Index > Scriitori filocalici

 
   Akedia 
   Ascultarea 
   Credinta 
   Cunoastere - Ignoranta 
   Curaj - Frica 
   Curvia - Curatia 
   Deznadejde 
   Discernamant - Trezvia 
   Dragoste - Bunatate - Mila 
   Frica de Dumnezeu - Evlavia 
   Iadul 
   Imbuibarea - Infranarea 
   Imparatia Cerurilor 
   Infricosata Judecata 
   Mania - Blandetea 
   Meditatia 
   Moartea 
   Naluciri 
   Osteneala - Lenevia 
   Parintele spiritual 
   Patimi - Ispite 
   Paza Simturilor 
   Pilde 
   Plansul 
   Pocainta 
   Rabdare - Suferinta 
   Rasul 
   Retragerea 
   Rugaciune 
   Saracia - Avaritia 
   Slava desarta 
   Smerenia - Mandria 
   Spovedania 
   Suferinta - Rabdare 
   Trandavia - Osteneala 
   Trezvia - Imprastierea 
   Vorba desarta - Tacerea 

 

versiune cu diacritice - aici

Paza mintii, trezvia – raspândirea, împrastierea

·         Pofta din amintire este radacina patimilor, care sunt rudeniile întunericului. Iar sufletul zabovind în amintirea poftei nu se cunoaste pe sine ca este insuflarea lui Dumnezeu. Si asa este dus spre pacat, nesocotind relele de dupa moarte, lipsitul de minte. (Antonie cel Mare)28

·         Trebuie sa cercetam cum întiparesc dracii nalucirile cele din somn în mintea noastra si-i dau o anumita forma. Una ca aceasta obisnuiesc sa se întâmple mintii, fie privind prin ochi, fie auzind prin auz, fie printr-o simtire oarecare, sau fie prin amintire, care întipareste în minte, miscându-le, cele ce le-a agonisit prin mijlocirea trupului. Deci dracii, mi se pare, rascolind amintirea o întiparesc în cuget. Caci organele trupului stau în nelucrare, tinute de somn. Dar iarasi, trebuie sa cercetam cum rascolesc amintirea? Sau poate prin patimi? Asa trebuie sa fie, deoarece cei curati si nepatimasi nu mai patesc una ca aceasta. Este însa si o miscare simpla a amintirii, stârnita de noi sau de sfintele Puteri. Prin ea vorbim si petrecem cu Sfintii. Sa fim însa cu atentie. Caci chipurile pe care sufletul împreuna cu trupul le primeste întru sine, amintirea le misca fara sa se mai ajute de trup. Aceasta se vede din faptul ca adesea patimim una ca aceasta si în somn, când trupul se odihneste. Trebuie sa stim ca precum ne putem aduce aminte de apa, si cu sete si fara sete, tot asa ne putem aduce aminte de aur si cu lacomie si fara lacomie; si asa si cu celelalte. Iar faptul ca mintea afla aceste sau acele deosebiri între nalucirile sale, se datoreste vicleniei vrajmasilor. Dar trebuie sa stim si aceasta: ca pentru naluciri se folosesc dracii si de lucrurile de dinafara, ca de pilda de vuietul apelor, la cei ce calatoresc pe mare. (Evagrie Ponticul)28

·         Dintre gânduri unele taie, altele se taie. Si anume taie cele rele pe cele bune, dar si cele rele se taie de catre cele bune. Sfântul Duh ia aminte la gândul cel dintâi ce l-am pus si dupa acela ne osândeste sau ne primeste. Iata ce vreau sa zic: Am gândul de a primi pe straini si-l am într-adevar pentru Domnul, dar venind ispititorul, îl taie si furiseaza în suflet gândul de-a primi pe straini pentru slava. Sau am gând sa primesc pe straini ca sa fiu vazut de oameni; dar daca vine peste el un gând bun, îl taie pe cel rau, îndreptând catre Domnul virtutea noastra si silindu-ne sa nu facem aceasta pentru lauda de la oameni. (Evagrie Ponticul)28

·         Deci daca staruim cu fapta la gândurile dintâi, cu toata ispita celor de-al doilea, vom avea numai plata gândurilor ce ni le-am pus mai întâi, deoarece oameni fiind si luptând cu dracii, nu putem tine gândul drept nestricat, nici pe cel rau neispitit, odata ce avem în noi semintele virtutii. Dar daca zaboveste cineva pe lânga gândurile care taie (de-al doilea), se aseaza în tara ispititorului si va lucra stârnit de ele. (Evagrie Ponticul)28

·         Dupa multa bagare de seama am aflat ca între gândurile îngeresti, omenesti si de la draci este aceasta deosebire: întâi gândurile îngeresti cerceteaza cu de-amanuntul firea lucrurilor si urmaresc întelesurile si rosturile duhovnicesti, de pilda: de ce a fost facut aurul si pentru ce e ca nisipul si a fost risipit în anumite particele de sub pamânt si de ce trebuie multa osteneala si truda pâna sa fie aflat, apoi dupa ce e aflat, e spalat cu apa si trecut prin foc, ca apoi sa fie dat mesterilor, care fac sfesnicul cortului, catuia, cadelnita si vasele de aur, din care, din darul Mântuitorului nostru, nu mai bea acum regele babilonian. Dar gândul dracesc nu le stie si nu le cunoaste pe acestea, ci furiseaza numai placerea câstigarii aurului fara rusine, si zugraveste desfatarea si slava ce va veni de pe urma lui. Iar gândul omenesc nu se ocupa nici cu dobândirea aurului si nu cerceteaza nici al cui simbol este, sau cum se scoate din pamânt, ci aduce numai în minte forma simpla a aurului, despartita de patima si lacomie. Acelasi cuvânt se poate spune si despre alte lucruri, dupa regula aceasta desprinsa în chip trainic. (Evagrie Ponticul)28

