Index > Scriitori filocalici

 
   Akedia 
   Ascultarea 
   Credinta 
   Cunoastere - Ignoranta 
   Curaj - Frica 
   Curvia - Curatia 
   Deznadejde 
   Discernamant - Trezvia 
   Dragoste - Bunatate - Mila 
   Frica de Dumnezeu - Evlavia 
   Iadul 
   Imbuibarea - Infranarea 
   Imparatia Cerurilor 
   Infricosata Judecata 
   Mania - Blandetea 
   Meditatia 
   Moartea 
   Naluciri 
   Osteneala - Lenevia 
   Parintele spiritual 
   Patimi - Ispite 
   Paza Simturilor 
   Pilde 
   Plansul 
   Pocainta 
   Rabdare - Suferinta 
   Rasul 
   Retragerea 
   Rugaciune 
   Saracia - Avaritia 
   Slava desarta 
   Smerenia - Mandria 
   Spovedania 
   Suferinta - Rabdare 
   Trandavia - Osteneala 
   Trezvia - Imprastierea 
   Vorba desarta - Tacerea 

 

versiune cu diacritice - aici

Sfaturi generale, pilde

·         Cei ce cunosc pe Dumnezeu sunt plini de toata bunavointa si, dorind cele ceresti, dispretuiesc cele pamântesti. Unii ca acestia nu plac la multi, dar nici lor nu le plac multe de aceea sunt nu numai urâti, ci si luati în râs de multi smintiti. Ei însa rabda toate în saracie, stiind ca cele ce par multora rele pentru ei sunt bune. Caci cel ce întelege cele ceresti crede lui Dumnezeu, stiind ca toate sunt fapturile voi Lui. Cel ce însa nu le întelege nu crede niciodata ca lumea este zidirea lui Dumnezeu si ca a fost facuta pentru mântuirea omului. (Antonie cel Mare)43

·         Numai omul este în stare sa primeasca pe Dumnezeu, caci numai acestui animal îi vorbeste Dumnezeu noaptea prin visuri, iar ziua prin minte. Si prin toate prevesteste oamenilor vrednici de el bunatatile viitoare. (Antonie cel Mare)43

·         Fa bine celui ce te nedreptateste si-ti vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grai de rau pe vrajmasul tau catre nimeni. Deprinde-te cu dragostea, cu neprihanirea, cu rabdarea, cu înfrânarea si cu cele asemenea. Caci aceasta este cunostinta de Dumnezeu: sa-i urmezi Lui cu smerita cugetare si printr-unele ca acestea. Iar lucrarea aceasta nu este a celor de rând, ci a sufletului care are minte. (Antonie cel Mare)43

·         Când te întorci cu multumire spre asternutul tau, aducându-ti aminte de binefacerile si de marea purtare de grija a lui Dumnezeu si umplându-te de întelegerea cea buna, te vei veseli si mai mult, iar somnul trupului tau se va face trezvie a sufletului si închiderea ochilor tai, vedere adevarata a lui Dumnezeu. Atunci tacerea ta, umplându-se de bunurile primite, va da din tot sufletul si puterea o adânc simtita slava Dumnezeului a toate. Caci de va lipsi pacatul din om, o singura multumire cumpaneste mai mult decât toata jertfa cea de mare pret înaintea lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)43

·         Este de trebuinta sa aratam si caile monahilor care au calatorit mai înainte de noi si pe acelea sa umblam si noi. Caci multe sunt cele facute si zise de ei bine. Între ele si aceasta o zice careva dintre dânsii: “Mâncarea mai uscata si vietuirea aspra, împreunata cu dragostea, duce pe monah mai repede la limanul nepatimirii”. (Evagrie Ponticul)43

·         Ce este binele, daca nu Dumnezeu? Asadar, sa-l lasam Lui toate cele ce ne privesc si ne va fi bine. Caci Cel ce e bun desigur ca e si datatorul darurilor bune. (Evagrie Ponticul)43

