Blândețe – mânia, ținerea de minte a răului (ranchiuna), ura

·         În cuvântări orice asprime să lipsească. Pentru că sfiala și neprihănirea știu să înfrumusețeze pe oamenii cu judecată mai mult decât pe fecioare, căci mintea iubitoare de Dumnezeu este o lumină care învăluie sufletul, cum învăluie soarele trupul. (Antonie cel Mare)3

·         Nu trebuie să ne mâniem pe cei ce păcătuiesc, chiar de-ar fi făcut crime vrednice de osândă. Ci pentru dreptatea însăși, pe cei ce greșesc să-i întoarcem și să-i certăm dacă se nimerește, fie prin ei înșiși, fie prin alții. Dar să ne mâniem sau să ne înfuriem nu se cade, pentru că mânia lucrează dusă de patimă și nu de dreptate și de judecată. De aceea nu primi să te sfătuiască nici oamenii prea miloși, căci pentru binele însuși și pentru dreptate trebuie să cerți pe cei răi, însă nu pentru patima mâniei. (Antonie cel Mare)3

·         Scopul dracilor e ajutat mult de mânia noastră, când se mișcă împotriva firii, făcându-se al lor. De aceea toți zoresc să o întărâte zi și noapte. Când o văd însă legată de blândețe, atunci caută pricini îndreptățite ca să o dezlege îndată, ca făcându-se foarte aprinsă, să o folosească pentru gândurile lor furioase. De aceea nu trebuie să o întărâtăm nici pentru lucruri drepte, nici pentru nedrepte, ca să nu dăm chiar noi sabie primejdioasă în mâna vrăjmașului, ceea ce știu că fac mulți și .mai mult decât trebuie, aprinzându-se pentru motive neînsemnate. Căci spune-mi de ce te prinzi grăbit la harță dacă disprețuiești bucatele, banii și slava? De ce hrănești câinele când te lauzi că nu ai nimica? Iar dacă acesta latră și se ia după oameni, trebuie că ai niscai lucruri și vrei să le păzești. Dar eu despre unul ca acesta cred că e departe de rugăciunea curată, știind că mânia este ciumă pentru o astfel de rugăciune. și mă mir că unul ca aceasta și pe Sfinți i-a uitat: pe David, care strigă: “Oprește mânia și părăsește turbarea”; pe Ecclesiastul care poruncește: “Alungă mânia de la inima ta și scoate vicleșugul din trupul tău»; pe Apostolul care rânduiește: “ Să ridicăm în toată vremea și în tot locul mâini cuvioase spre Domnul, fără mânie și gânduri”. De ce oare nu învățăm și noi de la obiceiul tainic și vechi al oamenilor, care alungă câinii din casă în vremea rugăciunii? Obiceiul acesta ne dă să înțelegem că mânia nu trebuie să fie cu cei ce se roagă. “ Mânia este vinul șerpilor”. De aceea nazireii se înfrânează de la vin. (Evagrie Ponticul)3

·         Cine și-a stăpânit mânia a supus pe draci; iar cine s-a robit de dânsa nu se mai ține de viața monahală și e străin de căile Mântuitorului, dacă se zice că însuși Domnul învață pe cei blânzi căile Sale. De aceea cu anevoie poate fi vânată mintea monahului, care aleargă pe câmpia blândeții. Căci de nici o altă virtute nu se tem dracii ca de blândețe. Aceasta a dobândit-o acel mare Moise, care a fost numit «blând, mai mult decât toți oamenii”. Iar proorocul David a arătat-o că este vrednică să fie pomenită de Dumnezeu, zicând: “Adu-ți aminte, Doamne, de David și de toată blândețea lui”. Însuși Mântuitorul nostru ne-a poruncit să ne facem următori ai blândeții Lui, zicând: “Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre”. Iar dacă cineva s-ar înfrâna de la mâncări și băuturi, dar prin gândurile rele ar întărâta mânia, acela se aseamănă cu o corabie ce călătorește pe mare, având pe dracul cârmaci. De aceea trebuie să fim cu luare aminte din toată puterea la câinele nostru, învățându-l să rupă numai lupii și să nu mănânce oile, arătând toată blândețea față de toți oamenii. (Evagrie Ponticul)3

