|
versiune cu diacritice - aici
Filotei
Sinaitul
·
Deci toti cei ce lupta
mintal sunt datori sa culeaga cu toata silinta puteri
duhovnicesti din dumnezeiestile Scripturi si sa le
puna pe minte ca niste plasturi de însanatosire. Si
de dimineata, zice, sa stea cu barbatie si
hotarâre în poarta inimii, cu pomenirea strânsa a lui Dumnezeu
si cu rugaciunea neîntrerupta a lui Iisus Hristos în suflet
si sa omoare prin strajuirea mintii pe toti
pacatosii pamântului, iar prin staruinta în
pomenirea credincioasa a lui Dumnezeu, sa taie capetele celor
puternici, pentru Domnul, si începuturile gândurilor ce ne razboiesc.
·
Însa foarte rar se gasesc
cei ce se linistesc cu cugetul. Si aceasta o pot numai cei ce se
silesc sa-si apropie harul si mângâierea dumnezeiasca prin
aceasta lucrare. Deci daca vrem sa umblam întru filozofia
cea dupa Hristos, întru lucrarea cugetatoare pentru pazirea
mintii si cu trezvie, sa începem aceasta cale prin
înfrânare de la mâncarile cele multe, primind mâncarile si
bauturile cu masura, pe cât e cu putinta.
·
Nimic nu aduce mai multa
tulburare ca vorba multa, si nimic nu e mai rau ca vorba neînfrânata,
care poate sa strice starea sufletului. Caci cele ce le zidim în
fiecare zi ea le surpa, si cele ce le adunam cu osteneala,
sufletul le risipeste prin mâncarimea de limba. Ce e mai
rau decât ea? E un râu fara frâu. Deci trebuie sa-i punem
hotar, sa o tinem cu sila, sa o sugrumam, ca sa zic
asa, ca sa slujeasca numai spre cele de trebuinta. Dar
cine ar putea povesti toata paguba sufleteasca ce poate veni la
limba.
·
Cea dintâi poarta care duce la
Ierusalimul mintal (inteligibil), la atentia mintii, este
tacerea gurii întru cunostinta, chiar daca mintea
înca nu s-a linistit. A doua este înfrânarea cu masura de
la mâncari si bauturi. A treia, care curateste
mintea si trupul, este amintirea si gândul neîncetat al mortii.
Eu, vazând o data, pentru o clipa, frumusetea acesteia,
si ranindu-ma si desfatându-ma cu duhul, nu cu
privirea, am voit sa mi-o câstig sotie pentru toata viata,
îndragostit de frumusetea si de cuviinta ei: cât este de
smerita, cu câta bucurie se mâhneste, cât e de gânditoare,
câta frica are de dreapta cercetare viitoare, temându-se de sorocul
vietii; din ochii ei sensibili obisnuieste sa curga
apa vie cea vindecatoare, din ochii cugetatori (inteligibili) un
izvor de gânduri prea întelepte, care curgând si saltând
veseleste cugetul. Pe aceasta fiica a lui Adam, adica
pomenirea mortii, însetam, cum am zis, pururi sa mi-o câstig
sotie, sa dorm cu ea si sa vorbesc cu ea si sa
discut ce se va întâmpla dupa lepadarea trupului? Dar adeseori nu m-a
lasat blestemata uitare, fiica întunecata a diavolului.
·
Este un razboi întru ascunsul
nostru, sustinut de duhurile rautatii, care se poarta
prin gânduri cu sufletul. Caci aceasta fiind nevazut, puterile acelea
rauvoitoare, fiind asemenea cu fiinta lui, se apropie de el prin
razboiul nevazut. Astfel se pot vedea între ele si suflet: arme,
rânduire de bataie, înselaciuni viclene, razboi
înfricosat, ciocniri de lupta si biruinte si înfrângeri
din amândoua partile. Numai un lucru nu îl are acest razboi
al mintii (inteligibil), pe care-l are razboiul vazut
(sensibil): vremea hotarâta a razboiului. Caci
razboiul vazut îsi hotaraste o vreme si o rânduiala,
pe când celalalt ataca fara veste si tintind
dintr-o data în cele mai dinauntru parti ale inimii,
omoara sufletul prin pacat. Pentru ce se porneste împotriva
noastra lupta si batalia aceasta? Ca sa nu se
faca prin noi voia lui Dumnezeu, precum ne rugam zicând:
„Faca-se în noi voia ta”. Iar aceasta sta în poruncile lui Dumnezeu.
