CUVIOSUL SI DE DUMNEZEU PURTĂTORULUI
PĂRINTELE NOSTRU PETRU DAMASCHIN
1. Cunostinta vine ca soarele si
nebunul isi inchide cu voi ochii sau libera alegere, prin putina
credinta sau lene si indata trimite cunostinta in
camara uitarii, prin nelucrarea care vine din trandavie. Caci
din neintelepciune vine trandavia, din aceasta nelucrarea si
prin aceasta uitarea. Iar din uitare vine iubirea de slava. Din acestea se
naste iubirea de argint, radacina tuturor relelor si prin
ea vine imprastierea in cele ale vietii, din care se naste
totala necunostinta a darurilor lui Dumnezeu si a pacatelor
proprii. Iar din aceasta salasluirea celorlalte patimi, adica
ale celor opt capeteni ale lor: a lacomiei pantecelui, din care vine
curvia; din acestea iubirea de argint, din care se naste mania, cand
cineva nu dobandeste lucrul dorit sau nu-si implineste voia sa,
din ea vine intristarea, prin care se naste nepasarea; apoi slava desarta
din care vine mandria. Din acestea vine apoi toata rautatea, patima si
pacatul, prin care cel care e covarsit de ele ajunge la deznadejde,
la pierzanie totala, la caderea de la Dumnezeu si la asemanarea
cu dracii, precum s-a mai spus.(pg.36-37; 34, ed 76)
2. Si nimeni nu este pricinuitorul pierzaniei
sale, decat voia sa. Iar al mantuirii este Dumnezeu, Care a daruit dupa
existenta fericita, cunostinta si puterea, pe care nu le
poate avea omul in afara de harul lui Dumnezeu. (pg.37;35)
3. Dar cel care vrea sa faca binele, sa
ceara prin rugaciune de la Dumnezeu si indata i se da
lui cunostinta si putere, ca sa se arate ca harul
i se trimite cu dreptate de la Dumnezeu.(pg.38; 35)
4. Caci diavolul, pierzand cunostinta
lui Dumnezeu prin nerecunostinta si mandrie, a ajuns cu
necesitate nestiutor. De aceea nu poate sti de la sine ce sa faca,
ci vede pe Dumnezeu ce face sa ne mantuiasca si din aceasta invata
viclenia si se sileste sa faca cele asemanatoare
spre pierzarea noastra.(38-39; 36)
5. Caci cel ce se roaga cu gura se roaga
aerului, nu lui Dumnezeu, fiindca Dumnezeu ia seama la minte nu la gura.(40)
6. ... nici socotite bune nu sunt bune, fie ca le
implinim cand nu e vremea
lor sau fara trebuinta sau fara
vrednicie sau cugetand fara cunostinta la cele spuse.
Caci nu numai in legatura cu Scriptura, ci si cu oricare intrebare
ce se nimereste, daca nu sunt cu luare aminte amandoi si cel intrebat
si cel ce intreaba se indeparteaza de intelesul cel
adevarat si se alege cu o paguba nu mica.(41)
7. Smerita cugetare e mai presus de fire, deoarece cel
smerit se indeletniceste cu toata virtutea si nefiind dator cu
nimic, se face pe sine indatorat si mai prejos de toti. Dar cel
recunoscator fiind dator isi recunoaste datoria.(41-42)
8. Orice om, daca vrea sa se mantuiasca,
nimeni nu-l poate impiedica, nici vremea, nici locul, nici indeletnicirea.
Numai sa nu se foloseasca de un lucru pe care vrea sa-l faca
impotriva firii lui si sa-si indrepte orice cugetare cu dreapta
socoteala, dupa scopul dumnezeiesc. Fiindca nu cele ce se fac
sunt de trebuinta, ci gandul prin care se fac. Nici nu pacatuim
fara de voie daca nu consimtim mai inainte de buna
voie cu gandul si nu cadem in robie. La fel greselile facute
intru nestiinta vin din cele intru cunostinta.(42)
9. Dumnezeu nu ne-a zidit spre manie, ci spre
fericire, ca sa ne bucuram de bunatatile Lui si sa
ne aratam cu multumire si cu recunostinta fata
de Binefacator. Dar negrija noastra in a cunoaste darurile
Sale ne-a adus la trandavie. Iar aceasta ne-a dat pe mana uitarii, de
la care a imparatit peste noi nestiinta.(43)
10. Iar din cunostinta sau cumintenie
se naste infranarea si rabdarea. Fiindca cel intelept isi
stapaneste voia sa si rabda pentru aceasta, socotindu-se pe
sine nevrednic de cele dulci se arata nemultumitor si recunoscator
Binefacatorului temandu-se ca nu cumva, prin multe bunatati
pe care le-a daruit Dumnezeu in veacul acesta sa se pagubeasca
in cel viitor.(pg.44)
11. Caci smerita cugetare este roada cunostintei,
iar cunostinta roada incercarilor.(45)
12. Celui ce se cunoaste pe sine i se da
cunostinta tuturor. Si cel ce se supune lui Dumnezeu supune siesi
tot cugetul trupesc, iar dupa aceasta i se vor supune lui toate, cand va imparati
smerenia in madularele sale.(45)
13. Fiindca obisnuinta invechindu-se
capata putere de fire. Caci fie ca e obisnuinta
buna, fie ca e rea, timpul o hraneste, cum materiile hranesc
focul.(47)
14. Acum insa, fiindca nu vrem nici cei din
ascultare, nici cei de la conducere, sa parasim voile noastre,
nici unul nu mai sporeste. Ramane asadar sa fugim de oameni
si de lucrurile vietii si sa umblam in calea imparateasca
si sa ne linistim cu unul sau cu doi si sa cugetam
ziua si noaptea la poruncile lui Hristos si la toata
Scriptura.(48)
15. Intalnirile nu lasa mintea sa-si
vada nici greselile sale, nici uneltirile dracilor ca sa se pazeasca
omul pe sine, nici binefacerile si tot felul de griji ale lui Dumnezeu, ca
sa dobandeasca din acestea cunostinta de Dumnezeu si
smerenie. De aceea cel ce vrea sa mearga pe un drum scurt la Hristos,
adica prin nepatimire si cunostinta si sa
ajunga cu bucurie la desavarsire sa nu abata in alte parti,
adica la dreapta si la stanga, ci in toata vietuirea lui sa
calatoreasca cu sarguinta pe calea imparateasca.
Sa se fereasca de prisosiri si lipsuri, amandoua pricinuind placerea
si sa nu-si intunece mintea nici cu multimea mancarurilor,
nici cu intalnirile, nici sa si-o faca roaba prin imprastieri.
De asemenea sa nu-si tulbure cugetarea cu postul prelungit si cu
privegherea.(48-49)
ARĂTARE TREBUINCIOASĂ SI PREA FRUMOASĂ
DESPRE
CELE SAPTE FAPTE TRUPESTI
16)CEA DINTAI ESTE LINISTEA(ISIHIA)-,sau petrecerea neimprastiata,
ferita de orice grija a vietii, ca astfel omul sa poata, prin departarea de
oameni si
de imprastieri, sa fuga de zgomot si de cel ce umbla racnind ca un leu
cautand pe cineva sa inghita prin intalnirile si prin grijile vietii, si sa
aiba o singura grija, cum sa placa lui Dumnezeu, si sa-si faca sufletul
neosandit in ceasul morti.(pg.50)
17)A DOUA ESTE POSTUL CU MASURA, sau a manca o data pe zi si nu se
satura. Mancarea sa fie de un singur fel, din bucate modeste, care se gasesc
fara
bataie de cap si pe care nu le pofteste sufletul, decat daca nu este
altceva.(pag.50)
18)A TREIA ESTE PRIVEGHEREA CU MASURA; adica a avea jumatate noapte
pentru somn, iar jumatate pentru psalmodie si rugaciune, pentru suspine si lacrimi.
