|
versiune cu diacritice - aici
·
Sa nu-ti iei tânar
slujitor, ca nu cumva vrajmasul sa stârneasca prin el vreo
sminteala si sa-ti tulbure cugetul, ca sa te
îngrijesti de mâncari alese, caci nu vei mai putea sa te
îngrijesti numai de tine. Sa nu faci aceasta gândindu-te la odihna
trupeasca, ci cugeta la ce e mai bine, la odihna duhovniceasca,
caci cu adevarat e mai buna odihna duhovniceasca decât cea
trupeasca. Iar daca te gândesti la folosul tânarului,
sa nu te învoiesti nici atunci, caci nu este a noastra
datoria aceasta, ci a altora, a sfintilor parinti din chinovie.
Grijeste-te numai si numai de folosul tau, pazind chipul
linistii. Cu oameni cu multe griji si iubitori de materie sa
nu-ti placa sa locuiesti, ci locuieste sau singur, sau
cu frati neiubitori de materie si de acelasi cuget cu tine.
Ca cel ce locuieste cu oamenii iubitori de materie si cu multe
griji, vrând-nevrând va face si el tovarasie cu ei si
va sluji poruncilor omenesti. Nu te lasa atras în vorbire
desarta, nici în oricare alta napasta, ca mânia,
întristarea, nebunia dupa lucruri pamântesti, frica de
sminteala, grija de nasteri, sau de rudenii, ba mai mult,
ocoleste întâlnirile dese cu acestea, ca nu cumva sa te scoata
din linistea din chilie si sa te traga în grijile lor.
«Lasa, zice Domnul, pe cei morti sa-si îngroape mortii
lor, iar tu vino de urmeaza Mie». Iar daca si chilia, în care
locuiesti, e încarcata cu multe, fugi, nu o cruta, ca nu
cumva sa te topesti de dragul ei. Toate sa le faci, toate
sa le împlinesti, ca sa te poti linisti! Încalzeste-ti
inima, sârguind sa te afli în voia lui Dumnezeu si în razboiul
nevazut. (Evagrie Ponticul)22
·
Daca nu te poti
linisti usor în partile tale, grabeste spre înstrainarea
cu voia si întareste-ti gândul spre ea. Fa-te ca un
negutator priceput, care le cearca pe toate cele folositoare
linistii si pe toate caile pune stapânire pe cele
linistitoare si de folos acestui scop. Te sfatuiesc
iarasi: iubeste înstrainarea, caci te
izbaveste de împrejurarile tinutului tau si te
lasa sa te bucuri numai de folosul linistii. Fugi de
zabovirile în cetate si rabda cu barbatie pe cele
din pustie: “ca iata, zice Sfântul, m-am departat fugind si
m-am salasluit în pustie”. De este cu putinta, în nici
un chip sa nu te arati prin cetate. Caci nu vei vedea acolo
nimic de folos si nimic bun pentru petrecerea ta. “Am vazut, zice
iarasi Sfântul, faradelege si pricini în cetate».
