|
|
versiune cu diacritice - aici
Cuviosul si de Dumnezeu purtãtorul Pãrintele nostru
Talasie Libianul si
Africanul
Despre dragoste, infranare si petrecerea cea dupã minte cãtre
Pavel presbiterul1SUTA INTÂIA Al cãrei acrostih este acesta: Fratelui
duhovnicesc si iubitului Domn Pavel, Talasie, la arãtare isihast, iar in realitate
cãutãtor de slavã desartã.
1. Dorul intins intreg spre Dumnezeu leagã pe
cei ce-1 au, cu Dumnezeu si intreolaltã".
2. Mintea, care a dobandit
dragoste duhovniceascã nu cugetã despre aproapele cele ce nu se potrivesc cu dragostea.
3.
Cel ce binecuvanteazã cu gura dar dispretuieste cu inima ascunde fãtãrnicia sub
chipul dragostei.
4. Cel ce a dobandit dragoste rabdã fãrã sã se tulbure
supãrãrile si suferintele ce-i vin de la dusmani.
5. Singurã iubirea uneste
zidirea cu Dumnezeu si fãpturile intreolaltã in acelasi cuget.
6."Dragoste
adevãratã a dobandit acela care nu suferã bãnuieli si vorbe impotriva aproapelui.
7.
Cinstit in fata lui Dumnezeu si a oamenilor este acela care nu incearcã nimic
pentru surparea dragostei.
8. De dragostea nefãtarnicã tine cuvintul adevãrat
pornit din constiinta cea bunã.
9. Cel ce aduce fratelui la cunostintã
ocãrile altuia, ascunde pizma sub infãtisarea bunãvointei.
10. Precum virtutile
trupesti isi atrag slava de la oameni, asa cele duhovnicesti pe cea de la Dumnezeu.
11.
Dragostea si infranarea curãtesc sufletul, dar mintea o lumineazã rugãciunea curatã.
12.
Bãrbat puternic este acela" care alungã pãcatul prin fãptuire si cunostintã.
13.
Cel ce a dobandit nepãtimirea si cunostinta duhovniceascã a aflat har la Dumnezeu.
14.
De vrei a birui gandurile pãtimase, castigã infranarea si dragostea fatã de aproapele.
15.
Pãzeste-te de neinfranare si urã si nu vei intampina piedicã in vremea rugãciunii
tale.
16. Precum nu se pot vedea aromate in mocirlã, asa nici bunã mireasmã
dragostei in sufletul celui ce tine minte rãul.
17. Stãpaneste cu vitejie
mania si pofta si te vei izbãvi degrabã de gandurile rele.
18 Slava desartã
o stingi fãptuind in ascuns; iar mandria o izgonesti nedispretuind pe nimeni.
19
De slava desartã tine fãtãrnicia si minciuna, iar de mandrie pãrerea de sine si
pizma.
20. Povãtuitor este acela ce se stãpaneste pe sine si-si supune
sufletul si trupul ratiunii.
21. Sinceritatea prietenului se aratã la vreme
de cercare, dacã ia parte la necaz.
22. Asigurã-ti simturile cu chipul
(modul) isihiei si cumpãneste gandurile care stau in inimã.
23. intampinã
fãrã pomenire de rãu gandurile de supãrare; iar fatã de cele iubitoare de plãcere
aratã-te cu vrãjmãsie.
24. Linistea (isihia), rugãciunea, dragostea si
infranarea, sunt o cãrutã cu patru roate, care suie mintea la ceruri. .
25.
Topeste-ti trupul cu foamea si privegherea si vei alunga gandul josnic al plãcerii.
26. "Precum se topeste ceara de fata focului",2 asa gandul necurat
de frica lui Dumnezeu.
27. Rea pagubã este pentru sufletul intelept sã
zãboveascã mintea multã vreme intr-o patimã de ocarã.
28. Rabdã intamplãrile
de intristare si de durere, cã prin acestea te curãteste purtarea de grijã (Providenta)
a
lui Dumnezeu.
29. Dacã ai aruncat materia si te-ai lepãdat de lume, leapãdã-te
acum si de gandurile rele.
30. Lucrarea proprie a mintii e sã se ocupe
neincetat cu cuvintele lui Dumnezeu.
31. Precum lucrul lui Dumnezeu este
sã carmuiascã lumea, asa a sufletului este sã-si carmuiascã trupul.
32.
Cu ce nãdejde vom intampina pe Hristos, dacã am slujit panã acum plãcerilor trupului?
33
Plãcerea se stinge prin reaua pãtimire si prin intristare, fie prin cele de Dunã
voie, fie prin cele aduse de Providentã. .
34. Iubirea de argint este o
materie a patimilor, intrucat face sã creascã plãcerea generalã.
35 Lipsa
plãcerii naste intristarea: iar plãcerea e impreunatã cu toatã patima.
36.
Cu mãsura cu care masori trupului tãu, ti se va mãsura intors din partea lui Dumnezeu.
37.
Fapta judecãtii dumnezeiesti e rãsplãtirea dreaptã a celor sãvarsite in trup.
38.
Virtutea si cunostinta nasc nemurirea; lipsa lor e maica mortii.3
39 intristarea
dupã Dumnezeu stinge plãcerea; iar stingerea plãcerii inseamnã invierea sufletului.
40.
Nepãtimirea este nemiscarea sufletului spre pãcat. Dar ea nu se-poate ajunge fãrã
mila lui Hristos.
41. Mantuitorul sufletului si al trupului este Hristos.
Cel ce pãseste pe urmele Lui se slobozeste de pãcat.
42. De vrei sã dobandesti
mantuirea, leapãdã-te de plãceri si ia asupra ta infranarea si dragostea, impreunã
cu rugãciunea stãruitoare.
43 De nepãtimire tine dreapta socotealã adevãratã
(discernãmantul). Urmand acesteia, fã totul cu mãsurã si randuialã.
44.
Domnul si Dumnezeul nostru este Iisus Hristos; mintea, care urmeazã Lui, nu va
rãmane in intuneric.
45. Adunã-ti mintea si pãzeste-ti gandurile; si pe
care le vei afla pãtimase, rãzboieste-le.
46. Trei sunt cãile prin cari
primesti ganduri: simtirea (lucrarea simturilor), amintirea si starea mustului
(amestecarea) din trup. Dar cele mai stãruitoare sunt cele din amintire.
celor
netrupesti si care este inceputul si sfarsitul lumii.
48. Nu uita de fãptuire
si ti se va lumina mintea ta.
"Comori ascunse si nevãzute, zice, iti
voi deschide tie in chip ascuns".4
49. Cel ce s-a slobozit de patimi
a aflat har la Dumnezeu si cel ce s-a invrednicit de cunostintã mare milã.
50.
Mintea slobozitã de patimi se face in chipul luminii luminandu-se neincetat de
contemplatiile lucrurilor.
51. Lumina sufletului este sfanta cunostintã,
de care fiind lipsit cel fãrã de minte, umblã in intuneric.
52. Cel ce
petrece in intuneric este lipsit de minte. Pe el il ia in primire intunericul
nestiintei.
53" Cel ce iubeste pe Iisus se va slobozi de pãcat. Iar
cel ce urmeazã Lui va vedea cunostinta adevãratã.
54. Mintea slobozitã
de patimi vede gandurile simple,5 atat cand vegheazã trupul, cat si in somn.,
55.
Mintea curãtitã la culme se simte stramtoratã de lucruri si vrea sã fie mereu
afarã de toate cele create.
32. Cu ce nãdejde vom intampina pe Hristos,
dacã am slujit panã acum plãcerilor trupului?
33 Plãcerea se stinge prin
reaua pãtimire si prin intristare, fie prin cele de bunã voie, fie prin cele aduse
de Providentã.
34. Iubirea de argint este o materie a patimilor, intrucat
face sã creascã plãcerea generalã.