Aceasta pentru ca prin postul si privegherea cu masura trupul sa se faca supus
sufletului, sanatos si gata spre tot lucrul bun, iar sufletul sa capete
barbatie si alinare, ca sa vada si sa faca cele cuvenite.(51)
19)A PATRA ESTE PSALMODIA SAU RUGACIUNEA TRUPEASCA, prin psalmi si
ingenuncheri ca sa osteneasca trupul si sa smereasca sufletul, ca sa fuga
vrasmasii nostri draci, si sa se apropie prietenii nostriii ingerii si sa
cunoasca omul de unde primeste ajutor, ca nu cumva sa se mandreasca din nestiinta
socotind ca lucrurile sunt ale sale si sa fie parasit de Dumnezeu ca sa-si
cunoasca neputinta sa.(51)
20)A CINCEA ESTE RUGACIUNEA DUHOVNICEASCA, facuta cu mintea care se
fereste de orice gand, stand mintea in cele zise si cazand la Dumnezeu cu frangeri
negraite, cere sa se faca numai voia Dumnezeiasca intru toate faptele si
cugetarile sale neprimind nici un gand sau figura, sau culoare sau lumina, sau
peste tot altceva si ca una ce priveste numai la Dumnezeu si vorbeste numai cu
El a ajuns fara forma, fara culoare si fara figura, caci aceasta este
rugaciuneacurata, ce se cade sa o aiba cel lucrator. Iar celui contemplativ i
se cuvin altele mai mari decat acestea.(49)
21)A SASEA ESTE CITIREA CUVINTELOR SI VIETILOR PARINTILOR, nedandu-si
auzul dogmelor straine sau altor invataturi, mai ales celor eretice. Aceasta
pentru a invata din Dumnezeiestile Scripturi si din dreapta socoteala a
Parintilor cum sa biruiasca patimile si sa dobandeasca virtutile; si ca sa se
umple mintea lui de cuvintele Duhului Sfant si sa uite cuvintele si gandurile
necuvincioase de mai inainte, pe care le-a auzit fiind in afara de chilie, si
careprin multa convorbire a rugaciunii si citirii sa ajunga sa aiba cugetari
bune. De fapt rugaciunea ajutata de citirea in liniste, si citirea de
rugaciunea curata, cand cineva ia aminte la cele spuse si nu citeste sau canta
in fuga. Altfel nu poate cuprinde cum trebuie intelesul lor, din pricina
intunericului patimilor. Pe langa aceasta adese ori ratacim prin inchipuirea de
sine. Mai ales patesc aceasta cei ce-si inchipuie ca au intelepciunea acestei
lumi, nestiind ca avem nevoie de cunostinta prin faptuire, ca sa intelegem
acestea. Si cel ce vrea sa invete cunostinta lui Dumnezeu nu trebuie sa se
foloseasca numai de auzire, pentru ca altceva este auzirea si alceva fapta.
Caci precum numai din auzire nu poate ajunge cineva mestesugar, ci castiga
deprinderea mestesuguluilucrand si vazand si multe gresind si indreptandu-se de
cei iscusiti prin rabdare si prin taierea voilor sale si dupa vreme indelungata,
asa si cunostinta duhovniceasca nu se naste numai din cugetare ci se da de
Dumnezeu dupa har celor smeriti la cuget. Ca cel ce citeste Scripturile pare sa
le cunoasca in parte, nu e de mirare, mai ales daca e lucrator. Dar unul ca
acesta nu are cunostinta lui Dumnezeu, ci trebuie sa asculte cuvintele celor ce
au cunostinta. Deci cei ce au scris au avut adeseori cunostinta. de Dumnezeu,
ca si prooroci dar el inca nu. Drept aceea si eu culegand deasemenea din
Dumnezeiestile Scripturi, si neinvrednicindu-ma sa aud de la Duhul, am auzit de
la cei ce au auzit de la Acela, cum aud unii despre o cetate sau om, de la cei
ce le-au vazut pe acestea.(53)
22)A SAPTEA ESTE INTREBAREA CELOR EXPERIMENTATI, despre orice cuvant
sau fapta ca nu cumva din necercare, sau din placerea de sine, inchipuindu-si
ca stie cum trebuie, nestiind inca nimic, cum zice Apostolul.
Pe urma dupa toate aceste fapte trupesti, monahul trebuie sa aiba
rabdare in toate cele ce vin asupra lui; pe care vrea Dumnezeu sa le ingaduie
spre invatarea, spre cercarea si spre cunoasterea slabiciunii sale. Sa nu se
faca indraznet si sa nu-si piarda nadejdea, orice rau sau orice bine i s-ar
intampla. E dator sa se fereasca de orice vis, de orice vorba si de lucru fara
rost si sa cugete pururea la numele lui Dumnezeu, mai des decat rasufla, in
toata vremea si locul si lucrulu, si sa cada la El din suflet, adunandu-si
mintea din toate gandurile lumii si cautand sa faca voia lui Dumnezeu. Atunci
incepe mintea sa-si vada greselile sale ca nisipul marii. Si acesta este
inceputul luminarii sufletului si dovada sanatatii lui. Atunci sufletul ajunge
zdrobit si inima umilita incat se socoteste pe sine mai prejos de toti cu
adevarat. Atunci incepe sa inteleaga binefacerile lui Dumnezeu, cele din parte
si cele din obste, cele aflatoare in Dumnezeiestile Scripturi, si greselile
sale. De atunci pazeste poruncile intru cunostinta, de la cea dintai la cea din
urma. Fiindca Domnul le-a pus ca pe o scara si nu poate cineva sa treaca peste
una ca sa ajunga la alta, ci trebuie sa inainteze ca pe niste trepte, de la cea
dintai la cea de a doua si de la ea la cea de a treia, pana ce-l vor face pe om
Dumnezeu, prin harul Celui ce le-a daruit pe ele celor ce hotarasc sa le
implineasca.(53-54)
23)Caci blandetea e materia smereniei, iar aceasta este usa
nepatimirii. Si prin aceasta, cel ce-si cunoaste firea sa intra la dragostea
desavarsita care nu cade.(58)
24)...Cel ce a gustat din dulceata poruncilor, stie ca poruncile il duc
treptat la urmarea lui Hristos. Acela doreste mult dorirea celorlalte, icat
pentru ele dispretuieste adeseori si moartea. Simtind putin enele din tainele
lui Dumnezeu, ascunse in Dumnezeiestile Scripturi, inseteaza mult sa le
cuprinda. Si cu cat capata mai multa cunostinta, arde mai mult ca unul ce bea flacara.
Iar fiindca dumnezeirea nu poate fi cuprinsa de nimeni, ramane pururea
insetat.(58)
25)Pe cat se ingrijeste cineva mai mult de evlavie sau de faptuire, pe
atat se lumineaza mintea mai mult intru cunosinta.(59)
26)Iar milostiv este cel ce miluieste pe aproapele di cele ce le-a
primit el de la Dumnezeu, fie bani, fie mancari, fie tarie, fie cuvant spre
folos, fie rugaciune, fie putere de a mangaia pe cel ce are nevoie de ea.(59)
27)De asemenea el socoteste ca prin frate Dumnezeu insusi are trebuinta
de el si se face indatoratul Lui; apoi ca fara ceea ce se cere de la el,
saracul poate trai, dar ca fara sa-l miluiasca pe acela, dupa puterea sa , nu
poate el sa traiasca si sa se mantuiasca.(59)
28)Ci neavand peste tot ceva cu ce sa miluiasca, sa aiba induiosare
pentru toti, ca sa ajute pe cei ce au trebuinta din cele ce poate, desfacut de
orice impatimire, fata de lucrurile vietii dar avand impatimire fata de oameni.