Asadar cauta locurile netulburate si singuratice si sa
nu te înfricosezi de ecoul lor. Chiar naluciri de la draci de vei
vedea acolo, sa nu te înspaimânti, nici sa fugi,
lepadând alergarea ce îti e spre folosul tau. Sa stai pe
loc fara frica si vei vedea maririle lui Dumnezeu:
ajutorul, purtarea de grija si toata cunostinta spre
mântuire. ”Caci am primit, zice fericitul barbat, pe Cel ce ma
mântuieste de împutinarea sufletului si de furtuna”. “Pofta
vagabondarii sa nu biruie inima ta, caci vagabondarea împreunata
cu pofta strica mintea cea fara de rautate”. Multe ispite sunt
cu acest scop. De aceea teme-te de greseala si stai cu
asezamânt în chilia ta. (Evagrie Ponticul)22
·
Daca ai prieteni, fugi de
întâlnirile dese cu ei, caci numai întâlnindu-te rar cu dânsii le vei
fi de folos. Iar, daca vezi ca îti vine prin ei vreo vatamare,
cu nici un chip nu te mai apropia de dânsii. Trebuie sa ai ca
prieteni pe cei ce pot fi de folos si de ajutor vietuirii tale. Fugi
si de întâlnirile cu barbatii rai si razboinici,
si cu nici unul din acestia sa nu locuiesti împreuna;
ba si de sfaturile lor cele de nimica sa te lepezi. Caci nu
locuiesc lânga Dumnezeu si nici statornicie n-au. Prietenii tai
sa fie barbatii pasnici, fratii duhovnicesti
si parintii sfinti; caci pe acestia si
Domnul îi numeste asa zicând: “Mama mea, fratii si
parintii mei acestia sunt, care fac voia Tatalui Meu cel
din Ceruri”. Cu cei împrastiati de griji multe sa nu te
aduni, nici ospatare cu dânsii sa nu primesti, ca nu cumva
sa te traga în împrastierea lor si sa te
departeze de la stiinta linistii. Caci au
într-însii patima aceasta. Nu pleca urechea ta la cuvintele lor si nu
primi socotintele inimii lor, caci sunt cu adevarat
pagubitoare. Spre credinciosii pamântului sa fie osteneala
si dorinta inimii tale si spre râvna lor de-a plânge. “Caci
ochii mei, zice, spre credinciosii pamântului, ca sa
sada ei împreuna cu mine». Iar daca cineva dintre cei ce
vietuiesc potrivit cu dragostea de Dumnezeu vine sa te pofteasca
la masa si vrei sa te duci, du-te, însa de graba
sa te întorci la chilia ta. De este cu putinta, afara de
chilie sa nu dormi niciodata, ca de-a-pururi sa ramâna
cu tine harul linistii si vei avea într-însa neîmpiedicata
slujirea jertfei tale. (Evagrie Ponticul)22
·
Asezându-te în chilia ta,
aduna-ti mintea si gândeste-te la ceasul mortii.
Priveste atunci la moartea trupului, întelege întâmplarea, ia-ti
osteneala si dispretuieste desertaciunea din lumea
aceasta, atât a placerii cât si a straduintei, ca sa
poti sa ramâi nestramutat în aceeasi hotarâre a
linistii si sa nu slabesti. Muta-ti gândul
si la starea cea din iad, gândeste-te cum se chinuiesc sufletele
acolo, în ce tacere prea amara? Sau în ce cumplita suspinare? În
ce mare spaima si framântare? Sau în ce asteptare?
Gândeste-te la durerea sufletului cea neîncetata, la lacrimile
sufletesti fara sfârsit. Muta-ti apoi gândul la
ziua învierii si la înfatisarea înaintea lui Dumnezeu.
Închipuieste-ti scaunul acela înfricosat si
cutremurator. Adu la mijloc cele ce asteapta pe
pacatosi: Rusinea înaintea lui Dumnezeu, a lui Hristos
însusi, a îngerilor, a Arhanghelilor, a Stapânilor si a tuturor
oamenilor, toate muncile, focul cel vesnic, viermele cel neadormit,
sarpele cel mare, întunericul si peste toate acestea plângerea
si scrâsnirea dintilor, spaimele, chinurile. Gândeste-te
apoi si la bunatatile ce îi asteapta pe drepti:
îndraznirea cea catre Dumnezeu Tatal si catre Iisus
Hristos, catre îngeri, Arhangheli, Stapânii, împreuna cu tot
poporul Împaratiei si cu darurile ei: bucuria si
fericirea. Adu în tine amintirea acestora amândoua si plânge si
suspina pentru soarta pacatosilor, îmbraca vederea ta
cu lacrimi de frica sa nu fii si tu printre dânsii. Iar de
bunatatile ce asteapta pe drepti bucura-te
si te veseleste. Sârguieste-te sa te învrednicesti de
partea acestora si sa te izbavesti de osânda acelora.
