Trândăvia – osteneala

·        Trebuie să cânți puțin și să spui puține pe dinafară, să cercetezi și să păzești puțin gândurile căci cel ce are multe feluri de mâncare la masa sa are plăcere să mănânce din toate, iar cel ce mănâncă un singur fel în fiecare zi nu numai că n-are plăcere în ea, ci cu vremea se și scârbește. Stă în puterea celor desăvârșiți să se împărtășească în fiecare zi de același fel de mâncare fără a se scârbi. Cât despre cântare și despre rostirea pe dinafară să nu te legi pe tine, ci fă după puterea dată ție de Domnul. De citit și de rugăciune să nu te lipsești. Fă puțin din aceasta, puțin din aceea și așa vei cheltui ziua plăcând lui Dumnezeu. Părinții desăvârșiți ai noștri n-au avut o regulă (pravilă) pentru că toată ziua le era lor pravilă: să cânte puțin, să rostească puțin pe dinafară, să-și cerceteze puțin gândurile, să se ocupe puțin cu mâncarea …… iar acestea toate cu frica lui Dumnezeu.

·        Oricine laudă dulceața cuvintelor lui Dumnezeu, dar nu se hrănește din ea o face să pară amară. . Oare nu e amar cuvântul: “De voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să urmeze Mie.”? Iar de este dulce pentru ce vrând să împlinim voia proprie îl respingem? Cel ce se arată pe sine cunoscând calea care duce la cetate întreabă de ea fie din dispreț, fie ca să ispitească pe cel întrebat și să râdă de el, iar de cunoaște calea dar nu umblă pe ea este judecat ca unul ce o nesocotește. Deci, dacă cineva arată fratelui său calea, dar nu are grijă să meargă el însuși pe ea, e socotit vinovat.

·        “Nu căuta pe Domnul și nu întreba unde locuiește.” (Sisoe) Ce-ți voi spune deci ție care ai părăsit străduința de a cerceta păcatele și dorești să mă vezi pe mine “Vierme împuțit, pământ și cenușă”? (Iov 42,6) (Să nu căutăm să aflăm teoretic prea multe despre Dumnezeu, izvorul puterii noastre, ci să ne folosim de ea. Nu cere unui sărac ca mine, spune bătrânul, să-ți dau cunoștința lui Dumnezeu pe care nu o posed.)

·        Ceasurile și cântările sunt predanii bisericești și bune pentru conglăsuirea întregului popor; la fel în mănăstiri pentru conglăsuirea celor din obște. (Cântând toți laolaltă se produce o unitate de cuvânt de gândire și simțire a celor din biserică, o simfonie.) Cei din Schit însă nu au ceasurile, nici nu cântă imnuri, ci săvârșesc lucrul de mână, meditează și fac puțină rugăciune de unul singur. Iar stând la rugăciune trebuie să te eliberezi de omul cel vechi, să zici Tatăl nostru sau să le faci pe amândouă, apoi să șezi la lucrul de mână. Cât privește prelungirea rugăciunii când stai în picioare, dacă te rogi neîncetat potrivit Apostolului (I Tes 5,17), nu trebuie să o reiei de câte ori te ridici căci mintea ta e toată ziua la rugăciune. Dar când te așezi la lucrul de mână trebuie să spui din inimă sau să rostești psalmi, iar la sfârșitul fiecărui psalm să te rogi șezând: “Dumnezeule miluiește-mă pe mine ticălosul.” De ești hărțuit de gânduri atunci adaugă: “Dumnezeule, Tu vezi necazul meu, ajută-mă!” Când deci ai făcut trei rânduri în plasă, scoală-te la rugăciune și plecând genunchii și sculându-te spune la fel rugăciunea amintită. La vecernii, cei din Schit spun 12 psalmi și la sfârșitul fiecăruia în locul doxologiei (Slavă Tatălui…) spun Aliluia și fac o rugăciune; la fel și noaptea spun precum voiește: unul spune psalmi din inimă, altul își cercetează gândurile sale sau citește Viețile părinților. După ce citește 5-8 foi trece pe urmă la lucru de mână. Cel ce cântă sau rostește psalmi din inimă trebuie să-i rostească cu buzele dacă nu-i prin apropiere cineva.

·        Ţi-am spus-o de multe ori: Trezește-te din somnul cel greoi căci nu știi ceasul în care va veni Domnul!

