Rugăciunea

·         Diavolii ori de câte ori ne văd că stăm la rugăciune, ne stau și ei cu sârguință împotrivă, sădind în mintea noastră cele ce nu trebuie, ca să ni le aducem aminte sau să le gândim în vremea rugăciunii. Așa vor ei să ducă mintea în robie, iar rugăciunea noastră să o facă nelucrătoare, deșartă și nefolositoare. Căci deșartă cu adevărat și nefolositoare este rugăciunea făcută fără frică, fără trezvie și priveghere. (Evagrie Ponticul)40

·         Când te văd dracii râvnind cu adevărat la rugăciune, îți strecoară gândurile unor lucruri așa zise trebuincioase; și după puțină vreme îți fură amintirea lor, ca mișcându-se mintea spre căutarea lor și neaflându-se, să se descurajeze și să se întristeze foarte. Apoi, când revine iarăși în rugăciune, îi aduce aminte cele căutate și cele amintite mai-nainte, ca mintea căutând să le ia la cunoștință, să piardă rugăciunea, care aduce roade. (Evagrie Ponticul)40

·         Când te va întâmpina o ispită, sau te va ațâța o împotrivire, ca să-ți miști mânia spre cel ce-ți stă împotrivă, sau să spui vreo vorbă goală, adu-ți aminte de rugăciune și de porunca dumnezeiască cu privire la ea, și îndată se va liniști mișcarea fără rânduială din tine.40

·         Toate câte le vei face pentru a te răzbuna pe fratele care te-a nedreptățit îți vor fi spre sminteală în vremea rugăciunii. (Evagrie Ponticul)40

·         Necazul pe care îl rabzi cu bună înțelegere te va face să-i afli rodul în vremea rugăciunii. (Evagrie Ponticul)40

·         Dorind să te rogi cum trebuie, să nu întristezi vreun suflet; iar de nu, în deșert alergi. (Evagrie Ponticul)40

·         Lasă-ți darul tău, zice, înaintea altarului și plecând împacă-te mai întâi cu fratele tău, și apoi venind te vei ruga netulburat. Căci amintirea răului înnegrește cugetul celui ce se roagă și întunecă rugăciunile lui. (Evagrie Ponticul)40

·         Rugându-te tu cum trebuie, ți se vor întâmpla astfel de lucruri încât să ți se pară că ai dreptate să te folosești de mânie. Dar nu este nici o mânie dreaptă împotriva aproapelui. Căci de vei căuta vei afla că este cu putință să rânduiești lucrul bine și fără mânie. Deci folosește-te de tot meșteșugul ca să nu izbucnești în mânie. (Evagrie Ponticul)40

·         Uneori stând la rugăciune te vei ruga dintr-odată bine; alteori, chiar ostenindu-te foarte, nu vei ajunge la țintă, ca să ceri și mai mult, și primind, să ai un câștig care nu-ți mai poate fi răpit. (Evagrie Ponticul)40

·         Apropiindu-se îngerul, se depărtează grămadă toți cei ce ne tulbură, și mintea se află în multă odihnă, rugându-se curat. Alteori, amenințându-se obișnuitul război, mintea se luptă și nu poate să se liniștească, deoarece s-a amestecat mai-nainte cu felurite patimi. Totuși cerând și mai mult va afla. Căci “celui ce bate i se va deschide”. (Evagrie Ponticul)40

·         De multe ori, rugându-mă, am cerut să mi se împlinească ceea ce am socotit eu că e bine, și am stăruit în cerere, silind fără judecată voia lui Dumnezeu; nu i-am lăsat Lui ca să rânduiască mai bine aceea ce știu că este de folos. Iar primind, m-am scârbit pe urmă foarte, că n-am cerut mai bine să se facă voia lui Dumnezeu. Căci lucrul nu mi-a folosit așa cum credeam. (Evagrie Ponticul)40

·         Rugăciunea neîmprăștiată este o înțelegere supremă a minții. (Evagrie Ponticul)40

·         Roagă-te mai întâi să te curățești de patimi; al doilea, să te izbăvești de neștiință și de uitare; al treilea, de toată ispita și părăsirea. (Evagrie Ponticul)40

·         Cere în rugăciune numai dreptatea și împărăția, adică virtutea și cunoștința și toate celelalte se vor adăuga ție. (Evagrie Ponticul)40

·         Rugându-te, păzește-ți cu putere memoria, ca să nu-ți pună înainte ale sale, ci mișcă-te pe tine spre gândul înfățișării tale la judecată. Căci de obicei mintea e foarte răpită de memorie în vremea rugăciunii. (Evagrie Ponticul)40