·         Nimic nu duce pe cineva asa de neîndoielnic la munci, ca a face pe multi sa râvneasca la propriile lui rele. Pierzania celor ce-l imita e adaos la pedeapsa celui ce l-a învatat. Dar nu mica este osânda si a celor ce nu au lepadat imitarea ca rusinoasa, fiindca s-au facut învatatori ale celor rele, de a caror lectie blestemata fug, cu buna judecata, cei ce se folosesc de cuget întelept. (Nil Ascetul)43

·         Orice planuire a ta sa o începi cu Cel ce este începutul a tot binele, ca sa fie dupa voia lui Dumnezeu ceea ce ai de gând sa faci. (Marcu Ascetul)43

·         Cel ce, asemenea orbului, si-a lepadat haina si s-a apropiat de Domnul se face ucenicul Lui si propovaduitorul învataturilor celor mai înalte. (Marcu Ascetul)43

·         Pe cel ce a încetat de-a mai pacatui si s-a pocait nu-l mai mustra; iar de zici ca pentru Dumnezeu îl mustri, mai întâi descopera-ti pacatele tale. (Marcu Ascetul)43

·         Primeste necazurile, ca întru nimic nu te pagubeste în cele ce le ai de mai înainte; dar leapada lacomia, caci ai sa dai socoteala. (Marcu Ascetul)43

·         Nu cugeta si nu face nimic, fara un scop placut lui Dumnezeu. Caci cel ce calatoreste fara scop, va osteni în zadar. (Marcu Ascetul)43

·         Cel ce nu poarta grija dupa puterea lui de toate virtutile savârseste un pacat anevoie de iertat; dar rugaciunea si milostenia întorc pe cei ce nu poarta de grija. (Marcu Ascetul)43

·         Când un om foloseste pe altul prin cuvinte sau fapte, sa stie amândoi ca e de fata harul lui Dumnezeu. Iar cel ce nu întelege aceasta va fi stapânit de cel ce întelege. (Marcu Ascetul)43

·         Cel ce lauda pe aproapele în chip fatarnic îl va osândi dupa o vreme si va fi el însusi rusinat. (Marcu Ascetul)43

·         Fata de încercarile care vin, multi s-au împotrivit în multe chipuri. Dar fara rugaciune si pocainta, nimeni n-a scapat de asuprire. (Marcu Ascetul)43

·         Cele rele îsi primesc puterea una de la alta; de asemenea si cele bune cresc una prin alta si pe cel partas de ele îl mâna si mai mult înainte. (Marcu Ascetul)43

·         De vrei sa te mântuiesti, iubeste cuvântul adevarat si nu lepada niciodata, fara judecata, mustrarea. Un cuvânt adevarat a schimbat puii de napârci si le-a aratat sa fuga de mânia ce va sa vie. (Marcu Ascetul)43

·         Slabanogul pogorât prin acoperis este pacatosul mustrat de credinciosi pentru Dumnezeu, si care primeste iertarea pentru credinta acelora. (Marcu Ascetul)43

·         De vrei sa te mântuiesti, iubeste cuvântul adevarat si nu lepada niciodata, fara judecata, mustrarea. Un cuvânt adevarat a schimbat puii de napârci si le-a aratat sa fuga de mânia ce va sa vie. (Marcu Ascetul)43

·         Slabanogul pogorât prin acoperis este pacatosul mustrat de credinciosi pentru Dumnezeu, si care primeste iertarea pentru credinta acelora. (Marcu Ascetul)43

·         Cel ce le cearca toate si retine binele va fugi pe urma de tot raul. (Marcu Ascetul)43

·         Barbatul îndelung rabdator are multa cumintenie; asemenea si cel ce-si apropie urechea de cuvintele întelepciunii. (Marcu Ascetul)43

·         Celui învârtosat la inima nu-i foloseste cuvântul unei cunostinte mai subtiri, pentru ca daca nu e înfricat, nu primeste durerile pocaintei. (Marcu Ascetul)7