Ba nici nu trebuie sa invete pentru slava desarta cel ce nu si-a aratat intai
mila cu lucrul, zicand ca foloseste sufletele celor slabi, in vreme ce e cu
mult mai slab decat pe cei care crede sa-i foloseasca. Fiindca tot lucrul isi
cere vremea lui si o dreapta socoteala, ca sa nu se faca ceva ne la vreme, sau
fara trebuinta. Caci celui slab ii este mai bine fuga de toate si neaverea e cu
mult mai buna decat milostenia.(60)
29)''Fericiti cei curati cu inima''(Matei 5,8), acestia sunt cei ce au
dobandit toata virtutea dupa sfintele cuvinte, au ajuns sa vada lucrurile dupa
fire.(60)
30)Fericiti, zice, cei facatori de pace. Acestia sunt cei ce au facut
pace in sufletul si trupul lor, supunand trupul duhului, ca sa nu mai pofteasca
trupul impotriva duhului, ci sa-l calauzeasca precum voieste, daruindu-i
cunostinta dumnezeiasca, prin aceasta, unul ca acela poate sa rabde prigonirea,
batjocorirea si cuvantul rau, pentru dreptate si se bucura ca, plata lui multa
este in ceruri(Matei 5,10).
Caci toate fericirile fac Dumnezeu dupa har pe omul care a ajuns
bland, doritor a toata dreptatea, milostiv, nepatimitor, facator de pace,
rabdand toata durerea cu bucurie pentru dragostea lui Dumnezeu si a
aproapelui.(60)
31)Caci daca se va opri cineva de la toate si se va ingriji numai de
faptele trupesti si sufletesti, numite de Parinti, evlavie,iar pe de alta parte
nu va crede in nici un vis si in nici un gand propriu, care nu are marturie din
Scriptura, si va fugi de toata intalnirea desarta, ca sa nu auda si sa nu
citeasca nimic fara rost, si mai ales ceva despre erezii, se vor inmultii in el
lacrimile intelegerii si ale bucuriei, incat sa poata bea din multimea lor, si
va ajunge la cealalta rugaciune, cea curata, care se cuvine vazatorului
(contemplativului).(62-63)
32)Caci dupa ce mintea a venit la vederile duhovnicesti, e datoare sa
citeasca in toate Dumnezeiestile Scripturi, ca una ce nu se teme de cuvintele
greu de inteles ale Scripturii, ca cei faptuitori inca si cei slabi din pricina
nepriceperii.(63)
33)De la frica omul trece la evlavie, de la aceasta vine taria, prin
care e sfatul si dreapta socoteala. De la aceasta vine taria, prin ea
intelegerea, si de aceasta vine omul la intelepciune.(63)
34)Iar felurile intelepciunii sunt patru: chibzuinta sau cuostinta
lucrurilor ce trebuie sau nu trebuie facute si privegherea mintii;
neprihanirea, care sta in pastrarea sanatoasa a cugetului, ca sa se poata
infrana de la orice lucru, cuvant si gand ce nu place lui Dumnezeu, barbatia,
sau taria si staruinta (rezistenta) in ostenelile incercarilor celor dupa
Dumnezeu; dreptatea, adica impartirea care da tuturor la fel.(64)
35)Caci cine zice ca stie cum trebuie numai din auz minte. Findca
mintea omului nu poate sa urce vreodata la cer fara vreun povatuitor; iar
neurcandu-se si nevazand nu poate spune ceea ce n-a vazut.(64)
36)Caci a te inchipuii ceva nu te lasa sa ajungi ceea ce te inchipui, zice
Sfantul Maxim.(64)
37)Cand cineva intru cunostinta cunoaste ca nu cunoaste. Si este o
nestiinta mai jos de orice nestiinta, cand cineva nu cunoaste ca nu cunoaste.
Deci este si o cunostinta cu nume mincinos, cand socoteste cineva ca stie,
nestiind nimic, cum zice Apostolul.(65)
38)Caci din nesimtire multa ne socotim noi cei multi ca suntem ceva,
nefiind nimic.(66)
39)Cei trei uriasi ai diavolului: trandavia, uitarea si nestiinta.(39)
40)Caci cel ce uraste mustrarea arata vadit mandrie, zice Scararul, iar cel ce
alearga spre se dezleaga de legatura.(66)
41)Zice Damaschinul, ca virtutile trupesti sunt mai degraba unelte ale
virtutilor.(67)
42)Deasemenea fara linistire si fara taierea voilor propri nu poate
cineva sa invete vreun mestesug dupa stiinta si amanuntimea.(67)
43)* Dar fericiti sunt cei ce se linistesc in intregime, fie ascultand
de vreun faptuitor isihast, fie linistindu-se si iesind din toate grijile,
intru ascultarea de voia dumnezeiasca, cu osardie si cu sfatul celor incercati,
in orice indeletnicire cu cuvintele si cu intelesurile.(67)
44)Sa nu ne ingrijim despre cum vor trai saracii si cum se vor
imbogatii iubitorii de lume, nici sa ne facem griji nebunesti despre lucrurile
vietii, cum zice dumnezeiescul Hrisostom.(68)
45)Pentru ca grija de viata nu lasa pe cineva sa se ingrijeasca de
sufletul sau si sa-l cunoasca cum se afla, ca cel ce se linisteste si ia
aminte la sine.(68)
46)Fara atentie si fara privegherea mintii, e cu neputinta sa ne
mantuim si sa ne izbavim de diavol, care umbla racnind ca un leu pe cine sa
inghita; cum zice Damaschin.(68)
47)Urechea celui ce se linisteste aude lucruri neobisnuite (Isaia). Si
iarasi:''Linistiti-va si cunoasteti''.(71)
48)Iar vederile duhovnicesti, precum socotesc, sunt opt:
-Cea dintai este cunostinta necazurilor si a ispitelor vietii acesteia,
cum zice Sfantul Dorotei, si ea se intristeaza de toata paguba, pe care a
patimit-o firea omeneasca de la pacat.
-A doua este cunoasterea greselilor noastre si a binefacerilor lui
Dumnezeu, cum zice Scararul, Isaac si multi altii dintre Parinti.
-A treia este cunostinta lucrurilor infricosate dinainte de moarte,
cum se scrie in dumnezeiestile Scripturi.
-A patra, intelegerea petrecerii Domnului nostru Iisus Hristos in lumea
aceasta si a lucrurilor si cuvintelor ucenicilor Lui, ale celorlalti sfinti
Mucenici si ale cuviosilor Parinti.
-A cincea este cunostinta firii si a prefacerilor lucrurilor, precum
zic Sfintii Parinti Grigorie si Damaschin.
-A sasea este contemplarea celor ce sunt, adica cunostinta si
intelegerea fapturilor sensibile ale lui Dumnezeu.
-A saptea este intelegerea fapturilor inteligibile ale lui Dumnezeu.
-A opta este cunostinta despre Dumnezeu, asa-numita teologie.
Acestea sunt deci cele opt vederi. Cele dintai trei se cuvin celui
ce este inca faptuitor, ca prin multe si amare lacrimi, sa-si poata curatii
sufletul sau de toate patimile si sa primeasca apoi prin har pe celelalte. Iar
celelalte cinci se cuvin contemplativului (vazator) sau cunoscator, pentru ca
pazeste bine si implineste neincetat faptele trupesti si morale, sau
sufletesti, prin care se invredniceste de simtirea vadita si intelegatoare a
acestora.(73)
49)Caci cel ce nu doreste nimic se izbaveste prin piorunca de toate
relele din vecul de acum si din cel viitor.(94)
50)Tot necazul care se sufera cu rabdare e bun si folositor, iar cel
care nu e suferit astfel este semn al lepadarii de la Dumnezeu si e fara folos.
Si daca nu se vindeca cineva de aceasta prin smerita cugetare, nu are alt leac.