·        În privința somnului de noapte, roagă-te de două ori seara socotind apusul soarelui. Slăvind astfel pe Dumnezeu, dormi apoi șase ore, apoi scoală-te la priveghere și petrece așa celelalte patru ore. Vara fă la fel dar scurtând timpul și spunând mai puțini psalmi pentru scurtimea nopților.

·        În privința hainelor, cel slab trebuie să aibă pentru neputința lui haine de vară și de iarnă, iar cel ce a ajuns să suporte cum zice Apostolul foamea, setea și golătatea, poate petrece timpul cu o singură haină. Dar să nu ne înălțăm frate în cuget, ci să ne lăsăm duși spre cele smerite și să nu murmurăm având două sau trei veșminte.

·        Frate, sunt uimit și mă minunez când cei din lume dorind să câștige se războiesc, disprețuiesc fiarele sălbatice, cursele tâlharilor, primejdiile mării și însăși moartea nedescurajându-se câtuși de puțin datorită bogăției râvnite, chiar dacă nu sunt singuri că o vor dobândi. Iar noi ticăloșii și moleșiții care-am primit putere să călcăm peste șerpi, scorpioni și peste toată puterea vrăjmașului, noi care am auzit: “Eu sunt, nu vă temeți!”, care știm limpede că nu ne luptăm din puterea noastră, ci din puterea lui Dumnezeu care ne întărește și ne înarmează, suntem atât de lipsiți de curaj – mai fricoși decât femeile. Dar de unde vine aceasta? De acolo că trupurile noastre n-au fost străpunse de frica Lui (Psalmi 118,120), că glasul suspinului nostru nu ne-a făcut niciodată să mâncăm pâinea (Psalmi 101,56). Ia aminte că moleșeala, nepăsarea și iubirea de trup nu ne lasă nici să răsuflăm. De vrei să fii râvnitor, ostenește-te, silește-te, teme-te de Dumnezeu și El va face voia ta, căci a spus că “va face voia celor ce se tem de El”. (Psalmi 144,19)

·        Cât despre citit, este de folos a citi “Viețile Părinților” căci așa se luminează minte în Domnul.

·        Crede mie frate că știu un om pe care-l cunoaște numai Domnul ajuns la o astfel de măsură, că odată sau de două ori, ba chiar de mai multe ori pe săptămână este cucerit de hrana duhovnicească și dulceața ei îl face să uite cu totul de hrana simțită. Apoi când vine la împărtășirea de ea nu voiește să se împărtășească simțindu-se sătul și scârbit de ea. Iar dacă totuși se împărtășește, se defaimă pe sine zicând: “Pentru ce nu sunt întotdeauna așa?” și dorește să mai primească din aceea. (Se afirmă aici taina necuprinsă a intimei legături dintre suflet și trup. La urma urmelor, trupul este raționalitate plasticizată și sensibilizată plină de lucrarea spiritului uman și în ultimă instanță de Duhul dumnezeiesc. De ce n-ar susține atunci Duhul acest suport al vieții spirituale printr-o lucrare intensă a Lui în sufletul omenesc, deci și în trup fără să recurgă la noi adaosuri de materie pe care el să o prefacă în materie vie și însuflețită a trupului? În afară de aceasta, materia este în ultimă analiză energie concentrată. Poate că noi, prin puterea spiritului nu actualizăm toată energia concentrată în trupul nostru. O lucrare mai intensă a Duhului poate actualiza lucrând direct asupra trupului, sau prin spiritul nostru mai multe zăcăminte de energie condensată în trupul nostru. Mai condensate sunt aceste energii în oase, alipirea lor de carne poate avea ca urmare o umplere a cărnii de mai multe energii încât se poate trăi o vreme mai îndelungată fără o hrană nouă. Dar aceasta poate fi și urmarea concentrării tuturor gândurilor într-un singur gând îndreptat spre Dumnezeu, ceea ce atrage în gândul astfel concentrat dar și în oasele unificate și lipite de trup puterea Duhului Sfânt care actualizează mai multe energii concentrate în ele.)

