Isihie Sinaitul

Catre Teodul

Scurt cuvant de folos sufletului si mantuitor despre trezvie si virtute

Asa numitele cuvinte despre impotrivire si rugaciune

Suta intaia

1. Trezvia este o metoda duhovniceasca durabila, urmarita cu ravna, care, cu ajutorul lui Dumnezeu, izbaveste pe om cu totul de ganduri si cuvinte patimase si de fapte rele; urmarita astfel, ea ii daruieste apoi cunostinta sigura a lui Dumnezeu cel necuprins, atat cat e cu putinta, si dezlegarea tainelor dumnezeiesti si ascunse. Ea implineste toata porunca lui Dumnezeu din Vechiul si Noul Testament si aduce tot binele veacului ceva sa vie. Ea e propriu zis curatia inimii, care, din pricina maretiei si a frumusetii ei, sau mai bine zis din neatentia si negrija noastra, e azi atat de rara printre monahi. Pe aceasta o fericeste Hristos, zicind: "Fericiti cei curati cu inima caci aceia vor vedea pe Dumnezeu". Asa fiind, ea se cumpara foarte scump. Trezvia dainuind mult in om, se face calauza a vietii drepte si placute lui Dumnezeu. Iar urcusul in aceasta ne deprinde cu con­templatia si cu felul cum trebuie sa punem in miscare, in chip cuvenit, cele trei parti ale sufletului si sa ne pa­zim fara greseala simturile. Ea sporeste in fiecare zi cele patru virtuti generale, in cel ce se impartaseste de ea.

2. Marele legiuitor Moise, mai bine zis Duhul Sfant, aratand lipsa de cusur, curatenia, largimea cuprin­zatoare si puterea inaltatoare a acestei virtuti, si invatandu-ne cum trebuie sa o incepem si sa o deprin­dem, zice: "Ia aminte la tine, sa nu fie vreun cuvant as­cuns in inima ta". Cuvant ascuns numeste aratarea, ca simplu gand, a vreunui lucru rau, urat de Dumnezeu.2 Pe aceasta Parintii o numesc momeala (atac) aruncata in inima de diavolul. Indata ce aceasta se arata mintii, ii urmeaza gandurile noastre, care intra in vorba cu ea in chip patimas.

3. Trezvia e calea a toata virtutea si porunca lui Dumne­zeu. Ea e numita si linistea inimii (isihia). Iar desavarsita pina la golirea de orice nalucire, e tot ea si paza a mintii.

4. Cel ce s-a nascut orb nu vede lumina soarelui. Tot asa cel ce nu e calauzit de trezvie nu vede cu imbelsugare razele harului de sus, nici nu se va slobozi de lucrurile, de cuvintele si de gandurile rele si urate de Dumnezeu. Acesta la moarte nu va scapa liber de capeteniile tarta­rului.     

 5. Atentia e linistea  neincetata a inimii fata de orice gand. Ea rasufla si cheama pururea si neincetat numai pe Hristos Iisus, Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu, si impreuna cu El se impotriveste cu barbatie vrajmasilor. Si numai Lui se marturiseste, care are toata puterea sa ierte pacatele. Dar imbracandu-se neincetat, prin aceasta chemare, in Hristos, care singur cunoaste in chip ascuns inimile, sufletul incearca in tot felul sa ascunda de toti oamenii dulceata lui si lupta dinauntru, ca nu cumva vicleanul sa faca sa inainteze rautatea lui si sa surpe, pe nebagate de seama, lucrarea cea buna.

6. Trezvia e fixarea staruitoare a gandului si asezarea lui in poarta inimii ca sa priveasca gandurile hotesti care vin si sa asculte ce zic si ce fac ucigasele si care este chipul faurit si inaltat de diavoli, care incearca sa amageasca nuntea prin naluciri. insusindu-ne aceste osteneli, ele ne invata, cu multa stiinta, iscusinta razboiului mintii.

7. Frica indoita, parasirile din partea lui Dumnezeu si intamplarile povatuitoare ale incercarilor dau nastere atentiei ca supraveghetoare continua in mintea omului, care incearca astfel sa astupe izvorul gandurilor si faptelor rele. Pentru ea sunt deci si parasirile si incer­carile neasteptate din partea lui Dumnezeu, pentru indreptarea vietii noastre. Si mai ales pentru cei ce au gustat odihna acestei bunatati, dar pe urma sunt fara grija. Iar continuarea naste deprinderea; iar aceasta o indesire a trezviei; in sfarsit aceasta, prin insusirea ei, face cu putinta contemplarea linistita a razboiului de mai inainte. Ei ii urmeaza rugaciunea staruitoare a lui Iisus si linistea dulce si fara naluciri a mintii si starea care vine din Iisus.

8. Cugetarea fixandu-se si chemand pe Hristos impo­triva vrajmasilor si cautandu-si scaparea la El, ca o fiara inconjurata de multi caini, si asezandu-se pe sine inaun­trul cetatii, priveste cu mintea de departe asalturile spirituale ale nevazutilor vrajmasi; iar prin faptul ca sta mereu cu Facatorul de pace Iisus impotriva lor, ramane nevatamata de ei.

9. Daca esti veghetor, ti s-a dat sa fii si vazut prezent din orele de dimineata, dar sa si vezi pe altii. Stii ce zic; iar de nu, fii cu luare aminte si vei intelege.

10. Corpurile marilor constau din apa multa. Iar fiinta si fundamentul trezviei, al atentiei, al linistii sufletesti adanci si abisul vederilor fericite si negraite, al smereniei recunoscatoare, al dreptatii si al dragostei consta din trezvia cea mai deplina si din rugaciunea fara ganduri a lui Iisus Hristos, care trebuie facuta strans si des, neincetat si cu osteneala, fara sa slabesti.

11. "Nu tot cel ce-Mi zice Doamne, Doamne, va intra in Imparatia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu''. Iar voia Tatalui aceasta e: Cei ce iubiti pe Domnul, urati cele rele''. Asadar, deodata cu rugaciunea lui Iisus Hristos, sa uram si gandurile rele; si iata ca am facut voia lui Dumnezeu.

12. Domnul nostru si Dumnezeu cel intrupat ne-a pus inainte ca pilda a toata virtutea si ca model al intregului neam omenesc si ca ridicare din vechea cadere viata Sa a tot virtuoasa in trup, ca pe o zugravitura. Iar impreuna cu toate virtutile Sale, pe care ni le-a aratat, este si aceea ca dupa Botez, suindu-se in pustie, incepe lupta mintala cu post, diavolul apropiindu-se de El ca de un om sim­plu. Si prin acest mod al biruintei, Stapanul ne-a invatat si pe noi, nevrednicii, cum trebuie sa purtam lupta fata de duhurile rautatii, adica in smerenie, cu post, cu rugaciune si cu trezvie; El care n-avea trebuinta de ele, ca cel ce era Dumnezeu si Dumnezeul Dumnezeilor.

13. Iar cate sunt, dupa mine, felurile (modurile) trez­viei, in stare sa curete mintea, treptat, de gandurile patimase, iata ca nu ma voi lenevi sa ti le insemnez intr-un grai neimpodobit si nemestesugit. Caci n-am socotit ca, asemenea povestirilor de razboi, sa ascund in acest tratat folosul prin cuvinte, mai ales pentru cei mai simpli. Iar tu, fiule Teodule, ia aminte la cele ce. citesti.

14. Asadar, un fel (mod) al trezviei e sa-fi supraveghezi des fantezia,5 adica atacul ca, neavand fantezia la dispozitie, Satana sa nu poata fauri ganduri mincinoase, pentru a le infatisa mintii spre amagire mincinoasa.

15. Altul consta in a avea pururea inima tacand adanc si linistita de orice  gand; si sa ne rugam.

16. Altul sa chemam cu smerenie neincetat pe Domnul Iisus Hristos in ajutor.

17. Alt mod sta in a avea in suflet neincetat amintirea mortii.

18. Toate aceste lucrari, iubitule, impiedica gandurile rele, ca niste portari. Iar despre trebuinta de a cauta la cer si a socoti pamantul ca nimic, lucru de folos impreuna cu altele, voi grai in alt loc mai pe larg, daca Dumne­zeu imi va da cuvant

19. Daca taiem numai pentru putina vreme pricina patimilor si ne ocupam cu vederile duhovnicesti, dar nu staruim in ele, facand din aceasta lucrul nostru, cu usurinta ne intoarcem iarasi la patimile trupului, fara sa culegem alt rod de acolo, decat intunecarea desavar­sita a mintii si abaterea spre cele materiale.

20. Cel ce se lupta inlauntru trebuie sa aiba in aceeasi clipa aceste patru: smerenie, atentie deplina, impotrivire si rugaciune. Smerenie - fiindca lupta lui este fata de dracii cei mandri, potrivnici smereniei; si ca sa aiba in mana inimii ajutorul lui Hristos, pentru ca Hristos uraste pe cei mandri. Atentie - ca sa-si faca inima pururea fara de nici un gand, chiar bun daca ar parea. Impotrivire - pentru ca atunci cand ar cunoaste cu agerime pe cel ce vine, indata sa se opuna cu manie celui viclean. "Si voi raspunde, zice, celor ce ma ocaresc: oare nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu?"7 Rugaciune - ca indata dupa impotrivire sa strige catre Hristos intr-un suspin negrait; si atunci cel ce se lupta va vedea pe vrajmas risipindu-se prin numele sfant si inchinat al lui Iisus Hristos, ca praful de vant, sau ca fumul ce se mistuie, impreuna cu nalucirile lui.

21.Cel ce nu are rugaciune curata de ganduri nu are arma pentru lupta. Iar rugaciune numesc pe aceea care  se lucreaza necontenit in adancurile sufletului, ca prin chemarea lui Iisus vrajmasul ce se lupta intr-ascuns sa fie biciuit si ars.

22. Tu esti dator sa privesti cu o cautatura agera si incordata a mintii, ca sa cunosti pe cei ce intra. Iar cunoscandu-i, indata sa zdrobesti, prin impotrivire, capul  sarpelui. Si o data cu aceasta, striga cu suspin catre  Hristos si vei simti ajutorul nevazut dumnezeiesc si atunci vei vedea luminand departe curatia si dreptatea inimii.

23. Precum cel ce tine in mana o oglinda, daca sta in mijlocul multora si priveste in ea isi vede fata asa cum este, dar vede si pe a altora, care se apleaca spre aceeasi oglinda, tot astfel cel ce se apleaca spre inima sa isi vede starea sa in ea, dar vede si fetele negre ale Arapilor spirituali.

24. Dar mintea nu poate sa biruiasca nalucirea dra­ceasca numai prin sine. Sa nu cumva sa indrazneasca aceasta. Caci fiind vicleni, se prefac ca sunt biruiti, dar pe de alta parte o fac sa cada prin slava desarta. Prin chemarea lui Iisus insa

25. Vezi sa nu-ti faci pareri inalte despre tine, ca Israel cel de odinioara, si sa te predai si tu vrajmasilor spiri­tuali. Caci acela, fiind izbavit de Egipteni prin Dumne­zeul tuturor, si-a nascocit sie-si ca ajutor idol turnat.

26. Iar prin idol turnat sa intelegi mintea noastra slaba, care, cata vreme cheama pe Iisus Hristos impotriva duhurilor rautatii, le izgoneste usor si cu stiinta maiastra pune pe fuga puterile nevazute si razboinice ale vrajma­sului. Dar cand indrazneste nesabuita sa se reazeme cu totul pe sine, se rostogoleste ca pasarea zisa Oxypteros (repede zburatoare). "Spre Dumnezeu, zice, a nadajduit inima mea si am fost ajutat si a inflorit iarasi trupul meu''.8 Sau: "Cine, afara de Domnul, ma va ridica pe mine si va sta impreuna cu mine impotriva nenumara­telor ganduri uneltite cu viclenie?"9 Iar cel ce se nadajdu­ieste in sine si nu in Dumnezeu va cadea cadere jalnica.

27 Chipul si randuiala linistii inimii acesta este: Daca vrei sa lupti, sa-ti fie mica ganganie a paianjenului pururea pilda. Iar de nu, inca nu te-ai linistit cum trebuie cu mintea. Acela vaneaza muste mici. Iar tu, daca faci asa si vrei sa-ti castigi linistea sufletului cu osteneala, nu inceta sa ucizi pururea "pruncii babilonesti''. Caci pentru aceasta ucidere vei fi fericit de Duhul Sfant, prin David.

