Capetele morale ale lui Simeon Evlaviosul
1. Frate, la începutul lepãdãrii, sîrguieste-te sã sãdesti în tine virtuti frumoase, ca sã te faci folositor si obstii si sã te slãveascã la sfîrsit Domnul. Sã nu cîstigi îndrãznealã fatã de staret, niciodatã, cum am zis si mai înainte, nici sã nu ceri cinstire de la el. Sã nu-ti cîstigi prietenie cu cei mai mari, nici sã nu dai tîrcoale chiliilor lor, cunoscînd cã prin aceasta nu numai cã începe sã se înrãdãcineze în tine patima slavei desarte, dar te si faci urît în ochii întîistãtãtorului. Cãci se întîmplã totdeauna aceasta. Deci cel ce întelege sã înteleagã. Ci sezi în chilia ta, oricum ar fi, în pace. Iar de la cel ce vrea sã se întîlneascã cu tine, nu te întoarce, din pricinã de
evlavie. Cãci întîlnindu-te cu el cu gînd prietenesc, nu te vei vãtãma, chiar dacã îti este dintre dusmani. Iar dacã nu vezi în aceasta vreun folos pentru tine, trebuie sã tii seama de scopul celui ce vrea sã se foloseascã de la tine.
2. Trebuie sã ai totdeauna în tine frica lui Dumnezeu si sã cercetezi în fiecare zi, ce ai fãcut bine, sice rãu. Iar de cele bune sã uiti, ca nu cumva sã cazi înpatima slavei desarte, iar fatã de cele potrivnice sã tefolosesti de lacrimi împreunate cu mãrturisirea si curugãciune stãruitoare. Cercetarea sã-ti fie asa : sfîrsin-du-se ziua si venind seara, cugetã întru tine : Oare cumam petrecut ziua, cu ajutorul lui Dumnezeu ? N-amosîndit pe cineva, nu l-am grãit de rãu, nu l-am scîrbit,n-am cãutat la fata cuiva cu patimã, sau n-am fost neascultãtor celui mai mare în slujbã, si nu mi-am neglijat-o pe aceasta ? Nu m-am mîniat pe cineva, sau stîndla rugãciunea de obste, nu mi-am ocupat mintea culucruri nefolositoare, sau n-am lipsit de la bisericã side la pravilã, îngreuiat de lene ? Dacã te gãsesti nevinovat de toate acestea (ceea ce e cu neputintã, "cãcinimeni nu e curat de întinare, nici mãcar o singurã zidin viata lui" (Iov XIV, 4) si nimeni nu se va lãuda cãare inima curatã), strigã cãtre Dumnezeu cu multe lacrimi : Doamne, iartã-mi mie toate cîte am gresit culucrul, cu cuvîntul, cu stiintã si cu nestiintã. Cãci multegresim si nu stim.
3. In fiecare zi trebuie sã vãdesti pãrintelui tãu duhovnicesc tot gîndul tãu, si ceea ce-ti va spune el, sãprimesti ca din gurã dumnezeiascã, cu toatã încredintarea, si sã nu le spui acestea altcuiva, zicînd : între-bînd pe pãrintele asta si asta, mi-a spus asta si asta ; sisã descosi cu acela dacã a spus bine sau dacã n-a spusbine, întrebîndu-te : ce trebuie deci sã fac ca sã-mi ajut?
Cãci aceste cuvinte sînt pline de necredintã fatã de pãrintele tãu si vãtãmãtoare de suflet. De obicei aceasta se întîmplã de cele mai multe ori începãtorilor.
4. Trebuie sã privesti pe toti cei din obste ca sfinti,si numai pe tine sã te socotesti ca cel din urmã pãcãtos.Sã gîndesti cã toti se mîntuiesc, numai tu singur vei fiosîndit în ziua aceea. Si cugetînd acestea, cînd stai larugãciunea de obste sã nu încetezi a plînge fierbinte,întru strãpungerea inimii, fãrã sã spui vreo vorbã celorce se smintesc sau rîd de aceasta. Iar dacã te vezi petine alunecînd din pricina aceasta în slavã desartã, iesidin bisericã si fã-o aceasta în ascuns, întorcîndu-te degrabã iarãsi la locul tãu. Aceasta e bine sã o facã îndeosebi începãtorii, mai ales în vremea celor sasepsalmi, a stihologiei, a citirii si a dumnezeiestii liturghii. Ia seama sã nu osîndesti pe cineva, ci pune-ti înminte cã : toti cîti mã vãd plîngînd astãzi, întelegînd cãsînt foarte pãcãtos, se roagã pentru mmtuirea mea. Cugetînd aceasta pururea si împlinind-o neîncetat, te veifolosi mult si-ti vei atrage harul lui Dumnezeu si te veiface pãrtas de fericirea dumnezeiascã.
5. Sã nu te duci la chilia cuiva, afarã de a staretului, si aceasta rar. Dacã vrei sã-1 întrebi despre vreungînd, fã-o aceasta în bisericã. Iar de la rugãciunea deobste, întoarce-te îndatã în chilie, si apoi la slujba ta.Dupã cinã, punînd metanie înaintea staretului si cerîn-du-i rugãciunea, aleargã iarãsi degrabã, în tãcere, lachilie. Cãci e mai bun un "Sfinte Dumnezeule", cu lua-re-aminte, înainte de culcare, decît o priveghere de patru ceasuri în convorbiri nefolositoare. Acolo unde este strãpungerea inimii si plînsul duhovnicesc, acolo este si luminarea dumnezeiascã231. Iar unde vine aceasta, se alungã trîndãvia si lîncezeala.
