Evagrie Ponticul
Evagrie împarte viața spirituală în activă și contemplativă sau gnostică. Viața activă este numai pregătirea pentru cea gnostică. Toată strădania omului trebuie să ducă la cunoaștere sau la gnoză, a cărei încoronare este contemplarea Sfintei Treimi. Rostul ascezei este să înlăture piedicile ce stau în calea cunoașterii, prin curățirea sufletului de patimi.
Virtuțile, care sunt treptele vieții active, se rânduiesc în următoarea ordine: cea mai de jos e credința, care naște frica de Dumnezeu. Aceasta naște păzirea poruncilor, ale cărei fiice sunt: înfrânarea, cumințenia, răbdarea și nădejdea. Toate duc la nepătimire, al cărei rod e dragostea. De acum părăsim viața activă. Dragostea ne introduce în viața contemplativă.
Treapta cea mai de jos a vieții contemplative este "gnoza naturală". După ea urmează "teologia", gnoza cea mai înaltă, contemplarea Sfintei Treimi, care e și treapta "rugăciunii curate".
Cunoașterea lui Dumnezeu, ca țintă supremă a vieții duhovnicești, nu se realizează prin cugetare discursivă. Cel curățit ajunge până la o cunoaștere intuitivă a Lui, în lumina sufletului îndumnezeit. În timpul rugăciunii, sufletul contemplativului este asemenea cerului, în care strălucește lumina Sfintei Treimi. Dar pentru acestea se cere o curățire de toate patimile și de toate gândurile în legătură cu ele. Acesta e curățirea ce se cere sufletului, care e sediul patimilor. Dar se cere și o curățire a minții, vârful cunoscător, sau ochiul sufletului. Până ce mintea mai păstrează chiar și numai gânduri nestrăbătute de patimi, ea poate cunoaște prin ele pe Dumnezeu în chip mijlocit. Dar dacă vrea să ajungă la vederea Sfintei Treimi, trebuie să se curețe și de aceste gânduri, ca să devină cu totul pură. La această stare nu poate ajunge decât prin harul lui Dumnezeu. Ajuns omul aci, în inima lui strălucește lumina Sfintei Treimi, el vede lumina dumnezeiască. Lumina aceasta este fără formă", întrucât și Dumnezeu este fără chip, simplu și nepătruns. În cunoașterea aceasta a lui Dumnezeu nu e nimic care să se întipărească în mintea omului. De aceea mintea trebuie să se elibereze de orice întipărire a lucrurilor și înțelesurilor lor. Cunoașterea lui Dumnezeu e dincolo de orice chip. Viziunile imaginative sunt suspecte. Cunoașterea aceasta e simplă, necompusă, indescriptibilă, fără imagini. Este o cucerire a minții de către nemărginirea Celui infinit. Tocmai de aceea lumina aceasta este într-un anumit înțeles și întunericul cel mai adânc, "neștiința fără margini". Dar această cunoaștere are și altă latură. Când lumina dumnezeiască răsare în minte, aceasta se vede pe sine însăși. Vederea proprie este o condiție a desăvârșirii minți. Astfel mintea în vremea rugăciunii se vede pe sine, strălucind ca safirul și ca cerul, ca locul unde s-a coborât Sfânta Treime.
Mult vorbește Evagrie de starea de nepătimire – apatia, ca o condiție a vederii lui Dumnezeu. Semnul că cineva ajuns la adevărata lipsă de patimi stă în faptul că se poate ruga netulburat și neîmprăștiat, eliberat de toate grijile și de toate gândurile și imaginile lucrurilor. Dar această nepăsare față de lucrurile lumii, nu este diferență față de Dumnezeu și față de semeni, ci o condiție pentru ca să-i poată iubi cu adevărat.
Patimile, care pun stăpânire pe om și de care trebuie să se curățească pentru a ajunge la nepătimire, iubire și groază, le aduce Evagrie în legătură cu demonii, încât lupta cu ele este în același timp o luptă cu ei. Această idee devine un leit-motiv important al întregii asceze răsăritene.
Tot la Evagrie găsim pentru prima dată teoria celor opt patimi, sau vicii, sau gânduri păcătoase, teoria ce va reveni mereu la scriitorii ascetici de după el, la Casian, Nil, Ioan Scărarul, Ioan Damaschin etc.
La Evagrie sunt trasate directivele ascezei și misticei ulterioare, la el se cuprind sistematizate aproape toate învățăturile psihologice și pneumatologige, aplicate în viața ascetică și mistică din Răsărit.
· Cât privește hainele, să nu poftești să ai haine de prisos, ci îngrijește-te numai de cele care sunt de trebuință trupului. “Aruncă mai bine asupra Domnului grija ta și El va purta grijă de tine”. “Căci el se îngrijește, zice, de noi”. Dacă ești lipsit de hrană sau de haine, nu te rușina să primești când ți le vor aduce alții, căci rușinea aceasta este un fel de mândrie. Iar dacă prisosești tu în aceasta, dă și tu celui lipsit. Așa voiește Dumnezeu să se chivernisească între dânșii copiii Săi. De aceea scrie Apostolul către Corinteni cu privire la cei lipsiți: “Prisosul vostru să împlinească lipsa altora, ca și prisosul acelora să împlinească lipsa voastră; ca să se facă potrivire, precum este scris: Celui ce are mult, nu i-a prisosit și celui ce are puțin, nu i-a lipsit”. Deci având pentru timpul de acum cele de trebuință, nu te griji pentru vremea ce vine, nici pentru o zi, nici pentru o săptămână și nici pentru o lună. Căci venind de față ziua de mâine, va aduce El cele de trebuință. Tu caută mai bine împărăția cerurilor și dreptatea lui Dumnezeu. “Căutați, zice Domnul, împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă”.(Evagrie Ponticul)41
· Să nu-ți iei tânăr slujitor, ca nu cumva vrăjmașul să stârnească prin el vreo sminteală și să-ți tulbure cugetul, ca să te îngrijești de mâncări alese, căci nu vei mai putea să te îngrijești numai de tine. Să nu faci aceasta gândindu-te la odihna trupească, ci cugetă la ce e mai bine, la odihna duhovnicească, căci cu adevărat e mai bună odihna duhovnicească decât cea trupească. Iar dacă te gândești la folosul tânărului, să nu te învoiești nici atunci, căci nu este a noastră datoria aceasta, ci a altora, a sfinților părinți din chinovie. Grijește-te numai și numai de folosul tău, păzind chipul liniștii. Cu oameni cu multe griji și iubitori de materie să nu-ți placă să locuiești, ci locuiește sau singur, sau cu frați neiubitori de materie și de același cuget cu tine. Că cel ce locuiește cu oamenii iubitori de materie și cu multe griji, vrând-nevrând va face și el tovărășie cu ei și va sluji poruncilor omenești. Nu te lăsa atras în vorbire deșartă, nici în oricare altă năpastă, ca mânia, întristarea, nebunia după lucruri pământești, frica de sminteală, grija de nașteri, sau de rudenii, ba mai mult, ocolește întâlnirile dese cu acestea, ca nu cumva să te scoată din liniștea din chilie și să te tragă în grijile lor. "Lasă, zice Domnul, pe cei morți să-și îngroape morții lor, iar tu vino de urmează Mie". Iar dacă și chilia, în care locuiești, e încărcată cu multe, fugi, nu o cruța, ca nu cumva să te topești de dragul ei. Toate să le faci, toate să le împlinești, ca să te poți liniști! Încălzește-ți inima, sârguind să te afli în voia lui Dumnezeu și în războiul nevăzut. (Evagrie Ponticul)22
· Dacă nu te poți liniști ușor în părțile tale, grăbește spre înstrăinarea cu voia și întărește-ți gândul spre ea. Fă-te ca un neguțător priceput, care le cearcă pe toate cele folositoare liniștii și pe toate căile pune stăpânire pe cele liniștitoare și de folos acestui scop. Te sfătuiesc iarăși: iubește înstrăinarea, căci te izbăvește de împrejurările ținutului tău și te lasă să te bucuri numai de folosul liniștii. Fugi de zăbovirile în cetate și rabdă cu bărbăție pe cele din pustie: “că iată, zice Sfântul, m-am depărtat fugind și m-am sălășluit în pustie”. De este cu putință, în nici un chip să nu te arăți prin cetate. Căci nu vei vedea acolo nimic de folos și nimic bun pentru petrecerea ta. “Am văzut, zice iarăși Sfântul, fărădelege și pricini în cetate". Așadar caută locurile netulburate și singuratice și să nu te înfricoșezi de ecoul lor. Chiar năluciri de la draci de vei vedea acolo, să nu te înspăimânți, nici să fugi, lepădând alergarea ce îți e spre folosul tău. Să stai pe loc fără frică și vei vedea măririle lui Dumnezeu: ajutorul, purtarea de grijă și toată cunoștința spre mântuire. ”Căci am primit, zice fericitul bărbat, pe Cel ce mă mântuiește de împuținarea sufletului și de furtună”. “Pofta vagabondării să nu biruie inima ta, căci vagabondarea împreunată cu pofta strică mintea cea fără de răutate”. Multe ispite sunt cu acest scop. De aceea teme-te de greșeală și stai cu așezământ în chilia ta. (Evagrie Ponticul)22
· Dacă ai prieteni, fugi de întâlnirile dese cu ei, căci numai întâlnindu-te rar cu dânșii le vei fi de folos. Iar, dacă vezi că îți vine prin ei vreo vătămare, cu nici un chip nu te mai apropia de dânșii. Trebuie să ai ca prieteni pe cei ce pot fi de folos și de ajutor viețuirii tale. Fugi și de întâlnirile cu bărbații răi și războinici, și cu nici unul din aceștia să nu locuiești împreună; ba și de sfaturile lor cele de nimica să te lepezi. Căci nu locuiesc lângă Dumnezeu și nici statornicie n-au. Prietenii tăi să fie bărbații pașnici, frații duhovnicești și părinții sfinți; căci pe aceștia și Domnul îi numește așa zicând: “Mama mea, frații și părinții mei aceștia sunt, care fac voia Tatălui Meu cel din Ceruri”. Cu cei împrăștiați de griji multe să nu te aduni, nici ospătare cu dânșii să nu primești, ca nu cumva să te tragă în împrăștierea lor și să te depărteze de la știința liniștii. Căci au într-înșii patima aceasta. Nu pleca urechea ta la cuvintele lor și nu primi socotințele inimii lor, căci sunt cu adevărat păgubitoare. Spre credincioșii pământului să fie osteneala și dorința inimii tale și spre râvna lor de-a plânge. “Căci ochii mei, zice, spre credincioșii pământului, ca să șadă ei împreună cu mine". Iar dacă cineva dintre cei ce viețuiesc potrivit cu dragostea de Dumnezeu vine să te poftească la masă și vrei să te duci, du-te, însă de grabă să te întorci la chilia ta. De este cu putință, afară de chilie să nu dormi niciodată, ca de-a-pururi să rămână cu tine harul liniștii și vei avea într-însa neîmpiedicată slujirea jertfei tale. (Evagrie Ponticul)22
