Index > Scriitori filocalici

 
   Antonie cel Mare 
   autor anonim 
   Avva Filimon 
   Calist şi Ignatie Xantopol 
   Calist Angelicude 
   Calist Catafygiotul 
   Calist Patriarhul 
   Casian Romanul 
   Diadoh al Foticeei 
   Evagrie Ponticul 
   Filotei Sinaitul 
   Grigorie Sinaitul 
   Ilie Edicul 
   Ioan Carpatiul 
   Ioan Damaschin 
   Isaia Pustnicul 
   Isihie Sinaitul 
   Marcu Ascetul 
   Maxim Cavsocalivitul 
   Maxim Marturisitorul 
   Nichifor din singuratate 
   Nichita Stithatul 
   Nil Ascetul 
   Petru Damaschin 
   Simeon Evlaviosul 
   Simeon Metafrastul 
   Simeon Noul Teolog 
   Talasie Libianul si Africanul 
   Teodor al Edesei 
   Teognost 
   Teolipt mitropolitul Filadelfiei 
   Varsanufie si Ioan 
   Vasile de la Poiana Marului 

 

versiune cu diacritice - aici

Talasie Libianul si Africanul

·         Dragoste adevarata a dobândit acela care nu sufera banuieli si vorbe împotriva aproapelui.

·         Lucrarea proprie a mintii e sa se ocupe neîncetat cu cuvintele lui Dumnezeu.

·         Placerea se stinge prin reaua patimire si prin întristare, fie prin cele de buna voie, fie prin cele aduse de Providenta.

·         Iubirea de argint este o materie a patimilor, întrucât face sa creasca placerea generala.

·         Lipsa placerii naste întristarea: iar placerea e împreunata cu toata patima.

·         Trei sunt caile prin cari primesti gânduri: simtirea (lucrarea simturilor), amintirea si starea mustului (amestecarea) din trup. Dar cele mai staruitoare sunt cele din amintire.

·         Cel caruia i s-a dat întelepciune cunoaste scopurile celor netrupesti si care este începutul si sfârsitul lumii.

·         Lumina sufletului este sfânta cunostinta, de care fiind lipsit cel fara de minte, umbla în întuneric.

·         Cel ce petrece în întuneric este lipsit de minte. Pe el îl ia în primire întunericul nestiintei.

·         Ratiunile lui Dumnezeu le cerceteaza acela care-L cinsteste pe El. dar le afla cel îndragostit de adevar.

·         Numai întâlnirea duhovniceasca foloseste. Iar decât toate celelalte, mai de pret este linistea (isihia).

·         Constiinta numai pe aceia nu-l judeca ce au ajuns la culmea virtutii, sau a pacatului.

·         Întristarea cea de ocara e pricinuita de lipsa placerilor. Cel ce le dispretuieste pe acestea petrece neîntristat.

·         Auzind un cuvânt folositor, nu judeca pe cel ce-l spune, ca sa nu te lipsesti de sfatul folositor.

·         Socotinta vicleana gândeste rele si preface vredniciile aproapelui în scaderi.

·         Nu crede gândului care judeca pe aproapele. Caci numai cine are vistierie rea gândeste cele rele.

·         Pazeste-ti gândurile si fugi de pacat, ca nu cumva, întunecându-se mintea, sa vezi unele în locul altora.

·         Întareste-te gândindu-te la Iudeii care, orbiti de pizma, L-au socotit pe Domnul si Dumnezeu nostru drept Belzebut.

·         Banuiala rea întuneca cugetarea si te face sa vezi, în loc de cale, cele alaturi de cale.

·         Pacatele stau alaturi de virtuti, si de aceea cei rai iau virtutile drept pacate.

·         Mintea zabovind în placere sau în întristare cade repede mintea în patima trândaviei.

·         Constiinta curata ridica sufletul. Iar gândul murdar îl doboara la pamânt.

·         Rascolindu-se, patimile alunga slava desarta; iar de sunt înlaturate, aceea iarasi se întoarce.

·         Dumnezeu dând fiinta fapturilor, a legat totodata toate prin purtarea Sa de grija (prin Providenta).

·         Iar fiind Stapân si facându-Se rob, a aratat zidirii culmea purtarii Sale de grija (culmea Providentei Sale).