·         Este un drac care se numeste ratacitor, care se înfatiseaza mai ales în zorii zilei înaintea fratilor si le poarta mintea din cetate în cetate, din sat în sat si din casa în casa, prilejuind, zice-se, simple întâlniri, apoi convorbiri mai îndelungate cu cei cunoscuti, care tulbura starea celor amagiti si putin câte putin îi departeaza de cunostinta de Dumnezeu si-i face sa-si uite de virtute si de fagaduinta. Trebuie deci ca monahul sa observe acest gând de unde vine si unde sfârseste, ca nu fara rost si din întâmplare face cercul acesta lung, ci vrând sa strice starea sufleteasca a monahului, ca, dupa ce si-a aprins mintea cu acestea si s-a ametit de prea multe convorbiri, sa fie fara veste de atacat de dracul curviei, sau al mâniei, sau al întristarii, care întineaza si mai tare stralucirea tariei lui. Noi însa, daca vrem sa cunoastem lamurit viclesugul lui, sa nu graim îndata catre el, nici sa dam pe fata cele ce se petrec, cum înfiripa în minte si în ce chip putin câte putin vrea sa o împinga la moarte; caci va fugi de la noi, fiindca nu vrea sa fie vazut facându-le acestea si asa nu vom cunoaste nimic din cele ce ne-am straduit sa aflam. Ci sa-i mai îngaduim o zi sau doua, sa-si ispraveasca lucrarea, ca aflând cu de-amanuntul tot lucrul pe care l-a mestesugit, sa-l dam pe fata cu cuvântul si sa-l alungam. Dar fiindca se întâmpla ca în vremea ispitirii mintea, fiind tulburata, nu poate urmari cu de-amanuntul cele ce se petrec, sa faca aceasta dupa alungarea dracului. Dupa ce te-ai linistit, adu-ti aminte în tine însuti de cele ce ti s-au întâmplat, de unde ai început, pe unde ai umblat si în ce loc ai fost cuprins de duhul curviei, sau al mâniei, sau al întristarii si cum s-au petrecut acestea. Învata-le acestea si tine-le minte, ca sa-l poti da pe fata când se va mai apropia de tine. Da pe fata si locul unde sta ascuns, ca sa nu-i mai urmezi. Iar daca vrei sa-l faci sa se înfurie de-a binelea, vadeste-l îndata ce se apropie si dezvaluie cu cuvântul locul dintâi în care a intrat si al doilea si al treilea. Caci foarte tare se scârbeste, nesuferind rusinarea. Iar dovada ca i-ai grait tocmai la vreme o vei avea în faptul ca a fugit gândul de la tine. Caci este cu neputinta sa stea, fiind scos la aratare. Iar dupa biruirea acestui drac urmeaza un somn adânc si greu, o amortire a pleoapelor, însotita de cascari nenumarate si de umeri îngreuiati; dar de toate acestea ne sloboade Duhul Sfânt, prin rugaciune încordata. (Evagrie Ponticul)28

·         Foarte mult ne foloseste spre mântuire ura împotriva dracilor, care ne ajuta si la lucrarea virtutii. Dar sa o nutrim aceasta de la noi, ca pe un vlastar bun, nu suntem în stare, pentru ca duhurile iubitoare de placeri o sting si cheama din nou sufletul la prietenie si obisnuinta cu ei. Aceasta prietenie, sau mai bine aceasta rana, anevoie de lecuit, o tamaduieste însa doctorul sufletelor, prin parasirea noastra. Caci ne lasa sa patimim lucruri înfricosate de la duhuri, noaptea si ziua, pâna ce sufletul alearga iarasi la ura cea de la început, învatându-se a zice catre Domnul, asemenea lui David: “Cu ura desavârsita i-am urât, ca vrajmasi s-au facut mie”. Iar cu ura desavârsita uraste pe vrajmasi acela care nu pacatuieste nici cu fapta nici cu gândul, lucru care este semnul celei mai mari si celei dintâi nepatimiri. (Evagrie Ponticul)28

