Filotei Sinaitul

ˇ         Deci toti cei ce lupta mintal sunt datori sa culeaga cu toata silinta puteri duhovnicesti din dumnezeiestile Scripturi si sa le puna pe minte ca niste plasturi de însanatosire. Si de dimineata, zice, sa stea cu barbatie si hotarâre în poarta inimii, cu pomenirea strânsa a lui Dumnezeu si cu rugaciunea neîntrerupta a lui Iisus Hristos în suflet si sa omoare prin strajuirea mintii pe toti pacatosii pamântului, iar prin staruinta în pomenirea credincioasa a lui Dumnezeu, sa taie capetele celor puternici, pentru Domnul, si începuturile gândurilor ce ne razboiesc.

ˇ         Însa foarte rar se gasesc cei ce se linistesc cu cugetul. Si aceasta o pot numai cei ce se silesc sa-si apropie harul si mângâierea dumnezeiasca prin aceasta lucrare. Deci daca vrem sa umblam întru filozofia cea dupa Hristos, întru lucrarea cugetatoare pentru pazirea mintii si cu trezvie, sa începem aceasta cale prin înfrânare de la mâncarile cele multe, primind mâncarile si bauturile cu masura, pe cât e cu putinta.

ˇ         Nimic nu aduce mai multa tulburare ca vorba multa, si nimic nu e mai rau ca vorba neînfrânata, care poate sa strice starea sufletului. Caci cele ce le zidim în fiecare zi ea le surpa, si cele ce le adunam cu osteneala, sufletul le risipeste prin mâncarimea de limba. Ce e mai rau decât ea? E un râu fara frâu. Deci trebuie sa-i punem hotar, sa o tinem cu sila, sa o sugrumam, ca sa zic asa, ca sa slujeasca numai spre cele de trebuinta. Dar cine ar putea povesti toata paguba sufleteasca ce poate veni la limba.

ˇ         Cea dintâi poarta care duce la Ierusalimul mintal (inteligibil), la atentia mintii, este tacerea gurii întru cunostinta, chiar daca mintea înca nu s-a linistit. A doua este înfrânarea cu masura de la mâncari si bauturi. A treia, care curateste mintea si trupul, este amintirea si gândul neîncetat al mortii. Eu, vazând o data, pentru o clipa, frumusetea acesteia, si ranindu-ma si desfatându-ma cu duhul, nu cu privirea, am voit sa mi-o câstig sotie pentru toata viata, îndragostit de frumusetea si de cuviinta ei: cât este de smerita, cu câta bucurie se mâhneste, cât e de gânditoare, câta frica are de dreapta cercetare viitoare, temându-se de sorocul vietii; din ochii ei sensibili obisnuieste sa curga apa vie cea vindecatoare, din ochii cugetatori (inteligibili) un izvor de gânduri prea întelepte, care curgând si saltând veseleste cugetul. Pe aceasta fiica a lui Adam, adica pomenirea mortii, însetam, cum am zis, pururi sa mi-o câstig sotie, sa dorm cu ea si sa vorbesc cu ea si sa discut ce se va întâmpla dupa lepadarea trupului? Dar adeseori nu m-a lasat blestemata uitare, fiica întunecata a diavolului.

ˇ         Este un razboi întru ascunsul nostru, sustinut de duhurile rautatii, care se poarta prin gânduri cu sufletul. Caci aceasta fiind nevazut, puterile acelea rauvoitoare, fiind asemenea cu fiinta lui, se apropie de el prin razboiul nevazut. Astfel se pot vedea între ele si suflet: arme, rânduire de bataie, înselaciuni viclene, razboi înfricosat, ciocniri de lupta si biruinte si înfrângeri din amândoua partile. Numai un lucru nu îl are acest razboi al mintii (inteligibil), pe care-l are razboiul vazut (sensibil): vremea hotarâta a razboiului. Caci razboiul vazut îsi hotaraste o vreme si o rânduiala, pe când celalalt ataca fara veste si tintind dintr-o data în cele mai dinauntru parti ale inimii, omoara sufletul prin pacat. Pentru ce se porneste împotriva noastra lupta si batalia aceasta? Ca sa nu se faca prin noi voia lui Dumnezeu, precum ne rugam zicând: „Faca-se în noi voia ta”. Iar aceasta sta în poruncile lui Dumnezeu. Daca cineva si-a hotarât (si-a fixat) cu trezvie mintea sa în Domnul împotriva amagirii dracilor si urmareste cu dinadinsul intrarile ce se nasc din naluciri, va dobândi cunostinta lor prin experienta. De aceea si Domnul, îndreptându-si atentia împotriva blestematilor dracii si vazând de mai înainte, ca un Dumnezeu, gândurile lor, a rânduit poruncile Sale împotriva scopului lor, înfricosând pe cei ce le vor calca.