·         Caci Dumnezeu si Cuvântul întrupându-Se neschimbat s-a unit cu toata zidirea prin trup.

·         Minune straina se întâmpla în cer si pe pamânt, ca Dumnezeu este pe pamânt si omul în ceruri.

·         Ca unind pe oameni cu Îngerii, sa daruiasca totodata întregii zidiri dumnezeirea.

·         Cunostinta Sfintei si celei de o fiinta Treimi este sfintire si îndumnezeire pentru Îngeri si pentru oameni.

·         Iertarea pacatelor este slobozire de patimi. Cine n-a fost înca slobozit prin har, n-a dobândit înca iertarea.

·         De vrei sa te izbavesti dintr-o data de pacate, leapada-te de iubirea de sine, maica tuturor relelor.

·         Sanatatea sufletului este nepatimirea si cunostinta. La ea nu poate ajunge cel ce slujeste placerilor.

·         Începutul relelor din suflet este iubirea de sine. Iar iubirea de sine este iubirea de trup.

·         E propriu celui rational sa se supuna ratiunii si sa-si struneasca si robeasca trupul.

·         Cele mai bune arme ale celui ce se linisteste cu rabdare sunt înfrânarea, dragostea, rugaciunea, atentia si citirea.

·         Sa luptam pentru porunci ca sa ne izbavim de patimi; si pentru dumnezeiestile dogme ca sa ne învrednicim de cunostinta.

·         Dracii leaga mintea de cele supuse simturilor, prin întristari si placeri, pofte si temeri.

·         Pofta dupa întelepciune dispretuieste frica si placerea cunostintei izgoneste întristarea.

·         Sa nu întepi pe fratele cu vorbe de ghicituri; caci nu vei rabda când vei primi cele asemenea.

·         Mânia e oprita de îndelunga rabdare si de nepomenirea raului; si e micsorata de dragoste si de împreuna patimire (compatimire).

·         Cui i s-a dat cunostinta i s-a dat lumina întelegerii. Iar cel ce primind-o o necinsteste va vedea întuneric.

·         Cercetarea cuvintelor lui Dumnezeu îi aduce cunostinta de Dumnezeu celui ce o cauta întru adevar, cu evlavie si cu dor.

·         Nu uita de faptuire. Caci uitând de ea se împutineaza cunostinta, si facându-se foamete, te vei coborî în Egipt.

·         Egiptul spiritual este întunecimea patimilor. La el nimeni nu coboara daca nu cade la foamete.

·         Obisnuieste-ti urechea sa asculte des cuvinte duhovnicesti si mintea ta se va departa de gândurile necurate.

·         Este cu neputinta mintii sa se îndeletniceasca cu cele inteligibile, de nu va taia afectiunea fata de simtire si fata de cele supuse simturilor.

·         Semnul ca mintea se îndeletniceste cu cele inteligibile îl avem în aceea ca dispretuieste toate cele ce desfateaza simtirea.

·         Când mintea se deschisa spre vederea celor inteligibile, are fata de ele o placere cu anevoie de pierdut.

·         Când mintea se îmbogateste de cunostinta Unitatii, a pus cu totul stapânire si pe simtire.

·         Împiedica-ti mintea sa se învârteasca în jurul celor supuse simturilor ca sa nu-si rodeasca prin ele placeri si întristari.

·         De firea partii rationale a sufletului tine sa se îndeletniceasca cu cunostinta lui Dumnezeu; iar de a celei pasionale sa îmbratiseze dragostea si înfrânarea.

·         Minte desavârsita este aceea care s-a îmbibat de cunostinta; iar suflet desavârsit este acela care s-a tesut cu virtutile.

·         Sufletul întinat de patimi s-a împietrit si nu primeste sa creada fara taieri si arsuri.

·         Pe cei învârtosati îi iau în primire probe înfricosate. Caci fara dureri nu primesc sa se înmoaie.

·         Barbatul chibzuit se îngrijeste de sine si prin dureri de buna voie ocoleste pe cele fara voie.

·         Grija de suflet se arata în reaua patimire si în smerenie, prin care iarta Dumnezeu toate pacatele.