35 Lipsa plãcerii naste intristarea:
iar plãcerea e impreunatã cu toatã patima.
36. Cu mãsura cu care masori
trupului tãu, ti se va mãsura intors din partea lui Dumnezeu.
37. Fapta
judecãtii dumnezeiesti e rãsplãtirea dreaptã a celor sãvarsite in trup.
38.
Virtutea si cunostinta nasc nemurirea; lipsa lor e maica mortii.3
39 intristarea
dupã Dumnezeu stinge plãcerea; iar stingerea plãcerii inseamnã invierea sufletului.
40.
Nepãtimirea este nemiscarea sufletului spre pãcat. Dar ea nu se poate ajunge fãrã
mila lui Hristos.
41. Mantuitorul sufletului si al trupului este Hristos.
Cel ce pãseste pe urmele Lui se slobozeste de pãcat.
42. De vrei sã dobandesti
mantuirea, leapãdã-te de plãceri si ia asupra ta infranarea si dragostea, impreunã
cu rugãciunea stãruitoare.
43-De nepãtimire tine dreapta socotealã adevãratã
(discernãmantul). Urmand acesteia, fã totul cu mãsurã si randuialã.
44.
Domnul si Dumnezeul nostru este Iisus Hristos; mintea, care urmeazã Lui, nu va
rãmane in intuneric.
45. Adunã-ti mintea si pãzeste-ti gandurile; si pe
care le vei afla pãtimase, rãzboieste-le.
46. Trei sunt cãile prin cari
primesti ganduri: simtirea (lucrarea simturilor), amintirea si starea mustului
(amestecarea) din trup. Dar cele mai stãruitoare sunt cele din amintire.
47.
Cel cãruia i s-a dat intelepciune cunoaste scopurile celor netrupesti si care
este inceputul si sfarsitul lumii.
48. Nu uita de fãptuire si ti se va
lumina mintea ta.
"Comori ascunse si nevãzute, zice, iti voi deschide
tie in chip ascuns".4
49. Cel ce s-a slobozit de patimi a aflat har
la Dumnezeu si cel ce s-a invrednicit de cunostintã mare milã.
50. Mintea
slobozitã de patimi se face in crupul luminii luminandu-se neincetat de contemplatiile
lucrurilor.
51. Lumina sufletului este sfanta cunostintã, de care fiind
lipsit cel fãrã de minte, umblã in intuneric.
52. Cel ce petrece in intuneric
este lipsit de minte. Pe el il ia in primire intunericul nestiintei.
53.
Cel ce iubeste pe Iisus se va slobozi de pãcat. Iar cel ce urmeazã Lui va vedea
cunostinta adevãratã.
54. Mintea slobozitã de patimi vede gandurile simple,5
atat cand vegheazã trupul, cat si in somn.,
55. Mintea curãtitã la culme
se simte stramtoratã de lucruri si vrea sã fie mereu afarã de toate cele create
56.
Fericit este cel ce a ajuns la nesfarsirea fãrã margini; si a ajuns acela care
a trecut peste cele mãrginite.
57. Ratiunile lui Dumnezeu le cerceteazã
acela care-L cinsteste pe El. Dar le aflã cel indrãgostit de adevãr.
58.
Mintea ce se miscã din dreptate aflã adevãrul. Dar cea care se miscã din vreo
patimã nu-1 va afla.
59" Precum in fiintã Dumnezeu este necunoscut,
asa in mãretie este fãrã margini.
60. Fiinta care nu are inceput si sfarsit
nu poate fi inteleasã dupã firea ei.
61. Mantuirea fiecãrei fãpturi stã
in purtarea de grijã, mai presus de orice bunãtate, a Fãcãtorului.
62.
Domnul sprijinã pe toti cei cãzuti in stãri vrednice de milã si ridicã pe toti
cei franti.
63. Hristos este judecãtorul viilor si al mortilor si. rãsplãtitorul
faptelor fiecãruia.
64. De vrei sã-ti stãpanesti sufletul si trupul, taie
de mai inainte pricinile patimilor.
65. Uneste-ti puterile sufletului cu
virtutile si le vei despãrti cu sigurantã de toatã pornirea patimilor.
66.
Struneste cu infranarea pornirile poftei; iar pe ale iutimii cu dragostea duhovniceascã.
67.Linistea
(isihia) si rugãciunea sunt cele mai mari arme ale virtutii, cãci acestea, curãtind
mintea, o fac strãvãzãtoare.
68. Numai intalnirea duhovniceascã foloseste.
Iar decat toate celelalte, mai de pret este linistea (isihia).
69. Dintre
cele cinci feluri de intalniri, alege trei; pe al patrulea sã nu-1 obisnuiesti
des, iar de al cincilea indepãrteazã-te.
70. Linistea o iubeste cel ce
nu pãtimeste fatã de cele ale lumii.
71. Constiinta este un invãtãtor
sincer. Cine ascultã de ea petrece fãrã gresealã.
72. Constiinta numai
pe aceia nu-i judecã ce au ajuns la culmea virtutii, sau a pãcatului.
73.
Nepãtimirea cea mai inaltã face gandurile simple. Iar cunostinta cea mai inaltã
stã inaintea Celui mai presus de cunostintã.
74. Intristarea cea de ocarã
e pricinuitã de lipsa plãcerilor. Cel ce le dispretuieste pe acestea petrece neintristat.
75.
Intristarea, peste tot, este lipsa plãcerii, fie a celei dupã Dumnezeu, fie a
celei dupã lume.
76. Impãrãtia lui Dumnezeu este bunãtate si intelepciune.
Cine le dobandeste pe acestea vietuieste in ceruri.
77. Om nenorocit este
acela care pretuieste prin fapte trupul mai mult decat sufletul si lumea mai mult
decat pe Dumnezeu.
78. Dragoste deopotrivã fatã de toti a castigat acela
care nu pizmuieste pe cei strãdalnici, iar de cei rãi are milã.
79 Dupã
adevãr ar trebui sã conducã acela care impune mai intai sufletului si trupului
sãu legile virtutii.
80. Negutãtor duhovnicesc este acela care pentru cele
viitoare se leapãdã deopotrivã atat de cele plãcute cat si de cele acre ale vietii.
81. Sufletul se intãreste prin dragoste si infranare; iar mintea, prin
rugãciunea curatã si vederea (contemplarea) duhovniceascã.
82. Auzind un
cuvant folositor, nu judeca pe cel ce-l spune, ca sã nu te lipsesti de sfatul
folositor.
83. Socotinta vicleanã gandeste rele si preface vredniciile
aproapelui in scãderi.
84. NU crede gandului care judecã pe aproapele.
Cãci numai cine are vistierie rea gandeste cele rele.
85. Inima bunã poartã
ganduri bune. Cãci precum este comoara ei, asa sunt si gandurile ei.
86.
Pãzeste-ti gandurile si fugi de pãcat, ca nu cumva, intunecandu-se mintea, sã
vezi unele in locul altora.
87. intãreste-te gandindu-te la Iudeii care,
orbiti de pizmã, L-au socotit pe Domnul si Dumnezeul nostru drept Belzebut.
88.
Bãnuiala rea intunecã cugetarea si te face sã vezi, in loc de cale, cele alãturea
de cale.
89. Pãcatele stau alãturea de virtuti, si de aceea cei rãi iau
virtutile drept pãcate.
90. Mintea zãbovind in plãcere sau in intristare
cade repede in patima trandãviei.
91. Constiinta curatã ridicã sufletul.
Iar gandul murdar il doboarã la pãmant.
92. Rãscolindu-se, patimile alungã
slava desartã; iar de sunt inlãturate, aceea iarãsi se intoarce.
93. De
vrei sã te izbãvesti de toate patimile, apucã-te de infranare, de dragoste si
de rugãciune.
