ˇ Sa nu-ti iei tanar slujitor, ca nu cumva vrajmasul sa starneasca prin el vreo sminteala si sa-ti tulbure cugetul, ca sa te ingrijesti de mancari alese, caci nu vei mai putea sa te ingrijesti numai de tine. Sa nu faci aceasta gandindu-te la odihna trupeasca, ci cugeta la ce e mai bine, la odihna duhovniceasca, caci cu adevarat e mai buna odihna duhovniceasca decat cea trupeasca. Iar daca te gandesti la folosul tanarului, sa nu te invoiesti nici atunci, caci nu este a noastra datoria aceasta, ci a altora, a sfintilor parinti din chinovie. Grijeste-te numai si numai de folosul tau, pazind chipul linistii. Cu oameni cu multe griji si iubitori de materie sa nu-ti placa sa locuiesti, ci locuieste sau singur, sau cu frati neiubitori de materie si de acelasi cuget cu tine. Ca cel ce locuieste cu oamenii iubitori de materie si cu multe griji, vrand-nevrand va face si el tovarasie cu ei si va sluji poruncilor omenesti. Nu te lasa atras in vorbire desarta, nici in oricare alta napasta, ca mania, intristarea, nebunia dupa lucruri pamantesti, frica de sminteala, grija de nasteri, sau de rudenii, ba mai mult, ocoleste intalnirile dese cu acestea, ca nu cumva sa te scoata din linistea din chilie si sa te traga in grijile lor. ''Lasa, zice Domnul, pe cei morti sa-si ingroape mortii lor, iar tu vino de urmeaza Mie''. Iar daca si chilia, in care locuiesti, e incarcata cu multe, fugi, nu o cruta, ca nu cumva sa te topesti de dragul ei. Toate sa le faci, toate sa le implinesti, ca sa te poti linisti! Incalzeste-ti inima, sarguind sa te afli in voia lui Dumnezeu si in razboiul nevazut. (Evagrie Ponticul)22

ˇ Daca nu te poti linisti usor in partile tale, grabeste spre instrainarea cu voia si intareste-ti gandul spre ea. Fa-te ca un negutator priceput, care le cearca pe toate cele folositoare linistii si pe toate caile pune stapanire pe cele linistitoare si de folos acestui scop. Te sfatuiesc iarasi: iubeste instrainarea, caci te izbaveste de imprejurarile tinutului tau si te lasa sa te bucuri numai de folosul linistii. Fugi de zabovirile in cetate si rabda cu barbatie pe cele din pustie: ''ca iata, zice Sfantul, m-am departat fugind si m-am salasluit in pustie''. De este cu putinta, in nici un chip sa nu te arati prin cetate. Caci nu vei vedea acolo nimic de folos si nimic bun pentru petrecerea ta. ''Am vazut, zice iarasi Sfantul, faradelege si pricini in cetate''. Asadar cauta locurile netulburate si singuratice si sa nu te infricosezi de ecoul lor. Chiar naluciri de la draci de vei vedea acolo, sa nu te inspaimanti, nici sa fugi, lepadand alergarea ce iti e spre folosul tau. Sa stai pe loc fara frica si vei vedea maririle lui Dumnezeu: ajutorul, purtarea de grija si toata cunostinta spre mantuire. ''Caci am primit, zice fericitul barbat, pe Cel ce ma mantuieste de imputinarea sufletului si de furtuna''. ''Pofta vagabondarii sa nu biruie inima ta, caci vagabondarea impreunata cu pofta strica mintea cea fara de rautate''. Multe ispite sunt cu acest scop. De aceea teme-te de greseala si stai cu asezamant in chilia ta. (Evagrie Ponticul)22

