Index > Scriitori filocalici

 
   Akedia 
   Ascultarea 
   Credinta 
   Cunoastere - Ignoranta 
   Curaj - Frica 
   Curvia - Curatia 
   Deznadejde 
   Discernamant - Trezvia 
   Dragoste - Bunatate - Mila 
   Frica de Dumnezeu - Evlavia 
   Iadul 
   Imbuibarea - Infranarea 
   Imparatia Cerurilor 
   Infricosata Judecata 
   Mania - Blandetea 
   Meditatia 
   Moartea 
   Naluciri 
   Osteneala - Lenevia 
   Parintele spiritual 
   Patimi - Ispite 
   Paza Simturilor 
   Pilde 
   Plansul 
   Pocainta 
   Rabdare - Suferinta 
   Rasul 
   Retragerea 
   Rugaciune 
   Saracia - Avaritia 
   Slava desarta 
   Smerenia - Mandria 
   Spovedania 
   Suferinta - Rabdare 
   Trandavia - Osteneala 
   Trezvia - Imprastierea 
   Vorba desarta - Tacerea 

 

versiune cu diacritice - aici

Curvia – curatia

·        Din patru lucruri se înmulteste curvia trupului: din somnul pe nesaturate, din glume si din împodobirea trupului. (Avva Isaia)

·        Neprihanit este cel ce nici macar în somn nu mai simte în sine vreo miscare cât de slaba a desfrânarii. Neprihanit este cel ce a dobândit o totala insensibilitate fata de trupuri, oricare le-ar fi frumusetea, iar regula si definitia desavârsitei puritati consta în aceasta: a avea aceiasi atitudine catre cele însufletite si cele neînsufletite, rationale si cele lipsite de ratiune.

·        Cel care a dobândit neprihanirea sa nu-si închipuie cumva ca a câstigat-o prin forte proprii, caci este cu neputinta ca cineva sa-si biruiasca firea. Unde s-a biruit firea, este vadit ca acolo-i de fata Cel mai presus de fire.

·        Începutul curatiei este neconsimtirea gândurilor spurcate si când în timpul somnului apar scurgeri necauzate de imagini tulburatoare. Mijlocul este marcat de miscari firesti cauzate de îndestularea bucatelor dar neînsotite de închipuiri obscene si izbavire de orice scurgeri. Iar sfârsitul este moartea trupului fata de aceste miscari, înainte de moartea gândurilor (gândurile se mai pot ivi în minte dar trupul nu mai reactioneaza deloc).

·        Cel ce a alungat câinele acesta cu ajutorul rugaciunii se aseamana celui ce lupta cu un leu, dar cel ce îl înfrânge pe acesta cu împotrivirea în cuvânt se aseamana celui ce-si urmareste dusmanul. Cel care respinge dintr-o data navala lui, desi se afla înca în trup, s-a sculat din sicriu.

·        Daca semnul adevaratei puritati este disparitia închipuirilor din timpul somnului sau insensibilitatea fata de ele, apoi culmea desfrânarii este aceea de a avea scurgeri treaz fiind în urma gândurilor care ne umbla prin minte.

·        Sa nu crezi trupului atâta vreme cât traiesti si sa nu-i dai îndrazneala pâna nu te vei întâlni cu Hristos.

·        Nu îndrazni sa crezi ca înfrânându-te nu vei mai putea cadea, caci un oarecare nemâncând nimic a fost aruncat din cer (Cel ce crede ca înfrânându-se nu va cadea, zamisleste mândria si prin aceasta a si cazut precum a cazut si satana din cer fara sa manânce nimic.)

·        Bine a spus oarecare dintre gnostici atunci când au definit îndepartarea de lume ca pe o dusmanie fata de trup si lupta împotriva stomacului.

·        În general vorbind, caderile la cei începatori provin întotdeauna din desfatarea cu mâncari, la cei de mijloc, din mândrie, de care e adevarat, nu sunt scutiti nici cei dintâi, iar în cei ce se apropie de desavârsire, numai din osândirea aproapelui.

·        Nu încerca sa alungi demonul desfrânarii prin rationamente si argumente contrarii pentru ca acesta este mult prea puternic ca sa fie câtusi de putin afectat de acestea, ca unul ce are în ajutor înclinarile rele ale propriei noastre firi.

·        Cel ce voieste sa-si biruie trupul sau sa se lupte prin puterea proprie, în zadar alearga caci de nu va nimici Domnul casa trupului si nu o va zidi pe cea a sufletului în zadar posteste, privegheaza cel ce vrea sa o strice.