·         A descrie toate lucrările cele rele ale dracilor mi-e cu neputință, iar a înșira cu de-amănutul meșteșugirile lor mi-e rușine, sfiindu-mă de cititorii mai simpli. Totuși ascultă unele viclenii ale duhului curviei. Când cineva a dobândit nepătimirea părții poftitoare și gândurile de rușine s-au răcit, atunci arată bărbați și femei jucând împreună și-l face pe pustnic să privească lucruri și forme de rușine. Ispita aceasta însă nu e printre cele ce țin multă vreme, deoarece rugăciunea neîncetată și mâncarea foarte împuținată, privegherea și îndeletnicirea cu contemplațiile duhovnicești o alungă ca pe un nor fără ploiie. Uneori se atinge însă și de trupuri, stârnind într-însele fierbințeala dobitocească. și alte nenumărate meșteșugiri uneltește vicleanul acesta, pe care nu e nevoie să le mai răspândim și să le mai încredințăm scrisului. Față de astfel de gânduri folosește și aprinderea mâniei, pornită împotriva dracului. De această mânie se teme el mai mult, când se aprinde împotriva acestor gânduri și îi strică planurile despre ea e vorba când se zice: “Mâniați-vă și nu păcătuiți”. Ea dă sufletului în ispite o folositoare doctorie. Dar uneori și mânia aceasta e imitată de dracul mâniei. Aceasta plăsmuiește chipurile părinților, sau ale unor prieteni și rudenii, ocărâți de oameni nevrednici și prin aceasta mișcă mânia pustnicului și-l îndeamnă să zică sau să facă vreun rău celor ce i s-au arătat în minte. La acestea trebuie să fie monahul cu luare aminte și îndată să-și smulgă mintea de la astfel de chipuri, ca nu cumva, zăbovind pe lângă ele, să se pomenească în vremea rugăciunii tăciune ce se mistuie de foc. În ispite de acestea cad mai ales cei iuți la mânie și cei ce ușor se prind la harță, care sunt departe de rugăciunea cea curată și de cunoștința Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (Evagrie Ponticul)3

·         Dracii nu cunosc inimile noastre, cum socot unii dintre oameni. Căci singurul cunoscător al inimii este Cel ce știe mintea oamenilor și a zidit inimile lor pe fiecare deosebit. Dar ei cunosc multe din mișcările inimii, pe baza cuvântului rostit și a mișcărilor văzute ale trupului. Vrând eu să le arăt acestea lămurit, m-a oprit Sfântul Preot, spunând că e nevrednic lucru să se răspândească acestea și să le aduc la urechile celor întinați. Căci, zice, și cel ce ajută pe uneltitor este vinovat după lege. Dar că din astfel de simboluri cunosc cele ascunse în inima noastră, și din acestea iau prilejuri împotriva noastră, am arătat-o adeseori, respingând pe unii care grăiau cele ce nu trebuie, nepurtându-ne cu dragoste față de ei. De aceea am și căzut în puterea dracului ținerii de minte a răului și îndată am primit gânduri rele împotriva lor, pe care le cunoscusem mai înainte că au venit asupra noastră. Pentru aceea pe drept ne mustră Duhul Sfânt: “șezând ai vorbit împotriva fratelui, și împotriva fiului maicii tale ai adus sminteală”; și ai deschis ușa gândurilor care țin minte răul și ți-ai tulburat mintea în vremea rugăciunii, nălucindu-ți pururea fața vrăjmașului tău și având-o pe ea drept Dumnezeu. Căci ceea ce vede mintea rugându-se aceea e și potrivit de a spune că îi este Dumnezeu. Deci să fugim, iubiților, de boala defăimării, neamintindu-ne de nimeni cu gând rău; și să nu ne întunecăm privirea la amintirea aproapelui, căci toate înfățișările pe care le luăm le iscodesc dracii și nimic nu lasă necercetat din ale noastre, nici culcarea, nici șederea, nici starea în picioare, nici cuvântul, nici mersul, nici privirea. Toate le iscodesc, toate le mișcă, toată ziua uneltesc vicleșuguri împotriva noastră, ca să înșele æn vremea rugăciunii mintea smerită și să stingă lumina ei fericită. Vezi ce zice și Sfântul Pavel către Tit: “Dovedește în învățătură cuvânt sănătos, nestricat și fără vină, pentru ca împotrivitorul să se rușineze, neavând de zis nimic rău despre noi”. Iar(fericitul David se roagă zicând: “Mântuiește-mă pe mine de clevetirea oamenilor”, numind și pe draci “oameni” pentru firea lor rațională. Dar și Mântuitorul în Evanghelii a numit pe cel ce seamănă în noi neghina păcatului “om vrăjmaș”. Fie ca să ne izbăvim de el, cu harul lui Hristos și al Dumnezeului nostru, Căruia I se cuvine cinstea și slava în vecii vecilor. Amin. (Evagrie Ponticul)3

