Mânia – blândețea

·        Atunci când cineva vrea să răsplătească răul cu rău, poate să vatăme conștiința fratelui chiar și numai cu intenția. Există o comunicare spirituală între suflete chiar când nu se arată în fapte; e ceea ce psihologia constată prin fenomenul hipnozei și al sugestiei. Atâta doar că aceasta vede aceste fenomene numai când e activă și voința, pe când ele se produc chiar când voința nu la voiește. (Filocalia XII)

·        De este la tine un frate străin, fă cu bucurie lucrul care trebuie și plecând el, fă-l asemenea. Primește-l cu bunăvoință și cu frica lui Dumnezeu ca să nu-i fie vizita spre pagubă. Păzește-te să nu-l întrebi lucruri care nu-i sunt spre folos, ci fă-l să se roage. Când șade la tine, întreabă-l “Cum te afli?” și mulțumește-te cu acest cuvânt și dă-i o carte ca să citească și să cugete la cele din ea. De vine după o osteneală, lasă-l s se odihnească și spală-i picioarele, iar de-ți spune cuvinte necuvenite, roagă-l cu iubire: “Iartă-mă, că sunt slab și nu pot să port aceste vorbe.” De este slăbit și hainele îi sunt murdare, spală-i-le, iar de-i lipsește ceva și hainele-i sunt rupte, coase-i-le. De este drumeț și ai la tine niscai credincioși, nu-l pune mai presus de ei, dar fă milă cu el din iubirea lui Dumnezeu, iar de este un frate în trecere pe la tine, pentru Dumnezeu și-ți cere odihnă, să nu-ți întorci fața de la el, ci primește-l cu bucurie împreună cu credincioșii care se află la tine. De este sărac, nu-l trimite fără nimic, ci dă-i lui din binecuvântarea ce ți s-a dat ție de la Dumnezeu, odată ce cunoști că cele ce le ai nu sunt ale tale, ci sunt daruri de la Dumnezeu. Dacă un frate îmbie ceva, nu-l deschide să afli ce are în el, dar dacă arată foarte prețios ceea ce ți se îmbie, spune-i lui: “Dă-mi să văd ce este în el.” (Filocalia XII)

·        De ești în casa cuiva și gazda iese și te lasă singur, să nu-ți ridici fața ca să cercetezi cele aflate în casa lui; nici să atingi ceva, să deschizi vreo ușă, vreun vas sau vreo carte. Spune celui ce iese: “Dă-mi să fac vreun lucru.” și ceea ce-ți dă, fă-l fără greutate. (Filocalia XII)

·        Numai Dumnezeu are dreptul să judece căci El dă oamenilor soarta veșnică. Cel ce judecă pe altul și-l vorbește de rău își însușește un drept al lui Dumnezeu și putere Lui, pe care de fapt nu o are. Se pretinde deci pe sine dumnezeu, fără să poată fi de fapt; vrea să-i ia locul lui Dumnezeu, fără să o poată face. (Filocalia XII)

·        A te ruga pentru cei ce făcându-ți rău, te-au ajutat să te mântuiești, imitând pe Hristos, e suprema treaptă a iertării. (Filocalia XII)

·        De voiești să urmezi Domnului nostru Iisus Hristos păzește cuvântul Lui și atârnă omul tău cel vechi pe cruce cu El și pe cei ce te trag de pe cruce trebuie să-i oprești până nu mori. și ești dator să suporți disprețul lor și să odihnești inima celor ce ce-ți fac rău și să te umilești pe tine față de cei ce voiesc să te stăpânească și să ții gura ta închisă și să nu judeci pe cineva în inima ta. Căci de-ți vine un gând să judeci pe aproapele pentru niscaiva păcate, gândește-te întâi la tine că ești mai păcătos, iar cele bune pe care socotești că le-ai făcut, să nu-ți închipui c-au plăcut lui Dumnezeu. Astfel nu vei îndrăzni să mai judeci pe fratele tău căci iubirea slavei de la oameni naște minciuna, iar refuzul ei cu smerenie face frica de Dumnezeu mai mare în inimă. Să nu voiești deci să fii prieten al celor mai slăviți în lume ca să nu se depărteze slava lui Dumnezeu de la tine. De faci lucrul tău de mână, să nu-l disprețuiești, ci ai grijă de el în frica lui Dumnezeu. (Filocalia XII)