28. Precum nu e cu putinta sa se vada Marea Rosie pe cer in mijlocul stelelor si precum nu poate omul sa umble pe pamant fara sa respire aerul acesta, asa nu e cu putinta sa ne curatim inima noastra de ganduri patimase si sa izgonim pe vrajmasii spirituali din ea, fara chemarea deasa a lui Iisus Hristos.

29. Daca petreci pururi in inima ta cu cuget smerit cu pomenirea mortii, cu invinuirea de sine, cu impotri­vire si cu chemarea lui Iisus Hristos si umbli cu luare aminte in fiecare zi cu aceste arme, pe calea stramta, dar aducatoare de bucurie si de desfatare a mintii, vei ajunge la sfintele vedenii (contemplatii) ale Sfintilor si ti se vor lumina taine adanci de catre Hristos, "in care sunt ascunse comorile intelepciunii si ale cunostintei"10 si "in care locuieste toata plinatatea Dumnezeirii trupeste".11 Caci vei simti langa Iisus ca Duhul Sfant salta in sufletul tau. Pentru ca de la El se lumineaza mintea omului sa priveasca cu fata descoperita. "Caci nimeni nu numeste pe Iisus Domn, fara numai in Duhul Sfant",12 care adevereste in chip tainic pe Cel cautat.

30. Dar iubitorii de invatatura trebuie sa mai stie si aceea ca pizmasii draci adeseori ascund si retrag de la noi razboiul, pizmuindu-ne vrajmasii pentru folosul, cunostinta si urcusul spre Dumnezeu ce le-am avea din razboi si pentru ca, nepurtand noi de grija, sa ne rapeasca fara de veste mintea si sa ne faca iarasi neatenti cu cugetul. Caci scopul necontenit si lupta lor este sa nu ne lase sa fim cu luare aminte la inima noastra, cunoscand bogatia adunata in suflet din atentia de fiecare zi. Dar noi sa ne ridicam atunci cu pomenirea Domnului nostru Iisus Hristos spre vederi

(contemplatii) duhovnicesti si razboiul iarasi vine in minte; dar toate sa le facem numai cu sfatul, ca sa zic asa, al Domnului insusi, si cu smerenie.

31. Caci petrecand in chinovie, trebuie sa taiem toata voia noastra din proprie hotarare si cu draga inima insusi Dumnezeu fiind cu proestosul nostru. Si asa sa ne facem si noi ca niste lucruri de vanzare, lipsite de vointa. Iar ca metoda in acestea se cuvine sa nu punem in miscare iutimea fara judecata si impotriva fini, si pe urma sa ne aflam fara indrazneala in razboiul nevazut. Caci voia noastra, netaiata de noi de buna voie, obisnuieste sa se manie pe cei ce incearca sa o taie fara sa vrem. Iar din aceasta, iutimea starnindu-se cu latraturi rele, nimiceste cunostinta luptei, pe care abia cu multa osteneala a putut-o dobandi. Caci iutimea are putere stricatoare. Daca e miscata spre ganduri dracesti, le strica si le omoara pe acelea; daca iarasi se tulbura impotriva oamenilor, strica gandurile cele bune din noi. Asadar iutimea, precum vad, e stricatoare a oricarui fel de ganduri, fie rele, fie de-a dreapta, daca se nimeresc. Caci ea ni s-a dat de Dumnezeu ca arma si ca arc, daca nu e folosita in amandoua partile. Iar daca lucreaza in chip diferit, e stricatoare. Caci eu am cunoscut un caine, de altfel indraznet impotriva lupilor, care sfasia oile.

32. Astfel trebuie sa fugim de semetie, ca de veninul de aspida si sa ocolim multele intalniri ca pe niste serpi si pui de vipere. Caci acestea pot sa ne duca repede la desavarsita uitare a razboiului celui dinlauntru si sa coboare sufletul de la bucuria inalta, pe care o are inima din curatie. Fiindca blestemata uitare se opune atentiei ca apa focului si in toata vremea o razboieste cu puterea. Caci de la uitare ajungem la negrija, iar de la negrija la dispret la lancezeala si la pofte necuviincioase. Si asa ne intoarcem iarasi indarat, ca si cainele la varsatura sa. Sa fugim asadar de semetie, ca de un venin de moarte. Iar raul uitarii si cele ce izvorasc din ea le vindeca sigur paza mintii si chemarea neincetata a Domnului nostru Iisus Hristos. Caci fara El nu putem face nimic.

33. Nu se intampla si nu e cu putinta sa te impriete­nesti cu sarpele si sa-1 porti la san, nici sa dezmierzi, sa slujesti si sa iubesti in tot chipul trupul (afara de cele de trebuinta si de nevoie) si sa ingrijesti totdeodata de virtutea cereasca. Caci sarpele musca pe cel ce-1 ingri­jeste, iar trupul intineaza in placeri pe cel ce-1 slujeste. Cand trupul greseste, sa fie lovit fara crutare ca un rob fugar, plin de must, sa cunoasca pe stapanul biciului. Sa nu petreaca in crasma; tarana stricacioasa, roaba si intunecata sa nu uite pe stapana nestricacioasa.13 Pana la moarte sa nu te increzi in trupul tau. "Voia trupului este dusmana lui Dumnezeu",14 caci nu se supune legii lui Dumnezeu; si "trupul pofteste impotriva duhului'' "Iar cei ce sunt in trup nu pot placea lui Dumnezeu''. Noi insa nu suntem in trup, ci in duh.  

34. Lucrul infranarii e sa miste pururea mania spre razboiul dinlauntru si spre dispretuirea de sine; al intelepciunii sa miste ratiunea spre trezvie deplina si necontenita si spre contemplarea duhovniceasca; al dreptatii sa indrepte partea poftitoare spre virtute si Dumnezeu; iar al Barbatiei sa calauzeasca cele cinci simturi si sa le pazeasca sa nu se intineze prin ele omul nostru cel dinlauntru, care este inima, si cel dinafara, care este trupul.

35. "Peste Israel marirea Lui;"17 adica peste mintea vazatoare coboara frumusetea slavei lui Dumnezeu, pe cat e cu putinta. "Si puterea Lui in nouri", adica in sufletele luminoase, care privesc in dimineti spre Cel ce sade de-a dreapta Tatalui si le trimite lumina, asa cum isi trimite soarele razele sale in nourii curati, aratandu-si frumusetea sa.                                        

36. Pacatuind unul, zice dumnezeiasca Scriptura, va pierde bunatate mare, adica pacatuind mintea, pierde mancarurile si bauturile de ambrozie din capitolul dinainte.

37. Nu suntem mai tari ca Samson, nici mai intelepti ca Solomon, nici mai cunoscatori ca David, nici mai iubitori de Dumnezeu ca Petru verhovnicul. Sa nu ne incredem, asadar, in noi. Caci zice Scriptura: "Cel ce se increde in sine va cadea cadere jalnica.''

38. Sa invatam de la Hristos smerita cugetare; de la David umilinta; iar de la Petru sa plangem pentru cade­rile ce ni se intampla. Dar sa nu deznadajduim ca Samson, ca Iuda si ca Solomon cel prea intelept.

39. "Caci diavolul umbla racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita",18 impreuna cu puterile sale. Prin urmare, sa nu inceteze niciodata atentia inimii, trezvia, impotrivirea si rugaciunea catre Hristos Iisus, Dumne­zeul nostru. Caci ajutor mai mare, afara de Iisus, nu vei afla in toata viata ta. Fiindca numai Domnul singur cunoaste, ca Dumnezeu, vicleniile, mestesugirile si inse­laciunile dracilor.

40. Asadar sufletul sa se increada in Hristos si sa-1 cheme pe El si sa nu se infricoseze nicidecum. Caci nu lupta singur, ci cu infricosatul Imparat Iisus Hristos, Facatorul tuturor celor ce sunt, trupesti si netrupesti, sau vazute si nevazute.

41. Precum ploaia cu cat mai multa cade pe pamant cu atat il inmoaie mai mult, asa si sfantul nume al lui Iisus, strigat de noi fara ganduri, cu cat il chemam mai des, inmoaie pamantul inimii noastre si il umple de bucurie si veselie.

42. Cei neincercati e bine sa stie si aceasta, ca noi cei greoi si povarniti spre pamant cu trupul si cu cugetul nu putem in nici un alt chip, decat prin necontenita trezvie a mintii si prin chemarea lui Iisus Hristos, Dum­nezeul si Facatorul nostru, sa biruim pe vrajmasii netru­pesti si nevazuti, care ne vreau raul si sunt iscusiti in a ni-1 face, care sunt ageri si usori si incercati in razboiul pe care-1 poarta din anii de la Adam si pana astazi. De aceea celor neincercati rugaciunea lui Iisus Hristos sa le fie mijlocul de a proba si de a cunoaste binele. Iar celor incercati sa le fie faptuirea, probarea si linistea cel mai bun mod si invatator al binelui.

43. Precum copilul mic si fara rautate, vazand pe vreun facator de naluciri, se bucura si se ia dupa el din nevinovatie, asa si sufletul nostru, fiind simplu si bun (caci asa a fost creat de bunul Stapan) se desfata de momelele nalucirilor diavolului; si, amagit, alearga spre cel rau ca la cineva bun, precum alearga porumbita spre cel ce intinde curse puilor ei. Si asa isi amesteca gan­durile sale cu nalucirea momelii diavolesti. Daca intalneste fata unei femei frumoase, sau altceva oprit cu totul de poruncile lui Iisus Hristos, voieste sa planuiasca ceva cu ele, ca sa prefaca in fapta ceea ce i s-a aratat frumos. Si atunci, cazand la consimtire, preschimba, prin mijlocirea trupului, in fapta nelegiuirea din cugetare, spre osanda proprie.19           

44. Acesta-i mestesugul vicleanului; si cu aceste sageti otraveste tot sufletul. De aceea nu e fara primejdie sa lasam sa intre in inima noastra gandurile, inainte ca mintea sa ne fi fost mult cercata in razboi, si mai ales la inceput. Fiindca intr-o clipa sufletul nostru se incanta de momelile diavolesti, se indulceste de ele si le urmea­za. Ci trebuie numai sa le intelegem si indata sa le taiem de cum rasar si ne ataca (ne momesc). Dar dupa ce, prin razboire indelungata in acest lucru minunat, mintea s-a exercitat in el si-1 intelege si a dobandit deprinderea neincetata a razboiului, incat patrunde cu adevarat gandurile, si cum zice Proorocul: "Poate stapani usor vulpile cele mici", atunci trebuie sa lase gandurile sa vina inauntru, apoi sa le razboiasca in Hristos, sa le vadeasca cu stiinta si sa le doboare.

45. Precum e cu neputinta ca printr-un sant sa" treaca foc si apa deodata, tot asa este cu neputinta sa intre in inima pacatul, de nu va bate mai intai in usa inimii prin nalucirea momelii viclene.

46. Intai este momeala (atacul); al doilea, insotirea sau amestecarea gindurilor noastre cu ale dracilor vicleni, al treilea, consimtirea (invoirea) mintii de a se afla intre cele doua feluri de ganduri ce se sfatuiesc in chip pacatos; al patrulea este fapta din afara, sau pacatul. Daca, prin urmare, mintea va fi atenta prin trezvie, prin impotrivire si chemarea Domnului Iisus, va pune pe fuga nalucirea momelii de la rasarirea ei, cele ce urmeaza din ele ramanand fara implinire. Caci cel viclean, fiind minte netrupeasca, nu poate amagi altfel sufletele decat prin nalucire si ganduri. Despre momea­la David zice: "In dimineti am ucis pe toti pacatosii pamantului"22 si celelalte; iar despre consimtire, marele Moise zice: ''Si nu te vei invoi cu ei".

47. Mintea cu minte se incaiera la lupta in chip neva­zut; mintea draceasca cu mintea noastra. De aceea e de trebuinta sa strigam catre Hristos ca sa departeze mintea draceasca, iar biruinta sa ne-o dea noua, ca un iubitor de oameni.

48. Chip al linistii din inima sa-ti fie cel ce are o oglinda si se uita in ea; si atunci vei vedea cele scrise spiritual in inima ta, rele si bune.