·         Gândurile veacului acestuia le-a dat Domnul omului, ca pe niste oi, pastorului bun. Si s-a scris: “A dat fiecarui om cuget întru inima sa”, sadind în el si pofta si mânia întru ajutor, ca prin mânie sa alunge gândurile lupilor, iar prin pofta sa iubeasca oile, chiar când e biciuit de vânturi si de ploi. I-a mai dat pe lânga acestea si lege dupa care sa pazeasca oile, loc de verdeata, apa de odihna, psaltire, chitara si toiag. Si i-a rânduit sa se hraneasca si sa se îmbrace de la aceasta turma, iar la vreme sa-i adune fân. Caci zice cuvântul: “Cine pastoreste turma si din laptele ei nu manânca?” Pustnicul trebuie sa pazeasca deci zi si noapte turma aceasta, ca nu cumva sa fie rapit vreun miel de fiarele salbatice, sau sa-l ia tâlharii, iar daca s-ar întâmpla una ca aceasta în padure, îndata sa-l smulga din gura ursului si a lupului. Asadar, daca gândul despre fratele nostru se învârte în noi cu ura, sa stim ca o fiara l-a luat pe el; asemenea si gândul despre muiere, daca se întoarce în noi amestecat cu pofta de rusine; la fel gândul despre argint si aur, daca se cuibareste însotit de lacomie; asemenea si gândurile sfintelor daruri, daca cu slava desarta pasc în minte! Si tot asemenea se va întâmpla si cu alte gânduri de vor fi furate de patimi. Si nu numai ziua trebuie sa fie monahul cu luare aminte la ele, ci si noaptea sa le pazeasca priveghind. Caci se întâmpla sa piarda ceea ce a agonisit, daca se lasa în naluciri rusinoase si viclene. Aceasta este ceea ce zice patriarhul Iacov: “Nu am adus tie oaie rapita de fiara salbatica; eu plateam furtisagurile de zi si de noapte; si ma topeam de arsita zilei si de gerul noptii, încât s-a dus somnul de la ochii mei”. Iar daca din osteneala ni s-ar întâmpla vreo nepurtare de grija, sa grabim putin în sus pe stânca cunostintei si sa pastem iarasi oile sub muntele Sinai, ca Dumnezeul parintilor nostri sa ne cheme si pe noi si sa ne daruiasca întelesurile semnelor si minunilor. (Evagrie Ponticul)28

·         Toate gândurile necurate, staruind în noi din pricina patimilor, duc mintea la stricaciune si pieire. Caci precum icoana pâinii zaboveste în cel flamând din pricina foamei sale si icoana apei din pricina setei, tot asa si ideea avutiei si a banilor staruie din pricina lacomiei, iar întelesurile gândurilor rusinoase ce se nasc din bucate, zabovesc din pricina patimilor noastre. Acelasi lucru se întâmpla si în cazul gândurilor slavei desarte si al altor gânduri. Iar mintii înecate în astfel de gânduri îi este cu neputinta sa stea înaintea lui Dumnezeu si sa primeasca cununa dreptatii. Caci de aceste gânduri fiind trasa în jos si mintea aceea ticaloasa din Evanghelie s-a lepadat de bunul cel mai mare al cunostintei de Dumnezeu. Asemenea si cel legat de mâini si de picioare si aruncat întru întunericul cel mai dinafara, din aceste gânduri îsi avea tesuta haina sa, pentru care motiv Cel ce l-a chemat la nunta l-a gasit nevrednic de o nunta ca aceea. Haina de nunta este nepatimirea sufletului rational care s-a lepadat de poftele lumesti. Iar pricina pentru care gândurile lucrurilor sensibile, care zabovesc în minte, strica cunostinta, am aratat-o în “Capetele despre rugaciune”. (Evagrie Ponticul)28

·         Când vreunul dintre vrajmasi te va rani în lupta si vrei sa-i întorci sabia lui, precum scrie, asupra inimii lui, fa asa precum te sfatuim: descoase în tine însuti gândul aruncat de el, ce fel este si din câte lucruri este alcatuit si care lucru tulbura mai mult mintea ta. Iar ceea ce zic, aceasta este: sa zicem ca e trimis de el gândul iubirii de argint. Desfa-l pe acesta în mintea care l-a primit, în sensul aurului, în aurul însusi si în patima iubirii de bani. Apoi întreaba: “Ce este pacat dintre acestea? Oare mintea? Dar atunci cum este ca chipul lui Dumnezeu? Sensul aurului? Dar cine, având minte, va spune aceasta vreodata? Oare aurul însusi e pacat? Dar atunci de ce s-a facut? Urmeaza asadar ca al patrulea lucru este pricina pacatului. Iar aceasta nu e nici lucrul ce sta de sine, nici ideea lucrului, ci o placere oarecare vrajmasa omului, nascuta din voia cea libera a sa si care sileste mintea sa se foloseasca rau de fapturile lui Dumnezeu. Aceasta placere avem sa o taiem, dupa îndatorirea ce ne-a dat-o legea lui Dumnezeu. Cercetând în acestea, se va nimici gândul, desfacându-se într-o simpla contemplatie a ta si va fugi de la tine dracul, dupa ce prin cunostinta aceasta mintea ta s-a ridicat la înaltime. Iar daca, vrând sa te folosesti împotriva lui de sabia sa, doresti sa-l dobori mai întâi cu prastia ta, scoate si tu o piatra din traista de pastor a ta si cauta vederea lui, spre a afla cum vin îngerii si dracii în lumea noastra, iar noi nu mergem în lumile lor? De ce nu putem adica si noi sa unim pe îngeri si mai mult ca Dumnezeu si ne hotarâm sa-i facem pe draci si mai necurati? Si cum se face ca luceafarul, care a rasarit dimineata, a fost aruncat la pamânt si a socotit marea ca o coaja de nuca, iar tartarul adâncului ca un rob? Si de ce încalzeste adâncul ca pe o topitoare, tulburând pe toti prin rautatea sa si pe toti vrând sa-i stapâneasca? Caci trebuie sa stim ca întelegerea acestor lucruri foarte mult îl vatama pe diavol si alunga toata tabara lui. Dar acestea vin cu încetul în cei care s-au curatit si vad întrucâtva întelesurile întâmplarilor. Cei necuratiti însa nu cunosc vederea acestora. Si daca, aflând-o de la altii, ar spune-o si ei, nu vor fi auziti, fiind mult colb si zgomot de patimi în toiul razboiului. Caci trebuie sa fie cu totul linistita tabara celor de alt neam, pentru ca singur Goliat sa se întâlneasca cu David al nostru. În felul acesta ne vom folosi de deslusirea razboiului si de vederea lui si în cazul celorlalte gânduri necurate. (Evagrie Ponticul)28

