată ajutor. (Marcu Ascetul)43

· Atâta adevăr se cuprinde în cunoștința fiecăruia, câtă siguranță îi dau blândețea, smerenia și dragostea. (Marcu Ascetul)43

· Dacă vrei să-l folosești fără vorbă multă pe iubitorul de învățătură, îndeamnă-l la rugăciune, la credință dreaptă și la răbdarea necazurilor. Căci prin acestea se dobândesc toate celelalte virtuți. (Marcu Ascetul)43

· Cel blând pentru Dumnezeu e mai înțelept decât cei înțelepți și cel smerit cu inima e mai puternic decât cei puternici. Căci ei poartă jugul lui Hristos întru cunoștință. (Marcu Ascetul)43

· Cel ce s-a bucurat de plăcerile trupești mai mult decât trebuie, va plăti prisosul cu osteneli însutite. (Marcu Ascetul)43

· De suntem pătimași, trebuie să ne rugăm și să ne supunem. Căci de abia cu ajutor ne putem război cu obișnuințele păcatului. Cel ce-și lovește voia cu supunerea și cu rugăciunea este luptător cu bun meșteșug, vădind lupta mintală pe care o poartă, prin reținerea de la cele supuse simțurilor. (Marcu Ascetul)43

· Adeseori cel ce spune adevărul e urât de cei fără de minte, după Apostol. Iar cel fățarnic este iubit. Dar nici una dintre aceste răsplăți nu ține multă vreme. Căci Domnul va răsplăti fiecăruia, la vremea sa, ceea ce trebuie. (Marcu Ascetul)43

· Când vrei să descurci un lucru încurcat, caută în privința lui ce place lui Dumnezeu, și vei afla dezlegarea folositoare. (Marcu Ascetul)43

· Fără zdrobirea inimii, e cu neputință să ne izbăvim cu totul de păcat. Iar inima se zdrobește prin înfrânarea de la trei lucruri: de la somn, de la hrană și de la lenevirea trupească. Căci prisosința acestora sădește iubirea de plăcere; iar iubirea de plăcere primește gândurile rele. Pe de altă parte, ea se împotrivește atât rugăciunii, cât și slujirii cuvenite. (Marcu Ascetul)43

· Când facultatea impulsivă (mânia) a sufletului se pornește împotriva patimilor, trebuie să știi că este vreme de tăcere, căci este ceas de luptă. Iar când vede cineva că starea aceasta de neliniște a ajuns la liniște, fie prin rugăciune, fie prin milostenie, să se lase mișcat de dragostea cuvintelor, asigurând însă prin legăturile smeritei cugetări aripile minții. Căci până nu se smerește cineva foarte prin disprețuirea de sine, nu poate grăi despre măreția lui Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)43

· Rănile primite de trup, dacă s-au înăsprit și s-au umplut de murdărie, nu simt lucrarea leacului: dar după ce sunt curățite, simt lucrarea leacului, ajungând prin el la tămăduire desăvârșită. Așa și sufletul: câtă vreme e neîngrijit și acoperit în întregime de lepra voluptății, nu poate simți frica lui Dumnezeu, chiar dacă i-ar vesti cineva neîncetat judecata înfricoșată și aspră a lui Dumnezeu. Dar când începe să se curățească cu multă luare aminte, simte frica lui Dumnezeu ca pe un leac adevărat al vieții, care mustrându-l, îl arde ca într-un foc fără durere. Pe urmă, curățindu-se treptat, ajunge la curățirea desăvârșită, sporind în dragoste pe măsură ce se micșorează frica din el. În felul acesta ajunge la dragostea desăvârșită, în care, cum am zis, nu mai este frică, ci nepătimirea deplină, produsă de slava lui Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)43

· Ţine de sufletul curat cuvântul fără pizmă, râvna fără răutate îi dragostea neîncetată față de Domnul slavei. Atunci și mintea își potrivește cumpenele sale cu exactitate, fiind de față în cugetarea sa ca în cel mai curat loc de judecată. (Diadoh al Foticeii)43