49. Ia seama sa nu ai niciodata in inima ta nici un gand, nici nerational, nici rational, ca asa sa cunosti cu usurinta pe cei de alt neam, adica pe cei intai nascuti ai Egipte­nilor.

50. Cat de buna, de placuta, de luminoasa si de dulce, cat de frumoasa si de stralucitoare virtute este trezvia, calauzita de Tine, Hristoase, pe drum bun si umbland cu multa smerenie a mintii omenesti, care vegheaza. Caci isi intinde pana la mare si pana in adancul vederilor ramurile ei si pana la raurile tainelor desfatatoare si dumnezeiesti mugurii ei; si adapa mintea, arsa de multa vreme, din pricina necredintei, de saratura duhurilor rele si a cugetului dusmanos al trupului, care este moar­te.

51. Trezvia se aseamana scarii lui Iacov, deasupra careia sta Dumnezeu si pe care umbla Sfintii ingeri. Caci sterge din noi tot raul. Ea taie vorbaria, ocararea si toata lista relelor vazute, neingaduind sa  fie lipsita, din pricina lor, nici macar pentru putina vreme de dulceata proprie.

52. Sa o cultivam, fratii mei, pe aceasta cu ravna. Si zburand in vederile ei cu cuget curat, impreuna cu Iisus, sa incepem a ne privi pacatele noastre si viata de mai inainte. Ca franti si umiliti de amintirea pacatelor noastre, sa avem nedezlipit de noi ajutorul lui Iisus Hristos, Domnul nostru, in razboiul nevazut. Caci de ne vom lipsi de ajutorul lui Iisus, prin mandrie, sau slava desarta, sau iubire de noi insine, vom pierde curatia inimii, prin care Dumnezeu se face cunoscut omului; fiindca pricina a bunului al doilea, precum ni s-a fagaduit, este cel dintai.

53. Mintea atenta la lucrarea ei ascunsa va dobandi impreuna cu celelalte bunuri, care izvorasc din lucrarea neincetata a pazirii de sine, si izbavirea celor cinci simturi de relele din afara. Caci fiind neincetat atenta prin virtutea si prin trezvia sa, si vrand sa se desfateze cu gandurile cele bune, nu ingaduie sa fie furata prin cele cinci simturi, cand se apropie de ea gandurile materiale si desarte. Ci cunoscand inselaciunea lor, le retrage de cele mai adeseori inlauntrul sau.

54. Staruie inlauntrul mintii si nu vei obosi in ispite; dar daca pleci de acolo, rabda cele ce-ti vin asupra.

55. Dupa cum celor ce s-au hranit fara socoteala le folo­seste absintul amar, asa celor cu purtari pacatoase le e de folos sa patimeasca rele.

56. Deci de nu vrei sa patimesti rele, sa nu vrei nici sa faci rele. Pentru ca lucrul dintai urmeaza fara abatere celui de al doilea. Caci ceea ce seamana fiecare, aceea va si secera. Semanand deci cu voia cele rele, si secerandu-le fara voie, suntem siliti sa ne minunam de dreptatea lui Dumnezeu.

57.  Mintea se orbeste prin aceste trei patimi: prin iubirea de argint, prin slava desarta si prin placere.

58. Cunostinta si credinta, tovarasele firii noastre, nu se slabesc pentru nimic altceva, decat din pricina acelora.

59 Iutimea, mania, razboaiele, uciderile si toata lista celorlalte rele, din pricina acelora s-au intarit atat de mult intre oameni.

60. Cel ce nu cunoaste adevarul, acela nu poate nici sa creada cu adevarat. Caci cunostinta premerge dupa fire credintei. Cele spuse de Scriptura n-au fost spuse numai ca sa le intelegem, ci ca sa le si facem.

61. Sa ne apucam deci de lucru. Caci inaintand asa, pas cu pas, vom afla ca nu numai nadejdea in Dumne­zeu, ci si credinta tare, cunostinta mai launtrica, izbavi­rea de ispite, darurile harismelor, marturisirea din inima si lacrimile staruitoare le vin credinciosilor numai prin rugaciune; dar nu numai acestea, ci si rabdarea necazu­rilor ce vin peste noi, iertarea sincera a aproapelui, cunoasterea legii duhovnicesti, aflarea dreptatii lui Dumnezeu, cercetarea Duhului Sfant, darea comorilor duhovnicesti si toate cate le-a fagaduit Dumnezeu sa le dea oamenilor credinciosi, atat aici cat si in veacul viitor. Scurt vorbind, este cu neputinta ca sufletul sa se arate dupa chipul lui Dumnezeu altfel decat prin darul (harisma) lui Dumnezeu si prin credinta omului, staruind in minte cu multa smerenie de cuget si cu rugaciunea ce nu se imprastie.

62.  Am spus din experienta ca este cu adevarat un mare bun ca cel ce voieste sa-si curateasca inima sa che­me necontenit pe Domnul Iisus impotriva vrajmasilor spirituali. Dar iata cum se acopera cuvantul spus de mine din experienta cu marturiile Scripturii: "Pregateste-te, zice, Israile, sa chemi numele Domnului Dum­nezeului Tau". Iar Apostolul zice: "Rugati-va nein­cetat".23 Domnul nostru de asemenea zice: "Fara de Mine nu puteti face nimic; cel ce ramane intru Mine si Eu intru el, acela aduce rod mult".24 Si iarasi: "De nu va ramanea in Mine, se va scoate afara ca mladita".25 Mare bun este rugaciunea. Caci ea cuprinde toate bunurile, ca una ce curateste inima, in care Dumnezeu se face vazut celor credinciosi.                              .

63. Bunul smereniei e greu de castigat. Aceasta fiindca e aducator de inaltare si iubit de Dumnezeu si pierzator aproape al tuturor relelor urate de Dumnezeu si afla­toare in noi. Vei afla usor intr-un om lucrarile partiale ale altor virtuti. Dar cautand in el mireasma smereniei, anevoie o vei gasi. De aceea trebuie multa trezvie pentru a dobandi bunul acesta. Scriptura zice ca diavolul este necurat, fiindca a lepadat de la inceput acest bun al smeritei cugetari si a iubit mandria. De aceea e si numit duh necurat in toate Scripturile. Caci ce necuratie tru­peasca poate sa-si adune cel ce este cu totul necorporal, netrupesc, neasezat intr-un loc, ca sa i se zica, din aceasta latura, necurat? Este vadit ca din pricina mandriei a fost numit necurat, deoarece din inger curat si luminos s-a aratat pe urma spurcat. Caci necurat este inaintea Domnului tot cel ce se inalta cu inima. Fiindca primul pacat este, zice, mandria. De aceea a zis si mandrul Faraon: "Pe Dumnezeul tau nu-1 stiu si pe Israel nu-1 voi lasa sa plece".26

64. Sunt multe lucrarile mintii, care pot sa ne aduca darul bun al smeritei cugetari, daca vom fi cu grija la mantuirea noastra. De pilda, amintirea pacatelor cu cuvantul, cu fapta si cu gandul si alte multe ajuta la sporirea smeritei cugetari, daca sunt adunate in contem­platie. Smerenie adevarata castigi cineva si cand mareste in sine faptele savarsite in fiecare zi de cei apro­piati intre care petrece si le pune alaturea cu ale sale. In felul acesta, vazand mintea putinatatea proprie si cat e de departe de desavarsirea fratilor, omul se va socoti pe sine pamant si cenusa si nu om, ci un caine oarecare, ca unul ce e mai prejos si mai putin in toate decat toti oamenii rationali de pe pamant.

65 Zice gura lui Hristos, stalpul Bisericii,marele nostru Parinte Vasile: "Mult ne ajuta sa nu pacatuim, nici sa cadem in ziua urmatoare in aceleasi greseli, ca, dupa incheierea zilei, sa cercetam in constiinta noastra noi insine cele ale noastre: ce am gresit si ce am savarsit dupa dreptate? Aceasta o facea si Iov pentru sine si pentru copiii sai. Caci socotelile din fiecare zi lumineaza ceea ce se face sau e de facut in fiecare ceas^ Si iarasi tot el zice: "Masura e lucrul cel mai bun".

66. Iar altul dintre inteleptii in cele dumnezeiesti a zis: "inceputul rodirii este floarea si inceputul faptuirii infranarea". Prin urmare, sa ne infranam; iar aceasta, cu masura si cu cantar, cum ne invata Parintii. Toata ziua celor douasprezece ceasuri sa o petrecem intru pazirea mintii. Caci facand asa, vom putea sa stingem, cu Dumnezeu, pacatul si sa-1 micsoram printr-o anumita sila. Deoarece silita este si petrecerea virtuoasa, prin care se da imparatia Cerurilor.

67. Calea spre cunostinta este nepatimirea si smerenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul.

68. Cel ce se ocupa neincetat cu cele dinlauntru este cumpatat. Dar nu numai atat, ci si contempla, cunoaste pe Dumnezeu si se roaga. Aceasta este ceea ce zice Apostolul: "Umblati in duh, si pofta trupului sa nu o savarsiti".27                   

69. Cel ce nu stie sa umble pe calea duhovniceasca, nu poarta grija de cugetarile patimase; ci toata preocu­parea lui se misca in jurul trupului. Iar urmarea e ca sau petrece in lacomia pintecelui, in desfranare, in intristare,

in manie si pomenirea raului si prin aceasta isi intuneca mintea, sau se deda la o nevointa fara masura si-si tulbura intelegerea.

70. Cel ce s-a lepadat de lucruri, de pilda de femeie, de bani si de cele asemenea, a facut pe omul din afara monah, dar inca nu si pe cel dinlauntru. Dar ce1 ce s-a lepadat si de intelesurile patimase ale acestora, l-a facut si pe cel din launtru, care este mintea. Pe omul din afara usor il face cineva monah, numai sa vrea; dar nu putina lupta se cere pentru a face pe omul dinlauntru monah.

71. Cine s-a izbavit atunci in neamul acesta cu totul de intelesurile patimase si s-a invrednicit pentru tot­deauna de rugaciunea curata si nemateriala, ceea ce este semnul monahului dinlauntru?

72. Multe patimi sunt ascunse in sufletele noastre. Ele se dau pe fata abia atunci cand apar pricinile.

73. Nu-ti inchina toata atentia ta trupului ci hotaraste-i lui nevointa dupa putere. Si toata mintea ta intoarce-o spre cele dinauntru. Caci "nevointa trupeasca la putin foloseste, iar evlavia spre toate e de folos".28

74. Cand patimile s-au potolit, vine mandria. Iar aceasta se intampla fie pentru ca n-au fost taiate pricinile, fie pentru ca s-au retras dracii cu viclenie.

75. Smerenia si reaua patimire slobozesc pe om de tot pacatul. Cea dintai taie patimile sufletului, cea de a doua pe ale trupului. De aceea zice Domnul: "Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu",29 adica pe El si vistieriile ascunse in El, cand se vor curati pe ei prin dragoste si infranare. Si aceasta cu, atat mai mult, cu cat vor intinde curatirea.

76. Pazirea mintii e un turn din care pot fi privite ratiunile fiecarei virtuti, precum turnul de odinioara al lui David preinchipuia taierea imprejur a inimii.

77. Precum privind cu simturile cele vatamatoare, ne pagubim, asa se intampla si cu mintea.

78.  Precum cel ce a ranit inima plantei a uscat-o intreaga, asa sa intelegi si despre inima omului. Trebuie sa fii cu luare aminte chiar in clipa aceea, pentru ca talharii nu stau fara lucru.

79. Domnul, vrand sa arate ca toata porunca trebuie implinita, pe de alta parte ca infierea s-a daruit oame­nilor in sangele Sau, zice: "Cand veti face cele poruncite voua, ziceti ca robi netrebnici suntem si ceea ce am fost datori sa facem, aceea am facut"30. De aceea Imparatia Cerurilor nu este plata faptelor, ci harul Stapanului gatit slugilor credincioase. Iar sluga nu cere slobozirea ca plata, ci multumeste, ca un indatorat, si o primeste dupa har.                                      

80.  Hristos a murit pentru pacatele noastre, dupa Scripturi, si celor ce slujesc Lui bine le daruieste slo­bozirea. Caci zice: "Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria Domnului tau"31. Dar inca nu e sluga credincioasa cel ce se bazeaza numai pe cunostinta, ci cel ce crede prin ascultare lui Hristos care a poruncit. Caci cel ce cinsteste pe Stapan face cele poruncite de El. Iar gresind sau neascultand, rabda cele ce vin asupra sa ca cele ce i se cuvin. Fiind deci iubitor de invatatura, fa-te si iubitor de osteneala. Caci cunos­tinta simpla ingamfa pe om.