Daca cineva si-a hotarât (si-a fixat) cu trezvie mintea sa
în Domnul împotriva amagirii dracilor si urmareste cu
dinadinsul intrarile ce se nasc din naluciri, va dobândi
cunostinta lor prin experienta. De aceea si Domnul,
îndreptându-si atentia împotriva blestematilor dracii si
vazând de mai înainte, ca un Dumnezeu, gândurile lor, a rânduit poruncile
Sale împotriva scopului lor, înfricosând pe cei ce le vor calca.
·
Vorbirile fara rost uneori
ne pricinuiesc ura celor ce ne asculta, alteori batjocuri si râs, defaimând
prostia cuvintelor. Altele întinarea cunostintei si
iarasi altele osânda de la Dumnezeu si întristarea duhului
Sfânt, ceea ce este mai înfricosat decât toate celelalte.
·
Si sa vezi ca e tocmai
asa. Toate poruncile dumnezeiestii Evanghelii urmareste
sa îndrepte cele trei parti ale sufletului si sa le
faca sanatoase prin cele ce le poruncesc. Mai bine zis, nu numai
urmaresc, ci le si însanatoseaza cu
adevarat. Deci aceste trei parti ale sufletului le razboieste
si diavolul ziua si noaptea. Iar daca Satana
razboieste cele trei parti, este vadit ca
razboieste poruncile lui Hristos. Caci prin porunci Hristos pune
legi celor trei parti ale sufletului, adica inimii si
ratiunii. Priveste: „Cel ce se mânie pe fratele sau în
desert, vinovat va fi judecatii” si celelalte porunci ale
lui care urmeaza. Prin aceasta tamaduieste iutimea.
Iar vrajmasul încearca sa strice porunca aceasta si
cele în legatura cu ea înauntru, prin gânduri de vrajba, de
pomenirea raului si prin gânduri de pizma. Caci stie
vrajmasul si el ca povatuirea iutimii este
partea rationala, si de aceea sagetând, precum am spus,
ratiunea prin gânduri de banuieli, de pizma, de vrajba, de
cearta, de viclenie, de slava desarta, o îndupleca
sa-si paraseasca rolul de stapânitoare si
sa predea iutimii frânele fara cârmaci. Iar iutimea,
lepadând pe cârmaci, scoate prin gura, în cuvinte, cele ce i-au fost
asezate mai-nainte în inima, îngramadite acolo în
inima, îngramadite acolo prin gândurile vrajmasului
si prin nepurtarea de grija a mintii, lasând sa se
vada atunci ca inima, în loc sa fie plina de Duhul dumnezeiesc
si de gânduri dumnezeiesti, e plina de pacat, precum a zis
Domnul; „Din plinatatea inimii vorbeste gura”. Caci daca va
izbuti vicleanul sa scoata afara în cuvinte cele cugetate
înauntru, fratele chinuit de ura nu-i va zice fratelui numai „raca”
si numai „nebun”, ci de la cuvinte de batjocura va cadea adesea
si la ucidere. Iar de aceasta se foloseste vicleanul, fiindca
Dumnezeu a dat porunca sa nu ne mâniem în desert. Si s-ar fi
putut sa nu ne mâniem în desert. Si s-ar fi putut sa nu se
ajunga la cuvinte de batjocura si la cele ce urmeaza lor,
daca îndata de la momeala s-ar fi alungat acelea din inima,
prin rugaciune si atentia cea dinauntru. Astfel îsi
ajunge blestematul scopul sau, daca cele furisate de el prin
gânduri în inima gasesc pe unul care nesocoteste porunca
dumnezeiasca.
·
Dar care sunt cele rânduite pe seama
partii poftitoare, prin dumnezeiasca porunca a Domnului? „Cel ce
cauta la femeie spre a o pofti pe ea, a si curvit cu ea în inima sa”.
Vazând vicleanul si aceasta porunca, arunca în om ca
un fel de mreaja împotriva poruncii. Caci departând aceasta pe
om de materia care îl aprinde, vicleanul face sa nasca razboiul
înauntru. Si astfel se pot vedea în minte, zugravite de el,
figuri si întipariri curvesti si se pot auzi cuvinte care
aprind spre patima si alte lucruri pe care cei ce au cercarea
mintii le stiu.