·         Amintirea îti aduce în vremea rugaciunii sau închipuiri ale lucrurilor de odinioara sau griji noi, sau fata celui ce te-a suparat. Diavolul pizmuieste foarte tare pe omul care se roaga si se foloseste de tot mestesugul ca sa-i întineze scopul. El nu înceteaza prin urmare sa puna în miscare icoanele lucrurilor prin amintire si sa rascoleasca toate patimile prin trup, ca sa-l poata împiedica din drumul sau cel mai bun si din calatoria catre Dumnezeu. (Evagrie Ponticul)28

·         Cel ce a atins nepatimirea, înca nu se roaga cu adevarat. Caci poate sa urmareasca niscai cugetari simple si sa fie rapit de istoriile lor si sa fie departe de Dumnezeu. (Evagrie Ponticul)28

·         Când mintea zaboveste în ideile simple ale lucrurilor, înca nu a ajuns la locul rugaciunii. Caci poate sa se afle necontenit în contemplatia lucrurilor si sa flecareasca despre întelesurile lor, care, desi sunt idei simple, dar exprimând vederi de-ale lucrurilor, dau mintii forma si chipul lor si o duc departe de Dumnezeu. (Evagrie Ponticul)28

·         Ceilalti strecoara în minte gânduri, sau întelesuri, sau vederi prin schimbari în starea trupului. Iar Domnul lucreaza dimpotriva: coborându-se în mintea însasi, aseaza în ea cunostinta celor ce le vrea, si prin minte linisteste neînfrânarea trupului. (Evagrie Ponticul)28

·         Stai la straja ta, pazindu-ti mintea de cugetari în vremea rugaciunii, pentru a-si îndeplini rugaciunea si a petrece în linistea ei. Fa asa, pentru ca Cel ce patimeste împreuna cu cei nestiutori sa te cerceteze si pe tine, si atunci vei primi darul atotstralucitor al rugaciunii. (Evagrie Ponticul)28

·         Nu vei putea sa te rogi cu curatie pâna ce vei fi împletit cu lucruri materiale si tulburat de griji necontenite. Caci rugaciunea este legatura gândurilor. (Evagrie Ponticul)28

·         Atentia mintii cautând rugaciune va afla rugaciune; caci rugaciunea îi urmeaza atentiei mai mult decât orice altceva. De aceea trebuie sa ne sârguim spre ea. (Evagrie Ponticul)28

·         De fapt Iacob, spunându-le lor ca a cucerit Sichemul cu sabie si arc, arata ca i-a trebuit lupta si osteneala ca sa puna stapânire pe patimi si sa le ascunda în pamântul Sichemului. S-ar parea însa ca este o oarecare contrazicere între a ascunde zeii în Sichem si a tine un idol în ascunzis. Caci a ascunde zeii în Sichem e lucru de lauda; iar a tine un idol în ascunzis e lucru de ocara. De aceea a pecetluit lucrul din urma cu blestem, zicând: „Blestemat cel ce tine idol în ascunzis!” Si de fapt nu este acelasi lucru a ascunde ceva în pamânt pentru totdeauna si a-l tine în ascunzis. Caci ceea ce a fost ascuns în pamânt si nu se mai arata vederii se sterge cu vremea si din amintire. Dar ceea ce e tinut în ascunzis nu e cunoscut de cei din afara, însa e vazut necontenit de cel ce l-a pus acolo. Acesta îl are mereu în amintire ca pe un chip cioplit pe care îl poarta în ascuns. Caci tot gândul urât, care ia forma în cugetare, este o sculptura ascunsa. De aceea este rusine a scoate la aratare asemenea gânduri, dar e primejdios si de a tine în ascuns un chip cioplit, precum si mai primejdios este de a cauta formele disparute, cugetarea înclinând cu usurinta spre patima izgonita si împlântând în pamânt bronzul idolului. Caci deprinderea virtutii este de asa fel ca se cumpaneste cu usurinta si într-o parte si într-alta, aplecându-se, daca nu se poarta de grija, spre cele potrivnice. (Nil Ascetul)28

