ˇ Pofta din amintire este radacina patimilor, care sunt rudeniile intunericului. Iar sufletul zabovind in amintirea poftei nu se cunoaste pe sine ca este insuflarea lui Dumnezeu. Si asa este dus spre pacat, nesocotind relele de dupa moarte, lipsitul de minte. (Antonie cel Mare)28

ˇ Trebuie sa cercetam cum intiparesc dracii nalucirile cele din somn in mintea noastra si-i dau o anumita forma. Una ca aceasta obisnuiesc sa se intample mintii, fie privind prin ochi, fie auzind prin auz, fie printr-o simtire oarecare, sau fie prin amintire, care intipareste in minte, miscandu-le, cele ce le-a agonisit prin mijlocirea trupului. Deci dracii, mi se pare, rascolind amintirea o intiparesc in cuget. Caci organele trupului stau in nelucrare, tinute de somn. Dar iarasi, trebuie sa cercetam cum rascolesc amintirea? Sau poate prin patimi? Asa trebuie sa fie, deoarece cei curati si nepatimasi nu mai patesc una ca aceasta. Este insa si o miscare simpla a amintirii, starnita de noi sau de sfintele Puteri. Prin ea vorbim si petrecem cu Sfintii. Sa fim insa cu atentie. Caci chipurile pe care sufletul impreuna cu trupul le primeste intru sine, amintirea le misca fara sa se mai ajute de trup. Aceasta se vede din faptul ca adesea patimim una ca aceasta si in somn, cand trupul se odihneste. Trebuie sa stim ca precum ne putem aduce aminte de apa, si cu sete si fara sete, tot asa ne putem aduce aminte de aur si cu lacomie si fara lacomie; si asa si cu celelalte. Iar faptul ca mintea afla aceste sau acele deosebiri intre nalucirile sale, se datoreste vicleniei vrajmasilor. Dar trebuie sa stim si aceasta: ca pentru naluciri se folosesc dracii si de lucrurile de dinafara, ca de pilda de vuietul apelor, la cei ce calatoresc pe mare. (Evagrie Ponticul)28

ˇ Dintre ganduri unele taie, altele se taie. Si anume taie cele rele pe cele bune, dar si cele rele se taie de catre cele bune. Sfantul Duh ia aminte la gandul cel dintai ce l-am pus si dupa acela ne osandeste sau ne primeste. Iata ce vreau sa zic: Am gandul de a primi pe straini si-l am intr-adevar pentru Domnul, dar venind ispititorul, il taie si furiseaza in suflet gandul de-a primi pe straini pentru slava. Sau am gand sa primesc pe straini ca sa fiu vazut de oameni; dar daca vine peste el un gand bun, il taie pe cel rau, indreptand catre Domnul virtutea noastra si silindu-ne sa nu facem aceasta pentru lauda de la oameni. (Evagrie Ponticul)28

ˇ Deci daca staruim cu fapta la gandurile dintai, cu toata ispita celor de-al doilea, vom avea numai plata gandurilor ce ni le-am pus mai intai, deoarece oameni fiind si luptand cu dracii, nu putem tine gandul drept nestricat, nici pe cel rau neispitit, odata ce avem in noi semintele virtutii. Dar daca zaboveste cineva pe langa gandurile care taie (de-al doilea), se aseaza in tara ispititorului si va lucra starnit de ele. (Evagrie Ponticul)28

ˇ Dupa multa bagare de seama am aflat ca intre gandurile ingeresti, omenesti si de la draci este aceasta deosebire: intai gandurile ingeresti cerceteaza cu de-amanuntul firea lucrurilor si urmaresc intelesurile si rosturile duhovnicesti, de pilda: de ce a fost facut aurul si pentru ce e ca nisipul si a fost risipit in anumite particele de sub pamant si de ce trebuie multa osteneala si truda pana sa fie aflat, apoi dupa ce e aflat, e spalat cu apa si trecut prin foc, ca apoi sa fie dat mesterilor, care fac sfesnicul cortului, catuia, cadelnita si vasele de aur, din care, din darul Mantuitorului nostru, nu mai bea acum regele babilonian. Dar gandul dracesc nu le stie si nu le cunoaste pe acestea, ci furiseaza numai placerea castigarii aurului fara rusine, si zugraveste desfatarea si slava ce va veni de pe urma lui. Iar gandul omenesc nu se ocupa nici cu dobandirea aurului si nu cerceteaza nici al cui simbol este, sau cum se scoate din pamant, ci aduce numai in minte forma simpla a aurului, despartita de patima si lacomie. Acelasi cuvant se poate spune si despre alte lucruri, dupa regula aceasta desprinsa in chip trainic. (Evagrie Ponticul)28