·
Care este acum porunca ce
îndeamna partea rationala? „Iar eu va zic voua sa
nu va jurati nicidecum, ci sa fie cuvântul vostru: da si
nu”; sau: „Cel ce nu se leapada de toate ca sa-mi urmeze mie nu
este vrednic de mine”; sau: „Intrati pe poarta strâmta”. Acestea sunt
poruncile pe seama partii rationale. Deci vrajmasul
iarasi, vrând sa prinda pe generalul cel mai bun, care este
ratiunea, îl scoate din minti si de la conducere prin gânduri de
lacomie a pântecelui si de nepasare. Si râzând de el ca de
un general beat, dracul se foloseste, prin mânie si pofta, de
voile lui, ca de niste slugi ale sale. Iar aceste puteri, adica partea
poftitoare si iutimea, lasate slobode de ratiune, se
folosesc de cele cinci simturi ale noastre, ca de niste slugi, pentru
a pacatui la aratare. Acestea sunt caderile. Atunci si
ochii sunt iscoditori, neavând mintea care sa-i lege înauntru si
auzul iubeste sa auda lucruri desarte, si mirosul se
moleseste, si gura e neînfrânata, si mâinile ating ce
nu trebuie. Acestora le urmeaza nedreptatea în loc de dreptate, nebunia în
loc de întelepciune, necumpatarea în loc de cumpatare, robia în
loc de barbatie. Caci acestea sunt cele patru virtuti
generale: dreptatea, întelepciunea, cumpatarea si
barbatia, care cârmuiesc cele trei parti ale
sufletului, însanatosindu-le. Iar cele trei parti bine
cârmuite opresc simturi de la cele necuvenite. Si astfel mintea având
liniste, o data cu puterile ei sunt cârmuite dupa Dumnezeu
si i se spun, lupta cu barbatie în razboiul
mintal (inteligibil). Daca i se tulbura puterile, din neatentie,
fiind biruita de atacurile celui viclean, calca poruncile
dumnezeiesti. Iar calcarii îi urmeaza în chip sigur, sau
pocainta pe masura ei, sau osânda în veacul ce va sa vie.
Bine este deci ca mintea sa fie pururi treaza, prin ceea ce,
statornicindu-se în rânduiala ei cea dupa fire, se face pazitoarea
adevarata a poruncilor dumnezeiesti.
·
Cel ce-si
rascumpara viata sa bine, îndeletnicindu-se cu gândul
si cu pomenirea mortii, si furându-si cu întelepciune
mintea de la patimi, obisnuieste sa vada îndata
venirea momelilor dracesti, mai ager decât acela care s-a
hotarât sa petreaca fara gândul mortii. Acesta
vrând sa-si curateasca inima numai de dragul
cunostintei si nemântuind-o printr-un gând întristator,
închipuindu-si uneori ca-si stapâneste prin
dibacie toate patimile pierzatoare, este legat, fara
sa stie, de cea mai rea decât toate si cade adeseori, neavând pe
Dumnezeu, în mândrie. Aceasta trebuie sa vegheze cu tarie, ca nu
cumva, înfumurându-se, sa-si piarda mintile. Caci,
precum zice Pavel, sufletele care aduna cunostintele de ici de
colo obisnuiesc sa se trufeasca fata de cei pe care îi
socotesc mai mici. În sufletele acestea cred ca nu se afla nici
macar scânteie din dragostea ziditoare. Iar cel ce cugeta cu
zabovire la moarte, vazând navalirile dracilor mai ager
decât cel ce face altfel, le arunca izgonindu-le.
·
Deci sa pazim cu toata
strajuirea inima noastra în tot ceasul, chiar si în clipa cea
mai mica, dinspre gândurile care întuneca oglinda sufletului, în care
obisnuieste sa se întipareasca si sa se
zugraveasca luminos Iisus Hristos, întelepciunea si puterea
lui Dumnezeu Tatal. Si sa cautam neîncetat
înlauntrul inimii Împaratia Cerurilor, grauntele de
mustar, margaritarul si aluatul, si toate celelalte le
vom afla în chip tainic, de ne vom curata ochiul mintii. De
aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „Împaratia Cerurilor
este înlauntrul vostru”, aratând dumnezeirea care se afla
înlauntrul inimii.
·
Fericitul Apostol, vasul alegerii,
care graieste în Hristos, având o mare experienta a
razboiului launtric si mintal (inteligibil), care ne este
noua însine nevazut, scrie Efesenilor: „Nu este lupta
noastra împotriva trupului si a sângelui, ci împotriva
începatoriilor, a stapâniilor, a capeteniilor întunericului
veacului acestuia, a duhurilor rautatii întru cele
ceresti”. Iar Apostolul Petru zice: „Stati treji, privegheati,
ca potrivnicul nostru diavolul umbla racnind ca un leu,
cautând pe cine sa înghita, caruia stati
împotriva, tari în credinta”. Iar Domnul nostru Iisus Hristos,
vorbind despre feluritele dispozitii ale celor ce asculta cuvintele
Evanghelie, zice: „Apoi vine diavolul si ia cuvântul din inima”,
savârsind adica furtul prin uitarea cea rea, „ca nu cumva,
crezând, sa se mântuiasca”. Iar Apostolul zice iarasi;
„Caci ma veselesc întru omul dinauntru cu legea lui Dumnezeu,
dar vad o alta lege ostindu-se împotriva legii mintii mele si
robindu-ma”. Toate acestea le-au spus ca sa ne învete si
sa ne faca cunoscuta uitarea.
