Curaj-frică
· Ce să fac părinte că mi-e frică? – Locuitorii cetății se tem de barbari până ce nu au ajutorul împăratului, dar când află că a sosit în cetate generalul, nu se mai tem știind că acum are cine să-i apere. Chiar de vor auzi că se apropie barbarii, nu se îngrijorează având pe cel ce se luptă pentru ei. Deci și noi, dacă credem în Dumnezeu, nu ne vom mai teme de draci căci ne va trimite ajutorul Lui. (Sfinții Varsanufie și Ioan)
· Un frate se înfricoșa tare de tâlhari și a destăinuit Bătrânului frica sa. – Dumnezeu nu părăsește pe nimeni căci a zis: “Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi” (Evrei 13,15), dar ne predă necredinței noastre. Sunt oare mai mulți tâlhari care năvălesc decât carele și puterile lui Faraon? și știm cu toții că printr-un cuvânt și la un semn al Domnului au fost deodată înecate toate. Nu-ți aduci aminte cum i-a orbit pe cei ce veneau asupra lui Elisei? (IV Împărați 6,18) Cel ce știe să izbăvească de ispite pe credincioși, Acela le-a făcut și le face și acum pe toate. Cum vom uita oare Scriptura care zice: “Domnul te va păzi pe tine de tot răul, păzi-va Domnul sufletul tău”. și cum vom da uitării cuvântul: “Vouă și perii capului vă sunt numărați”, ori: “Nici o vrabie nu va cădea în plasă fără știrea Tatălui vostru, nu e cu mult mai de preț omul decât o vrabie?” O, frică – fiică a necredinței, până unde m-ai coborât! Aceasta-i înspăimântătoare: orbește mintea, moleșește inima, împuținează sufletul și-i desparte pe oameni de Dumnezeu. Este sora lipsei de nădejde și-i mână pe oameni de la frica de Dumnezeu în țara pierzaniei. Frate, să fugim de ea și să-l deșteptăm pe Hristos din somn zicând: “Stăpâne, mântuiește-ne că pierim!” și El sculându-se, va certa năvala vântului și o va potoli, iar nouă ne va spune: “Eu sunt, nu vă temeți!” Să părăsim deci toiagul de trestie și să luăm toiagul crucii în care se sprijinesc cei ce șchiopătează, prin care se scoală morții, întru care se laudă Apostolul, cu care am fost izbăviți de prădarea diavolului, noi înșine așezându-ne lângă Cel ce S-a răstignit pentru noi, căci El ne păstorește pe noi oile Sale și prin El sunt alungați lupii poftitori de sânge. (Crucea este puterea noastră de a ne depăși, este puterea pregătită nouă de Hristos. El a răbdat-o pentru a întări firea omenească din El împotriva cruțării egoiste și pentru a ne comunica această putere și nouă. Pomenirea ei legată de semnul ei îl aduce pe Hristos Însuși în noi, pe Hristos care a întărit firea Sa omenească răbdând crucea și care, în urma acestei întăriri a biruit moartea. Nu putea învia Dumnezeu o fire omenească moleșită îmbrăcând-o în viața largă netrecătoare care reprezintă o supremă tărie ca pe un obiect. Ea însăși trebuie să vină în întâmpinarea învierii sale, ca actul acestei tării spirituale prin răbdarea durerilor opuse egoismului. Crucea este dovada milei lui Hristos pentru noi, dar și mijlocul pe care ni l-a dăruit pentru a ne întări și a crește spre tăria vieții generoase nesupusă morții, îngustării egoiste. În cruce îl avem pe Hristos cu puterea Lui atotiubitoare dar ca să ne însușim și noi această putere. Prin ea alungăm diavolii care ne supun când suntem fricoși din egoism, prin ea suntem păziți în pășunea întinsă a hranei nemuritoare adusă nouă de Hristos. Diavolul vrea să ne facă fricoși ca să ne predăm și să devenim astfel robii lui. Hristos ne vrea puternici, liberi, frați ai Lui și ai tuturor, părtași la puterea generozității și la slava Lui. Dracii ne robesc pentru că de fapt nici ei nu sunt liberi fiind robi slabi ai patimii mândriei lor, lucrând sub stăpânirea ei. (Sfinții Varsanufie și Ioan)