·         Când te va întâmpina o ispită, sau te va ațâța o împotrivire, ca să-ți miști mânia spre cel ce-ți stă împotrivă, sau să spui vreo vorbă goală, adu-ți aminte de rugăciune și de porunca dumnezeiască cu privire la ea, și îndată se va liniști mișcarea fără rânduială din tine. (Evagrie Ponticul)3

·         Toate câte le vei face pentru a te răzbuna pe fratele care te-a nedreptățit îți vor fi spre sminteală în vremea rugăciunii. (Evagrie Ponticul)3

·         Rugându-te tu cum trebuie, ți se vor întâmpla astfel de lucruri încât să ți se pară că ai dreptate să te folosești de mânie. Dar nu este nici o mânie dreaptă împotriva aproapelui. Căci de vei căuta vei afla că este cu putință să rânduiești lucrul bine și fără mânie. Deci folosește-te de tot meșteșugul ca să nu izbucnești în mânie. (Evagrie Ponticul)3

·         Cel ce datorează zece mii de talanți să te învețe pe tine, că de nu vei ierta celui ce-ți este dator, nu vei dobândi nici tu iertare. “Căci l-a predat pe el, zice, chinuitorilor”. (Evagrie Ponticul)3

·         Să nu încerci a dezlega prin gâlceavă un lucru încurcat, ci prin cele arătate de legea duhului, adică prin răbdare, rugăciune și nădejdea  care numai la un lucru se gândește. (Marcu Ascetul)3

·         Nu voi să auzi de nenorocirea dușmanilor; căci cei ce ascultă cu plăcere asemenea cuvinte mănâncă roadele plănuirii lor. (Marcu Ascetul)3

·         Iacob a făcut lui Iosif haină pestriță. Iar Domnul dăruiește celui blând cunoștința adevărului, precum s-a scris: „Domnul va învăța pe cei blânzi căile Sale” (Marcu Ascetul)3

·         Cel care, disprețuit fiind de cineva, nu se gâlcevește cu cel ce-l disprețuiește, nici cu cuvântul, nici cu gândul, a dobândit cunoștință adevărată și arată credință tare Stăpânului. Deci nici cel ce nedreptățește nu ajunge la vreun prisos, nici cel nedreptățit nu e lipsit de ceva, omul trece ca o umbră, și deci în deșert se tulbură. (Marcu Ascetul)3

·         Prin urmare, de vei păstra în inima ta fără uitare, cu dragoste și cu simțire, aceste amintiri, nu te va stăpâni patima amărăciunii, a mâniei și a supărării. Căci temeliile patimii mândriei, fiind săpate prin smerenia lui Hristos, la care te vei gândi, se va surpa ușor și de la sine toată clădirea fărădelegii, adică a mâniei și a supărării. Căci ce inimă aspră și împietrită nu se va frânge de va avea necontenit în minte marea smerenie a dumnezeirii Unuia născut pentru noi și amintirea tuturor patimilor mai înainte spuse? Cine nu se va face de bunăvoie pământ, cenușă și pulbere de călcat de către toți oamenii? Iar dacă se va smeri și se va frânge sufletul astfel, privind la smerenia Domnului, ce mânie va mai putea să stăpânească asupra lui? Dar tot așa de vădit e că uitarea acestor gânduri folositoare și de viață făcătoare, și sora ei lenea, și ajutătoarea și tovarășa lor neștiința, care sunt patimile cele mai adânci și mai lăuntrice, mai greu de surprins și de îndreptat, care acoperă și întunecă sufletul cu multă grijă, fac să se încuibeze și să lucreze în el și celelalte patimi, întrucât sădesc nepăsarea și alungă frica de păcate, căci odată ce sufletul e acoperit de uitarea atotpăcătoasă, de lenea stricăcioasă și de neștiință, maica și doica tuturor relelor, nenorocita de minte se lipește cu ușurință de tot ce se vede, se cugetă sau ce aude. De pildă de va vedea frumusețe de femeie, îndată se va răni de pofta trupească. și așa succedându-se amintirile lucrurilor privite cu patimă și cu plăcere, zugrăvesc din nou înăuntrul sufletului icoanele lor, prin întipărirea înțelesurilor și a gândului păcătos. Iar urmarea este că întinează mintea pătimașă și nenorocită prin lucrarea duhurilor rele. (Marcu Ascetul)3