· Așezându-te în chilia ta, adună-ți mintea și gândește-te la ceasul morții. Privește atunci la moartea trupului, înțelege întâmplarea, ia-ți osteneala și disprețuiește deșertăciunea din lumea aceasta, atât a plăcerii cât și a străduinței, ca să poți să rămâi nestrămutat în aceeași hotărâre a liniștii și să nu slăbești. Mută-ți gândul și la starea cea din iad, gândește-te cum se chinuiesc sufletele acolo, în ce tăcere prea amară? Sau în ce cumplită suspinare? În ce mare spaimă și frământare? Sau în ce așteptare? Gândește-te la durerea sufletului cea neîncetată, la lacrimile sufletești fără sfârșit. Mută-ți apoi gândul la ziua învierii și la înfățișarea înaintea lui Dumnezeu. Închipuiește-ți scaunul acela înfricoșat și cutremurător. Adu la mijloc cele ce așteaptă pe păcătoși: Rușinea înaintea lui Dumnezeu, a lui Hristos însuși, a îngerilor, a Arhanghelilor, a Stăpânilor și a tuturor oamenilor, toate muncile, focul cel veșnic, viermele cel neadormit, șarpele cel mare, întunericul și peste toate acestea plângerea și scrâșnirea dinților, spaimele, chinurile. Gândește-te apoi și la bunătățile ce îi așteaptă pe drepți: îndrăznirea cea către Dumnezeu Tatăl și către Iisus Hristos, către îngeri, Arhangheli, Stăpânii, împreună cu tot poporul Împărăției și cu darurile ei: bucuria și fericirea. Adu în tine amintirea acestora amândouă și plânge și suspină pentru soarta păcătoșilor, îmbracă vederea ta cu lacrimi de frică să nu fii și tu printre dânșii. Iar de bunătățile ce așteaptă pe drepți bucură-te și te veselește. Sârguiește-te să te învrednicești de partea acestora și să te izbăvești de osânda acelora. Să nu uiți de acestea, fie că te afli în chilie, fie afară ș nicidecum să nu lepezi pomenirea aceasta dinaintea ta, ca cel puțin printr-aceasta să scapi de gândurile spurcate și păgubitoare. (Evagrie Ponticul)22
· Uneori trupul e bolnav și de trebuie să mănânci și de două, de trei și de mai multe ori, să nu fie întristat cugetul tău căci ostenelile trupești nu trebuie să fie ținute și în timpuri de boală și de slăbiciune, ci trebuie lăsate atunci mai slobod în anumite privințe, ca să se întărească trupul din nou spre aceleași osteneli ale viețuirii. Iar în privința înfrânării de la anumite bucate, nu ne-a oprit dumnezeiescul cuvânt ca să nu mâncăm ceva, ci a zis: “Iată am dat vouă toate, ca pe legumele ierburilor”, “mâncați-le nimic cercetând”, și: “Nu cele ce intră în gură spurcă pe om”. Deci înfrânarea de la anumite bucate e lucru ce rămâne la alegerea ta, ca o osteneală a sufletului. (Evagrie Ponticul)10 34
· Diavolii ori de câte ori ne văd că stăm la rugăciune, ne stau și ei cu sârguință împotrivă, sădind în mintea noastră cele ce nu trebuie, ca să ni le aducem aminte sau să le gândim în vremea rugăciunii. Așa vor ei să ducă mintea în robie, iar rugăciunea noastră să o facă nelucrătoare, deșartă și nefolositoare. Căci deșartă cu adevărat și nefolositoare este rugăciunea făcută fără frică, fără trezvie și priveghere. (Evagrie Ponticul)40
· Dintre dracii care se împotrivesc lucrării noastre, cei dintâi, care se ridică cu luptă, sunt cei încredințați cu poftele lăcomiei pântecelui, cei ce ne furișează în suflet iubirea de argint și cei ce ne momesc cu slava de la oameni. Toți ceilalți vin după aceștia să ia în primire pe cei răniți de ei. Căci este cu neputință să cadă cineva în mâinile duhului curviei, dacă n-a fost doborât întâi de lăcomia pântecelui. Precum nu poate tulbura mânia pe cel ce luptă pentru mâncăruri, sau bani, sau slavă. și este cu neputință să scape de dracul întristării cel ce nu s-a lepădat de toate acestea. Nici de mândrie, cel dintâi pui al diavolului, nu va scăpa cineva, dacă n-a smuls din sine iubirea de argint, rădăcina tuturor răutăților, dacă și sărăcia smerește pe om, după înțeleptul Solomon. Scurt vorbind, este cu neputință să cadă omul în puterea vreunui drac, dacă n-a fost rănit mai întâi de acele căpetenii ale lor. De aceea și diavolul aceste trei gânduri i le-a înfățișat Mântuitorului: întâi îndemnându-l să facă pietrele pâini, al doilea făgăduindu-i toată lumea dacă i se va închina, și al treilea spunându-i că va fi acoperit cu slavă dacă va asculta, întrucât nu va păți nimic dintr-o așa de mare cădere. Dar Domnul, dovedindu-se mai presus de acestea, i-a poruncit diavolului să meargă înapoia Lui. Prin acestea ne-a învățat că nu este cu putință să alunge cineva de la sine pe diavolul, dacă n-a disprețuit aceste trei gânduri. (Evagrie Ponticul)27
· Toate gândurile diavolești furișează în suflet chipurile lucrurilor sensibile, cari, punându-și întipărirea în minte, o fac să poarte în ea formele acelor lucruri. Deci de la însuși lucrul care se deapănă în minte poți cunoaște care drac s-a apropiat de tine. De pildă, dacă în cugetul mea se înfățișează chipul omului care m-a păgubit, sau m-a necinstit, el dă pe față gândul ținerii de minte a răului, furișat în minte. Dacă iarăși se învârtește în minte gândul la bani sau la slavă, dintr-acestea se va cunoaște duhul care ne necăjește. Asemenea și la alte gânduri, din lucru afli pe dracul ce e de față și îți furișează năluciri. Cu aceasta nu zic că toate amintirile acestor fel de lucruri vin de la draci, deoarece și mintea însăși, stârnită de om, aduce închipuiri de lucruri și fapte; ci numai acelea dintre amintiri, care aprind mânia și pofta împotriva firii. Căci, prin tulburarea acestor puteri, mintea preacurvește în cuget și este războită, neputând primi arătarea lui Dumnezeu, Cel ce i-a dat legea, dar strălucirea luminii dumnezeiești se arată puterii cugetătoare a sufletului în vremea rugăciunii, după înlăturarea gândurilor lucrurilor. (Evagrie Ponticul)27
· Nu va putea să alunge de la sine amintirile pătimașe, omul care n-a avut grijă de poftă și mânie, pe una stingând-o cu posturi, cu privegheri și cu culcatul pe jos; iar pe cealaltă îmblânzind-o cu îndelungă răbdare, cu suferirea răului, cu nepomenirea de rău și cu milostenii. Căci dintr-aceste două patimi se țes mai toate gândurile dracilor, care duc mintea la primejdie și pierzanie. Dar este cu neputință să biruim patimile acestea, dacă nu disprețuim mâncărurile, banii și slava, ba încă și propriul nostru trup, pentru cei ce caută adeseori să-l ațâțe. Pildă fără zăbavă să luăm de la cei ce se primejduiesc pe mare, care sar și din corabie de furia vânturilor și a valurilor răsculate. Aici însă trebuie să fim cu luare aminte ca să nu sărim din corabie spre a fi văzuți de oameni. Căci vom pierde plata noastră și ne va lua în primire un alt naufragiu și mai cumplit, suflând împotrivă-ne vântul dracului slavei deșarte. (Evagrie Ponticul)27
· Trebuie să cercetăm cum întipăresc dracii nălucirile cele din somn în mintea noastră și-i dau o anumită formă. Una ca aceasta obișnuiesc să se întâmple minții, fie privind prin ochi, fie auzind prin auz, fie printr-o simțire oarecare, sau fie prin amintire, care întipărește în minte, mișcându-le, cele ce le-a agonisit prin mijlocirea trupului. Deci dracii, mi se pare, răscolind amintirea o întipăresc în cuget. Căci organele trupului stau în nelucrare, ținute de somn. Dar iarăși, trebuie să cercetăm cum răscolesc amintirea? Sau poate prin patimi? Așa trebuie să fie, deoarece cei curați și nepătimași nu mai pățesc una ca aceasta. Este însă și o mișcare simplă a amintirii, stârnită de noi sau de sfintele Puteri. Prin ea vorbim și petrecem cu Sfinții. Să fim însă cu atenție. Căci chipurile pe care sufletul împreună cu trupul le primește întru sine, amintirea le mișcă fără să se mai ajute de trup. Aceasta se vede din faptul că adesea pătimim una ca aceasta și în somn, când trupul se odihnește. Trebuie să știm că precum ne putem aduce aminte de apă, și cu sete și fără sete, tot așa ne putem aduce aminte de aur și cu lăcomie și fără lăcomie; și așa și cu celelalte. Iar faptul că mintea află aceste sau acele deosebiri între nălucirile sale, se datorește vicleniei vrăjmașilor. Dar trebuie să știm și aceasta: că pentru năluciri se folosesc dracii și de lucrurile de dinafară, ca de pildă de vuietul apelor, la cei ce călătoresc pe mare. (Evagrie Ponticul)25 28
· Scopul dracilor e ajutat mult de mânia noastră, când se mișcă împotriva firii, făcându-se al lor. De aceea toți zoresc să o întărâte zi și noapte. Când o văd însă legată de blândețe, atunci caută pricini îndreptățite ca să o dezlege îndată, ca făcându-se foarte aprinsă, să o folosească pentru gândurile lor furioase. De aceea nu trebuie să o întărâtăm nici pentru lucruri drepte, nici pentru nedrepte, ca să nu dăm chiar noi sabie primejdioasă în mâna vrăjmașului, ceea ce știu că fac mulți și .mai mult decât trebuie, aprinzându-se pentru motive neînsemnate. Căci spune-mi de ce te prinzi grăbit la harță dacă disprețuiești bucatele, banii și slava? De ce hrănești câinele când te lauzi că nu ai nimica? Iar dacă acesta latră și se ia după oameni, trebuie că ai niscai lucruri și vrei să le păzești. Dar eu despre unul ca acesta cred că e departe de rugăciunea curată, știind că mânia este ciumă pentru o astfel de rugăciune. și mă mir că unul ca aceasta și pe Sfinți i-a uitat: pe David, care strigă: “Oprește mânia și părăsește turbarea”; pe Ecclesiastul care poruncește: “Alungă mânia de la inima ta și scoate vicleșugul din trupul tău"; pe Apostolul care rânduiește: “ Să ridicăm în toată vremea și în tot locul mâini cuvioase spre Domnul, fără mânie și gânduri”. De ce oare nu învățăm și noi de la obiceiul tainic și vechi al oamenilor, care alungă câinii din casă în vremea rugăciunii? Obiceiul acesta ne dă să înțelegem că mânia nu trebuie să fie cu cei ce se roagă. “ Mânia este vinul șerpilor”. De aceea nazireii se înfrânează de la vin. (Evagrie Ponticul)3