Fiindca cel cu cuget smerit se ocareste si se invinovateste pe sine cand ii vin
necazuri, si nu pe altcineva.(112)
51)Si ajunge vederea unui singur inger spre toata infricosarea. Caci ce
a patimit Daniil cel intocmai ca un inger, vazand pe inger?(113)
52)Ingerii, zice, lumineaza pe oameni, iar ei primesc luminarea de la
arhangheli si aceeia de la incepatori, si asa fiecare ceata primeste luminarea
si cunostinta de la alta.(113)
53)Tot cuvantul Scripturii este fara de prihana.(116)
54)Caci intelesurile ce vin de la sine, fara cercetare, in mintea celor
ce se linistesc dupa Dumnezeu, sunt vrednice de primit, zice Sfantul
Isaac.(116-117)
55)Fiindca nu este pe pamant un mai mare nebun ca acela care sileste
intelesul Scripturii, sau il defaima, pentru asi intemeia cunostinta, mai bine
zis necunostinta
sa.(117)
56)Caci asa se cuvine sa fie purtarea celor sarguinciosi, sa aiba minte
cand la contemplarea celor sensibile, cand la cunoasterea celor inteligibile si
la ceea ce e fara chip; si iarasi; cand la vreun inteles al Scripturii, cand la
rugaciunea curata. Iar trupul, cand la citire, cand la rugaciunea curata, cand
la lacrimi pentru sine insusi sau pentru altcineva din compatimirea cea dupa
Dumnezeu, cand la lucru spre ajutorul vreunuia care e neputincios sufleteste
sau trupeste.(118)
57)Dupa multa osteneala, cel fara patima ajunge fara grija, ca unul ce
a biruit patimile.(119)
58)E drepr ca si celui patimas i se pare ca se simte bine dar din
orbire. Numai cel ce se nevoieste are osteneala si razboiul din vointa de a
birui patimile si de a nu putea. Pentru ca unul ca acesta este lasat uneori
biruit de cei ce-l vatama, ca sa uite obisnuinta lui dintai. Ca de nu fuge mai
intai de imprastiere si nu-si castiga tacerea desavarsita, nu poate ajunge sa
aiba ceva fara patima, sau sa graiasca pururea cele bune, Simplu graind, la tot
lucru se cuvine fuga desavarsita de imprastiere, ca sa nu fie tras cineva de
obisnuinta de mai inainte. Dar nimeni sa nu-si inchipuie din nestiinta, auzind
despre smerita cugetare, nepatimire si cele asemenea, ca le are pe acestea, ci
e dator sa caute semnul fieacarui lucru si sa-l afle in sine.(119)
59)Iar semnele smeritei cugetari sunt: Avand cineva toata virtutea
trupeasca si sufleteasca, sa se socoteasca pe sine si mai dator lui Dumnezeu,
ca unul ce a luat multe prin har, nevrednic fiind.(119)
60)Iar semnul nepatimirii poate, acesta este: a ramane in toate
netulburat si fara teama, ca unul ce a primit sa poata toate prin harul lui
Dumnezeu, dupa Apostol.(120)
61)Cele ce se fac fara silire nu sunt fapte, cum zice Sfantul Isaac, ci
mai degraba daruri. Iar daca dupa prima osteneala a si venit odihna, ea este
plata infrangerii, si nu trebuie sa te lauzi cu ea. Caci nu cei ce iau plata
sunt laudati, cei ce se silesc in lucrare si nu iau nimic.(120)
62)Nimeni nu poate sa ne faca rau, daca nu vrem noi.(121)
63)Dar chiar daca se vede pe sine stand degeaba si pierdut, sa nu se
inspaimante, caci va veni la zdrobirea sufletului si la lacrimi indurerate, de
nu va iesi din chilie. Si iarasi de va avea multa ravna la toata lucrarea duhovniceasca
si lacrimi, sa nu socoteasca aceasta bucurie, ci inselaciune si pregatire de
razboi (122)
64)Deaceea vrasmasul incearca orice mestesug ca sa desfaca pe om de
isihie(liniste) si sa-l faca sa cada in ispita si sa se afle in oarece fel
necredincios.(123)
65)Caci infranarea totala si neinfranarea sunt cele care aduc
neputintele. Iar infranarea si schimbarea mancarurilor de fiecare data se fac
pricinuitoare ale sanatatii, ca sa se pastreze fara placeri si fara boala si sa
fie impreuna lucrator spre dobandirea virtutilor.(128)
66)Caci cel ce a primit darul luarii aminte la dumnezeiestile
Scrip[turi, cum zic Parinti, afla tot binele ascuns in toate Scripturile.(128)
67)Fiindca cunostinta dumnezeiasca este un dar, iar stiinta cuvantului,
este o invatatura omeneasca ca celelalte invataturi ale lumii acesteia, si nu
ajuta la mantuirea sufletului. Aceasta se vede la elini.(128)
68)Iar citirea se face spre a aminti celor ce stiu cele spuse din
cercare si spre a invata pe cei necercati. Marele Vasile zice ca atunci cand
Dumnezeu afla o inima curata de toate lucrurile si invataturile lumesti, Isi
scrie in ea dogmele Sale ca pe o tablita nescrisa. Iar aceasta o spun, ca sa nu
citeasca cineva cele ce nu slujesc la a bineplacea lui Dumnezeu.(128)
69)Daca este inca faptuitor, sa citeasca vietile si cuvintele
Parintilor, iar daca harul l-a ridicat la cunostinta Dumnezeiasca, sa citeasca
toate scriptiurile dumnezeiesti.(128-129)
70)Ratacirea gandului sete inceputul pacatiuirii, cum zice Sfantul
Isaac. Iar cel ce vrea sa fuga de acesta cu desavarsire se cade sa petreaca
mult timp in chilie. Si daca e supus tradaviei sa lucreze putin, ca si cel
nepatimitor si cunoscator, spre folosul altora si spre ajutorul celor
neputinciosi.(129)
71)Nici un lucru care se face dupa Dumnezeu, cu smerenie, nu este
rau.(130)
72)Tot ce este afara de trebuinta neaparata, adica tot ce nu ajuta la
mantuirea sufletului, su la viata trupului, i se face piedica celui ce vrea sa
se mantuiasca.(130)
73)Daca este cineva smerit cu cugetul, trebuie sa aiba toata virtutea
si sa creada ca este mai prejos decat toata faptura, ca unul ce datoreaza mai
mult. Iar de nu are simtirea aceasta, insasi aceasta este dovada ca e mai rau
decat toata faptura, chiar daca s-ar parea ca are petrecerea intocmai cu
ingerii.(143)
74)Nu trebuie sa deznadajduim, daca nu suntem cu se cuvine sa fim.(134)
75)Caci cel ce pacatuieste fara puterea de a se pocai, dar nu
deznadajduieste, neaparat se va socoti pe sine mai prejos decat toata zidirea
si nu va indrazni sa osandeasca sau sa ocarasca pe vreun om, ci mai degraba se
minuneaza de iubirea de oameni a lui Dumnezeu si e plin de recunostinta fata de
Facatorul de bine si poate si alte bunatati.(135)
76)Precum cel patimas si inca nepartas de lumina cunostintei se afla in
mare primejdie daca are stapanire peste vreunii, zice Damaschin, asa si cel ce
a luat nepatimire de la Dumnezeu si cunostinta duhovniceasca, daca nu foloseste
si alte suflete. Caci nimic altceva nu foloseste celui neputicios, ca alergarea
in liniste, nici celui patimas si fara cunostinta, ca supunerea in ea.