ˇ Este un drac care se numeste ratacitor, care se infatiseaza mai ales in zorii zilei inaintea fratilor si le poarta mintea din cetate in cetate, din sat in sat si din casa in casa, prilejuind, zice-se, simple intalniri, apoi convorbiri mai indelungate cu cei cunoscuti, care tulbura starea celor amagiti si putin cate putin ii departeaza de cunostinta de Dumnezeu si-i face sa-si uite de virtute si de fagaduinta. Trebuie deci ca monahul sa observe acest gand de unde vine si unde sfarseste, ca nu fara rost si din intamplare face cercul acesta lung, ci vrand sa strice starea sufleteasca a monahului, ca, dupa ce si-a aprins mintea cu acestea si s-a ametit de prea multe convorbiri, sa fie fara veste de atacat de dracul curviei, sau al maniei, sau al intristarii, care intineaza si mai tare stralucirea tariei lui. Noi insa, daca vrem sa cunoastem lamurit viclesugul lui, sa nu graim indata catre el, nici sa dam pe fata cele ce se petrec, cum infiripa in minte si in ce chip putin cate putin vrea sa o impinga la moarte; caci va fugi de la noi, fiindca nu vrea sa fie vazut facandu-le acestea si asa nu vom cunoaste nimic din cele ce ne-am straduit sa aflam. Ci sa-i mai ingaduim o zi sau doua, sa-si ispraveasca lucrarea, ca afland cu de-amanuntul tot lucrul pe care l-a mestesugit, sa-l dam pe fata cu cuvantul si sa-l alungam. Dar fiindca se intampla ca in vremea ispitirii mintea, fiind tulburata, nu poate urmari cu de-amanuntul cele ce se petrec, sa faca aceasta dupa alungarea dracului. Dupa ce te-ai linistit, adu-ti aminte in tine insuti de cele ce ti s-au intamplat, de unde ai inceput, pe unde ai umblat si in ce loc ai fost cuprins de duhul curviei, sau al maniei, sau al intristarii si cum s-au petrecut acestea. Invata-le acestea si tine-le minte, ca sa-l poti da pe fata cand se va mai apropia de tine. Da pe fata si locul unde sta ascuns, ca sa nu-i mai urmezi. Iar daca vrei sa-l faci sa se infurie de-a binelea, vadeste-l indata ce se apropie si dezvaluie cu cuvantul locul dintai in care a intrat si al doilea si al treilea. Caci foarte tare se scarbeste, nesuferind rusinarea. Iar dovada ca i-ai grait tocmai la vreme o vei avea in faptul ca a fugit gandul de la tine. Caci este cu neputinta sa stea, fiind scos la aratare. Iar dupa biruirea acestui drac urmeaza un somn adanc si greu, o amortire a pleoapelor, insotita de cascari nenumarate si de umeri ingreuiati; dar de toate acestea ne sloboade Duhul Sfant, prin rugaciune incordata. (Evagrie Ponticul)28

ˇ Foarte mult ne foloseste spre mantuire ura impotriva dracilor, care ne ajuta si la lucrarea virtutii. Dar sa o nutrim aceasta de la noi, ca pe un vlastar bun, nu suntem in stare, pentru ca duhurile iubitoare de placeri o sting si cheama din nou sufletul la prietenie si obisnuinta cu ei. Aceasta prietenie, sau mai bine aceasta rana, anevoie de lecuit, o tamaduieste insa doctorul sufletelor, prin parasirea noastra. Caci ne lasa sa patimim lucruri infricosate de la duhuri, noaptea si ziua, pana ce sufletul alearga iarasi la ura cea de la inceput, invatandu-se a zice catre Domnul, asemenea lui David: ''Cu ura desavarsita i-am urat, ca vrajmasi s-au facut mie''. Iar cu ura desavarsita uraste pe vrajmasi acela care nu pacatuieste nici cu fapta nici cu gandul, lucru care este semnul celei mai mari si celei dintai nepatimiri. (Evagrie Ponticul)28

ˇ Gandurile veacului acestuia le-a dat Domnul omului, ca pe niste oi, pastorului bun. Si s-a scris: ''A dat fiecarui om cuget intru inima sa'', sadind in el si pofta si mania intru ajutor, ca prin manie sa alunge gandurile lupilor, iar prin pofta sa iubeasca oile, chiar cand e biciuit de vanturi si de ploi. I-a mai dat pe langa acestea si lege dupa care sa pazeasca oile, loc de verdeata, apa de odihna, psaltire, chitara si toiag. Si i-a randuit sa se hraneasca si sa se imbrace de la aceasta turma, iar la vreme sa-i adune fan. Caci zice cuvantul: ''Cine pastoreste turma si din laptele ei nu mananca?'' Pustnicul trebuie sa pazeasca deci zi si noapte turma aceasta, ca nu cumva sa fie rapit vreun miel de fiarele salbatice, sau sa-l ia talharii, iar daca s-ar intampla una ca aceasta in padure, indata sa-l smulga din gura ursului si a lupului. Asadar, daca gandul despre fratele nostru se invarte in noi cu ura, sa stim ca o fiara l-a luat pe el; asemenea si gandul despre muiere, daca se intoarce in noi amestecat cu pofta de rusine; la fel gandul despre argint si aur, daca se cuibareste insotit de lacomie; asemenea si gandurile sfintelor daruri, daca cu slava desarta pasc in minte! Si tot asemenea se va intampla si cu alte ganduri de vor fi furate de patimi. Si nu numai ziua trebuie sa fie monahul cu luare aminte la ele, ci si noaptea sa le pazeasca priveghind. Caci se intampla sa piarda ceea ce a agonisit, daca se lasa in naluciri rusinoase si viclene. Aceasta este ceea ce zice patriarhul Iacov: ''Nu am adus tie oaie rapita de fiara salbatica; eu plateam furtisagurile de zi si de noapte; si ma topeam de arsita zilei si de gerul noptii, incat s-a dus somnul de la ochii mei''. Iar daca din osteneala ni s-ar intampla vreo nepurtare de grija, sa grabim putin in sus pe stanca cunostintei si sa pastem iarasi oile sub muntele Sinai, ca Dumnezeul parintilor nostri sa ne cheme si pe noi si sa ne daruiasca intelesurile semnelor si minunilor. (Evagrie Ponticul)28