94. Mintea zãbovind prin rugãciune la Dumnezeu izbãveste
si partea pasionalã a sufletului de patimi.
95. Dumnezeu dand fiintã fãpturilor,
a legat totodatã toate prin purtarea Sa de grijã (prin Providentã).
96.
Iar fiind Stãpan si fãcandu-Se rob, a arãtat zidirii culmea purtãrii Sale de grijã
(culmea Providentei Sale).
97. Cãci Dumnezeu si Cuvantul Intrupandu-Se
neschimbat s-a unit cu toatã zidirea prin trup6.
98. Minune strãinã se
intamplã in cer si pe pãmant, cã Dumnezeu este pe pãmant si omul in ceruri.
99.
Ca unind pe oameni cu ingerii sã dãruiascã totodatã intregii zidiri dumnezeirea.
100.
Cunostinta Sfintei si celei de o fiintã Treimi este sfintire si indumnezeire pentru
ingeri si pentru oameni. ,
101. Iertarea pãcatelor este slobozire de patimi.
Cina n-a fost incã slobozit prin har, n-a dobandit incã iertarea. SUTA A
DOUA Al cãrei acrostih este acesta: Roagã-te pentru mine, frate preacinstite,
cã mari rele astept, vrednice de mine, intristãri pentru suflet si dureri pentru
trup.
1. De vrei sã te izbãvesti dintr-o datã de pãcate, leapãdã-te de
iubirea de sine, maica tuturor relelor.
2. Sãnãtatea sufletului este nepãtimirea
si cunostinta. La ea nu poate ajunge cel ce slujeste plãcerilor.
3. infranarea
cu rãbdare si dragostea cu indelungã rãbdare usca plãcerile trupesti si sufletesti.
4.
Inceputul relelor din suflet este iubirea de sine. Iar iubirea de sine este iubirea
de trup.
5. E propriu celui rational sã se supunã ratiunii si sã-si struneascã
si robeascã trupul
6. Este o rusine pentru omul rational sã se supunã pãrtii
nerationale si sã slujeascã poftelor urate ale ei.
7. Este o faptã rea
a sufletului rational sã pãrãseascã pe Ziditorul si sã se inchine trupului.
8.
Ti s-a poruncit sã ai trupul slujitor, nu sã slujesti plãcerilor Iui, impotriva
firii.
9" Rupe legãturile iubirii fatã de trup si sã nu dai nimic
slugii ceea ce nu-i neapãratã trebuintã.
10. Inchide simtirile in cetatea
linistii, ca sã nu tragã mintea spre poftele lor.
11. Cele mai bune arme
ale celui ce se linisteste cu rãbdare sunt infranarea, dragostea, rugãciunea,
atentia7 si citirea. .
12. Nu va inceta mintea sã se invarteascã in jurul
plãcerilor panã ce va fi pus. stãpanire peste trup.
13. Sã luptãm pentru
porunci ca sã ne izbãvim de patimi; si pentru dumnezeiestile dogme ca sã ne invrednicim
de cunostintã.
14. Netulburarea (nemurirea)8 sufletului stã in nepãtimire
si cunostintã; de ea nu se poate impãrtãsi cel ce slujeste plãcerilor.
15.
Pune stãpanire pe trup stingand plãcerile, si elibereazã-1 de robia cea grea9.
16.
Fiind zidit slobod si chemat la slobozenie, nu rãbda sã fii rob patimilor necurate10.
17.
Dracii leagã mintea de cele supuse simturilor, prin intristãri si plãceri, pofte
si temeri.
18. Frica Domnului stãpaneste poftele si intristarea dupã Dumnezeu
alungã plãcerea.
19. Pofta dupã intelepciune dispretuieste frica si plãcerea
cunostintei izgoneste intristarea.
20. Scripturile cuprind acestea patru:
poruncile, dogmele, amenintãrile, fãgãduintele. *
21. Pofta e opritã de
infranare si ostenealã; si e micsoratã de liniste si de dragostea dumnezeiascã.
22.
Sã nu intepi pe fratele cu vorbe de ghicituri; cãci nu vei rãbda cand vei primi
cele asemenea.
23. Mania e opritã de indelunga rãbdare si de nepomenirea
rãului; si e micsoratã de dragoste si de impreuna pãtimire (compãtimire).
24.
Cui i s-a dat cunostintã i s-a dat lumina intelegerii. Iar cel ce primind-o o
necinsteste va vedea intuneric.
25. Pãzirea poruncilor lui Dumnezeu naste
nepãtimirea; iar nepãtimirea sufletului pãstreazã cunostinta.
26. Ridicã
cele supuse santurilor la o vedere cu mintea (la o contemplatie inteligibilã)
si vei inãlta simtirea deasupra celor supuse simturilor.
27. Femeia sensibilã
inchipuieste sufletul activ, cu care insotindu-se mintea11 naste virtutile
28.
Cercetarea cuvintelor lui Dumnezeu ii aduce cunostintã de Dumnezeu celui ce o
cautã intru adevãr, cu evlavie si cu dor.
29. Ceea ce este lumina pentru
cei ce vãd si pentru cele vãzute, aceea este Dumnezeu pentru cei ce cugetã si
pentru cele cugetate.
30. Tãria sensibilã (cerul) inchipuieste tãria credintei,
in care strãlucesc toti sfintii ca niste luminãtori.
31. Ierusalimul este
cunostinta cereascã a celor netrupesti. Cãci in ea se contemplã vederea pãcii.
32.
Nu uita de fãptuire. Gãti uitand de ea se imputineazã cunostinta, si fãcandu-se
foamete, te vei cobori in Egipt.
33. Libertatea spiritualã (mintalã) stã
in izbãvirea de patimi. La ea nimeni nu ajunge fãrã mila lui Hristos.
34.
Pãmantul fãgãduintei este impãrãtia Cerurilor, pe care ne-o castigã nepãtimirea,
si cunostinta.
35. Egiptul spiritual este intunecimea patimilor. La el
nimeni nu coboarã dacã nu cade la foamete.
36.Obisnuieste-ti urechea sã
asculte des cuvinte duhovnicesti si mintea ta se va depãrta de gandurile necurate.
37.
Singur Dumnezeu e bun si intelept prin fire. Dar se face si mintea prin impãrtãsire,
dacã se strãduieste.
38. Stãpaneste-ti stomacul, somnul, mania si limba;
si nu vei lovi de piatrã piciorul tãu.
39 Nevoieste-te sã iubesti pe tot
omul deopotrivã si vei alunga de-a valma toate patimile.
40. Vederea (contemplarea)
celor supuse simturilor este o lucrare comunã a mintii si a simtirii, Dar cunostinta
celor inteligibile este numai a mintii.
41. Este cu neputintã mintii sã
se indeletniceascã cu cele inteligibile, de nu va tãia afectiunea fatã de simtire
si fatã de cele supuse simturilor.
42. Simtirea e dusã de o impãtimire
fireascã spre cele supuse simturilor si fiind atrasã de acelea trage dupã sine
si mintea.
43. Incovoaie simtirea spre slujirea mintii si nu-i da vreme
ca sã o tragã ea pe aceea spre sine.
44. Cand se intamplã ca mintea sã
se indeletniceascã cu cele supuse simturilor, atrage simtirea la ea, ridicand
in minte cele ce stau in fatã13.
45. Semnul cã mintea se indeletniceste
cu cele inteligibile il avem in aceea cã dispretuieste toate cele ce desfãteazã
simtirea.
. 46. Cand mintea e deschisã spre vederea celor inteligibile,
are fatã de ele o plãcere cu anevoie de pierdut.
47. Cand mintea se imbogãteste
de cunostinta Unitãtii, a pus cu totul stãpanire si pe simtire.
48. impiedicã-ti
mintea sã se invarteascã in jurul celor supuse simturilor ca sã nu-si rodeascã
prin ele plãceri si intristãri.