·         Când diavolul cel preaviclean, făcând multe, nu poate împiedica rugăciunea dreptului, o lasă pentru puțină vreme mai domol și pe urmă îl războiește iarăși pe cel ce se roagă. Căci fie că-l aprinde pe acesta spre mânie și așa strică starea lui cea bună dobândită prin rugăciune, fie că-l ațâță la plăcere pătimașă și așa îi pângărește mintea. (Evagrie Ponticul)40

·         După ce te-ai rugat cum trebuie, așteaptă cele ce nu trebuie și stai bărbătește păzind rodul tău. Căci spre aceasta ai fost rânduit dintru început, ca să lucrezi și să păstrezi. Așadar, după ce-ai lucrat, nu cumva să lași nepăzit ceea ce ai făcut. Iar de nu, n-ai folosit nimic rugându-te. (Evagrie Ponticul)40

·         Tot războiul ce se aprinde între noi și dracii necurați nu se poartă pentru altceva decât pentru rugăciunea duhovnicească. Căci lor le este foarte potrivnică și urâtă, iar nouă foarte mântuitoare și plăcută. (Evagrie Ponticul)40

·         Cultivăm virtuțile pentru rațiunile făpturilor și pe acestea le căutăm pentru Rațiunea care le-a dat ființă. Iar aceasta obișnuiește să se descopere în starea de rugăciune. (Evagrie Ponticul)40

·         Starea de rugăciune este o dispoziție nepătimașă, câștigată prin deprindere, care răpește mintea înțeleaptă spre înălțimea spirituală, prin dragoste desăvârșită. (Evagrie Ponticul)40

·         Cel ce a atins nepătimirea, încă nu se roagă cu adevărat. Căci poate să urmărească niscai cugetări simple și să fie răpit de istoriile lor și să fie departe de Dumnezeu. (Evagrie Ponticul)40

·         Când mintea zăbovește în ideile simple ale lucrurilor, încă nu a ajuns la locul rugăciunii. Căci poate să se afle necontenit în contemplația lucrurilor și să flecărească despre înțelesurile lor, care, deși sunt idei simple, dar exprimând vederi de-ale lucrurilor, dau minții forma și chipul lor și o duc departe de Dumnezeu. (Evagrie Ponticul)40

·         Dacă vrei să te rogi, ai trebuință de Dumnezeu, care dă rugăciune celui ce se roagă. Prin urmare cheamă-l pe El, zicând: “Sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta”, adică Duhul Sfânt și Fiul Tău, Cel Unul născut. Căci așa ne-a învățat, zicând: “În Duh și în Adevăr se cade să ne închinăm Tatălui”. (Evagrie Ponticul)40

·         Cel ce se roagă în Duh și Adevăr, nu-L mai preamărește pe Ziditor din făpturi, ci-L preamărește din El însuși. (Evagrie Ponticul)40

·         Dacă ești teolog (dacă te ocupi cu contemplarea lui Dumnezeu), roagă-te cu adevărat; și dacă te rogi cu adevărat, ești teolog. (Evagrie Ponticul)40

·         Când mintea ta, cuprinsă de mult dor către Dumnezeu, pleacă oarecum câte puțin din trup și se depărtează de toate gândurile, care vin din simțire, din amintire, sau din starea umorală, umplându-se de evlavie și de bucurie, atunci socotește că te-ai apropiat de hotarele rugăciunii. (Evagrie Ponticul)4nticul)40

·         Duhul Sfânt, pătimind împreună cu noi de slăbiciunea noastră, ne cercetează și când suntem necurați. și dacă află numai că mintea noastră i se roagă cu dragoste de adevăr, se sălășluiește în ea și alungă toată ceata de gânduri și de înțelesuri care o împrejmuiesc, îndemnând-o spre dragostea rugăciunii duhovnicești. (Evagrie Ponticul)40

·         Rugându-te, să nu dai vreun chip lui Dumnezeu în tine, nici să nu îngădui minții tale să se modelează după vreo formă, ci apropie-te în chip nematerial de Cel nematerial și vei înțelege. (Evagrie Ponticul)40

·         Nu vei putea să te rogi cu curăție până ce vei fi împletit cu lucruri materiale și tulburat de griji necontenite. Căci rugăciunea este legătura gândurilor. (Evagrie Ponticul)40

·         Nu poate cel legat să alerge, nici mintea ce slujește patimilor nu poate vedea locul rugăciunii duhovnicești. Căci este trasă și purtată de gândul pătimaș și nu va avea o stare neclintită. (Evagrie Ponticul)40

