versiune cu diacritice - aici
·
Cei ce cunosc pe Dumnezeu sunt plini
de toata bunavointa si, dorind cele ceresti,
dispretuiesc cele pamântesti. Unii ca acestia nu plac la
multi, dar nici lor nu le plac multe de aceea sunt nu numai urâti, ci
si luati în râs de multi smintiti. Ei însa rabda
toate în saracie, stiind ca cele ce par multora rele pentru
ei sunt bune. Caci cel ce întelege cele ceresti crede lui
Dumnezeu, stiind ca toate sunt fapturile voi Lui. Cel ce
însa nu le întelege nu crede niciodata ca lumea este
zidirea lui Dumnezeu si ca a fost facuta pentru mântuirea
omului. (Antonie cel Mare)43
·
Numai omul este în stare sa
primeasca pe Dumnezeu, caci numai acestui animal îi vorbeste
Dumnezeu noaptea prin visuri, iar ziua prin minte. Si prin toate
prevesteste oamenilor vrednici de el bunatatile viitoare.
(Antonie cel Mare)43
·
Fa bine celui ce te
nedreptateste si-ti vei face prieten pe Dumnezeu. Nu
grai de rau pe vrajmasul tau catre nimeni.
Deprinde-te cu dragostea, cu neprihanirea, cu rabdarea, cu înfrânarea
si cu cele asemenea. Caci aceasta este cunostinta de
Dumnezeu: sa-i urmezi Lui cu smerita cugetare si printr-unele ca
acestea. Iar lucrarea aceasta nu este a celor de rând, ci a sufletului care are
minte. (Antonie cel Mare)43
·
Când te întorci cu multumire
spre asternutul tau, aducându-ti aminte de binefacerile si
de marea purtare de grija a lui Dumnezeu si umplându-te de
întelegerea cea buna, te vei veseli si mai mult, iar somnul
trupului tau se va face trezvie a sufletului si închiderea ochilor
tai, vedere adevarata a lui Dumnezeu. Atunci tacerea ta,
umplându-se de bunurile primite, va da din tot sufletul si puterea o adânc
simtita slava Dumnezeului a toate. Caci de va lipsi
pacatul din om, o singura multumire cumpaneste mai
mult decât toata jertfa cea de mare pret înaintea lui Dumnezeu.
(Antonie cel Mare)43
·
Este de trebuinta sa
aratam si caile monahilor care au calatorit mai
înainte de noi si pe acelea sa umblam si noi. Caci
multe sunt cele facute si zise de ei bine. Între ele si aceasta
o zice careva dintre dânsii: “Mâncarea mai uscata si vietuirea
aspra, împreunata cu dragostea, duce pe monah mai repede la limanul
nepatimirii”. (Evagrie Ponticul)43
·
Ce este binele, daca nu
Dumnezeu? Asadar, sa-l lasam Lui toate cele ce ne privesc
si ne va fi bine. Caci Cel ce e bun desigur ca e si
datatorul darurilor bune. (Evagrie Ponticul)43
·
Nimic nu duce pe cineva asa de
neîndoielnic la munci, ca a face pe multi sa râvneasca la
propriile lui rele. Pierzania celor ce-l imita e adaos la pedeapsa celui
ce l-a învatat. Dar nu mica este osânda si a celor ce nu au
lepadat imitarea ca rusinoasa, fiindca s-au facut
învatatori ale celor rele, de a caror lectie
blestemata fug, cu buna judecata, cei ce se folosesc de cuget
întelept. (Nil Ascetul)43
·
Orice planuire a ta sa o
începi cu Cel ce este începutul a tot binele, ca sa fie dupa voia lui
Dumnezeu ceea ce ai de gând sa faci. (Marcu Ascetul)43
·
Cel ce, asemenea orbului, si-a
lepadat haina si s-a apropiat de Domnul se face ucenicul Lui si
propovaduitorul învataturilor celor mai înalte. (Marcu
Ascetul)43
·
Pe cel ce a încetat de-a mai
pacatui si s-a pocait nu-l mai mustra; iar de zici ca
pentru Dumnezeu îl mustri, mai întâi descopera-ti pacatele tale.