·        Pune înaintea Domnului slabiciunea firii tale recunoscând întru toate neputinta proprie si vei lua darul neprihanirii pe nesimtite.

·        Când diavolul voieste sa arunce doua persoane într-o legatura de rusine, dupa ce cearca slabiciunea ambelor parti, deîndata arunca focul patimii acolo unde stie ca prinde mai repede.

·        Sa fim atenti si în aceasta ca sa observam care este dulceata care ne-o procura demonul desfrânarii prin cântarea de psalmi.

·        Sa ne ferim de pipait si atingere caci negresit ne vom pângari trupeste, nimic nefiind mai primejdios decât acest simt. Adu-ti aminte de cel ce si-a înfasurat mâna în rasa când a voit sa-si ajute mama bolnava si fa-ti mâna moarta spre a nu te apropia de cele firesti ori nefiresti, de trupul tau sau al altuia. (Maica faptei este atingerea, precum a acesteia – vederea si a acesteia – auzul si mirosirea. Deci, daca cineva nu vine condus de acestea la atingere ci cade mai degraba cu gândul, nu vine la fapta; mai bine zis nu se napusteste spre fapta rea – de aceea sa fugim începând chiar de la privire.)

·        Negresit, nimeni nu trebuie sa se atinga cu mâinile sau cu un alt madular, chiar de-ar fi rude apropiate; si nu numai aceasta, dar nici macar sa nu tinem dezgolit vreun madular al nostru, mai ales daca cineva este razboit de trup. Nici sa nu ne scarpinam, caci atingerea e maica pacatului.

·        Aducerea aminte de moarte sa se culce si sa se scoale cu tine, tot asa si rugaciunea lui Iisus, caci nu vei afla alte ajutoare mai mari ca acestea în somn. Când ne întindem pe asternut trebuie sa fim cu multa grija pentru ca în timpul somnului mintea singura fara de trup se lupta cu demonii prin gândurile ce-au strabatut-o în timpul zilei, iar daca gândurile ce ne-a preocupat au fost îndreptate spre placerile trupesti, mintea va fi o tradatoare a cauzei sale însati si a trupului.

·        Nimeni sa nu se învoiasca a se gândi ziua la nalucirile sale din timpul somnului, caci intentia demonilor este aceea de a ne pângari starea de veghe cu cele visate.

·        În vremea razboiului desfrânarii de un real ajutor este: sacul, cenusa, starea în picioare de toata noaptea, foamea, limba arsa de sete, asezarea în cosciug si înainte de toate umilinta. De neaparata trebuinta este ajutorul unui parinte sau a unui frate sârguincios caci ar fi o minune sa se poata mântui din ocean o corabie singura.

·        Înviere în aceasta viata pamânteasca este cea venita prin schimbarea moravurilor caci când desfrânatul se face neprihanit si lacomul – milostiv si cel aspru – blând, a venit la înviere înca aici ca o arvuna a celei viitoare. Si cum e aceasta înviere? Prin faptul ca pacatul a fost omorât si dreptatea s-a înaltat, caci viata cea veche a încetat si cea a tot noua si îngereasca e traita. La învierea de obste trupul fiind total înduhovnicit într-o comuniune dialogica cu Dumnezeu va fi cu totul neprihanit, deci nestricacios.

·        Sa fugim, ca sa nu vedem, nici sa auzim de fructul din care ni s-a poruncit sa nu gustam caci m-as mira sa ne socotim mai tari decât proorocul David. (Priveste aici folosul mutarii din locul care favorizeaza pacatul, caci Duhul Sfânt învatând pe parinti ca cel ce se învoieste îsi poate schimba moravurile din schimbarea locului, acesta striga: “fugiti de locul caderilor!” Cel ce nu se departeaza de pricinile patimilor, e atras cu voie si fara voie de pacat iar pricinile pacatului sunt acestea: vinul, femeile, bunastarea si propasirea trupului; nu pentru ca acestea sunt prin fire pacat, ci pentru ca firea înclina prin ele spre faptuirea pacatului. De aceea omul trebuie sa se pazeasca cu sârguinta.)

·        Multe sunt chipurile în care lucreaza sarpele poftei trupesti: celor necercati le insufla sa guste numai din acea dulceata si pe urma sa înceteze; pe cei cercati îi stârneste ticalosul la aducere aminte. Multi din cei dintâi sunt razboiti din necunoasterea raului, dar ceilalti sufera razboaie ca unii ce-au trecut deja prin tina acestei urâciuni, dar de multe ori se întâmpla si dimpotriva.