·         Aceasta pare ca vrea sa o arate Scriptura printr-un simbol când zice: „Pamântul pe care umblati se schimba cu schimbarea popoarelor si a neamurilor”. Caci îndata ce s-a miscat spre cele potrivnice cel ce are deprinderea virtutii, s-a miscat si aceasta, fiind un pamânt împreuna schimbator. De aceea chiar de la început nu trebuie sa se lase trecere spre cugetare nalucirilor, care obisnuiesc sa vatame gândul, precum nu trebuie lasata cugetarea sa coboare în Egipt, caci de acolo este dusa cu sila la Asirieni. Cu alte cuvinte, daca cugetarea a coborât în întunericul gândurilor necurate (caci acesta este Egiptul), e dusa la lucru cu sila si fara sa vrea de catre patimi. De aceea si legiuitorul, oprind simbolic patrunderea placerii, a poruncit sa fie pazit capul sarpelui, deoarece si acela pândeste calcâiul. Caci scopul aceluia este sa împinga pe om la faptuire, la care daca nu ajunge, nu poate usor sa amestece veninul prin muscatura. Dar silinta noastra este sa frângem însasi prima rasarire a placerii, caci aceasta fiind zdrobita, lucrarea va fi slaba. Poate nici Samson n-ar fi aprins semanaturile celor de alt neam, daca n-ar fi legat cozile vulpilor, întorcându-le capetele de laolalta. Caci cel ce poate întelege cursa planuita de gândurile viclene de la rasarirea lor, trecând peste începuturi (caci acestea se prefac la intrare ca sunt cuvioase, uneltind sa ajunga la tinta), va vadi din compararea sfârsiturilor (cozilor) întreolalta, ticalosia gândurilor. Aceasta înseamna ca, legând coada de coada, pune între ele, ca o faclie, judecata care le da pe fata. Adeseori gândul curviei vine de la gândul slavei desarte si da înfatisari cuviincioase începuturilor cailor ce duc la iad, ascunzând alunecarile primejdioase de mai târziu prin care îi duce la temnitele iadului pe cei ce îi urmeaza fara judecata. Întâi acest gând îl încânta pe cineva cu preotia sau cu viata sa de monah desavârsit, facând pe multi sa vie la el pentru folos; apoi din cuvânt si fapta îl face sa-si închipuie ca si-a agonisit un nume bun. Si astfel, dupa ce l-a încercuit de ajuns cu asemenea cugetari si l-a atras departe de trezvia naturala, îmbiindu-i întâlnirea cu vreo femeie, asa zisa cuvioasa îi duce îndraznirea cunostintei spre împlinirea lucrului necurat, târându-l la cea mai de pe urma rusine. Cel ce vrea asadar sa lege cozile, sa ia aminte la sfârsiturile la care vreau sa ajunga cele doua gânduri, cinstea slavei desarte si necinstea curviei, si când le va vedea limpede împotrivindu-se întreolalta, atunci sa creada ca a facut ca Samson. Iarasi, gândul lacomiei pântecelui are ca sfârsit pe cel al curviei; iar al curviei are ca sfârsit pe cel al întristarii. Caci îndata îl iau în primire pe cel biruit de asemenea gânduri, dupa ce le-a înfaptuit, întristarea si nemultumirea. Sa se gândeasca asadar cel ce lupta, nu la gustul bun al bucatelor, nici la dulceata placerii, ci la sfârsiturile amândoura. Si când îsi va înfatisa întristarea, care urmeaza amândoura, sa stie ca le-a legat coada de coada si, prin darea la iveala, a nimicit semanaturile celor de alt neam. (Nil Ascetul)28

·         Întreaga pofta a cinstitorului de Dumnezeu trebuie sa se îndrepte spre ceea ce doreste, încât sa nu se mai gaseasca vreme ca patimile sale sa faureasca gânduri de ura fata de oameni. Pentru ca daca fiecare patima, când se misca spre ceea ce o stapâneste tine gândul înlantuit, de ce n-ar tinea si râvna virtutii cugetarea sloboda de celelalte patimi. Caci sa ne gândim cu ce sentiment priveste cel ce se mânie la lucrurile dinafara, luptându-se în minte cu fata celui ce l-a întristat? Si cu ce sentiment le priveste iubitorul de bani, când, rapit de naluciri, se uita la avutiile materiale? Iar desfrânatul adeseori, chiar aflându-se între mai multi, îsi închide simturile si, luând în el fata dorita, vorbeste cu ea, uitând de cei de fata si sade ca un stâlp fara de glas, nestiind nimic de cele ce se petrec înaintea ochilor, sau se graiesc în jurul lui ci, întors spre cele dinauntru, este predat întreg nalucirii sale. Pe un astfel de suflet îl numeste poate Scriptura femeie ce sade din pricina rânduielii, caci sezând departe de simturi, îsi aduna în sine lucrarea lui, nemaiprimind nimic din cele de afara, pentru nalucirea rusinoasa care-l stapâneste. Daca acestea stapânesc astfel gândul din pricina patimii, facând simturile sa-si înceteze lucrarea, cu cât mai vârtos nu va face dragostea de întelepciunea mintea sa se lepede de lucrurile sensibile si de lucrarea simturilor, rapind-o în vazduh si ocupând-o cu vederea celor inteligibile! Caci precum în cele ce s-a taiat sau s-a ars nu poate intra alt gând afara de cel al suferintei care îl stapâneste din pricina durerii, tot asa nici cel ce se gândeste la ceva cu patima nu poate sa se cugete la altceva, decât la patima care-i stapâneste mintea si care îi patrunde tot gândul cu licoarea ei. Fiindca placerea nu primeste alaturi de ea durere, nici bucuria întristare, si nici veselia suparare. Patimile protivnice nu se împletesc întreolalta si nu se împreuna niciodata, nici nu se învoiesc la o întovarasire prieteneasca, din pricina înstrainarii si vrajmasiei lor neîmpacate le la fire. Drept aceea, sa nu se tulbure curatenia virtutii cu gândurile lucrurilor lumesti, nici limpezimea contemplatiei sa nu se întunece cu grijile trupesti, cu chipul filozofiei adevarate, aratându-si luminata sa frumusete, sa nu mai fie hulit de gurile îndraznete, nici sa se mai faca lucru de râs din pricina neiscusintei celor ce-l desemneaza. (Nil Ascetul)28

·         Uitarea în sine n-are nici o putere, dar se întareste din pricina negrijii noastre si pe masura acesteia. (Marcu Ascetul)28

