ˇ Ingrijeste-te sa agonisesti multa cugetare smerita si barbatie, si ''rautatea lor nu se va atinge de sufletul tau si biciul nu se va apropia de cortul tau, ca ingerilor Sai va porunci ca sa te pazeasca pe tine'', iar acestia vor izgoni de la tine toata lucrarea potrivnica. (Evagrie Ponticul) 45

ˇ Daca te rogi impotriva patimii, sau a dracului care te supara, adu-ti aminte de Cel ce zice: ''Voi alunga pe vrajmasii mei si-i voi prinde si nu ma voi intoarce pana ce nu-i voi nimeri. Asupri-i-voi pe ei si nu vor putea sa stea; cadea-vor sub picioarele mele'', si cele urmatoare. Iar acestea le vei spune cu usurinta, daca te vei inarma cu smerita cugetare impotriva vrajmasilor. (Evagrie Ponticul) 45

ˇ Cel ce este stapanit de pacate si de manii si indrazneste cu nerusinare sa se intinda la cunostinta lucrurilor mai dumnezeiesti, sau sa se ridice chiar la rugaciunea nemateriala, sa primeasca certarea Apostolului, care-i arata ca nu este fara primejdie pentru el sa se roage cu capul gol, neacoperit; ''caci un asemenea suflet, zice, trebuie sa aiba pe cap stapanire, pentru ingerii care stau de fata'', invelindu-se in cuvenita rusine si smerita cugetare. (Evagrie Ponticul)45

ˇ Cel ce e smerit in cugetul sau si implineste o lucrare dumnezeiasca, cand ceteste dumnezeiestile Scripturi pe toate le aduce in legatura cu sine si nu cu altul. (Marcu Ascetul)45

ˇ Cel ce are vreun dar duhovnicesc si sufera impreuna cu cel ce nu-l are isi pastreaza darul prin impreuna patimire; iar cel mandru si-l va pierde, scufundandu-se in gandurile trufiei. (Marcu Ascetul)45

ˇ Gura celui smerit in cugetare graieste adevarul; iar cel ce i se impotriveste se aseamana cu sluga aceea care a palmuit peste obraz pe Domnul. (Marcu Ascetul)45

ˇ Sa nu te inalti intru inima ta pentru ca intelegi cele zise in Scripturi, ca sa nu cazi cu mintea in duhul hulirii. (Marcu Ascetul)45

ˇ Sa nu te inalti cand versi lacrimi in vremea rugaciunii, caci Hristos este Cel ce s-a atins de ochii tai de ai putut vedea cu mintea. (Marcu Ascetul)45

ˇ Am vazut oameni simpli smerindu-se cu fapta si care s-au facut prin aceasta mai intelepti decat cei ce pareau plini de toata cunoasterea. Alt om simplu, auzindu-i pe aceia ca sunt laudati, nu le-a urmat smerenia, ci, umplandu-se de slava desarta pentru simplitatea sa, a cazut in mandrie. (Marcu Ascetul)45

ˇ Precum nu se ingaduie apa si focul laolalta, asa nu se ingaduie intreolalta apararea si smerenia. (Marcu Ascetul)45

ˇ Cel care cere iertare de pacate iubeste smerenia cugetului. Iar cel ce osandeste pe altul isi pecetluieste relele sale. (Marcu Ascetul)45

ˇ De ai fost inaltat prin laude, asteapta ocara. Caci zice: ''Cel ce se inalta pe sine, umili-se-va''. (Marcu Ascetul)45

ˇ Precum celui ce se pocaieste ii e straina cugetarea semeata, asa celui ce pacatuieste de bunavoie ii e cu neputinta cugetarea smerita. (Marcu Ascetul)45

ˇ Daca vrei ca Domnul sa-ti acopere pacatele, sa nu-ti arati oamenilor virtutile. Caci ceea ce facem noi cu acestea aceea face Dumnezeu cu acelea. Ascunzandu-ti virtutea, nu te mandri, ca si cand ai implini dreptatea. Caci dreptatea nu sta numai in a ascunse cele frumoase, ci si in a nu gandi nimic din cele oprite. (Marcu Ascetul)45

ˇ Imprejmuieste-ti cuvantul cu intarituri dinspre partea laudei de sine si cugetul dinspre partea inaltei pareri despre tine, ca nu cumva cedand sa faci cele dimpotriva. Caci binele nu se savarseste numai de catre om, ci si de catre Dumnezeu, atotvazatorul. (Marcu Ascetul)45