Deasemenea nimic nu e mai bine ca a-si cunoaste cineva nestiinta si neputinta
proprie, si nimc nu e mai rau ca a nu le cunoaste pe acestea. La fel nu e alta
patima mai urata ca ingamfarea, nici mai vrednica de ras, ca iubirea de argint,
care e radacina tuturor relelor.(136)
77)Iar obisnuinta dainuind, primeste putere de fire, zice Marele
Vasile.(136)
78)Deci cel ce s-a silit putin a biruit pe vrasmasi, iar cel ce s-a
lenevit putin s-a intunecat si s-a pierdut.(137)
79)Nimic nu obisnuieste, zice Marele Vasile, sa intunece cugetarea asa
de mult, ca rautatea, nici sa lumineze mintea, ca citirea in liniste, nici sa
aduca o durere mai naprasnica sufletului, ca gandul mortii, nici sa
pricinuiasca sporirea nevazuta, ca ocararea de sine si taierea voilor proprii;
sau pirderea nevazuta, ca parerea de sine si placerea de sine. Nimic nu
pricinuieste departarea de Dumnezeu si pedepsirea omului credincios, cum o face
cartirea, nici nu duce asa usor la pacatuire ca zapaceala si vorba multa. Nu
este lucru care sa duca asa de repede la dobandirea virtutii, ca singuratatea
si adunarea mintii, nici la recunostinta si multumire, ca cugetarea la darurile
lui Dumnezeu si la rautatiler noastre. Nimic nu sporeste facerile de bine, ca
vestirea lor cu lauda; si nimic nu obisnuieste sa aduca mantuire si
intelepciunea Duhului cum e calea imparateasca, ce se tine departe in toate,
atat de ceea ce eprea mult, cat de ceea ce e prea putin. Si nu este alta
virtute ca sa cuprinda voia Dumnezeiasca, ca smerita cugetare si parasirea
ocarui gand si orcarei vointi proprii. Nu este ceva care sa ajute la tot lucru
bun ca rugaciunea curata, nici piedica la dobandirea virtutilor, ca
imprastierea si ratacirea cugetarii, chiar daca e de scurta vreme. Caci cu atat
are cineva mai multa curatie, cu atat isi apare ca pacatunind mai mult, prin
aceea ca vede; si cu cat pacatuieste mai mult, cu atat se intuneca mai mult,
chiar daca isi apare avand curatie. Si iarasi cu cat are cunostinta mai multa,
cu atat isi apare mai lipsit de cunostinta; si cu cat isi cunoaste mai putin
nestiinta sa, si cunostinta cea duhovniceasca cea din parte, cu atat i se pare
ca e mai cunoscator. Si cu cat rabda cel ce se nevoieste mai mult necazurile,
cu atat va birui mai sigur pe vrasmas; si cu cat se nevoieste cineva sa faca
mai mult bine intr-o zi cu atat se face mai indatorat pentru toate zilele
vietii sale, zice Sfantul Maxim.(137-138)
80)Cel ce cere un lucru de la aproapele e dator, cu mai multa dreptate,
sa-l ceara de la sine. Caci precum sunt daori pacatosii sa tremure de Dumnezeu
fiindca l-au maniat, tot asa sunt datori cei ce au fost acoperiti de harul Lui
in neputinta lor gata de deznadajduire, sa tremure cu mult mai vartos ca unii
cei datoreaza multe. Si precum mare prapastie este necunoasterea Sfintelor
Scripturi, cum zice Sfantul Epifanie, la fel si mai rau este neascultarea intru
cunostinta.(138)
81)Nu fi iubitor de tine, zice, Sfantul Maxim si vei fi iubitor de Dumnezeu,
nu-ti fi placut tie, si vei fi iubitor de frate.(139)
82)Rug:'' Fie ca vreau, fie ca nu vreau, mantuieste-ma''(141)
83)Findca daca nu afla mintea altceva mai de pret decat lucrurile
sensibile, nu-si intoarce pofta spre aceea, ca sa paraseasca cele cu care s-a
obisnuit vreme indelungata. Deci precum cei iubitori de oameni si nepatimasi nu
se vatama mult de lucrurile lumii, pentru ca le chivernisesc bine, asa si cei
ce au daruri mari, pentru ca pun in seama lui Dumnezeu ispravile lor.(143-144)
84)Tuturor le este
de folos linistea si fuga de unele lucruri si anumiti oameni. Dar mai ales
celor patimasi si slabi.(144)
85)Daca nu se face
cineva nepatimas, nu-i trimite Sfantul Dumnezeu Duhul Sau Cel Preasfant, ca nu
cumva sa se afle inca atras din obisnuinta spre patimi si sa se faca vinovat in
fata Duhului Sfant, celui salasluit in el si mai mare osanda sa aiba.(145)
86)*De aceea, nici
un lucru indoielnic nu trebuie sa-l faca cineva, s-au sa-l hotarasca ca buna,
afara de cazul ca nu poate sa traiasca sau se mantuiasca fara el. Sa intrebe pe
cei incercati, sau sa-si castige asigurarea din credinta cea tare si din
rugaciune, inainte de a fi ajuns la desavarsita nepatimire, care face mintea
nebiruita si nemiscata in tot lucrul bun.(145-146)
87)Parintii, zice
cartea batranilor (Patericul), au pazit poruncile, cei dupa ei le-au scris, iar
noi am pus cele scrise in dulapuri(bibleoteci). Chiar daca vrem sa le mai si
citim , nu staruim sa intelegem cele scrise si sa le facem, ci le citim in
fuga, saunsocotind ca facem ceva mare, ne inaltam, nestiind ca mai mult ne
osandim daca nu le implinim cum zice Sf. Ioan Gura de Aur: '' Cel ce a cunoscut,
zice, Domnul, voia Domnului sau''( ), si celelalte. Asadar buna e citirea si
cunostinta, dar cand nu iscodeste cineva viata invatatorului, cum zice
Teologul: ''Nu cauta vrednicia de crezare a celui ce te invata, sai iti
vesteste, si cum zice Domnul:'' Cate va vor zice voua preotii'' si celelalte.
Caci nici o vatamare nu-i vine vreunuia care intreaba, din faptele celui ce-l
invata pre el, dar iarasi nici un folos, daca nu lucreaza insusi. Pentru ca fiecare
va da socoteala pentru sine, invatatorul pentru cuvantul sau, iar auzitorul
pentru ascultarea lui cu lucrul.(146)
88)Asadar
bunatatea si dreptatea lui Dumnezeu daca traim dupa
fire, ne sunt pricinuitoare a tot binele, iar daca le folosim rau, ne
pricinuieste munca cea vesnica . (147)
89) Dar mai
buna decat toate cele spuse, este rabdarea necazurilor . Cel ce s-a
invrednicit de acest mare dar este dator sa multumeasca lui Dumnezeu, fiindca
la impartasit de o binefacere mai mare.(149)
90) Toate cele ce
sunt le-a facut Domnul spre folosul nostru .(151)
91) Noua
celor ce iubim binele inca de frica muncilor si a incercarilor, nu ne
este deloc de folos linbertatea, ci paza si fuga de lucruri, ca si prin
departarea celor ce vatama neputinta noastra, sa putem lupta cu gandurile.(158)
92)Caci Natanail
se talcuieste ''ravna de Dumnezeu''.(159)
93)Cci este obiceiul
dumnezeie[tii Scripturi zice Marele Vasile, s\ numeasc\ pe om mai mult dup\
virtutea lui dec`t dup\ na[tere (159)
94)
Imprastierea este pricina intunecarii mintii (161)
95) Fiindca
cel ce cauta cu lucrul, acela vede paguba si castigul in lucrul
cu care se indeletniceste, zice Sf. Isaac, ci acela poate da sfat altora,
ca unul ce l-a patit, adeseori si l-a invatat de
cercarea. Pentru ca sunt , zice, lucruri bune la aratare, dar ascund
o paguba destul de insemnata; si sunt altele rele la
aratare, dar cuprind in ele cel mai mare castig.