49. Cele cu care se indeletniceste mintea
intru cele dumnezeiesti isi fac si din partea pãtimitoare (pasionalã, afectivã)
armã dumnezeiascã.
50. Este cu neputintã mintii sã se pãtrundã de cunostintã14,
de nu-si va fi apropiat15 mai inainte partea pasionalã din sine prin virtutile
sale.
51. Mintea se face strãinã de cele ale lumii, atunci cand isi taie
orice afectiune fatã de simtire.
52. De firea pãrtii rationale a sufletului
tine sã se indeletniceascã cu cunostinta lui Dumnezeu; iar de a celei pasionale
sã imbrãtiseze dragostea si infranarea.
53. Este cu neputintã mintii sã
zãboveascã la un lucru supus simturilor, dacã n-a castigat o patimã fatã de el.
54.
Minte desãvarsitã este aceea care s-a imbibat de cunostintã; iar suflet desãvarsit
este acela care s-a tesut cu virtutile.
55. Afectiunea mintii fatã de simtire
o face roabã plãcerilor trupului.
56. Mintea e clintitã din locul cunostintei,
cand partea pasionalã (afectivã) a sufletului iese din virtutile sale.
57.
Am luat putere sã ne facem fii ai lui Dumnezeu. Dar nu ne vom face, de nu ne vom
dezbrãca de patimi.
58. Nimeni sã nu-si inchipuie cã a ajuns fiu al lui
Dumnezeu in chip actual, dacã nu a dobandit incã in sine trãsãturile dumnezeiesti.
59
Asemãnarea in purtare16 cu binele sau cu rãul face sau fii ai lui Dumnezeu, sau
fii ai satanei.
60. Bãrbat chibzuit este cel ce ia aminte la sine si se
grãbeste sã se despartã de toatã intinãciunea.
61. Sufletul impietrit cand
e bãtut nu simte, iar pe binefãcãtorul sãu nu-1 recunoaste.
62. Haina murdarã
scoate pe cel ce-o poartã afarã de la nunta dumnezeiascã si-1 face pãrtas de intunericul
de afarã.
63. Cel ce se teme de Domnul se ingrijeste de sufletul sãu si
se izbãveste pe sine de tovãrãsia cea rea.
64. Este cu neputintã sã dobandeascã
mila lui Dumnezeu cel ce L-a pãrãsit pe El si slujeste plãcerilor.
65.
Chiar dacã nu vrem sã credem, Iisus a zis cã nimenea nu poate sluji la doi domni.
66.
Sufletul intinat de patimi s-a impietrit si nu primeste sã creadã fãrã tãieri
si arsuri.
67. Pe cei invartosati ii iau in primire probe infricosate.
Cãci fãrã dureri nu primesc sã se inmoaie.
68. Bãrbatul chibzuit se ingrijeste
de sine si prin dureri de bunã voie ocoleste pe cele fãrã voie.
69. Grija
de suflet se aratã in reaua pãtimire si in smerenie, prin care iartã Dumnezeu
toate pãcatele.
70. Precum poftele si maniile inmultesc pãcatele, asa infranarea
si smerenia le Sterg.
71..intristarea dupã Dumnezeu frange inima; iar intristarea
e nãscutã de frica de munci.
72. intristarea dupã Dumnezeu curãteste inima
si depãrteazã de la ea intinãciunea plãcerilor.
73. Rãbdarea este iubirea
de ostenealã a sufletului. Iar unde este iubire de ostenealã, s-a scos afarã iubirea
de plãcere.
74. Orice pãcat se face pentru plãcere si orice iertare vine
pentru reaua pãtimire si pentru intristare.
75. Cel ce nu vrea sã se pocãiascã
prin osteneli de bunã voie cade, potrivit Providentei, in osteneli fãrã voie.
76.
Hristos este Mantuitorul lumii intregi si a dãruit oamenilor pocãinta spre mantuire.
77.
Pocãinta naste pãzirea poruncilor; iar pãzirea poruncilor aduce curãtia sufletului.
78.
Curãtia sufletului inseamnã izbãvirea de patimi; iar izbãvirea de patimi naste
dragostea17.
79. Suflet curat este acela care iubeste pe Dumnezeu; iar
minte curatã aceea care s-a despãrtit de nestiintã.
80. Luptã pentru poruncile
lui Hristos panã la moarte; cãci curãtindu-te prin ele, vei intra in viatã.
81.
Foloseste-te de trup ca de un slujitor al poruncilor, pãzindu-1 cu toatã puterea
nesupus plãcerilor18 si fãrã boalã.
82. Rãscoala trupului vine*din neglijarea
rugãciunii, a dietei si linistii celei bune.
83. Linistea cea bunã naste
roade bune: infranarea, dragostea si rugãciunea curatã.
84. Cetirea si
rugãciunea curãtesc mintea; iar dragostea si infranarea partea pasionalã (afectivã)
a sufletului.
85. Pãzeste aceeasi infranare totdeauna, ca sã nu cazi, prin
neegalitate, in cele contrare.
86. Cel ce-si pune legi sie-si sã nu se
facã neascultãtor sie-si. Cãci cel ce se nesocoteste pe sine,pe sine se amãgeste.
87.
Sufletele pãtimase sunt apusuri spirituale, cãci acestora le-a apus Soarele dreptãtii.
88.
Fiu al lui Dumnezeu este cel ce s-a fãcut asemenea lui Dumnezeu, prin bunãtate,
intelepciune, putere si dreptate.
89. Deprinderea pãcatului este boala
sufletului. Iar - pãcatul cu lucrul este moartea lui.
90. Nepãtimirea desãvarsitã
este sãrãcia spiritualã, la care, ajungand mintea, se desparte de cele de aici.
91.
Pãzeste intr-o armonie virtutile sufletului; cãci din acestea se naste roadã dreptãtii.
92.
Zic Pãrintii cã vederea celor inteligibile este netrupeascã, fiind cu totul liberã
de materie si formã.19
93. Precum cele patru stihii sunt din materie si
formã, asa si trupurile plãsmuite din ele sunt din acelea.
94. Cuvantul
fãcandu-Se trup din iubirea de oameni, nici ceea ce era n-a prefãcut, nici ceea
ce a devenit n-a preschimbat.
95. Precum zicem cã Hristos cel unul este
din dumnezeire si omenitate si in dumnezeire si omenitate, asa zicem cã este din
douã firi si in douã firi. .
96. Mãrturisim un singur ipostas al lui Hristos
in douã firi, unite neimpãrtit.
97. Slãvim neimpãrtit ipostasul cel unul
al lui Hristos si mãrturisim neamestecatã unirea firilor.
98. Ne inchinãm
unei Fiinte a dumnezeirii in trei ipostasuri si mãrturisim Sfanta Treime cea de
o fiintã.
99. Proprietãtile deosebite ale celor trei ipostasuri sunt: cea
de Tatã cea de Fiu si purcederea. Iar comun celor trei ipostasuri au: fiinta,
firea, dumnezeirea si bunãtatea. SUTA A TREIA Al cãrei acrostih este
acesta: dar rele eu, adevãrat nu sunt cele pare intristeazã trupul, dar sufletul
il curãtã, ci cele care intristeazã constiinta, iar trupul il desfãteazã20.
1.
Despre Cel din fire bun cugetã cele bune. Si despre tot omul gandeste numai bine.
2.
In ziua judecãtii ne va cere Dumnezeu sã dãm socotealã pentru cuvinte, fapte si
ganduri.
3. Deprinderea virtutii sau a pãcatului ne miscã sã gandim, sã
grãim, sau sã sãvarsim cele bune sau cele rele.
4. Mintea stãpanitã de
patimi cugetã cele ce nu se cuvin. Iar cugetarea aceasta o fac arãtatã cuvintele
si faptele.