·        Iarna nu se bea mult, de asemenea trebuie să se mănânce mai puțin, adică din toată cantitatea bucatelor se micșorează a 12-a parte, iar din vin și apă câte o jumătate de pahar de fiecare. Dacă te ții tare și nu obosești, este bine să bei odată pe zi, iar de nu poți, bea de două ori, dar de fiecare mai puțin. În vremea mișcărilor și războaielor gândurilor trebuie să mai tai puțin din măsura obișnuită, încă o a 12-a parte și o jumătate de pahar de băutură încât mâncarea să fie micșorată cu două uncii, iar băutura cu un pahar.

·        Cei ce se cârmuiesc pe ei înșiși bine și cu dreaptă socoteală, țin seama de trup și de înclinarea lui căci a mânca după poftă înseamnă a pofti să mănânci nu după trebuința trupului ci din lăcomia pântecelui. Iar de vezi că cineva din înclinare dorește mai multe legume verzi decât uscate, dar nu din poftă, ci pentru că este mai ușor, aceasta este ceva deosebit căci există firi care primesc mai bucuros bucate dulci, altele sărate sau acre. Aceasta nu este patimă sau lăcomie. Dar a pofti și a dori mâncarea este poftă și ea este slujitoarea lăcomiei pântecelui. Deci când lucrează împotriva ei și te folosești de mâncare din trebuință, nu o faci din lăcomia pântecelui.

·        Noi punând piciorul pe prima treaptă a scării să nu voim să urcăm îndată la cea mai de sus. Dacă înfăptuim cele de la mijloc ajungem prin înfrânare și la cele mai multe căci cei ajunși la această măsură pot să fie precum zice Apostolul și sătui și flămânzi pentru că s-au învățat în toate. (Rămân stăpâni pe ei înșiși și când sunt sătui și când sunt flămânzi pentru că s-au deprins să se stăpânească în ambele cazuri.)

·        A fi moleșit, a nu voi să sporești cum ți-o cere însăși firea, înseamnă a te lăsa stăpânit și purtat ca un obiect. Dar fiind om nu poți fi redus prin trândăvie la starea totală de obiect, ci devii robul patimilor. A fi moleșit înseamnă a te lăsa închis în închisoarea neputinței și monotoniei plictisitoare, înseamnă a cădea din plinătatea ființei într-o existență părută, într-un coșmar în care nu faci și nu mai poți face nici un gest de eliberare, ci cu tine se fac, deși ți se pare că faci tu însuți lucruri care nu le faci de fapt tu. Aceasta este moartea sufletească de pe pământ care culminează în viața de apoi.

·        Dormitul pe scaun te duce cu timpul la smerenie, însă predă-te lui Dumnezeu în frica Lui.

·        Ascultă frate! Ai ajuns slăbănog de vrei să fii slujit de altul? Nu-ți dai seama că aceasta este spre osândă, mai ales pentru un tânăr care mai degrabă ar trebui să slujească altuia? Crede-mă că eu până ce n-am primit înștiințare de la Dumnezeu să mă liniștesc în izolare, mă slujeam singur chiar în vreme de boală pregătindu-mi puțină mâncare și aprinzând focul. Nu face ceea ce faci că de nu vei muri în chip păcătos, ci de ai vreo nevoie, nu vorbi mai mult de ea decât este trebuință, căci cel ce nu și-a zidit chilia sa cum o va zidi pe a altuia? Nu știi că Domnul a zis: “Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească”? nu te lăsa abătut de la cestea că de nu “sângele tău va fi asupra ta” (III Împărați 2,38). Am întrebat și am auzit că un tânăr nu folosește alt tânăr chiar de l-ar adăpa cu cunoașterea întregii Scripturi.

·        Veghează frate că ești muritor și vremelnic. Strânge calul tău în frâul cunoștinței ca nu cumva privind ici și colo să înnebunească după femei, mai bine zis după bărbați și să te arunce pe tine călărețul lui. Roagă-te lui Dumnezeu ca să “întoarcă ochii tăi ca să nu vadă stricăciunea”. De vei dobândi o inimă de bărbat vor fugi de la tine toate războaiele. Fă-te usturător ca spirtul pe rană și nu lăsa să se adune împuțiciunea și necurăția. Dobândește plânsul ca să te înstrăinezi pe tine de îndrăzneala ce destramă sufletele celor ce au câștigat-o pe aceasta. (Calul e altceva decât călărețul; pofta trupului și vrerea păcatului stârnită de această poftă altceva decât adevăratul stăpân peste toate cele din care se constituie omul, deși voia subiectului poate ceda și se poate pune într-o anumită măsură în slujba poftei și a păcatului. Subiectul este târât oarecum fără voia lui sau cu pe jumătate de voie în cele pe care pe de altă parte le simte contrare lui, putând fi dus prin repetiție până la moartea sufletească încât omul să devină un fel de automat, sau obiect purtat de impulsuri regulate în colo și-ncoace.)