De aceea, zice ,
nu este tot omul vrednic de incredere, ca sa dea sfat celor ce
cauta, ci numai acela care a luat de la Dumnezeu darul deosebirii si
a dobandit din staruirea in nevointa o minte
stravazatoare, cum zice Sf. Maxim. Iar aceasta trebuie sa
fie cu multa smerenie si sa nu dea sfaturi tutror, ci numai
celor ce le cer de bunavoie, si-l intreaba nesilit, si
invata dupa randuiala, sa faca asa c prin
smerenie si prin intrebarea de bunavoie a celui ce intreaba,
sa se intipareasca cuvantul in sufletul celui ce-l aude, si
sa se incalzeasca din credinta, vazand pe
sfatuitor bun asemenea sfatuitorului aceluia minunat, pe care l-a
numit Isaia Prorocul ''Dumnezeu tare, biruitor …''(162)
96)Caci cel
ce vrea sa indrume sau sa dea sfat cuiva, sau sa-i aduca
aminte de ceva, cum zice Scararul, e dator mai inai sa se
curateasca de patimi, ca sa cunoasca in chip
nemincinos scopul lui Dumnezeu si starea celui ce cere de la el cuvant.
Fiindca nu tutror li se potriveste acelasi leac, chiar daca
neputinmta este poate aceeasi. Pe urma sa se
incredionteze de la cel ce cere sfat, daca face aceasta din faptul
ca e supus cu trup si suflet, sau se roaga de la sine cu
caldura credintei si cauta sfat, fara sa-l
aduca dascalul la aceasta, sau, dimpotriva, il sileste vreo
alta trebuinta spre a se preface ca e datornic sa
auda sfat. (164-165).
97)Din vorba
multa insa, cum zice Solomon, nu lipseste pacatul.
''Fara intrebare de la frati nu trebuioe sa
graiasca cineva, de dragul folosului, ca binele sa se faca
din hotarare libera. Caci apostolii ne cer sa fim nu ca
unii ce stapanesc peste turma, ci ca unii ce ne facem chip turmei.
(165).
98) Caci noi
ne pomenim dand drumul Cuvantului, prin aceea ca ne inchipuim ca avem
o cunostinta mai presus de altii . Si, de fapt, cu cat suntem
mai vinovati, cu atat avem mai multa slobozenie . Pe cand
Sfintii, cu cat sunt mai aproape de Dumnezeu, cu atat se tin pe ei
mai pacatosi zice Sfantul Dorotei. Caci fiind
coplesiti de cunostinta despre Dumnezeu, ca unii ce s-au
impartasit de ea, simt ca nu mai stiu ce sa mai
spuna (166).
99) …ajunge
nebunia, fara alt pacat pentru pierderea sufletului. Caci
cel ce are pacate mici este lasat sa cada in mai mari ,
spune Sfantul Isaac , si cel ce a luat de la Dumenzeu dar, si se
arata cu nemultumire, isi pregateste pierderea acestui
dar, fiindca s-a facut nevrednic pe sine darul lui Dumnezeu, cum zice
Marele Vasile . Caci multumirea se roaga. (167).
100) … unele
lucruri aflatoare in dumnezeiestile Scripturi sunt limpezi si
usor de inteles, iar altele nelamurite si greu de cuprins,
ca prin cele dintai sa ne atraga pe cei mai trandavi la
credinta si la cautarea si a celorlalte, ca sa nu
cadem dintr-o prea mare intelegere in deznadejde si necredinta,
iar prin celelalte, ca sa nu ne atragem o si mai mare osanda,
dispretuind cuvantul inteles, ci ca cei ce vor, ostenindu-se de
bunavoiesa caute cu lucrul cele ascunse si sa aiba
lauda din aceasta, cum zice Gura de Aur. (167)
101) Si simplu,
toata Scriptura si tot cuvantul lui Dumnezeu, sau al unui Sfant sau
al fapturilor sensibile sau inteligibile are un scop ascuns in sine .
Ba chiar orice
cuvant omenesc . Si nimeni nu cunoaste intelesul unui cuvant decat
numai prin descoperire (170).
102) Aceasta este
o socotinta mincinoasa care socoteste ca stie
cele ce niciodata nu le-a stiut …(171).
103) …ne putem
mantui pretutindeni daca parasim voile noastre …(174)
104) …
linistea este mai mare decat toate si fara de aceasta nu ne
putem curati si cunoaste neputinta noastra
si uneltirile dracilor , dar nici puterea si purtarea de grija a
lui Dumnezeu nu o putem cunoaste din cele cantate si citite (174)
105… nu trebuie
sa fie folosit un lucru, sau un cuvant sau o fapta, sau un gand , in
afara de trebuinta neaparata pentru mantuirea sufletului si
pentru viata trupului; si ca fara de dreapta
socoteala, nici cele ce par bune nu sunt primite de Dumnezeu , precum nici
lucrarea cea buna nu poate folosi pe cineva , daca nu se face cu scop
bun. (175).
106) …suntem
datori sa cercetam Scripturile dupa porunca Domnului, ca sa
aflam in ele viata vesnica; si sa luam
aminte la intelesul psalmilor si al troparelor . De asemenea,
sa cunoastem intru cunostinta multa ca nu
cunoastem. Caci zice Marele Vasile, daca n-a gustat cineva din
cunostinta, nu stie de cate este lipsit. (175).
107) … e dator mai
intai ca cineva sa dobandeasca nepatimirea, prin fuga de
lucruri si de oameni nefolositori si numai dupa aceea, cand o
cere vremea, sa povatuiasca pe altii si sa
chiverniseasca lucruri fara de osanda si
fara vatamare , in urma deprinderii intru nepatimire ,
o data ce ajuns la desavarsita lipsa de patimi, dar numai
daca a primit de la Dumnezeu chemare , zice Damaschin, ca Moise, Samuil
si ceilalti proroci si Sfinti Apostoli, spre mantuirea
celor multi. Chiar si atunci sa nu primeasca usor, ca
Moise, Avacum, Grigorie, Cuvantatorul de Dumnezeu si altii
si cum a zis Sfantul Pr?? Despre Sfantul Ioan , ca nu voia
sa paraseasca linistea lui scumpa, macar
ca avea datoria ca Apostol sa propovaduiasca, nu sa
vietuiasca in liniste. (176-177).
108) Caci
parerea de sine si nestiinta fac orbi pe cei ce nu vor
sa vada nicidecum neputinta si nestiinta lor.
(178).
109) Postul
smereste trupul, privegherea lumineaza mintea, linistirea aduce
plansul, plansul boteaza pe om si spala sufletul si-l face
fara de pacat. (178).
110) …
fara plans nu se face curatirea, iar plans in
imprastiere neincetata nu este ; si fara
curatirea sufletului nu se naste incredintarea
neclintita, despartirea sufletului de trup este
primejdioasa . Caci ceea ce nu e vadit, zice Scararul,
poate nu e nici crezut . (178).
111) … dupa
randuiala pavecernitei trebuie sa zicem Crezul, Tatal nostru,
si Doamne miluieste, de multe ori. Si sezand apoi catre
rasarit, ca cei ce plang un mort, sa ne clatinam
capul cu durere din suflet si cu suspin din inima si sa zicem
cuvintele cunostintei ce se intampla sa o avem , incepand
de la cea dintai pana ce ajungem la rugaciune. (180).
112 Marele Vasile
osandind impotrivirea in cuvant, zice catre egumen sa-i dea celui ce
se impotriveste in cuvant multe metanii, pana la o mie . Iar
schimband numarul, a zis: sau o mie sau una . Aceasta inseamna : cel
ce graieste impotriva e dator sa faca o mie de
metanii inaintea lui Dumnezeu , sau una catre staret, zicand :
Iarta-ma, Parinte.