(Marcu Ascetul)43
·
Primeste necazurile, ca
întru nimic nu te pagubeste în cele ce le ai de mai înainte; dar
leapada lacomia, caci ai sa dai socoteala.
(Marcu Ascetul)43
·
Nu cugeta si nu face nimic,
fara un scop placut lui Dumnezeu. Caci cel ce
calatoreste fara scop, va osteni în zadar.
(Marcu Ascetul)43
·
Cel ce nu poarta grija
dupa puterea lui de toate virtutile savârseste un
pacat anevoie de iertat; dar rugaciunea si milostenia întorc
pe cei ce nu poarta de grija. (Marcu Ascetul)43
·
Când un om foloseste pe altul
prin cuvinte sau fapte, sa stie amândoi ca e de fata
harul lui Dumnezeu. Iar cel ce nu întelege aceasta va fi stapânit de
cel ce întelege. (Marcu Ascetul)43
·
Cel ce lauda pe aproapele în
chip fatarnic îl va osândi dupa o vreme si va fi el
însusi rusinat. (Marcu Ascetul)43
·
Fata de încercarile
care vin, multi s-au împotrivit în multe chipuri. Dar fara rugaciune
si pocainta, nimeni n-a scapat de asuprire.
(Marcu Ascetul)43
·
Cele rele îsi primesc puterea
una de la alta; de asemenea si cele bune cresc una prin alta si pe
cel partas de ele îl mâna si mai mult înainte. (Marcu
Ascetul)43
·
De vrei sa te mântuiesti,
iubeste cuvântul adevarat si nu lepada niciodata,
fara judecata, mustrarea. Un cuvânt adevarat a schimbat
puii de napârci si le-a aratat sa fuga de mânia ce va
sa vie. (Marcu Ascetul)43
·
Slabanogul pogorât prin
acoperis este pacatosul mustrat de credinciosi pentru
Dumnezeu, si care primeste iertarea pentru credinta acelora.
(Marcu Ascetul)43
·
De vrei sa te mântuiesti,
iubeste cuvântul adevarat si nu lepada niciodata,
fara judecata, mustrarea. Un cuvânt adevarat a schimbat
puii de napârci si le-a aratat sa fuga de mânia ce va
sa vie. (Marcu Ascetul)43
·
Slabanogul pogorât prin
acoperis este pacatosul mustrat de credinciosi pentru
Dumnezeu, si care primeste iertarea pentru credinta acelora.
(Marcu Ascetul)43
·
Cel ce le cearca toate si
retine binele va fugi pe urma de tot raul. (Marcu Ascetul)43
·
Barbatul îndelung
rabdator are multa cumintenie; asemenea si cel
ce-si apropie urechea de cuvintele întelepciunii. (Marcu Ascetul)43
·
Celui învârtosat la inima
nu-i foloseste cuvântul unei cunostinte mai subtiri, pentru
ca daca nu e înfricat, nu primeste durerile pocaintei.
(Marcu Ascetul)7
·
Pe omul puternic sa nu-l mustri
pentru slava desarta, ci arata-i viitoarea necinste.
Caci în acest chip cel cuminte poate fi mustrat fara greutate.
(Marcu Ascetul)43
·
Cel ce uraste mustrarea, se
supune patimii cu voia; iar cel ce o iubeste va lupta si cu
obisnuinta. (Marcu Ascetul)43
·
Când, pentru vreo binefacere
trupeasca, lauzi pe vreun om ca bun, uitând de Dumnezeu, acelasi om
pe urma ti se va arata ca e rau. (Marcu Ascetul)43
·
Întâmplarile sensibile sunt puii
celor inteligibile, împlinind cele cuvenite dupa voia lui Dumnezeu.