ˇ Sa vorbim acum putin si despre patima nerationala a maniei, care pustieste, zapaceste si intuneca tot sufletul, si-l arata pe om asemenea fiarelor in vremea miscarii si lucrarii ei, mai ales pe cel ce aluneca lesne si repede spre ea. Patima aceasta se sprijina mai ales pe mandrie; prin ea se intareste si se face nebiruita. Caci pana ce e udat copacul diavolesc al amaraciunii, al supararii si al maniei, cu apa puturoasa a mandriei, infloreste si infrunzeste imbelsugat si aduce mult rod al faradelegii. Iar cladirea celui rau in suflet nu poate fi doborata, pana ce are ca sprijin si intarire temelia mandriei. Daca vrei, asadar, sa se usuce in tine arborele faradelegii (adica patima amaraciunii, a maniei si a supararii) si sa se faca neroditor, ca venind securea Duhului sa-l taie si sa-l arunce in foc cum zice Evanghelia, si sa-l scoata afara impreuna cu toata rautatea; si daca vrei sa se darame si sa se surpe casa faradelegii, pe care cel rau o zideste cu viclesug in suflet (si o face aceasta adunand de fiecare data in gand ca pietre felurite pricini intemeiate sau neintemeiate, provocate de lucruri si de cuvinte referitoare la cele materiale si ridicand in suflet o cladire a rautatii, careia ii pune ca sprijin si intarire ganduri de mandrie), sa ai smerenia Domnului neincetat in inima. Sa te gandesti cine a fost El si ce s-a facut pentru noi, si din ce inaltimi de lumina a dumnezeirii, - descoperita dupa putinta fiintelor de sus si slavita in ceruri de toata firea rationala a ingerilor, Arhanghelilor, Scaunelor, Domniilor, incepatorilor, Stapaniilor, Heruvimilor si Serafimilor si a nenumitelor Puteri spirituale, ale caror nume n-au ajuns pana la noi, dupa cuvantul tainic al Apostolului, - in ce adanc de smerenie omeneasca s-a coborat, prin negraita Sa bunatate, asemanandu-se intru toate noua, celor ce sedeam in intunericul si in umbra mortii si ajunseram robi prin calcarea lui Adam fiind stapaniti de vrajmas prin lucrarea patimilor. Caci aflandu-ne noi intr-o astfel de robie infricosata si stapaniti fiind de moartea nevazuta si vicleana, nu s-a rusinat de noi Stapanul intregii firi vazute si nevazute, ci umilindu-Se pe Sine si luand asupra Sa pe omul cazut sub patimile de ocara si sub osanda dumnezeiasca, ''s-a facut intru toate asemenea noua, afara de pacat'', adica afara de patimile de ocara. El a luat toate pedepsele trimise asupra omului pentru pacatul neascultarii de catre hotararea dumnezeiasca: moartea, osteneala, foamea, setea si cele asemenea acestora, facandu-Se ceea ce suntem noi, ca noi sa ne facem ceea ce este El; ''Cuvantul trup s-a facut'', ca trupul sa se faca Cuvant; ''fiind bogat, s-a facut sarac pentru noi, ca noi sa ne imbogatim cu saracia Lui''; s-a facut asemenea noua din multa iubire de oameni, ca noi sa ne facem asemenea Lui prin toata virtutea. Caci de unde a venit Hristos, de acolo se innoieste, prin harul si puterea Duhului; omul zidit cu adevarat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Iar prin aceasta innoire ajunge la masura dragostei desavarsite, care arunca afara frica, nemaiputand sa cada niciodata. Caci ''dragostea niciodata nu cade'', fiindca ''dragostea, zice Ioan, este Dumnezeu si cine ramane in dragoste, in Dumnezeu ramane''. De aceasta masura s-au invrednicit Apostolii si cei ce s-au nevoit asemenea lor intru virtute si s-au infatisat pe ei desavarsiti Domnului, urmand lui Hristos cu dragoste desavarsita, in toata viata lor. Gandeste-te, asadar, totdeauna fara uitare la umilirea aceasta atat de mare, pe care a luat-o Domnul asupra Sa, din negraita Sa iubire de oameni; adica la salasluirea in Maica lui Dumnezeu - Cuvantul, la luarea omului asupra Sa, la nasterea din femeie, la cresterea treptata cu trupul, la ocari, la injuraturi, la batjocuri, la luarea in ras, la barfiri, la biciuiri, la scuipari, la luarea in bataie de joc, la hlamida rosie, la cununa de spini, la osandirea lui de catre capetenii, la strigatul iudeilor celor faradelege si de acelasi neam cu El, impotriva lui: ''Ia-L, ia-L, rastigneste-l!'' la cruce, la piroane, la sulita, la adaparea cu otet si fiere, la triumful paganilor, la rasul celor care treceau si ziceau: ''De esti Fiul lui Dumnezeu, pogoara-te de pe cruce si vom crede tie'', si la celelalte patimi, pe care le-a rabdat pentru noi: ''la rastignire, la moarte, la asezarea de trei zile in mormant, la coborarea la iad; la invierea din morti, la scoaterea din iad si din moarte a sufletelor, care s-au impreunat cu Domnul, la inaltarea la ceruri, la sederea de-a-dreapta Tatalui, la cinstea si la slava mai presus de toata incepatoria, Stapanirea si de tot numele ce se numeste, la inchinarea ce o aduc toti ingerii Celui intai nascut din morti, din pricina patimilor, dupa cuvantul Apostolului, care zice: ''Aceasta sa se cugete in voi, ceea ce si in Hristos Iisus, care in chipul lui Dumnezeu fiind, nu rapire a socotit a fi intocmai cu Dumnezeu, ci s-a umilit pe Sine, chip de rob luand, intru asemanarea omului facandu-se si la infatisare aflandu-se ca omul; si s-a smerit pe Sine ascultator facandu-Se pana la moarte, iar moartea a crucii, de aceea si Dumnezeu L-a preainaltat pe El si i-a daruit Lui nume mai presus de toate numele, ca in numele lui Iisus Hristos tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamantesti si al celor de dedesubt'', si urmatoarele. Iata la ce slava si inaltime L-au ridicat, dupa dreptatea lui Dumnezeu, pe Domnul facut om, pricinile mai inainte spuse. (Marcu Ascetul)45