· Despre faptul că nu trebuie să ne îngrijim de îmbrăcăminte și bucate, socot de prisos a mai scrie, însuși Mântuitorul oprind acest lucru în Evanghelii. “Nu vă îngrijiți, zice, în sufletul vostru ce veți mânca, sau ce veți bea, sau cu ce vă veți îmbrăca”, căci toate acestea le fac păgânii și necredincioșii, care leapădă purtarea de grijă a Stăpânului și tăgăduiesc pe Făcătorul. De creștinii este cu totul străin acest lucru, de îndată ce cred că și cele două vrăbii vândute cu un ban stau sub purtarea de grijă a Sfinților îngeri. Au însă dracii și obiceiul acesta: după gândurile necurate, aduc în suflet și pe acelea ale grijii, ca să se depărteze Iisus de la noi, umplut fiind locul cugetării cu mulțime de gânduri, și să nu mai poată rodi cuvântul, fiind copleșit de gândurile grijii. Lepădând dar asemenea gânduri, să lăsăm toată grija noastră în seama Domnului, îndestulându-se cu cele de față, cu îmbrăcăminte și hrană sărăcăcioasă, ca să slăbim în fiecare zi pe părinții slavei deșarte. Iar dacă cineva socotește că nu-i stă bine în haină sărăcăcioasă, să privească la Sfântul Pavel cum așteaptă în frig și dezbrăcat, cununa dreptății. Dacă Apostolul a numit lumea aceasta stadion și teatru, oare cel ce s-a îmbrăcat cu gândurile grijii, mai poate alerga spre răsplătirea chemării de sus a lui Dumnezeu, sau mai poate să lupte cu începătoriile, cu domniile și cu stăpânitorii întunericului veacului acestuia? Eu nu știu dacă-i va fi cu putință; acest lucru l-am învățat de la înseși cazurile văzute. Căci se va împiedica în haină și se va rostogoli la pământ, ca și mintea de gândurile purtării de grijă, dacă e adevărat cuvântul care zice că mintea rămâne statornic lipită de comoara sa, că “unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta”. (Evagrie Ponticul)6 41
· Dintre gânduri unele taie, altele se taie. și anume taie cele rele pe cele bune, dar și cele rele se taie de către cele bune. Sfântul Duh ia aminte la gândul cel dintâi ce l-am pus și după acela ne osândește sau ne primește. Iată ce vreau să zic: Am gândul de a primi pe străini și-l am într-adevăr pentru Domnul, dar venind ispititorul, îl taie și furișează în suflet gândul de-a primi pe străini pentru slavă. Sau am gând să primesc pe străini ca să fiu văzut de oameni; dar dacă vine peste el un gând bun, îl taie pe cel rău, îndreptând către Domnul virtutea noastră și silindu-ne să nu facem aceasta pentru laudă de la oameni. (Evagrie Ponticul)28
· Deci dacă stăruim cu fapta la gândurile dintâi, cu toată ispita celor de-al doilea, vom avea numai plata gândurilor ce ni le-am pus mai întâi, deoarece oameni fiind și luptând cu dracii, nu putem ține gândul drept nestricat, nici pe cel rău neispitit, odată ce avem în noi semințele virtuții. Dar dacă zăbovește cineva pe lângă gândurile care taie (de-al doilea), se așează în țara ispititorului și va lucra stârnit de ele. (Evagrie Ponticul)28
· După multă băgare de seamă am aflat că între gândurile îngerești, omenești și de la draci este această deosebire: întâi gândurile îngerești cercetează cu de-amănuntul firea lucrurilor și urmăresc înțelesurile și rosturile duhovnicești, de pildă: de ce a fost făcut aurul și pentru ce e ca nisipul și a fost risipit în anumite părticele de sub pământ și de ce trebuie multă osteneală și trudă până să fie aflat, apoi după ce e aflat, e spălat cu apă și trecut prin foc, ca apoi să fie dat meșterilor, care fac sfeșnicul cortului, cățuia, cădelnița și vasele de aur, din care, din darul Mântuitorului nostru, nu mai bea acum regele babilonian. Dar gândul drăcesc nu le știe și nu le cunoaște pe acestea, ci furișează numai plăcerea câștigării aurului fără rușine, și zugrăvește desfătarea și slava ce va veni de pe urma lui. Iar gândul omenesc nu se ocupă nici cu dobândirea aurului și nu cercetează nici al cui simbol este, sau cum se scoate din pământ, ci aduce numai în minte forma simplă a aurului, despărțită de patimă și lăcomie. Același cuvânt se poate spune și despre alte lucruri, după regula aceasta desprinsă în chip trainic. (Evagrie Ponticul)28
· Este un drac care se numește rătăcitor, care se înfățișează mai ales în zorii zilei înaintea fraților și le poartă mintea din cetate în cetate, din sat în sat și din casă în casă, prilejuind, zice-se, simple întâlniri, apoi convorbiri mai îndelungate cu cei cunoscuți, care tulbură starea celor amăgiți și puțin câte puțin îi depărtează de cunoștința de Dumnezeu și-i face să-și uite de virtute și de făgăduință. Trebuie deci ca monahul să observe acest gând de unde vine și unde sfârșește, că nu fără rost și din întâmplare face cercul acesta lung, ci vrând să strice starea sufletească a monahului, ca, după ce și-a aprins mintea cu acestea și s-a amețit de prea multe convorbiri, să fie fără veste de atacat de dracul curviei, sau al mâniei, sau al întristării, care întinează și mai tare strălucirea tăriei lui. Noi însă, dacă vrem să cunoaștem lămurit vicleșugul lui, să nu grăim îndată către el, nici să dăm pe față cele ce se petrec, cum înfiripă în minte și în ce chip puțin câte puțin vrea să o împingă la moarte; căci va fugi de la noi, fiindcă nu vrea să fie văzut făcându-le acestea și așa nu vom cunoaște nimic din cele ce ne-am străduit să aflăm. Ci să-i mai îngăduim o zi sau două, să-și isprăvească lucrarea, ca aflând cu de-amănuntul tot lucrul pe care l-a meșteșugit, să-l dăm pe față cu cuvântul și să-l alungăm. Dar fiindcă se întâmplă că în vremea ispitirii mintea, fiind tulburată, nu poate urmări cu de-amănuntul cele ce se petrec, să facă aceasta după alungarea dracului. După ce te-ai liniștit, adu-ți aminte în tine însuți de cele ce ți s-au întâmplat, de unde ai început, pe unde ai umblat și în ce loc ai fost cuprins de duhul curviei, sau al mâniei, sau al întristării și cum s-au petrecut acestea. Învață-le acestea și ține-le minte, ca să-l poți da pe față când se va mai apropia de tine. Dă pe față și locul unde stă ascuns, ca să nu-i mai urmezi. Iar dacă vrei să-l faci să se înfurie de-a binelea, vădește-l îndată ce se apropie și dezvăluie cu cuvântul locul dintâi în care a intrat și al doilea și al treilea. Căci foarte tare se scârbește, nesuferind rușinarea. Iar dovada că i-ai grăit tocmai la vreme o vei avea în faptul că a fugit gândul de la tine. Căci este cu neputință să stea, fiind scos la arătare. Iar după biruirea acestui drac urmează un somn adânc și greu, o amorțire a pleoapelor, însoțită de căscări nenumărate și de umeri îngreuiați; dar de toate acestea ne sloboade Duhul Sfânt, prin rugăciune încordată. (Evagrie Ponticul)28
· Foarte mult ne folosește spre mântuire ura împotriva dracilor, care ne ajută și la lucrarea virtuții. Dar să o nutrim aceasta de la noi, ca pe un vlăstar bun, nu suntem în stare, pentru că duhurile iubitoare de plăceri o sting și cheamă din nou sufletul la prietenie și obișnuință cu ei. Această prietenie, sau mai bine această rană, anevoie de lecuit, o tămăduiește însă doctorul sufletelor, prin părăsirea noastră. Căci ne lasă să pătimim lucruri înfricoșate de la duhuri, noaptea și ziua, până ce sufletul aleargă iarăși la ura cea de la început, învățându-se a zice către Domnul, asemenea lui David: “Cu ură desăvârșită i-am urât, că vrăjmași s-au făcut mie”. Iar cu ură desăvârșită urăște pe vrăjmași acela care nu păcătuiește nici cu fapta nici cu gândul, lucru care este semnul celei mai mari și celei dintâi nepătimiri. (Evagrie Ponticul)28
· Dar ce să zicem despre dracul care face sufletul nesimțit? Căci mă tem a și scrie despre el. Când năvălește acela, iese sufletul din starea sa firească și leapădă cuviința și frica Domnului, iar păcatul nu-l mai socotește păcat, fărădelegea n-o mai socotește fărădelege și la osânda și la munca veșnică se gândește ca la niște vorbe goale. De cutremurul purtător de foc el râde. Pe Dumnezeu, e drept, îl mărturisește, însă poruncile Lui nu le cinstește. De-i bați în piept când se mișcă spre păcat, nu simte: de-i vorbești din Scripturi, e cu totul împietrit și nu ascultă. Îi amintești de ocara oamenilor și nu o ia în seamă. De oameni nu mai are rușine, ca porcul care a închis ochii și a spart gardul. Pe dracul acesta îl aduc gândurile învechite ale slavei deșarte. “și dacă nu s-ar scurta zilele acelea, nimeni nu s-ar mai mântui”. De fapt dracul acesta este dintre cei ce atacă rar pe frați. Iar pricina este învederată. Căci nenorocirile altora, bolile celor dosădiți, închisorile celor nefericiți și moartea năprasnică a unora, pun pe fugă acest drac, întrucât sufletul e străpuns puțin câte puțin și e trezit la milă, fiind dezlegat de împietrirea venită de la demon. Desigur noi nu le avem pe acestea aproape de noi, dată fiind și raritatea celor cuprinși de neputințe printre noi. De aceea Domnul alungând acest drac, poruncește în Evanghelii să mergem la cei bolnavi și să cercetăm pe cei din închisori, zicând: “Bolnav am fost și n-ați venit la Mine”. În orice caz să se știe: dacă cineva dintre monahi, fiind atacat de dracul acesta, n-a primit gând de curvie, sau nu și-a părăsit chilia din nepăsare, unul ca acesta a primit din cer răbdarea și neprihănirea și fericit este pentru o nepătimire ca aceasta. Iar câți s-au făgăduit să cinstească pe Dumnezeu locuind laolaltă cu lumea să se păzească de acest drac. Căci a zice sau a scrie mai multe despre el, mă rușinez și de oameni. (Evagrie Ponticul)1