·         Pe omul puternic sa nu-l mustri pentru slava desarta, ci arata-i viitoarea necinste. Caci în acest chip cel cuminte poate fi mustrat fara greutate. (Marcu Ascetul)43

·         Cel ce uraste mustrarea, se supune patimii cu voia; iar cel ce o iubeste va lupta si cu obisnuinta. (Marcu Ascetul)43

·         Când, pentru vreo binefacere trupeasca, lauzi pe vreun om ca bun, uitând de Dumnezeu, acelasi om pe urma ti se va arata ca e rau. (Marcu Ascetul)43

·         Întâmplarile sensibile sunt puii celor inteligibile, împlinind cele cuvenite dupa voia lui Dumnezeu. (Marcu Ascetul)43

·         Dumnezeu judeca faptele dupa intentiile lor. Caci zice: „Sa-ti dea tie Domnul dupa inima ta”. (Marcu Ascetul)43

·         Constiinta e o carte naturala. Cel ce o citeste cu fapta face experienta ajutorului dumnezeiesc. (Marcu Ascetul)43

·         Cel ce a cunoscut voia lui Dumnezeu si o împlineste dupa putere prin osteneli mici scapa de cele mari. (Marcu Ascetul)43

·         Domnul e ascuns în poruncile Sale. Si cei ce-L cauta pe El, îl gasesc pe masura împlinirii lor. (Marcu Ascetul)43

·         Fa totdeauna binele dupa putere, iar în vremea lucrului mai mare, nu te întoarce spre cel mai mic caci „cel se întoarce înapoi nu este vrednic de Împaratia Cerurilor”. (Marcu Ascetul)43

·         Hristos a murit, dupa Scripturi, pentru pacatele noastre si celor ce îi slujesc bine le daruieste slobozirea. Caci zice: „Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra întru bucuria Domnului tau”. (Marcu Ascetul)43

·         Cel ce vrea sa faca ceva si nu poate e socotit de catre cunoscatorul de inimi, Dumnezeu, ca si când ar fi facut. Iar aceasta trebuie sa o întelegem atât cu privire la cele bune, cât si la cele rele. (Marcu Ascetul)43

·         Când auzi Scriptura zicând ca Dumnezeu „va rasplati fiecaruia dupa faptele sale”, sa nu întelegi ca e vorba de o vrednicie egala cu Gheena sau cu Împaratia, ci ca Hristos va rasplati faptele necredintei în El sau ale credintei, nu ca un schimbator care cântareste pretul lucrurilor de schimb, ci ca Dumnezeu, Ziditorul si Rascumparatorul nostru. (Marcu Ascetul)43

·         Este o porunca restrânsa si este alta cuprinzatoare. Prin cea dintâi, se porunceste sa dam o parte din ceea ce avem celui ce n-are; printr-a doua, se porunceste lepadarea de toate avutiile. (Marcu Ascetul)43

·         Nici una din virtuti nu deschide singura, prin sine, usa firii noastre, daca nu sunt împletite toate întreolalta. (Marcu Ascetul)43

·         Daca suntem datori sa facem în fiecare zi toate câte le are firea noastra bune, ce vom da lui Dumnezeu în schimb, pentru relele pe care le-am facut mai înainte? Orice prisos de virtute am adauga astazi, el e o dovada a negrijii trecute, nu e un drept de rasplata. (Marcu Ascetul)43

·         Daca fapta rau planuita îi este stricacioasa oricui, cu mult mai mult celor ce nu au grija de amanuntele ei. (Marcu Ascetul)43

·         Cel ce privegheaza, rabda si se roaga nestrâmtorat, se împartaseste în chip vadit de Duhul Sfânt. Iar cel ce e strâmtorat în acestea, dar rabda totusi cu voia, primeste si el îndata ajutor. (Marcu Ascetul)43

·         Atâta adevar se cuprinde în cunostinta fiecaruia, câta siguranta îi dau blândetea, smerenia si dragostea. (Marcu Ascetul)43

