Suferință – răbdare

·        Marea trebuie să fie agitată și tulburată ca să poată arunca la mal pământul, iarba și toate mortăciunile pe care râurile le-a vărsat într-însa. Să ne uităm mai bine și vom constata că, după ce a fost frământată de o astfel de furtună, marea devine foarte liniștită.

·        Cel ce primește necazurile din timpul de față în așteptarea bunătăților de mai târziu, a aflat cunoștința adevărului și se va izbăvi ușor de mânie și de întristare. Își cunoaște mult mai bine complexitatea firii cel ce suportă necazurile decât cel pentru care decurge lin, fără nici un fel de probleme și care în felul acesta rămâne la suprafața ființei lui nepusă la încercare prin grele necazuri.

·        Nu numai cei ce mor de sabie și pe cei ce l-au mărturisit pe Domnul îi încununează Dumnezeu, ci și pe cei ce și-au dovedit iubirea întru nevoință căci precum aceia au răbdat împunsăturile pentru domnul, așa și aceștia au răbdat asuprelile și nevoința pentru Domnul.

·        Cel ce ia de bunăvoie stare smereniei și ostenelile cele grele, fiind astfel într-un fel pregătit dinainte, nu va mai suferi atât de mult la venirea asupra lui a ocărilor și greutăților inevitabile vieții. Acestea nu-l vor întrista, ba chiar nici nu le va mai simți, ci dimpotrivă se va bucura de ele pentru că le vede în lumina dumnezeiască rostul lor binefăcător.

·        Mai bine este să fim ispitiți de oameni decât de draci, dar cel ce place Domnului îi biruiește și pe unii și pe alții. Dracii luptă descoperiți împotriva pustnicilor, iar împotriva celor ce petrec în chinovii sau săvârșesc virtutea însoțiți cu alții, îi înarmează pe cei mai fără de grijă dintre frați. Dar războiul al doilea e de departe mai ușor decât cel dintâi pentru că nu există oameni atât de amarnici cum sunt dracii. Oamenii cât de răi ar fi mai au și o parte infimă de milă, mai pot fi înduplecați, au slăbiciunile lor: somn, foame care întrerup chinul pornit asupră-ți, pe când dracii nu. În orice caz, poți lupta cu oamenii ce te ispitesc sau te tulbură cel puțin tot atât de tare ca ei, poți afla o portiță de scăpare în ispitirea lor și deci îi poți înfrânge mai ușor.

·        Cel ce se roagă pentru oamenii care-l nedreptățesc se împotrivește cu succes dracilor, dar cel ce se împotrivește celor dintâi, e biruit de cei din urmă. Lupta oamenilor împotriva noastră nu este despărțită de cea împotriva dracilor, dar prin oameni lupta dracilor este mai slabă căci oamenii se mai înmoaie de rugăciunea noastră pentru ei, de vorba bună și de ajutorul ce le dăm.

·        Avva Zosima a zis că cel ce dorește să umble pe calea cea adevărată și dreaptă, când se tulbură se lovește pe sine zicând: “De ce te mânii suflete al meu? De ce te tulburi ca cei ce fac spume? Chiar din aceasta arăți că ești bolnav căci de n-ai fi bolnav nu ai suferi. De ce încetând să te ocărăști pe tine îl învinovățești pe fratele tău că ți-a arătat boala cu fapta și cu adevărul. Ia aminte la porunca lui Dumnezeu: “Când era ocărât, nu ocăra, când pătimea, nu amenința” (I Petru 2,23) ci suferea totul. și zicea că de va trăi cineva anii lui Matusalem și nu va umbla pe calea cea dreaptă pe care au umblat toți sfinții, adică cea a necinstirii lor de către oameni, a iubirii și a răbdării bărbătești, nu va înainta câtuși de puțin ci își va cheltui anii în deșert.” Cel ce rabdă va sta de-a dreapta Celui răstignit și după răstignire, înviat, pentru că s-a lăsat și el răstignit de ocări și și-a predat grija de sine dascălului său, ca Hristos, tatălui. Omorând cu totul voia sa egoistă, a înviat în dragostea lui Hristos.

