Talasie Libianul și Africanul

·         Dragoste adevărată a dobândit acela care nu suferă bănuieli și vorbe împotriva aproapelui.

·         Lucrarea proprie a minții e să se ocupe neîncetat cu cuvintele lui Dumnezeu.

·         Plăcerea se stinge prin reaua pătimire și prin întristare, fie prin cele de bună voie, fie prin cele aduse de Providență.

·         Iubirea de argint este o materie a patimilor, întrucât face să crească plăcerea generală.

·         Lipsa plăcerii naște întristarea: iar plăcerea e împreunată cu toată patima.

·         Trei sunt căile prin cari primești gânduri: simțirea (lucrarea simțurilor), amintirea și starea mustului (amestecarea) din trup. Dar cele mai stăruitoare sunt cele din amintire.

·         Cel căruia i s-a dat înțelepciune cunoaște scopurile celor netrupești și care este începutul și sfârșitul lumii.

·         Lumina sufletului este sfânta cunoștință, de care fiind lipsit cel fără de minte, umblă în întuneric.

·         Cel ce petrece în întuneric este lipsit de minte. Pe el îl ia în primire întunericul neștiinței.

·         Rațiunile lui Dumnezeu le cercetează acela care-L cinstește pe El. dar le află cel îndrăgostit de adevăr.

·         Numai întâlnirea duhovnicească folosește. Iar decât toate celelalte, mai de preț este liniștea (isihia).

·         Conștiința numai pe aceia nu-l judecă ce au ajuns la culmea virtuții, sau a păcatului.

·         Întristarea cea de ocară e pricinuită de lipsa plăcerilor. Cel ce le disprețuiește pe acestea petrece neîntristat.

·         Auzind un cuvânt folositor, nu judeca pe cel ce-l spune, ca să nu te lipsești de sfatul folositor.

·         Socotința vicleană gândește rele și preface vredniciile aproapelui în scăderi.

·         Nu crede gândului care judecă pe aproapele. Căci numai cine are vistierie rea gândește cele rele.

·         Păzește-ți gândurile și fugi de păcat, ca nu cumva, întunecându-se mintea, să vezi unele în locul altora.

·         Întărește-te gândindu-te la Iudeii care, orbiți de pizmă, L-au socotit pe Domnul și Dumnezeu nostru drept Belzebut.

·         Bănuiala rea întunecă cugetarea și te face să vezi, în loc de cale, cele alături de cale.

·         Păcatele stau alături de virtuți, și de aceea cei răi iau virtuțile drept păcate.

·         Mintea zăbovind în plăcere sau în întristare cade repede mintea în patima trândăviei.

·         Conștiința curată ridică sufletul. Iar gândul murdar îl doboară la pământ.

·         Răscolindu-se, patimile alungă slava deșartă; iar de sunt înlăturate, aceea iarăși se întoarce.

·         Dumnezeu dând ființă făpturilor, a legat totodată toate prin purtarea Sa de grijă (prin Providență).

·         Iar fiind Stăpân și făcându-Se rob, a arătat zidirii culmea purtării Sale de grijă (culmea Providenței Sale).

·         Căci Dumnezeu și Cuvântul întrupându-Se neschimbat s-a unit cu toată zidirea prin trup.

·         Minune străină se întâmplă în cer și pe pământ, că Dumnezeu este pe pământ și omul în ceruri.

·         Ca unind pe oameni cu Îngerii, să dăruiască totodată întregii zidiri dumnezeirea.

·         Cunoștința Sfintei și celei de o ființă Treimi este sfințire și îndumnezeire pentru Îngeri și pentru oameni.

·         Iertarea păcatelor este slobozire de patimi. Cine n-a fost încă slobozit prin har, n-a dobândit încă iertarea.

·         De vrei să te izbăvești dintr-o dată de păcate, leapădă-te de iubirea de sine, maica tuturor relelor.

