Suferință – răbdare
· L-am vizitat pe avva Petru când era bolnav și se chinuia foarte, iar el văzând tristețea inimii mele pentru durerea lui mi-a spus: “De abia apropiindu-mă prin aceste neputințe, mă gândesc la ceasul acela amar căci sănătatea trupului nu-mi aduce nici un folos pentru că-și caută întărirea lui spre a se dușmăni cu Dumnezeu. Fiindcă pomul care e udat în fiecare zi nu se usucă, spre a duce rod”. (Filocalia XII)
· Mântuitorul a suferit atâtea pentru noi și la urmă moartea infamă; deci pentru porunca lui să răbdăm și noi cu hotărâre pentru păcatele noastre de ne înjură sau vorbește cineva împotriva noastră pe drept ori pe nedrept. Iar de suntem duși și la junghiere să ne arătăm ca o oaie neîmpotrivindu-ne de loc, ci mai degrabă, de putem, să mângâiem pe cei ce ne fac aceasta, iar de nu, să tăcem deplin cu multă smerenie. (Filocalia XII)
· Când suferi necazuri nu cârti ci socotește că-ți vin pentru păcatele tale și ești vrednic de ele. Apoi ele te ajută să te ferești de păcatele viitoare și te curăță de cele trecute. (Filocalia XII)
· Mergând cu Hristos până la moarte în răbdarea ocărilor, ele nu mai au putere să ne supere și să ne dezbine și avem deci după aceea pace întru noi, ele nemaiînsemnînd nimic pentru noi. (Filocalia XII)
· Să fii întotdeauna gata să asculți de voia lui Dumnezeu știind că te așteaptă fie moartea, fie viața, fie orice necaz. Cunoaște aceasta cu multă hotărâre și credință și să aștepți ispite mari și înfricoșate ce vor veni asupra ta, chinuri necazuri și moarte năprasnică. (Filocalia XII)
· Ia aminte la tine însuți cu amănunțime, ca unul ce aștepți să-ți vină ispita în fiecare ceas, fie spre moarte, necazuri, fie spre mari primejdii. și suportă cu hotărâre și fără tulburare, știind că “prin multe necazuri trebuie să intrăm în Împărăția Cerurilor”. (Filocalia XII)
· Omul poate urca mai ușor pe cruce, sau poate suporta mai ușor durerile ei când simțurile nu mai trăiesc cu multă intensitate plăcerile sau durerile alipirii la cele materiale. Durerile sporite simțite de om cu simțurile, urcându-se pe cruce fără să-l scape de slăbiciunea lor este și o pedeapsă a lui Dumnezeu, sau o lipsă a puterii lui Dumnezeu în omul respectiv. Iar durerea sporită îl poate face să se revolte împotriva crucii, ca tâlharul din stânga, sau să caute să scape de ea. (Filocalia XII)
· Fără conștiința puternică a ajutorului lui Hristos să nu căutăm Cruce; să nu ne credem că o putem suporta fără ajutorul Lui. Dar conștiința necesității ajutorului lui Hristos trebuie însoțită de conștiința păcatului nostru și a neputinței ce ne vine din această cauză de-a suporta Crucea. “Port Crucea pentru că sunt sănătos, dar o pot suporta cerând ajutorul Lui Hristos – El o suportă pentru mine. Numai așa îmi este de folos Crucea, nefiind învins de păcatul încrederii în mine și de neputința de-a o purta până la capăt.” (Filocalia XII)