·         Rabdarea este iubirea de osteneala a sufletului. Iar unde este iubire de osteneala, s-a scos afara iubirea de placere.

·         Cetirea si rugaciunea curatesc mintea; iar dragostea si înfrânarea partea pasionala (afectiva) a sufletului.

·         Pazeste aceeasi înfrânare totdeauna, ca sa nu cazi, prin neegalitate, în cele contrare.

·         Cel ce-si pune legi sie-si sa nu se faca neascultator sie-si. Caci cel ce se nesocoteste pe sine, pe sine se amageste.

·         Deprinderea pacatului este boala sufletului. Iar pacatul cu lucrul este moartea lui.

·         Pacatul învechit cere nevointa (asceza) îndelungata. Caci obisnuinta învârtosata nu poate fi clintita din loc dintr-o data.

·         Misca-ti mintea necontenit la rugaciune si vei împrastia gândurile care staruiesc în inima.

·         Nevointa are trebuinta de rabdare si de îndelunga rabdare. Caci numai prin osteneala îndelungata se izgoneste iubirea de placere.

·         Te vei deda usor cu ostenelile nevointei, de vei face toate cu masura si cu rânduiala.

·         Pazeste aceeasi masura în nevointa si sa nu dezlegi canonul fara trebuinta.

·         Precum dragostea si înfrânarea curatesc gândurile, asa contemplatia si rugaciunea toata înaltarea trufasa.

·         Cel ce rabda loviturile încercarilor fara voie se face smerit la buget, bine nadajduitor si cercat.

·         Pacatul e vestejit de staruinta în suferinte si e ars deplin de rabdarea pâna la capat.

·         Venirea ostenelilor îndurereaza simtirea, iar venirea întristarii înlatura placerea.

·         Mintea chibzuita îsi întareste sufletul si-si deprinde trupul la toata nevointa.

·         Cel ce înainteaza filosofeaza în acestea trei: în porunci, în dogme si în credinta Sfintei Treimi.

·         Mintea izbavita de patimi se afla în acestea: în gânduri simple, în contemplarea fapturilor si în lumina vesnica.

·         Patimile sunt stârnite de acestea trei: de amintire, de starea mustului din trup si de simtire, precum s-a zis.

·         Mintea care a închis simtirea si si-a facut egala starea mustului din trup nu mai are razboi decât cu amintirea.

·         Postul cumpatat, privegherea si cântarea de psalmi fac egala starea trupului.

·         Acestea trei schimba în rau starea trupului: lipsa de regula în hrana, schimbarea aerului si atingerea dracilor.

·         Amintirile patimase sunt facute simple prin rugaciune, citire, înfrânare si dragoste.

·         Închide întâi simtirea prin liniste si apoi lupta cu armele virtutilor împotriva amintirilor.

·         Pacatul cu cugetul este reaua întrebuintare a gândurilor; iar pacatul cu fapta este reaua întrebuintare a lucrurilor.

·         Nepatimire desavârsita are acela care nu e împatimit nici de lucruri, nici de amintirile lor.

·         Amintirea raului este o lepra a sufletului; si i se întâmpla aceasta din necinstiri, din paguba, sau din banuiala gândurilor.

·         Domnul orbeste mintea patimasa; caci se întristeaza pe nedrept pentru cele bune ale aproapelui.

·         Ura fata de aproapele este moartea sufletului. Iar acesta o are si o face sufletul bârfitorului.

·         Trândavia vine din neglijenta sufletului; si e neglijent sufletul care boleste de iubirea placerii.

·         Saturarea naste pofta dupa feluri multe de mâncari; iar lipsa îndulceste si pâinea simpla.

·         Cel ce se bucura în chip ascuns împreuna cu cel pizmuit se izbaveste de pizma; iar cel ce ascunde pe cel pizmuit izbaveste (si pe altii) de pizma.

·         Îndeparteaza-te de cel ce vietuieste cu nepasare, chiar daca a dobândit nume mare la multi.

·         Câstiga-ti prieten pe barbatul iubitor de osteneala si îl vei afla acoperamânt greselilor tale.

·         Nepasatorul s-a vândut multor stapâni; si cum îl poarta, asa umbla.

·         În vreme de pace îti este binevoitor ca un prieten; iar în vreme de încercare te razboieste ca un dusman.

