Castitatea, fecioria, curăția – curvia, desfrânarea

·         A descrie toate lucrările cele rele ale dracilor mi-e cu neputință, iar a înșira cu de-amănutul meșteșugirile lor mi-e rușine, sfiindu-mă de cititorii mai simpli. Totuși ascultă unele viclenii ale duhului curviei. Când cineva a dobândit nepătimirea părții poftitoare și gândurile de rușine s-au răcit, atunci arată bărbați și femei jucând împreună și-l face pe pustnic să privească lucruri și forme de rușine. Ispita aceasta însă nu e printre cele ce țin multă vreme, deoarece rugăciunea neîncetată și mâncarea foarte împuținată, privegherea și îndeletnicirea cu contemplațiile duhovnicești o alungă ca pe un nor fără ploaie. Uneori se atinge însă și de trupuri, stârnind într-însele fierbințeala dobitocească. și alte nenumărate meșteșugiri uneltește vicleanul acesta, pe care nu e nevoie să le mai răspândim și să le mai încredințăm scrisului. Față de astfel de gânduri folosește și aprinderea mâniei, pornită împotriva dracului. De această mânie se teme el mai mult, când se aprinde împotriva acestor gânduri și îi strică planurile despre ea e vorba când se zice: “Mâniați-vă și nu păcătuiți”. Ea dă sufletului în ispite o folositoare doctorie. Dar uneori și mânia aceasta e imitată de dracul mâniei. Aceasta plăsmuiește chipurile părinților, sau ale unor prieteni și rudenii, ocărâți de oameni nevrednici și prin aceasta mișcă mânia pustnicului și-l îndeamnă să zică sau să facă vreun rău celor ce i s-au arătat în minte. La acestea trebuie să fie monahul cu luare aminte și îndată să-și smulgă mintea de la astfel de chipuri, ca nu cumva, zăbovind pe lângă ele, să se pomenească în vremea rugăciunii tăciune ce se mistuie de foc. În ispite de acestea cad mai ales cei iuți la mânie și cei ce ușor se prind la harță, care sunt departe de rugăciunea cea curată și de cunoștința Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (Evagrie Ponticul)4

·         Chiar dacă ți se pare că ești cu Dumnezeu, păzește-te de dracul curviei, căci este foarte înșelător și cât se poate de pizmaș și vrea să fie mai iute și mai ager ca mișcarea și trezirea minții tale, ca să o desfacă și de Dumnezeu, când îi stă înainte cu evlavie și frică. (Evagrie Ponticul)4

·         Foarte potrivit s-a adăugat apoi la cuvintele: „pe piept și pe pântece”, cuvântul „vei umbla”. Căci plăcerea nu stăpânește asupra celor ce stau pe loc și sunt liniștiți, ci asupra celor ce sunt mereu în mișcare și plini de tulburare. Dar mai mult decât din acestea, pornirea spre desfrâu vine din lăcomia pântecelui. Din acest motiv și firea, voind să arate apropierea acestor patimi, a numit organele de împreunare „cele de sub pântece”, arătând înrudirea lor prin vecinătate. Căci dacă slăbește această patimă, slăbește din sărăcirea celei de deasupra, iar dacă se aprinde și se întărâtă, de acolo își primește puterea. Dar lăcomia pântecelui nu numai că o hrănește și o alăptează pe aceasta, ci și alungă toate virtuțile. Căci stăpânind și ținând ea puterea, cad și se nimicesc toate virtuțile: înfrânarea, cumpătarea, bărbăția, răbdarea și toate celelalte. Aceasta a arătat-o Ieremia acoperit, zicând că mai marele bucătarilor din Babilon a dărâmat de jur împrejur zidurile Ierusalimului, numind prin mai marele bucătarilor patima lăcomiei. Căci precum mai marele bucătarilor își dă toată silința să slujească pântecele și născocește nenumărate meșteșuguri ca să producă plăceri, tot așa lăcomia pântecelui pune în mișcare tot meșteșugul ca să servească plăcerii în vremea foamei; iar felurimea mâncărilor dărâmă și surpă la pământ întăritura virtuților. De fapt mâncările gustoase și meșteșugit drese se fac unelte de dărâmare ale virtuții bine întărite, clătinând și dărâmând statornicia și tăria ei. Pe de altă parte, precum belșugul alungă virtuțile, tot așa puținătatea surpă întăriturile păcatului. Căci așa cum mai marele bucătarilor din Babilon a dărâmat zidurile Ierusalimului, adică ale sufletului pașnic, trăgându-l cu meșteșugul bucătăriei spre plăcerile trupului, tot așa pâinea de orz a israeliților, rostogolindu-se, a răsturnat corturile madianiților. Fiindcă hrana sărăcăcioasă, rostogolindu-se și înaintând mult, risipește patimile curvie. Căci madianiții poartă simbolul patimilor curviei, fiindcă ei sunt cei ce au dus desfrânările în Israil și au amăgit mare mulțime dintre tineri. și foarte potrivit zice Scriptura că Madianiții aveau corturi, iar Ierusalimul zid, căci toate cele ce înconjoară virtutea sunt întărite și sigure, iar cele ce susțin păcatul sunt formă și cort, nedosebindu-se întru nimic de nălucire. (Nil Ascetul)4