113) Fiindca
daca ar socoti ca face pocainta, dar incearca
sa se impotriveasca in cuvant celui ce-l judeca pe el intemeiat
sau neintemeiat , nu este vrednic de iertarea cea dupa har. (184)
114) Binele nu
este bine , daca nu are ca scop voia dumnezeiasca(192)
Caci precum
in cer sunt noua cete asa si in Biserica , si anume :
patriarhii, mitropolitii, episcopii, preotii, diaconii, ipodiaconii
citetii, cantaretii si monahii (193)
116) Despre Sfanta
Cruce :
''Caci cele
doua degete si o singura mana arata pe Domnul nostru
Iisus Hristos cel rastignit, cunoscut in doua firi , si-ntr-un
singur ipostas . Iar dreapta aminteste de puterea Lui
nemarginita si de sederea cea de-a dreapta Tatalui.
Coborand ea de sus , ne arata pogorarea din ceruri pana la noi . Iar
trecand de la dreapta la stanga izgoneste pe vrajmasi
ssi arata ca prin puterea Sa nebiruita a biruit Domnul
pe diavol care sta la stanga, lipsit de tarie si intunecat.
(193)
Cartea a doua
Douazeci
si patru de cuvinte scurte (sinoptice) si pline de toata
cunostinta duhovniceasca.
Cuvantul I (a)
1)
Si
inceputul tutror virtutilor este intelepciunea duhovniceasca ,
chiar daca e si sfarsitul . Fiindca daca nu se apropie
aceasta de minte, nu poate omul lucra vreun bine, pentru ca nu a auzit
niciodata despre aceasta. (195)
2)
Cuvantul II
(b)
Credinta,
cea care a spus Apostolul ca este temelia faptelor celor dupa
Dumnezeu, am primit-o la dumnezeiescul Botez prin harul lui Hristos si nu
din fapte . (197).
3) Dar cetele
fiintelor ceresti fara de trup si oamenii buni nu
sufere sa vatame pe careva din cei impreuna robi , chiar daca
ar fi foarte rau acesta, ci mai vartos au mila de el si se
roaga lui Dumnezeu pentru el , cum zice marele Atanasie. (!99).
4) Iar
ispitele oamenilor drepti si sfinti se intampla dupa
bunavointa lui Dumnezeu spre desavarsirea sufletelor,
si spre rusinarea vrajmasilor lor, demonii. (200)
Cuvantul
III (g)
5) Lacomia
pantecelui estge cea dintai dintre cele opt capetenii ale
rautatii . Iar dumnezeiasca frica si prima
porunca le surpa pe toate. (201).
6) Iar
desavarsindu-se frica, se desavarseste si omul
prin plans si nu mai vrea sa pacatuiasca a, ci
temandu-se de intoarcerea patimilor, petrece neranit in frica cea
curata. (203)
7)Iar semnul
fricii dintai sta in a uri pacatul si a ne mania pe pacat,
ca niste raniti de fiara. Iar al celei
desavarsite in a iubi virtutea si a ne teme de abatere,
fiindca nimeni nu este neschimbacios. (204).
8) De aceea la tot
lucrul in viasa aceasta suntem datori sa ne temem de cadere.
(204).
Cuvantul IV (d)
9) Temerea e din
credinta si din temere buna-cinstire, potrivit cu Prorocul,
care dupa ce a infatisat sus intelepciunea
coborandu-se mai jos zice : ''Duhul cunostintei si al
bunei-cinstiri, duhul temerii de Dumnezeu''. Iar Domnul incepand de la temere a
calauzit la plans pe cel ce are temere (205).
10) Deci
toata grija omului sa fie pentru pazirea simturilor ,ca
sa nu stea sau sa nu faca ceva ce nu i se pare ca este dupa
Dumnezeu (208)
11) Sa nu
primeasca nici o cutezanta a gandului pana ce va veni
Domnul, caruia sa-i fie slava in veci. Amin.
Cuvantul 5 (e)
12) Chiar
daca i se pare cuiva ca se impartaseste de toate
virtutile , daca nu va rabda pana la sfarsit si
nu se va izbavi de cursele diavolului , nu este vrednic sa
Ajunga in Imparatia cerurilor. (208)
13) Zice Marele
Vasile : Sa porti razboi deodata cu toate patimile, ca
poate slabind te vei intoarce la cele dinapoi si nu te vei afla
pregatit pentru Imparatia cerurilor . Ci lupta-te cu
fiecare din patimi pe rand incepand de la rabdarea celor ce vin
asupra-ti(210).
Cuvantul 6 (z)
14) Nadejdea
fara grija este viata si bogatie
ascunsa pentru simtire , dar marturisita de
intelepciune si de firea lucrurilor. (212).
15) Nimic nu
intuneca asa ca rautatea . Dumnezeu se arata
simplitatii si smereniei si nu ostenelilor. Si se
arata nu cum socot unii, din neexperienta ci prin contemplarea
lucrurilor si a fapturilor si a tainelor descoperite in
dumnezeiestile Scripturi. (215).
Cuvantul 7 (i)
16)
Neimpatimirea vine din nadejde, fiindca cel ce
nadajduieste ca va dobandi in alta parte o
bogatie vesnica usor dispretuieste pe cea
din mana , chiar daca cea vremelnica ii aduce toata odihna
(216).
17) Pentru ca
ceea ce ajuta si impiedica pe om sa se mantuiasca
este voia sa si nimic altceva (217)
18)
Obisnuinta face pe om de la sine, pe incetul, fie bun , fie rau.
Caci daca n-ar fi asa , nici un talhar nu s-ar fi mantuit. (217)
19) Dar ce face
mai mult monahul, daca nu pastreaza fecioria si nu
traieste in saracie. ? (218)
Cuvantul 8
20)
Neimpatimitul ia pururea aminte la Dumnezeu prin vedere (220)
21) Nu este cu
putinta celor ce mai au inca vreo legatura cu ceva din
cele sensibile, sa biruiasca patimile,(220).
22) Caci mai
biune este sa fie imprastiat in chip rau si sa nu
se afle ocupat nici cu lucrurile si cugetarile dumnezeiesti,
decat sa lucreze dar pe cele rele .(221)
23) Odihna oricat
ar fi de mica este o voie trupeasca. (221 -222)
24) Pacatul
este la indemana chiar si a celor foarte drepti , iar
pocainta nu e tuturor la indemana , pentru faptul ca
moartea este aproape si inainte de ea desnadejdea. Bine este deci
sa nu cadem , sau sa cadem si sa ne ridicam.
Iar daca s-a intamplat sa sa cadem, bine este sa nu
desnadajduim si sa nu ne intristam de iuburea de
oameni a Stapanului. Caci daca vrea, poate face mila cu
neputinta noastra, numai sa nu ne departam de El sau
sa ne ingrijoram si sa ne descurajam, daca,
silindu-ne, nu isbandim sa implinim poruncile . Ci sa ne gandim
ca o mie de ani inaintea Domnului sunt ca o zi iar o zi ca o mie de ani.
(222-223).
25) Pentru tot
lucrul bun trebuie sa intrebe omul, ca Sfantul Antonie sau pe oricine se
nimereste, ci pe cei ce au darul deosebiri, ca nu cumva cei ce
intrebatifiind necercati sa cada amandoi in groapa,
dupa pilda Evangheliei (223 224)
26) Din plans,
asadar, si din rabdare se nasc nadejdea si
nepatimirea mortificarea lumii. (224)
Cuvantul 9
27) Daca mintea se simte pe sine, nu mai este numai in Dumnezeu,
ci in sine insasi, si cel ce zice ca este numai cu
Dumnezeu, trebuie sa fie fara chip, fara culoare,
fara formasi neimprastiat . De aceea monahul e
dator sa ia aminte si fara intrebarea celor cercati
sa nu …nici un gand bun sau rau, pentru ca nu le
cunoastem nici pe unele (226)
28) Diavolul ia infatisarea de inger al luminii …
Fiindca gandurile semanate de el se arata celor necercati
ca ganduri ale dreptatii (228).