Sa nu uiti de acestea, fie ca te afli în chilie, fie afara
s nicidecum sa nu lepezi pomenirea aceasta dinaintea ta, ca cel
putin printr-aceasta sa scapi de gândurile spurcate si
pagubitoare. (Evagrie Ponticul)22
·
Sa fugim de vietuirea în
orase si sate, ca cei din orase si sate sa alerge la
noi; sa cautam singuratatea, ca sa atragem pe cei ce
fug acum de noi, daca peste tot place aceasta vreunora. Caci s-a
scris despre unii cu lauda, ca au parasit orasele si
au locuit între pietrei si s-au facut ca niste porumbite
singuratice. Iar Ioan Botezatorul a petrecut în pustie si toate
orasele au venit la el cu toti locuitorii; si s-au grabit
sa-i vada cingatoarea de piele cei îmbracati în haine
de matase, si au ales sa petreaca în aer liber cei ce aveau
case împodobite cu aur, si sa doarma pe rogojina cei ce se
odihneau pe paturi batute în nestemate; si toate le primeau,
desi erau potrivnice obiceiului lor. Caci dorul dupa viata
virtuoasa a barbatului taia simtirea celor dureroase
si minunea vederii lui departa osteneala petrecerii în strâmtoare.
(Nil Ascetul)22
·
Ci, cum se predau pe ei
însisi, asa sa predea si toate ale lor, bine
stiind ca ceea ce ramâne afara, tragând necontenit
cugetul într-acolo, îl va desface adeseori de la cele mai bune, iar pe
urma îl va rupe din fratietate. De aceea a poruncit Duhul Sfânt
sa se scrie Vietile Sfintilor, ca fiecare dintre cei ce se
apuca de unul din felurile acestea de vietuire, sa fie dus
printr-o pilda asemanatoare spre adevar. Cum s-a
lepadat Elisei de lume, ca sa urmeze învatatorului
sau? „Ara, zice, cu boii, si douasprezece perechi de boi
înaintea lui; si a taiat boii si i-a fript în vasele boilor”.
Aceasta îi arata caldura râvnei. Caci n-a zis: voi vinde
perechile de boi si voi economisi pretul dupa
cuviinta, nici n-a socotit cum ar putea avea mai mult folos din
vânzarea lor. Ci, cuprins cu totul de dorinta care îl tragea sa
fie lânga învatator, a dispretuit cele vazute
si s-a silit sa se izbaveasca mai repede de ele, ca de
unele ce-l puteau împiedica adeseori se face pricina a razgândirii.
De ce apoi si Domnul, îmbiind bogatului desavârsirea vietii
dupa Dumnezeu, i-a poruncit sa-si vânda averile si
sa le dea saracilor si sa nu-si lase siesi nimic?