·        Când nu poți suporta cuvântul aproapelui și vrei să-i răsplătești lui, se ridică în inima ta războaie sângeroase din pricina celor ce le-ai auzit și te fac să te întristezi de cele ce le-ai grăit. și robia pune stăpânire pe tine și te face să fericești pe cei ce în parte se liniștesc și-ți înăsprește inima față de cei apropiați ca față de unii ce sunt în afara iubirii. Dar luptă-te mai degrabă să dobândești îndelunga răbdare, care biruiește mânia cu iubirea, care vindecă întristarea cu împăcarea. Acestea ți dăruiesc de rugăciunea către Dumnezeu, căci iubirea și îndelunga răbdare desființează mânia față de cei de o fire; dacă aceasta persistă în tine, în loc să te mânii împotriva aproapelui, te vei împăca având în tine plânsul și smerita cugetare. Iar cel ce poate suporta pentru Dumnezeu și pentru pacea gândurilor sale cuvântul omului dușmănos și neînțelegător, fiul lui Dumnezeu se va chema și unul ca acesta poate dobândi pacea sufletului, a trupului și a duhului.(Nu poate avea cineva pace cu semenii dacă nu are pace înlăuntrul său; aceasta e și o pace între minte (duh), simțire (suflet) și trup. Dar pacea interioară vine din pacea cu Dumnezeu și aceasta o aduce în om Duhul Sfânt, care aduce tot conținutul interior al omului într-o simțire, căci numai în Dumnezeu dobândim pacea interioară.) (Filocalia XII)

·        A nu judeca pe altul înseamnă a-l iubi, iar îndelunga răbdare înseamnă a nu gândi ceva împotriva aproapelui. (A nu mă măsura pe mine nu înseamnă numai a nu căuta mulțumirea de măsura la care am ajuns, ci și în a plânge în conștiința că nu sunt nimic că n-am realizat nimic din îndatoririle mele. A nu judeca pe cineva înseamnă să nu mă opresc numai la a nu-l osândi dintr-un indiferentism față de el, ci și să-l iubesc. În toate relațiile față de celălalt nu trebuie să mă opresc la nesăvîrșirea răului, ci să înaintez la săvârșirea binelui.) (Filocalia XII)

·         În îndelunga răbdare trebuie să arăt numai reținerea de la a răspunde la rău cu alt rău, ci și în a nu avea un gând de nemulțumire față de el. (Filocalia XII)

·        Dacă n-am arătat iubire aproapelui, nu ne va ajuta Hristos când vom fi necăjiți de vrăjmașii noștri, căci Hristos și-a făcut cauza aproapelui nostru o cauză proprie. Dar nici oamenii nu ne vor ajuta în necazurile noastre. Dacă n-am răspândit căldura iubirii în jurul nostru, nu vom avea nici noi din apropierea noastră căldura interesului față de noi. (Filocalia XII)

·        De nu ierți, nu ești liber de stăpânirea unei patimi și fără voia ta nici Dumnezeu nu te poate face liber. Apoi nu putem fi liberi unul fără altul; ne condiționăm în libertate precum ne condiționăm prin dependență unul de altul. Ne dăruim libertatea, precum ne impunem robia și ultimul izvor al libertății noastre este Dumnezeu. Dar Dumnezeu ne-a creat astfel că nu putem primi libertatea de la El și unul de la altul fără voia noastră de-a ne face unul pe altul liberi. Nu ne poate elibera Dumnezeu de patimă, dacă nu vrem să ne eliberăm și noi. Nu-mi poate dărui nici altul liberarea de patima împotriva lui dacă nu voiesc și eu să mă liberez. Eliberarea de patimi ce ne-o dăruim noi este condiția ca să fim eliberați și de către Dumnezeu – Dumnezeu ne eliberează deodată pe amândoi când ne-am eliberat reciproc unul pe altul. (Filocalia XII)

·        Răutatea pe care o arăt altuia mă stăpânește în primul rând pe mine. Vreau să dureze în veci răul asupra altuia, va stăpâni în veci răul asupra altuia, va stăpâni în veci asupra mea. Vreau să fie el în gheena – voi fi eu; nu-l vreau eliberat pe el, nu sunt eu liber. (Filocalia XII)

·        Când șezând la chilie îți vine să judeci pe aproapele, judecă-l ținând seama de păcatele tale cugetând că sunt mai mari cele ale tale decât ale lui. Iar de socotești că faci cele drepte, să nu socotești că am plăcut lui Dumnezeu. (Chiar în cele morale, omul când e tare, când e slab. Acestea se succed ca niște perioade, în așa fel că atunci când este tare simte milă față de ceea ce e slab în el, până când această slăbiciune se vindecă.) (Filocalia XII)