·        Nu toți care sunt în mănăstire sunt monahi, ci cel ce face lucrul monahului pentru că s-a spus: “Nu tot cel ce-Mi zice Doamne, Doamne va intra în Împărăția Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Care este în ceruri.” Deci de ce-ți râzi de tine frate nenorocit căci de întrebi și nu stărui, ci întrebând iarăși le spui altora căutând slava deșartă și să placi oamenilor. Pentru aceasta culcându-te ești ispitit și vine asupra ta demonul care te înăbușă și pentru aceasta îngăduie Dumnezeu să fii pedepsit prin îndepărtare ca să te ocărăști pe tine însuți, dar tu nu înțelegi. Acesta este timpul care ni s-a dat să ne cercetăm patimile noastre și de a ne tângui. Când șezi în chilia ta și ești supus ispitelor ocărăște-te pe tine în toate și aruncă neputința ta înaintea lui Dumnezeu și El te va ajuta și-ți va da putere ca să sporești întru El.

·        Când ai vreo suferință în trup, te înfrânezi de la lucrurile care te vatămă, atunci de ce dar nu lupți să te înfrânezi când suferă sufletul? Folosește puterea ta și Dumnezeu te va ajuta pentru rugăciunile sfinților căci însetează să vadă mântuirea noastră Cel ce s-a jurat pe sine că “nu voiește moartea păcătosului, ci să se-ntoarcă și să fie viu.” Adaugă și tu cei doi bănuți ai tăi și-L vei bucura pe El ca și văduva aceea. Leagă-ți barca de corabia Părinților tăi și aceștia te vor cârmui spre Iisus.

·        În privința limbii, a pântecelui și a îndrăznelii fă și tu ce poți ca să te-nfrânezi căci fără osteneala, trezvia și plânsul din inimă, nu pot fi ținute. Adu-ți aminte că “mult poate rugăciunea lucrătoare a dreptului”.

·        Nu căuta să te slujească cineva, ci slujește-te singur!

·        Trebuie întru totul să ne lipim de Sfinții Părinți și din pilda vieții lor, din vorbirea și suspinul acestora să ne umplem de pocăința cea după Dumnezeu. Aceasta se aseamănă cu ceea ce făceau oile lui Iacov, care privind la nuielile din apă, zămisleau și nășteau după chipul lor pestriț. Astfel dacă întipărim și noi pildele lor ca să ne folosim în același fel de lucruri, nu vom întârzia să pășim pe aceeași cale cu ei.

·        A fi desăvârșit înseamnă după Sfântul Apostol Pavel a tinde mereu în sus: “Cele dinapoi uitându-le și spre cele dinainte întinzându-mă” (Filipeni 3,13). Aceasta este desăvârșirea omului: tensiunea continuă, neoprirea, nealunecarea în jos, este desăvârșirea în mers cu privirea ațintită la ținta finală.

·        De voiești să te mântuiești cu adevărat, ascultă cu fapta: ridică de la pământ picioarele tale și înalță-ți mintea la cer și acolo să-ți fie cugetarea ziua și noaptea. Disprețuiește-te cu toată puterea ta, noaptea și ziua, luptându-te să te vezi puțin mai prejos de orice. Aceasta este calea cea adevărată și afară de ea nu este alta pentru cel ce voiește să se mântuiască în Hristos care-l întărește pe el. Cel ce voiește să alerge! Cel ce voiește să alerge! Cel ce voiește să alerge! Să alerge să ia cununa. Îți dau mărturie despre aceasta înaintea lui Dumnezeu cel viu Care voiește să dăruiască viața veșnică tot celui ce voiește. De voiești, lucrează frate!