5. Gandului rãu ii premerge patima. Iar pricina patimii este
simtirea (perceptia prin simturi), precum pricina relei intrebuintãri a acesteia
este mintea.
6. Incuie simtirea si rãzboieste inchipuirea (prejudecata);
si dezrãdãcineazã patimile cu armele poruncilor.
7. Pãcatul invechit cere
nevointa (ascezã) indelungatã.
Cãci obisnuinta invartosatã nu poate fi
clintitã din loc dintr-o datã.
8. Nevointa stãruitoare in infranare si
dragoste prin rãbdare si liniste scoate cele inrãdãcinate.
9. Miscã-ti
mintea necontenit la rugãciune si vei imprãstia gandurile care stãruiesc in inimã.
10.
Nevointa are trebuintã de rãbdare si de indelungã rãbdare. Cãci numai prin ostenealã
indelungatã se izgoneste iubirea de plãcere.
11. Te vei deda usor cu ostenelile
nevointei, de vei face toate cu mãsurã si cu randuialã.
12. Pãzeste aceeasi
mãsurã in nevointã si sã nu dezlegi canonul fãrã trebuintã.
13. Precum
dragostea si infranarea curãtesc gandurile, asa contemplatia si rugãciunea toatã
inãltarea trufasã.
14. Constiinta curatã o fac ostenelile nevointei, ca
postul, privegherea, rãbdarea si indelunga rãbdare. .
15. Cel ce rabdã
loviturile incercãrilor fãrã voie se face smerit la cuget, bine nãdãjduitor si
cercat
16. Rãbdarea este iubirea de osteneli a sufletului. Ea constã din
osteneli de bunã voie si din incercãri fãrã de voie.
17. Pãcatul e vestejit
de stãruinta in suferinte si e ars deplin de rãbdarea panã la capãt.
18.
Venirea ostenelilor indurereazã simtirea; iar venirea intristãrii inlãturã plãcerea.
19.
Patru sunt patimile (afectele) cele mai generale, pe care le foloseste Providenta
cu intelepciune una impotriva alteia.
20. Venirea intristãrii stramtoreazã
plãcerea; iar frica de chinuri vestejeste pofta.
21. Mintea chibzuitã isi
intãreste sufletul si-si deprinde trupul la toatã nevointa.
22. Strãduieste-te
sã faci monah nu numai pe omul din afarã, ci si pe omul dinlãuntru, izbãvindu-1
de patimi.
23. Prima lepãdare este lepãdarea de lucruri; a doua si a treia
este lepãdarea de patimi si de nestiintã.
24. Usor se izbãveste cineva,
dacã vrea, de lucruri. Dar nu cu putinã ostenealã de patimile21 fatã de ele.
25.
Stãpanindu-ti pofta, vei birui si mania; cãci ea este pricina care starneste mania.
26.
Oare ne-am izbãvit de gandurile pãtimase si ne-am apucat de rugãciunea curatã
si nematerialã, sau nu?
27. Mare este mintea care s-a izbãvit de patimi
si s-a despãrtit de fãpturi si petrece in Dumnezeu.
28. Cel ce inainteazã
filosofeazã in acestea trei: in porunci, in dogme si in credinta Sfintei Treimi.
29.
Mintea izbãvitã de patimi se aflã in acestea: in ganduri simple, in contemplarea
fãpturilor si in lumina vesnicã.22
30. in sufletele noastre se ascund patimi
foarte rele. Ele se dau insã pe fatã abia cand se aratã lucrurile.
32.
Patimile sunt starnite de acestea trei: de amintire, de starea mustului din trup
si de simtire (perceptia simtualã), precum s-a zis.
33. Mintea care a-inchis
simtirea si si-a fãcut egalã starea mustului din trup23 nu mai are rãzboi decat
cu amintirea.
34. Patimile sunt starnite de simtire, atunci cand nu e de
fatã si dragostea duhovniceascã.
35. Postul cumpãtat, privegherea si cantarea
de psalmi fac egalã starea trupului.
36. Aceste trei schimbã in rãu starea
trupului: lipsa de regulã in hranã, schimbarea aerului si atingerea dracilor.
37.
Amintirile pãtimase sunt fãcute simple24 prin rugãciune, citire, infranare si
dragoste.
38. inchide intai simtirea prin liniste si apoi luptã cu armele
virtutilor impotriva amintirilor.
39. Pãcatul cu cugetul este reaua intrebuintare
a gandurilor; iar pãcatul cu fapta este reaua intrebuintare a lucrurilor.
40.
Reaua folosire a gandurilor si a lucrurilor stã in a nu te folosi de ele cuvios
si drept.
41. Patimile de ocarã sunt lanturi ale mintii, care o tin in
lucrurile supuse simturilor.
42. Nepãtimire desãvarsitã are acela care
nu e impãtimit nici de lucruri, nici de amintirile lor.
43. Sufletul bun
face bine aproapelui. Iar de i se rãspunde cu nerecunostinta, se poartã cu indelungã
rãbdare si rabdã pãtimind cele ce-i vin de la acela.
44. Gandurile rele
sunt avutii rele; cel ce nu se leapãdã de ele nu va ajunge la cunostintã.
Cel ce ascultã de Hristos se cãlãuzeste pe sine spre luminã; iar cel ce-i urmeazã
Lui se indreaptã pe sine.
46. Amintirea rãului este o leprã a sufletului;
si i se intamplã aceasta din necinstiri, din pagubã, sau din bãnuiala gandurilor.
47.
Domnul orbeste mintea pãtimasã; cãci se intristeazã pe nedrept pentru cele bune
ale aproapelui.
48. Sufletul barfitor are in loc de luminã spine: cãci
se vatãmã pe sine, pe ascultãtor si uneori si pe cel grãit de rãu.
49.
Uitã rãul acela care se roagã pentru cel ce 1-a intristat; si se izbãveste de
pomenirea rãului cel ce nu crutã darurile.
50. Ura fatã de aproapele este
moartea sufletului. Iar acesta o are si o face sufletul barfitorului.
51.
Trandãvia vine din neglijenta sufletului; si e neglijent sufletul care boleste
de iubirea plãcerii.
52. Cel ce iubeste pe Iisus se deprinde cu osteneli;
iar prin stãruinta din osteneli izgoneste trandãvia.
53. Sufletul se intãreste
prin ostenelile nevointei; iar fãcand toate cu mãsurã, alungã trandãvia.
54.
Cel ce-si stãpaneste pantecele vestejeste pofta si mintea lui nu slujeste gandurilor
de curvie.
55. Mintea celui infranat este bisericã a Duhului Sfant; iar
mintea lacomului este sãlas al ciorilor.
56. Saturarea naste pofta dupã
feluri multe de mancãri; iar lipsa indulceste si painea simplã.
57. Cel
ce se bucurã in chip ascuns impreunã cu cel pizmuit se izbãveste de pizmã; iar
cel ce ascunde pe cel pizmuit izbãveste (si pe altii) de pizmã.
58. Indepãrteazã-te
de cel ce vietuieste cu nepãsare, chiar dacã a dobandit nume mare la multi.
59.
Castigã-ti prieten pe bãrbatul iubitor de ostenealã si il vei afla acoperãmant
greselilor tale.
60. Nepãsãtorul s-a vandut multor stãpani; si cum il
poartã, asa umblã.
61. in vreme de pace iti este binevoitor ca un prieten;
iar in vreme de incercare te rãzboieste ca un dusman.
62. Isi pune sufletul
sãu pentru tine inainte de starnirea patimilor; iar cand se starnesc, iti ia sufletul
tãu.
63. Pãmantul nelucrat s-a umplut de mãrãcini, sufletul nepãsãtor de
patimi necurate.
64. Mintea chibzuitã isi infraneazã sufletul, isi chinuieste
trupul si-si struneste patimile. (isi stãpaneste afectele).