ˇ Toate gandurile necurate, staruind in noi din pricina patimilor, duc mintea la stricaciune si pieire. Caci precum icoana painii zaboveste in cel flamand din pricina foamei sale si icoana apei din pricina setei, tot asa si ideea avutiei si a banilor staruie din pricina lacomiei, iar intelesurile gandurilor rusinoase ce se nasc din bucate, zabovesc din pricina patimilor noastre. Acelasi lucru se intampla si in cazul gandurilor slavei desarte si al altor ganduri. Iar mintii inecate in astfel de ganduri ii este cu neputinta sa stea inaintea lui Dumnezeu si sa primeasca cununa dreptatii. Caci de aceste ganduri fiind trasa in jos si mintea aceea ticaloasa din Evanghelie s-a lepadat de bunul cel mai mare al cunostintei de Dumnezeu. Asemenea si cel legat de maini si de picioare si aruncat intru intunericul cel mai dinafara, din aceste ganduri isi avea tesuta haina sa, pentru care motiv Cel ce l-a chemat la nunta l-a gasit nevrednic de o nunta ca aceea. Haina de nunta este nepatimirea sufletului rational care s-a lepadat de poftele lumesti. Iar pricina pentru care gandurile lucrurilor sensibile, care zabovesc in minte, strica cunostinta, am aratat-o in ''Capetele despre rugaciune''. (Evagrie Ponticul)28

ˇ Cand vreunul dintre vrajmasi te va rani in lupta si vrei sa-i intorci sabia lui, precum scrie, asupra inimii lui, fa asa precum te sfatuim: descoase in tine insuti gandul aruncat de el, ce fel este si din cate lucruri este alcatuit si care lucru tulbura mai mult mintea ta. Iar ceea ce zic, aceasta este: sa zicem ca e trimis de el gandul iubirii de argint. Desfa-l pe acesta in mintea care l-a primit, in sensul aurului, in aurul insusi si in patima iubirii de bani. Apoi intreaba: ''Ce este pacat dintre acestea? Oare mintea? Dar atunci cum este ca chipul lui Dumnezeu? Sensul aurului? Dar cine, avand minte, va spune aceasta vreodata? Oare aurul insusi e pacat? Dar atunci de ce s-a facut? Urmeaza asadar ca al patrulea lucru este pricina pacatului. Iar aceasta nu e nici lucrul ce sta de sine, nici ideea lucrului, ci o placere oarecare vrajmasa omului, nascuta din voia cea libera a sa si care sileste mintea sa se foloseasca rau de fapturile lui Dumnezeu. Aceasta placere avem sa o taiem, dupa indatorirea ce ne-a dat-o legea lui Dumnezeu. Cercetand in acestea, se va nimici gandul, desfacandu-se intr-o simpla contemplatie a ta si va fugi de la tine dracul, dupa ce prin cunostinta aceasta mintea ta s-a ridicat la inaltime. Iar daca, vrand sa te folosesti impotriva lui de sabia sa, doresti sa-l dobori mai intai cu prastia ta, scoate si tu o piatra din traista de pastor a ta si cauta vederea lui, spre a afla cum vin ingerii si dracii in lumea noastra, iar noi nu mergem in lumile lor? De ce nu putem adica si noi sa unim pe ingeri si mai mult ca Dumnezeu si ne hotaram sa-i facem pe draci si mai necurati? Si cum se face ca luceafarul, care a rasarit dimineata, a fost aruncat la pamant si a socotit marea ca o coaja de nuca, iar tartarul adancului ca un rob? Si de ce incalzeste adancul ca pe o topitoare, tulburand pe toti prin rautatea sa si pe toti vrand sa-i stapaneasca? Caci trebuie sa stim ca intelegerea acestor lucruri foarte mult il vatama pe diavol si alunga toata tabara lui. Dar acestea vin cu incetul in cei care s-au curatit si vad intrucatva intelesurile intamplarilor. Cei necuratiti insa nu cunosc vederea acestora. Si daca, afland-o de la altii, ar spune-o si ei, nu vor fi auziti, fiind mult colb si zgomot de patimi in toiul razboiului. Caci trebuie sa fie cu totul linistita tabara celor de alt neam, pentru ca singur Goliat sa se intalneasca cu David al nostru. In felul acesta ne vom folosi de deslusirea razboiului si de vederea lui si in cazul celorlalte ganduri necurate. (Evagrie Ponticul)28

ˇ Amintirea iti aduce in vremea rugaciunii sau inchipuiri ale lucrurilor de odinioara sau griji noi, sau fata celui ce te-a suparat. Diavolul pizmuieste foarte tare pe omul care se roaga si se foloseste de tot mestesugul ca sa-i intineze scopul. El nu inceteaza prin urmare sa puna in miscare icoanele lucrurilor prin amintire si sa rascoleasca toate patimile prin trup, ca sa-l poata impiedica din drumul sau cel mai bun si din calatoria catre Dumnezeu. (Evagrie Ponticul)28