ˇ Daca ai prieteni, fugi de intalnirile dese cu ei, caci numai intalnindu-te rar cu dansii le vei fi de folos. Iar, daca vezi ca iti vine prin ei vreo vatamare, cu nici un chip nu te mai apropia de dansii. Trebuie sa ai ca prieteni pe cei ce pot fi de folos si de ajutor vietuirii tale. Fugi si de intalnirile cu barbatii rai si razboinici, si cu nici unul din acestia sa nu locuiesti impreuna; ba si de sfaturile lor cele de nimica sa te lepezi. Caci nu locuiesc langa Dumnezeu si nici statornicie n-au. Prietenii tai sa fie barbatii pasnici, fratii duhovnicesti si parintii sfinti; caci pe acestia si Domnul ii numeste asa zicand: ''Mama mea, fratii si parintii mei acestia sunt, care fac voia Tatalui Meu cel din Ceruri''. Cu cei imprastiati de griji multe sa nu te aduni, nici ospatare cu dansii sa nu primesti, ca nu cumva sa te traga in imprastierea lor si sa te departeze de la stiinta linistii. Caci au intr-insii patima aceasta. Nu pleca urechea ta la cuvintele lor si nu primi socotintele inimii lor, caci sunt cu adevarat pagubitoare. Spre credinciosii pamantului sa fie osteneala si dorinta inimii tale si spre ravna lor de-a plange. ''Caci ochii mei, zice, spre credinciosii pamantului, ca sa sada ei impreuna cu mine''. Iar daca cineva dintre cei ce vietuiesc potrivit cu dragostea de Dumnezeu vine sa te pofteasca la masa si vrei sa te duci, du-te, insa de graba sa te intorci la chilia ta. De este cu putinta, afara de chilie sa nu dormi niciodata, ca de-a-pururi sa ramana cu tine harul linistii si vei avea intr-insa neimpiedicata slujirea jertfei tale. (Evagrie Ponticul)22

ˇ Asezandu-te in chilia ta, aduna-ti mintea si gandeste-te la ceasul mortii. Priveste atunci la moartea trupului, intelege intamplarea, ia-ti osteneala si dispretuieste desertaciunea din lumea aceasta, atat a placerii cat si a straduintei, ca sa poti sa ramai nestramutat in aceeasi hotarare a linistii si sa nu slabesti. Muta-ti gandul si la starea cea din iad, gandeste-te cum se chinuiesc sufletele acolo, in ce tacere prea amara? Sau in ce cumplita suspinare? In ce mare spaima si framantare? Sau in ce asteptare? Gandeste-te la durerea sufletului cea neincetata, la lacrimile sufletesti fara sfarsit. Muta-ti apoi gandul la ziua invierii si la infatisarea inaintea lui Dumnezeu. Inchipuieste-ti scaunul acela infricosat si cutremurator. Adu la mijloc cele ce asteapta pe pacatosi: Rusinea inaintea lui Dumnezeu, a lui Hristos insusi, a ingerilor, a Arhanghelilor, a Stapanilor si a tuturor oamenilor, toate muncile, focul cel vesnic, viermele cel neadormit, sarpele cel mare, intunericul si peste toate acestea plangerea si scrasnirea dintilor, spaimele, chinurile. Gandeste-te apoi si la bunatatile ce ii asteapta pe drepti: indraznirea cea catre Dumnezeu Tatal si catre Iisus Hristos, catre ingeri, Arhangheli, Stapanii, impreuna cu tot poporul Imparatiei si cu darurile ei: bucuria si fericirea. Adu in tine amintirea acestora amandoua si plange si suspina pentru soarta pacatosilor, imbraca vederea ta cu lacrimi de frica sa nu fii si tu printre dansii. Iar de bunatatile ce asteapta pe drepti bucura-te si te veseleste. Sarguieste-te sa te invrednicesti de partea acestora si sa te izbavesti de osanda acelora. Sa nu uiti de acestea, fie ca te afli in chilie, fie afara s nicidecum sa nu lepezi pomenirea aceasta dinaintea ta, ca cel putin printr-aceasta sa scapi de gandurile spurcate si pagubitoare. (Evagrie Ponticul)22

ˇ Sa fugim de vietuirea in orase si sate, ca cei din orase si sate sa alerge la noi; sa cautam singuratatea, ca sa atragem pe cei ce fug acum de noi, daca peste tot place aceasta vreunora. Caci s-a scris despre unii cu lauda, ca au parasit orasele si au locuit intre pietrei si s-au facut ca niste porumbite singuratice. Iar Ioan Botezatorul a petrecut in pustie si toate orasele au venit la el cu toti locuitorii; si s-au grabit sa-i vada cingatoarea de piele cei imbracati in haine de matase, si au ales sa petreaca in aer liber cei ce aveau case impodobite cu aur, si sa doarma pe rogojina cei ce se odihneau pe paturi batute in nestemate; si toate le primeau, desi erau potrivnice obiceiului lor. Caci dorul dupa viata virtuoasa a barbatului taia simtirea celor dureroase si minunea vederii lui departa osteneala petrecerii in stramtoare. (Nil Ascetul)22