(Marcu Ascetul)43
·
Dumnezeu judeca faptele
dupa intentiile lor. Caci zice: „Sa-ti dea tie
Domnul dupa inima ta”. (Marcu Ascetul)43
·
Constiinta e o carte
naturala. Cel ce o citeste cu fapta face experienta ajutorului
dumnezeiesc. (Marcu Ascetul)43
·
Cel ce a cunoscut voia lui Dumnezeu
si o împlineste dupa putere prin osteneli mici scapa de
cele mari. (Marcu Ascetul)43
·
Domnul e ascuns în poruncile Sale.
Si cei ce-L cauta pe El, îl gasesc pe masura împlinirii
lor. (Marcu Ascetul)43
·
Fa totdeauna binele dupa
putere, iar în vremea lucrului mai mare, nu te întoarce spre cel mai mic
caci „cel se întoarce înapoi nu este vrednic de Împaratia
Cerurilor”. (Marcu Ascetul)43
·
Hristos a murit, dupa Scripturi,
pentru pacatele noastre si celor ce îi slujesc bine le
daruieste slobozirea. Caci zice: „Bine, sluga buna
si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste
multe te voi pune; intra întru bucuria Domnului tau”. (Marcu
Ascetul)43
·
Cel ce vrea sa faca ceva
si nu poate e socotit de catre cunoscatorul de inimi, Dumnezeu,
ca si când ar fi facut. Iar aceasta trebuie sa o întelegem
atât cu privire la cele bune, cât si la cele rele. (Marcu Ascetul)43
·
Când auzi Scriptura zicând ca
Dumnezeu „va rasplati fiecaruia dupa faptele sale”, sa
nu întelegi ca e vorba de o vrednicie egala cu Gheena sau cu
Împaratia, ci ca Hristos va rasplati faptele
necredintei în El sau ale credintei, nu ca un schimbator care
cântareste pretul lucrurilor de schimb, ci ca Dumnezeu,
Ziditorul si Rascumparatorul nostru. (Marcu Ascetul)43
·
Este o porunca restrânsa
si este alta cuprinzatoare. Prin cea dintâi, se porunceste
sa dam o parte din ceea ce avem celui ce n-are; printr-a doua, se
porunceste lepadarea de toate avutiile. (Marcu Ascetul)43
·
Nici una din virtuti nu deschide
singura, prin sine, usa firii noastre, daca nu sunt împletite
toate întreolalta. (Marcu Ascetul)43
·
Daca suntem datori sa facem
în fiecare zi toate câte le are firea noastra bune, ce vom da lui Dumnezeu
în schimb, pentru relele pe care le-am facut mai înainte? Orice prisos de
virtute am adauga astazi, el e o dovada a negrijii trecute, nu e
un drept de rasplata. (Marcu Ascetul)43
·
Daca fapta rau
planuita îi este stricacioasa oricui, cu mult mai mult
celor ce nu au grija de amanuntele ei. (Marcu Ascetul)43
·
Cel ce privegheaza, rabda
si se roaga nestrâmtorat, se împartaseste în chip
vadit de Duhul Sfânt. Iar cel ce e strâmtorat în acestea, dar rabda
totusi cu voia, primeste si el îndata ajutor. (Marcu
Ascetul)43
·
Atâta adevar se cuprinde în
cunostinta fiecaruia, câta siguranta îi dau blândetea,
smerenia si dragostea. (Marcu Ascetul)43
·
Daca vrei sa-l
folosesti fara vorba multa pe iubitorul de
învatatura, îndeamna-l la rugaciune, la credinta
dreapta si la rabdarea necazurilor. Caci prin
acestea se dobândesc toate celelalte virtuti. (Marcu Ascetul)43
·
Cel blând pentru Dumnezeu e
mai întelept decât cei întelepti si cel smerit cu inima e
mai puternic decât cei puternici. Caci ei poarta jugul lui Hristos
întru cunostinta. (Marcu Ascetul)43
·
Cel ce s-a bucurat de placerile
trupesti mai mult decât trebuie, va plati prisosul cu osteneli
însutite. (Marcu Ascetul)43
·
De suntem patimasi, trebuie
sa ne rugam si sa ne supunem. Caci de
abia cu ajutor ne putem razboi cu obisnuintele pacatului.