65. Miscãrile
de la arãtare sunt semnele celor dinlãuntru, precum roadele produse sunt semnele
unor pomi necunoscuti.
66. Cuvintele si faptele vãdesc pe fãtarnic si scot
la arãtare pe proorocul mincinos ascuns.
67. Mintea nesocotitã nu-si povãtuieste
(disciplineazã) sufletul si-1 depãrteazã de la dragoste si infranare.
68.
Pricina gandurilor netrebnice este deprinderea rea, care se naste din slavã desartã,
din mandrie si ingamfare.
69. Proprii celor spuse inainte sunt fãtãrnicia,
viclenia, uneltirea, ironia si minciuna, care e cea mai rea.
70. Slujesc
celor spuse inainte: pizma, cearta, mania, intristarea si tinerea minte a rãului.
71.
Aceasta e calea celor ce vietuiesc in nepãsare si aceasta celor ascunse in mine.
72.
Sufletul se mantuieste prin reaua pãtimire si smerenie. Ele il izbãvesc din patimile
mai inainte pomenite.
73. De gandul chibzuit tine cuvantul de folos; iar
de sufletul bun fãptuirea virtuoasã.
74. Mintea luminatã scoate cuvinte
intelepte si sufletul curat cultivã ganduri dumnezeiesti.
75. Gandurile
celui strãdalnic se indeletnicesc cu intelepciunea, iar cuvintele lui lumineazã
pe cei ce ascultã.
76. Cand sãlãsluiesc virtutile in suflet, cultivã ganduri
bune; iar cand sãlãsluiesc pãcatele, naste ganduri netrebnice.
77. Sufletul
pãtimasului e fabricã de ganduri rele; si din vistieria lui scoate cele rele.
78.
Vistieria cea bunã este deprinderea virtutilor; si mintea bunã scoate din aceasta
cele bune.
79. Mintea lucratã de dragostea dumnezeiascã produce ganduri
despre Dumnezeu; iar lucratã de iubirea de sine, face dimpotrivã.
80. Mintea
miscatã de dragostea cãtre aproapele gandeste neincetat cele bune despre el; la
dimpotrivã, bãnuieste cele rele.
81. Pricinile gandurilor bune sunt virtutile;
ale virtutilor poruncile; iar a lucrãrii acestora voia liberã.
82. Virtutile
si pãcatele venind si trecand fac starea sufletului bunã sau rea, miscandu-4 spre
ganduri corespunzãtoare,
83. Pricinile gandurilor rele sunt pãcatele; a
pãcatelor neascultarea; a neascultãrii inselãciunea simtirii; iar a inselãciunii
acesteia negrija mintii de a o pãzi pe aceasta.
84. in cei ce inainteazã,
dispozitiile spre cele potrivnice se schimbã Usor; in cei desãvarsiti, deprinderile
in amandouã pãrtile sunt greu de clintit.
85. Tãria sufletului este o deprindere
a virtutii anevoie de clintit, la care cel ce a ajuns zice: "Cine ne va despãrti
pe noi de dragostea lui Hristos", si celelalte25.
86. Tuturor patimilor
le premerge iubirea trupeascã de sine; iar la urma tuturor vine mandria.
87.
Cele trei ganduri mai cuprinzãtoare ale poftei se nasc din patima iubirii de sine.
88.
intelege, desigur, gandul lãcomiei pantecelui, al slavei desarte si al iubirii
de argint, cãrora le urmeazã toate gandirile pãtimase, dar nu toate in comun.
89.
Gandului lãcomiei pantecelui ii urmeazã cel al curviei; gandului de slavã desartã
cel al mandriei. Iar celelalte in comun celor trei.
90. Urmeazã in comun
celor trei: gandul intristãrii, gandul maniei, al pomenirii de rãu, al pizmei,
al trandãviei si celelalte.
Rugãciune
91. Stãpane al tuturor Hristoase,
slobozeste-ne pe noi de toate acestea, de patimile pierzãtoare si de gandurile
ce se nasc in ele.
92. Pentru Tine am fost fãcuti, ca sã ne desfãtam, asezati
fiind in raiul fãcut de Tine.
93. Dar ne-am atras nouã cinste, alegand
in locul desfãtãrii fericite stricãciunea.
94. A cãrei platã am luat-o
in noi insine, schimband viata vesnicã cu moartea.
95. Acum, deci, Stãpane,
precum ai cãutat la noi, cautã
panã la sfarsit; precum te-ai intrupat,
asa ne si mantuieste pe noi toti.
96. Cãci ai venit sã ne mantuiesti pe
noi cei pierduti. Sã nune despãrti pe noi de partea celor ce se mantuiesc.
97.
Ridicã sufletele si mantuieste trupurile. Curãteste-ne pe noi toti de toatã intinãciunea.
98.
Rupe legãturile patimilor care ne stãpanesc pe noi, Cel ce ai rupt cetele aracilor.
99.
Si ne izbãveste pe noi de asuprirea lor, ca numai tie sã-ti slujim, luminii celei
vesnice.
100. inviind din morti si cantand impreunã cu ingerii cantarea
fericitã, vesnicã si nesfarsitã. SUTA A PATRA Al cãrei acrostih este
acesta: Cu toate acestea, roagã-te stãruitor de Domnul Dumnezeul nostru, sã ne
izbãveascã pe noi din relele adevãrate si din cele neadevãrate.
1. Cel
ce si-a desfãcut mintea de dragoste fatã de trup si de mangaierile lui, acela
a omorat cu duhul cel viu faptele trupului.
2. Nu socoti cã te-ai despãrtit
de afectiunea fatã de trup, panã ce mintea se mai indeletniceste cu cele ale trupului.
3.
Precum cele ale trupului sunt simtirea si cele supuse simturilor, asa cele ale
sufletului sunt mintea si cele inteligibile.
A. Retrage-ti sufletul de
la simtirea celor spuse simturilor si mintea se va afla in Dumnezeu si in cele
inteligibile.
5. Inrudite cu dumnezeirea sunt fiintele cugetãtoare, cunoscute
numai cu mintea; iar simtirea si cele supuse simturilor au fost create ca sã slujeascã
mintii.
6. Simtirea si cele supuse simturilor sã-si slujeascã spre vederea
(contemplarea) duhovniceascã si sã nu intorci simtirea si cele ale ei spre pofta
trupului.
7. Ti s-a poruncit sã omori faptele trupului, ca sã invii prin
osteneli sufletul omorat din plãceri.
8. Lasã-te stãpanit de Dumnezeu si
stãpaneste-ti simtirea si nu te lãsa tu,s care esti mai bun, stãpanit de cel mai
rãu.
9. Dumnezeu este vesnic, nemãrginit, nehotãrnicit (indefinit), si
a fãgãduit bunuri vesnice, nemãrginite si negrãite celor ce ascultã de El.
10.
Tine de firea mintii sã petreacã in Dumnezeu, sã cugete despre purtarea Lui de
grijã si despre judecãtile Lui infricosate;
11. Ai puterea de-a inclina
spre amandouã pãrtile; fii al pãrtii mai bune si vei supune pe cea mai rea.
12.
Bunã este simtirea si bune sunt cele spuse ei, ca lucruri ale Bunului Dumnezeu.
Dar nu se pot asemãna catusi de putin cu mintea si cu cele inteligibile.
.13.
Dumnezeu a zidit fiinta rationalã si mintalã in stare de a primi duhul26 si cunostinta
Lui. Iar simtirea si cele supuse simturilor le-a fãcut spre trebuinta ei.
14.
Precum slugii netrebnice ii trebuieste nebunie sã se supunã stãpanului bun, asa
este nebunie ca mintea rationalã sã se facã roabã trupului stricãcios.
15.
Mintea, carenu-si stãpaneste simtirea, cade prin ea in cele rele. Cãci, inselatã
de plãcerea celor spuse simturilor, isi naste sie-si netrebnicie.