ˇ Ci, cum se predau pe ei insisi, asa sa predea si toate ale lor, bine stiind ca ceea ce ramane afara, tragand necontenit cugetul intr-acolo, il va desface adeseori de la cele mai bune, iar pe urma il va rupe din fratietate. De aceea a poruncit Duhul Sfant sa se scrie Vietile Sfintilor, ca fiecare dintre cei ce se apuca de unul din felurile acestea de vietuire, sa fie dus printr-o pilda asemanatoare spre adevar. Cum s-a lepadat Elisei de lume, ca sa urmeze invatatorului sau? ''Ara, zice, cu boii, si douasprezece perechi de boi inaintea lui; si a taiat boii si i-a fript in vasele boilor''. Aceasta ii arata caldura ravnei. Caci n-a zis: voi vinde perechile de boi si voi economisi pretul dupa cuviinta, nici n-a socotit cum ar putea avea mai mult folos din vanzarea lor. Ci, cuprins cu totul de dorinta care il tragea sa fie langa invatator, a dispretuit cele vazute si s-a silit sa se izbaveasca mai repede de ele, ca de unele ce-l puteau impiedica adeseori se face pricina a razgandirii. De ce apoi si Domnul, imbiind bogatului desavarsirea vietii dupa Dumnezeu, i-a poruncit sa-si vanda averile si sa le dea saracilor si sa nu-si lase siesi nimic? Fiindca stia ca ceea ce ramane se face, ca si intregul, pricina de imprastiere. Dar socotesc ca si Moise, randuind celor ce vreau sa se curateasca in rugaciunea cea mare, sa-si rada tot trupul, le-a poruncit prin aceasta sa se lepede cu desavarsire de averi, iar in al doilea rand sa uite de familie si de toti cei apropiati in asa masura, incat sa nu mai fie catusi de putin tulburati de amintirile lor. (Nil Ascetul)22