Fiindca stia ca ceea ce ramâne se face, ca si
întregul, pricina de împrastiere. Dar socotesc ca si Moise,
rânduind celor ce vreau sa se curateasca în rugaciunea
cea mare, sa-si rada tot trupul, le-a poruncit prin aceasta
sa se lepede cu desavârsire de averi, iar în al doilea rând
sa uite de familie si de toti cei apropiati în asa
masura, încât sa nu mai fie câtusi de putin
tulburati de amintirile lor. (Nil Ascetul)22
·
Iar dupa ce au facut
aceasta, trebuie sfatuiti, daca au iesit de curând din
tulburari, sa se îndeletniceasca cu linistirea si
sa nu împrospateze, prin drumuri dese, ranile produse cugetarii
prin simturi, nici sa aduca alte forme vechilor chipuri ale
pacatelor, ci sa ocoleasca furisarea celor noua
si toata sârguinta sa le fie spre a sterge
vechile închipuiri. Desigur linistirea le este un lucru foarte ostenitor
celor ce s-au lepadat de curând, caci amintirea, luându-si acum
ragaz, misca toata necuratia care zace în ei,
ceea ce n-a apucat sa faca mai înainte pentru multimea
lucrurilor care prisoseau. Dar pe lânga osteneala, linistirea
are si folos, izbavind mintea cu vreme de tulburarea gândurilor
necurate. Caci daca vreau acestia sa-si spele sufletul
si sa-l curateasca de toate petele care îl
necuratesc, sunt datori sa se retraga din toate lucrurile
prin care creste întinaciunea si sa dea cugetarii
multa liniste; de asemenea sa se duca departe de toti
cei care îi întarâta si sa fuga de împreuna petrecere
cu cei mai apropiati ai lor, îmbratisând singuratatea,
maica întelepciunii. Pentru ca este usor sa cada
acestia iarasi în mrejile din care socotesc ca au
scapat, când se grabesc sa petreaca în lucruri si
griji de tot felul. Si nu e de nici un folos, celor ce s-au stramutat
la virtute, sa se bucure de aceleasi lucruri, de care s-au
despartit, dispretuindu-le. Caci obisnuinta fiind
o greutate care atrage la ea, este de temut ca nu cumva aceasta sa le
tulbure iarasi linistea câstigata cu multa
sârguinta, prin îndeletniciri urâte si sa le
împrospateze amintirile relelor savârsite. Pentru ca mintea
celor ce s-au desfacut de curând de pacat se aseamana cu
trupul care a început sa se reculeaga dintr-o lunga boala,
caruia orice prilej întâmplator i se face pricina de-a
recadea în boala, nefiind înca destul de întremat în putere.
Caci nervii mintali ai acestora slabi si tremuratori, încât e
temere sa nu navaleasca din nou patima, care de obicei este
atâtata de împrastierea în tot felul de lucruri. Prin
urmare sa nu se amestece monahul, înainte de ce a dobândit deprinderea
desavârsita a virtutii, în tulburarile lumii, ci
sa fuga cât mai departe, asezându-si cugetarea la marea
departare de zgomotele ce rasuna jur împrejur. Caci nu e de
nici un folos celor ce s-au desfacut de lucruri ca sa fie
ciocaniti din toate partile de vestile despre ele
si, dupa ce au parasit cetatea faptelor lumesti,
sa se aseze în poarta ca Lot, ramânând plini de zgomotul de
acolo. Trebuie sa iasa afara ca marele Moise, ca sa
înceteze nu numai faptele, ci si vestile lor, precum zice: „Când voi
iesi din cetate si voi întinde mâinile mele, vor înceta vocile”.
Caci atunci vine desavârsita linistire, când nu numai
faptele, ci si amintirile lor înceteaza, dând sufletului timp sa
poata vedea chipurile întiparite si sa lupte cu fiecare
dintre ele si sa le scoata din cugetare. De vor intra alte
si alte forme, nu va putea sterge nici întiparirile de mai
înainte, cugetarea fiind ocupata cu cele care vin. Prin aceasta osteneala
de-a taia patimile se face în chip necesar mai grea, acestea
câstigând tarie din cresterea pe-ncetul si acoperind
puterea de stravedere a sufletului cu nalucirile care se adauga
mereu asemenea unui râu în curgere necontenita. Cei ce vreau sa
vada uscata albia râului, mai pastrând în ea doar câteva lucruri
vrednice de cunoscut, nu folosesc nimic scotând apa din locul în care cred
ca se afla ceea ce cauta, caci apa care curge umple îndata
locul golit. Dar de vor opri cursul apei de mai sus, li se va arata
pamântul fara osteneala, apa ramasa ducându-le la
vale de la sine si lasându-le pamântul uscat, pentru a afla cele
dorite. Tot asa este usor a goli formele care dau nastere
patimilor, când simturile nu mai aduc pe cele dinafara. Dar când
acestea trimit înauntru, ca pe un torent, formele supuse simturilor,
nu este numai greu, ci si cu neputinta a curata peste
tot mintea de o asemenea inundatie. Caci desi nu-l tulbura
pe unul ca acela patimile, negasind prilej de a se stârni, din lipsa
întâlnirilor dese, dar strecurându-se pe nebagate de seama se
întaresc si mai mult, primind putere cu trecerea vremii. (Nil
Ascetul)22
·
De asemenea pamântul calcat
necontenit, chiar daca are maracini, nu-i scoate la iveala,
caci batatorirea picioarelor îi opreste sa
rasara. Dar în sânul lui se întind radacinile tot mai
adânci, mai puternice si mai mustoase, si acestea vor odrasli
îndata, atunci când le va îngadui timpul sa rasara.
