Rânduiala cea bună a vieții de sine

Cum se cuvine călugărului celui ce este în afară de viața de obște, întru luarea aminte a petrece precum cei de demult Părinți au petrecut. (anonim)

Pentru a te liniști, de se va putea, să fie chilia ta întunecată, de este ziuă, cu perdea. De te smintește cineva prin vedere, poți să închizi ochii pentru a nu mai vedea nimic și în felul acesta să-ți poți ține gândul și mintea la cuvintele rugăciunii deasupra inimii. Caută să nu umble mintea în vraiștea gândurilor, sau, și mai mult, inima. Nu lua aminte nicidecum să te gândești la ceva, căci chiar de-ar fi acel lucru bun, nu este deloc așa. Mintea trebuie silită să nu gândească decât la Doamne Iisuse care ești pretutindeni și toate le plinești. Nici o nălucire, mică sau mare, lumină sau foc, glas, bubuit, chip sau orice ar fi văzând sau auzind, să nu crezi. Nu lua aminte la unele ca acestea, de se vor întâmpla vreodată căci acestea sunt păreri și minciuni. Socotesc într-o oarecare măsură din cercarea mea că am cunoscut acestea, dar am avut despre ele și cuvinte cu unele persoane care au văzut năluciri mari în față și le-au cercat cu auzul. Căci cei ce se liniștesc cu mintea și cu trupul, până ce nu vor trece prin aceste mincinoase păreri, nu pot veni nici la adevărata bună sporire.

Unii ca aceștia să nu se teamă nici într-un chip de spaima ce apare în somn, ori de strigarea pe nume, iar în izbândiri de vise nicidecum să nu creadă, sau să ia aminte. Să nu se gândească la ele cum au fost, bune sau rele, că din încrederea în multe ca acestea, vine omul la părere și se strică. Dar mi se pare, după cum spun Sfinții, că este de folos și spre spor ca trecând prin aceste pricini și întâmplări, de care nu te vei dumiri, să ai povățuire și îndreptare, că fără adevărata călăuzire mulți pier. Iar neavând de la cine să le descoperi, lăsându-te în mila lui Dumnezeu, ține-te de rugăciune numai, fie că dormi, fie că ești treaz, fie că mănânci, fie că bei, fie că faci oricare alt lucru, că ea te va învăța toate și-ți va fi de folos, până ce ai să vezi.

Silește-te mai vârtos la starea în picioare, noaptea la priveghere, că prin aceasta s-au dezbrăcat Părinții de omul cel vechi și au văzut pe Dumnezeu. La priveghere adaugă trezvia, iar de trezvie lipește rugăciunea lui Iisus, și după ce vei zăbovi întru acest lucru, o vei înțelege pe aceasta și va gusta sufletul tău din pomul vieții. Acestea însă nu le vei putea săvârși de nu te vei înjuga cu pomenirea morții tale, în tot ceasul.

Am văzut pe oarecari din cei ajunși întru sporire, că și în adunare de frați, sau la vreme de nevoie și în oraș se pot liniști. Iar în singurătate și în liniște, mai mult se ajutorează decât în adunare, pentru că în adunare se pot păzi mai ușor cei fără patimi și puternici, dar nici acelora nu le e prea de folos, ci primesc aceasta numai de se va întâmpla cu oarecare vestire de la Dumnezeu, pentru vreo trebuință a obștii. Însă maica acestora este străinătatea și liniștea, iar unele ca acestea nu sunt legate de loc, ci le poți afla oriunde vei putea mai cu lesnire a împlini acestea și a te ruga. Dacă te rogi, ești biserică adevărată, însă în singurătate să nu șezi singur fără însoțitor ca să nu pătieești ieșire din minte, ci în doi sau trei frați în așa zisa cale împărătească. Deci fii și acolo de obște, căci aceasta este calea mărturisită și aleasă de Sfinții Părinți. Cei ce petrec în această rânduială au un stareț povățuitor, trăind în două trei chilii, având biserică sub un acoperiș și avânt totul de obște. Unii ca aceștia au timpuri de adunare după voia celui mai mare, rugăciunea, mâncarea, îmbrăcămintea, somnul și celelalte lucruri de nevoie, cu povățuire și cu blagoslovenie. Astfel aceștia pot spori cu darul lui Dumnezeu, iar singur nu e lăsat nimeni a ședea, fie le departe sau aproape, căci primejdios foarte este a trăi unul despărțit și de sine în toate. Acest fel de trai este smintitor și pricinuitor de cădere când în dreapta, când în stânga, aducând patimi sufletești și trupești, după cum am văzut și cum bine știut este celor cunoscători. Sunt însă unii care sunt singuri, dar au o încăpere tot câte doi. Dar sunt și de aceia care, după ce au stat mai înainte câte doi, acum se află câte unul, în colibă, în peșteră, ori în vreo crăpătură. Dar numai după ce s-au povățuit în obște cu frații, sau în pustie, viind la sporire cu sfatul și cu știința altor cuvioși părinți, au îndrăznit și îndrăznesc acum a ședea singuri și a se lupta cu patimile și cu dracii. Rar însă sunt aceia care s-au lepădat de toată grija trupească și a lumii și ajungând la sporire, și-au aruncat toată nădejdea către Dumnezeu, pe care Îl doresc.

Cei ce sunt pătimași să nu îndrăznească a se lupta deosebit, în singurătate cu dracii, că sunt uciși de aceștia. Se cade nouă neputincioșilor a ne sili la calea împărătească, și unde ne va ajuta locul, datori suntem a ne nevoi pentru mântuirea sufletului nostru. Dacă facem așa, fără cădere vom petrece rămășița vieții noastre, iar cei ce doresc mângâierea cea de la Domnul, prea lesne o vor câștiga. A căruia să fie slava în veci. Amin.