· Toți dracii fac sufletul iubitor de plăceri; numai dracul întristării nu primește să facă aceasta, ci el ucide gândurile celor ce au început această viețuire, tăind și uscând prin întristare orice plăcere a sufletului, dacă e adevărat că oasele bărbatului trist se usucă. Dacă acest drac războiește pe un monah cu măsură, îl face încercat, căci îl convinge să nu se apropie de nimic dintr-ale lumii acesteia și să înlăture toată plăcerea. Dar dacă stăruie mai mult, naște gânduri care sfătuiesc pe monah să-și ia viața, sau îl silesc să fugă departe de locul unde petrece. Acest lucru l-a gândit și l-a pătimit dreptul Iov fiind asuprit de acest drac. “De aș putea, zice, să mă omor, sau pe altul să rog să-mi facă mie aceasta”. Simbol al acestui drac este sălbăticiunea numită năpârcă, a cărei fire se arată prietenoasă, însă al cărei venin covârșește veninul celorlalte fiare, ba dacă e primit fără măsură, omoară și animalul însuși. Acestui drac i-a predat Pavel pe cel ce a făcut nelegiuire în Corint. De aceea și scrie cu râvnă Corintenilor, zicând: “Arătați-i dragoste, ca nu cumva să fie înghițit unul ca acesta de o întristare mai mare”. Dar duhul acesta, care întristează pe oameni, știe să se facă și pricinuitor de bună pocăință. De aceea și Ioan Botezătorul îi numea pe cei ce erau străpunși de duhul acesta și alergau la Dumnezeu “pui de năpârci”, zicând: “Cine v-a arătat vouă să fugiți de mânia ce va să vie? Faceți deci roade vrednice de pocăință; și să nu vi se pară a grăi întru voi: Părinte avem pe Avraam”. Căci oricine a urmat lui Avraam și a ieșit din pământul și din neamul său, s-a făcut mai tare decât dracul acesta. (Evagrie Ponticul)9
· Cine și-a stăpânit mânia a supus pe draci; iar cine s-a robit de dânsa nu se mai ține de viața monahală și e străin de căile Mântuitorului, dacă se zice că însuși Domnul învață pe cei blânzi căile Sale. De aceea cu anevoie poate fi vânată mintea monahului, care aleargă pe câmpia blândeții. Căci de nici o altă virtute nu se tem dracii ca de blândețe. Aceasta a dobândit-o acel mare Moise, care a fost numit "blând, mai mult decât toți oamenii”. Iar proorocul David a arătat-o că este vrednică să fie pomenită de Dumnezeu, zicând: “Adu-ți aminte, Doamne, de David și de toată blândețea lui”. Însuși Mântuitorul nostru ne-a poruncit să ne facem următori ai blândeții Lui, zicând: “Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre”. Iar dacă cineva s-ar înfrâna de la mâncări și băuturi, dar prin gândurile rele ar întărâta mânia, acela se aseamănă cu o corabie ce călătorește pe mare, având pe dracul cârmaci. De aceea trebuie să fim cu luare aminte din toată puterea la câinele nostru, învățându-l să rupă numai lupii și să nu mănânce oile, arătând toată blândețea față de toți oamenii. (Evagrie Ponticul)3
· Dintre gânduri singur cel al slavei deșarte lucrează cu multe mijloace. El cuprinde aproape toată lumea și deschide ușile tuturor dracilor, făcându-se ca un fel de trădător viclean al cetății. De aceea el umilește foarte tare mintea pustnicului, umplând-o cu multe vorbe și lucruri și întinându-i rugăciunile, prin care acesta se străduiește să-și tămăduiască toate rănile sufletului său. Gândul acesta îl fac să crească toți draci după ce au fost biruiți, ca printr-însul să primească intrare din nou în suflet, și să facă astfel cele mai din urmă mai rele ca cele dintâi. Din gândul acesta se naște și cel al mândriei, care a făcut să cadă ca un sunet din ceruri pe pământ pecetea asemănării și cununa frumuseții. Saltă-te din el și nu zăbovi, ca să nu vindem altora viața noastră, nici petrecerea noastră, celor fără de milă. Pe acest drac îl alungă rugăciunea stăruitoare de a nu face sau zice cu voia nimic din cele ce ajută blestematei slave deșarte. (Evagrie Ponticul)44
· Când mintea pustnicilor a ajuns la puțină nepătimire, și-a agonisit și calul slavei deșarte, căruia îndată îi dă pinteni prin cetăți, purtându-și fără stăpânire lauda izvorâtă din slavă. și întâmpinând-o duhul curviei, printr-o rânduială nevăzută, o închide într-o cocină de porci, învățând-o să nu se mai ridice altădată din pat înainte de a se face sănătoasă deplin, nici să nu facă ceea ce fac bolnavii neascultători care, purtând încă urmele bolii într-înșii, se dau la drumuri și merg la băi înainte de vreme, căzând din nou în boală. De aceea șezând locului, să luăm și mai bine aminte la noi înșine, ca înainte de virtute, să ne facem greu de mișcat spre păcat, iar înnoindu-ne întru cunoștință să dobândim mulțime de vederi felurite. și așa înălțându-ne și mai tare, vom vedea și mai bine lumina Mântuitorului nostru. (Evagrie Ponticul)44
· A descrie toate lucrările cele rele ale dracilor mi-e cu neputință, iar a înșira cu de-amănutul meșteșugirile lor mi-e rușine, sfiindu-mă de cititorii mai simpli. Totuși ascultă unele viclenii ale duhului curviei. Când cineva a dobândit nepătimirea părții poftitoare și gândurile de rușine s-au răcit, atunci arată bărbați și femei jucând împreună și-l face pe pustnic să privească lucruri și forme de rușine. Ispita aceasta însă nu e printre cele ce țin multă vreme, deoarece rugăciunea neîncetată și mâncarea foarte împuținată, privegherea și îndeletnicirea cu contemplațiile duhovnicești o alungă ca pe un nor fără ploaie. Uneori se atinge însă și de trupuri, stârnind într-însele fierbințeala dobitocească. și alte nenumărate meșteșugiri uneltește vicleanul acesta, pe care nu e nevoie să le mai răspândim și să le mai încredințăm scrisului. Față de astfel de gânduri folosește și aprinderea mâniei, pornită împotriva dracului. De această mânie se teme el mai mult, când se aprinde împotriva acestor gânduri și îi strică planurile despre ea e vorba când se zice: “Mâniați-vă și nu păcătuiți”. Ea dă sufletului în ispite o folositoare doctorie. Dar uneori și mânia aceasta e imitată de dracul mâniei. Aceasta plăsmuiește chipurile părinților, sau ale unor prieteni și rudenii, ocărâți de oameni nevrednici și prin aceasta mișcă mânia pustnicului și-l îndeamnă să zică sau să facă vreun rău celor ce i s-au arătat în minte. La acestea trebuie să fie monahul cu luare aminte și îndată să-și smulgă mintea de la astfel de chipuri, ca nu cumva, zăbovind pe lângă ele, să se pomenească în vremea rugăciunii tăciune ce se mistuie de foc. În ispite de acestea cad mai ales cei iuți la mânie și cei ce ușor se prind la harță, care sunt departe de rugăciunea cea curată și de cunoștința Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (Evagrie Ponticul)3 4
· Gândurile veacului acestuia le-a dat Domnul omului, ca pe niște oi, păstorului bun. și s-a scris: “A dat fiecărui om cuget întru inima sa”, sădind în el și pofta și mânia întru ajutor, ca prin mânie să alunge gândurile lupilor, iar prin poftă să iubească oile, chiar când e biciuit de vânturi și de ploi. I-a mai dat pe lângă acestea și lege după care să păzească oile, loc de verdeață, apă de odihnă, psaltire, chitară și toiag. și i-a rânduit să se hrănească și să se îmbrace de la această turmă, iar la vreme să-i adune fân. Căci zice cuvântul: “Cine păstorește turmă și din laptele ei nu mănâncă?” Pustnicul trebuie să păzească deci zi și noapte turma aceasta, ca nu cumva să fie răpit vreun miel de fiarele sălbatice, sau să-l ia tâlharii, iar dacă s-ar întâmpla una ca aceasta în pădure, îndată să-l smulgă din gura ursului și a lupului. Așadar, dacă gândul despre fratele nostru se învârte în noi cu ură, să știm că o fiară l-a luat pe el; asemenea și gândul despre muiere, dacă se întoarce în noi amestecat cu poftă de rușine; la fel gândul despre argint și aur, dacă se cuibărește însoțit de lăcomie; asemenea și gândurile sfintelor daruri, dacă cu slavă deșartă pasc în minte! și tot asemenea se va întâmpla și cu alte gânduri de vor fi furate de patimi. și nu numai ziua trebuie să fie monahul cu luare aminte la ele, ci și noaptea să le păzească priveghind. Căci se întâmplă să piardă ceea ce a agonisit, dacă se lasă în năluciri rușinoase și viclene. Aceasta este ceea ce zice patriarhul Iacov: “Nu am adus ție oaie răpită de fiară sălbatică; eu plăteam furtișagurile de zi și de noapte; și mă topeam de arșița zilei și de gerul nopții, încât s-a dus somnul de la ochii mei”. Iar dacă din osteneală ni s-ar întâmpla vreo nepurtare de grijă, să grăbim puțin în sus pe stânca cunoștinței și să păștem iarăși oile sub muntele Sinai, ca Dumnezeul părinților noștri să ne cheme și pe noi și să ne dăruiască înțelesurile semnelor și minunilor. (Evagrie Ponticul)28