16. Stãpanindu-ti
simtirea, te asiguri din partea aducerii aminte. Cãci amintirile, trezite prin
simtire, miscã patimile.
17. Asupreste-ti trupul si roagã-te mereu; si
te vei izbãvi repede de gandurile aduse^de amintire (de prejudecatã).
18.
indeletniceste-te neincetat cu cuvinte dumnezeiesti. Cãci osteneala cu ele mistuie
patimile.
19. Cetirea, privegherea, rugãciunea si-psalmodia opresc mintea
de la rãtãcirea in jurul patimilor.
20. Precum primãvara miscã plantele
ca sã odrãsleascã, asa si nepãtimirea miscã mintea spre cunostinta fãpturilor.
21.
Pãzeste poruncile si vei afla pace; iubeste pe Dumnezeu si vei afla cunostintã.
22.
in ostenealã, in robotire si in sudoarea fetei ai fost osandit sã mãnanci painea
cunostintei.
23. Negrija 1-a dus pe strãmos la cãlcarea poruncii si, in
loc de desfãtarea Raiului, 1-a osandit la moarte.
24. Stãpaneste si tu
pe Eva27 si ia seama la sarpe ca nu cumva sã-ti dea si tie din pom.
25.
Precum sufletul face viu trupul dupã fire, asa si virtutea si cunostinta sufletul.
26.
Mintea infumuratã, purtatã de duhul slavei desarte si al mandriei, e nour fãrã
apã.
27. Stãpanindu-ti iubirea de slavã desartã, ia aminte dinspre curvie,
ca nu cumva, fugind de cinstiri, sã cazi in necinste..
28. Fugind de slava
desartã, cautã spre Dumnezeu; iar de nu, vei cãdea desigur in pãrerea de sine,
sau in curvie.
29. E propriu slavei desarte sã-si arate destoinicia; si
e propriu mandriei sã dispretuiascã si sã se otãrascã.
30. Fugind de lãcomia
pantecului, pãzeste-te de dorinta de-a plãcea oamenilor, care vrea sã arate un
obraz palid la vedere
31. Postul frumos este cel ce se bucurã de mancare
putinã si simplã si nu sã placã oamenilor.
32. Postind panã seara, sã nu
mãnand atunci panã te saturi, ca sã nu zidesti iarãsi cele ce le-ai dãramat o
datã.
33. Cand nu bei vin, sã nu te saturi de apã; iar de nu, ii dai curvei
aceeasi materie.
34. Mandria ne face sa ne depãrtãm de ajutorul dumnezeiesc,
sã ne incredem in noi insine si sã ne inãltãm impotriva oamenilor.
35.
Impotriva mandriei sunt douã leacuri; cinele primeste pe acestea va avea un al
treilea foarte aspru.
36. Ca sã inlãturi mandria, trebuie sã te rogi cu
lacrimi, sã nu dispretuiesti pe nimeni si sã primesti necazurile cele fãrã voie.
37.
Povãtuirea prin incercãri este un toiag duhovnicesc. Ea invatã pe cel ce se. inaltã
fãrã minte sã cugete cu smerenie.
38. Tine de firea mintii sã nu sufere
gandul ce barfeste in ascuns pe aproapele39.
39. Precum grãdinarul, dacã
nu pliveste buruienile, ineacã legumele, asa si mintea, dacã nu curãteste, pierde
ostenelile.
40. Bãrbat chibzuit este acela care suferã sfatul si mai ales
pe Pãrintele duhovnicesc, care-1 sfãtuieste.
41. Cel omorat de patimi nu
ascultã sfatul si nu suferã catusi de putin mustrarea si povãtuirea duhovniceascã.
42.
Cel ce nu primeste sfatul nu isi indreaptã cãile sale, ci e dus pururea spre prãpãstii
si rape.
43. Mintea care s-a lepãdat de simtire28 si nu mai suferã nici
sã vadã gand de plãcere este monah29.
44. Mintea care s-a tãmãduit pe sine
insãsi si tãmãduieste si pe altii cu cele ce s-a vindecat pe sine este doctor.
45.
Cautã virtutea si pãstreaz-o nevãtãmatã, ca sã nu trãiesti urat si sã mori jalnic.
46.
Domnul nostru Iisus Hristos a dãruit tuturor lumina dar cei ce nu ascultã de El
se intunecã pe ei insisi.
47. Sã nu socotesti lucru mic pierderea virtutii;
cãci pentru ea a intrat moartea in lume.
48. Omoratã fiind mintea prin
cãlcarea poruncii a urmat cu necesitate si moartea trupului.
50. Precum
Adam neascultand a cãzut in moarte, asa Mantuitorul ascultand a omorat moartea.
51.
Omoarã pãcatul, cã sã nu invii mort si ca sã nu treci de la o moarte micã la una
mare.
52. Mantuitorul s-a intrupat pentru neascultarea lui Adam cã, dezlegand
osanda, sã invie pe toti.
53. Din viatã la viatã trece acela care si-a
omorat patimile si s-a despãrtit de nestiintã.
54. Cerceteazã Scripturile
si vei afla poruncile; si fã cele zise si te vei izbãvi de patimi.
55.
Ascultarea poruncii aduce curãtia sufletului; iar curãtia sufletului aduce impãrtãsirea
de luminã.
56. Cunostinta de Dumnezeu este pomul vietii, de care impãrtãsindu-se
cel curat rãmane nemuritor.
57. Inceputul fãpturii este credinta in Hristos;
iar sfarsitul ei dragostea lui Hristos.
58. Iisus este Hristos si Domnul
si Dumnezeul nostru, care, dãruindu-ne credinta in El spre viatã,
59. Ni
s-a arãtat prin suflet, trup si indumnezeire, ca sã izbãveascã din moarte si sufletul
si trupul ca un Dumnezeu.
60. Sã castigãm credinta, ca sã venim la dragoste,
din care se naste luminarea cunostintei.
61. Bunului credintei ii urmeazã
pe rand acestea: temerea de Dumnezeu, infranarea de la plãceri, rãbdarea ostenelilor,
nãdejdea in Dumnezeu, nepãtimirea si dragostea30.
62. Din dragoste sincerã
se naste cunostinta naturalã. Iar acesteia ii urmeazã cel din urmã bun dorit.
Acesta este harul cunostintei de Dumnezeu (al teologiei)31.
63. Mintea,
care-si stãpaneste patimile, le stãpaneste desigur din fricã, crezand lui Dumnezeu
cu privire la cele ce a nãdãjduit32 si cu privire la cele ce i-au fost fãgãduite.
64.
Cãruia i s-a dat fãgãduinta i se cere infranare. Aceasta, dãinuind, naste rãbdarea,
care este o deprindere mult iubitoare de ostenealã.
65. Semnul rãbdãrii
este dragostea de osteneli. Mintea indrãznind spre ele nãdãjduieste sã dobandeascã
cele fãgãduite si sã scape de amenintãri.
66. Asteptarea bunurilor viitoare
uneste mintea cu cele asteptate; iar zãbovind mintea in ele uitã de cele de fatã.
67.
Cel ce a gustat din cele nãdãjduite aruncã cele de fatã. Cãci tot dorul si 1-a
golit in acela.
68. Dumnezeu este Cel ce a fãgãduit bunurile viitoare.
Crezand Lui, cel infranat doreste cele viitoare ca (altul) cele de fatã.
69.
Semnul cã mintea petrece in bunurile nãdãjduite este cã a uitat cu totul de cele
de aici si se lãrgeste in cunostinta celor viitoare.
70. Bun este adevãrul
pe care il invãtãm prin Dumnezeul adevãrului, care umple incã de aici de incredintare
sufletul iubitor de Dumnezeu.