6. Sã nu dobîndesti o dragoste deosebitã fatã denici o persoanã, mai ales fatã de un începãtor, chiardacã ti se pare cã are o viatã foarte frumoasã si în afarãde orice bãnuialã. Cãci din duhovniceascã, ea ti se preface de cele mai multe ori în pãtimasã, si cazi în necazuri fãrã folos. De obicei aceasta se întîmplã mai alescelor ce se nevoiesc. Dar smerenia si rugãciunea neîncetatã îi învatã despre acestea. Cãci nu e vreme sã vorbim despre acestea cu de-amãnuntul. Iar cel ce întelegesã înteleagã.
7. Trebuie sã te socotesti pe tine strãin de tot fratele care este în obste, si mai ales de cei cunoscuti dinlume. Dar sã iubesti pe toti la fel232. Iar pe cei evlaviosisi nevoitori sã-i privesti ca pe sfinti. Dar pentru ceitrîndavi socot cã trebuie sã te rogi mai stãruitor. Totusi, precum am arãtat mai sus, socotindu-i pe totisfinti, grãbeste de te curãteste de patimi prin plîns, ca,luminat de har, sã-i vezi pe toti egali si sã te împãrtãsesti de fericirea celor curati cu inima.
8. Socoteste, frate, cã aceasta se numeste retragerea deplinã din lume : omorîrea deplinã a voii proprii.Apoi nealipirea pãtimasã si renuntarea la pãrinti, lamembrii familiei si la prieteni.
9. Apoi lipsirea de toate ce le ai, dãruindu-le sãracilor, potrivit cu Cel ce a zis : "Vinde-ti averile si le dãsãracilor"- (Luca XII, 33) ; si uitarea tuturor persoanelor pe care le-ai iubit, fie trupeste, fie duhovniceste.
10. Pe urmã mãrturisirea tuturor celor ascunse aleinimii, sãvîrsite de tine din copilãrie si pînã în acestceas, în fata pãrintelui duhovnicesc, sau a staretului, caîn fata lui Dumnezeu, Care cerceteazã inimile si rãrunchii, stiind cã loan boteza cu botez de pocãintã si totiveneau la el mãrturisindu-si pãcatele (Marcu I, 4). Cãcidin aceasta vine mare bucurie sufletului si usurareconstiintei, dupã proorocul care zice : "Spune tu întîipãcatele tale, ca sã te îndreptezi" (Isaia XLIII, 26).
11. Sã sãdesti apoi în sufletul tãu încredintarea cãdupã intrarea ta în obste au murit pãrintii tãi si totifratii si sã socotesti ca tatã si ca mamã pe Dumnezeusi pe întîistãtãtor. Si sã nu mai ceri ceva de la ei pentruvreo trebuintã trupeascã ; iar dacã din purtare de grijãti se trimite ceva de ei, primeste si multumeste pentrugrija lor, dar da ceea ce ti s-a trimis la cãmara strãinilor, sau la bolnitã. Si fã aceasta întru smerenie. Cãci nue o faptã a celor desãvîrsiti, ci a celor preamici.
12. Sã faci tot lucrul care e bun cu smerenie, gîn-dindu-te la Cel ce a zis : "Cînd veti fi fãcut toate acestea, ziceti cã slugi netrebnice sîntem, ceea ce eram datori sã facem am fãcut" (Luca XVII, 10).
13. Sã te pãzesti sã primesti Sfînta împãrtãsanie,avînd ceva împotriva cuiva, fie chiar cea mai micã ispitã a vreunui gînd, pînã ce nu dobîndesti împãcareacu fapta. Dar si aceasta o vei învãta din rugãciune.
14. Sã fii gata sã primesti în fiecare zi orice necaz,socotind cã acestea îti aduc izbãvire de multele datorii si sã multumesti Sfîntului Dumnezeu. Cãci din acestea dobîndeste cineva îndrãznire neînfruntatã, dupã marele apostol : "Cã necazul lucreazã rãbdare, iar rãbdarea cercare, iar cercarea nãdejde, iar nãdejdea nu rusineazã" (Rom. V, 3). "Cãci cele ce ochiul nu le-a vãzut si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit" (1 Cor. II, 9), acestea sînt, dupã fãgãduinta cea nemin-cinoasã, cele ce vor fi date celor ce aratã rãbdare în necazuri, cu împreuna-lucrare a harului ; cãci fãrã har nu se poate isprãvi nimic.
15. Sã nu tii ceva din cele materiale în chilie, fiemãcar toiag, afarã de un cos, de o saltea de paie, de uncojocel si de o hainã cu care te îmbraci. Dacã se poate,nici mãcar ceva sub picioare. Cãci s-a spus si despreaceasta un cuvînt. Dar cine întelege sã înteleagã.
16. Sã nu ceri staretului ceva din cele trebuincioase, afarã de cele rînduite. Nici sã nu asculti de vreungînd ispititor, ca sã se schimbe ceva din cele ce ti se dã.Si oricum ar fi, primeste-le cu multumire si fii bucurosde ele. Nu e îngãduit sã vinzi ceva. Murdãrindu-se haina, spal-o de douã ori pe an. Cere, cu înfãtisare de sãrac si de strãin, cu toatã smerenia, haina altui frate, pî-nã cînd cea spãlatã a ta se usucã la soare. Apoi întoar-ce-i-o iarãsi cu multumire. Asemenea si îmbrãcãmintea de deasupra si orice altceva.
17. Sã te ostenesti dupã putere în ascultarea ta.Iar în chilie sã stãruiesti si în rugãciune împreunatã cupocãintã si cu luare-aminte si cu lacrimi dese. Si sã nu-tipui în gînd cã azi te-ai ostenit cu prea multã prisosintãsi deci sã scurtezi ceva din rugãciune din pricina ostenelii trupesti. Cãci îti spun tie cã pe cît se sileste cineva pe sine în ascultare, lipsindu-se de rugãciune, pe atît sã socoteascã cã a pierdut mai mult. Si de fapt asa este.