ˇ         Vorbirile fara rost uneori ne pricinuiesc ura celor ce ne asculta, alteori batjocuri si râs, defaimând prostia cuvintelor. Altele întinarea cunostintei si iarasi altele osânda de la Dumnezeu si întristarea duhului Sfânt, ceea ce este mai înfricosat decât toate celelalte.

ˇ         Si sa vezi ca e tocmai asa. Toate poruncile dumnezeiestii Evanghelii urmareste sa îndrepte cele trei parti ale sufletului si sa le faca sanatoase prin cele ce le poruncesc. Mai bine zis, nu numai urmaresc, ci le si însanatoseaza cu adevarat. Deci aceste trei parti ale sufletului le razboieste si diavolul ziua si noaptea. Iar daca Satana razboieste cele trei parti, este vadit ca razboieste poruncile lui Hristos. Caci prin porunci Hristos pune legi celor trei parti ale sufletului, adica inimii si ratiunii. Priveste: „Cel ce se mânie pe fratele sau în desert, vinovat va fi judecatii” si celelalte porunci ale lui care urmeaza. Prin aceasta tamaduieste iutimea. Iar vrajmasul încearca sa strice porunca aceasta si cele în legatura cu ea înauntru, prin gânduri de vrajba, de pomenirea raului si prin gânduri de pizma. Caci stie vrajmasul si el ca povatuirea iutimii este partea rationala, si de aceea sagetând, precum am spus, ratiunea prin gânduri de banuieli, de pizma, de vrajba, de cearta, de viclenie, de slava desarta, o îndupleca sa-si paraseasca rolul de stapânitoare si sa predea iutimii frânele fara cârmaci. Iar iutimea, lepadând pe cârmaci, scoate prin gura, în cuvinte, cele ce i-au fost asezate mai-nainte în inima, îngramadite acolo în inima, îngramadite acolo prin gândurile vrajmasului si prin nepurtarea de grija a mintii, lasând sa se vada atunci ca inima, în loc sa fie plina de Duhul dumnezeiesc si de gânduri dumnezeiesti, e plina de pacat, precum a zis Domnul; „Din plinatatea inimii vorbeste gura”. Caci daca va izbuti vicleanul sa scoata afara în cuvinte cele cugetate înauntru, fratele chinuit de ura nu-i va zice fratelui numai „raca” si numai „nebun”, ci de la cuvinte de batjocura va cadea adesea si la ucidere. Iar de aceasta se foloseste vicleanul, fiindca Dumnezeu a dat porunca sa nu ne mâniem în desert. Si s-ar fi putut sa nu ne mâniem în desert. Si s-ar fi putut sa nu se ajunga la cuvinte de batjocura si la cele ce urmeaza lor, daca îndata de la momeala s-ar fi alungat acelea din inima, prin rugaciune si atentia cea dinauntru. Astfel îsi ajunge blestematul scopul sau, daca cele furisate de el prin gânduri în inima gasesc pe unul care nesocoteste porunca dumnezeiasca.

ˇ         Dar care sunt cele rânduite pe seama partii poftitoare, prin dumnezeiasca porunca a Domnului? „Cel ce cauta la femeie spre a o pofti pe ea, a si curvit cu ea în inima sa”. Vazând vicleanul si aceasta porunca, arunca în om ca un fel de mreaja împotriva poruncii. Caci departând aceasta pe om de materia care îl aprinde, vicleanul face sa nasca razboiul înauntru. Si astfel se pot vedea în minte, zugravite de el, figuri si întipariri curvesti si se pot auzi cuvinte care aprind spre patima si alte lucruri pe care cei ce au cercarea mintii le stiu.