· Nimeni nu poate iubi sau crede cu adevărat, dacă nu se are pe sine însuși pârâș al său. Căci când cunoștința noastră se tulbură prin mustrările ce și le face, nu mai e lăsată mintea să simtă mireasma bunurilor supra-lumești, ci îndată e cuprinsă de îndoială: pe de o parte dorește acea mireasmă cu ardoare pentru experiența lor anticipată prin credință, pe de alta nu o mai poate prinde cu simțirea inimii prin dragoste, din pricina deselor împunsături ale conștiinței mustrătoare. Dar curățindu-ne pe noi înșine printr-o atenție mai fierbinte, vom câștiga ceea ce dorim în Dumnezeu, dobândind o și mai deplină experiență. (Diadoh al Foticeii)43

· Domnul zice în Evanghelii că nu poate fi scos cel tare din casa Sa, dacă nu-l va scoate unul și mai tare, după ce l-a legat și jefuit. Cum poate deci cel scos cu atâta rușine să intre iarăși și să petreacă împreună cu Stăpânul adevărat, care se odihnește în casa Sa cum vrea? Căci nici împăratul nu se va gândi să lase împreună cu el în curțile împărătești pe tiranul, care i-a stat cândva împotrivă și pe care l-a biruit. Mai de grabă îl va omorî îndată, sau îl va lega pentru o lungă pedeapsă și-l va preda oștilor sale spre o moarte de ocară. (Diadoh al Foticeii)43

· Două bunuri ne aduce nouă harul cel sfânt prin Botezul renașterii, dintre care unul covârșește nemărginit pe celălalt. Cel dintâi ni se dăruiește îndată, căci ne înnoiește în apa însăși și luminează toate trăsăturile sufletului, adică „chipul” nostru, spălând orice zbârcitură a păcatului nostru. Iar celălalt așteaptă să înfăptuiască împreună cu noi ceea ce este „asemănarea”. Deci când începe mintea să guste întru multă simțire din dulceața Preasfântului Duh, suntem datori să știm că începe harul să zugrăvească, așa zicând, peste chip, asemănarea. Căci precum zugravii desemnează întâi cu o singură culoare figura omului, apoi, înflorind puțin câte puțin culoarea prin culoare, scot la arătare chipul viu al celui zugrăvit până la firele părului, așa și sfântul har al lui Dumnezeu readuce întâi prin Botez „chipul” omului la forma în care era când a fost făcut, iar când ne vede dorind cu toată hotărârea frumusețea „asemănării” și stând goi și fără frică în atelierul lui, înflorește o virtute prin alta și înalță chipul sufletului din strălucire în strălucire, dăruindu-i pecetea asemănării. Așa încât simțirea ne arată cum ia formă în noi asemănarea, dar desăvârșirea asemănării o vom cunoaște abia din iluminare. Căci toate virtuțile le primește mintea prin simțire, înaintând după o măsură și rânduială negrăită. Dar dragostea duhovnicească nu o poate câștiga cineva până ce nu va fi iluminat întru toată încredințarea de Duhul Sfânt. Căci până ce nu primește mintea în chip desăvârșit asemănarea prin lumina dumnezeiască, poate avea aproape toate celelalte virtuți, dar este încă lipsită de dragostea desăvârșită. Iar când se va asemăna cu virtutea lui Dumnezeu ( vorbesc de asemănare, cât e cu putință omului), atunci va purta și asemănarea dragostei dumnezeiești. Căci precum în cazul portretelor pictate, dacă se adaugă chipului culoarea cea mai vie, se scoate la iveală până și asemănarea zâmbetului celui pictat, așa și la cei zugrăviți după asemănarea dumnezeiască de către harul dumnezeiesc, dacă se adaugă lumina dragostei, „chipul”, e ridicat cu totul la frumusețea „asemănării”. Nici nepătimirea nu poate dărui sufletului altă virtute; fără numai dragostea. Căci dragostea „este plinirea legii”, încât „omul nostru cel dinăuntru se înnoiește zi de zi” în gustarea dragostei, dar se împlinește abia întru desăvârșirea ei. (Diadoh al Foticeii)43