18. Dar înainte de toate trebuie sã iei parte la slujbele bisericesti si sã pleci cel din urmã, afarã de marenevoie. Mai ales la utrenie si la liturghie.
19. Trebuie sã ai toatã supunerea fatã de staretultãu, de care ai fost si tuns. Si sã împlinesti fãrã deosebire cele poruncite de el pînã la moarte, chiar dacã îtipar cu neputintã. Prin aceasta urmezi Celui ce s-a fãcut ascultãtor pînã la moartea pe cruce. Dar nu numaifatã de staret, ci si fatã de toatã obstea fratilor. Iar primind o slujire, sã nu fii neascultãtor în ceva. Si dacãceea ce ti se porunceste ar fi peste puterea ta, punîndmetanie, cere scutire de aceasta. Iar dacã aceasta se respinge, socotind cã "împãrãtia cerurilor este a celor ce oiau cu sila si cei ce o silesc o vor rãpi"- (Luca XVI, 16),sileste-te.
20. Sã te misti cu umilintã în fata întregii obsti,ca un nevãzut si necunoscut si ca si cînd n-ai fi deloc.Cel ce vietuieste astfel, îndrãznesc sã spun cã fãcîn-du-se vãzãtor ajutat de har, prezice multe. Unul caacesta plînge mult si pentru scãderile altora. Rãmînîndneîmprãstiat, întrucît nu sufere de împãtimirea de celemateriale, nu va primi sã alunece din dragostea duhovniceascã si dumnezeiascã, în acestea. Si nu e lucru demirare cã prezice. Cãci aceasta vine de multe ori si dela draci. Totusi cel ce întelege sã înteleagã. Dar dacãîncepe cineva sã primeascã mãrturisiri, poate se va lipsisi de acestea, fiind ocupat cu cercetarea gîndurilor celorlalti. Iar dacã din multã smerenie se va opri de laacestea, adicã de la a sfãtui si de la a asculta, va fi rea- sezat iarãsi în starea de mai înainte. Dar cunostinta acestora numai Dumnezeu o are. Eu, stãpînit de fricã, nu îndrãznesc sã vorbesc despre ele.
21. Sã ai totdeauna mintea la Dumnezeu, în somn si în stare de veghe, la mîncare si în convorbiri, în lucrul mîinilor si în orice altã faptã, dupã cuvîntul proorocului : "Am vãzut pe Domnul înaintea mea pururea"233. Dar sã te socotesti pe tine mai pãcãtos decît tot omul. Petrecînd timp îndelungat în acest gînd, se va ivi în întelegerea ta o luminare vie asemenea unei raze 23\ Si cu cît o vei cere mai mult, cu mai multã luare-aminte si cu o cugetare neîmprãstiatã, cu osteneala multã si cu lacrimi, cu atît ti se va arãta mai strãlucitoare235. Iar arãtîndu-ti-se, o iubesti. Iar iubind-o, te cu-rãtesti. Iar pe cel ce-1 curãteste, pe acesta îl face în chipul lui Dumnezeu, luminîndu-1 si învãtîndu-1 sã deosebeascã binele de rãu. Dar sã stii, frate, cã e nevoie de multã ostenealã, ajutatã de Dumnezeu, ca sã se sãlãs-luiascã aceasta în sufletul tãu si sã lumineze în el ca luna întunericul noptii23S. Mai trebuie sã fii atent si la atacurile gîndurilor de slavã desartã si de închipuire desine ; si sã nu osîndesti pe cineva, vãzîndu-1 cã face ceva ce nu se cuvine. Cãci dracii vãzînd sufletul eliberat de patimi si de ispite, prin sãlãsluirea harului, aruncã în el unele ca acestea. Dar ajutorul de la Dumnezeu sã fie în tine împreunã cu pocãinta neîncetatã si cu coplesire de lacrimi. Ia seama însã sã nu pãtimesti ceva din multa bucurie si pocãintã. De aceea sã nu socotesti cã acestea sînt din osteneala ta si nu din harul lui Dumnezeu. Cãci atunci se vor lua de la tine si le vei cãuta mult în rugãciune si nu le vei afla ; si vei cunoaste ce dar ai pierdut. Dar fã, Doamne, sã nu ne lipsim niciodatã de harul Tãu. însã de ti se va întîmpla aceasta, frate, aruncã asupra lui Dumnezeu neputinta ta si, ridicîndu-te si în-tinzînd mîinile, roagã-te, zicînd asa : "Doamne, milu-ieste-mã pe mine pãcãtosul237 si neputinciosul si nenorocitul si trimite peste mine harul Tãu. Vezi, Doamne, la ce neputintã si gînduri m-au adus multele mele pãcate. Desi voiesc, Doamne, sã socotesc pierderea mîn-gîierii ca venitã de la draci si din mîndrie, nu pot, cãci stiu cã cei ce împlinesc voia Ta se împotrivesc acelora. Dar eu care împlinesc în fiecare zi voia lor, cum nu voi fi ispitit de ei ? Sînt ispitit fãrã îndoialã de multele mele pãcate238. Si acum, Doamne, Doamne, dacã e cu voia Ta si spre folosul meu, sã vinã iar harul Tãu în robul Tãu, ca, vãzîndu-1 pe acesta, sã mã bucur întru pocãintã si plîns239, luminat de raza pururea luminoasã aacestuia, pãzit de gîndurile murdare si de tot lucrul rãu si de toate greselile mele, cele cu stiintã si cu nestiintã. Si astfel sã primesc, Doamne, plinãtatea îndrãz-nirii cãtre Tine, în necazurile ce vin asupra robului Tãu de la draci si de la oameni si sã primesc si tãierea voii mele, cunoscînd bunãtãtile care asteaptã pe cei ce Te iubesc pe Tine, Doamne. Cãci Tu ai zis, Doamne, cã "cel ce va cere va lua si cel ce cautã va afla si celui ce bate i se va deschide". Pe lîngã acestea, frate, stãruie rugîndu-te în cugetul tãu, si în celelalte toate cîte ti le va da tie Dumnezeu, nemolesindu-te din pricina trîndã-viei. Si Dumnezeu cel bun nu te va pãrãsi.
