Index > Scriitori filocalici

 
   Akedia 
   Ascultarea 
   Credinta 
   Cunoastere - Ignoranta 
   Curaj - Frica 
   Curvia - Curatia 
   Deznadejde 
   Discernamant - Trezvia 
   Dragoste - Bunatate - Mila 
   Frica de Dumnezeu - Evlavia 
   Iadul 
   Imbuibarea - Infranarea 
   Imparatia Cerurilor 
   Infricosata Judecata 
   Mania - Blandetea 
   Meditatia 
   Moartea 
   Naluciri 
   Osteneala - Lenevia 
   Parintele spiritual 
   Patimi - Ispite 
   Paza Simturilor 
   Pilde 
   Plansul 
   Pocainta 
   Rabdare - Suferinta 
   Rasul 
   Retragerea 
   Rugaciune 
   Saracia - Avaritia 
   Slava desarta 
   Smerenia - Mandria 
   Spovedania 
   Suferinta - Rabdare 
   Trandavia - Osteneala 
   Trezvia - Imprastierea 
   Vorba desarta - Tacerea 

 

versiune cu diacritice - aici

Meditatia

·         Întreaga pofta a cinstitorului de Dumnezeu trebuie sa se îndrepte spre ceea ce doreste, încât sa nu se mai gaseasca vreme ca patimile sale sa faureasca gânduri de ura fata de oameni. Pentru ca daca fiecare patima, când se misca spre ceea ce o stapâneste tine gândul înlantuit, de ce n-ar tinea si râvna virtutii cugetarea sloboda de celelalte patimi. Caci sa ne gândim cu ce sentiment priveste cel ce se mânie la lucrurile dinafara, luptându-se în minte cu fata celui ce l-a întristat? Si cu ce sentiment le priveste iubitorul de bani, când, rapit de naluciri, se uita la avutiile materiale? Iar desfrânatul adeseori, chiar aflându-se între mai multi, îsi închide simturile si, luând în el fata dorita, vorbeste cu ea, uitând de cei de fata si sade ca un stâlp fara de glas, nestiind nimic de cele ce se petrec înaintea ochilor, sau se graiesc în jurul lui ci, întors spre cele dinauntru, este predat întreg nalucirii sale. Pe un astfel de suflet îl numeste poate Scriptura femeie ce sade din pricina rânduielii, caci sezând departe de simturi, îsi aduna în sine lucrarea lui, nemaiprimind nimic din cele de afara, pentru nalucirea rusinoasa care-l stapâneste. Daca acestea stapânesc astfel gândul din pricina patimii, facând simturile sa-si înceteze lucrarea, cu cât mai vârtos nu va face dragostea de întelepciunea mintea sa se lepede de lucrurile sensibile si de lucrarea simturilor, rapind-o în vazduh si ocupând-o cu vederea celor inteligibile! Caci precum în cele ce s-a taiat sau s-a ars nu poate intra alt gând afara de cel al suferintei care îl stapâneste din pricina durerii, tot asa nici cel ce se gândeste la ceva cu patima nu poate sa se cugete la altceva, decât la patima care-i stapâneste mintea si care îi patrunde tot gândul cu licoarea ei. Fiindca placerea nu primeste alaturi de ea durere, nici bucuria întristare, si nici veselia suparare. Patimile protivnice nu se împletesc întreolalta si nu se împreuna niciodata, nici nu se învoiesc la o întovarasire prieteneasca, din pricina înstrainarii si vrajmasiei lor neîmpacate le la fire. Drept aceea, sa nu se tulbure curatenia virtutii cu gândurile lucrurilor lumesti, nici limpezimea contemplatiei sa nu se întunece cu grijile trupesti, cu chipul filozofiei adevarate, aratându-si luminata sa frumusete, sa nu mai fie hulit de gurile îndraznete, nici sa se mai faca lucru de râs din pricina neiscusintei celor ce-l desemneaza. (Nil Ascetul)23

·         Raul nu este în fire, nici nu este cineva rau prin fire. Caci Dumnezeu nu a facut ceva rau. Când însa cineva, din pofta inimii, aduce la o forma ceea ce nu are fiinta, atunci aceea începe sa fie ceea ce vrea cel ce face aceasta. Se cuvine deci ca prin cultivarea necontenita a amintirii lui Dumnezeu sa ne ferim de a ne deprinde cu raul. Caci e mai puternica firea binelui, decât deprinderea raului. Fiindca cel dintâi este, pe când cel de al doilea, nu este, decât numai în faptul ca se face. (Diadoh al Foticeii)23

·         Trebuie sa alungam din inima momeala gândului, prin împotrivire cucernica în vremea rugaciunii, ca sa nu ne aflam cu buzele vorbind cu Dumnezeu, iar cu inima cugetând cele necuvenite. Caci nu primeste Dumnezeu rugaciune tulbure dispretuitoare de la cel ce se îndeletniceste cu linistea. Scriptura ne îndeamna pretutindeni sa pazim simturile sufletului. De se va supune voia monahului legii lui Dumnezeu si dupa legea Lui va ocârmui mintea cele supuse ei (înteleg toate miscarile sufletului, dar mai ales mânia si pofta, caci acestea sunt supuse puterii ratiunii), am savârsit virtutea si am împlinit dreptatea, îndreptând pofta spre Dumnezeu si voia spre voile Lui, iar mânia împotriva diavolului si a pacatului. Spre ce lucrare nazuim prin urmare? Spre meditatia cea ascunsa. (Isaia Pustnicul)23

·         De se va semana vreun gând urât în inima ta, sezând în chilia ta priveste si împotriveste-te pacatului, ca nu cumva sa te biruie. Sârguieste-te sa-ti aduci aminte de Dumnezeu, gândind ca îti poarta de grija si ca cele ce le graiesti întru inima ta sunt descoperite înaintea Lui. Zi deci sufletului tau: Daca te temi ca pacatosii, cari-s ca si tine, sa nu vada pacatele tale, cu cât mai mult trebuie sa te temi de Dumnezeu, care ia aminte la toate? Iar din sfatuirea aceasta cu tine însuti vine în sufletul tau frica lui Dumnezeu. Si daca ramâi în ea, ramâi neclintit de patimi, precum este scris: „Cei ce nadajduiesc spre Domnul sunt ca muntele Sionului; nu se va clati în veac cel ce locuieste în Ierusalim”. Si la tot lucrul pe care-l faci, sa ai pe Dumnezeu înainte si sa cugeti ca vede orice gând al tau, si nu vei pacatui niciodata. (Isaia Pustnicul)23