ˇ         Care este acum porunca ce îndeamna partea rationala? „Iar eu va zic voua sa nu va jurati nicidecum, ci sa fie cuvântul vostru: da si nu”; sau: „Cel ce nu se leapada de toate ca sa-mi urmeze mie nu este vrednic de mine”; sau: „Intrati pe poarta strâmta”. Acestea sunt poruncile pe seama partii rationale. Deci vrajmasul iarasi, vrând sa prinda pe generalul cel mai bun, care este ratiunea, îl scoate din minti si de la conducere prin gânduri de lacomie a pântecelui si de nepasare. Si râzând de el ca de un general beat, dracul se foloseste, prin mânie si pofta, de voile lui, ca de niste slugi ale sale. Iar aceste puteri, adica partea poftitoare si iutimea, lasate slobode de ratiune, se folosesc de cele cinci simturi ale noastre, ca de niste slugi, pentru a pacatui la aratare. Acestea sunt caderile. Atunci si ochii sunt iscoditori, neavând mintea care sa-i lege înauntru si auzul iubeste sa auda lucruri desarte, si mirosul se moleseste, si gura e neînfrânata, si mâinile ating ce nu trebuie. Acestora le urmeaza nedreptatea în loc de dreptate, nebunia în loc de întelepciune, necumpatarea în loc de cumpatare, robia în loc de barbatie. Caci acestea sunt cele patru virtuti generale: dreptatea, întelepciunea, cumpatarea si barbatia, care cârmuiesc cele trei parti ale sufletului, însanatosindu-le. Iar cele trei parti bine cârmuite opresc simturi de la cele necuvenite. Si astfel mintea având liniste, o data cu puterile ei sunt cârmuite dupa Dumnezeu si i se spun, lupta cu barbatie în razboiul mintal (inteligibil). Daca i se tulbura puterile, din neatentie, fiind biruita de atacurile celui viclean, calca poruncile dumnezeiesti. Iar calcarii îi urmeaza în chip sigur, sau pocainta pe masura ei, sau osânda în veacul ce va sa vie. Bine este deci ca mintea sa fie pururi treaza, prin ceea ce, statornicindu-se în rânduiala ei cea dupa fire, se face pazitoarea adevarata a poruncilor dumnezeiesti.

ˇ         Cel ce-si rascumpara viata sa bine, îndeletnicindu-se cu gândul si cu pomenirea mortii, si furându-si cu întelepciune mintea de la patimi, obisnuieste sa vada îndata venirea momelilor dracesti, mai ager decât acela care s-a hotarât sa petreaca fara gândul mortii. Acesta vrând sa-si curateasca inima numai de dragul cunostintei si nemântuind-o printr-un gând întristator, închipuindu-si uneori ca-si stapâneste prin dibacie toate patimile pierzatoare, este legat, fara sa stie, de cea mai rea decât toate si cade adeseori, neavând pe Dumnezeu, în mândrie. Aceasta trebuie sa vegheze cu tarie, ca nu cumva, înfumurându-se, sa-si piarda mintile. Caci, precum zice Pavel, sufletele care aduna cunostintele de ici de colo obisnuiesc sa se trufeasca fata de cei pe care îi socotesc mai mici. În sufletele acestea cred ca nu se afla nici macar scânteie din dragostea ziditoare. Iar cel ce cugeta cu zabovire la moarte, vazând navalirile dracilor mai ager decât cel ce face altfel, le arunca izgonindu-le.

ˇ         Deci sa pazim cu toata strajuirea inima noastra în tot ceasul, chiar si în clipa cea mai mica, dinspre gândurile care întuneca oglinda sufletului, în care obisnuieste sa se întipareasca si sa se zugraveasca luminos Iisus Hristos, întelepciunea si puterea lui Dumnezeu Tatal. Si sa cautam neîncetat înlauntrul inimii Împaratia Cerurilor, grauntele de mustar, margaritarul si aluatul, si toate celelalte le vom afla în chip tainic, de ne vom curata ochiul mintii. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „Împaratia Cerurilor este înlauntrul vostru”, aratând dumnezeirea care se afla înlauntrul inimii.

ˇ         Fericitul Apostol, vasul alegerii, care graieste în Hristos, având o mare experienta a razboiului launtric si mintal (inteligibil), care ne este noua însine nevazut, scrie Efesenilor: „Nu este lupta noastra împotriva trupului si a sângelui, ci împotriva începatoriilor, a stapâniilor, a capeteniilor întunericului veacului acestuia, a duhurilor rautatii întru cele ceresti”. Iar Apostolul Petru zice: „Stati treji, privegheati, ca potrivnicul nostru diavolul umbla racnind ca un leu, cautând pe cine sa înghita, caruia stati împotriva, tari în credinta”. Iar Domnul nostru Iisus Hristos, vorbind despre feluritele dispozitii ale celor ce asculta cuvintele Evanghelie, zice: „Apoi vine diavolul si ia cuvântul din inima”, savârsind adica furtul prin uitarea cea rea, „ca nu cumva, crezând, sa se mântuiasca”. Iar Apostolul zice iarasi; „Caci ma veselesc întru omul dinauntru cu legea lui Dumnezeu, dar vad o alta lege ostindu-se împotriva legii mintii mele si robindu-ma”. Toate acestea le-au spus ca sa ne învete si sa ne faca cunoscuta uitarea.