22. Pãstreazã chilia pe care ai primit-o de la întîi-stãtãtor la început, pînã la sfîrsit. Iar dacã din pricina vechimii sau a dãrîmãrii ei, vei fi tulburat în gînd, pu-nînd metanie întîistãtãtorului, fã-i cunoscut acest lucru cu smerenie. Si de te va asculta, bucurã-te. Iar de nu, multumeste si asa, aducîndu-ti aminte de Stãpînul tãu care nu a avut unde sã-si plece capul. Cãci dacã l-ai tulbura de douã sau de trei sau de patru ori cu aceasta, se naste îndrãzneala, apoi neîncrederea si la urmã dispretul. Dacã voiesti, deci, sã duci viatã linistitã si pasnicã, nu cere deloc vreo usurare trupeascã de la staret. Fã aceasta de la început si rabdã cu bãrbãtie sã fii dispretuit si nesocotit de toti, dupã porunca Domnului.Deci dacã voiesti sã-ti pãstrezi încrederea si iubirea fatã de el si sã-1 vezi ca pe un sfînt, pãzeste aceste trei lucruri : nu cere vreo usurare si nu-ti lua îndrãznealã fatã de el si nu te duce des la el, cum fac unii, pe motiv cã sînt ajutati de el. Cãci acesta nu e un lucru de laudã, ci omenesc. Nu te osîndesc nici dacã ascunzi de el tot gîndul ce se iveste în tine. Cãci dacã pãzesti acestea, vei trece neînvãluit marea vietii si vei socoti pe pãrinte, oricum ar fi, ca pe un sfînt. Iar dacã te vei apropia în bisericã, ca sã întrebi pe pãrintele tãu despre vreun gînd si vei vedea pe altul luîndu-ti înainte, pentru acelasi lucru sau pentru altul, si pãrintele te va-trece cu vederea, din pricina acestuia, sã nu te întristezi, nici sã gîndesti ceva împotriva lui. Ci stai de-o parte cu mîinile încrucisate, pînã va isprãvi cu acela si te va chema. Cãci pãrintii obisnuiesc uneori sã facã sã ni se întîmple acestea, poate si cu voia, spre cercarea si izbãvirea noastrã de pãcatele de mai înainte.
23. Sã postesti cele trei patruzecimi239b ; în cea mareîn chip îndoit, afarã de cele douã mari sãrbãtori si desîmbãtã si duminicã, iar în celelalte douã, fãrã o zi. Iarîn celelalte zile ale anului, sã mãnînci o datã, afarã desîmbãtã si duminicã si sãrbãtoarea, dar nu ca sã tesaturi.
24. Sîrguieste-te sã fii chip folositor întregii obstispre toatã virtutea, smerenia si blîndetea, milostivireasi ascultarea pînã si de cei mai neînsemnati ; chip denemîniere, de neîmpãtimire, de sãrãcie si pocãintã, denerãutate si neiscodire, de simplitate în purtãri si deînstrãinare fatã de tot omul, de cercetare a bolnavilor,de mîngîiere a celor necãjiti, de neîntoarcere de la ceice au nevoie de vreun folos de la tine. Sã nu o faciaceasta pe motivul convorbirii tale cu Dumnezeu. Cãcimai mare este iubirea, decît rugãciunea240. Sã fim cucompãtimire fatã de toti, neiubitori de slavã desartã, ne-îndrãzneti, necertãreti, necerînd ceva de la întîistãtã-torul, niscai slujbe sau altceva. Dã cinstire tuturor preotilor. Sã fii cu luare-aminte în rugãciune, într-o stare nemestesugitã. Aratã iubire fatã de toti. Nu te sîrgui sã ispitesti si sã cercetezi Scripturile pentru slavã. Cãci te va învãta rugãciunea cea cu lacrimi si luminarea cea din har.De esti întrebat despre ceva din cele ce se cuvin, învatã cu multã smerenie din viata ta, ca din a altuia241, cele cu privire la faptele îndumnezeitoare cu ajutorul harului. învatã cu gînd neiubitor de slavã desartã, oricine s-ar întîmpla sã fie cel ce doreste sã se foloseascã. Si sã nu întorci de la gîndul sãu pe cel ce vrea sã se foloseascã de la tine, ci primeste greselile lui, oricare ar fi ele, plîngînd si rugîndu-te pentru el. Cãci acestea sînt dovada iubirii si a desãvârsitei împreunã-pãtimiri. Sã nu respingi pe cel ce vine la tine, pe motiv cã nu vrei sã te vatemi prin ascultarea unor astfel de lucruri. Cãci cu ajutorul harului nu te vei vãtãma. Dar ca sã nu se vateme cei multi, trebuie sã ti se spunã acestea în loc ascuns, chiar dacã ar fi sã suporti ca om ispita vreunui gînd. Dar dacã vei fi un om cu har, nu te va supãra niciodatã nici aceasta. Si apoi am învãtat cã nu trebuie sã cãutãm ale noastre, ci ale altora, ca sã se mîntuiascã. Dar precum am spus înainte, trebuie sã duci o viatã ne-iubitoare de cîstig. Si sã te socotesti sub lucrarea harului, cînd te vei simti cu adevãrat mai pãcãtos decît esti. Iar cum se întîmpla aceasta, nu stiu sã spun, numai Dumnezeu stie.