·         Sănătatea sufletului este nepătimirea și cunoștința. La ea nu poate ajunge cel ce slujește plăcerilor.

·         Începutul relelor din suflet este iubirea de sine. Iar iubirea de sine este iubirea de trup.

·         E propriu celui rațional să se supună rațiunii și să-și strunească și robească trupul.

·         Cele mai bune arme ale celui ce se liniștește cu răbdare sunt înfrânarea, dragostea, rugăciunea, atenția și citirea.

·         Să luptăm pentru porunci ca să ne izbăvim de patimi; și pentru dumnezeieștile dogme ca să ne învrednicim de cunoștință.

·         Dracii leagă mintea de cele supuse simțurilor, prin întristări și plăceri, pofte și temeri.

·         Pofta după înțelepciune disprețuiește frica și plăcerea cunoștinței izgonește întristarea.

·         Să nu înțepi pe fratele cu vorbe de ghicituri; căci nu vei răbda când vei primi cele asemenea.

·         Mânia e oprită de îndelunga răbdare și de nepomenirea răului; și e micșorată de dragoste și de împreuna pătimire (compătimire).

·         Cui i s-a dat cunoștință i s-a dat lumina înțelegerii. Iar cel ce primind-o o necinstește va vedea întuneric.

·         Cercetarea cuvintelor lui Dumnezeu îi aduce cunoștința de Dumnezeu celui ce o caută întru adevăr, cu evlavie și cu dor.

·         Nu uita de făptuire. Căci uitând de ea se împuținează cunoștința, și făcându-se foamete, te vei coborî în Egipt.

·         Egiptul spiritual este întunecimea patimilor. La el nimeni nu coboară dacă nu cade la foamete.

·         Obișnuiește-ți urechea să asculte des cuvinte duhovnicești și mintea ta se va depărta de gândurile necurate.

·         Este cu neputință minții să se îndeletnicească cu cele inteligibile, de nu va tăia afecțiunea față de simțire și față de cele supuse simțurilor.

·         Semnul că mintea se îndeletnicește cu cele inteligibile îl avem în aceea că disprețuiește toate cele ce desfătează simțirea.

·         Când mintea se deschisă spre vederea celor inteligibile, are față de ele o plăcere cu anevoie de pierdut.

·         Când mintea se îmbogățește de cunoștința Unității, a pus cu totul stăpânire și pe simțire.

·         Împiedică-ți mintea să se învârtească în jurul celor supuse simțurilor ca să nu-și rodească prin ele plăceri și întristări.

·         De firea părții raționale a sufletului ține să se îndeletnicească cu cunoștința lui Dumnezeu; iar de a celei pasionale să îmbrățișeze dragostea și înfrânarea.

·         Minte desăvârșită este aceea care s-a îmbibat de cunoștință; iar suflet desăvârșit este acela care s-a țesut cu virtuțile.

·         Sufletul întinat de patimi s-a împietrit și nu primește să creadă fără tăieri și arsuri.

·         Pe cei învârtoșați îi iau în primire probe înfricoșate. Căci fără dureri nu primesc să se înmoaie.

·         Bărbatul chibzuit se îngrijește de sine și prin dureri de bună voie ocolește pe cele fără voie.

·         Grija de suflet se arată în reaua pătimire și în smerenie, prin care iartă Dumnezeu toate păcatele.

·         Răbdarea este iubirea de osteneală a sufletului. Iar unde este iubire de osteneală, s-a scos afară iubirea de plăcere.

·         Cetirea și rugăciunea curățesc mintea; iar dragostea și înfrânarea partea pasională (afectivă) a sufletului.

·         Păzește aceeași înfrânare totdeauna, ca să nu cazi, prin neegalitate, în cele contrare.

·         Cel ce-și pune legi sie-și să nu se facă neascultător sie-și. Căci cel ce se nesocotește pe sine, pe sine se amăgește.

·         Deprinderea păcatului este boala sufletului. Iar păcatul cu lucrul este moartea lui.