81. Incercarile ce ne vin pe neasteptate ne invata cu bun rost sa ne facem iubitori de osteneala.

82. E proprie stelei lumina din jurul ei; tot asa e proprie cinstitorului si tematorului de Dumnezeu simplitatea si smerenia. Caci nu este alt semn care sa faca cunoscuti si sa arate pe ucenicii lui Hristos, ca cugetul smerit si infatisarea umilita. Aceasta o striga toate cele patru Evanghelii. Iar cel ce nu vietuieste asa, adica intru smerenie, cade din partasia Celui ce s-a smerit pe Sine pana la cruce si moarte, care este si legiuitorul cu fapta al dumnezeiestilor Evanghelii.

83. "Cei ce insetati, zice, mergeti la apa"32 iar cei insetati de Dumnezeu umblati intru curatia mintii. Dar cel ce zboara spre inaltime prin curatia ei trebuie sa priveasca si spre pamantul putinatatii sale, fiindca nimeni nu e mai inalt ca cel smerit. Caci precum cand lipseste lumi­na, toate sunt neguroase si intunecate, tot asa lipsind smerita cugetare, toate ale noastre sunt desarte si toate silintele noastre dupa Dumnezeu sunt putregaioase.

84." Iar sfarsitul cuvantului tot auzi-1: teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui"33 si cu mintea si cu simtirea. Caci daca te silesti sa le pazesti cu mintea, putina trebuinta vei avea de osteneli trupesti ca sa le pazesti. Caci zice David:" Voit-am sa fac voia Ta si legea Ta in mijlocul pantecelui meu".34 De nu va face omul in mijlocul pantecelui, adica in mijlocul inimii, voia lui Dumnezeu si legea lui, nu o poate face cu usurinta nici in afara. Si va zice catre Dumnezeu cel fara trezvie si nepasator: Nu vreau sa cunosc caile tale. Desigur o va spune aceasta pentru lipsa iluminarii dumnezeiesti, de care e plin cel partas de ea, devenind tot mai neclintit in cele dumnezeiesti.

85. Precum sarea cea vazuta indulceste painea si orisice mancare si pastreaza vreme indelungata nestri­cate unele carnuri, asa sa intelegi ca face si pazirea mintii cu dulceata ei spirituala prin lucrarea ei minunata. Caci indulceste in chip dumnezeiesc si pe omul dinlauntru si pe cel dinafara si izgoneste puterea gandurilor rele si ne pazeste necontenit in cele bune.

86. Din momeala ies multe ganduri, iar din acestea fapta vazuta cea rea. Dar cel ce stinge indata cu Iisus pe cea dintai a scapat de cele urmatoare si se va imbogati in dulcea cunostinta dumnezeiasca, prin care va afla pe Dumnezeu, care este pretutindeni. Iar slujindu-si oglinda mintii in El, se lumineaza necontenit, ca un geam (vitraliu) curat de soarele vazut. Si atunci mintea, ajunsa la cel mai de pe urma bun dorit, se va odihni in El de orice alta privire (contemplatie).

87. Deoarece tot gandul intra in inima prin inchipuirea (nalucirea) vreunor lucruri sensibile, lumina fericita a dumnezeirii va lumina mintea atunci cand aceasta se va odihni de toate si va parasi orice forma ce vine din acestea. Caci stralucirea aceea se arata mintii curate cand dispar toate gandurile (chipurile).

88. Cu cat esti mai atent la cugetare, cu atat te vei ruga cu mai mult dor lui Iisus. Si iarasi, cu cat iti incetezi cugetarea cu mai putina grija, cu atat te vei departa mai mult de Iisus. Precum primul lucru lumineaza desavar­sit vazduhul mintii, asa caderea de la trezvie si de la dulcea chemare a lui Iisus ii intuneca cu totul. Ca lucrul este firesc sa fie asa, precum am spus, si nu altfel, o vei afla prin experienta, din probarea cu lucrul. Caci virtutea si mai ales o lucrare ca aceasta, nascatoare de lumina si de desfatare, nu se poate invata decat prin experienta.

89. Pricina pentru care se cheama necontenit Iisus, cu dragoste plina de dulceata si de bucurie, este faptul ca vazduhul inimii este plin de bucurie si de liniste, dato­rita atentiei desavarsite. Iar pricina pentru care se curata desavarsit inima este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu, pricinuitorul si binefacatorul bunatatilor. "Eu sunt, zice, Dumnezeu Cel ce face pace.''35

90. Sufletul, care s-a umplut de binefaceri si s-a indulcit de Iisus, rasplateste pe binefacator cu bucurie si dragos­te, prin marturisire, multumind si chemand cu voluptate pe Cel ce-1 umple de pace; caci il vede in mijlocul sau spiritual, imprastiind nalucirile duhurilor rele.

91. "Si a privit, zice David, ochiul mintii mele intru vrajmasii mei"36 spirituali; "si intru cei vicleni ce se ras­coala impotriva mea va auzi urechea mea". Si am vazut rasplata pacatosilor, facuta de Dumnezeu M mine.

92. Iar cand nu sunt in inima naluciri, mintea se tine in starea cea dupa fire, fiind gata sa se miste spre toata vederea (contemplatia) desfatatoare, duhovniceasca si de Dumnezeu iubitoare.

93. Asadar, precum am spus, trezvia si rugaciunea lui Iisus se sustin una pe alta. Caci atentia suprema vine din rugaciunea neincetata; iar rugaciunea din trezvia si atentia suprema.

94. Pedagog bun si al sufletului si al trupului este pomenirea neincetata a mortii care, trecand peste toate cele de pana atunci, sa privim de acum la ea insasi mereu, la patul pe care vom sta asezati in preajma mortii, si la celelalte.                                              .'_

95. Nu trebuie, fratilor, sa imbratiseze somnul cel ce voieste sa ramana mereu neprihanit. Ci trebuie sa aleaga una din doua: sau sa cada si sa se piarda dupa ce a fost dezbracat de virtuti, sau sa stea pururea cu mintea inarmata. Caci si vrajmasul sta pururea cu oastea sa in linie de bataie.

96. Din pomenirea si chemarea neincetata a Domnului nostru Iisus Hristos se naste o anumita stare dumne­zeiasca in mintea noastra. Aceasta, daca nu neglijam rugaciunea neincetata a mintii catre El, trezvia stransa si lucrarea de supraveghere, ci, savarsind pururea si la fel acest lucru, chemam pe Domnul Iisus Hristos, stri­gand cu ardoarea inimii, incat sfantul nume al lui Iisus sa se aseze la mijloc. Caci continuarea este maica deprin­derii, fie ca e vorba de virtute, fie de pacat. Iar aceasta se stapaneste pe urma, ca si firea. Ajungand mintea in starea aceasta, cauta pe vrajmasi, ca un caine care vaneaza37 un iepure in tufisuri. Caci asa cauta si mintea gandurile cele rele. Dar acela ca sa-1 manance, iar aceasta ca sa le risipeasca.

97. Deci oricand si oridecateori se intampla sa se inmulteasca in noi gandurile rele, si aruncam in mijlocul lor chemarea Domnului nostru Iisus Hristos si le vom vedea indata imprastiindu-se ca fumul in vazduh, cum ne invata experienta; iar mintea ramanand singura, sa inceapa iarasi lucrarea atentiei si a chemarii neincetate. Si de cate ori patimim aceasta in urma imprastierii, sa facem asa.

98. Caci precum nu e cu putinta a intra in lupta cu trupul gol, sau a inota in apa mare cu vesmintele, sau a trai fara a respira, asa este cu neputinta a invata razboiul cel mintal si ascuns, a-1 urmari cu mestesug si a-1 imprastia, fara smerenie si necontenita ruga catre Hristos.                                  

99. David cel prea mare in faptuire zice catre Domnul: "Puterea mea prin tine o voi pastra".38 Asadar puterea de a pazi in noi linistea mintala a inimii,39 din care nasc toate virtutile, ne vine din ajutorul Domnului care a dat si poruncile si care, strigat noi neincetat, alunga de la noi uitarea pacatoasa, care strica linistea inimii, ca apa focul. De aceea, monahiile, sa nu dormi spre moarte din negrija, ci biciuieste pe vrajmasi cu numele lui Iisus; si cum a zis oarecare intelept,40 sa se lipeasca numele lui Iisus de rasuflarea ta41 si atunci vei cunoaste folosul linistirii.

100. Cand ne invrednicim, nevrednicii, cu frica si cu cutremur de dumnezeiestile si preacuratele taine ale lui Hristos, Dumnezeul si Imparatul nostru, atunci si mai mult sa aratam trezvia, pazirea mintii si osardia, ca focul cel dumnezeiesc, sau trupul Domnului nostru Iisus Hristos, sa mistuie pacatele noastre si necuratiile mici si mari. Caci intrand in noi, El alunga indata din inima duhurile viclene ale rautatii si ne iarta pacatele facute mai inainte si atunci mintea ramane fara tulbu­rarea gandurilor rele. Si daca dupa aceea ne vom pazi  cu osardie mintea si vom sta in poarta inimii noastre, cand ne vom invrednici iarasi de ele, dumnezeiescul trup ne va lumina si mai mult mintea si o va face asemenea unei stele.

Suta a doua

1. Uitarea obisnuieste sa stinga paza mintii, cum stinge apa focul. Dar rugaciunea necontenita a lui Iisus, impreuna cu trezvia incordata, o nimiceste cu totul din inima. Caci rugaciunea are lipsa de trezvie, precum lampa de lumina facliei.

2. trebuie sa ne ostenim pentru pazirea celor cinstite. Iar cinstite cu adevarat sunt acelea care ne pazesc de tot pacatul prin simturi si prin minte. Acestea sunt: paza mintii, impreuna cu chemarea lui Iisus Hristos; privirea neincetata in adancul inimii; linistea necontenita a cugetarii, ca sa zic asa chiar si din partea gandurilor ce ni se par de-a dreapta; si silinta de-a ne afla goliti de ganduri, ca sa nu ne insele hotii. Caci desi ne ostenim staruind in inima, dar si mangaierea e aproape.

3 Caci inima pazita neincetat, chiar daca nu i se ingaduie sa primeasca formele, chipurile si nalucirile duhurilor intunecate si viclene, obisnuieste totusi sa nasca din ea ganduri luminoase. Precum carbunele naste flacara, tot asa cu mult mai mult Dumnezeu, care locuieste in inima de la Botez, daca afla vazduhul cugetarii noastre curat de vanturile rautatii si pazit de supravegherea mintii, aprinde puterea noastra de intelegere spre contemplatie, ca flacara ceara.

 4. Trebuie sa invartim pururea in cuprinsul mintii  noastre numele lui Iisus Hristos, precum se invarteste  fulgerul in vazduhul tariei, cand e sa inceapa ploaia. Aceasta o stiu cu exactitate cei ce au experienta-mintii si a razboiului dinauntru. Deci sa purtam dupa o ordine razboiul mintii astfel: intai atentie; pe urma cunoscand ca vrajmasul a aruncat un gand, sa-1 lovim in inima cu cuvinte de manie si de blestem; in al treilea rand, sa ne rugam indata impotriva lui, adunandu-ne inima in chemarea lui Iisus Hristos, ca indata sa se risipeasca naluca draceasca, ca sa nu se ia mintea dupa nalucire, ca un prunc amagit de oarecare facator de naluciri (scamator). 

5. Sa ne ostenim ca David, strigand: Doamne Iisuse Hristoase. "Raguseasca gatlejul nostru si sa nu slabeasca ochii mintii noastre de la a nadajdui intru Domnul Dumnezeul nostru". Sa ne amintim pururea de pilda judecatorului nedreptatii,43 pe care a spus-o Domnul ca sa ne arate ca suntem datori sa ne rugam totdeauna si sa nu slabim; si vom afla castig si izbavire.

