Pocăința, metanoia

·         După ce ai păcătuit în ascuns, nu încerca să uiți. „Căci toate sunt goale și descoperite pentru ochii Domnului, înaintea Căruia avem să dăm socoteală”. Arată-te Stăpânului cu cugetul tău. „Căci omul caută la față, pe când Dumnezeu privește în inimă”. (Marcu Ascetul)33

·         Cel ce păcătuiește fără să fie silit, cu greu se pocăiește, pentru că dreptatea lui Dumnezeu este fără de greșeală. (Marcu Ascetul)33

·         Cel ce se pocăiește așa cum se cuvine e luat în râs de nebuni. Dar aceasta să-i fie semn de bună plăcere la Dumnezeu. (Marcu Ascetul)33

·         De va cădea cineva în orice fel de păcat și nu se va întrista pe măsura greșelii, cu ușurință va cădea iarăși în aceeași cursă. (Marcu Ascetul)33

·         Sunt foarte puțini aceia care își cunosc cu de-amănuntul toate greșelile lor și a căror minte nu e răpită niciodată de la pomenirea lui Dumnezeu. Căci precum ochii noștri cei trupești, când sunt sănătoși pot vedea toate, până și țânțarii care zboară în aer, dar când sunt acoperiți cu albeață sau de niscai urdori, chiar dacă vine înaintea lor vreun lucru mare nu-l văd decât foarte șters, iar pe cele mici nici nu le prind cu simțul vederii, tot așa și sufletul, de își va subția cu luare aminte coaja care i-a venit din iubirea de lume, va socoti chiar și cele mai mici greșeli ale sale ca foarte mari și va vărsa neîncetat lacrimi peste lacrimi cu multă mulțumire. Căci s-a spus: „Drepții se vor mărturisi numelui Tău”. Dar de va stărui în dragoste de lume, chiar dacă ar săvârși vreo ucidere, sau altă faptă vrednică de mare pedeapsă, o va privi foarte liniștit, iar celorlalte greșeli nu le va da nici o însemnătate, ci le va socoti adeseori ca isprăvi. De aceea nu se va rușina netrebnicul nici chiar să le apere cu căldură. (Diadoh al Foticeii)33

·         Câți ne facem părtași de sfânta cunoștință vom avea parte fără îndoială și de împrăștierile fără de voie. „Am însemnat, zice dumnezeiescul Iov, și ceea ce am greșit fără voie”. și a făcut așa cu dreptate. Căci dacă nu ar înceta cineva de-a pomeni pururi pe Dumnezeu și dacă n-ar uita uneori sfintele lui porunci, nu ar cădea în greșeala de voie sau fără de voie. Trebuie prin urmare să aducem îndată Stăpânului mărturisire întinsă și despre greșelile fără de voie, adică să împlinim cu prisosință canonul obișnuit (căci nu este om care să nu facă greșeli omenești), până se va încredința conștiința noastră prin lacrimile dragostei despre iertarea acestora. „Căci de vom mărturisi, zice, păcatele noastre, credincios este și drept ca să ne ierte păcatele noastre și să ne curățească de toată nedreptatea”. Trebuie să luăm aminte la simțirea cu care facem mărturisirea, ca nu cumva conștiința noastră să se mintă pe sine, cugetând că s-a mărturisit de ajuns lui Dumnezeu. Fiindcă judecata lui Dumnezeu este cu mult mai bună decât conștiința noastră, chiar dacă ar fi cineva deplin încredințat că nu mai știe nimic necurățit în sine. Prea Înțeleptul Pavel ne învață zicând: „Dar nici pe mine nu mă judec. Căci deja nu știu nimic întru mine, dar nu mă îndreptez întru aceasta. Iar Cel ce mă judecă pe mine este Domnul”. Dacă deci nu ne vom mărturisi cum trebuie și pentru greșelile fără voie, vom afla în noi în vremea ieșirii noastre o oarecare frică nelămurită. Trebuie să ne rugăm și noi cei ce iubim pe Domnul, ca să ne aflăm atunci în afară de orice frică. Căci cel ce va fi atunci în frică nu va trece slobod peste căpeteniile iadului. Fiindcă are, ca și aceia, în frica sufletului o mărturie a păcatului său. Dar sufletul ce se veselește în dragostea lui Dumnezeu, în ceasul dezlegării, se înalță atunci cu îngerii păcii deasupra oștilor întunecate. Căci dragostea duhovnicească parcă îl într-aripează, dat fiind că a împlinit fără lipsuri legea. De aceea cei ce ies cu o astfel de îndrăznire din viață vor fi răpiți până în prezența Domnului împreună cu toți Sfinții. Iar cei ce se tem chiar și numai puțin în ceasul morții vor fi lăsați în grămada celorlalți oameni, ca unii ce se află sub judecată; căci ei vor trebui să fie cercați prin focul judecății și așa să primească partea ce li se cuvine după faptele lor, de la Bunul nostru Dumnezeu și împăratul Iisus Hristos. Fiindcă El este Dumnezeul dreptății și a Lui este bogăția bunătății Împărăției, de care ne va face parte nouă celor ce-L iubim pe El, în veac și în toți vecii vecilor. Amin. (Diadoh al Foticeii)33

·         Să stăm deci, fraților, întru frica lui Dumnezeu, păzind și supraveghind lucrarea virtuților. Să nu dăm pricină de sminteală cunoștinței noastre, ci să luăm aminte la noi înșine întru frica lui Dumnezeu, până când se va dezrobi și ea dimpreună cu noi, ca să se facă între noi ei ea unire deplină. Ea va fi atunci paznica noastră, arătându-ne fiecare lucru de care trebuie să ne ferim. Dacă însă nu o vom asculta, se va depărta de la noi și ne va părăsi și vom cădea în mâinile vrăjmașilor, care nu vor mai avea milă de noi. Căci iată cum ne-a învățat Stăpânul nostru, zicând: „Împacă-te cu pârâșul tău, până ești încă pe cale cu el”… și cele următoare. Pârâșul este conștiința, fiindcă se împotrivește omului ce vrea să facă voia trupului, iar dacă acesta nu vrea să o asculte îl dă pe mâna vrăjmașilor săi. (Isaia Pustnicul)33