· Dintre necurații draci, unii îl ispitesc ca om, iar alții îl tulbură pe om ca pe un dobitoc necuvântător. Cei dintâi apropiindu-se ne furișează gânduri de slavă deșartă, sau de mândrie, sau de pizmă, sau de învinuire, care nu se ating de nici unul din dobitoace. Cei de-al doilea însă, aprind în trup mânie și poftă de fire. Acestea le avem îndeobște cu dobitoacele, fiind ascunse însă sub firea cea cuvântătoare. De aceea zice Duhul Sfânt către cei ce cad în gânduri omenești: “Eu am zis: dumnezei sunteți și fii ai Celui Preaînalt, toți; iar voi ca niște oameni muriți și ca orișicare dintre căpetenii cădeți”. Iar către cei stârniți dobitocește zice: “Nu fiți cum e calul sau catârul, la care nu este înțelepciune, ci trebuie să strângi cu zăbală și cu frâu fălcile lor, căci nu se apropie de tine”. Dar sufletul care păcătuiește va muri. și învederat este că oamenii, dacă mor ca oameni, se îngroapă de oameni, iar când sunt omorâți ca dobitoacele, sau cad jos, vor fi mâncați de vulturi. Iar dintre puii acestora unii vor chema pe Domnul, alții se tăvălesc în sânge. Cel ce are urechi de auzit să audă. (Evagrie Ponticul)27
· Când vreunul dintre vrăjmași te va răni în luptă și vrei să-i întorci sabia lui, precum scrie, asupra inimii lui, fă așa precum te sfătuim: descoase în tine însuți gândul aruncat de el, ce fel este și din câte lucruri este alcătuit și care lucru tulbură mai mult mintea ta. Iar ceea ce zic, aceasta este: să zicem că e trimis de el gândul iubirii de argint. Desfă-l pe acesta în mintea care l-a primit, în sensul aurului, în aurul însuși și în patima iubirii de bani. Apoi întreabă: “Ce este păcat dintre acestea? Oare mintea? Dar atunci cum este ca chipul lui Dumnezeu? Sensul aurului? Dar cine, având minte, va spune aceasta vreodată? Oare aurul însuși e păcat? Dar atunci de ce s-a făcut? Urmează așadar că al patrulea lucru este pricina păcatului. Iar aceasta nu e nici lucrul ce stă de sine, nici ideea lucrului, ci o plăcere oarecare vrăjmașă omului, născută din voia cea liberă a sa și care silește mintea să se folosească rău de făpturile lui Dumnezeu. Această plăcere avem să o tăiem, după îndatorirea ce ne-a dat-o legea lui Dumnezeu. Cercetând în acestea, se va nimici gândul, desfăcându-se într-o simplă contemplație a ta și va fugi de la tine dracul, după ce prin cunoștința aceasta mintea ta s-a ridicat la înălțime. Iar dacă, vrând să te folosești împotriva lui de sabia sa, dorești să-l dobori mai întâi cu praștia ta, scoate și tu o piatră din traista de păstor a ta și caută vederea lui, spre a afla cum vin îngerii și dracii în lumea noastră, iar noi nu mergem în lumile lor? De ce nu putem adică și noi să unim pe îngeri și mai mult ca Dumnezeu și ne hotărâm să-i facem pe draci și mai necurați? și cum se face că luceafărul, care a răsărit dimineața, a fost aruncat la pământ și a socotit marea ca o coajă de nucă, iar tartarul adâncului ca un rob? și de ce încălzește adâncul ca pe o topitoare, tulburând pe toți prin răutatea sa și pe toți vrând să-i stăpânească? Căci trebuie să știm că înțelegerea acestor lucruri foarte mult îl vatămă pe diavol și alungă toată tabăra lui. Dar acestea vin cu încetul în cei care s-au curățit și văd întrucâtva înțelesurile întâmplărilor. Cei necurățiți însă nu cunosc vederea acestora. și dacă, aflând-o de la alții, ar spune-o și ei, nu vor fi auziți, fiind mult colb și zgomot de patimi în toiul războiului. Căci trebuie să fie cu totul liniștită tabăra celor de alt neam, pentru ca singur Goliat să se întâlnească cu David al nostru. În felul acesta ne vom folosi de deslușirea războiului și de vederea lui și în cazul celorlalte gânduri necurate. (Evagrie Ponticul)28
· Când vor fugi degrabă de la noi vreunele din gândurile necurate, să căutăm pricina pentru care s-a întâmplat aceasta. Oare pentru raritatea lucrului, fiind greu de găsit materia, sau pentru nepătimirea noastră, n-a putut vrăjmașul nimic împotriva noastră? De pildă dacă unui pustnic i-ar veni în minte gândul că i s-a încredințat ocârmuirea duhovnicească a primei cetăți, desigur că nu va zăbovi la închipuirea aceasta; și pricina se cunoaște ușor din cele spuse mai înainte. Dar dacă unuia i-ar veni acest gând în legătură cu oricare cetate s-ar nimeri, și ar cugeta la fel, acela fericit este că a ajuns nepătimirea. Asemenea și în privința altor gânduri se va afla pricina cercetându-se în același chip. Acestea trebuie să le știm pentru râvna și puterea noastră, ca să vedem dacă am trecut Iordanul și ne-am apropiat de verdeață, sau încă petrecem în pustie, loviți de cei de alte neamuri. De pildă foarte multe fețe mi se pare că are dracul iubirii de argint și e foarte dibaci în puterea de-a amăgi. Astfel când e strâmtorat de desăvârșita lepădare de sine, îndată face pe purtătorul de grijă și iubitorul de săraci. Primește bucuros pe străinii care nu-s încă de față, celor lipsiți le trimite ajutor, cercetează închisorile orașului și răscumpără sclavii; arată alipire femeilor bogate, îi face îndatorați pe cei cărora le merge bine, sfătuiește pe alții să se lepede de punga lor largă. și astfel amăgind sufletul, pe încetul îl învăluie în gândurile iubirii de argint și-l dă pe mâna dracului slavei deșarte. Iar acesta aduce înainte mulțimea celor ce slăvesc pe Domnul pentru aceste purtări de grijă și pune pe unii să vorbească întreolaltă câte puțin despre preoție, prevestind moartea preotului de acum și iscodind nenumărate chipuri ca să nu scape. și așa biata minte, învăluită într-aceste gânduri, se luptă cu înverșunare cu aceia dintre oameni care nu l-au primit, iar celor ce l-au primit le face daruri și-i primește cu recunoștință. Pe cei ce se împotrivesc îi dă pe mâna judecătorilor și uneltește ca să fie scoși din hotarele cetății. Aflându-se apoi aceste gânduri înlăuntrul său și învârtindu-se în minte, îndată ce înfățișează dracul mândriei, nălucind străluciri necontenite și draci înaripați în văzduhul chiliei, ca până la urmă să scoată pe om din minți. Noi, însă, dorind pierzarea ăstor fel de gânduri, să trăim cu mulțumire în sărăcie. “Căci e vădit că nimic n-am adus în lume și nimic nu putem duce din ea. Având hrană și îmbrăcăminte, să ne îndestulăm cu ele”, aducându-ne aminte de Sfântul Pavel, care zice că “ rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint”. (Evagrie Ponticul)41
· Toate gândurile necurate, stăruind în noi din pricina patimilor, duc mintea la stricăciune și pieire. Căci precum icoana pâinii zăbovește în cel flămând din pricina foamei sale și icoana apei din pricina setei, tot așa și ideea avuției și a banilor stăruie din pricina lăcomiei, iar înțelesurile gândurilor rușinoase ce se nasc din bucate, zăbovesc din pricina patimilor noastre. Același lucru se întâmplă și în cazul gândurilor slavei deșarte și al altor gânduri. Iar minții înecate în astfel de gânduri îi este cu neputință să stea înaintea lui Dumnezeu și să primească cununa dreptății. Căci de aceste gânduri fiind trasă în jos și mintea aceea ticăloasă din Evanghelie s-a lepădat de bunul cel mai mare al cunoștinței de Dumnezeu. Asemenea și cel legat de mâini și de picioare și aruncat întru întunericul cel mai dinafară, din aceste gânduri își avea țesută haina sa, pentru care motiv Cel ce l-a chemat la nuntă l-a găsit nevrednic de o nuntă ca aceea. Haina de nuntă este nepătimirea sufletului rațional care s-a lepădat de poftele lumești. Iar pricina pentru care gândurile lucrurilor sensibile, care zăbovesc în minte, strică cunoștința, am arătat-o în “Capetele despre rugăciune”. (Evagrie Ponticul)28
· De trei feluri sunt căpeteniile dracilor care se împotrivesc lucrării noastre. Lor le urmează toată tabăra celor de alt neam. Aceștia stau cei dintâi la război și cheamă sufletele la păcat prin gândurile cele necurate. Unii din ei aduc poftele lăcomiei pântecelui, alții strecoară în suflet iubirea de argint, și în sfârșit alții ne momesc cu slava de la oameni. Dacă râvnești așadar rugăciunea curată, păzește mânia; dacă iubești neprihănirea, stăpânește pântecele, nu-i da pâine să se sature și necăjește-l cu apa. Priveghează în rugăciune și alungă de la tine amintirea răului. Cuvintele Duhului Sfânt să nu te părăsească ci bate în porțile Scripturilor cu mâinile virtuților. Atunci îți va răsări nepătimirea inimii și vei vedea în rugăciune mintea în chipul stelei. (Evagrie Ponticul)27
· Dintre cele ce le cugetăm, unele își pun tiparul pe minte și dau o formă, altele îi dau numai o cunoștință și nu-și pun tiparul pe ea și nici nu-i dau o formă. De pildă: “La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu” lasă un înțeles în inimă, dar nu dau o formă minții, nici nu-și pun tiparul pe ea. Cuvintele: “luând pâine” dau o formă minții, iar: “a frânt-o” iarăși își pun tiparul pe ea. Versetul: “Am văzut pe Domnul șezând pe un scaun înalt și ridicat”, își pune tiparul pe minte, afară de “am văzut pe Domnul”. Aceste cuvinte, după literă par să-și pună tiparul pe minte, dar înțelesul lor nu și-l pune. Proorocul a văzut cu un ochi profetic firea rațională, înălțată prin fapte bune, primind în sine cunoștința lui Dumnezeu. Căci se zice că Dumnezeu șade acolo unde se cunoaște, fiindcă mintea curată se zice și scaun al lui Dumnezeu. Dar se zice și de femeie, că e scaun al necinstei, înțelegându-se prin femeie sufletul care urăște cele drepte; iar necinstea sufletului este păcatul și neștiința. Așadar noțiunea de Dumnezeu nu este dintre cele ce-și pun tiparul pe minte, ci dintre cele ce nu-și pun tiparul pe minte. De aceea cel ce se roagă trebuie să se despartă cu totul de cele ce-și pun tiparul pe minte. Aceasta te face să te întrebi dacă, precum este în privința trupurilor și a sensurilor lor, așa este și în privința celor trupești și a rațiunilor lor; și dacă altfel se modelează mintea privind o minte, și altfel va fi starea ei cugetând înțelesul aceleia? Desigur știm că cunoștința duhovnicească depărtează mintea de sensurile care își pun tiparul pe ea și o înfățișează fără nici un tipar, lui Dumnezeu, fiindcă noțiunea lui Dumnezeu nu este dintre cele ce-și pun tiparul. Căci Dumnezeu nu este trup, ci mai degrabă din cele ce nu-și pun tiparul. și iarăși știm că, dintre vederile care nu-și pun tiparul pe minte, unele însemnează ființa celor netrupești, altele rațiunile lor. Dar nu se întâmplă la fel ca în cazul trupurilor și al celor netrupești. Căci în cazul celor trupești unele își pun tiparul pe minte, altele nu, pe când dincolo, nimic nu-și pune tiparul pe minte. (Evagrie Ponticul)7
