Spovedania, descoperirea gândurilor, sfătuirea

·         De fapt Iacob, spunându-le lor că a cucerit Sichemul cu sabie și arc, arată că i-a trebuit luptă și osteneală ca să pună stăpânire pe patimi și să le ascundă în pământul Sichemului. S-ar părea însă că este o oarecare contrazicere între a ascunde zeii în Sichem și a ține un idol în ascunziș. Căci a ascunde zeii în Sichem e lucru de laudă; iar a ține un idol în ascunziș e lucru de ocară. De aceea a pecetluit lucrul din urmă cu blestem, zicând: „Blestemat cel ce ține idol în ascunziș!” și de fapt nu este același lucru a ascunde ceva în pământ pentru totdeauna și a-l ține în ascunziș. Căci ceea ce a fost ascuns în pământ și nu se mai arată vederii se șterge cu vremea și din amintire. Dar ceea ce e ținut în ascunziș nu e cunoscut de cei din afară, însă e văzut necontenit de cel ce l-a pus acolo. Acesta îl arm mereu în amintire ca pe un chip cioplit pe care îl poartă în ascuns. Căci tot gândul urât, care ia formă în cugetare, este o sculptură ascunsă. De aceea este rușine a scoate la arătare asemenea gânduri, dar e primejdios și de a ține în ascuns un chip cioplit, precum și mai primejdios este de a căuta formele dispărute, cugetarea înclinând cu ușurință spre patima izgonită și împlântând în pământ bronzul idolului. Căci deprinderea virtuții este de așa fel că se cumpănește cu ușurință și într-o parte și într-alta, aplecându-se, dacă nu se poartă de grijă, spre cele potrivnice. (Nil Ascetul) 46

·         A iscodi plin de curiozitate planurile învățătorului și a vrea să pui la încercare cele poruncite de el, însemnează a pune piedică înaintării tale proprii. Cu siguranță nu ceea ce se pare celui neîncercat întemeiat și potrivit este într-adevăr întemeiat. Astfel judecă meșterul și altfel cel fără meșteșug lucrurile meșteșugului. Cel dintâi are ca regulă știința; celălalt că așa s-ar cuveni. Dar socotința aceasta foarte rar se acoperă cu adevărul; de cele mai multe ori se abate de la linia dreaptă, fiind înrudită cu rătăcirea. Așadar cei ce au predat altora grija mântuirii lor, lăsându-și toate socotințele, să-și supună gândurile meșteșugului celui priceput, judecând știința lui mai vrednică de crezare. Mai întâi, lepădându-se de toate, să nu-și lase nimic afară, nici cel mai mic lucru, temându-se de pilda lui Anania, care crezând că înșeală pe oameni, a primit de la Dumnezeu osânda pentru furt. (Nil Ascetul)46

·         Ci, cum se predau pe ei înșiși, așa să predea și toate ale lor, bine știind că ceea ce rămâne afară, trăgând necontenit cugetul într-acolo, îl va desface adeseori de la cele mai bune, iar pe urmă îl va rupe din frățietate. De aceea a poruncit Duhul Sfânt să se scrie Viețile Sfinților, ca fiecare dintre cei ce se apucă de unul din felurile acestea de viețuire, să fie dus printr-o pildă asemănătoare spre adevăr. Cum s-a lepădat Elisei de lume, ca să urmeze învățătorului său? „Ara, zice, cu boii, și douăsprezece perechi de boi înaintea lui; și a tăiat boii și i-a fript în vasele boilor”. Aceasta îi arată căldura râvnei. Căci n-a zis: voi vinde perechile de boi și voi economisi prețul după cuviință, nici n-a socotit cum ar putea avea mai mult folos din vânzarea lor. Ci, cuprins cu totul de dorința care îl trăgea să fie lângă învățător, a disprețuit cele văzute și s-a silit să se izbăvească mai repede de ele, ca de unele ce-l puteau împiedica adeseori se face pricină a răzgândirii. De ce apoi și Domnul, îmbiind bogatului desăvârșirea vieții după Dumnezeu, i-a poruncit să-și vândă averile și să le dea săracilor și să nu-și lase sieși nimic? Fiindcă știa că ceea ce rămâne se face, ca și întregul, pricină de împrăștiere. Dar socotesc că și Moise, rânduind celor ce vreau să se curățească în rugăciunea cea mare, să-și radă tot trupul, le-a poruncit prin aceasta să se lepede cu desăvârșire de averi, iar în al doilea rând să uite de familie și de toți cei apropiați în așa măsură, încât să nu mai fie câtuși de puțin tulburați de amintirile lor. (Nil Ascetul) 46

·         Multe sunt sfaturile aproapelui spre ceea ce este de folos; dar nimănui nu i se potrivește așa de mult ca judecata conștiinței sale. (Marcu Ascetul)46

·         Cel ce se ostenește fără sfat e sărac în toate. Iar cel ce aleargă cu nădejde e de două ori bogat. (Marcu Ascetul)46

·         Omul sfătuiește pe aproapele precum știe; iar Dumnezeu lucrează în cel ce aude, precum acela a crezut. (Marcu Ascetul)46

·         E primejdios lucru a fi cineva singur, fără martori, a se călăuzi după voia sa și a conviețui cu cei neîncercați în războiul duhovnicesc. Unii ca aceștia sunt meșteșugirile păcatului și se țin bine ascunse; și felurite curse și-a întins vrăjmașul pretutindeni. De aceea, dacă e cu putință, e bine să te silești și să te străduiești a fi sau a te întâlni neîncetat cu bărbați cunoscători. În felul acesta, deși nu ai tu însuți făclia adevăratei cunoștințe, fiind încă nedesăvârșit cu vârsta duhovnicească și prunc, dar însoțindu-te cu cel ce o are, nu vei umbla în întuneric, nu te vei primejdui de lanțuri și de curse și nu vei cădea între fiarele lumii spirituale, care pândesc în întuneric și răpesc și ucid pe cei ce umblă în el fără făclia spirituală a cuvântului dumnezeiesc. (Marcu Ascetul)46