ˇ Cel ce a atins nepatimirea, inca nu se roaga cu adevarat. Caci poate sa urmareasca niscai cugetari simple si sa fie rapit de istoriile lor si sa fie departe de Dumnezeu. (Evagrie Ponticul)28

ˇ Cand mintea zaboveste in ideile simple ale lucrurilor, inca nu a ajuns la locul rugaciunii. Caci poate sa se afle necontenit in contemplatia lucrurilor si sa flecareasca despre intelesurile lor, care, desi sunt idei simple, dar exprimand vederi de-ale lucrurilor, dau mintii forma si chipul lor si o duc departe de Dumnezeu. (Evagrie Ponticul)28

ˇ Ceilalti strecoara in minte ganduri, sau intelesuri, sau vederi prin schimbari in starea trupului. Iar Domnul lucreaza dimpotriva: coborandu-se in mintea insasi, aseaza in ea cunostinta celor ce le vrea, si prin minte linisteste neinfranarea trupului. (Evagrie Ponticul)28

ˇ Stai la straja ta, pazindu-ti mintea de cugetari in vremea rugaciunii, pentru a-si indeplini rugaciunea si a petrece in linistea ei. Fa asa, pentru ca Cel ce patimeste impreuna cu cei nestiutori sa te cerceteze si pe tine, si atunci vei primi darul atotstralucitor al rugaciunii. (Evagrie Ponticul)28

ˇ Nu vei putea sa te rogi cu curatie pana ce vei fi impletit cu lucruri materiale si tulburat de griji necontenite. Caci rugaciunea este legatura gandurilor. (Evagrie Ponticul)28

ˇ Atentia mintii cautand rugaciune va afla rugaciune; caci rugaciunea ii urmeaza atentiei mai mult decat orice altceva. De aceea trebuie sa ne sarguim spre ea. (Evagrie Ponticul)28

ˇ De fapt Iacob, spunandu-le lor ca a cucerit Sichemul cu sabie si arc, arata ca i-a trebuit lupta si osteneala ca sa puna stapanire pe patimi si sa le ascunda in pamantul Sichemului. S-ar parea insa ca este o oarecare contrazicere intre a ascunde zeii in Sichem si a tine un idol in ascunzis. Caci a ascunde zeii in Sichem e lucru de lauda; iar a tine un idol in ascunzis e lucru de ocara. De aceea a pecetluit lucrul din urma cu blestem, zicand: ''Blestemat cel ce tine idol in ascunzis!'' Si de fapt nu este acelasi lucru a ascunde ceva in pamant pentru totdeauna si a-l tine in ascunzis. Caci ceea ce a fost ascuns in pamant si nu se mai arata vederii se sterge cu vremea si din amintire. Dar ceea ce e tinut in ascunzis nu e cunoscut de cei din afara, insa e vazut necontenit de cel ce l-a pus acolo. Acesta il are mereu in amintire ca pe un chip cioplit pe care il poarta in ascuns. Caci tot gandul urat, care ia forma in cugetare, este o sculptura ascunsa. De aceea este rusine a scoate la aratare asemenea ganduri, dar e primejdios si de a tine in ascuns un chip cioplit, precum si mai primejdios este de a cauta formele disparute, cugetarea inclinand cu usurinta spre patima izgonita si implantand in pamant bronzul idolului. Caci deprinderea virtutii este de asa fel ca se cumpaneste cu usurinta si intr-o parte si intr-alta, aplecandu-se, daca nu se poarta de grija, spre cele potrivnice. (Nil Ascetul)28