· Când dracul pântecelui, luptând mult și adeseori nu izbutește să strice înfrânarea întipărită, atunci împinge mintea la pofta nevoinței celei mai de pe urmă, aducându-i înainte și cele privitoare la Daniil, viața lui săracă și semințele, și amintește și de viața altor oarecari pustnici care au trăit totdeauna așa, și silește pe ascet să se facă următorul acelora. Astfel, urmărind înfrânarea fără măsură, va pierde și pe cea măsurată, de la o vreme trupul nemaiputând-o păstra din pricina slăbiciunii. și așa va ajunge să binecuvinteze trupul și să blesteme inima. Socot deci că e drept să nu asculte aceștia de acela și să nu se rețină de la pâine, untdelemn și apă. Căci această rânduială au cercat-o frații, găsind-o foarte bună. Desigur aceasta să nu o facă spre săturare și să o facă numai o dată pe zi. M-aș mira dacă vreunul, săturându-se cu pâine și cu apă, ar mai putea lua cununa nepătimirii. Iar nepătimire numesc nu simpla oprire a păcatului cu fapta, căci aceasta se zice înfrânare, ci aceea care taie din cugetare gândurile pătimașe, pe care Sfântul Pavel a numit-o și “tăiere duhovnicească împrejur a iudeului ascuns”. Iar dacă se descurajează cineva auzind acestea, să-și aducă aminte de vasul alegerii, de Apostol, care a împlinit alergarea în foame și sete. Dar imită și vrăjmașul adevărului, dracul descurajării, pe acest drac, punând în minte celui ce se înfrânează, retragerea cea mai de pe urmă, îndemnându-l la râvna lui Ioan Botezătorul și a începătorului pustnicilor, Antonie, ca neputând răbda acesta retragerea îndelungată și neomenească, să fugă cu rușine, părăsind locul, iar dracul să se laude zicând: “L-am biruit!”. (Evagrie Ponticul)27 34
· Gândurile necurate primesc multe materii pentru creșterea lor și se întind după multe lucruri. De fapt ele trec oceane cu închipuirea și nu se dau îndărăt să umble drumuri lungi pentru marea căldură a patimii. Dar cele ce sunt cât de cât curățite, sunt mai înguste decât acelea, neputându-se întinde împreună cu lucrurile, pentru faptul că patima e slăbită. De aceea se mișcă mai degrabă împotriva firii și, după înțeleptul Solomon, hoinărind câtva vreme pe afară, aduc trestie la arderea nelegiuită a cărămizii, ca să se izbăvească asemenea unor capre din lanțuri și a unor păsări din curse. Căci e mai ușor a curăți un suflet necurat, decât a readuce din nou la sănătate pe unul curățit și iarăși rănit, dracul întristării neîngăduind, ci aducând pururea înaintea ochilor, în vremea rugăciunii, idolul păcatului. (Evagrie Ponticul)27
· Dracii nu cunosc inimile noastre, cum socot unii dintre oameni. Căci singurul cunoscător al inimii este Cel ce știe mintea oamenilor și a zidit inimile lor pe fiecare deosebit. Dar ei cunosc multe din mișcările inimii, pe baza cuvântului rostit și a mișcărilor văzute ale trupului. Vrând eu să le arăt acestea lămurit, m-a oprit Sfântul Preot, spunând că e nevrednic lucru să se răspândească acestea și să le aduc la urechile celor întinați. Căci, zice, și cel ce ajută pe uneltitor este vinovat după lege. Dar că din astfel de simboluri cunosc cele ascunse în inima noastră, și din acestea iau prilejuri împotriva noastră, am arătat-o adeseori, respingând pe unii care grăiau cele ce nu trebuie, nepurtându-ne cu dragoste față de ei. De aceea am și căzut în puterea dracului ținerii de minte a răului și îndată am primit gânduri rele împotriva lor, pe care le cunoscusem mai înainte că au venit asupra noastră. Pentru aceea pe drept ne mustră Duhul Sfânt: “șezând ai vorbit împotriva fratelui, și împotriva fiului maicii tale ai adus sminteală”; și ai deschis ușa gândurilor care țin minte răul și ți-ai tulburat mintea în vremea rugăciunii, nălucindu-ți pururea fața vrăjmașului tău și având-o pe ea drept Dumnezeu. Căci ceea ce vede mintea rugându-se aceea e și potrivit de a spune că îi este Dumnezeu. Deci să fugim, iubiților, de boala defăimării, neamintindu-ne de nimeni cu gând rău; și să nu ne întunecăm privirea la amintirea aproapelui, căci toate înfățișările pe care le luăm le iscodesc dracii și nimic nu lasă necercetat din ale noastre, nici culcarea, nici șederea, nici starea în picioare, nici cuvântul, nici mersul, nici privirea. Toate le iscodesc, toate le mișcă, toată ziua uneltesc vicleșuguri împotriva noastră, ca să înșele æn vremea rugăciunii mintea smerită și să stingă lumina ei fericită. Vezi ce zice și Sfântul Pavel către Tit: “Dovedește în învățătură cuvânt sănătos, nestricat și fără vină, pentru ca împotrivitorul să se rușineze, neavând de zis nimic rău despre noi”. Iar fericitul David se roagă zicând: “Mântuiește-mă pe mine de clevetirea oamenilor”, numind și pe draci “oameni” pentru firea lor rațională. Dar și Mântuitorul în Evanghelii a numit pe cel ce seamănă în noi neghina păcatului “om vrăjmaș”. Fie ca să ne izbăvim de el, cu harul lui Hristos și al Dumnezeului nostru, Căruia I se cuvine cinstea și slava în vecii vecilor. Amin. (Evagrie Ponticul)3 27
· Cel ce a dobândit cunoștință și culege din ea rodul plăcerii nu mai crede dracului slavei deșarte, care îi înfățișează toate plăcerile lumii. Căci nu i-ar putea făgădui un mai mare lucru ca vederea duhovnicească. Câtă vreme însă n-am gustat din cunoștință să ne supunem voioși ostenelilor cu fapta, arătând lui Dumnezeu ținta noastră: că toate le facem pentru cunoștința lui. (Evagrie Ponticul)7
· Este de trebuință să arătăm și căile monahilor care au călătorit mai înainte de noi și pe acelea să umblăm și noi. Căci multe sunt cele făcute și zise de ei bine. Între ele și aceasta o zice careva dintre dânșii: “Mâncarea mai uscată și viețuirea aspră, împreunată cu dragostea, duce pe monah mai repede la limanul nepătimirii”. (Evagrie Ponticul)43
· Mă aflam în miez de zi lângă Sfântul Macarie și, topindu-mă de sete, i-am cerut apă să beau. Iar el îmi zise: ”Îndestulează-te cu umbra, căci mulți călătoresc acum și umblă cu corăbiile pe mare și nici pe aceasta nu o au”. Apoi mărturisindu-i gânduri despre înfrânare, mi-a zis: “Îndrăznește, fiule, că eu în douăzeci de ani întregi nu m-am săturat nici de pâine, nici de apă, nici de somn; ci pâinea o mâncam cântărită la cumpănă, apa o beam cu măsură, și numai rezemându-mă puțin de pereți furam oleacă somn”. (Evagrie Ponticul)38
· Mintea care hoinărește o statornicește citirea, privegherea și rugăciunea; pofta aprinsă o stinge foamea, osteneala și singurătatea; iar mânia o domolește desăvârșit cântarea de psalmi, îndelunga răbdare și mila. (Evagrie Ponticul)27
· Mai întâi roagă-te pentru dobândirea lacrimilor, ca prin plâns să înmoi sălbăticia ce se află în sufletul tău; și, după ce vei fi mărturisit astfel împotriva ta fărădelegile tale înaintea Domnului, să primești iertare de la El. (Evagrie Ponticul)32
· Folosește-te de lacrimi pentru a dobândi împlinirea oricărei cereri. Căci foarte mult se bucură Stăpânul, când te rogi cu lacrimi. (Evagrie Ponticul)32
· Dacă verși izvoare de lacrimi în rugăciunea ta, să nu te înalți întru tine, ca și cum ai fi mai presus de mulți. Căci rugăciunea ta a primit ajutor ca să poți răscumpăra cu dragă inimă păcatele tale și să îmblânzești pe Stăpânul prin lacrimi. Deci să nu întorci spre patimă înlăturarea patimilor, ca să nu mânii și mai mult pe Cel ce ți-a dăruit harul. (Evagrie Ponticul)32
· Mulți plângând pentru păcate uită de scopul lacrimilor; și așa, pierzându-și mintea, au rătăcit. (Evagrie Ponticul)32
· Când te văd dracii râvnind cu adevărat la rugăciune, îți strecoară gândurile unor lucruri așa zise trebuincioase; și după puțină vreme îți fură amintirea lor, ca mișcându-se mintea spre căutarea lor și neaflându-se, să se descurajeze și să se întristeze foarte. Apoi, când revine iarăși în rugăciune, îi aduce aminte cele căutate și cele amintite mai-nainte, ca mintea căutând să le ia la cunoștință, să piardă rugăciunea, care aduce roade. (Evagrie Ponticul)40
· Când te va întâmpina o ispită, sau te va ațâța o împotrivire, ca să-ți miști mânia spre cel ce-ți stă împotrivă, sau să spui vreo vorbă goală, adu-ți aminte de rugăciune și de porunca dumnezeiască cu privire la ea, și îndată se va liniști mișcarea fără rânduială din tine.3 40
· Toate câte le vei face pentru a te răzbuna pe fratele care te-a nedreptățit îți vor fi spre sminteală în vremea rugăciunii. (Evagrie Ponticul)3 40
· Necazul pe care îl rabzi cu bună înțelegere te va face să-i afli rodul în vremea rugăciunii. (Evagrie Ponticul)39 40
· Dorind să te rogi cum trebuie, să nu întristezi vreun suflet; iar de nu, în deșert alergi. (Evagrie Ponticul)3 40