·         De te rogi cu adevărat vei afla multă întărire și încredințare și îngerii vor veni la tine ca și la Daniil și-ți vor lumina înțelesurile celor ce ți se întâmplă. (Evagrie Ponticul)40

·         Cunoaște că sfinții îngeri ne îndeamnă la rugăciune și stau de față împreună cu noi, bucurându-se și rugându-se pentru noi. Dacă suntem prin urmare cu nepăsare și primim gânduri potrivnice, îi amărâm foarte tare, dat fiind că ei se luptă atâta pentru noi, iar noi nu avem să ne rugăm lui Dumnezeu nici pentru noi înșine, ci disprețuind slujba noastră și, părăsind pe Stăpânul și Dumnezeul acestora, petrecem cu necurații draci. (Evagrie Ponticul)40

·         Psalmodierea potolește patimile și face să se liniștească neînfrânarea trupului. Iar rugăciunea face mintea să-și împlinească propria lucrare. (Evagrie Ponticul)40

·         Rugăciunea este lucrarea demnă de vrednicia minții, sau întrebuințarea cea mai bună și mai curată a ei. (Evagrie Ponticul)40

·         Psalmodierea este un lucru al înțelepciunii variate; iar rugăciunea este începutul cunoștinței nemateriale și simple. (Evagrie Ponticul)40

·         Dacă te îngrijești de rugăciune, pregătește-te împotriva năvălirii dracilor și rabdă cu bărbăție biciuirile lor. Căci vor veni asupra ta ca fiarele sălbatice și tot trupul ți-l vor chinui. (Evagrie Ponticul)40

·         Cel ce are grijă de rugăciune curată, va pătimi de la draci: ocări, loviri, strigăte și vătămări. Dar nu va cădea, nici nu-și va părăsi gândul, zicând către Dumnezeu: “Nu mă voi teme de rele, căci Tu cu mine ești” și cele asemenea. În vremea unor astfel de ispite, folosește-te de rugăciunea scurtă și stăruitoare. (Evagrie Ponticul) 40

·         Dacă stai în rugăciune înaintea lui Dumnezeu Atotștiutorul, Făcătorul și Proniatorul tuturor, de ce I te înfățișezi atât de lipsit de judecată, încât îți uiți de frica Lui cea neîntrecută și tremuri de niște țânțari și gândaci? Sau n-ai auzit pe cel ce zice: “De Domnul Dumnezeul tău să te temi”, și iarăși: “De El se înfricoșează și tremură toate, de fața puterii Lui” și cele următoare. (Evagrie Ponticul) 40

·         Să ai în rugăciunea ta ochi neîmprăștiat și, lepădându-te de trupul și sufletul tău, trăiește prin mintrie Ponticul) 40

·         Altui iubitor de Dumnezeu, care-și ocupa mintea cu rugăciunea, umblând prin pustie, i s-au arătat doi îngeri, călătorind împreună; dar el nu i-a băgat în seamă, ca să nu se păgubească de ceea ce-i mai bun. Căci își amintea de cuvântul Apostolului, care zice: “Nici Începătoriile, nici Puterile nu ne vor putea despărți de dragostea lui Hristos”. (Evagrie Ponticul)40

·         Rugăciune săvârșește acela care totdeauna primul gând al său ca rod al lui Dumnezeu.40

·         Ca monah ce dorești să te rogi, fugi de orice minciună și orice jurământ. Iar de nu, în zadar îți iei o înfățișare care nu ți se potrivește. (Evagrie Ponticul)40

·         De vrei să te rogi în duh, nimic să nu iei de la trup și nu vei avea nour care să-ți facă umbră în vremea rugăciunii. (Evagrie Ponticul)40

·         Nu căuta să alungi de la tine sărăcia și strâmtoarea, materiile rugăciunii neîmpovărate. (Evagrie Ponticul)40

·         Dacă te rogi împotriva patimii, sau a dracului care te supără, adu-ți aminte de Cel ce zice: “Voi alunga pe vrăjmașii mei și-i voi prinde și nu mă voi întoarce până ce nu-i voi nimeri. Asupri-i-voi pe ei și nu vor putea să stea; cădea-vor sub picioarele mele”, și cele următoare. Iar acestea le vei spune cu ușurință, dacă te vei înarma cu smerită cugetare împotriva vrăjmașilor. (Evagrie Ponticul)40