ˇ Aceasta pare ca vrea sa o arate Scriptura printr-un simbol cand zice: ''Pamantul pe care umblati se schimba cu schimbarea popoarelor si a neamurilor''. Caci indata ce s-a miscat spre cele potrivnice cel ce are deprinderea virtutii, s-a miscat si aceasta, fiind un pamant impreuna schimbator. De aceea chiar de la inceput nu trebuie sa se lase trecere spre cugetare nalucirilor, care obisnuiesc sa vatame gandul, precum nu trebuie lasata cugetarea sa coboare in Egipt, caci de acolo este dusa cu sila la Asirieni. Cu alte cuvinte, daca cugetarea a coborat in intunericul gandurilor necurate (caci acesta este Egiptul), e dusa la lucru cu sila si fara sa vrea de catre patimi. De aceea si legiuitorul, oprind simbolic patrunderea placerii, a poruncit sa fie pazit capul sarpelui, deoarece si acela pandeste calcaiul. Caci scopul aceluia este sa impinga pe om la faptuire, la care daca nu ajunge, nu poate usor sa amestece veninul prin muscatura. Dar silinta noastra este sa frangem insasi prima rasarire a placerii, caci aceasta fiind zdrobita, lucrarea va fi slaba. Poate nici Samson n-ar fi aprins semanaturile celor de alt neam, daca n-ar fi legat cozile vulpilor, intorcandu-le capetele de laolalta. Caci cel ce poate intelege cursa planuita de gandurile viclene de la rasarirea lor, trecand peste inceputuri (caci acestea se prefac la intrare ca sunt cuvioase, uneltind sa ajunga la tinta), va vadi din compararea sfarsiturilor (cozilor) intreolalta, ticalosia gandurilor. Aceasta inseamna ca, legand coada de coada, pune intre ele, ca o faclie, judecata care le da pe fata. Adeseori gandul curviei vine de la gandul slavei desarte si da infatisari cuviincioase inceputurilor cailor ce duc la iad, ascunzand alunecarile primejdioase de mai tarziu prin care ii duce la temnitele iadului pe cei ce ii urmeaza fara judecata. Intai acest gand il incanta pe cineva cu preotia sau cu viata sa de monah desavarsit, facand pe multi sa vie la el pentru folos; apoi din cuvant si fapta il face sa-si inchipuie ca si-a agonisit un nume bun. Si astfel, dupa ce l-a incercuit de ajuns cu asemenea cugetari si l-a atras departe de trezvia naturala, imbiindu-i intalnirea cu vreo femeie, asa zisa cuvioasa ii duce indraznirea cunostintei spre implinirea lucrului necurat, tarandu-l la cea mai de pe urma rusine. Cel ce vrea asadar sa lege cozile, sa ia aminte la sfarsiturile la care vreau sa ajunga cele doua ganduri, cinstea slavei desarte si necinstea curviei, si cand le va vedea limpede impotrivindu-se intreolalta, atunci sa creada ca a facut ca Samson. Iarasi, gandul lacomiei pantecelui are ca sfarsit pe cel al curviei; iar al curviei are ca sfarsit pe cel al intristarii. Caci indata il iau in primire pe cel biruit de asemenea ganduri, dupa ce le-a infaptuit, intristarea si nemultumirea. Sa se gandeasca asadar cel ce lupta, nu la gustul bun al bucatelor, nici la dulceata placerii, ci la sfarsiturile amandoura. Si cand isi va infatisa intristarea, care urmeaza amandoura, sa stie ca le-a legat coada de coada si, prin darea la iveala, a nimicit semanaturile celor de alt neam. (Nil Ascetul)28

ˇ Intreaga pofta a cinstitorului de Dumnezeu trebuie sa se indrepte spre ceea ce doreste, incat sa nu se mai gaseasca vreme ca patimile sale sa faureasca ganduri de ura fata de oameni. Pentru ca daca fiecare patima, cand se misca spre ceea ce o stapaneste tine gandul inlantuit, de ce n-ar tinea si ravna virtutii cugetarea sloboda de celelalte patimi. Caci sa ne gandim cu ce sentiment priveste cel ce se manie la lucrurile dinafara, luptandu-se in minte cu fata celui ce l-a intristat? Si cu ce sentiment le priveste iubitorul de bani, cand, rapit de naluciri, se uita la avutiile materiale? Iar desfranatul adeseori, chiar aflandu-se intre mai multi, isi inchide simturile si, luand in el fata dorita, vorbeste cu ea, uitand de cei de fata si sade ca un stalp fara de glas, nestiind nimic de cele ce se petrec inaintea ochilor, sau se graiesc in jurul lui ci, intors spre cele dinauntru, este predat intreg nalucirii sale. Pe un astfel de suflet il numeste poate Scriptura femeie ce sade din pricina randuielii, caci sezand departe de simturi, isi aduna in sine lucrarea lui, nemaiprimind nimic din cele de afara, pentru nalucirea rusinoasa care-l stapaneste. Daca acestea stapanesc astfel gandul din pricina patimii, facand simturile sa-si inceteze lucrarea, cu cat mai vartos nu va face dragostea de intelepciunea mintea sa se lepede de lucrurile sensibile si de lucrarea simturilor, rapind-o in vazduh si ocupand-o cu vederea celor inteligibile! Caci precum in cele ce s-a taiat sau s-a ars nu poate intra alt gand afara de cel al suferintei care il stapaneste din pricina durerii, tot asa nici cel ce se gandeste la ceva cu patima nu poate sa se cugete la altceva, decat la patima care-i stapaneste mintea si care ii patrunde tot gandul cu licoarea ei. Fiindca placerea nu primeste alaturi de ea durere, nici bucuria intristare, si nici veselia suparare. Patimile protivnice nu se impletesc intreolalta si nu se impreuna niciodata, nici nu se invoiesc la o intovarasire prieteneasca, din pricina instrainarii si vrajmasiei lor neimpacate le la fire. Drept aceea, sa nu se tulbure curatenia virtutii cu gandurile lucrurilor lumesti, nici limpezimea contemplatiei sa nu se intunece cu grijile trupesti, cu chipul filozofiei adevarate, aratandu-si luminata sa frumusete, sa nu mai fie hulit de gurile indraznete, nici sa se mai faca lucru de ras din pricina neiscusintei celor ce-l desemneaza. (Nil Ascetul)28

ˇ Uitarea in sine n-are nici o putere, dar se intareste din pricina negrijii noastre si pe masura acesteia. (Marcu Ascetul)28

ˇ Nu zice: ''Ce sa fac, caci ceea ce nu voiesc aceea mi se intampla sa fac?'', ci, aducandu-ti aminte, cugeta la ceea ce esti dator sa faci. Deci fa binele de care-ti aduci aminte; si cel de care nu-ti aduci aminte se va descoperi tie. Si sa nu-ti dai cugetul fara judecata uitarii. (Marcu Ascetul)28