·        Binele îl câștigi mișcându-te, numai cel ce rămâne leneș în cele rele, nu se mișcă, nu aleargă, iar mișcarea este susținută de voință. Cel ce “se lasă în voia răului” nu se mișcă propriu-zis, este inert pentru că nu se folosește de voință. Cel ce vrea să facă binele, să fie bun, voiește să fie mereu mai bun, să facă tot mai mult bine. În rău se alunecă tot mai jos, aproape lipsit de orice voință; binele are o țintă niciodată deplin ajunsă – e Dumnezeu. Răul n-are nici o țintă sau îndeamnă doar la repetarea unei plăceri de scurtă durată. Fericirea veșnică încununează o voință ce se întărește continuu. Trândăvia nu realizează pe om și de aceea nu se încununează cu fericirea plinătății netrecătoare a vieții.

·        Cel ce voiește să biruiască se și silește pe sine fie la post, fie la priveghere, fie la orice alt lucru. De pildă, dacă e dator să nu mănânce cum e obiceiul până la ora nouă dar slăbiciunea îi cere să mănânce la ceasul al treilea (9), să se silească să nu mănânce până la ceasul al șaselea (12). Cu privegherea, la fel, căci astfel silința se împotrivește lucrării dracilor. În ceea ce privește pogorământul, aceasta este un ajutor dat trupului. (Nevoința aceasta perseverentă și tenace este un mijloc de întărire a voinței sau a spiritului împotriva pornirilor inferioare care-l robesc pe om. Pofta e printre primele, mânia – dintre ultimele. Numai omul întărit prin nevoință, omul liniștit și generos se poate face lăcaș al Duhului Dumnezeiesc. Numai el este liber pentru relația de iubire adevărată cu Dumnezeu și cu semenii. Numai acest om este tare și nu e preocupat din slăbiciune pentru sine. Demonii îl slăbesc pe om cu aparența că-l fac să se preocupe de sine sau cu acest scop.)

·        Fraților, plâng și mă tânguiesc pentru mânia ce ne amenință căci toate le facem împotriva a ceea ce trebuie. Fiindcă s-a spus: “De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor și fariseilor nu veți intra în Împărăția Cerurilor”, și fărădelegile noastre au întrecut cu mult pe cele ale celorlalte neamuri.

·        Împotrivește-te răutății și Domnul îi va aduce pe dușmanii tăi sub picioarele tale, cei potrivnici ajungându-ți în cele din urmă prieteni. Luptă-te până la moarte pentru adevăr și Dumnezeu va lupta pentru tine. Nu cere ajutor de la oameni, căci cel ce-și pune nădejdea în ei cade repede, iar ajutorul lui Dumnezeu întrece cu mult ajutorul a zeci de mii de oameni. Pentru aceasta a zis Proorocul: “Domnul este ajutorul meu și nu mă voi teme, ce-mi va face mie omul.” Sprijinește-ți deci inima ta în Domnul, îmbărbătează-te și fii tare, iar El va fi negreșit lângă tine. (Numai luptând cu toată puterea, e prezent și Dumnezeu în tine, luptând cu puterea Lui împreunată cu puterea ta. Dacă lupt moleșit, Dumnezeu nu luptă cu tărie în mine. În tăria luptei mele este prezentă tăria luptei lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea să fii tare, dar nu sunt tare de nu simt puterea mea încordându-se. Însă în încordarea aceasta este lucrător Dumnezeu pe măsura ei.)

·        Dacă la Dumnezeu toate sunt cu putință și așa credem, să facem întru El tot ce putem iar El îi va nimici pe cei ce ni se împotrivesc căci “El risipește sfaturile neamurilor și nimicește uneltirile cârmuitorilor. Iar voia Lui rămâne în veac.” (Psalmi 32,10) Susține pe cât poți adevărul și luptă-te pentru el. Să stăm întru adevăr și nu vor întârzia dușmanii să vină la picioarele noastre. Astfel se va slăvi Dumnezeu prin robii Săi.

·        Sfântul Varsanufie cere ca omul să nu se robească unei legi pe care să și-o dea odată pentru totdeauna, ci să lucreze de fiecare dată așa cum împrejurarea îi spune că este de folos. Libertatea în bine, aceasta e recomandarea. Să nu se îngrădească omul printr-o lege a repetiției formale.