· Lasă-ți darul tău, zice, înaintea altarului și plecând împacă-te mai întâi cu fratele tău, și apoi venind te vei ruga netulburat. Căci amintirea răului înnegrește cugetul celui ce se roagă și întunecă rugăciunile lui. (Evagrie Ponticul)3 40
· Dacă ești răbdător, pururea te vei ruga cu bucurie. (Evagrie Ponticul)39
· Rugându-te tu cum trebuie, ți se vor întâmpla astfel de lucruri încât să ți se pară că ai dreptate să te folosești de mânie. Dar nu este nici o mânie dreaptă împotriva aproapelui. Căci de vei căuta vei afla că este cu putință să rânduiești lucrul bine și fără mânie. Deci folosește-te de tot meșteșugul ca să nu izbucnești în mânie. (Evagrie Ponticul)3 40
· Uneori stând la rugăciune te vei ruga dintr-odată bine; alteori, chiar ostenindu-te foarte, nu vei ajunge la țintă, ca să ceri și mai mult, și primind, să ai un câștig care nu-ți mai poate fi răpit. (Evagrie Ponticul)40
· Apropiindu-se îngerul, se depărtează grămadă toți cei ce ne tulbură, și mintea se află în multă odihnă, rugându-se curat. Alteori, amenințându-se obișnuitul război, mintea se luptă și nu poate să se liniștească, deoarece s-a amestecat mai-nainte cu felurite patimi. Totuși cerând și mai mult va afla. Căci “celui ce bate i se va deschide”. (Evagrie Ponticul)40
· De multe ori, rugându-mă, am cerut să mi se împlinească ceea ce am socotit eu că e bine, și am stăruit în cerere, silind fără judecată voia lui Dumnezeu; nu i-am lăsat Lui ca să rânduiască mai bine aceea ce știu că este de folos. Iar primind, m-am scârbit pe urmă foarte, că n-am cerut mai bine să se facă voia lui Dumnezeu. Căci lucrul nu mi-a folosit așa cum credeam. (Evagrie Ponticul)40
· Ce este binele, dacă nu Dumnezeu? Așadar, să-l lăsăm Lui toate cele ce ne privesc și ne va fi bine. Căci Cel ce e bun desigur că e și dătătorul darurilor bune. (Evagrie Ponticul)43
· Rugăciunea neîmprăștiată este o înțelegere supremă a minții. (Evagrie Ponticul)40
· Roagă-te mai întâi să te curățești de patimi; al doilea, să te izbăvești de neștiință și de uitare; al treilea, de toată ispita și părăsirea. (Evagrie Ponticul)40
· Cere în rugăciune numai dreptatea și împărăția, adică virtutea și cunoștința și toate celelalte se vor adăuga ție. (Evagrie Ponticul)40
· Rugându-te, păzește-ți cu putere memoria, ca să nu-ți pună înainte ale sale, ci mișcă-te pe tine spre gândul înfățișării tale la judecată. Căci de obicei mintea e foarte răpită de memorie în vremea rugăciunii. (Evagrie Ponticul)19 40
· Amintirea îți aduce în vremea rugăciunii sau închipuiri ale lucrurilor de odinioară sau griji noi, sau fața celui ce te-a supărat. Diavolul pizmuiește foarte tare pe omul care se roagă și se folosește de tot meșteșugul ca să-i întineze scopul. El nu încetează prin urmare să pună în mișcare icoanele lucrurilor prin amintire și să răscolească toate patimile prin trup, ca să-l poată împiedica din drumul său cel mai bun și din călătoria către Dumnezeu. (Evagrie Ponticul)28
· Când diavolul cel preaviclean, făcând multe, nu poate împiedica rugăciunea dreptului, o lasă pentru puțină vreme mai domol și pe urmă îl războiește iarăși pe cel ce se roagă. Căci fie că-l aprinde pe acesta spre mânie și așa strică starea lui cea bună dobândită prin rugăciune, fie că-l ațâță la plăcere pătimașă și așa îi pângărește mintea. (Evagrie Ponticul)40
· După ce te-ai rugat cum trebuie, așteaptă cele ce nu trebuie și stai bărbătește păzind rodul tău. Căci spre aceasta ai fost rânduit dintru început, ca să lucrezi și să păstrezi. Așadar, după ce-ai lucrat, nu cumva să lași nepăzit ceea ce ai făcut. Iar de nu, n-ai folosit nimic rugându-te. (Evagrie Ponticul)40
· Tot războiul ce se aprinde între noi și dracii necurați nu se poartă pentru altceva decât pentru rugăciunea duhovnicească. Căci lor le este foarte potrivnică și urâtă, iar nouă foarte mântuitoare și plăcută. (Evagrie Ponticul)40
· Ce vor dracii să lucreze în noi? Lăcomia pântecelui, curvia, iubirea de argint, mânia, ținerea minte a răului și celelalte patimi, ca îngroșându-se mintea prin ele să nu se poată ruga cum trebuie. Căci stârnindu-se patimile părții neraționale nu o lasă să se miște cu bună judecată. (Evagrie Ponticul)27
· Cultivăm virtuțile pentru rațiunile făpturilor și pe acestea le căutăm pentru Rațiunea care le-a dat ființă. Iar aceasta obișnuiește să se descopere în starea de rugăciune. (Evagrie Ponticul)40
· Starea de rugăciune este o dispoziție nepătimașă, câștigată prin deprindere, care răpește mintea înțeleaptă spre înălțimea spirituală, prin dragoste desăvârșită. (Evagrie Ponticul)40
· Cel ce a atins nepătimirea, încă nu se roagă cu adevărat. Căci poate să urmărească niscai cugetări simple și să fie răpit de istoriile lor și să fie departe de Dumnezeu. (Evagrie Ponticul)28 40
· Când mintea zăbovește în ideile simple ale lucrurilor, încă nu a ajuns la locul rugăciunii. Căci poate să se afle necontenit în contemplația lucrurilor și să flecărească despre înțelesurile lor, care, deși sunt idei simple, dar exprimând vederi de-ale lucrurilor, dau minții forma și chipul lor și o duc departe de Dumnezeu. (Evagrie Ponticul)28 40
· Până ce mintea nu s-a ridicat mai presus de contemplarea firii trupești, încă n-a privit locul lui Dumnezeu. Căci poate să se afle în cunoștința celor inteligibile și să se facă felurită ca ele. (Evagrie Ponticul)7
· Dacă vrei să te rogi, ai trebuință de Dumnezeu, care dă rugăciune celui ce se roagă. Prin urmare cheamă-l pe El, zicând: “Sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta”, adică Duhul Sfânt și Fiul Tău, Cel Unul născut. Căci așa ne-a învățat, zicând: “În Duh și în Adevăr se cade să ne închinăm Tatălui”. (Evagrie Ponticul)40
· Cel ce se roagă în Duh și Adevăr, nu-L mai preamărește pe Ziditor din făpturi, ci-L preamărește din El însuși. (Evagrie Ponticul)40
· Dacă ești teolog (dacă te ocupi cu contemplarea lui Dumnezeu), roagă-te cu adevărat; și dacă te rogi cu adevărat, ești teolog. (Evagrie Ponticul)40
· Când mintea ta, cuprinsă de mult dor către Dumnezeu, pleacă oarecum câte puțin din trup și se depărtează de toate gândurile, care vin din simțire, din amintire, sau din starea umorală, umplându-se de evlavie și de bucurie, atunci socotește că te-ai apropiat de hotarele rugăciunii. (Evagrie Ponticul)40
· Duhul Sfânt, pătimind împreună cu noi de slăbiciunea noastră, ne cercetează și când suntem necurați. și dacă află numai că mintea noastră i se roagă cu dragoste de adevăr, se sălășluiește în ea și alungă toată ceata de gânduri și de înțelesuri care o împrejmuiesc, îndemnând-o spre dragostea rugăciunii duhovnicești. (Evagrie Ponticul)40
· Ceilalți strecoară în minte gânduri, sau înțelesuri, sau vederi prin schimbări în starea trupului. Iar Domnul lucrează dimpotrivă: coborându-se în mintea însăși, așează în ea cunoștința celor ce le vrea, și prin minte liniștește neînfrânarea trupului. (Evagrie Ponticul)9 28
· Rugându-te, să nu dai vreun chip lui Dumnezeu în tine, nici să nu îngădui minții tale să se modelează după vreo formă, ci apropie-te în chip nematerial de Cel nematerial și vei înțelege. (Evagrie Ponticul)40
· Păzește-te de cursele celor potrivnici. Căci se întâmplă că, în vreme ce te rogi curat și netulburat, să ți se înfățișeze deodată înainte vreun chip străin și ciudat, ca să te ducă la părerea că Dumnezeu este acolo și să te înduplece să crezi că dumnezeirea este câtimea ce ți s-a descoperit ție deodată. Dar dumnezeirea nu este câtime și nu are chip. (Evagrie Ponticul)9 27
· Când pizmașul diavol nu poate mișca memoria în vremea rugăciunii, atunci silește starea umorală a trupului să aducă vreo nălucire ciudată înaintea minții și să o facă pe aceasta să primească o anumită formă. Iar mintea, având obiceiul să petreacă în cugetări, ușor se încovoaie. și astfel cel ce silește spre cunoștința nematerială și fără formă e amăgit, apucând fum în loc de lumină. (Evagrie Ponticul)27
· Stai la straja ta, păzindu-ți mintea de cugetări în vremea rugăciunii, pentru a-și îndeplini rugăciunea și a petrece în liniștea ei. Fă așa, pentru ca Cel ce pătimește împreună cu cei neștiutori să te cerceteze și pe tine, și atunci vei primi darul atotstrălucitor al rugăciunii. (Evagrie Ponticul)28
· Nu vei putea să te rogi cu curăție până ce vei fi împletit cu lucruri materiale și tulburat de griji necontenite. Căci rugăciunea este legătura gândurilor. (Evagrie Ponticul)28 40
· Nu poate cel legat să alerge, nici mintea ce slujește patimilor nu poate vedea locul rugăciunii duhovnicești. Căci este trasă și purtată de gândul pătimaș și nu va avea o stare neclintită. (Evagrie Ponticul)40
· Când, în sfârșit, mintea se roagă cu curăție și fără patimă, nu mai vin asupra ei dracii din partea stângă, ci din cea dreaptă. Căci îi vorbesc de slava lui Dumnezeu și îi aduc înainte vreo formă din cele plăcute simțirii, încât să-i pară că a ajuns desăvârșit la scopul rugăciunii. Iar aceasta a spus-o un bărbat cunoscător că se înfăptuiește prin patima slavei deșarte și prin dracul care s-a atins de creier. (Evagrie Ponticul)27
· Socotesc că dracul, atingându-se de creier, schimbă lumina minții, precum voiește. În felul acesta este stârnită patima slavei deșarte spre gândul de a face mintea să se pronunțe cu ușurătate, prin păreri proprii, despre cunoștința dumnezeiască ființială. Unul ca acesta nefiind supărat de patimi trupești și necurate, ci înfățișându-se – zice-se – cu curăție, socotește că nu se mai petrece în el nici o lucrare potrivnică. De aceea socotește arătare dumnezeiască lucrarea săvârșită în el de diavolul, care se folosește de multă pătrundere și, prin creier schimbă lumina împreunată cu el și îi dă, precum am spus, forma care vrea. (Evagrie Ponticul)10 27