ˇ Scriptura zice ca ''iadul si pierzarea sunt aratate inaintea Domnului''. Acestea le zic despre nestiinta si uitarea inimii. Caci iad este nestiinta, fiindca amandoua sunt intunecate. Si pierzare este uitarea, pentru ca prin ea am pierdut din cele ce le aveam. (Marcu Ascetul)28

ˇ Cand cauti tamaduire, ia seama la constiinta si tot ce-ti va spune ea sa faci si vei avea folos. (Marcu Ascetul)28

ˇ Dumnezeu si constiinta stiu cele ascunse ale fiecaruia, deci prin acestea sa primim indreptarea. (Marcu Ascetul)28

ˇ Sa nu dispretuiesti a avea grija de ganduri. Caci lui Dumnezeu nu i se ascunde nici un gand. (Marcu Ascetul)28

ˇ Tot gandul e masurat si cantarit la Dumnezeu. Caci poate fi cugetat sau cu patima, sau cumpatat. (Marcu Ascetul)28

ˇ Pacatuind, sa nu invinovatesti fapta, ci gandul. Caci daca mintea nu o lua inainte, nu i-ar fi urmat trupul. (Marcu Ascetul)28

ˇ Atacul (momeala) este o miscare fara imagini a inimii, care e prinsa indata de cei incercati, ca intr-o strunga. Acolo unde se ivesc chipuri in gand, s-a produs consimtirea. Caci miscarea fara chipuri este un atac nevinovat. Cate unul fuge si de acestea ca busteanul din foc; dar cate unul nu se intoarce pana nu arde cu flacara. (Marcu Ascetul)28

ˇ Zaboveste in cuget si nu vei osteni in incercari. Iar plecand de acolo, rabda necazurile ce vin asupra-ti. (Marcu Ascetul)28

ˇ Cel purtat de ganduri e orbit de ele. El vede lucrarile pacatului, dar pricinile lor nu le poate vedea. (Marcu Ascetul)28

ˇ In vreme de necaz, ia seama la momeala placerii. Caci intrucat alina nacazul e bine primita. (Marcu Ascetul)28

ˇ Inainte de dezradacinarea relelor, sa nu asculti de inima ta; caci cele ce le are puse inauntru, pe acelea cauta sa le si sporeasca. (Marcu Ascetul)28

ˇ Cand vezi poftele ce zac inauntru ca se misca cu putere si cheama mintea ce vietuieste in liniste, la vreo patima, cunoaste ca mintea s-a ocupat mai inainte cu acestea si le-a adus la fapta si le-a asezat in inima. (Marcu Ascetul)28

ˇ Cel ce nu staruieste in cercetarea constiintei nu vrea sa primeasca nici ostenelile trupesti pentru credinta. (Marcu Ascetul)28

ˇ Nu e infranat cel ce se nutreste cu ganduri. Caci chiar de sunt folositoare, nu-s mai folositoare ca nadejdea. (Marcu Ascetul)28

ˇ Tulburarea de bunavoie fie a mintii, fie a trupului, o sporeste pe cealalta, cea a mintii pe cea trupeasca si cea a trupului pe cea a mintii. Caci impreunarea lor da nastere unui rau si mai mare. (Marcu Ascetul)28

ˇ Unul a primit un gand si l-a tinut fara multa socoteala. Altul l-a primit si l-a confruntat cu adevarul. E de intrebat care dintre ei a lucrat cu mai multa evlavie? (Marcu Ascetul)28

ˇ Precum un vitel nedeprins, alergand dupa iarba, ajunge la un loc marginit de prapastii din amandoua partile, la fel se afla sufletul pe care gandurile l-au desfacut pe-ncetul de locul sau. (Marcu Ascetul)28

ˇ Cand mintea, dobandind barbatie in Domnul, desface sufletul de obisnuinte invechite, atunci inima e chinuita de minte si de patima, ca de niste calai, care o trag incoace si incolo. (Marcu Ascetul)28

ˇ De vin asupra noastra ganduri fara voie, sa fim siguri ca iubim cauzele lor; iar de vin ganduri cu voie, iubim si lucrurile spre care se indreapta. (Marcu Ascetul)28

ˇ Un gand care zaboveste arata impatimirea omului. Iar daca e alungat repede, arata razboi si impotrivire. (Marcu Ascetul)28

ˇ Rugaciunea neimprastiata e semn de iubire fata de Dumnezeu la cel ce staruie in ea. Negrija de ea si imprastierea ei e dovada iubirii de placeri. (Marcu Ascetul)28

ˇ Radacinile gandurilor sunt pacatele vazute, pe care le savarsim cu mainile, cu picioarele si cu gura. (Marcu Ascetul)28

ˇ Nu poate sta de vorba cu patima in minte cel ce nu iubeste pricinile ei. (Marcu Ascetul)28

ˇ Daca vrei sa aduci lui Dumnezeu marturisire fara osanda, nu pomeni special, dupa chipul lor, greselile, ci rabda cu barbatie urmarile lor. (Marcu Ascetul)28

ˇ Nu poate birui cel ce se razboieste nici gandurile rele, fara sa biruiasca pricinile lor, nici pricinile fara ganduri. Caci cand rapunem pe una in parte, nu peste mult suntem prinsi prin cealalta de catre amandoua. (Marcu Ascetul)28

ˇ Gandurile fara de voie rasar din pacatul de mai inainte; iar cele cu voia, din vointa libera. De aceea, cele din urma sunt pricinile celor dintai. (Marcu Ascetul)28