·        Să nu te moleșești cu trupul căci te va doborî! (Moleșeala trupului este moleșeala sufletului; trupul trândav și pretențios a scăpat de sub puterea și controlul sufletului sau sufletul nu mai are putere asupra lui. Este un trup care cedează ușor la orice ispită, care nu vrea și de aceea nu mai este în stare să se încordeze fără greutate.)

·        Frate, “silirea în toate” și smerenia îl duc pe om de grabă le sporim.

·        Să nu judeci pe cineva, să nu disprețuiești sau să smintești pe cineva. Nu gândi despre cineva cele ce nu le-ai văzut la el căci aceasta-i spre pieirea sufletului. Ia aminte la tine și așteaptă moartea cea grabnică. Spune-ți cuvântul fericitului Arsenie: “Arsenie pentru ce-ai ieșit din lume? Ce-ai venit să cauți aici?” Aleargă spre Iisus ca să-L apuci. De vrei să te mântuiești iuțește-ți pasul ca să te afli în această bună împreună-vestire cu sfinții Bătrâni. De vrei să te mântuiești lucrează!

·        Este o mare bucurie să ceară cineva un lucru cu frica lui Dumnezeu. Acesta va îndrăzni să creadă că cererea lui se va împlini. Dar dacă ceri sămânță pentru ogorul tău, cultivă-l ca să-l pregătești pentru plivirea ei, căci despre pământul cel bun și cultivat se spune că a dat câte o sută de roade pentru una.

·        Nu poate fi omul tare decât în Dumnezeu. Când este singur este slab. În omul credincios nu se poate deosebi ce este al lui de ce este al lui Dumnezeu. Lui i se pare că tot ce face, Dumnezeu face dar pune atâta râvnă ca și cum totul ar depinde de el căci fără râvna și efortul lui n-ar lucra Dumnezeu, însă chiar râvna lui își are proveniența de la Dumnezeu. Va fi tras la răspundere dacă n-a lucrat așa cum voiește Dumnezeu, sau va fi răsplătit dacă lucrează așa. Dar n-ar fi putut lucra cum vrea Dumnezeu dacă n-ar fi avut întărirea lui Dumnezeu și e osândit când n-a lucrat așa pentru că n-a primit ajutorul lui Dumnezeu.

·        Numai prin multe lupte repetate se întărește omul în așa fel ca ispita să nu mai aibă putere asupra lui.

·        Ni se cere să facem ceea ce stă în puterea noastră și nimic mai mult căci acoperământul și mila lui Dumnezeu va întări neputința noastră.

·        De unde vine trândăvia și ce trebuie făcut când se ivește ea? Este o trândăvie a firii din oboseală și una de la draci. De voiești să le deosebești cercetează astfel: cea de la draci se ivește în cineva înainte de timpul când are nevoie de odihnă, căci începând să lucreze încă înainte de a isprăvi o treime sau o pătrime din lucrare, trândăvia îl îndeamnă să lase lucrul și să se scoale. Deci nu trebuie să primească îndemnul ei, ci să facă rugăciune și să șadă la lucrul lui cu răbdare. Astfel, văzând vrăjmașul că omul face rugăciune tocmai din pricina trândăviei, pentru a nu-i mai prilejui asemenea faptă fuge. Cea a firii se ivește când omul se ostenește peste putere și se silește a lucra mai mult decât poate. Astfel trândăvia firii se naște din neputința trupului. În acest caz trebuie să-și încerce omul puterea și să-și odihnească trupul în frică de Dumnezeu. (Trândăvia care este produsă de o prea mare oboseală a trupului are în ea ceva spiritual și care arată în ea o influență a celui rău. Simt o trândăvie pentru ceva și atunci când fac ceea ce nu-mi produce o plăcere trupească, este un fel de autosugestie, descurajare care tot prin autosugestie se poate învinge. Ea se învinge cu voința dovedind astfel că ea provine și dintr-o voință slabă.)

·        Dacă din trândăvie se naște o ațipire care mă împiedică de la lucrul pe care-l fac, oare trebuie să mă ridic sau să rămân șezând? Să te ridici și să nu încetezi a te ruga lui Dumnezeu și va alunga Domnul ațipirea de la tine.

·        Folosește toată puterea ta căci mulți au fost cu Iisus și mulți s-au înstrăinat de El.

·        Cel ce caută cu adevărat viața veșnică se străduiește să păzească cuvântul lui Dumnezeu până la vărsarea sângelui în tăierea voii sale.