·         Daca vrei sa-l folosesti fara vorba multa pe iubitorul de învatatura, îndeamna-l la rugaciune, la credinta dreapta si la rabdarea necazurilor. Caci prin acestea se dobândesc toate celelalte virtuti. (Marcu Ascetul)43

·         Cel blând pentru Dumnezeu e mai întelept decât cei întelepti si cel smerit cu inima e mai puternic decât cei puternici. Caci ei poarta jugul lui Hristos întru cunostinta. (Marcu Ascetul)43

·         Cel ce s-a bucurat de placerile trupesti mai mult decât trebuie, va plati prisosul cu osteneli însutite. (Marcu Ascetul)43

·         De suntem patimasi, trebuie sa ne rugam si sa ne supunem. Caci de abia cu ajutor ne putem razboi cu obisnuintele pacatului. Cel ce-si loveste voia cu supunerea si cu rugaciunea este luptator cu bun mestesug, vadind lupta mintala pe care o poarta, prin retinerea de la cele supuse simturilor. (Marcu Ascetul)43

·         Adeseori cel ce spune adevarul e urât de cei fara de minte, dupa Apostol. Iar cel fatarnic este iubit. Dar nici una dintre aceste rasplati nu tine multa vreme. Caci Domnul va rasplati fiecaruia, la vremea sa, ceea ce trebuie. (Marcu Ascetul)43

·         Când vrei sa descurci un lucru încurcat, cauta în privinta lui ce place lui Dumnezeu, si vei afla dezlegarea folositoare. (Marcu Ascetul)43

·         Fara zdrobirea inimii, e cu neputinta sa ne izbavim cu totul de pacat. Iar inima se zdrobeste prin înfrânarea de la trei lucruri: de la somn, de la hrana si de la lenevirea trupeasca. Caci prisosinta acestora sadeste iubirea de placere; iar iubirea de placere primeste gândurile rele. Pe de alta parte, ea se împotriveste atât rugaciunii, cât si slujirii cuvenite. (Marcu Ascetul)43

·         Când facultatea impulsiva (mânia) a sufletului se porneste împotriva patimilor, trebuie sa stii ca este vreme de tacere, caci este ceas de lupta. Iar când vede cineva ca starea aceasta de neliniste a ajuns la liniste, fie prin rugaciune, fie prin milostenie, sa se lase miscat de dragostea cuvintelor, asigurând însa prin legaturile smeritei cugetari aripile mintii. Caci pâna nu se smereste cineva foarte prin dispretuirea de sine, nu poate grai despre maretia lui Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)43

·         Ranile primite de trup, daca s-au înasprit si s-au umplut de murdarie, nu simt lucrarea leacului: dar dupa ce sunt curatite, simt lucrarea leacului, ajungând prin el la tamaduire desavârsita. Asa si sufletul: câta vreme e neîngrijit si acoperit în întregime de lepra voluptatii, nu poate simti frica lui Dumnezeu, chiar daca i-ar vesti cineva neîncetat judecata înfricosata si aspra a lui Dumnezeu. Dar când începe sa se curateasca cu multa luare aminte, simte frica lui Dumnezeu ca pe un leac adevarat al vietii, care mustrându-l, îl arde ca într-un foc fara durere. Pe urma, curatindu-se treptat, ajunge la curatirea desavârsita, sporind în dragoste pe masura ce se micsoreaza frica din el. În felul acesta ajunge la dragostea desavârsita, în care, cum am zis, nu mai este frica, ci nepatimirea deplina, produsa de slava lui Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)43

·         Ţine de sufletul curat cuvântul fara pizma, râvna fara rautate îi dragostea neîncetata fata de Domnul slavei. Atunci si mintea îsi potriveste cumpenele sale cu exactitate, fiind de fata în cugetarea sa ca în cel mai curat loc de judecata. (Diadoh al Foticeii)43