Cuvantul 10
29) Cu adevarat cel smerit la cuget nu inceteaza
niciodata de a se ocari pe sine chiar daca toata lumea s-ar
razboi cu el si l-ar necinsti. (229-230)
30) Smerenia este roada cunostintei, iar cunostinta
roada ispitelor (230)
31 Cel ce a gresit din cunostinta stie din
parte ca nu cunoaste si cunostinta i se face
pricina de smerenie (231)
32) Cel ce s-a cunoscut pe sine ca este faptura
schimbaciosaniciodata nu se inalta intru nimic.
Fiindca chiar daca are ceva este al facatorului .(231)
33) Zice Avva Cassian : ''Smerenia se naste din cunostinta.
(233)
Cuvantul 11
34) Este foarte bine a intreba in toate. Dar pe cei cercati; pe
cei necercati e primejdios, neavand puterea de a deosebi (234)
35) Iar daca nu se afla cineva cu darul deosebirii intre
oamenii de acum , pentru ca lipseste smerenia care il naste,
suntem datori sa ne rugam cu staruinmta inainte
fiecarei fapte, cum zice Apostolul Si daca chiar suntem lipsiti
de maini cuvioase, sau de curatia sufletului si a trupului sa
fim macar in afara de pomenirea raului si de ganduri
patimase.(234)
36) Dar unde se cauta voia proprie si nu a lui Dumnezeu,
acolo este ingamfare si Dumnezeu nu-si arata bunavointa
nici nu-si descopera sfatul sau, ca nu cumva cunoscand cineva si
nefacind sa se osandeasca si mai mult (235)
37) Nu trimite Sfantul Lui Duh celui ce nu s-a curatit poe
dine de patimi prin fapte trupestri si morale, ca nu cumva sa
incline acesta din obisnuinta spre patimi si sa se
Faca vinovat fata de Sfantul Duh venit din El.(235).
Cuvantul 12..
38) Pana ce mintea n-a dobandit omorarea patimilor nu -i
foloseste sa vina la contemplarea celor sensibile. (239).
39)Ingerul adevarat are putere de le Dumnezeu s iface mintea sa se
linisteasca si sa-l primeasca, chiar daca nu vrea. Dar dracul nu poate sa faca
aceasta, ci numai cand vede ca mintea il primeste I se arata, dupa ingaduinta
lui Dumnezeu. Iar de nu e primit, se departeaza alungat de ingerul pazitor de
la Dumnezeiescul Botez, dat fiind ca mintea nu si-a vandut libertatea.(243)
40)Iar fara Duhul Sfant aceasta virtute cuprinzatoare nu se numeste
nepatimire. Ci chiar daca ar fi , poate , cineva astfel, el se afla mai degraba
intru nesimtire.(245)
41)Cel ce vrea sa spuna ceva despre dragoste indrazneste sa graiasca
despre Dumnezeu insusi.(Ioan4,16)(246)
42)Caci din tot sufletulinseamna ca din ratiune, manie si pofta. Pentru
ca din aceste trei se alcatuieste sufletul.(246)
43)Toata lucrarea se face sau pentru dragostea lui Dumnezeu, sau pentru
dragostea de aproapele.(248)
44)Dar Dumnezeu nu are niciinceput , nici sfarsit. Deasemenea nici
virtutile Lui, pentru ca nici odata n-a fost fara de ele. Ci totdeauna e
suprabun si drept, atotintelept, atotputernic, neinfranat, nepatimitor, nescris
imprejur, nehotarnicit, neaflat, necuprins, fara sfarsit, vesnic, necreat,
neschimbat, neincetat adevarat, necompus, nevazut, nepipait, neinteles,
desavarsit, mai presus de fiinta , negrait, mult milostiv, atotidurat,
atotvazator.(248)
45)Dumnezeu e netrupesc, simplu, fara de inceput, un singur Dumnezeu
inchinat si preamarit de toata zidirea in tatal, fiul si Duhul Sfant. Iar cel
ce s-a facut Lui are o singura vointa si nu mai multe compunse.(249)
46)Cibzuinta-aceasta se naste din ratiune si sta la mijloc intre
abilitate si prea multa talcuire, si intre nechibzuinta.(250)
47)*Cel chibzuit insa nici nu se inalta, mandrindu-se si catand sa
vateme pe cineva, nici nu se rostogoleste fara minte si nu se vatama de cineva;
ci culegand cele bune le pazeste in Hristos Domnul nostru, Caruia I se cuvine
slava si stapanirea in veci. Amin.()
48)Neprihanirea este cugetul intreg, adica nestirbit.(251)
49)Aceasta se naste din partea poftitoare a sufletului si fara de ea
nu se pazeste nici un bine, ciar daca se poate face.(251)
50)Insusirea barbatiei nu sta in a asupri pe aproapele. Caci aceasta
este semetie si se afla deasupra barbatiei. Dar nici a fugi de frica ispitelor
de lucrarile si de virtutile cele dupa voia lui Dumnezeu. Caci aceasta este
lasitate si se afla dedesuptul barbatiei. Barbatia inseamna a starui in rabdare
si in tot lucru bun si a birui patimile sufletului si a trupului.(252)
51)Dumnezeu e preamarit si prin dreptate zice Marele Dionisie.
52)El stie ca daca isi inchipuie care peste tot vreun bine, se va lua
de la sine ceea ce I se pare ca e al lui, cum zice Domnul, Caruiai se cuvine
slava in veci. Amin.
53)Daca cineva ar avea multe necazuri si multe primejdi de la draci si
de la oameni, tinand pacea Domnului toate le va socoti nimic.(254)
54)Sufletul are pace cu Dumnezeu, cand pare ace cu sine insusi si se
face intreg dupa voia lui Dumnezeu. Si se face asa, cand are pace cu toti
oamenii, chiar daca sufera suparari grele de la ei. Caci prin rabdare nu se
tulbura nici decum, ci toate le sufera, tuturo le vrea binele, pe toti ii
iubeste pentru Dumnezeu si pentru fire. Pentru cei infideli plange ca pentru
niste pirduti, cuma facut Domnul si Apostolii, iar pentru cei credinciosi se
roaga si lucreaza. Si asa primeste pacea gandurilor si petrce cu mintea in
contemplatie si rugaciune curata catre Dumnezeu, Caruia I se cuvine slava in vecii
vecilor. Amin.
55)Dar ceea ce s-a
dobandit dupa vreme si osteneal indelungata, se poate pierde intr-o clipa de
timp.(257)
56)Linistiti-va si
cunoasteti, zice pentru ca linistea aduna mintea.(259)
57)Sfintii nici nu cunosc tot scopul lui Dumnezeu cu fiecare lucru sau gand al
Acripturii, nici nu scriu deodata toate cele cunoscute de ei.(260)
58)Daca are vreun
povatuitor, detator sa intrebe la tot lucru si sa primesc prin urechi
raspunsulsi sa plineasca cu lucru cele spuse. Iar daca nu are vreunul, il are
dupa Euhit, pe Hristos, si e dator sa-L intrebe prin rugaciune din inima pe El
si sa nadajduiasca cu credinta raspunsul din lucru si prin cuvant, ca nu cumva
Satana, neputand raspunde cu lucru, sa raspunda cu cuvantul, prefacandu-se pe
sine in povatuitor si tragand la pierzare pe cei ce n-au rabdare.(266)
59)ADAM->A(Anatoli)-rasarit; D(Dysis)- apus; A(Arktos)- miaza noapte;
M(Mesimvria)- miaza-zi, om in siriaca=foc (274)
60)Deaceea numai
cugetarea semeata a incantari de sine poate sa ramana ascunsa tuturor, ba
aproape si celui ce o are pe aceasta, mai ales daca nu cade in incercari prin
care sufltul e dus la mustrare si-si cunoaste neputinta si nestiinta sa(275)