· Îngerul lui Dumnezeu, arătându-se, oprește, cu cuvântul numai, lucrarea potrivnică din noi și mișcă lumina minții la lucrare fără rătăcire. (Evagrie Ponticul)10
· Când socotești că nu ai trebuință de lacrimi în rugăciunea ta pentru păcate, gândește-te cât de mult te-ai depărtat de Dumnezeu, având datoria să fii pururea în El, și vei lăcrima cu și mai multă căldură. Astfel, cunoscând măsurile tale, vei plânge cu ușurință, dosădindu-te după Isaia: “Cum, necurat fiind și petrecând în mijlocul unui astfel de popor, adică între potrivnici, îndrăznești să te înfățișezi înaintea Domnului Savaot?”32
· De te rogi cu adevărat vei afla multă întărire și încredințare și îngerii vor veni la tine ca și la Daniil și-ți vor lumina înțelesurile celor ce ți se întâmplă. (Evagrie Ponticul)40
· Cunoaște că sfinții îngeri ne îndeamnă la rugăciune și stau de față împreună cu noi, bucurându-se și rugându-se pentru noi. Dacă suntem prin urmare cu nepăsare și primim gânduri potrivnice, îi amărâm foarte tare, dat fiind că ei se luptă atâta pentru noi, iar noi nu avem să ne rugăm lui Dumnezeu nici pentru noi înșine, ci disprețuind slujba noastră și, părăsind pe Stăpânul și Dumnezeul acestora, petrecem cu necurații draci. (Evagrie Ponticul)40
· Psalmodierea potolește patimile și face să se liniștească neînfrânarea trupului. Iar rugăciunea face mintea să-și împlinească propria lucrare. (Evagrie Ponticul)40
· Rugăciunea este lucrarea demnă de vrednicia minții, sau întrebuințarea cea mai bună și mai curată a ei. (Evagrie Ponticul)40
· Psalmodierea este un lucru al înțelepciunii variate; iar rugăciunea este începutul cunoștinței nemateriale și simple. (Evagrie Ponticul)40
· Cunoștința este tot ce poate fi mai bun, căci este împreună lucrătoare a rugăciunii, trezind din somn puterea de înțelegere a minții, pentru contemplarea cunoștinței dumnezeiești. (Evagrie Ponticul)7
· Chiar dacă ți se pare că ești cu Dumnezeu, păzește-te de dracul curviei, căci este foarte înșelător și cât se poate de pizmaș și vrea să fie mai iute și mai ager ca mișcarea și trezirea minții tale, ca să o desfacă și de Dumnezeu, când îi stă înainte cu evlavie și frică. (Evagrie Ponticul)4
· Dacă te îngrijești de rugăciune, pregătește-te împotriva năvălirii dracilor și rabdă cu bărbăție biciuirile lor. Căci vor veni asupra ta ca fiarele sălbatice și tot trupul ți-l vor chinui. (Evagrie Ponticul)39 40
· Pregătește-te ca un luptător încercat. De vei vedea fără de veste vreo nălucire, nu te clinti. Chiar dacă ai vedea sabie scoasă împotriva ta, sau lumină năvălind spre vederea ta, nu te tulbura; sau de vei vedea vreo formă urâcioasă și sângeroasă, să nu-ți slăbească sufletul. Ci stai drept, mărturisind mărturisirea cea bună și mai ușor vei privi la vrăjmașii tăi. (Evagrie Ponticul)6 8 39
· Cel ce rabdă necazurile va ajunge și la bucurii. și cel ce stăruie în cele neplăcute nu va fi lipsit nici de cele plăcute. (Evagrie Ponticul)39
· Cu dreptate este să nu-ți rămână necunoscut nici vicleșugul acesta, că pentru o vreme se despart dracii între ei înșiși. și dacă vrei să ceri ajutor împotriva unora, vin ceilalți în chipuri îngerești și alungă pe cei dintâi, ca tu să fii înșelat de ei, părându-ți că sunt îngeri. (Evagrie Ponticul)27
· Îngrijește-te să agonisești multă cugetare smerită și bărbăție, și “răutatea lor nu se va atinge de sufletul tău și biciul nu se va apropia de cortul tău, că îngerilor Săi va porunci ca să te păzească pe tine”, iar aceștia vor izgoni de la tine toată lucrarea potrivnică. (Evagrie Ponticul)8 45
· Cel ce are grijă de rugăciune curată, va pătimi de la draci: ocări, loviri, strigăte și vătămări. Dar nu va cădea, nici nu-și va părăsi gândul, zicând către Dumnezeu: “Nu mă voi teme de rele, căci Tu cu mine ești” și cele asemenea. În vremea unor astfel de ispite, folosește-te de rugăciunea scurtă și stăruitoare. (Evagrie Ponticul)39 40
· De te vor amenința dracii, arătându-se deodată din văzduh ca să te înspăimânte și să-ți răpească mintea, să nu te înfricoșezi de ei și să nu ai nici o grijă de amenințarea lor, căci ei se tem de tine, încercând să vadă dacă le dai atenție, sau îl disprețuiești cu desăvârșire. (Evagrie Ponticul)8
· Dacă stai în rugăciune înaintea lui Dumnezeu Atotștiutorul, Făcătorul și Proniatorul tuturor, de ce I te înfățișezi atât de lipsit de judecată, încât îți uiți de frica Lui cea neîntrecută și tremuri de niște țânțari și gândaci? Sau n-ai auzit pe cel ce zice: “De Domnul Dumnezeul tău să te temi”, și iarăși: “De El se înfricoșează și tremură toate, de fața puterii Lui” și cele următoare. (Evagrie Ponticul)8 40
· Cel ce datorează zece mii de talanți să te învețe pe tine, că de nu vei ierta celui ce-ți este dator, nu vei dobândi nici tu iertare. “Căci l-a predat pe el, zice, chinuitorilor”. (Evagrie Ponticul)3
· Despre frate duhovnicesc am cetit că, rugându-se el, a venit o năpârcă și s-a lipit de piciorul lui. Dar el nu a coborât mâinile, mai-nainte de ce nu și-a împlinit rugăciunea obișnuită. și întru nimic nu s-a vătămat cel ce iubea pe Dumnezeu mai mult decât pe sine însuși. (Evagrie Ponticul)6 8
· Să ai în rugăciunea ta ochi neîmprăștiat și, lepădându-te de trupul și sufletul tău, trăiește prin minte.2(Evagrie Ponticul)8 40
· Altui iubitor de Dumnezeu, care-și ocupa mintea cu rugăciunea, umblând prin pustie, i s-au arătat doi îngeri, călătorind împreună; dar el nu i-a băgat în seamă, ca să nu se păgubească de ceea ce-i mai bun. Căci își amintea de cuvântul Apostolului, care zice: “Nici Începătoriile, nici Puterile nu ne vor putea despărți de dragostea lui Hristos”. (Evagrie Ponticul)40
· Începutul rătăcirii minții este slava deșartă. Căci mintea fiind mișcată de aceasta, încearcă să mărginească dumnezeirea în chipuri și înfățișări. (Evagrie Ponticul)44
· Rugăciune săvârșește acela care totdeauna primul gând al său ca rod al lui Dumnezeu.40
· Ca monah ce dorești să te rogi, fugi de orice minciună și orice jurământ. Iar de nu, în zadar îți iei o înfățișare care nu ți se potrivește. (Evagrie Ponticul)40
· De vrei să te rogi în duh, nimic să nu iei de la trup și nu vei avea nour care să-ți facă umbră în vremea rugăciunii. (Evagrie Ponticul)40
· Încredințează lui Dumnezeu trebuința trupului și vei înțelege că o poți încredința și pe a duhului.(Evagrie Ponticul)6
· Nu căuta să alungi de la tine sărăcia și strâmtoarea, materiile rugăciunii neîmpovărate. (Evagrie Ponticul)40
· Ia seama la gânduri când te rogi; dacă au încetat cu ușurință, de unde vine aceasta? Ca să nu cazi în vreo cursă și să te predai înșelat. (Evagrie Ponticul)9
· Uneori dracii îți strecoară și apoi te ațâță ca să te rogi, chipurile, împotriva lor, sau să le stai împotrivă. și atunci se depărtează de bunăvoie, ca să te înșeli, închipuindu-ți despre tine că ai început să birui gândurile și să înfricoșezi pe draci. (Evagrie Ponticul)27
· Dacă te rogi împotriva patimii, sau a dracului care te supără, adu-ți aminte de Cel ce zice: “Voi alunga pe vrăjmașii mei și-i voi prinde și nu mă voi întoarce până ce nu-i voi nimeri. Asupri-i-voi pe ei și nu vor putea să stea; cădea-vor sub picioarele mele”, și cele următoare. Iar acestea le vei spune cu ușurință, dacă te vei înarma cu smerită cugetare împotriva vrăjmașilor. (Evagrie Ponticul)40 45
· Nu socoti că ai dobândit virtute, dacă n-ai luptat mai înainte până la sânge pentru ea. Căci trebuie să te împotrivești păcatului până la moarte, luptându-te cu el și neslăbind, după dumnezeiescul Apostol. (Evagrie Ponticul)38
· Dacă vei folosi pe vreunul, vei fi ocărât de altul, ca, simțindu-te nedreptățit, să spui, sau să faci ceva ce nu se cuvine și în felul acesta să risipești rău ceea ce ai adunat bine. Acesta e scopul dracilor. De aceea trebuie să luăm aminte cu înțelepciune. (Evagrie Ponticul)10
· Dracii cei vicleni așteaptă noaptea ca să tulbure pe învățătorul duhovnicesc, prin ei înșiși; iar ziua, îl învăluiesc prin oameni în strâmtorări, defăimări și primejdii. (Evagrie Ponticul)27
· Nu te teme de nălbitori. Căci deși lovesc călcând și uscă întinzând, prin acestea se fac veșmântul strălucitor. (Evagrie Ponticul)39
· Cel ce este stăpânit de păcate și de mânii și îndrăznește cu nerușinare să se întindă la cunoștința lucrurilor mai dumnezeiești, sau să se ridice chiar la rugăciunea nematerială, să primească certarea Apostolului, care-i arată că nu este fără primejdie pentru el să se roage cu capul gol, neacoperit; “căci un asemenea suflet, zice, trebuie să aibă pe cap stăpânire, pentru îngerii care stau de față”, învelindu-se în cuvenita rușine și smerită cugetare. (Evagrie Ponticul)45
· Precum vederea neacoperită și tare a soarelui din miezul zilei, când luminează mai viu, nu folosește ochiului bolnav, așa nu folosește nici întipărirea rugăciunii suprafirești și cu adevărat înfricoșate, care se face în duh, minții pătimașe și necurate. (Evagrie Ponticul)40
· Atenția minții căutând rugăciune va afla rugăciune; căci rugăciunea îi urmează atenției mai mult decât orice altceva. De aceea trebuie să ne sârguim spre ea. (Evagrie Ponticul)28 40
· Lauda rugăciunii nu stă simplu în cantitatea, ci în calitatea ei. Aceasta o arată cei ce s-au suit la templu precum și cuvântul: “Iar voi, rugându-vă, nu bolborosiți” și următoarele. (Evagrie Ponticul)40