·
Atacul spun ca este gândul
simplu, sau chipul lucrului nascut de curând în inima, ce se
arata mintii. Însotirea sta în convorbirea cu ceea ce s-a
aratat, fie cu patima, fie fara patima. Consimtirea
este învoirea bucuroasa a sufletului cu ceea ce s-a aratat, robirea
este ducerea fara voie a inimii, sau amestecarea hotarâta
si nimicitoare a celei mai bune stari a noastre, cu lucrul respectiv.
Iar patima este ceea ce se afla cuibarit de multa vreme cu
împatimire în suflet. Dintre toate, cea dintâi e fara
pacat; a doua nu totdeauna; a treia dupa starea celui ce lupta.
Iar lupta e pricina sau de cununi sau de pedepse.
·
Robirea se face în alt chip în vremea
rugaciunii, si în alt chip când ne rugam. Iar patima supusa,
fara îndoiala, sau pocaintei potrivnice, sau muncilor
viitoare. Prin urmare, cel ce se împotriveste, sau nu se supune
începutului, adica atacului, a taiat dintr-o data toate relele
ce urmeaza. Aceasta e lupta dracilor vicleni împotriva monahilor si a
celor ce nu sunt monahi. Aceasta e înfrângerea si biruinta, precum am
zis. Si din biruinta vin sau cununile sau pedepsele pentru cei
ce au gresit si nu s-au pocait. Sa luptam deci cu
mintea împotriva lor, ca sa nu aducem la fapte sensibile
pacatoase voile lor rele, ci, taind pacatul din inima,
sa aflam înlauntrul nostru Împaratia Cerurilor.
Sa pazim curatia inimii noastre si cainta
(strapungerea) statornica fata de Dumnezeu, prin
aceasta prea frumoasa lucrare.
·
Multi dintre monahi nu cunosc
amagirea mintii ce le vine de la draci. Se îndeletnicesc cu
faptuirea, neavând grija de minte. Fiind simpli si
neformati, plutesc în viata fara sa guste, socot,
curatia inimii, ignorând nu totul întunericul patimilor
dinauntru. Drept aceea toti câti nu cunosc lupta de care
vorbeste Pavel, si nu sunt îmbibati de bine prin cercare,
socotesc caderi numai pacatele cu lucrul, neluând în seama
înfrângerile si biruintele cu gândul. Deoarece nici privirea nu le
poate vedea, fiind tainuite si cunoscute numai de Dumnezeu, Conducatorul
luptei si constiintei celui ce lupta. Acestora socot
ca li s-a spus cuvântul din Scriptura: „Si au spus pace, dar nu
era pace”. Deci sunt între frati, din simplitate, unii de felul acesta. Ei
doresc si se silesc cât pot sa se fereasca de faptele rele cu
lucrul. Dar în cei ce au dorinta sa-si curete vederea
sufletului e o alta lucrare a lui Hristos si o alta taina.
·
Pomenirea limpede a mortii
cuprinde cu adevarat multe virtuti. Ea naste plânsul,
îndeamna la înfrânarea de la toate, aduce aminte de gheena,
neîmpatimirea de tarâna, tâsnire de întelegere
si dreapta socoteala, ale caror roade sunt frica
îndoita de Dumnezeu si curatirea gândurilor
patimeste din inima. Ea deci cuprinde multe porunci ale
Domnului. Prin ea a vazut razboiul cel greu de fiecare ceas, care
face grija multora dintre luptatorii lui Hristos.
·
O întâmplare sau o suparare ce
vine pe neasteptate întineaza nu putin atentia
cugetarii. Scotând mintea din preocuparea cea înalta,
virtuoasa si buna, ea o abate spre gâlcevi si certuri
pacatoase. Iar pricina acestei pierderi a noastre sta în aceea
ca nu suntem cu grija la cele ce ni se întâmpla.
·
Nu ne va întina si nu ne va
întrista nici una din supararile ce ne vin în fiecare zi, odata
ce vom sti si vom cugeta aceasta întotdeauna. De aceea zice
dumnezeiescul Apostol Pavel: „Sunt multumit întru neputinte, întru
batjocuri si întru nevoi” si: „Toti cei ce vor sa
vietuiasca cu buna cinstire întru Hristos Iisus vor fi
prigoniti”. A lui sa fie slava, în veci, Amin.
|