6. Precum cel ce priveste la soare e cu neputinta sa nu-si umple privirile de lumina imbelsugata, la fel cel ce se apleaca sa priveasca vazduhul inimii nu se poate sa nu se lumineze.                                                       

7.  Precum e cu neputinta a trai viata aceasta fara a manca si a bea, tot asa e cu neputinta ca, fara paza mintii si curatia inimii, care este si se numeste trezvia, sa ajunga sufletul la o stare duhovniceasca si placuta de Dumne­zeu, sau sa se izbaveasca de pacatul cu mintea, chiar de se sileste cineva, de teama muncilor, sa nu pacatuiasca.

8. Dar si cei ce se retin printr-o anumita sfortare de la pacatul cu fapta vor fi fericiti inaintea lui Dumnezeu, a ingerilor si a Oamenilor, fiindca au luat cu sila imparatia Cerurilor.

9 Acesta este folosul minunat, pe care-1 are mintea din liniste: Toate pacatele bat mai intai numai prin ganduri la usa mintii, incat daca ar fi primite de cugetare, s-ar face apoi pacate sensibile si groase. Dar pe toate le taie virtutea cugetatoare a trezviei, nelasandu-le sa intre in omul nostru launtric si sa se prefaca in fapte rele, Iar aceasta o face prin inraurirea si ajutorul Domnului nostru lisus Hristos.

10. Vechiul Testament este chipul nevointei trupesti, exterioare si sensibile, iar Sfanta Evanghelie, care este Noul Testament, este chipul atentiei, adica al curatiei inimii. Si precum Vechiul Testament n-a desavarsit si n-a intarit pe omul dinauntru in cinstirea de Pumnezeu ("ca pe nimenea, zice Apostolul, n-a desavarsit legea"),44 ci a impiedicat numai pacatele groase (caci doar pentru curatia sufleteasca e mai mare lucru a taia si gandurile de la inima si amintirile rele, (ceea ce este propriu Evan­gheliei) decat a impiedica scoaterea ochiului si a dintelui aproapelui), tot asa se poate spune si despre dreptatea si nevointa trupeasca, adica despre post, infranare, culcarea pe jos, starea in picioare, privegherea si celelalte, care se obisnuiesc in legatura cu trupul si fac sa se linisteasca partea afectiva (pasionala) a trupului de pacatul cu fapta. Cum am zis despre Vechiul Testament, bune sunt si acestea, caci ele sunt o strunire a omului nostru din afara si un paznic impotriva patimilor cu fapta, ba mai mult, ele ne pazesc, sau ne impiedica si de la pacatele cu mintea, de pilda, ne izbavesc, cu ajutorul lui Dumnezeu, de pizma, de manie si de celelalte.

11. Curatia inimii, sau observarea si pazirea mintii, al carei chip este Noul Testament, daca e tinuta de noi cum trebuie, taie toate patimile si toate relele, dezradacinandu-le din inima, si aduce in schimb bucurie, buna nadajduire, strapungere, plans si lacrimi, cunostinta de noi insine si de pacatele noastre, pomenirea mortii, smerenie adevarata, iubire nesfarsita fata de Dumnezeu si de oameni si dragoste dumnezeiasca din inima.

12. Precum nu se poate sa nu taie aerul dinafara gel ce umbla pe pamant, tot asa e cu neputinta sa nu fie razboita pururea inima omului catre draci, sau sa nu fie tulburata de ei intr-ascuns, chiar" daca savarseste multa nevointa trupeasca.

13 Daca vrei sa nu fii numai la aratare monah bun, ingaduitor si unit totdeauna cu Dumnezeu, ci sa fii intr-adevar si de fapt asa, ingrijeste cu toata puterea de virtutea atentiei, care este paza si observarea mintii, o dulceata desavarsita a inimii, o liniste fara naluciri, o stare fericita a sufletului, lucru care nu se afla in multi.

14. Caci aceasta se numeste filosofia mintii. Urma­reste-o intru multa trezvie si ravna fierbinte, impreuna cu rugaciunea lui Iisus, cu smerenie, cu neincetare, in tacerea buzelor sensibile si inteligibile, cu infranarea de la mancari si bauturi si de la tot lucrul vinovat; urma­reste-o pe calea cugetarii, cu stiinta, cu chibzuiala si ea te invata, impreuna cu Dumnezeu, cele ce nu le stiai, iar cele ce mai inainte iti erau cu neputinta sa le primesti in minte, (ca unul ce umblai in intunericul patimilor si al faptelor intunecate si erai acoperit de uitare si de valmaseala adancului), ti le va face cunoscute, ti le va lumina si ti le va face intelese.

15. Precum vaile inmultesc graul, astfel inmulteste aceasta tot binele in inima ta. Mai bine zis, Domnul Iisus Hristos, fara de care nu putem face nimic, ti le va da acestea. La inceput iti va n aceasta scara, pe urma carte de citit. inaintand apoi, ti se va descoperi ca cetate a Ierusalimului ceresc si vei vedea limpede cu mintea pe Hristos, imparatul puterilor lui Israel (impreuna cu Parintele Sau, Cel de o fiintasi cu Duhul Sfant, Cel vrednic de inchinare).45

16. Dracii ne duc pururea spre pacatuire prin nalucire si minciuna. De fapt, prin nalucirea iubirii de argint sl a castigului l-au facut pe ticalosul de Iuda sa vanda pe Domnul si Dumnezeul tuturor. Si prin minciuna unei odihne trupesti fara pret, a cinstei, a castigului si a slavei, l-au dus la spanzuratoare si i-au pricinuit moartea vesnica. Ticalosii l-au rasplatit cu ceea ce era contrar nalucirii sau momelii lor.

17. Priveste, cum prin nalucire, minciuna si fagaduieli goale, ne fac sa cadem dusmanii mantuirii noastre. Dar insusi Satana s-a rostogolit asa ca un fulger din inaltimi, fiindca i s-a nalucit ca este la fel cu Dumnezeu. Si iarasi asa 1-a despartit pe Adam de Dumnezeu, dandu-i nalu­cirea demnitatii dumnezeiesti. Si la fel obisnuieste sa-i amageasca vrajmasul cel mincinos si viclean pe toti cei ce pacatuiesc.

18. Inima ni se acreste de veninul gandurilor rautatii, cand uitarea ne desface pentru multa vreme de atentia si de rugaciunea lui Iisus, din pricina negrijii noastre. Dar iarasi ne indulcim de simtirea si de dulceata unei bucurii fericite, cand savarsim cele spuse mai inainte, cu tarie, cu ravna si cu sarguinta in atelierul mintii noastre. Caci atunci ravnim sa umblam in linistea inimii, nu pentru altceva, ci pentru dulcea placere si desfatare ce-o da ea sufletului.

19. Stiinta stiintelor si mestesugul mestesugurilor e mestesugul gandurilor viclene. Deci este un mod desavarsit si un mestesug minunat impotriva lor. El sta in a privi in Domnul nalucirea momelii si a pazi cuge­tarea, precum pazim ochiul sensibil si privim ager cu el la ceea ce vine, poate, sa-1 loveasca si departam, cat putem, orice gunoi din el.

20. Precum zapada nu va naste flacara, sau apa foc, sau spinul smochina, asa nu se va libera inima nici unui om de ganduri, de cuvinte si de fapte dracesti, daca n-a curatit cele dinlauntru, n-a unit trezvia cu rugaciunea lui Iisus, n-a ajuns la smerenie si liniste sufleteasca si nu s-a sarguit pe acest drum cu ravna multa. Sufletul fara atentie va fi in chip necesar sterp de tot gandul bun si desavarsit, ca un catar neroditor. In el nu este intele­gerea prudentei duhovnicesti. Caci numai dulcele si bunul nume al lui Iisus aduce cu adevarat pace sufle­tului si golire de gandurile patimase.

21. Cand sufletul e invoit cu trupul in cele rele, atunci zidesc amandoua cetate slavei desarte, turn mandriei si gandurilor necredincioase ce locuiesc in ele. Dar Domnul tulbura unirea lor si o desface cu frica gheenei, silind sufletul stapan sa vorbeasca si sa cugete lucruri straine si potrivnice sufletului. Din aceasta frica se naste si invrajbire, deoarece cugetul trupului este vrajmas lui Dumnezeu si nu vrea sa se supuna legii lui Dumnezeu.

22. Faptele din fiecare zi trebuie sa le cantarim si sa observam in fiecare ceas si seara sa le facem cat putem de usoare prin pocainta, daca vrem sa biruim cu Hristos asupra rautatii. Si trebuie sa luam seama daca savarsim toate faptele noastre sensibile si vazute dupa Dumne­zeu, inaintea lui Dumnezeu si numai pentru Dumnezeu, ca sa nu fim furati in chip nerational de simturi.

23 Daca castigam in fiecare zi, cu Dumnezeu, din trezvia noastra, nu trebuie sa umblam printre oameni fara grija, ca sa nu ne pagubim prin multe intalniri primejdioase, ci mai degraba trebuie sa dispretuim cele desarte, pentru frumusetea si castigul dulce si vrednic de iubit al virtutii.

24. Suntem datori sa miscam cele trei parti ale sufle­tului in chip cuvenit si potrivit cu firea, cum au fost create de Dumnezeu: Mania, impotriva omului nostru din afara si a sarpelui Satan. Maniati-va, zice, impotriva pacatului, adica maniati-va pe voi insiva si pe diavolul. "Maniati-va, ca sa nu pacatuiti impotriva lui Dumne­zeu". Pofta trebuie sa o miscam spre Dumnezeu si virtute. Iar ratiunea sa o punem in fruntea acestora aman­doua cu intelepciune si cu stiinta, spre a porunci, a sfatui, a pedepsi si a stapani cum stapaneste imparatul peste robi; si atunci ratiunea din noi le carmuieste pe acestea dupa Dumnezeu. Iar daca patimile se rascoala impotriva ratiunii si vreau sa o conduca, sa punem ratiunea peste ele. Caci zice fratele Domnului: "Daca nu greseste cineva in cuvant, acela e barbatul desavarsit, puternic sa infraneze si intreg trupul" si celelalte.46 Fiindca, vorbind adevarat, toata nelegiuirea si pacatul se savarsesc prin acestea trei, precum toata virtutea si dreptatea se sustin iarasi prin acestea trei.

25 Mintea se intuneca si ramane neroditoare atunci cand graieste cuvinte lumesti, sau cand, primindu-le in cuget, sta de vorba cu ele, sau cand trupul impreuna cu mintea se ocupa in desert cu niscai lucruri supuse, simturilor, sau cand monahul se deda la desertaciuni. Caci atunci indata pierde caldura, strapungerea, indraznirea in Dumnezeu si cunostinta. Caci cu cat suntem mai atenti la minte, ne luminam, si cu cat suntem mai neatenti, ne intunecam.

26. Cel ce urmareste si cauta in fiecare zi pacea si linistea mintii, acela va dispretui cu usurinta tot ce e supus simturilor, ca sa nu osteneasca in desert. Iar daca isi nesocoteste constiinta sa, va dormi cu amar in moar­tea uitarii, pe care dumnezeiescul David se roaga sa nu o doarma. Caci zice si Apostolul: "Cel ce cunoaste binele si nu-1 face pacat are".

27. Mintea vine de la nepasare iarasi la randuiala si la trezvia sa, daca va incepe sa fie iarasi cu grija si daca vom misca puterea de activitate a mintii noastre cu ravna fierbinte.

28. Nu va inainta asinul de la moara in afara de cercul in care a fost legat, nici mintea nu va inainta in virtutea ce o desavarseste, daca nu-si va fi indreptat cele dinauntru ale sale. Caci fiind mereu oarba cu ochii dinauntru, nu poate sa vada virtutea si pe Iisus stralu­cind in lumina.

29 Un cal sprinten si falnic salta cu desfatare cand isi primeste calaretul; iar mintea desfatandu-se se va desfata in lumina Domnului, intrand in dimineti izba­vita de ganduri. Ea va porni de la puterea filosofiei sale active, ridicandu-se pe ea insasi spre o putere negraita, care contempla virtuti si lucruri tainice. Si primind in inima abis inalt de intelesuri dumnezeiesti de la Cel nesfarsit, i se va arata ei, cat e cu putinta inimii, Dumne­zeul Dumnezeilor. Iar mintea uimita slaveste cu dragoste pe Dumnezeu, Cel care-I vazut si vede si pentru  aceasta si aceea mantuieste pe cel ce-si atinteste astfel privirea spre EL 

30.  Inima ajunsa la liniste prin cunoastere (in chip gnostic) va vedea abis inalt; iar urechea linistii va auzi de la Dumnezeu lucruri nespus de fericite.