·         Căci viețuirea potrivit cu firea ne-a fost rânduită aceeași nouă și dobitoacelor, de către Făcător. „Iată v-am dat vouă, zice Dumnezeu către oameni, toată iarba câmpului, ca să fie vouă și dobitoacelor spre mâncare”. Primind deci împreună cu necuvântătoarele o hrană de obște, dar stricând-o prin născocirile noastre într-una mai desfătătoare, cum nu vom fi socotiți, cu drept cuvânt, mai necuvântători decât acelea, dacă dobitoacele rămân între hotarele firii, neclintind nimic din cele rânduite de Dumnezeu, iar noi, oamenii cinstiți, cu rațiune, am ieșit cu totul din vechea rânduială? Căci care sunt fripturile dobitoacelor, care sunt nenumăratele meșteșuguri ale plăcintarilor și bucătarilor, care stârnesc plăcerile ticălosului de pântece? Oare nu iubesc acelea vechea simplitate, mâncând iarbă și îndestulându-se cu ce se nimerește și folosindu-se de apa râurilor, dar și de aceasta destul de rar? De aceea le sunt puține și plăcerile de sub pântece, pentru că nu-și aprind dorințele cu nici o mâncare grasă, încât nici nu știu totdeauna de deosebirea între bărbătuș și femeiușcă. Căci un singur timp al anului le stârnește această simțire, când legea firii le-a rânduit împreunarea pentru însămânțarea aceleiași specii, spre păstrarea neamului; în cealaltă vreme așa de mult se înstrăinează, încât uită cu totul de o astfel de dorință. Dar oamenilor, pofta nesăturată după plăcerile desfrânate, odrăslită din belșugul și felurimea mâncărilor, le-a semănat dorințe furioase, neîngăduindu-le patima să se liniștească în nici o vreme. (Nil Ascetul)4

·         Trupul dacă e gras și tânăr, sau plin de must, când e ațâțat de amintiri caută să împlinească cu patimă cele cuprinse în ele, fiind împins de poftă, sau săvârșește uneori necurății în vis ori în somn. Căci chiar dacă nu a avut cineva amestecate cu femeia la arătare și e socotit cast, feciorelnic și curat de oameni, ba chiar are renume de sfânt, înaintea lui Dumnezeu, care vede cele ascunse, e socotit ca spurcat, desfrânat și necumpătat; și pe dreptate va fi osândit în ziua aceea, de nu va plânge și nu se va tângui, topindu-și trupul necontenit cu posturi, privegheri și rugăciunii, iar mintea lecuindu-și-o și îndreptându-și-o prin amintiri sfinte și prin meditarea cuvântului dumnezeiesc, aducând pocăință cuvenită lui Dumnezeu, înaintea căruia a și cugetat și făcut relele. Fiindcă nu minte glasul care a zis: „Iar eu vă zic vouă: tot cel ce privește la femeie spre a o pofti pe ea a și preacurvit cu ea în inima sa”. De aceea e de folos tânărului să nu se întâlnească, de e cu putință, deloc cu femei, chiar de sunt socotite sfinte. Iar de se poate, să viețuiască despărțit chiar și de oameni, căci atunci poartă războiul mai ușor și îl cunoaște mai bine; mai ales dacă va fi cu luare aminte la sine însuși și va petrece în cumpătare, cu puțină băutură de apă, în priveghere multă și rugăciuni, și se va sili să fie împreună cu Părinți duhovnicești încercați, lăsându-se înțelepțit și călăuzit de ei. (Marcu Ascetul)4

·         Definiția curăției: simțire pururi lipită de Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)4