·         Precum vederea neacoperită și tare a soarelui din miezul zilei, când luminează mai viu, nu folosește ochiului bolnav, așa nu folosește nici întipărirea rugăciunii suprafirești și cu adevărat înfricoșate, care se face în duh, minții pătimașe și necurate. (Evagrie Ponticul)40

·         Atenția minții căutând rugăciune va afla rugăciune; căci rugăciunea îi urmează atenției mai mult decât orice altceva. De aceea trebuie să ne sârguim spre ea. (Evagrie Ponticul) 40

·         Lauda rugăciunii nu stă simplu în cantitatea, ci în calitatea ei. Aceasta o arată cei ce s-au suit la templu precum și cuvântul: “Iar voi, rugându-vă, nu bolborosiți” și următoarele. (Evagrie Ponticul)40

·         Multe sunt felurile rugăciunii, care de care mai deosebit. Totuși nici una nu este vătămătoare, decât aceea care nu mai este rugăciune, ci lucrare diavolească. (Marcu Ascetul)40

·         Când îți aduci aminte de Dumnezeu înmulțește rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita Domnul să-și aducă aminte de tine. (Marcu Ascetul)40

·         Nu există rugăciune desăvârșită fără o chemare a minții. Iar cugetul care strigă neîmprăștiat va fi auzit de Domnul. (Marcu Ascetul)40

·         Mintea care se roagă neîmprăștiat strâmtorează și frânge inima; iar „inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi”. (Marcu Ascetul)40

·         Dacă, în vreme ce te rogi, te copleșește trândăvia, sau ești supărat în diferite chipuri de păcat, adu-ți aminte de moarte și de muncile înfricoșate. Dar e mai bine să te lipești de Dumnezeu prin rugăciune și nădejde, decât să te gândești la lucruri dinafară, chiar dacă sunt de folos. (Marcu Ascetul)40

·         Roagă-te stăruitor la orice lucru, ca unul ce nu poți face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu. (Marcu Ascetul)40

·         Rugăciunea neîmprăștiată e semn de iubire față de Dumnezeu la cel ce stăruie în ea. Negrija de ea și împrăștierea ei e dovada iubirii de plăceri. (Marcu Ascetul)40

·         Toate câte le grăim sau le săvârșim fără rugăciune ni se arată pe urmă sau greșite sau vătămătoare, și ne dovedesc lipsiți de cunoștință prin lucrurile care urmează. (Marcu Ascetul)40

·         Bine este să ținem porunca cea mai cuprinzătoare și să nu ne îngrijim de nimic în parte, ca astfel să nu trebuiască nici să ne rugăm pentru ceva aparte, ci să cerem numai împărăția lui Dumnezeu, după cuvântul Domnului. Iar dacă ne îngrijim de fiecare trebuință, suntem datori să ne și rugăm pentru fiecare. Căci cel ce face sau se îngrijește de ceva fără rugăciune nu se află pe drumul cel bun care duce spre sfârșitul lucrului. Aceasta e ceea ce a spus Domnul: „Fără mine nu puteți face nimic”. (Marcu Ascetul)40

·         Dacă ocupi vreodată poziția întărită a rugăciunii curate, nu primi în acea vreme cunoștința lucrurilor, ridicată în fața ta de vrăjmașul, ca să nu pierzi ceea ce e mai de preț. Căci mai bine este să-l săgetăm cu săgețile rugăciunii, stând închiși în cetățuia noastră, decât să stăm de vorbă cu el, care ne aduce daruri, uneltind să ne desfacă de rugăciunea împotriva lui. (Marcu Ascetul)40

·         Când îi închidem minții toate ieșirile cu pomenirea lui Dumnezeu, ea cere o ocupație care să dea de lucru hărniciei ei. Trebuie să-i dăm deci pe: Doamne Iisuse, prin care își poate ajunge deplin scopul. „Căci nimeni nu numește Domn pe Iisus, fără numai în Duhul Sfânt”. Dar așa de strâns și de neîncetat să privească la acest cuvânt în cămările sale, încât să nu se abată nicidecum spre niscai năluciri. Căci toți aceia care cugetă neîncetat la acest nume sfânt și slăvit în adâncul inimii, vor putea vedea odată și lumina minții. Pentru că dacă e ținut strâns în amintire, el arde toată pata de pe fața sufletului, printr-o simțire puternică. „Căci Dumnezeul nostru este foc mistuitor” ce arde toată răutatea. Ca urmare Domnul atrage sufletul la iubirea puternică a slavei Sale. Căci zăbovind numele acela slăvit și mult dorit prin pomenirea minții în căldura inimii, sădește în noi numaidecât deprinderea de-a iubi bunătatea Lui, nemaifiind nimic care să ne împiedice. Acesta este mărgăritarul cel de mult preț, pe care-l poate agonisi cineva vânzând toată averea sa, ca să aibă o bucurie negrăită de aflarea lui. (Diadoh al Foticeii)40