31. Calatorul, care incepe sa faca o cale lunga, anevoie de umblat si plina de necazuri, gandindu-se sa nu se rataceasca la intoarcere, aseaza niste semne si niste tarusi in drumul sau, ca sa-i faca usoara intoarcerea la ale sale. Iar barbatul care calatoreste cu trezvie isi inseamna cuvintele (auzite), gandindu-se si el la acelasi lucru.

32. Dar calatorului, intoarcerea de unde a plecat ii este pricina de bucurie, pe cand celui ce umbla cu trezvie, intoarcerea inapoi ii este  spre pierderea sufletului rational si semn de  cadere de la faptele, cuvintele si intelesurile placute lui Dumnezeu; si in vremea som­nului sufletesc, aducator de moarte, va avea gandurile ca niste ace care il trezesc, aducandu-i aminte de lunga toropeala si de nepasarea care i-a venit din negrija.

33. Cazand noi in necazuri, in descurajari si deznadajduiri, trebuie sa facem inauntrul nostru ceea ce a facut David: sa ne varsam inima inaintea lui Dumnezeu si rugaciunea si necazul nostru sa le vestim Domnului. Caci ne marturisim lui Dumnezeu, care poate carmui cu intelepciune cele ale noastre, si poate usura necazul nostru, daca ne e spre folos, si ne poate izbavi de intris­tarea pierzatoare si stricacioasa.

34. Mania pornita spre oameni impotriva firii si intris­tarea care nu e dupa Dumnezeu si trandavia strica de asemenea gandurile bune si cunoscatoare. Pe acestea Domnul le imprastie prin marturisire, sadind inauntru bucurie.       

35. Iar gandurile implantate si fixate in inima fara voia noastra, se sterg prin rugaciunea lui Iisus, facuta, cu trezvie din adancurile de intelegere ale inimii.

36. Ajungand la stramtorarea multor ganduri neratio­nale, vom afla usurare si bucurie, daca ne vom invinui pe noi insine cu adevarat si fara patima, sau daca vom marturisi toate Domnului, ca unui om. Prin acestea doua vom afla cu siguranta odihna de orice.

37. Sfintii Parinti privesc pe legiuitorul Moise ca pe un chip al mintii. Caci el vede pe Dumnezeu in rug, i se umple fata de slava, e facut Dumnezeu al lui Faraon de catre Dumnezeul Dumnezeilor, bate Egiptul, scoate pe Israel si da legea, care luate figurat, dupa duh, sunt fapte si drepturi de-ale mintii.

38. Iar Aaron, fratele legiuitorului este socotit chip al omului din afara. De aceea si noi, mustrandu-1 pe acesta cu manie, ca Moise pe Aaron care a gresit, ii zicem: "Ce ti-a gresit Israel, ca te-ai grabit sa-i departezi pe ei de la Domnul Dumnezeul cel viu, Atottiitorul?"

39 Domnul, cand era sa invie pe Lazar din morti, ne-a aratat impreuna cu alte bunuri si pe acela ca trebuie sa strunim prin amenintari moliciunea si petrecerea vesela a sufletului si sa imbratisam o vietuire aspra, adica dosadirea de sine, ca sufletul sa poata fi izbavit de iubirea de sine, de slava desarta si de mandrie.

40. Precum fara corabie mare nu e cu putinta a trece marea, asa fara chemarea lui Iisus Hristos nu e cu putinta a izgoni momeala gandului rau.

41. impotrivirea obisnuieste sa aduca la tacere, iar chemarea (lui Iisus Hristos) sa izgoneasca din inima gandurile. Caci atunci cand momeala ia chip in suflet prin nalucirea lucrului sensibil, de pilda cand fata celui ce ne-a suparat, sau nalucirea frumusetii femeiesti, sau a aurului, sau a argintului, vin una cate una in cugetul nostru, indata ni se dau pe fata gandurile tinerii de minte a raului, ale curviei si ale iubirii de argint care pri­cinuiesc nalucirile inimii. Si daca mintea noastra e incercata si disciplinata, avand deprinderea de a observa si de a vedea curat si limpede nalucirile si inselaciunile amagitoare ale celor rai, stinge cu usurinta, prin impotrivire si prin rugaciunea lui Iisus Hristos, sagetile aprinse ale diavolului indata ce s-au aratat, neingaduind fanteziei patimase sa se miste deodata cu momeala si sa modeleze cu patima gandurile noastre dupa forma, ce ni s-a aratat, sau sa stea de vorba cu ea in chip priete­nos, sau sa gandeasca, mult la ea, sau sa-si dea invoire" cu ea. Caci din acestea urmeaza neaparat, ca noptile zilelor, faptele rele.

42. Daca insa mintea noastra este neincercata in iscusinta trezviei, indata se amesteca in chip patimas cu chipul ce i s-a nalucit, oricare ar fi, si sta de vorba cu el, primind intrebari necuvenite si dand raspunsuri. Si atunci gandurile noastre se amesteca cu nalucirea draceasca, aceasta crescand si sporind si mai mult; ca sa para mintii, care a primit-o si pe care a pradat-o, vrednica de iubit, frumoasa si placuta. Mintea pateste atunci acelasi lucru care s-ar intampla, de pilda, daca s-ar arata un caine undeva intr-o livada, unde se nimeresc si niste miei, care, fiind fara rautate, alearga la cainele ce li se arata ca la maica lor, necastigand din apropierea cainelui altceva, decat ca se umplu de necuratia si de putoarea aceluia. in acelasi chip si gandurile noastre alearga prosteste spre toate nalucirile dracesti din minte si amestecandu-se, precum am spus, cu acelea, pot fi vazute voind impreuna sa darame Troia, ca Agamemnon cu Menelaos. Caci asa se sfatuiesc si ele ce trebuie sa faca spre a trece in fapta, prin trup, frumoasa si dulcea nalucire ce li s-a aratat in chip amagitor prin inraurirea draceasca. Asa se infaptuiesc inauntru caderile sufletului. Pe urma cele dinauntru ale inimii se prelungesc si in afara in chip necesar.

43. Mintea e un lucru usor si fara rautate, care lesne se ia dupa naluciri si anevoie se retine de la nalucirile nelegiuite, daca nu are gandul stapanitor peste patimi, care sa o impiedice necontenit si sa o tina in frau.

44. Contemplatia si cunostinta sunt calauze ale vietii curate si pricinuitoare ale acesteia, pentru faptul ca cugetarea fiind inaltata de ele ajunge la dispretuirea placerilor si a altor lucruri sensibile si dulci ale vietii, socotindu-le fara pret.

45. Iar viata atenta in Iisus Hristos este, la randul ei, maica a contemplatiei si a cunostintei si nascatoare a treptelor dumnezeiesti si a intelegerilor prea intelepte, daca s-a insotit cu smerenia, cum zice dumnezeiescul Prooroc Isaia: "Cei ce asteapta pe Domnul vor muta

taria, vor primi aripi si vor fi facuti sa zboare, prin Domnul"

46. Greu si neplacut lucru pare oamenilor a se linisti sufleteste de orice gand. Si intr-adevar e anevoios si ostenitor. Nu e greu numai pentru cei neinvatati cu razboiul sa-si inchida si sa-si ingradeasca partea netrupeasca, ci si pentru cei ce au dobandit iscusinta luptei nemateriale dinauntru. Dar cel ce L-a salasluit in pieptul sau pe Domnul Iisus prin rugaciune neincetata nu va osteni urmandu-I Lui, dupa cuvantul Proorocului. Si unul ca acesta nu va dori zi petrecuta omeneste, pentru frumusetea, desfatarea si dulceata lui Iisus; iar pe dusmanii sai, necredinciosii draci, care umbla imprejur, nu se va teme, graindu-le din poarta inimii si, prin Iisus, izgonindu-i din spate.

47. Cand sufletul va fi zburat prin moarte in vazduh, avand in portile cerului pe Hristos cu sine si pentru sine, nu se va teme nici acolo de vrajmasii sai, ci va grai catre ei din porti cu indraznire, ca si acum. Numai sa nu slabeasca pana la iesirea lui sa strige catre Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ziua si noaptea. Si El va face izbavirea lui degraba, dupa fagaduinta Sa nemincinoasa, pe care a spus-o despre judecatorul nedreptatii: "Zic voua ca va face izbavirea lor degraba"50 si in viata de acum si dupa iesirea sufletului din trup.

48. Plutind pe marea mintala (inteligibila), increde-te in Iisus. Caci El iti zice tainic inauntrul inimii tale: "Nu te teme, fiul meu Iacob, putinule la numar Israele; nu te teme vierme Israele, Eu te apar si te sprijinesc". Deci daca Dumnezeu e cu noi, care e raul care sa poata ceva impotriva noastra? Cu noi este Cel ce a fericit pe cei curati cu inima si a randuit ca Iisus cel dulce si singurul curat vrea sa intre dumnezeieste si sa locuiasca in inimile curate. De aceea sa nu incetam, dupa dumnezeiescul Pavel, a ne deprinde mintea spre evlavie. Caci cu drep­tate s-a spus ca evlavia este aceea care smulge din, radacina semintele celui rau. Fiindca evlavia e calea ratiunii, sau calea judecatii, sau calea gandului.51

49. "Intru multimea pacii se va desfata",52 dupa David, cel ce nu primeste fata de om, judecand nedreptate in inima sa, adica primind chipuri de ale duhurilor rele si prin chipuri cugetand pacatul; sau judecand rau in pamantul inimii sale si prin aceasta predand pacatului pe cele drepte. Caci marii si cunoscatorii Parinti au numit intr-unele scrieri de ale lor si pe draci oameni, pentru facultatea lor rationala, cum este locul din Evan­ghelie, unde zice Domnul: "Un om rau a facut aceasta"53 si a amestecat in grau neghina. Iar raul de la acestia ne vine pentru ca nu ne impotrivim repede; de aceea suntem biruiti de gandurile rele.

50. Dupa ce am inceput sa vietuim cu atentie la minte, daca impreunam smerenia cu trezvia si insotim ruga­ciunea cu impotrivirea, vom merge bine pe drumul cugetarii, infrumusetind, maturand, impodobind si curatind casa inimii noastre de rautate, calauziti de numele cel sfant si inchinat al lui Iisus Hristos, ca de un sfesnic de lumina. Daca ne vom increde insa numai in trezvia sau atentia noastra, repede vom cadea rasturnandu-ne, fiind impinsi de vrajmasi, si ne vor rapune viclenii si inselatorii; si tot mai mult ne vom prinde in mrejele gandurilor rele, ba chiar vom fi sfasiati cu usurinta de catre ei, neavand ca sulita puternica numele lui Iisus Hristos. Caci numai cutitul acesta preacinstit, invartit foarte des in inima ce nu se ingrijeste decat de una, stie sa stranga si sa taie gandurile venite de la aceia, sa le arda si sa le ingroape, ca focul paiele.54

51. Lucrul trezviei necontenite, sau folosul si marele castig pe care-1 aduce ea sufletului, este sa vada indata nalucirile gandurilor care au luat chip in minte; iar al impotrivirii este sa respinga si sa dea pe fata gandul care incearca sa intre in vazduhul mintii noastre prin nalu­cirea (inchipuirea) vreunui lucru supus simturilor. Dar ceea ce stinge si imprastie indata orice intentie a vrajmasilor, orice gand, orice nalucire, orice forma si orice statuie rea, este chemarea Domnului. Caci de fapt si noi insine vedem in minte infrangerea lor prin Iisus, marele nostru Dumnezeu, si izbavirea noastra, a smeritilor, a neinsemnatilor si a netrebnicilor.

52. Cei mai multi nu stim ca toate gandurile nu sunt nimic altceva decat numai naluciri de ale lucrurilor sensibile si lumesti. Iar daca staruim mult timp in rugaciune, cu trezvie, rugaciunea goleste cugetarea de toata nalucirea materiala a gandurilor rele. Iar pe de alta parte ii face cunoscute gandurile vrajmasilor si marele castig al rugaciunii si al trezviei. "Si cu ochii tai vei privi si rasplatirea pacatosilor spirituali vei vedea"55 si tu insuti cu mintea, si vei intelege, zice David, dumne­zeiescul cantaret.