ˇ Gandurilor rele neintentionate le urmeaza intristarea. De aceea si dispar degraba. Iar celor intentionate le urmeaza bucurie. De aceea cu anevoie ne izbavim de ele. (Marcu Ascetul)28

ˇ Cei ce se nevoiesc trebuie sa-si pastreze cugetarea netulburata, ca mintea deosebind gandurile ce trec prin ea, pe cele bune si trimise de Dumnezeu sa le aseze in camarile amintirii, iar pe cele intunecoase si dracesti sa le arunce afara din jitnitele firii. Caci atunci cand marea e linistita, pescarii vad pana in adancuri, incat nu le scapa aproape nici unul din pestii care misuna acolo. Dar cand e tulburata de vanturi, ascunde in negura tulburarii ceea ce se lasa cu prisosinta sa fie vazut cand e linistita si limpede. Mestesugul celor ce pun la cale viclesugurile pescaresti nu mai atunci nici o putere. Aceasta se intampla sa o pateasca si mintea contemplativa, mai ales atunci cand dintr-o manie nedreapta se tulbura adancul sufletului. (Diadoh al Foticeii)28

ˇ Numai Duhul Sfant poate sa curateasca mintea. Caci de nu va intra Cel puternic sa dezarmeze si sa lege pe talhar, nu se va slobozi nicidecum prada. Deci se cade ca prin toate si mai ales prin pacea sufletului sa dam odihna Duhului Sfant in noi, ca sa avem sfesnicul cunostintei luminand in noi totdeauna. Caci raspandindu-si el neincetat lumina in camarile sufletului, nu numai ca se fac aratate in minte acele mici si intunecate atacuri (momeli) ale dracilor, ci se si slabesc, fiind date pe fata de lumina aceea sfanta si slavita. De aceea Apostolul zice: ''Duhul sa nu-l stingeti!'', adica nu lucrati, sau nu ganditi cele rele, ca sa nu intristati bunatatea Duhului Sfant si sa va lipsiti de sfesnicul acela ocrotitor. Caci nu se stinge Cel vesnic si de viata facator, ci de-l vom intrista se va departa de la noi, lasand mintea incetosata si neluminata. (Diadoh al Foticeii)28

ˇ Simtirea mintii consta in gustarea precisa a realitatilor distincte din lumea nevazuta. Caci precum prin simtul gustului trupesc, cand se afla in stare de sanatate, deosebim fara greseala cele bune de cele rele si dorim cele bune, tot asa mintea noastra, cand incepe sa se miste in deplina sanatate si fara griji, poate sa simta din belsug mangaierea dumnezeiasca si sa nu mai fie rapita niciodata de contrariul aceleia. Si precum trupul, gustand din dulceturile pamantesti, experimenteaza fara greseala simtirea lor, asa si mintea, cand se afla deasupra cugetului trupesc, poate sa guste fara sa se insele mangaierea Duhului Sfant. (''Gustati, zice, si vedeti ca e bun Domnul'' si sa pastreze amintirea gustarii neuitata prin lucrarea dragostei, incat sa-si poata da seama fara greseala de cele ce-i sunt de folos, dupa Sfantul care zice: ''Si aceasta ma rog, ca dragostea voastra sa prisoseasca tot mai mult si mai mult, in cunostinta si simtire, ca sa pretuiti cele ce sunt de folos''). (Diadoh al Foticeii)28

ˇ Cand mintea noastra incepe sa simta harul Preasfantului Duh, Satana cauta si el sa ne mangaie sufletul printr-o simtire la aparenta placuta, aducand peste noi, in vremea linistirii de noapte, o adiere asemenea unui somn foarte usor. Dar daca mintea va fi gasita tinand in pomenire fierbinte sfantul nume al Domnului Iisus si va folosi preasfantul si slavitul nume al Lui, ca pe o arma impotriva inselaciunii, se va departa amagitorul viclean. Insa de aici inainte se va aprinde statornic impotriva sufletului. Iar urmarea va fi ca mintea, cunoscand cu de-amanuntul inselaciunea celui viclean, va castiga si mai multa experienta in a deosebi aceste doua lucrari. (Diadoh al Foticeii)28

ˇ Cel ce petrece pururi in inima sa e departe de toate lucrurile frumoase ale vietii. Caci umbland in duh, nu poate cunoaste poftele trupului. Unul ca acesta facandu-si plimbarile in cetatea intarita a virtutilor, le are pe acestea ca pazitori la portile cetatii curatiei. De aceea uneltirile dracilor impotriva lui raman fara succes, chiar daca ar ajunge sagetile poftei josnice pana la ferestrele firii. (Diadoh al Foticeii)28