ˇ Iar dupa ce au facut aceasta, trebuie sfatuiti, daca au iesit de curand din tulburari, sa se indeletniceasca cu linistirea si sa nu improspateze, prin drumuri dese, ranile produse cugetarii prin simturi, nici sa aduca alte forme vechilor chipuri ale pacatelor, ci sa ocoleasca furisarea celor noua si toata sarguinta sa le fie spre a sterge vechile inchipuiri. Desigur linistirea le este un lucru foarte ostenitor celor ce s-au lepadat de curand, caci amintirea, luandu-si acum ragaz, misca toata necuratia care zace in ei, ceea ce n-a apucat sa faca mai inainte pentru multimea lucrurilor care prisoseau. Dar pe langa osteneala, linistirea are si folos, izbavind mintea cu vreme de tulburarea gandurilor necurate. Caci daca vreau acestia sa-si spele sufletul si sa-l curateasca de toate petele care il necuratesc, sunt datori sa se retraga din toate lucrurile prin care creste intinaciunea si sa dea cugetarii multa liniste; de asemenea sa se duca departe de toti cei care ii intarata si sa fuga de impreuna petrecere cu cei mai apropiati ai lor, imbratisand singuratatea, maica intelepciunii. Pentru ca este usor sa cada acestia iarasi in mrejile din care socotesc ca au scapat, cand se grabesc sa petreaca in lucruri si griji de tot felul. Si nu e de nici un folos, celor ce s-au stramutat la virtute, sa se bucure de aceleasi lucruri, de care s-au despartit, dispretuindu-le. Caci obisnuinta fiind o greutate care atrage la ea, este de temut ca nu cumva aceasta sa le tulbure iarasi linistea castigata cu multa sarguinta, prin indeletniciri urate si sa le improspateze amintirile relelor savarsite. Pentru ca mintea celor ce s-au desfacut de curand de pacat se aseamana cu trupul care a inceput sa se reculeaga dintr-o lunga boala, caruia orice prilej intamplator i se face pricina de-a recadea in boala, nefiind inca destul de intremat in putere. Caci nervii mintali ai acestora slabi si tremuratori, incat e temere sa nu navaleasca din nou patima, care de obicei este atatata de imprastierea in tot felul de lucruri. Prin urmare sa nu se amestece monahul, inainte de ce a dobandit deprinderea desavarsita a virtutii, in tulburarile lumii, ci sa fuga cat mai departe, asezandu-si cugetarea la marea departare de zgomotele ce rasuna jur imprejur. Caci nu e de nici un folos celor ce s-au desfacut de lucruri ca sa fie ciocaniti din toate partile de vestile despre ele si, dupa ce au parasit cetatea faptelor lumesti, sa se aseze in poarta ca Lot, ramanand plini de zgomotul de acolo. Trebuie sa iasa afara ca marele Moise, ca sa inceteze nu numai faptele, ci si vestile lor, precum zice: ''Cand voi iesi din cetate si voi intinde mainile mele, vor inceta vocile''. Caci atunci vine desavarsita linistire, cand nu numai faptele, ci si amintirile lor inceteaza, dand sufletului timp sa poata vedea chipurile intiparite si sa lupte cu fiecare dintre ele si sa le scoata din cugetare. De vor intra alte si alte forme, nu va putea sterge nici intiparirile de mai inainte, cugetarea fiind ocupata cu cele care vin. Prin aceasta osteneala de-a taia patimile se face in chip necesar mai grea, acestea castigand tarie din cresterea pe-ncetul si acoperind puterea de stravedere a sufletului cu nalucirile care se adauga mereu asemenea unui rau in curgere necontenita. Cei ce vreau sa vada uscata albia raului, mai pastrand in ea doar cateva lucruri vrednice de cunoscut, nu folosesc nimic scotand apa din locul in care cred ca se afla ceea ce cauta, caci apa care curge umple indata locul golit. Dar de vor opri cursul apei de mai sus, li se va arata pamantul fara osteneala, apa ramasa ducandu-le la vale de la sine si lasandu-le pamantul uscat, pentru a afla cele dorite. Tot asa este usor a goli formele care dau nastere patimilor, cand simturile nu mai aduc pe cele dinafara. Dar cand acestea trimit inauntru, ca pe un torent, formele supuse simturilor, nu este numai greu, ci si cu neputinta a curata peste tot mintea de o asemenea inundatie. Caci desi nu-l tulbura pe unul ca acela patimile, negasind prilej de a se starni, din lipsa intalnirilor dese, dar strecurandu-se pe nebagate de seama se intaresc si mai mult, primind putere cu trecerea vremii. (Nil Ascetul)22

ˇ De asemenea pamantul calcat necontenit, chiar daca are maracini, nu-i scoate la iveala, caci batatorirea picioarelor ii opreste sa rasara. Dar in sanul lui se intind radacinile tot mai adanci, mai puternice si mai mustoase, si acestea vor odrasli indata, atunci cand le va ingadui timpul sa rasara. Tot asa patimile, impiedicate de lipsa intalnirilor necontenite sa iasa la aratare, se fac mai tari si, crescand in liniste, navalesc mai pe urma cu multa putere, facandu-le razboiul greu si primejdios celor care la inceput n-au avut grija de lupta impotriva lor. (Nil Ascetul)22

ˇ De aceea sfintii au fugit din cetati si au ocolit impreuna vietuire cu cei multi, cunoscand ca impreuna petrecere cu oamenii stricati aduce mai multa paguba decat ciuma. De aceea, neluand nimic, au parasit avutiile desarte, fugind de imprastierea adusa de ele. De aceea Ilie, parasind Iudeea, locuia in muntele pustiu al Carmelului, care era plin de fiare, neavand pentru astampararea foamei nimic afara de copaci, caci se multumea cu ghindele copacilor, implinindu-si trebuinta cu acestea. Elisei de asemenea ducea aceiasi vietuire, primind de la invatatorul sau, pe langa alte virtuti, si pe aceea de a petrece prin pustiuri. Iar Ioan, locuind in pustia Iordanului, manca agurida si miere salbatica, aratand celor multi ca nu e greu sa implineasca trebuinta trupului si osandindu-i pentru desfatarile incarcate. Poate si Moise, poruncind israelitenilor ca sa adune mana de la zi la zi, a pus aceasta lege in chip general, randuind ca omul sa ingrijeasca de viata numai pentru ziua de azi si sa nu se asigure de mai inainte. El a socotit ca asa se cuvine fiintei rationale sa faca: sa se multumeasca cu cele ce se nimeresc, caci ingrijitorul celorlalte este Hristos; sa nu aiba grija de cele dinainte, ca sa para ca nu crede in harul lui Dumnezeu, care nu ar revarsa totdeauna darurile Sale necontenite. (Nil Ascetul)22