25. Cît priveste orele de priveghere, trebuie ca douã ore sã citesti si douã sã te rogi întru pocãintã cu lacrimi,urmînd pravila pe care o vrei. Dacã voiesti, citeste si cei 12 Psalmi si pe cel neprihãnit si rugãciunea sfîntului Eustratie. Acestea în noptile cele lungi. Iar în cele scurte, fã rînduiala mai scurtã, dupã puterea datã tie de Dumnezeu. Cãci fãrã ea nu poti sãvîrsi nici un bine, cum zice proorocul. Cãci "pasii omului sînt îndreptati de Domnul" (Prov. X, 9). Dar chiar Domnul a spus : "Fãrã de Mine nu puteti face nimic" (Ioan XV, 5). Iar fãrã lacrimi sã nu te împãrtãsesti niciodatã.
26. Sã mãnînci cele puse înaintea ta, orice ar fi. Deasemenea sã bei vinul cu înfrînare, fãrã cîrtire. Iar dacãmãnînci singur, din pricinã de neputintã, mãnîncã legume crude cu untdelemn. Dacã vreunul dintre frati îtitrimite ceva de mîncare, primeste cu multumire si smerenie ca un strãin. Si împãrtãseste-te din ce ti-a trimis,orice ar fi. Iar ce rãmîne, trimite altui frate sãrac sievlavios. Iar dacã te cheamã cineva la mîngîiere, împãr-tãseste-te din toate cele puse înainte, dar putin, pãzindporunca înfrînãrii. Iar ridicîndu-te si punînd metanieîn chipul strãinului si al sãracului, dã-i multumire zi-cînd : "Dumnezeu-Tatãl sã-ti rãsplãteascã, sfintite pãrinte". Ia aminte sã nu vorbesti ceva, chiar dacã ar fi defolos.
27. Iar dacã vreunul dintre frati a fost întristat fiede întîistãtãtor, fie de iconom, fie de altcineva, si vinela tine, mîngîie-1 asa : "Crede, frate, spre cercarea ta tis-a întîmplat aceasta. Cãci si mie mi s-a întîmplat demulte ori aceasta si m-am întristat si descurajat. Dar decînd am fost înstiintat cã acestea se întîmplã spre cercare, le port cu multumire. Fã asadar si tu asa. Si maidegrabã sã te veselesti de astfel de necazuri". Iar dacãacela ar începe sã bîrfeascã, nici atunci sã nu te schimbi.Ci mmgîie-1 cum te va ajuta harul, cãci sînt multe chi- puri de dreaptã socotealã. Si ajutã pe frate dupã cum îi întelegi starea de suflet si gîndurile lui si nu-1 lãsa sã plece netãmãduit.
28. Iar dacã s-ar întîmplã ca un frate sã fie bolnavsi tu nu l-ai cercetat de mult, trebuie sã-i trimiti maiînainte ceva, vestindu-i aceasta : -"Crede, sfintite pãrinte, cã abia azi am aflat despre boala ta si te rog de iertare". Iar apoi mergînd la el, pune metanie si, fãcîndrugãciune, spune-i asa : cum ti-a ajutat Dumnezeu, sfintite pãrinte ! Apoi sezînd cu mîinile încrucisate, taci. Iardacã sînt si altii de fatã, pentru cercetare, ia aminte sãnu mai vorbesti ceva, nici din Scripturã, nici din celefiresti, mai ales dacã nu esti întrebat, ca sã nu ai necaz pe urmã. Cãci aceasta se întîmplã de cele mai multeori fratilor mai simpli.
29. Dacã se întîmplã sã stai la masã cu frati evla-viosi, sã te împãrtãsesti din cele puse înainte, fãrã deosebire, oricare ar fi ele. Iar dacã ai poruncã de la cinevasã nu mãnînci peste sau altceva, dar acestea sînt pusepe masã, dacã cel ce a dat poruncã e aproape, mergîndînduplecã-1 sã-ti îngãduie sã gusti. Iar dacã nu e defatã, sau stii cã nu-ti va îngãdui, si totusi nu voiesti sã-ismintesti pe frati, încredinteazã-i, dupã masã, aceluiace-ai fãcut, cerînd iertare. Iar dacã nu voiesti sã facinici una din acestea, e mai bine sã nu mergi la ei. Cãcivei cîstiga douã lucruri : vei alunga si pe dracul slaveidesarte si-i vei izbãvi si pe aceia de smintealã si de întristare. Iar de sînt din cei mai grosi de simtire, pãzestecanonul. Dar e mai bine ca si în fata acestora sã gustidin toate cîte putin. La fel, cu prilejul mîngîierii ce ti-oface cineva, potrivit apostolului care hotãrãste -"sã semãnînce tot ce se pune înainte, nedeosebind nimic pentru constiintã" (1 Cor. X, 15).
30. Dacã în vreme ce-ti faci rugãciunea în chilie, bate cineva la usã, deschide-i si sezînd vorbeste-i cusmerenie despre ceea ce-1 preocupã din cele ce-i sînt defolos. De e apãsat de vreun necaz, sîrguieste-te sã-1ajuti, fie cu cuvîntul, fie cu lucrul. Apoi plecînd acela,închizînd usa, reia-ti rugãciunea. Cãci slujirea celor cevin la tine este asemenea împãcãrii (Matei V, 24). Darnu trebuie fãcut asa cînd e vorba de lucruri lumesti. înacest caz, isprãveste întîi rugãciunea si apoi vorbestecu el.