ˇ Definitia smeritei cugetari: uitarea atenta a ispravilor tale. (Diadoh al Foticeii)45

ˇ Stiu pe cineva care iubeste asa de mult pe Dumnezeu, plangand totusi ca nu-l poate iubi cat vrea, incat sufletul lui este necontenit intr-o astfel de dorinta fierbinte, ca Dumnezeu se slaveste in el, iar el este ca si cand n-ar fi. Despre sine nu stie ce valoare are, iar laudele cuvintelor nu-l indulcesc. Caci din multa dorire a smereniei nu-si cunoaste vrednicia sa, ci slujeste lui Dumnezeu dupa randuiala preotilor. Iar din multa iubire de Dumnezeu isi ascunde amintirea vredniciei, ingropand cu smerenie undeva in adancul dragostei de Dumnezeu lauda ce i se cuvine din pricina acestei vrednicii, ca sa-si para in cugetarea sa totdeauna o sluga netrebnica, fiind cu totul strain de vrednicia sa, prin dorul dupa smerenie. Acest lucru suntem datori sa-l facem si noi, fugind de orice cinste si slava, pentru covarsitoarea bogatie a dragostei Domnului, care ne-a iubit asa de mult pe noi. (Diadoh al Foticeii)45

ˇ Smerita cugetare este un lucru greu de castigat. Cu cat este mai mare, cu atat se cer mai multe stradanii pentru dobandirea ei. Ea se iveste in cei partasi de sfanta cunostinta in doua cazuri si chipuri: cand luptatorul pentru evlavie se afla in mijlocul drumului experientelor duhovnicesti, el are un cuget mai smerit din pricina neputintei trupului, sau a celor ce dusmanesc fara temei pe cei ce se ingrijesc de dreptate, sau a gandurilor rele; apoi cand mintea e luminata de harul dumnezeiesc intru simtire si siguranta multa, sufletul are smerita cugetare ca pe o insusire fireasca, intrucat, fiind plin de bunatate dumnezeiasca, nu mai poate sa se umple de slava desarta, chiar daca ar implini neincetat poruncile Domnului, ci se socoteste pe sine mai smerit decat toti, in urma impartasirii de bunavointa dumnezeiasca. Cea dintai smerita cugetare cuprinde de multe ori intristare si descurajare. Iar cea din urma cuprinde bucurie impreunata cu o sfiala plina de intelepci}ne. Fiindca cea dintai se iveste, cum am zis, in cei ce se afla la mijlocul nevointelor, iar cea de-a doua se trimite celor ce s-au apropiat cu desavarsire. Cea dintai se intristeaza adeseori cand e lipsita de fericirile pamantesti. Cea de-a doua, chiar daca i-ar oferi cineva toate imparatiile pamantului, nu se impresioneaza si nu simte sagetile cumplite ale pacatului. Caci fiind cu totul duhovniceasca, nu mai cunoaste de loc slava trupeasca. Dar tot cel ce se nevoieste a trebuit sa treaca prin cea dintai ca sa ajunga la cea de-a doua. Caci daca nu ne-ar inmuia harul, aducand asupra noastra patimirile povatuitoare, ca sa lamureasca voia noastra cea sloboda, nu ne-ar darui stralucirea smereniei de pe urma. (Diadoh al Foticeii)45