ˇ Si scurt vorbind, toti sfintii, de care n-a fost vrednica lumea, au parasit-o, ratacind prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamantului si umblau in piei de oi si de capre, lipsiti, stramtorati, necajiti, fugind de naravurile rele ale oamenilor si de faptele smintite care covarsesc orasele, ca nu cumva sa fie dusi de valmasagul tuturor ca de puterea unui puhoi. Se bucurau de petrecerea cu fiarele si socoteau vatamarea de la acestea mai mica decat cea de la oameni. Mai bine zis, au fugit de oameni, ca de niste uneltitori si s-au increzut in fiare, ca in niste prieteni. Caci acelea nu invata pacatul, iar de virtute se minuneaza si o cinstesc. Asa de pilda oamenii au dat pierzarii pe Daniil, dar l-au scapat leii, pazind ei pe cel osandit in chip nedrept din pizma, ca si dreptatea batjocorita de oameni; in felul acesta au rostit ei judecata cea dreapta cu privire la cel osandit pe nedrept. Astfel virtutea barbatului s-a facut oamenilor pricina de pizma si de dusmanie, iar fiarelor prilej de sfiala si de cinste. In cate fiinte a fost semanata dorinta dupa mai bine! (Nil Ascetul)22

ˇ Sa ravnim virtutile sfintilor si, desfacandu-ne de poruncile slujirii trupului sa urmarim slobozirea. Pe asinul salbatic, lasat slobod de Ziditor in pustie, care nu aude racnetele manatorului si-si bate joc de zarva oraselor, chiar daca l-am facut pana acum sa poarte poveri, injugandu-l la patimile pacatului, sa-l dezlegam de legaturi, oricat s-ar impotrivi cei ce ii sunt stapani nu prin fire, ci si-au castigat stapanirea prin obisnuinta. Desigur acestia vor auzi si se vor supune, daca vom arata nu numai cu limba si cu glasul simplu, ci cu toata starea dinauntru a sufletului, ''ca Domnul are trebuinta de el''. Si indata il vor trimite pe el, ca, dupa ce va fi impodobit cu vesmintele apostolesti, sa se faca purtator al Cuvantului; sau, fiind slobozit sa se intoarca in stravechile imasuri ale Cuvantului, sa caute, dincolo de orice verdeata (ceea ce inseamna a ramanea la frunzisul sau la litera dumnezeiestii Scripturi), ca sa fie calauzit la viata cea necuprinsa, care rodeste la un loc hrana si desfatare multa. Dar se iveste intrebarea cum cauta dincolo de orice verdeata asinul salbatec lasat slobod de Dumnezeu in pustie, odata ce are ca loc de petrecere pustia, iar ca salas pamantul sarat, stiut fiind ca pamantul sarat si pustia de cele mai adeseori nu sunt potrivite pentru cresterea verdetei? Intelesul este acesta, ca numai cel pustiu de patimi este in stare sa caute cuprinsul contemplatiei in cuvintele dumnezeiesti, dupa ce s-a uscat din el mustul patimilor. (Nil Ascetul)22