·        Mustrarea te face atent la tine însuți, te face să-ți dai seama că e ceva rău în tine sau care face altuia impresia că nu ești cum trebuie în vreo privință oarecare. Drept urmare, te silește să te vindeci și în acea privință și deci să-ți câștigi mântuirea. E o cruce care te desăvârșește, însăși primirea mustrării pricinuindu-i cuiva pocăința de greșale îi aduce iertarea lor.

·        Precum pe ostașul care a primit răni grele în vremea războiului, împăratul nu poruncește să-l scoată din oaste, ci mai degrab să-l înainteze în gard, așa îl încununează Împăratul ceresc pe călugărul care a suportat de la draci primejdii multe.

·        Dacă hotarul trândăviei este a nu avea răbdare în nici o odihnă, al răbdării este a se socoti cineva în orice necaz ca fiind în odihnă. Leneșul niciodată nu socotește că se odihnește cât îi place – este și aici o sete infinită a lâncezelii; dimpotrivă, răbdarea nu se socotește sleită de nici o greutate.

·        Există o boală pentru curățirea de păcate și este o alta pentru smerirea cugetului. Bunul și Preabunul nostru Domn și Stăpân, când vede pe unii mai trândavi în nevoință, smerește trupul lor prin boală ca printr-o nevoință mai nedureroasă. Dar uneori ea vine și pentru a ne curăți sufletul de gândurile rele sau de patimi. Toate cele ce ni se întâmplă, văzute sau nevăzute se pot primi și bine și cu patimă și cu o simțire de mijloc. Am văzut trei frați supuși greutăților: unul se revolta, altul rămase neîntristat iar al treilea a cules din aceasta rod mult primind totul cu mulțumire.

·        Pe măsura smeritei cugetări, ți se dă ție și răbdarea în greutățile întâmpinate și după răbdarea ta ți se ușurează povara necazului tău și agonisești mângâieri. Smerenia este ea însăși izvor al răbdării căci nu socotești că ai dreptul la mângâieri, iar răbdarea stând tare, întărește firea ta încât nu mai simți greutatea necazului. Din răbdare curge în tine o forță căci voința ascunde în ea rezerve de forță pe care nu obișnuim să le punem în lucrare. Mai bine zis aceste rezerve de forță sunt firea noastră și ea le pune în lucrare prin voința care e o calitate generală a ei pe care nu o pune de obicei în mod deplin în lucrare. Rezervele de putere ale firii noastre sunt de fapt nesfârșite când ea stă în legătură cu Dumnezeu. Mai ușor biruim greutățile prin răbdare decât prin lupta de a nu le primi, de a le ocoli cu orice preț, fapt în care se manifestă o frică, o slăbiciune care ne face de fapt slabi. Cele dinafară ne pot zdrobi mai ușor firea dacă nu o întărim din rezervele ei lăuntrice care stau în legătură cu rezervele de putere nesfârșită ale lui Dumnezeu Care a creat și susține firea noastră ca adevăratul ei fundament și izvor. Toate primejdiile și necazurile care nu sunt întâmpinate cu răbdare aduc un chin îndoit căci răbdarea omului e pe măsura primejdiilor ce-i vin. Atât se încordează omul cât e de mare greutatea căreia trebuie să-i facă față, iar slăbirea curajului este maica chinului, pe când răbdarea e maica mângâierii și putere de a se naște din necazurile sale, fără harul dumnezeiesc care vine prin căutarea cea cu dinadinsul a rugăciunii ei și vărsarea lacrimilor.

·        Bărbatul răbdător a murit înainte de mormânt făcându-și mormânt chilia sa. Răbdarea se naște din nădejde și plâns, căci cel lipsit de acestea două e robul trândăviei.