31. Dacã în vreme ce te rogi, îti vine vreo fricã,sau vreo loviturã, sau strãluceste vreo luminã, sau seîntîmplã altceva, sã nu te tulburi. Ci stãruie si mai întins în rugãciune. Cãci se iveste o tulburare drãceascãsau vreo fricã sau vreo iesire din sine (extaz), ca slãbind sã lasi rugãciunea si ca, ajuns la un astfel de obicei, sã te facã pradã lui. Dar dacã sãvîrsind rugãciunea,îti strãluceste vreo luminã cu neputintã de tãlmãcit242,si sufletul ti se umple de o bucurie negrãitã si de dorinta celor mai înalte si încep sã-ti curgã lacrimile însotite de pocãintã, cunoaste cã aceasta este o vizitã dumnezeiascã si un ajutor dumnezeiesc. "Si dacã rãmînemult, ca sã nu-ti vinã ceva mai mult decît aceasta,prin faptul cã esti stãpînit de lacrimi, îndreaptã-ti mintea spre ceva din cele trupesti si prin aceasta te vei smeri. Dar ia seama sã nu pãrãsesti rugãciunea de fricavrãjmasilor, ci asa cum în cazul cînd se sperie copilulde niste mormoloci, se refugiazã în bratele mamei siale tatãlui, aruncînd frica de ei, asa si tu, alergînd prinrugãciune la Dumnezeu, scapã de frica lor.
32. Dacã în vreme ce sezi în chilie, venind vreun frate te va întreba despre vreun rãzboi trupesc, sã nu-1 respingi. Ci foloseste-1 cu pocãintã din ceea ce-ti va dãrui harul lui Dumnezeu si din ceea ce ai cîstigat din faptele tale si apoi slobozeste-1. Iar cînd iese, punînd metanie înaintea lui, spune-i : "Crede, frate, cã nãdãjduiesc în iubirea de oameni a lui Dumnezeu si deci cã va fugi de la tine acest rãzboi, numai sã nu dai înapoi si sã nu te molesesti". Iar dupã ce a iesit acela, ridicîndu-te si închipuindu-ti rãzboiul lui, înãltîndu-ti mîinile cu lacrimi spre Dumnezeu, roagã-te cu suspine pentru fratele, zicînd : "Doamne Dumnezeule, Cel ce nu voiesti moartea pãcãtosului, rînduieste lucrul dupã cum stii si precum este de folos fratelui acesta". Si Dumnezeu, cu-noscînd încrederea aceluia în tine si împreunã-pãtimi-rea si rugãciunea ta sincerã, va usura, din iubire fatã de el, rãzboiul lui.
33. Toate acestea sînt folositoare, frate, pocãintei. Si trebuie sã le împlinesti cu inimã zdrobitã, cu rãbdare si cu multumire. Cãci sînt izvoare ale lacrimilor si curã-titoare de patimi si pricini ale Împãrãtiei cerurilor. "Cãci împãrãtia cerurilor este a celor ce o silesc si cei ce o silesc, o vor rãpi pe ea" (Matei XI, 12). Si de vei împlini acestea, vei iesi cu totul din vechile nãravuri, ba poate chiar si din atacurile gîndului. Cãci întunericul se retrage din fata luminii si umbra din fata soarelui. Dar de le va neglija cineva pe acestea la început, slã-bindu-i gîndul si fãcîndu-se curios, se va lipsi de har. Si atunci cãzînd în patimile celor rele, îsi cunoaste neputinta sa, umplîndu-se de fricã.Dar nici sã nu creadã cel ce reuseste cã aceasta e rodul ostenelii sale, ci al harului lui Dumnezeu. Dar ei trebuie sã se curãteascã dupã putere : "întîi trebuie sã te curãtesti si apoi sã vorbesti cu Cel curat". Cãci curãtindu-se mintea, va primi iluminarea luminii dumnezeiesti, care, chiar de ar primi-o toatã lumea, nu se împutineazã. Cãci ea se sãlãsluieste în chip întelegãtor în cei ce o vor dobîndi.
34. Cel ce a dobîndit acestea sã ia seama la sineînsusi si la atacurile gândurilor, pentru cã cel ce petreceîn mijlocul oamenilor e cu neputintã, socotesc, sã le biruiascã. Mai ales e cu neputintã sã biruiascã atacul pizmei si al slavei desarte acela care e lãudat de oameniidin lume pentru viata lui vrednicã de laudã si pentrudispretuirea lucrurilor vãzute. Pe lîngã aceasta, de multe ori cunoscînd sau vãzînd sau auzind cã cineva faceceva ce nu se cuvine, îl osîndeste. De aceea unul caacesta trebuie sã ia aminte sã nu iscodeascã cele ce zice,sau ce face staretul, sau slujitorii. Iar dacã, biruit depatimã, va gîndi sau va spune ceva necuvenit, sã se îndrepte pe sine cu pocãintã. Sã ia aminte si la starea înbisericã si la slujbe. Pentru cã gîndurile slavei desarteau obiceiul sã tulbure pe cei virtuosi si în acestea, fieîn cîntare, fie în rugãciunea în care mintea nu trebuiesã umble de colo pînã colo, luînd seama cã alti fratisînt împrãstiati si tulburati. Sã înainteze cu luare-aminte în ritmul cîntãrii duhovnicesti si sã cînte cumintea cele ale îngerilor. Sã ia aminte sã nu se facãarãtat nimãnui altuia decît lui Dumnezeu si sã nu selase ispitit de cei ce fac asemenea lucruri, nici ca sã-ijudece, nici ca sã-i fericeascã. Dar acestea toate nu levei putea ocoli, decît de te vei pãzi în smerenie, în iubire, în mãrturisire si în nepãtimire.