·         Nu zice: „Ce sa fac, caci ceea ce nu voiesc aceea mi se întâmpla sa fac?”, ci, aducându-ti aminte, cugeta la ceea ce esti dator sa faci. Deci fa binele de care-ti aduci aminte; si cel de care nu-ti aduci aminte se va descoperi tie. Si sa nu-ti dai cugetul fara judecata uitarii. (Marcu Ascetul)28

·         Scriptura zice ca „iadul si pierzarea sunt aratate înaintea Domnului”. Acestea le zic despre nestiinta si uitarea inimii. Caci iad este nestiinta, fiindca amândoua sunt întunecate. Si pierzare este uitarea, pentru ca prin ea am pierdut din cele ce le aveam. (Marcu Ascetul)28

·         Când cauti tamaduire, ia seama la constiinta si tot ce-ti va spune ea sa faci si vei avea folos. (Marcu Ascetul)28

·         Dumnezeu si constiinta stiu cele ascunse ale fiecaruia, deci prin acestea sa primim îndreptarea. (Marcu Ascetul)28

·         Sa nu dispretuiesti a avea grija de gânduri. Caci lui Dumnezeu nu i se ascunde nici un gând. (Marcu Ascetul)28

·         Tot gândul e masurat si cântarit la Dumnezeu. Caci poate fi cugetat sau cu patima, sau cumpatat. (Marcu Ascetul)28

·         Pacatuind, sa nu învinovatesti fapta, ci gândul. Caci daca mintea nu o lua înainte, nu i-ar fi urmat trupul. (Marcu Ascetul)28

·         Pacatuind, sa nu învinovatesti fapta, ci gândul. Caci daca mintea nu o lua înainte, nu i-ar fi urmat trupul. (Marcu Ascetul)28

·         Atacul (momeala) este o miscare fara imagini a inimii, care e prinsa îndata de cei încercati, ca într-o strunga. Acolo unde se ivesc chipuri în gând, s-a produs consimtirea. Caci miscarea fara chipuri este un atac nevinovat. Câte unul fuge si de acestea ca busteanul din foc; dar câte unul nu se întoarce pâna nu arde cu flacara. (Marcu Ascetul)28

·         Zaboveste în cuget si nu vei osteni în încercari. Iar plecând de acolo, rabda necazurile ce vin asupra-ti. (Marcu Ascetul)28

·         Cel purtat de gânduri e orbit de ele. El vede lucrarile pacatului, dar pricinile lor nu le poate vedea. (Marcu Ascetul)28

·         În vreme de necaz, ia seama la momeala placerii. Caci întrucât alina nacazul e bine primita. (Marcu Ascetul)28

·         Înainte de dezradacinarea relelor, sa nu asculti de inima ta; caci cele ce le are puse înauntru, pe acelea cauta sa le si sporeasca. (Marcu Ascetul)28

·         Când vezi poftele ce zac înauntru ca se misca cu putere si cheama mintea ce vietuieste în liniste, la vreo patima, cunoaste ca mintea s-a ocupat mai înainte cu acestea si le-a adus la fapta si le-a asezat în inima. (Marcu Ascetul)28

·         Cel ce nu staruieste în cercetarea constiintei nu vrea sa primeasca nici ostenelile trupesti pentru credinta. (Marcu Ascetul)28

·         Nu e înfrânat cel ce se nutreste cu gânduri. Caci chiar de sunt folositoare, nu-s mai folositoare ca nadejdea. (Marcu Ascetul)28

·         Tulburarea de bunavoie fie a mintii, fie a trupului, o sporeste pe cealalta, cea a mintii pe cea trupeasca si cea a trupului pe cea a mintii. Caci împreunarea lor da nastere unui rau si mai mare. (Marcu Ascetul)28

·         Unul a primit un gând si l-a tinut fara multa socoteala. Altul l-a primit si l-a confruntat cu adevarul. E de întrebat care dintre ei a lucrat cu mai multa evlavie? (Marcu Ascetul)28

·         Precum un vitel nedeprins, alergând dupa iarba, ajunge la un loc marginit de prapastii din amândoua partile, la fel se afla sufletul pe care gândurile l-au desfacut pe-ncetul de locul sau. (Marcu Ascetul)28

·         Când mintea, dobândind barbatie în Domnul, desface sufletul de obisnuinte învechite, atunci inima e chinuita de minte si de patima, ca de niste calai, care o trag încoace si încolo. (Marcu Ascetul)28

·         De vin asupra noastra gânduri fara voie, sa fim siguri ca iubim cauzele lor; iar de vin gânduri cu voie, iubim si lucrurile spre care se îndreapta. (Marcu Ascetul)28

·         Un gând care zaboveste arata împatimirea omului. Iar daca e alungat repede, arata razboi si împotrivire. (Marcu Ascetul)28

·         Rugaciunea neîmprastiata e semn de iubire fata de Dumnezeu la cel ce staruie în ea. Negrija de ea si împrastierea ei e dovada iubirii de placeri. (Marcu Ascetul)28

·         Radacinile gândurilor sunt pacatele vazute, pe care le savârsim cu mâinile, cu picioarele si cu gura. (Marcu Ascetul)28

·         Nu poate sta de vorba cu patima în minte cel ce nu iubeste pricinile ei. (Marcu Ascetul)28

·         Daca vrei sa aduci lui Dumnezeu marturisire fara osânda, nu pomeni special, dupa chipul lor, greselile, ci rabda cu barbatie urmarile lor. (Marcu Ascetul)28