·         Păcatul învechit cere nevoință (asceză) îndelungată. Căci obișnuința învârtoșată nu poate fi clintită din loc dintr-o dată.

·         Mișcă-ți mintea necontenit la rugăciune și vei împrăștia gândurile care stăruiesc în inimă.

·         Nevoința are trebuință de răbdare și de îndelungă răbdare. Căci numai prin osteneală îndelungată se izgonește iubirea de plăcere.

·         Te vei deda ușor cu ostenelile nevoinței, de vei face toate cu măsură și cu rânduială.

·         Păzește aceeași măsură în nevoință și să nu dezlegi canonul fără trebuință.

·         Precum dragostea și înfrânarea curățesc gândurile, așa contemplația și rugăciunea toată înălțarea trufașă.

·         Cel ce rabdă loviturile încercărilor fără voie se face smerit la buget, bine nădăjduitor și cercat.

·         Păcatul e vestejit de stăruința în suferințe și e ars deplin de răbdarea până la capăt.

·         Venirea ostenelilor îndurerează simțirea, iar venirea întristării înlătură plăcerea.

·         Mintea chibzuită își întărește sufletul și-și deprinde trupul la toată nevoința.

·         Cel ce înaintează filosofează în acestea trei: în porunci, în dogme și în credința Sfintei Treimi.

·         Mintea izbăvită de patimi se află în acestea: în gânduri simple, în contemplarea făpturilor și în lumina veșnică.

·         Patimile sunt stârnite de acestea trei: de amintire, de starea mustului din trup și de simțire, precum s-a zis.

·         Mintea care a închis simțirea și și-a făcut egală starea mustului din trup nu mai are război decât cu amintirea.

·         Postul cumpătat, privegherea și cântarea de psalmi fac egală starea trupului.

·         Acestea trei schimbă în rău starea trupului: lipsa de regulă în hrană, schimbarea aerului și atingerea dracilor.

·         Amintirile pătimașe sunt făcute simple prin rugăciune, citire, înfrânare și dragoste.

·         Închide întâi simțirea prin liniște și apoi luptă cu armele virtuților împotriva amintirilor.

·         Păcatul cu cugetul este reaua întrebuințare a gândurilor; iar păcatul cu fapta este reaua întrebuințare a lucrurilor.

·         Nepătimire desăvârșită are acela care nu e împătimit nici de lucruri, nici de amintirile lor.

·         Amintirea răului este o lepră a sufletului; și i se întâmplă aceasta din necinstiri, din pagubă, sau din bănuiala gândurilor.

·         Domnul orbește mintea pătimașă; căci se întristează pe nedrept pentru cele bune ale aproapelui.

·         Ura față de aproapele este moartea sufletului. Iar acesta o are și o face sufletul bârfitorului.

·         Trândăvia vine din neglijența sufletului; și e neglijent sufletul care bolește de iubirea plăcerii.

·         Săturarea naște pofta după feluri multe de mâncări; iar lipsa îndulcește și pâinea simplă.

·         Cel ce se bucură în chip ascuns împreună cu cel pizmuit se izbăvește de pizmă; iar cel ce ascunde pe cel pizmuit izbăvește (și pe alții) de pizmă.

·         Îndepărtează-te de cel ce viețuiește cu nepăsare, chiar dacă a dobândit nume mare la mulți.

·         Câștigă-ți prieten pe bărbatul iubitor de osteneală și îl vei afla acoperământ greșelilor tale.

·         Nepăsătorul s-a vândut multor stăpâni; și cum îl poartă, așa umblă.

·         În vreme de pace îți este binevoitor ca un prieten; iar în vreme de încercare te războiește ca un dușman.

·         Își pune sufletul său pentru tine înainte de stârnirea patimilor; iar când se stârnesc, îți ia sufletul tău.

·         Mintea luminată scoate cuvinte înțelepte și sufletul cultivă gânduri dumnezeiești.