ˇ         Atacul spun ca este gândul simplu, sau chipul lucrului nascut de curând în inima, ce se arata mintii. Însotirea sta în convorbirea cu ceea ce s-a aratat, fie cu patima, fie fara patima. Consimtirea este învoirea bucuroasa a sufletului cu ceea ce s-a aratat, robirea este ducerea fara voie a inimii, sau amestecarea hotarâta si nimicitoare a celei mai bune stari a noastre, cu lucrul respectiv. Iar patima este ceea ce se afla cuibarit de multa vreme cu împatimire în suflet. Dintre toate, cea dintâi e fara pacat; a doua nu totdeauna; a treia dupa starea celui ce lupta. Iar lupta e pricina sau de cununi sau de pedepse.

ˇ         Robirea se face în alt chip în vremea rugaciunii, si în alt chip când ne rugam. Iar patima supusa, fara îndoiala, sau pocaintei potrivnice, sau muncilor viitoare. Prin urmare, cel ce se împotriveste, sau nu se supune începutului, adica atacului, a taiat dintr-o data toate relele ce urmeaza. Aceasta e lupta dracilor vicleni împotriva monahilor si a celor ce nu sunt monahi. Aceasta e înfrângerea si biruinta, precum am zis. Si din biruinta vin sau cununile sau pedepsele pentru cei ce au gresit si nu s-au pocait. Sa luptam deci cu mintea împotriva lor, ca sa nu aducem la fapte sensibile pacatoase voile lor rele, ci, taind pacatul din inima, sa aflam înlauntrul nostru Împaratia Cerurilor. Sa pazim curatia inimii noastre si cainta (strapungerea) statornica fata de Dumnezeu, prin aceasta prea frumoasa lucrare.

ˇ         Multi dintre monahi nu cunosc amagirea mintii ce le vine de la draci. Se îndeletnicesc cu faptuirea, neavând grija de minte. Fiind simpli si neformati, plutesc în viata fara sa guste, socot, curatia inimii, ignorând nu totul întunericul patimilor dinauntru. Drept aceea toti câti nu cunosc lupta de care vorbeste Pavel, si nu sunt îmbibati de bine prin cercare, socotesc caderi numai pacatele cu lucrul, neluând în seama înfrângerile si biruintele cu gândul. Deoarece nici privirea nu le poate vedea, fiind tainuite si cunoscute numai de Dumnezeu, Conducatorul luptei si constiintei celui ce lupta. Acestora socot ca li s-a spus cuvântul din Scriptura: „Si au spus pace, dar nu era pace”. Deci sunt între frati, din simplitate, unii de felul acesta. Ei doresc si se silesc cât pot sa se fereasca de faptele rele cu lucrul. Dar în cei ce au dorinta sa-si curete vederea sufletului e o alta lucrare a lui Hristos si o alta taina.

ˇ         Pomenirea limpede a mortii cuprinde cu adevarat multe virtuti. Ea naste plânsul, îndeamna la înfrânarea de la toate, aduce aminte de gheena, neîmpatimirea de tarâna, tâsnire de întelegere si dreapta socoteala, ale caror roade sunt frica îndoita de Dumnezeu si curatirea gândurilor patimeste din inima. Ea deci cuprinde multe porunci ale Domnului. Prin ea a vazut razboiul cel greu de fiecare ceas, care face grija multora dintre luptatorii lui Hristos.

ˇ         O întâmplare sau o suparare ce vine pe neasteptate întineaza nu putin atentia cugetarii. Scotând mintea din preocuparea cea înalta, virtuoasa si buna, ea o abate spre gâlcevi si certuri pacatoase. Iar pricina acestei pierderi a noastre sta în aceea ca nu suntem cu grija la cele ce ni se întâmpla.

ˇ         Nu ne va întina si nu ne va întrista nici una din supararile ce ne vin în fiecare zi, odata ce vom sti si vom cugeta aceasta întotdeauna. De aceea zice dumnezeiescul Apostol Pavel: „Sunt multumit întru neputinte, întru batjocuri si întru nevoi” si: „Toti cei ce vor sa vietuiasca cu buna cinstire întru Hristos Iisus vor fi prigoniti”. A lui sa fie slava, în veci, Amin.