·         Nu poate birui cel ce se razboieste nici gândurile rele, fara sa biruiasca pricinile lor, nici pricinile fara gânduri. Caci când rapunem pe una în parte, nu peste mult suntem prinsi prin cealalta de catre amândoua. (Marcu Ascetul)28

·         Gândurile fara de voie rasar din pacatul de mai înainte; iar cele cu voia, din vointa libera. De aceea, cele din urma sunt pricinile celor dintâi. (Marcu Ascetul)28

·         Gândurilor rele neintentionate le urmeaza întristarea. De aceea si dispar degraba. Iar celor intentionate le urmeaza bucurie. De aceea cu anevoie ne izbavim de ele. (Marcu Ascetul)28

·         Cei ce se nevoiesc trebuie sa-si pastreze cugetarea netulburata, ca mintea deosebind gândurile ce trec prin ea, pe cele bune si trimise de Dumnezeu sa le aseze în camarile amintirii, iar pe cele întunecoase si dracesti sa le arunce afara din jitnitele firii. Caci atunci când marea e linistita, pescarii vad pâna în adâncuri, încât nu le scapa aproape nici unul din pestii care misuna acolo. Dar când e tulburata de vânturi, ascunde în negura tulburarii ceea ce se lasa cu prisosinta sa fie vazut când e linistita si limpede. Mestesugul celor ce pun la cale viclesugurile pescaresti nu mai atunci nici o putere. Aceasta se întâmpla sa o pateasca si mintea contemplativa, mai ales atunci când dintr-o mânie nedreapta se tulbura adâncul sufletului. (Diadoh al Foticeii)28

·         Numai Duhul Sfânt poate sa curateasca mintea. Caci de nu va intra Cel puternic sa dezarmeze si sa lege pe tâlhar, nu se va slobozi nicidecum prada. Deci se cade ca prin toate si mai ales prin pacea sufletului sa dam odihna Duhului Sfânt în noi, ca sa avem sfesnicul cunostintei luminând în noi totdeauna. Caci raspândindu-si el neîncetat lumina în camarile sufletului, nu numai ca se fac aratate în minte acele mici si întunecate atacuri (momeli) ale dracilor, ci se si slabesc, fiind date pe fata de lumina aceea sfânta si slavita. De aceea Apostolul zice: „Duhul sa nu-l stingeti!”, adica nu lucrati, sau nu gânditi cele rele, ca sa nu întristati bunatatea Duhului Sfânt si sa va lipsiti de sfesnicul acela ocrotitor. Caci nu se stinge Cel vesnic si de viata facator, ci de-l vom întrista se va departa de la noi, lasând mintea încetosata si neluminata. (Diadoh al Foticeii)28

·         Simtirea mintii consta în gustarea precisa a realitatilor distincte din lumea nevazuta. Caci precum prin simtul gustului trupesc, când se afla în stare de sanatate, deosebim fara greseala cele bune de cele rele si dorim cele bune, tot asa mintea noastra, când începe sa se miste în deplina sanatate si fara griji, poate sa simta din belsug mângâierea dumnezeiasca si sa nu mai fie rapita niciodata de contrariul aceleia. Si precum trupul, gustând din dulceturile pamântesti, experimenteaza fara greseala simtirea lor, asa si mintea, când se afla deasupra cugetului trupesc, poate sa guste fara sa se însele mângâierea Duhului Sfânt. („Gustati, zice, si vedeti ca e bun Domnul” si sa pastreze amintirea gustarii neuitata prin lucrarea dragostei, încât sa-si poata da seama fara greseala de cele ce-i sunt de folos, dupa Sfântul care zice: „Si aceasta ma rog, ca dragostea voastra sa prisoseasca tot mai mult si mai mult, în cunostinta si simtire, ca sa pretuiti cele ce sunt de folos”). (Diadoh al Foticeii)28

·         Când mintea noastra începe sa simta harul Preasfântului Duh, Satana cauta si el sa ne mângâie sufletul printr-o simtire la aparenta placuta, aducând peste noi, în vremea linistirii de noapte, o adiere asemenea unui somn foarte usor. Dar daca mintea va fi gasita tinând în pomenire fierbinte sfântul nume al Domnului Iisus si va folosi preasfântul si slavitul nume al Lui, ca pe o arma împotriva înselaciunii, se va departa amagitorul viclean. Însa de aici înainte se va aprinde statornic împotriva sufletului. Iar urmarea va fi ca mintea, cunoscând cu de-amanuntul înselaciunea celui viclean, va câstiga si mai multa experienta în a deosebi aceste doua lucrari. (Diadoh al Foticeii)28

·         Cel ce petrece pururi în inima sa e departe de toate lucrurile frumoase ale vietii. Caci umblând în duh, nu poate cunoaste poftele trupului. Unul ca acesta facându-si plimbarile în cetatea întarita a virtutilor, le are pe acestea ca pazitori la portile cetatii curatiei. De aceea uneltirile dracilor împotriva lui ramân fara succes, chiar daca ar ajunge sagetile poftei josnice pâna la ferestrele firii. (Diadoh al Foticeii)28