ˇ Ţine de sufletul desavarsit sa fie lipsit de griji, si de cel necredincios sa se chinuiasca cu ele. Caci despre sufletul desavarsit s-a spus ca este ''un crin in mijlocul maracinilor''. Aceasta il arata vietuind fara griji intre cei apasati de multe griji. Caci crinul si in Evanghelie este icoana sufletului fara griji. El nu se osteneste, zice, nici nu toarce, si e imbracat intr-o slava mai mare ca a lui Solomon. Iar despre cei ce au multa grija pentru cele trupesti se zice: ''Toata viata necredinciosului e inecata in grija''. Si de fapt e cu adevarat neevlavios lucru sa intindem cat tine viata grija pentru cele trupesti si sa nu aratam nici o sarguinta pentru cele viitoare; sa cheltuim toata vremea pentru trup, desi nu are trebuinta de multa osteneala, iar sufletului, care are atata putinta de crestere incat nu-i ajunge toata viata pentru desavarsirea lui, sau sa nu-i inchinam nici macar o vreme cat de scurta sau, daca ni se pare ca-i inchinam putina, sa o facem aceasta fara vlaga si cu nepasare, amagiti de suprafata lucrurilor vazute. In felul acesta noi patimim ceea ce patimesc cei prinsi, ca printr-o undita, de cele mai urate dintre femeile stricate care, in lipsa frumusetii adevarate, nascocesc una mincinoasa, ca o momeala pentru privitori, indreptand prin tot felul de fainuri uratenia lor. Caci odata ce am fost biruiti de desertaciunea lucrurilor de aici, nu mai putem vedea uraciunea materiei, fiind inselati de patima. (Nil Ascetul)22

ˇ Bine este dar sa ramanem intre hotarele lucrurilor de trebuinta si sa ne silim cu toata puterea sa nu trecem dincolo de acestea, caci daca suntem dusi de pofta spre cele placute ale vietii, nici un temei nu mai opreste pornirea noastra spre cele dinainte. Fiindca ceea ce este peste trebuinta nu mai are nici un hotar, ci o nazuinta fara sfarsit si o desertaciune fara capat sporeste necontenit osteneala in jurul lor, hranind pofta, ca pe o flacara, prin adaugirea materiei. (Nil Ascetul)22

ˇ Cel ce vrea sa strabata marea spirituala rabda indelung, cugeta smerit, vegheaza si se infraneaza. De se va sili sa treaca fara acestea patru, se va tulbura cu inima. Linistirea e retinerea de la rele, iar de-si va lua cineva cu sine si cele patru virtuti, pe langa rugaciune, nu va avea alt ajutor mai sigur spre starea de nepatimire. Nu se poate linisti mintea fara trup, precum nu poate fi surpat zidul dintre ele, fara linistire si rugaciune. (Marcu Ascetul)22

ˇ Sufletul care nu s-a izbavit de grijile lumesti nu iubeste nici pe Dumnezeu cu adevarat si nu dispretuieste nici pe diavolul cum trebuie. Caci grija vietii ii este ii este ca un acoperamant, care il impovareaza. Din aceasta pricina mintea nu-si poate cunoaste dreptul de judecata asupra acestor feluri de lucruri, ca sa dea fara greseala hotararile judecatii sale. Deci in toate chipurile retragerea din lume e folositoare. (Diadoh al Foticeii)22

ˇ Cei ce se nevoiesc trebuie sa-si pastreze cugetarea netulburata, ca mintea deosebind gandurile ce trec prin ea, pe cele bune si trimise de Dumnezeu sa le aseze in camarile amintirii, iar pe cele intunecoase si dracesti sa le arunce afara din jitnitele firii. Caci atunci cand marea e linistita, pescarii vad pana in adancuri, incat nu le scapa aproape nici unul din pestii care misuna acolo. Dar cand e tulburata de vanturi, ascunde in negura tulburarii ceea ce se lasa cu prisosinta sa fie vazut cand e linistita si limpede. Mestesugul celor ce pun la cale viclesugurile pescaresti nu mai atunci nici o putere. Aceasta se intampla sa o pateasca si mintea contemplativa, mai ales atunci cand dintr-o manie nedreapta se tulbura adancul sufletului. (Diadoh al Foticeii)22

ˇ Cea dintai virtute este nepurtarea de grija, adica moartea fata de orice om si de orice lucru. Din aceasta se naste dorul de Dumnezeu. Iar aceasta naste mania cea dupa fire, care se impotriveste oricarui atac incercat de vrajmasul. Atunci gaseste salas in om frica lui Dumnezeu, iar prin frica se face aratata dragostea. (Isaia Pustnicul)22