71 .Bunurile care asteaptã pe mostenitorii
fãgãduintei sunt mai presus de veacuri si mai inainte de orice veac si mai presus
de orice minte si de cuvant.
72. Sã ne supunem pe noi insine canoanelor
evlaviei, ca nu cumva, abãtand-ne in patimi, sã cãdem de la nãdejde. .
73.
Iisus Hristos, cel unul din Treime, al cãrui mostenitor vei fi tu.
74.
Cel ce a invãtat cunostinta fãpturilor de la Dumnezeu nu va fi necredincios Scripturii
cu privire la cele spuse mai inainte.
75. Duhul Sfant, afland mintea golitã
de patimi, o invatã tainic, potrivit cu puterea ei, despre toate cele nãdãjduite.
76.
Sufletul primeste cunostinta celor dumnezeiesti pe mãsura curãtiei mintii.
77;
Cel ce si-a disciplinat trupul si petrece in cunostintã e curãtit tot mai mult
de cunostinta insãsi.
78. Mintea, care incepe sã se intelepteascã (sã filosofeze)
in cele dumnezeiesti, incepe de la credintã si, - trecand prin cele de la mijloc,
sfarseste iarãsi la credinta cea mai de sus.
79. t-a inceputul intelepciunii
e vãzutã frica care e la urmã. Iar la sfarsit, iubirea care e la inceput.
80.
Mintea incepand sã se intelepteascã (sã filosofeze) de la credinta cea apropiatã
sfarseste la teologia (cunostinta de Dumnezeu) de dincolo de orice minte, care
este credinta ce nu se mai uitã si vederea celor nevãzute.
81. Ratiunile
cu privire la Dumnezeu sunt contemplate de sfinti nu din El insusi, ci din cele
din jurul Lui.
82. Iar ratiunile din jurul lui Dumnezeu se cugetã unele
prin afirmare, altele prin inlãturare.
83. Fiinta, dumnezeirea, bunãtatea
si toate cate se zic pozitiv sunt prin afirmare. Iar neincepãtoria, nemãrginirea
si nedefinirea si toate cate se zic negativ, sunt prin negare.
84. Dumnezeirea
ascunsã, mai presus-de minte si de cuvant, a Sfintei Treimi fiind una, cele spuse
mai inainte sinele asemenea sunt cele contemplate in jurul ei.
85. Precum
spun (sfintii) o singurã dumnezeire a Sfintei Treimi, asa mãresc trei ipostasuri
ale dumnezeirii celei una.
86. Cele spuse mai inainte prin afirmare si
negare le cugetã comune Sfintei si celei de o fiintã Treimii, afarã de cele proprii
fiecãrui ipostas, care si ele se zic cele mai multe prin afirmare, iar altele
prin negare.
87. Cele proprii ipostasurilor dumnezeiesti indeosebi spun
cã sunt acestea: insusirea de Tatã, insusirea de Fiu, purcederea si toate cate
se zic indeosebi.
88. Iar ipostasul hotãrãsc cã este o fiintã cu proprietãti
deosebite. De aceea fiecare ipostas are si fiintã comunã si ceea ce-1 deosebeste
ca ipostas.
89. Cele spuse mai inainte in comun prin negare despre Sfanta
Treime le socot mai proprii decat cele spuse prin afirmare. Dar nu asa si in privinta
proprietãtilor deosebitoare desi se zic si ele, cum am spus mai inainte, unele
prin afirmare, altele prin negare, ca insusirea de a fi nãscut si insusirea de
a nu fi nãscut si-cele asemenea. Cãci insusirea de a nu fi nãscut se deosebeste
dupã inteles de insusirea de a fi nãscut. Fiindcã cea dintai insemneazã cã Tatãl
nu s-a nãscut, iar a doua cã Fiul s-a nãscut.
90. Pentru lãmurirea ratiunilor
contemplate in jurul fiintei Sfintei Treimi, ne folosim, cum s-a zis de cuvinte
si nume. Dar nu tot asa pentru cele ale fiintei. Cãci acestea sunt cu totul necunoscute
de nici o minte si negrãite prin nici un,cuvant, fiind cunoscute numai Sfintei
Treimi.
91. Precum zic cã fiinta cea una a Dumnezeirii e intreitã in ipostasuri,
asa mãrturisesc cã Sfanta Treime e de o fiintã.
92. Tatãl e cugetat ca
fãrã de inceput si ca inceput (principiu). Fãrã de inceput ca nenãscut. Iar inceput
(principiu), ca Cel ce naste si purcede pe Cei ce sunt din El dupã fiintã si sunt
in El din vesnicie, adicã pe Fiul si pe Duhul Sfant.
93. Unitatea miscandu-se,
dupã ei, panã la Treime, rãmane unitate; iar Treimea adunandu-se iarãsi panã la
unitate, rãmane Treime, ceea ce este lucru minunat.33
94. inteleg iarãsi
pe Fiul si pe Duhul, nu fãrã de principiu, dar vesnice. Nu fãrã de principiu,
ca unele ce se rapoartã la Tatãl ca principiu si izvor; dar vesnice, ca "unele
ce sunt din vesnicie impreunã cu Tatãl, unul prin nastere, celãlalt prin purcedere.
95.
Pãzeste dumnezeirea cea una a Treimii, neimpãrtitã, si pãstreazã cele trei Ipostasuri
ale Dumnezeirii celei una, neamestecate.
96. Proprietãti deosebitoare ale
Tatãlui zic cã sunt acelea de-a fi fãrã de inceput si nenãscut; ale Fiului de
a fi inceput (in principiu) si de a fi nãscut; iar ale Duhului Sfant de a fi cu
inceputul (principiul) si de a fi purces. Iar inceputul Fiului si al Duhului nu
il zic temporal. Cãci cum ar fi asa? Ci prin el aratã cauza din care, ca lumina
din soare, isi au din vesnicie existenta. Cãci din El (din principiu) sunt, dupã
fiintã, desi nu dupã El.
97. Proprietatea deosebitoare a ipostasurilor
se pãstreazã iarãsi, dupã ei, nemiscatã si neschimbatã. Iar fiinta comunã sau
dumnezeirea neimpãrtitã.
98. Mãrturisesc unitatea in Treime si Treimea
in unitate, ca una ce se imparte neimpãrtit si se uneste impãrtit.
99.
Stiu pe Tatãl ca inceputul (principiul) cel unul al tuturor: al Fiului si al Duhului,
ca nãscãtor si ca izvor vesnic, impreunã vesnic, impreunã nesfarsit, nehotãrnicit,
de o fiintã si nedespãrtit; iar al fãpturilor, ca Fãcãtor, Proniator si Judecãtor,
prin Fiul adicã si in Duhul Sfant. "Cãci din El si prin El si spre El sunt
toate; Lui fie slava in veci. Amin .
100. Pe Fiul si pe Duhul Sfant le
zic iarãsi impreunã vesnici cu Tatãl, dar nu impreunã fãrã de inceput (principiu).
impreunã vesnici cu Tatãl, ca fiind impreunã cu Tatãl din nesfarsit. Dar nu impreunã
fãrã de inceput, nefiind fãrã cauzã. Cãci sunt din El, desi nu dupã El, ca lumina
din soare, precum s-a spus mai-nainte. Le zic, iarãsi, si fãrã de inceput, cand
se intelege inceputul din timp, ca sã nu fie cugetate sub vreme cele din care
este vremea. Deci nu sunt fãrã de inceput in privinta cauzei, dar sunt fãrã de
inceput in privinta vremii, fiind mai inainte de orice vreme si de orice veac
si mai presus de veac si de vreme, prin ele fiind tot veacul si toatã vremea si
cele din veac si cele din vreme; si ele fiind, precum s-a spus mai-nainte, impreunã
vesnice cu Tatãl, Cãruia impreunã cu ele I se cuvine slava si stãpanirea, in vecii
vecilor, Amin.
|