·         Când sufletul se tulbura de mânie, sau se încetoseaza de aburii vinului, sau se supara de o întristare grea, mintea nu poate sa tina pomenirea lui Dumnezeu (oricât de mult s-ar sili). Caci fiind întunecata întreaga de furia patimilor, se înstraineaza cu totul de simtirea sa. De aceea lucrul dorit nu are unde sa-si întipareasca pecetea sa, ca mintea sa poarte fara uitare chipul întarit, dat fiind ca memoria cugetarii s-a învârtosat din pricina asprimii patimilor. Dar izbavindu-se sufletul de acestea, chiar daca lucrul bun a fost furat pentru scurta vreme de uitare, folosindu-se mintea îndata de agerimea ei, se prinde iarasi cu caldura de lucrul acela mult dorit si mântuitor. Fiindca are atunci harul însusi, care cugeta împreuna cu sufletul si striga împreuna cu el: „Doamne Iisuse Hristoase”. Caci harul învata sufletul cum învata mama copilul, straduindu-se împreuna cu el sa spuna numele tata, pâna când îl aduce la deprinderea de-a rosti limpede, în loc de orice alta vorba copilareasca, numele tatalui, chiar când doarme. De aceea zice Apostolul: „Asemenea si Duhul sta într-ajutor neputintelor noastre. Caci a ne ruga precum trebuie nu stim, ci însusi Duhul se roaga pentru noi cu suspine negraite”. Pentru ca fiind noi prunci fata de desavârsirea virtutii, avem trebuinta numaidecât de ajutorul Lui ca, unind si îndulcind El toate gândurile noastre cu dulceata Sa, sa ne putem misca din toata inima spre pomenirea si spre dragostea lui Dumnezeu si Tatal nostru. De aceea întru Dânsul, cum zice tot dumnezeiescul Pavel, strigam neîncetat, când suntem calauziti de El sa numim pe Dumnezeu Tata: „Avva Parinte”. (Diadoh al Foticeii)28

·         Când cineva sta în vreme de iarna într-un loc oarecare sub cerul liber, privind la începutul zilei întreg spre Rasarit, partea de dinainte a sa se încalzeste de soare, iar cea din spate ramâne nepartasa de caldura, dat fiind ca soarele nu se afla deasupra capului sau. Tot asa si cei ce sunt la începutul lucrarii duhovnicesti îsi încalzesc în parte inima prin harul sfânt, din care pricina si mintea începe sa rodeasca cugetari duhovnicesti; dar partile de dinafara ale ei ramân de cugeta dupa trup, deoarece înca nu sunt luminate de sfânta lumina, printr-o simtire adânca, toate madularele inimii. Neîntelegând unii aceasta, au socotit ca în mintea celor ce se nevoiesc sunt doua ipostasuri ce se împotrivesc unul altuia. Dar daca în aceeasi clipa se nimereste ca sufletul sa gândeasca si bune si rele, aceasta se întâmpla în chipul în care omul dat mai înainte ca pilda simte totodata si gerul si caldura. Caci de când mintea noastra s-a rostogolit la chipul îndoit al cunostintei, e silita, chiar daca nu vrea, sa poarte în aceeasi clipa si gânduri bune si gânduri rele, mai ales la cei ce ajung la o subtirime a puterii de deosebire. Caci cum se grabeste sa înteleaga binele, îndata îsi aminteste si de rau. Fiindca la neascultarea lui Adam tinerea de minte a omului s-a sfâsiat în doua. Când vom începe însa sa împlinim cu râvna fierbinte poruncile lui Dumnezeu, harul, luminând toate simturile noastre printr-o adânca simtire, va arde pe de o parte amintirile noastre, iar pe de alta, îndulcind inima noastra cu pacea unei iubiri statornice, ne va face sa izvorâm gânduri duhovnicesti, nu dupa trup. Iar aceasta se întâmpla foarte des celor ce s-au apropiat cu desavârsire, având în inima neîntrerupta pomenirea Domnului. (Diadoh al Foticeii)28

·         Când vede Dumnezeu ca mintea I s-a supus Lui din toata puterea si nu are alt ajutor fara numai pe El singur, o întareste zicând: „Nu te teme, fiul meu Iacob, prea micule la numar Israel”; si iarasi: „Nu te teme ca te-am rascumparat; te-am numit cu numele Meu si al Meu esti tu. De va fi sa treci prin apa, cu tine voi fi si puhoaiele nu te vor înghiti. Iar de va fi sa treci prin foc, nu vei fi ars, iar flacara nu te va mistui. Caci Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Sfântul lui Israel, cel ce te mântuieste”. De va auzi mintea aceasta încurajare, va îndrazni împotriva vrajmasului, zicând: „Cine vrea sa bata razboi cu mine? Sa vie de fata! Cine este protivnicul meu? Sa se apropie de mine! Iata, Domnul este ajutorul meu, cine ma va asupri? Voi toti ca o haina va veti învechi si veti fi mâncati de molii”. (Isaia Pustnicul)28

·         Rogu-te, câta vreme esti în trup, sa nu lasi sloboda inima ta. Caci precum plugarul nu se poate bizui pe vreo roada ce se arata în tarina sa, mai înainte de a o aduna în hambarele sale, fiindca nu stie ce i se poate întâmpla, tot asa nu poate omul da drumul inimii sale „câta vreme are suflare în narile sale”. Si precum omul nu stie ce patima îl va întâmpina pâna la cea din urma suflare, tot asa nu poate slobozi inima sa pâna are rasuflare; ci trebuie sa strige totdeauna catre Dumnezeu, dupa ajutorul si mila Lui. (Isaia Pustnicul)28

·         Cerceteaza-te, frate, în fiecare zi, ca sa-ti cunosti inima si sa vezi ce patimi se afla în ea înaintea lui Dumnezeu; si leapada-le din inima ta, ca sa nu vie osânda rea asupra ta. (Isaia Pustnicul)28