35. Sîrguieste-te sã nu superi pe cineva fie cu cu-vîntul, fie cu fapta, ci sã-i mîngîi pe aceia care sînt
supãrati de altii, pe cît e cu putintã. Si sã nu socotesti vreodatã cã ai biruit mestesugirile diavolului si sã cazi în slavã desartã. Pentru cã firea omeneascã nu poate sã le biruiascã, decît numai harul lui Dumnezeu. Deci, cei ce sînt supusi întîistãtãtorului sã le pãzeascã toate acestea. Iar celor îndrãgostiti de liniste nu le pot spune nimic. Dar fiecare sã cugete la cele ce le-am spus si la cele ce se cuvin celor ce se linistesc, pentru cã linistea are nevoie de viata cea mai bine îndrumatã.
36. Dacã ai cîstigat încredere si sigurantã în vreun frate din obste, si-i mãrturisesti lui gîndurile tale, sã nu încetezi, frate, vreodatã sã mergi la el si sã-i împãrtãsesti gîndurile care vin în fiecare zi si ceas. Toti ar trebui sã meargã la staret ca sã se mãrturiseascã. De aceea am spus aceasta, cu pogorãmînt, fiindcã unii nu voiesc sã vãdeascã gîndurile lor staretului, din multã slãbiciune si din neîncrederea ce o au în el. însã nu trebuie sã colinzi de la unul la altul, ascultînd de vrãjmasul care-ti spune în ascuns cã pricinuiesti povarã mer-gînd des la fratele acela care primeste gîndurile tale, sau cã e rusine sã-i înfãtisezi de multe ori ale tale, ca sã te facã prin aceasta sã întrerupi mãrturisirea, sau sã mergi la altul. Pentru cã dacã mergem la cel dintîi, vom cîstiga si mai multã încredere în el, si ne vom folosi mult si din viata si din cuvintele lui si nu vom fi osînditi de nici un altul pentru viata noastrã, ci vom fi lãudati de toti cã pãzim credinta. Iar dacã neglijãm sã ne mãrturisim des pãcatele noastre, cãdem în patimi mai mari si ne rusinãm iarãsi sã le mai facem cunoscute si ne prãvãlim în prãpastia deznãdejdii. Iar dacã mergem la alt duhovnic (lucru ce nu e îngãduit sã-1 facem), dacã duhovnicul e din aceeasi obste, toti fratii ne vor învinui cã am cãlcat credinta ce am avut-o în cel dintîi si vom fi foarte osînditi de Dumnezeu. Dar si duhovnicul la care mergem ne va socoti cã vom face la fel si cu el. Iar noi obisnuindu-ne sã trecem de la unul la altul, nu vom înceta niciodatã sã iscodim, ca sã aflãm stîlpnici, sau zãvoriti, sau isihasti, si sã mergem la ei sã ne mãrturisim si sã ne facem necredinciosi tuturor si sã nu propãsim, ci sã cãdem si mai mult în osîndã. De aceea sîrguieste-te sã rãmîi fãrã sovãialã pînã la moarte la duhovnicul la care te-ai mãrturisit de la început si sã nu te smintesti de el, chiar dacã ai vedea cã desfrînea-zã, cãci tu nu te vei vãtãma niciodatã. Pentru cã, precum am spus, de-1 vei dispretui pe acela, si vei merge la altul, te vei face pricinã de multe sminteli si vei judeca la fel si pe toti ceilalti si vei deschide întru tine cale de pierzanie. Ci, Doamne, Doamne, izbãveste-ne pe noi de toatã necredinta si iscodirea si ne acoperã cu harul Tãu cel dumnezeiesc.
37. Iar de vei cîstiga ucenici care au încredere întine, ca sã-ti mãrturiseascã tie gîndurile lor si îi vezipe ei cã vorbesc cu unii dintre fratii mai evlaviosi, sãnu te smintesti. Pentru cã diavolul spune pe ascuns celor ce vietuiesc drept, cã acesti ucenici nu umblã cusinceritatea inimii si cu simplitate, nici nu ne mãrturisesc gîndurile lor cu adevãratã încredere în noi, ci îiîndeamnã cu scop rãu, prin fãtãrnicie, sã vadã libertatea noastrã si prin aceasta ne produc supãrare si neîncredere în acesti ucenici. Tu deci sã nu arãti acestgînd pe care ti-1 aruncã dracii, ci sileste-te cu toatãsimplitatea si iubirea pentru Dumnezeu si pentru binele însusi, sã îndrepti pe unii ca acestia si sã-i folosestisufleteste si sã socotesti propãsirea lor drept slava taînsãsi.