ˇ Cand sufletul se tulbura de manie, sau se incetoseaza de aburii vinului, sau se supara de o intristare grea, mintea nu poate sa tina pomenirea lui Dumnezeu (oricat de mult s-ar sili). Caci fiind intunecata intreaga de furia patimilor, se instraineaza cu totul de simtirea sa. De aceea lucrul dorit nu are unde sa-si intipareasca pecetea sa, ca mintea sa poarte fara uitare chipul intarit, dat fiind ca memoria cugetarii s-a invartosat din pricina asprimii patimilor. Dar izbavindu-se sufletul de acestea, chiar daca lucrul bun a fost furat pentru scurta vreme de uitare, folosindu-se mintea indata de agerimea ei, se prinde iarasi cu caldura de lucrul acela mult dorit si mantuitor. Fiindca are atunci harul insusi, care cugeta impreuna cu sufletul si striga impreuna cu el: ''Doamne Iisuse Hristoase''. Caci harul invata sufletul cum invata mama copilul, straduindu-se impreuna cu el sa spuna numele tata, pana cand il aduce la deprinderea de-a rosti limpede, in loc de orice alta vorba copilareasca, numele tatalui, chiar cand doarme. De aceea zice Apostolul: ''Asemenea si Duhul sta intr-ajutor neputintelor noastre. Caci a ne ruga precum trebuie nu stim, ci insusi Duhul se roaga pentru noi cu suspine negraite''. Pentru ca fiind noi prunci fata de desavarsirea virtutii, avem trebuinta numaidecat de ajutorul Lui ca, unind si indulcind El toate gandurile noastre cu dulceata Sa, sa ne putem misca din toata inima spre pomenirea si spre dragostea lui Dumnezeu si Tatal nostru. De aceea intru Dansul, cum zice tot dumnezeiescul Pavel, strigam neincetat, cand suntem calauziti de El sa numim pe Dumnezeu Tata: ''Avva Parinte''. (Diadoh al Foticeii)28

ˇ Cand cineva sta in vreme de iarna intr-un loc oarecare sub cerul liber, privind la inceputul zilei intreg spre Rasarit, partea de dinainte a sa se incalzeste de soare, iar cea din spate ramane nepartasa de caldura, dat fiind ca soarele nu se afla deasupra capului sau. Tot asa si cei ce sunt la inceputul lucrarii duhovnicesti isi incalzesc in parte inima prin harul sfant, din care pricina si mintea incepe sa rodeasca cugetari duhovnicesti; dar partile de dinafara ale ei raman de cugeta dupa trup, deoarece inca nu sunt luminate de sfanta lumina, printr-o simtire adanca, toate madularele inimii. Neintelegand unii aceasta, au socotit ca in mintea celor ce se nevoiesc sunt doua ipostasuri ce se impotrivesc unul altuia. Dar daca in aceeasi clipa se nimereste ca sufletul sa gandeasca si bune si rele, aceasta se intampla in chipul in care omul dat mai inainte ca pilda simte totodata si gerul si caldura. Caci de cand mintea noastra s-a rostogolit la chipul indoit al cunostintei, e silita, chiar daca nu vrea, sa poarte in aceeasi clipa si ganduri bune si ganduri rele, mai ales la cei ce ajung la o subtirime a puterii de deosebire. Caci cum se grabeste sa inteleaga binele, indata isi aminteste si de rau. Fiindca la neascultarea lui Adam tinerea de minte a omului s-a sfasiat in doua. Cand vom incepe insa sa implinim cu ravna fierbinte poruncile lui Dumnezeu, harul, luminand toate simturile noastre printr-o adanca simtire, va arde pe de o parte amintirile noastre, iar pe de alta, indulcind inima noastra cu pacea unei iubiri statornice, ne va face sa izvoram ganduri duhovnicesti, nu dupa trup. Iar aceasta se intampla foarte des celor ce s-au apropiat cu desavarsire, avand in inima neintrerupta pomenirea Domnului. (Diadoh al Foticeii)28

ˇ Cand vede Dumnezeu ca mintea I s-a supus Lui din toata puterea si nu are alt ajutor fara numai pe El singur, o intareste zicand: ''Nu te teme, fiul meu Iacob, prea micule la numar Israel''; si iarasi: ''Nu te teme ca te-am rascumparat; te-am numit cu numele Meu si al Meu esti tu. De va fi sa treci prin apa, cu tine voi fi si puhoaiele nu te vor inghiti. Iar de va fi sa treci prin foc, nu vei fi ars, iar flacara nu te va mistui. Caci Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Sfantul lui Israel, cel ce te mantuieste''. De va auzi mintea aceasta incurajare, va indrazni impotriva vrajmasului, zicand: ''Cine vrea sa bata razboi cu mine? Sa vie de fata! Cine este protivnicul meu? Sa se apropie de mine! Iata, Domnul este ajutorul meu, cine ma va asupri? Voi toti ca o haina va veti invechi si veti fi mancati de molii''. (Isaia Pustnicul)28

ˇ Rogu-te, cata vreme esti in trup, sa nu lasi sloboda inima ta. Caci precum plugarul nu se poate bizui pe vreo roada ce se arata in tarina sa, mai inainte de a o aduna in hambarele sale, fiindca nu stie ce i se poate intampla, tot asa nu poate omul da drumul inimii sale ''cata vreme are suflare in narile sale''. Si precum omul nu stie ce patima il va intampina pana la cea din urma suflare, tot asa nu poate slobozi inima sa pana are rasuflare; ci trebuie sa strige totdeauna catre Dumnezeu, dupa ajutorul si mila Lui. (Isaia Pustnicul)28

ˇ Cerceteaza-te, frate, in fiecare zi, ca sa-ti cunosti inima si sa vezi ce patimi se afla in ea inaintea lui Dumnezeu; si leapada-le din inima ta, ca sa nu vie osanda rea asupra ta. (Isaia Pustnicul)28