·         Mintea noastră adeseori se simte îngreunată la rugăciune, din pricina marii îngustimi și concentrări a acestei virtuți. Dar îmbrățișează cu bucurie contemplarea și cuvântarea de Dumnezeu, dată fiind lărgimea și libertatea de mișcare ce i-o procură vederile dumnezeiești. Ca să nu-i dăm așadar minții putința să spună multe, sau chiar să zboare peste măsură, să ne îndeletnicim cel mai mult cu rugăciunea, cu cântarea Psalmilor și cu cetirea Scripturilor, netrecând cu vederea nici tâlcurile bărbaților învățați, a căror credință se cunoaște din cuvinte. Pentru că, făcând aceasta, nu lăsăm mintea să amestece cuvintele sale în cuvintele harului, precum nu-i îngăduim să fie furată e slava deșartă și să fie împrăștiată de multa plăcere a vorbăriei, ci o păzim în vremea contemplației în afară de orice lucrare a închipuirii i facem prin aceasta ca aproape toate cugetările ei să fie întovărășite de lacrimi. Căci odihnindu-se în ceasurile de liniștire (isihie) și îndulcindu-se mai ales cu dulceața rugăciunii, nu numai că se va elibera de neajunsurile mai sus pomenite, ci va prinde și mai multă putere spre a se da cu agerime și fără osteneală contemplațiilor dumnezeiești, sporind totodată cu multă smerenie în darul deosebirii. Dar trebuie să știm că este și o rugăciune mai presus de orice lărgime. Aceasta însă e proprie numai acelora care sunt plini în toată simțirea și încredințarea lor de darul Duhului Sfânt. (Diadoh al Foticeii)40

·         Când sufletul e plin de belșugul rodurilor sale firești, își face cu glas mai mare și cântarea de psalmi și vrea să se roage mai mult cu vocea. Dar când se află sub lucrarea Duhului Sfânt, cântă și se roagă întru toată destinderea și dulceața, numai cu inima. Stării de suflet celei dintâi îi urmează o bucurie amestecată cu închipuiri, iar celei din urmă, lacrimi duhovnicești și după aceea o mulțumire iubitoare de liniște. Căci pomenirea, rămânând fierbinte din pricina glasului domol, face inima să izvorască anumite cugetări înlăcrimate și blânde. Atunci se pot vedea cum se seamănă semințele rugăciunii cu lacrimi în pământul inimii, în nădejdea bucuriei secerișului ce va urma. Totuși, când suntem apăsați de multă tristețe, trebuie să facem cântarea rugăciunii cu un glas puțin mai mare, lovind sufletul cu sunete, în nădejdea bucuriei, până ce nourul acela greu va fi împrăștiat de valurile melodiei. (Diadoh al Foticeii)40

·         Când inima primește cu o oarecare durere fierbinte săgetăturile dracilor – încât îi pare celui războit că primește chiar săgețile înseși,- sufletul urăște cu amar patimile, ca unul ce se află la începutul curățirii. Căci dacă nu s-ar îndurera mult de nerușinarea păcatului, nu ar putea să se bucure îmbelșugat de bunătatea dreptății. Cel ce vrea prin urmare să-și curățească inima să o încălzească necontenit cu pomenirea Domnului Iisus, neavând decât acest cuget și acest lucru, fără încetare. Căci cei ce vreau să se lepede de putreziciunea lor nu se cade ca uneori să se roage, iar alteori nu, ci pururi să petreacă cu rugăciune în păzirea minții, chiar dacă s-ar afla undeva afară de casa de rugăciune. Căci precum cel ce vrea să curățească aurul, dacă lasă să înceteze oricât de scurtă vreme focul din cuptor, face să se așeze iarăși zgura pe aurul curățit, așa și cel ce uneori pomenește pe Dumnezeu, alteori nu, pierde prin întrerupere ceea ce se socotește să câștige prin rugăciune. E propriu bărbatului iubitor de virtute să țină pururi pământul inimii în focul pomenirii lui Dumnezeu, ca așa, curățindu-se răul puțin câte puțin sub dogoarea bunei pomeniri, sufletul să se întoarcă cu desăvârșire la strălucirea sa firească, spre și mai multă slavă. (Diadoh al Foticeii)40