·         În cei ce înaintează, dispozițiile spre cele potrivnice se schimbă ușor; în cei desăvârșiți, deprinderile în amândouă părțile sunt greu de clintit.

·         Tăria sufletului este o deprindere a virtuții anevoie de clintit, la care cel ce a ajuns zice: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos”, și celelalte.

·         Ţine de firea minții să petreacă în Dumnezeu, să cugete despre purtarea Lui de grijă și despre judecățile Lui înfricoșate.

·         Stăpânindu-ți simțirea, te asiguri din partea aducerii aminte. Căci amintirile, trezite prin simțire, mișcă patimile.

·         Asuprește-ți trupul și roagă-te mereu; și te vei izbăvi repede de gândurile aduse de amintire (de prejudecată).

·         Îndeletnicește-te neîncetat cu cuvinte dumnezeiești. Căci osteneala cu ele mistuie patimile.

·         Cetirea, privegherea, rugăciunea și psalmodia opresc mintea de la rătăcirea în jurul patimilor.

·         În osteneală, în robotire și în sudoarea feței ai fost osândit să mănânci pâinea cunoștinței.

·         Precum sufletul face viu trupul după fire, așa și virtute și cunoștința sufletul.

·         Stăpânindu-ți iubirea de slavă deșartă, ia aminte dinspre curvie, ca nu cumva, fugind de cinstiri, să cazi în necinste.

·         Fugind de slava deșartă, caută spre Dumnezeu; iar de nu, vei cădea desigur în părerea de sine, sau în curvie.

·         E propriu slavei deșarte să-și arate destoinicia; și e propriu mândrie să disprețuiască și să se oțărască.

·         Fugind de lăcomia pântecelui, păzește-te de dorința de-a plăcea oamenilor, care vrea să arate un obraz palid la vedere.

·         Când nu bei vin, să nu te saturi de apă; iar de nu, îi dai curviei aceeași materie.

·         Mândria ne face să ne depărtăm de ajutorul dumnezeiesc, să ne încredem în noi înșine și să ne înălțăm împotriva oamenilor.

·         Împotriva mândriei sunt două leacuri; cine le primește pe acestea va avea un al treilea foarte aspru.

·         Ca să înlături mândria, trebuie să te rogi cu lacrimi, să nu disprețuiești pe nimeni și să primești necazurile cele fără voie.

·         Povățuirea prin încercări este un toiag duhovnicesc. Ea învață pe cel ce se înalță fără minte să cugete cu smerenie.

·         Precum grădinarul, dacă nu plivește buruienile, îneacă legumele, așa și mintea, dacă nu curățește, pierde ostenelile.

·         Bărbat chibzuit este acela care suferă sfatul și mai ales pe Părintele duhovnicesc, care-l sfătuiește.

·         Cel omorât de patimi nu ascultă sfatul și nu suferă câtuși de puțin mustrarea și povățuirea duhovnicească.

·         Cel ce nu primește sfatul nu își îndreaptă căile sale, ci e dus pururi spre prăpăstii și râpe.

·         Mintea care s-a tămăduit pe sine însăși și tămăduiește și pe alții cu cele ce s-a vindecat pe sine este doctor.

·         Caută virtutea și păstreaz-o nevătămată, ca să nu trăiești urât și să mori jalnic.

·         Omoară păcatul, ca să nu învii mort și ca să nu treci de la o moarte mică la una mare.

·         Din viață la viață trece acela care și-a omorât patimile și s-a despărțit de neștiință.

·         Cercetează Scripturile și vei afla poruncile; și fă cele zise și te vei izbăvi de patimi.

·         Cunoștința de Dumnezeu este pomul vieții, de care împărtășindu-se cel curat rămâne nemuritor.

·         Semnul răbdării este dragostea de osteneli. Mintea îndrăznind spre ele nădăjduiește să dobândească cele făgăduite și să scape de amenințări.