53 Sa ne aducem aminte, daca se poate, necontenit, de moarte. Prin aceasta aducere aminte se naste in noi lepadarea grijilor si a tuturor desertaciunilor, paza mintii si rugaciunea neincetata, neimpatimirea trupului, scarba de pacat si, daca trebuie sa spunem adevarul, aproape toata virtutea izvoraste din aceasta. De aceea, daca se poate, sa ne folosim de acest lucru, ca de rasu­flarea proprie.

54.  Inima golita desavarsit de inchipuiri va naste intelesuri dumnezeiesti si tainice, care salta in mijlocul ei, cum salta pestii si se dau peste cap delfinii in marea linistita. Si precum marea e miscata de adierea subtire, asa adancul inimii de Duhul Sfant. "Iar fiindca sunteti fii, zice, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Sau in inimile voastre, care striga: Avva, Parinte!"56

55.  Orice monah va avea frica si va sta departe de lucrul duhovnicesc, inainte de a se indeletnici cu trezvia mintii, fie pentru ca nu cunoaste frumusetea ei, fie pentru ca, cunoscand-o, nu o poate urmari, din pricina tenii. Dar frica se va risipi fara doar si poate, cand va incepe lucrarea de pazire a mintii, care este si se numeste filosofia activa a mintii.57 Caci atunci va fi ca unul care a aflat calea care a zis: "Eu sunt calea, invierea si viata".58

56. Si iarasi va fi infricat vazand multime de ganduri si multime de prunci babilonesti. Dar si aceasta frica o risipeste Hristos, daca ne bazam necontenit pe El, ca pe fundamentul cugetarii; iar pruncii babilonesti ii arun­cam la pamant, izbindu-i de aceasta Piatra,59 implinindu-ne, potrivit cuvantului, pofta noastra cu privire la ei: "Cel ce pazeste, zice, porunca, nu va cunoaste cuvant rau".60 "Caci fara de mine, zice, nu puteti face nimic".61

57.  Monah cu adevarat este acela care a dobandit trezvie; iar trezvie adevarata a dobandit cel ce este monah in inima.

58. Viata oamenilor se desfasoara in repetare de ani, de luni, de saptamani, de zile, de nopti, de ceasuri si de minute. in aceasta trebuie, asadar, sa ne desfasuram si noi lucrarile virtuoase, adica trezvia, rugaciunea si dulceata inimii, in linistea osarduitoare pana la iesirea noastra.

59. Va veni peste noi ceasul infricosat al mortii; va veni si a-1 ocoli nu este cu putinta. Fie ca Stapanul lumii si al vazduhului, venind atunci, sa gaseasca faradelegile noastre putine si neinsemnate, ca sa nu ne vadeasca, adeverindu-ne, si sa plangem fara folos. "Caci sluga aceea, zice, care a cunoscut voia Stapanului sau si n-a lucrat dupa voia lui ca o sluga, se va bate mult".62

60. "Vai celor ce si-au pierdut inima", zice; ce se vor face cand ii va cerceta Domnul? De aceea trebuie sa ne sarguim, fratilor.

6l. Gandurilor simple si fara patima le urmeaza cele patimase, precum am aflat intr-o indelungata experienta si observare. Precum sarpele urmeaza porumbelului ce intra in cuibul lui,63 socotesc ca cele dintai deschid intra­rea celor de al doilea, si cele nepatimase celor patimase.

62. Cu adevarat omul trebuie sa se taie, prin hotarare libera, in doua; si trebuie sa se rupa cu cea mai inteleapta intelegere, precum am spus! Se cuvine cu adevarat sa se faca el insusi dusman neimpacat al sau. Deci trebuie sa avem fata de noi insine dispozitia ce o are cineva fata de un om care 1-a necajit si nedreptatit cumplit, ba chiar mai mult decat atata, daca vrem sa implinim marea si cea dintai porunca, adica sa dobandim vietuirea lui Hristos, fericita smerenie, felul vietii din trup a lui Dumnezeu. De aceea zice Apostolul: "Cine ma va izbavi de trupul mortii acesteia?"64 Caci nu se supune legii lui Dumnezeu. Aratand apoi ca a supune trupul voii lui Dumnezeu face parte din cele ce stau in puterea noastra, a zis: "Caci daca ne-am judeca pe noi insine, n-am fi judecati; dar judecandu-ne Domnul, ne pedepseste".65

63. inceputul rodirii este floarea, iar inceputul obser­varii mintii infranarea in mancari si bauturi, lepadarea si respingerea oricarui fel de ganduri si linistea inimii.

64. Celor ce suntem intariti in Hristos si am inceput sa umblam in trezvie fara gres, intai ea ni se arata in minte ca un sfesnic, tinut oarecum de mana mintii noastre si calauzindu-ne pe cararile cugetarii; pe urma, ca o luna atotluminoasa, rotindu-se pe cerul inimii; mai apoi ni se arata ca soare Iisus insusi imprastiind raze de dreptate, adica aratandu-se pe Sine si pe ale Sale ca niste lumini atotstralucitoare ale vederilor.

65 Iar acestea le descopera tainic mintii ce urmeaza poruncii Lui, care zice: "Taiati imprejur invartosarea inimii voastre" . Precum s-a spus, trezvia sarguincioasa invata pe om intelesuri fericite. Caci Dumnezeu nu cauta la fata. De aceea zice Domnul: Ascultati-ma si intelegeti "ca celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar celui ce nu are, si ceea ce i se pare ca are se va lua de la dansul".67 "Iar celor ce iubesc pe Dumnezeu, toate li se lucreaza spre bine". Deci cu mult mai mult i se vor lucra lui virtutile.

66. Nu va umbla corabia multe mile fara apa; si nu va inainta deloc paza mintii fara trezvie impreunata cu smerenie si cu rugaciunea lui Iisus Hristos:

67. Temelia casei sunt pietrele. Iar aceasta virtute are si ca temelie si ca acoperis inchinatul si sfantul nume al Domnului nostru Iisus Hristos. Usor va naufragia un carmaci smintit in vreme de furtuna, daca a izgonit corabierii, a aruncat lopetile si panzele in mare, iar el doarme. Dar mai usor va fi scufundat de catre draci sufletul, care nu s-a ingrijit de trezvie si n-a chemat numele lui Iisus la inceputul momelelor (atacurilor).

68. Spunem prin scris ceea ce stim, si marturisim, celor ce vreau sa asculte, ceea ce am vazut strabatand calea, daca vreti sa primiti cele spuse. Caci insusi El a spus: "De nu va ramane cineva intru mine, se va scoate afara ca vita si o vor aduna si o vor arunca in foc si va arde"; "iar cel ce ramane intru mine si eu intru el multa roada va aduce".69 Caci precum nu e cu putinta soarelui sa lumineze fara lumina, asa nu e cu putinta sa se curateasca inima de intinaciunea gandurilor de pierzare, fara rugaciunea numelui lui Iisus. Iar daca e adevarat aceasta, precum vad, sa ne folosim de ea, ca de rasuflarea noastra. Caci ea este lumina, iar acelea intuneric; si acela este Dumnezeu si Stapanul, iar acelea slugile dracilor.

69. Paza mintii poate fi numita in chip cuvenit si pe dreptate nascatoare de lumina, nascatoare de fulger, aruncatoare de lumina si purtatoare de foc Caci intrece, graind adevarul, nenumarate si multe virtuti trupesti. De aceea aceasta virtute trebuie numita cu numele cinstite de mai inainte, pentru luminile stralucitoare ce se nasc durea. Aceia dintre pacatosi, netrebnici,intinati, nestiutori, neintelegatori si nedrepti, care se indragos­tesc de ea, pot sa se faca prin Iisus Hristos, drepti, de treaba, curati, sfinti si intelegatori. Ba nu numai atata, ci pot si contempla si teologhisi cele tainice. Iar facandu-se contemplativi (vazatori), inoata in aceasta lumina preacurata si nesfarsita, se patrund de ea cu patrunderi negraite si locuiesc si petrec impreuna cu ea, fiindca au "gustat si au vazut ca bun e Domnul". In acesti intai vestitori se implineste cuvantul dumnezeiescului David: "Iara dreptii se vor marturisi numelui Tau si vor locui dreptii cu fata Ta".70Caci cu adevarat acestia cheama sincer numele lui Dumnezeu; si se marturisesc Lui, fiindca le si place sa stea de vorba cu El, iubindu-L pururea.

70. Vai celui dinlauntru de la cele din afara. Caci mult va fi suparat omul dinlauntru de la cele din afara. Si suparat, acesta se va folosi de bici impotriva simturilor din afara. Cel ce a savarsit cele cu lucrul a cunoscut mai inainte cele din contemplatie.

71. Daca omul dinlauntru petrece in trezvie, cum zic Parintii, este in stare sa pazeasca si pe cel din afara. Dar noi si dracii facatori ai rautatii savarsim in comun amandoua felurile de pacate. Aceia dau chip pacatului in ganduri numai, sau in zugraviri de naluciri in minte, precum voiesc. Iar noi il savarsim si prin ganduri inauntru si prin fapte in afara. Dracii, fiind lipsiti de grosimea trupurilor, isi pricinuiesc si lor si noua muncile numai prin ganduri, prin viclenie sj prin inselaciune. Daca n-ar fi lipsiti, blestematii, de grosimea trupului, n-ar intarzia sa pacatuiasca si prin fapte, pastrandu-si de-a pururi voia libera gata de a necinsti pe Dumnezeu.

72.  Rugaciunea de un singur cuvant (sau gand)71 omoara si preface in cenusa amagirile lor. Caci Iisus, Dumnezeul si Fiul lui Dumnezeu, chemat de noi necon­tenit si fara lenevie nu le ingaduie acestora sa-si arate mintii in oglinda cugetarii, nici inceputul intrarii, pe care unii o numesc momeala, nici vreun chip oarecare si nici sa graiasca niscai cuvinte in inima. Iar nepatrunzand vreun chip dracesc in inima, ea va fi goala, precum am spus, si de ganduri. Caci dracii au obiceiul sa vorbeasca cu sufletul si sa-1 invete pacatul prin ganduri, ascunzandu-se de el.

73. Asadar prin rugaciunea neincetata se curata vazduhul cugetarii de norii intunecosi si de vanturile duhurilor rautatii. Iar curatindu-se vazduhul inimii, este cu neputinta, zice, sa nu straluceasca in ea lumina dumnezeiasca a lui Iisus daca nu ne vom umfla de sla­va desarta, de fumul mandriei si de patima de a ne face aratati. Prin acestea insa ne vom face prea usuratici pentru cele necuprinse si ne vom gasi fara ajutor de la Iisus, deoarece Hristos, care ne-a aratat smerenia, uraste acestea.

74. Sa ne tinem dar de rugaciune si de smerenie, de acestea doua, care impreuna cu trezvia ne inarmeaza impotriva dracilor, ca o sabie de foc. Caci cei ce vietuim asa putem sa praznuim in fiecare zi si in fiecare ceas, din inima, in chip tainic o sarbatoare a bucuriei.

75 Cele opt ganduri mai generale ale rautatii, in care se cuprinde tot gandul si din care se nasc toate (ca din Hera si Zeus toti dracii blestemati, cinstiti ca zei de greci, dupa miturile lor), se suie toate in poarta inimii si, afland mintea nepazita, intra unul cate unul la vremea sa. Apoi oricare dintre cele opt ganduri, suindu-se si intrand in inima, aduce cu sine un roi de alte ganduri nerusinate. Si asa, intunecand mintea, atata trupul, indemnindu-1 la savarsirea de fapte rusinoase.

76. Deci cel ce pazeste capul sarpelui si prin manioasa impotrivire se foloseste de cuvinte curajoase, lovindu-1 cu pumnul in fata, a alungat vrajmasul de la sine. Caci zdrobind capul, a pus pe fuga multe ganduri rele si fapte si mai rele. Si astfel cugetarea ramane netulburata, Dumnezeu primind privegherea ei asupra gandurilor si daruindu-i, in schimb, sa stie cum trebuie sa biruiasca pe cei ce o razboiesc si cum trebuie inima sa se curete pe incetul de gandurile care spurca pe omul dinauntru. Caci zice Domnul Iisus: "Din inima ies gandurile rele, curvie, preacurvie... si acelea sunt care spurca pe om".