Cel ce-si loveste voia cu supunerea si cu rugaciunea
este luptator cu bun mestesug, vadind lupta
mintala pe care o poarta, prin retinerea de la cele supuse
simturilor. (Marcu Ascetul)43
·
Adeseori cel ce spune adevarul e
urât de cei fara de minte, dupa Apostol. Iar cel
fatarnic este iubit. Dar nici una dintre aceste
rasplati nu tine multa vreme. Caci Domnul va
rasplati fiecaruia, la vremea sa, ceea ce trebuie. (Marcu
Ascetul)43
·
Când vrei sa descurci un lucru
încurcat, cauta în privinta lui ce place lui Dumnezeu, si vei
afla dezlegarea folositoare. (Marcu Ascetul)43
·
Fara zdrobirea inimii, e cu
neputinta sa ne izbavim cu totul de pacat. Iar inima
se zdrobeste prin înfrânarea de la trei lucruri: de la somn, de la hrana
si de la lenevirea trupeasca. Caci prisosinta
acestora sadeste iubirea de placere; iar iubirea de placere
primeste gândurile rele. Pe de alta parte, ea se împotriveste
atât rugaciunii, cât si slujirii cuvenite. (Marcu Ascetul)43
·
Când facultatea impulsiva
(mânia) a sufletului se porneste împotriva patimilor, trebuie sa
stii ca este vreme de tacere, caci este ceas de lupta.
Iar când vede cineva ca starea aceasta de neliniste a ajuns la
liniste, fie prin rugaciune, fie prin milostenie, sa se lase
miscat de dragostea cuvintelor, asigurând însa prin legaturile
smeritei cugetari aripile mintii. Caci pâna nu se
smereste cineva foarte prin dispretuirea de sine, nu poate grai
despre maretia lui Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)43
·
Ranile primite de trup,
daca s-au înasprit si s-au umplut de murdarie, nu simt
lucrarea leacului: dar dupa ce sunt curatite, simt lucrarea
leacului, ajungând prin el la tamaduire desavârsita.
Asa si sufletul: câta vreme e neîngrijit si acoperit în
întregime de lepra voluptatii, nu poate simti frica lui
Dumnezeu, chiar daca i-ar vesti cineva neîncetat judecata
înfricosata si aspra a lui Dumnezeu. Dar când începe
sa se curateasca cu multa luare aminte, simte frica
lui Dumnezeu ca pe un leac adevarat al vietii, care mustrându-l, îl
arde ca într-un foc fara durere. Pe urma, curatindu-se
treptat, ajunge la curatirea desavârsita, sporind în
dragoste pe masura ce se micsoreaza frica din el. În felul
acesta ajunge la dragostea desavârsita, în care, cum am zis, nu
mai este frica, ci nepatimirea deplina, produsa de slava
lui Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)43
·
Ţine de sufletul curat cuvântul
fara pizma, râvna fara rautate îi dragostea
neîncetata fata de Domnul slavei. Atunci si mintea îsi
potriveste cumpenele sale cu exactitate, fiind de fata în
cugetarea sa ca în cel mai curat loc de judecata. (Diadoh al Foticeii)43
·
Nimeni nu poate iubi sau crede cu
adevarat, daca nu se are pe sine însusi pârâs al sau.