·         Nimeni nu poate iubi sau crede cu adevarat, daca nu se are pe sine însusi pârâs al sau. Caci când cunostinta noastra se tulbura prin mustrarile ce si le face, nu mai e lasata mintea sa simta mireasma bunurilor supra-lumesti, ci îndata e cuprinsa de îndoiala: pe de o parte doreste acea mireasma cu ardoare pentru experienta lor anticipata prin credinta, pe de alta nu o mai poate prinde cu simtirea inimii prin dragoste, din pricina deselor împunsaturi ale constiintei mustratoare. Dar curatindu-ne pe noi însine printr-o atentie mai fierbinte, vom câstiga ceea ce dorim în Dumnezeu, dobândind o si mai deplina experienta. (Diadoh al Foticeii)43

·         Domnul zice în Evanghelii ca nu poate fi scos cel tare din casa Sa, daca nu-l va scoate unul si mai tare, dupa ce l-a legat si jefuit. Cum poate deci cel scos cu atâta rusine sa intre iarasi si sa petreaca împreuna cu Stapânul adevarat, care se odihneste în casa Sa cum vrea? Caci nici împaratul nu se va gândi sa lase împreuna cu el în curtile împaratesti pe tiranul, care i-a stat cândva împotriva si pe care l-a biruit. Mai de graba îl va omorî îndata, sau îl va lega pentru o lunga pedeapsa si-l va preda ostilor sale spre o moarte de ocara. (Diadoh al Foticeii)43

·         Doua bunuri ne aduce noua harul cel sfânt prin Botezul renasterii, dintre care unul covârseste nemarginit pe celalalt. Cel dintâi ni se daruieste îndata, caci ne înnoieste în apa însasi si lumineaza toate trasaturile sufletului, adica „chipul” nostru, spalând orice zbârcitura a pacatului nostru. Iar celalalt asteapta sa înfaptuiasca împreuna cu noi ceea ce este „asemanarea”. Deci când începe mintea sa guste întru multa simtire din dulceata Preasfântului Duh, suntem datori sa stim ca începe harul sa zugraveasca, asa zicând, peste chip, asemanarea. Caci precum zugravii desemneaza întâi cu o singura culoare figura omului, apoi, înflorind putin câte putin culoarea prin culoare, scot la aratare chipul viu al celui zugravit pâna la firele parului, asa si sfântul har al lui Dumnezeu readuce întâi prin Botez „chipul” omului la forma în care era când a fost facut, iar când ne vede dorind cu toata hotarârea frumusetea „asemanarii” si stând goi si fara frica în atelierul lui, înfloreste o virtute prin alta si înalta chipul sufletului din stralucire în stralucire, daruindu-i pecetea asemanarii. Asa încât simtirea ne arata cum ia forma în noi asemanarea, dar desavârsirea asemanarii o vom cunoaste abia din iluminare. Caci toate virtutile le primeste mintea prin simtire, înaintând dupa o masura si rânduiala negraita. Dar dragostea duhovniceasca nu o poate câstiga cineva pâna ce nu va fi iluminat întru toata încredintarea de Duhul Sfânt. Caci pâna ce nu primeste mintea în chip desavârsit asemanarea prin lumina dumnezeiasca, poate avea aproape toate celelalte virtuti, dar este înca lipsita de dragostea desavârsita. Iar când se va asemana cu virtutea lui Dumnezeu ( vorbesc de asemanare, cât e cu putinta omului), atunci va purta si asemanarea dragostei dumnezeiesti. Caci precum în cazul portretelor pictate, daca se adauga chipului culoarea cea mai vie, se scoate la iveala pâna si asemanarea zâmbetului celui pictat, asa si la cei zugraviti dupa asemanarea dumnezeiasca de catre harul dumnezeiesc, daca se adauga lumina dragostei, „chipul”, e ridicat cu totul la frumusetea „asemanarii”. Nici nepatimirea nu poate darui sufletului alta virtute; fara numai dragostea. Caci dragostea „este plinirea legii”, încât „omul nostru cel dinauntru se înnoieste zi de zi” în gustarea dragostei, dar se împlineste abia întru desavârsirea ei. (Diadoh al Foticeii)43