·        Gasim la parintii care lamuresc lucrurile în chipul cel mai amanuntit si un alt înteles subtire al gândurilor viclene – un impuls care apare brusc si nu-i lasa timp de gândit celui atacat, dezlantuind cu putere în el focul pacatului. Nimic nu apare cu o miscare atât de surprinzatoare si rapida mai greu de observat ca aceasta a curviei, care-si face prezenta în suflet chiar si numai de la o simpla amintire asupra careia mintea nu apuca sa staruie. Daca a reusit cineva sa înteleaga o astfel de subtilitate prin ajutorul lacrimilor sa ne învete si pe noi cum se poate curvi numai dintr-o singura privire, din pipait, dintr-o atingere neatenta de cineva sau din ascultarea vreunei melodii – fara chiar a avea timp sa cugete câtusi de putin. (Este vorba despre gânduri sau imagini care urca dintr-o data si pe nesimtite din regiunile inferioare ale sufletului, din “subconstient” pentru a dezlantui o patima. Robirea urmeaza însotirii si cere timp si un mod de dezvoltare dar uneori este unita cu rapirea si se produce repede, fara a mai fi nevoie de obisnuinta, fara timp si fara un teren deja pregatit. Ea aduce vatamarea prin simple gânduri si simtiri în vremea în care suntem rapiti.)

·        Gândurile patimase se nasc din simturile trupului, din amintirea experientelor patimase anterioare, printr-o vedere placuta, printr-o atingere a vreunui trup, prin mirosirea unei bune miresme, prin auzirea vreunui glas dulce. Sa învete acestea cel ce poate în Domnul, caci ele sunt foarte folositoare si trebuincioase celor ce se îndeletnicesc cu faptuirea prin cunostinta, dar pentru cel ce lupta în simplitatea inimii acestea nu-i sunt de folos caci cunostinta nu este a tuturor. Cu toate acestea nici fericita simplitate nu o au toti ca pavaza fata de vicleniile dracilor.

·        Demonul acesta pândeste si observa cu atentie vremurile prielnice mai mult decât ceilalti cautând ticalosul sa ne razboiasca mai ales atunci când nu putem sa ne rugam si trupeste împotriva lui. Este de folos celor ce n-au dobândit înca adevarata rugaciune a inimii sa-si chinuie trupul întru rugaciunea cea exterioara: întinderea mâinilor, lovirea pieptului, ridicarea ochilor întru curatie spre cer, murmurul gemetelor si deasa plecare a genunchilor. Neputînd deseori face acestea din pricina persoanelor care sunt de fata, demonii tocmai atunci se reped si ne razboiesc, neavînd înca taria sa le rezistam prin statornicia mintii si prin puterea nevazuta a rugaciunii, vrând nevrînd începem sa slabim în fata lor. retrage-te atunci în graba într-un loc ferit si aici ridica privirile spre cer, întinde-ti mâinile în forma de cruce fara a le misca pentru ca prin aceasta înfatisare sa rusinezi pe Amalic si sa-l biruiesti. Striga catre Cel ce te poate mântui, nu prin cuvinte pretentioase, ci prin vorbe smerite. Începe mai întâi de toate cu : “Miluieste-ma ca neputincios sunt” si atunci vei simti puterea Celui Preaînalt si vei izgoni în chip nevazut pe cei nevazuti, prin ajutor nevazut. Cel ce s-a obisnuit sa se roage astfel îl va putea izgoni repede chiar si numai cu sufletul singur pe vrajmas caci al doilea lucru este darul dat de Dumnezeu lucratorilor celui dintâi, lucru care este conform dreptatii.

·        Cine a biruit trupul? Cel ce si-a zdrobit inima; dar cine si-a zdrobit inima? Cel ce s-a tagaduit pe sine, caci cum nu se va zdrobi cel ce a murit voii sale?

·        Exista un demon care atunci când ne întindem în pat ne sageteaza cu cugete pacatoase si josnice pentru ca descurajându-ne ca avem astfel de gânduri spurcate sa nu ne mai ridicam la rugaciune împotriva lui si astfel adormind în gânduri murdare sa avem visuri întinate.

·        Daca desfrânarea sta în aceea ca cel stapânit de ea se înfierbânta si dupa animalele necuvântatoare, firea nepatimirii are fata de toate o simtire ca fata de cele neînsufletite.

·        Cauta pastorule virtutea fara de care nu va putea vedea nimeni pe Domnul si fa-i pe fiii tai sa o câstige înainte de toate pe aceasta, izbavindu-i pe ei cu totul de vederea oricarei fete netede si asemanatoare celor femeiesti.

·        Daca pazim trupul nepatat de atingerea femeii, dar inima noastra se uneste cu gândurile spurcate, nu avem nici un folos.