Caci când cunostinta noastra se tulbura prin
mustrarile ce si le face, nu mai e lasata mintea sa
simta mireasma bunurilor supra-lumesti, ci îndata e cuprinsa
de îndoiala: pe de o parte doreste acea mireasma cu ardoare
pentru experienta lor anticipata prin credinta, pe de alta
nu o mai poate prinde cu simtirea inimii prin dragoste, din pricina
deselor împunsaturi ale constiintei mustratoare. Dar
curatindu-ne pe noi însine printr-o atentie mai fierbinte,
vom câstiga ceea ce dorim în Dumnezeu, dobândind o si mai
deplina experienta. (Diadoh al Foticeii)43
·
Domnul zice în Evanghelii ca nu
poate fi scos cel tare din casa Sa, daca nu-l va scoate unul si mai
tare, dupa ce l-a legat si jefuit. Cum poate deci cel scos cu atâta
rusine sa intre iarasi si sa petreaca
împreuna cu Stapânul adevarat, care se odihneste în casa Sa
cum vrea? Caci nici împaratul nu se va gândi sa lase
împreuna cu el în curtile împaratesti pe tiranul, care
i-a stat cândva împotriva si pe care l-a biruit. Mai de graba îl
va omorî îndata, sau îl va lega pentru o lunga pedeapsa
si-l va preda ostilor sale spre o moarte de ocara. (Diadoh al
Foticeii)43
·
Doua bunuri ne aduce noua
harul cel sfânt prin Botezul renasterii, dintre care unul
covârseste nemarginit pe celalalt. Cel dintâi ni se
daruieste îndata, caci ne înnoieste în apa
însasi si lumineaza toate trasaturile sufletului,
adica „chipul” nostru, spalând orice zbârcitura a pacatului
nostru. Iar celalalt asteapta sa înfaptuiasca
împreuna cu noi ceea ce este „asemanarea”. Deci când începe mintea
sa guste întru multa simtire din dulceata Preasfântului
Duh, suntem datori sa stim ca începe harul sa
zugraveasca, asa zicând, peste chip, asemanarea. Caci
precum zugravii desemneaza întâi cu o singura culoare figura omului,
apoi, înflorind putin câte putin culoarea prin culoare, scot la
aratare chipul viu al celui zugravit pâna la firele
parului, asa si sfântul har al lui Dumnezeu readuce întâi prin
Botez „chipul” omului la forma în care era când a fost facut, iar când ne
vede dorind cu toata hotarârea frumusetea „asemanarii”
si stând goi si fara frica în atelierul lui,
înfloreste o virtute prin alta si înalta chipul sufletului
din stralucire în stralucire, daruindu-i pecetea
asemanarii. Asa încât simtirea ne arata cum ia
forma în noi asemanarea, dar desavârsirea
asemanarii o vom cunoaste abia din iluminare. Caci toate
virtutile le primeste mintea prin simtire, înaintând dupa o
masura si rânduiala negraita. Dar dragostea
duhovniceasca nu o poate câstiga cineva pâna ce nu va fi
iluminat întru toata încredintarea de Duhul Sfânt. Caci
pâna ce nu primeste mintea în chip desavârsit
asemanarea prin lumina dumnezeiasca, poate avea aproape toate
celelalte virtuti, dar este înca lipsita de dragostea
desavârsita. Iar când se va asemana cu virtutea lui Dumnezeu
( vorbesc de asemanare, cât e cu putinta omului), atunci va
purta si asemanarea dragostei dumnezeiesti. Caci precum în
cazul portretelor pictate, daca se adauga chipului culoarea cea mai
vie, se scoate la iveala pâna si asemanarea zâmbetului
celui pictat, asa si la cei zugraviti dupa
asemanarea dumnezeiasca de catre harul dumnezeiesc, daca se
adauga lumina dragostei, „chipul”, e ridicat cu totul la frumusetea
„asemanarii”. Nici nepatimirea nu poate darui sufletului
alta virtute; fara numai dragostea. Caci dragostea „este
plinirea legii”, încât „omul nostru cel dinauntru se înnoieste zi de
zi” în gustarea dragostei, dar se împlineste abia întru
desavârsirea ei. (Diadoh al Foticeii)43