38. Dacã vreunii dintre ucenicii tãi ajung la neîncredere în tine, gîndeste-te de unde le-a venit aceasta.Pentru cã aceasta vine din multe pricini : ea poate venifie din slava desartã, cã au ajuns la propãsire si de aceea au cãzut în mîndrie, ca sã nu mai primeascã sã se numeascã ucenici, ci sã aibã demnitate de învãtãtori ; fie pentru cã, fiind grasi si iubitori de trup, vreau sã se mîngîie trupeste ; fie pentru cã 1-a iubit pe vreunul prea mult si pe urmã a iubit pe altul si acela a cãzut în pizmã ; fie pentru cã acela doreste sã fie hirotonit si tu l-ai împiedicat, pentru cã, dupã mãrturisirea lui, nu e vrednic sã fie preotit ; fie pentru cã ai cinstit mai mult decît pe el, pe altul, care a venit la tine pe urmã, iar aceasta a pricinuit mare supãrare aceluia care n-a reusit în ceea ce dorea, mai ales dacã a venit la tine în vîrstã fragedã si l-ai iubit mult dupã Dumnezeu ; sau poate cã vreodatã, ca sã se înfrîneze de la patimi, i-ai fãgãduit sã-i dai voie sã se hirotoneascã (pentru cã duhovnicii obisnuiesc de multe ori sã facã astfel de fãgãduieli de hirotonie tinerilor, ca sã le taie cu totul înclinarea ce o au spre patimi din reaua obisnuintã) si nãdãjduind, potrivit fãgãduintei, n-a reusit pentru nevrednicia lui si muscat de pizmã aduce împotriva altui cãlugãr învinuiri pe care nu le poate nici asculta cineva, cu atît mai putin sã le spunã.Pe lîngã acestea, mai sînt, precum am spus, si alte feluri de neîncrederi : cînd cineva cade din negrijã în învoiri cu pãcatele, sau si în fapte pãcãtoase si se rusineazã sã le mãrturiseascã, prins de slava desartã si ascunzîndu-le ajunge încet, încet la neîncredere ; sau poate te-a vãzut si pe tine stãpînit de patimi si te învinuieste. Iar semnul depãrtãrii acestora de la tine sau de la propãsire, îl vei avea din vederea fetei lor. Iar dacã nu, din chipurile obisnuite ale prefãcãtoriei. Pentru cã chiar dacã e sfãtuit, sau îndemnat, se preface cã primeste în auzul sãu sfaturile, dar în inima lui nu le primeste. Ba se si supãrã din pricina lor, sau rîde de ele, sau chiar se înfurie. Iar dacã vreodatã, vrînd sã-1 încerci, de este curat de patimi, îl îndemni, fie sã se împãrtãseascã, fie sã intre în sfîntul altar, le face pe amîn- douã fãrã sã deosebeascã, ca sã nu-1 învinuiesti. Leacul acestora sînt rugãciunile din inimã si cu lacrimi cãtre Dumnezeu si arãtarea iubirii, sfatul des, ajutorul trupesc, convorbirile dese, uneori blînde si dulci, alteori întristate, aspre si mustrãtoare, precum gîndesti cã vor auzi, sau îsi vor îmblînzi moravurile.
39. Dacã un cãlugãr îti vorbeste de unii frati cãsînt evlaviosi si îi laudã, tu taci. Iar de te va întreba deei, rãspunde cu smerenie : "Crede-mã, pãrinte, nu stiu.Eu fiind un om simplu, vreau sã-mi vãd slãbiciuneamea. Pentru cã toti, cu harul lui Dumnezeu, sînt sfintisi buni. Dar fiecare ceea ce seamãnã, aceea va si secera". Nici sã nu lauzi, nici sã nu osîndesti pe nici unul înparte, ci sã lauzi pe toti. Mai ales, cînd în cãlugãrul respectiv se va ivi vreun gînd cã tu ai încredere în vreunul din aceia si se lasã stãpînit de acest gînd si se înstrãineazã.Cap aparte
40. Acest sfînt si fericit Simeon243, întrebat odatãcum trebuie sã fie preotul, a rãspuns zicînd : "Eu nusînt vrednic sã fiu preot. Dar am cunoscut, fãrã îndoialã, cît de vrednic trebuie sã fie cel ce va avea sã slujeascã tainele lui Dumnezeu. în primul rînd, sã fiecurat nu numai cu trupul, ci si cu sufletul; pe lîngãacestea, trebuie sã nu fie pãrtas la nici un pãcat. în aldoilea rînd, sã fie smerit atît în purtarea din afarã, cîtsi în simtirea din lãuntru a sufletului. Apoi cînd stã înaintea sfintei si sfintitei Mese, trebuie sã vadã, fãrã îndoialã, cu mintea pe Dumnezeu, iar cu simturile, Sfinteleasezate înainte. Dar nu numai acestea, ci e dator sã-Laibã în chip constient244, sãlãsluit în inima sa, si pe însusi Cel prezent în chip nevãzut în daruri, ca sã poatã aduce cererile cu îndrãznire. Si ca prieten care vorbeste cu prietenul, sã zicã : -"Tatãl nostru Care esti în ceruri, sfinteascã-se numele Tãu"-, rugãciunea arãtîndu-1 ca avînd pe Cel ce e Fiul lui Dumnezeu prin fire, sãlãsluit în sine împreunã cu Tatãl si cu Duhul Sfînt245. Asa am cunoscut eu pe preoti. Iertati-mã pãrinti si frati". Mai spunea si aceasta, ca despre altul, ascunzîn-du-se pe sine si ocolind slava de la oameni, dar arãtîn-du-se pe sine însusi silit de iubirea de oameni. -"Am auzit, zicea, de la un preot monah, care avea îndrãznealã fatã de mine, ca fatã de un frate iubit al lui : -"Niciodatã n-am liturghisit, fãrã sã vãd pe Duhul Sfînt, cum L-am vãzut venind asupra mea cînd mã hirotoneau si mitropolitul spunea rugãciunea preotului si Evholo-ghiul stãtea asupra capului meu nevrednic. întrebat de mine, cum L-a vãzut pe Acesta atunci si în forma cãrui chip, a spus : "simplu si fãrã chip, dar ca luminã"246. Si fiindcã la început mã miram vãzînd ceea ce niciodatã n-am vãzut si întrebîndu-mã ce poate fi aceasta, Acela mi-a spus în chip tainic, de parcã cunosteam vocea : ¦"Eu asa Mã pogor peste toti proorocii si apostolii si alesii si sfintii de acum ai lui Dumnezeu. Cãci sînt Duhul Sfînt al lui Hristos, Cãruia I se cuvine slava si stãpî-nirea în veci. Amin".