·         Pe cel ce nu ascultă de un cuvânt nu-l sili cu ceartă; ci câștigul pe care el l-a lepădat, adună-ți-l ție. Căci hotărârea de a nu pune răul la inimă îți va folosi mai mult decât îndreptarea lui. (Marcu Ascetul)3

·         Mânia obișnuiește mai mult decât celelalte patimi să tulbure și să zăpăcească sufletul. Dar uneori îi și folosește cât se poate de mult. Căci când ne folosim de ea fără tulburare împotriva celor necuvioși, sau într-un fel sau altul neînfrânați, ca, sau să se mântuiască, sau să se rușineze, prilejuim sufletului un spor de blândețe: fiindcă lucrăm potrivit cu scopul dreptății și al bunătății lui Dumnezeu. Pe lângă aceasta, adeseori, mâniindu-ne tare împotriva păcatului, dăm sufletului vigoare, scăpându-l de moleșeală. De asemenea nu încape nici o îndoială că, mâniindu-ne împotriva duhului stricăciunii, când suntem în mare întristare și descurajare, ne aflăm cu cugetul mai presus de lauda cea spre moarte. Ca să ne învețe aceasta, Domnul s-a mâniat și s-a tulburat de două ori împotriva duhului iadului, deși făcea toate câte voia cu o voință netulburată. Așa a întors sufletul lui Lazăr în trup. Încât mie îmi pare că mânia neprihănită a fost dăruită firii noastre de Dumnezeu, care ne-a zidit, mai degrabă ca o armă a dreptății. Dacă s-ar fi folosit Eva de ea împotriva șarpelui, nu ar fi fost robită de plăcerea acea pătimașă. Astfel mie mi se pare că cel ce se folosește cu neprihănire de mânie, din râvna cuvioșiei, se va afla mai cercat în cumpăna răsplătirilor, decât cel ce nu se mișcă nicidecum la mânie, pentru greutatea de a se mișca a minții. Fiindcă cel din urmă se dovedește a nu-și fi deprins vizitiul să stăpânească frânele simțurilor omenești. Iar celălalt luptă strunind caii virtuții și e purtat în mijlocul bătăliilor cu dracii, conducând neîntrerupt cu frica lui Dumnezeu carul cel cu patru cai ai înfrânării. Pe acesta îl aflăm numit în Scriptură, la înălțarea dumnezeiscului Ilie, „carul lui Israel”, pentru motivul că Dumnezeu a vorbit întâia oară Iudeilor despre cele patru virtuți în chip deosebit. Iar cel ce s-a hrănit așa de mult cu neprihănirea a fost înălțat la cer pe un car cu foc, pentru că s-a folosit, socotesc, de(virtuțile sale ca de niște cai, viețuind întru Duhul care l-a răpit pe el într-un vârtej de foc. (Diadoh al Foticeii)3

·         Este în firea minții mânia împotriva patimilor. Căci dacă nu se mânie omul împotriva tuturor celor semănate de vrăjmașul într-însul, nu va vedea nici curăție întru sine. Când a aflat Iov lucrul acesta, a blestemat pe vrăjmașii săi zicând: „Necinstiților și defăimaților, lipsiți de tot binele, nu v-am socotit vrednici nici de câinii turmelor mele!” Iar cel ce vrea să ajungă la mânia cea firească taie toate voile sale, până când întărește în sine voia cea după fire a minții.(Isaia Pustnicul)3