·         Îsi pune sufletul sau pentru tine înainte de stârnirea patimilor; iar când se stârnesc, îti ia sufletul tau.

·         Mintea luminata scoate cuvinte întelepte si sufletul cultiva gânduri dumnezeiesti.

·         În cei ce înainteaza, dispozitiile spre cele potrivnice se schimba usor; în cei desavârsiti, deprinderile în amândoua partile sunt greu de clintit.

·         Taria sufletului este o deprindere a virtutii anevoie de clintit, la care cel ce a ajuns zice: „Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos”, si celelalte.

·         Ţine de firea mintii sa petreaca în Dumnezeu, sa cugete despre purtarea Lui de grija si despre judecatile Lui înfricosate.

·         Stapânindu-ti simtirea, te asiguri din partea aducerii aminte. Caci amintirile, trezite prin simtire, misca patimile.

·         Asupreste-ti trupul si roaga-te mereu; si te vei izbavi repede de gândurile aduse de amintire (de prejudecata).

·         Îndeletniceste-te neîncetat cu cuvinte dumnezeiesti. Caci osteneala cu ele mistuie patimile.

·         Cetirea, privegherea, rugaciunea si psalmodia opresc mintea de la ratacirea în jurul patimilor.

·         În osteneala, în robotire si în sudoarea fetei ai fost osândit sa manânci pâinea cunostintei.

·         Precum sufletul face viu trupul dupa fire, asa si virtute si cunostinta sufletul.

·         Stapânindu-ti iubirea de slava desarta, ia aminte dinspre curvie, ca nu cumva, fugind de cinstiri, sa cazi în necinste.

·         Fugind de slava desarta, cauta spre Dumnezeu; iar de nu, vei cadea desigur în parerea de sine, sau în curvie.

·         E propriu slavei desarte sa-si arate destoinicia; si e propriu mândrie sa dispretuiasca si sa se otarasca.

·         Fugind de lacomia pântecelui, pazeste-te de dorinta de-a placea oamenilor, care vrea sa arate un obraz palid la vedere.

·         Când nu bei vin, sa nu te saturi de apa; iar de nu, îi dai curviei aceeasi materie.

·         Mândria ne face sa ne departam de ajutorul dumnezeiesc, sa ne încredem în noi însine si sa ne înaltam împotriva oamenilor.

·         Împotriva mândriei sunt doua leacuri; cine le primeste pe acestea va avea un al treilea foarte aspru.

·         Ca sa înlaturi mândria, trebuie sa te rogi cu lacrimi, sa nu dispretuiesti pe nimeni si sa primesti necazurile cele fara voie.

·         Povatuirea prin încercari este un toiag duhovnicesc. Ea învata pe cel ce se înalta fara minte sa cugete cu smerenie.

·         Precum gradinarul, daca nu pliveste buruienile, îneaca legumele, asa si mintea, daca nu curateste, pierde ostenelile.

·         Barbat chibzuit este acela care sufera sfatul si mai ales pe Parintele duhovnicesc, care-l sfatuieste.

·         Cel omorât de patimi nu asculta sfatul si nu sufera câtusi de putin mustrarea si povatuirea duhovniceasca.

·         Cel ce nu primeste sfatul nu îsi îndreapta caile sale, ci e dus pururi spre prapastii si râpe.

·         Mintea care s-a tamaduit pe sine însasi si tamaduieste si pe altii cu cele ce s-a vindecat pe sine este doctor.

·         Cauta virtutea si pastreaz-o nevatamata, ca sa nu traiesti urât si sa mori jalnic.

·         Omoara pacatul, ca sa nu învii mort si ca sa nu treci de la o moarte mica la una mare.

·         Din viata la viata trece acela care si-a omorât patimile si s-a despartit de nestiinta.

·         Cerceteaza Scripturile si vei afla poruncile; si fa cele zise si te vei izbavi de patimi.

·         Cunostinta de Dumnezeu este pomul vietii, de care împartasindu-se cel curat ramâne nemuritor.

·         Semnul rabdarii este dragostea de osteneli. Mintea îndraznind spre ele nadajduieste sa dobândeasca cele fagaduite si sa scape de amenintari.