77. Deci asa poate sufletul sa stea, intru Domnul, in cuviinta, in frumusetea si in dreptatea sa, cum a fost zidit de la inceput de Dumnezeu bun foarte si curat, precum zice marele slujitor al lui Dumnezeu, Antonie: "Sufletul avand minte dupa fire, se sustine in virtute". Sau iarasi zice: "Dreptatea sufletului sta in a pastra mintea dupa fire, precum a fost zidita". Iar peste putin zice iarasi: "Sa ne curatim cugetarea, caci eu aed ca daca sufletul s-a curatit din toate partile si ramane in starea fireasca, poate, ajungand stravazator, sa vada mai mult si mai departe decat dracii, avand in el pe Domnul, care-i descopera". Acestea le spune vestitul Antonie, cum zice marele Atanasie in "Viata" lui.

78. Orice gand este o nalucire a unui lucru sensibil, aparuta in minte. Caci Asirianul fiind minte, nu poate sa ne amageasca altfel, decat folosindu-se de lucrurile cunoscute de noi prin simturi si obisnuite noua.

79.Precum nu ne este cu putinta sa urmarim pasarile ce zboara in aer, fiind noi oameni, sau sa zburam ca ele, firea noastra neavand aceasta insusire, la fel nu e cu putinta sa biruim gandurile dracesti ce ni se intampla sa vina, fara rugaciune treaza si deasa, sau sa strabatem cu ochiul mintii tinta spre Dumnezeu; iar daca nu, vezi pamantul.

80. Drept aceea, daca vrei cu adevarat sa acoperi cu rusine gandurile si sa te linistesti cu dulceata si sa pastrezi cu usurinta trezvia din inima, sa se lipeasca rugaciunea lui Iisus de rasuflarea ta si vei vedea cum se implineste aceasta in putine zile.

81. Precum nu e cu putinta sa se scrie slove in aer, caci acestea trebuie sa se scrie pe vreun lucru, ca sa se pas­treze multa vreme, la fel trebuie sa lipim rugaciunea lui Iisus Hristos de trezvia ostenitoare, ca virtutea prea frumoasa a trezviei sa ramana statornic impreuna cu El si prin El sa ni se pastreze nerapita in veac.

82. "Intoarce, zice, spre Domnul lucrurile tale si vei afla har". Drept aceea sa nu se zica si despre noi de Proorocul: "Aproape esti, Doamne, de gura lor, dar departe de ranunchii lor".73 Nimeni altul nu va aduce inimii in chip statornic pace dinspre partea patimilor, decat numai Iisus Hristos, Cel ce a unit pe cele ce se aflau la mare departare una de alta.

83 Sufletul e intunecat deopotriva de acestea doua: de vorbirile gandurilor in cugetare si de intalnirile si vorbele desarte de afara. Cei ce vreau sa fie feriti de pagubirea mintii trebuie sa se intristeze atat de ganduri­le cat si de oamenii carora le place sa vorbeasca degeaba, pentru o pricina foarte binecuvantata: ca nu cumva, intunecandu-se mintea, sa i se moleseasca trezvia. Caci intunecandu-ne din pricina uitarii, ne pierdem mintea.

84. Cel ce-si pazeste curatia inimii cu toata sarguinta, va avea de invatator pe legiuitorul ei Hristos, care-i sopteste tainic voia Sa. "Auzi-voi ce va grai in Domnul Dumnezeu"4 zice David aratand acest lucru. Iar ara­tand cercetarea ce si-o face mintea sie-si pentru razboiul cel mintal (inteligibil) si sprijinirea ajutatoare a lui Dumnezeu, spune: "Va zice omul: fi-va oare roada drep­tului?"75 Apoi aratand efectul ce rezulta din amandoua, printr-o intalnire intre ele, zice: "Asadar este Dumnezeu, care-i judeca pe ei pe pamant",76 adica pe dracii vicleni in pamantul inimii noastre. Si-n alta parte zice: "Apropia-se-va omul si inima adanca, si se va inalta Dumne­zeu; si atunci ranile de la ei li se vor parea ca niste sageti de prunci".77                                             ,.

85 Sa ne calauzim inima pururea, povatuiti de intelep­ciune, dupa sfintitul cantaret, respirand necontenit insasi puterea lui Dumnezeu Tatal si intelepciunea lui Dumnezeu, Hristos Iisus. Iar daca molesindu-ne de vreo imprejurare oarecare, vom slabi lucrarea mintii, in dimineata urmatoare sa strangem iarasi bine mijlocul mintii si sa ne apucam cu putere de lucru, stiind ca nu vom avea aparare, noi care cunoastem binele, de nu-1 vom face.

86. Precum mancarile aducatoare de boala, indata ce au fost primite in trup supara, iar cel ce le-a mancat, simtind indata vatamarea cauta sa le verse mai repede. prin vreun leac si asa ramane nevatamat, la fel si mintea, cand a primit sa inghita gandurile si simte amaraciunea lor, le varsa cu usurinta prin rugaciunea lui Iisus, strigata din adancurile inimii, si le leapada cu desavarsire, precum a invatat si cercetat cu stiinta acest lucru cei ce se indeletnicesc cu trezvia.

87. Uneste cu rasuflarea narii trezvia si numele lui Iisus, sau gandul neuitat la moarte si smerenia. Caci amandoua sunt de mare folos.

88. Zis-a Domnul: "Invatati de la mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre"

89 Zis-a Domnul: "Cel ce se va smeri pe sine ca acest prunc se va inalta, iar cel ce se inalta pe sine se va smeri".79 "invatati de la mine", zice; vezi ca smerenia este invatatura? Caci porunca Lui este viata vesnica, iar aceasta e smerenia. Asadar, cel ce nu este smerit a cazut din viata si in partea cea dimpotriva se va afla.

90. Daca toata virtutea se savarseste prin suflet si trup, iar pe de alta parte si sufletul si trupul sunt fapturi ale lui Dumnezeu, prin care, cum am zis, se implineste virtutea, cum nu aiuram in chipul cel mai cumplit, falindu-ne cu podoabele straine ale sufletului si ale trupului, umbland adica dupa slava desarta si sprijinindu-ne de mandrie, ca un toiag de trestie? Si cum nu ridicam astfel impotriva capului nostru, pentru nelegiu­irea si nebunia noastra, ca tot ce poate fi mai infricosat, pe Dumnezeu, care ne intrece cu maretia sa nemar­ginita? Caci "Domnul celor mandri le sta impotriva".80 In loc de urma Domnului intru smerenie, ne imprie­tenim cu dracul trufas, vrajmasul Domnului, din pricina, cugetului mandru si iubitor de slava desarta. Din pricina aceasta spune Apostolul: "Caci ce ai, ce n-ai luat''; oaie te-ai facut tu pe tine insuti? Iar daca ai luat de la Dum­nezeu trupul si sufletul, din care, in care si prin care se infaptuieste toata virtutea, "ce te lauzi ca si cand n-ai fi luat?" Caci Domnul este cel ce ti le daruieste tie acestea.

91.  Peste tot curatia inimii, prin care se afla in noi smerenia si tot binele ce coboara de sus, nu sta in altceva decat in a nu ingadui gandurilor ce se apropie sa intre in suflet.

92. Paza mintii cu Dumnezeu, care staruie in suflet numai prin Dumnezeu, da intelepciune mintii in luptele cele dupa Dumnezeu. Caci nu putina destoinicie ii da ea celui ce se impartaseste de ea, spre chivernisirea faptelor si cuvintelor, sale cu judecata bine primita la Domnul.

93 Semnele preotului in Vechiul Testament erau preinchipuiri ale inimii curate, ca si noi sa avem grija de vesmantul inimii, ca nu cumva sa se innegreasca din pricina pacatului, ci sa-1 curatim cu lacrimi, cu pocainta si cu rugaciune. Caci mintea este un lucru usor si anevoie de oprit de la amintiri nelegiuite; un lucru care se ia usor dupa nalucirile rele si bune ale cugetarii.

94. Cu adevarat fericit este cel ce s-a lipit in cugetare de rugaciunea lui Iisus si-L striga pe El neincetat in ini­ma, cum s-a unit aerul cu trupurile noastre, sau flacara cu ceara. Venind soarele pe deasupra pamantului face ziua; iar numele sfant si prea cinstit al Domnului Iisus luminand in cugetare neincetat naste nenumarate intelesuri, asemenea soarelui.

95 Dupa ce se imprastie norii, vazduhul se arata curat. Iar dupa ce au fost imprastiate nalucirile patimi­lor, de catre soarele dreptatii Iisus Hristos, obisnuiesc sa se nasca in inima intelesuri luminoase si stelare din tot vazduhul ei luminat de Iisus Hristos. Caci zice Ecleziastul: "Cei ce nadajduiesc in Domnul vor intelege adevarul si cei credinciosi in dragoste, vor petrece cu Dansul".81

A zis careva dintre Sfinti: ''Daca tii minte raul, tine minte si raul de la draci; si daca dusmanesti, dusmaneste trupul de-a pururi. Trupul e prieten viclean, si daca e slujit te razboieste si mai mult. Si iarasi: "Castiga dus­manie impotriva trupului si lupta impotriva pantece-lui".82

96. in cuvintele de pana aci ale sutei intai si a doua am infatisat ostenelile sfintitei linisti a mintii. Ele nu cuprind numai fructele cugetarii noastre, ci si cele ce le-am invatat din cuvintele inteleptilor de Dumnezeu Parinti despre curatia mintii. Iar acum dupa ce am spus aceste putine lucruri, pentru a arata castigul ce vine din pazirea mintii, vom inceta a grai.

97. Vino asadar si-mi urmeaza spre unirea cu fericita pazire a mintii, oricine ai fi tu cel ce doresti in duh sa vezi zile bune, si te voi invata in Domnul lucrarea vazuta si vietuirea Puterilor inteligibile.

98. Caci nu se vor satura ingerii sa laude pe Facatorul, nici mintea curata sa se ia la intrecere cu ei. Si precum fiintele netrupesti nu se ingrijesc de hrana, asa nici fiintele netrupesti in trup nu se ingrijesc de ea, daca vor intra in cerul linistii mintii.

99. Precum Puterile de sus nu se ingrijesc de bani sau de avutii, asa nici cei ce si-au curatit vederea sufletului si au ajuns la deprinderea virtutii nu vor fi ingrijati de asuprirea de la duhurile rele. Si precum acelora le este vadita bogatia inaintarii in Dumnezeu, la fel si acestora le este vadita dragostea catre Dumnezeu si iubire, atintirea si suirea spre Dumnezeu. Iar intinzandu-se si mai mult in suirea lor cu dragoste si nesat, din pricina ca au gustat din dorul dumnezeiesc si extatic, ei nu se vor opri pana nu vor-ajunge pe Serafim, si nu vor pregeta in trezvia mintii si in urcusul iubitor pana nu se vor face ingeri, in Hristos Iisus Domnul nostru.

100. Nu este venin mai tare ca veninul aspidei si al vasiliscului, si nu este pacat mai mare ca pacatul iubirii trupesti de sine. Iar ca pui zburatori ai iubirii trupesti de sine, ai pe acestia: laudele in inima, incantarea de sine, lacomia pantecelui, curvia, slava desarta, pizma si coroa­na tuturor: mandria, care stie sa cucereasca nu numai pe oameni, ci si pe ingerii din ceruri si sa-i imbrace in intuneric in loc de lumina. 

Acestea ti le-a scris, Teodule, cel ce poarta numele isihiei, desi e dezmintit de fapte. Dar poate nu sunt ale noastre ci cat ni le-a dat Dumnezeu, Cel laudat si slavit in Tatal, in Fiul si in Duhul Sfant, de toata firea rationala, de ingeri, de oameni si de toata zidirea, pe care a facut-o Treimea cea negraita, Dumnezeu cel unul, de a carui imparatie stralucita sa avem si noi parte prin rugaciunile Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si ale Cuviosilor nostri. Carui Dumnezeu necuprins i se cuvine slava vesnica, Amin.