Tot asa patimile, împiedicate de lipsa întâlnirilor necontenite sa
iasa la aratare, se fac mai tari si, crescând în liniste,
navalesc mai pe urma cu multa putere, facându-le
razboiul greu si primejdios celor care la început n-au avut
grija de lupta împotriva lor. (Nil Ascetul)22
·
De aceea sfintii au fugit din
cetati si au ocolit împreuna vietuire cu cei multi,
cunoscând ca împreuna petrecere cu oamenii stricati aduce mai
multa paguba decât ciuma. De aceea, neluând nimic, au
parasit avutiile desarte, fugind de împrastierea adusa
de ele. De aceea Ilie, parasind Iudeea, locuia în muntele pustiu al
Carmelului, care era plin de fiare, neavând pentru astâmpararea foamei
nimic afara de copaci, caci se multumea cu ghindele copacilor,
împlinindu-si trebuinta cu acestea. Elisei de asemenea ducea
aceiasi vietuire, primind de la învatatorul sau, pe
lânga alte virtuti, si pe aceea de a petrece prin pustiuri. Iar
Ioan, locuind în pustia Iordanului, mânca agurida si miere
salbatica, aratând celor multi ca nu e greu sa
împlineasca trebuinta trupului si osândindu-i pentru
desfatarile încarcate. Poate si Moise, poruncind
israelitenilor ca sa adune mana de la zi la zi, a pus aceasta lege în
chip general, rânduind ca omul sa îngrijeasca de viata
numai pentru ziua de azi si sa nu se asigure de mai înainte. El a
socotit ca asa se cuvine fiintei rationale sa faca:
sa se multumeasca cu cele ce se nimeresc, caci
îngrijitorul celorlalte este Hristos; sa nu aiba grija de
cele dinainte, ca sa para ca nu crede în harul lui Dumnezeu,
care nu ar revarsa totdeauna darurile Sale necontenite. (Nil Ascetul)22
·
Si scurt vorbind, toti
sfintii, de care n-a fost vrednica lumea, au parasit-o,
ratacind prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si
prin crapaturile pamântului si umblau în piei de oi si
de capre, lipsiti, strâmtorati, necajiti, fugind de
naravurile rele ale oamenilor si de faptele smintite care
covârsesc orasele, ca nu cumva sa fie dusi de
valmasagul tuturor ca de puterea unui puhoi. Se bucurau de
petrecerea cu fiarele si socoteau vatamarea de la acestea mai
mica decât cea de la oameni. Mai bine zis, au fugit de oameni, ca de
niste uneltitori si s-au încrezut în fiare, ca în niste
prieteni. Caci acelea nu învata pacatul, iar de virtute se
minuneaza si o cinstesc. Asa de pilda oamenii au dat
pierzarii pe Daniil, dar l-au scapat leii, pazind ei pe cel
osândit în chip nedrept din pizma, ca si dreptatea batjocorita
de oameni; în felul acesta au rostit ei judecata cea dreapta cu privire la
cel osândit pe nedrept. Astfel virtutea barbatului s-a facut
oamenilor pricina de pizma si de dusmanie, iar
fiarelor prilej de sfiala si de cinste. În câte fiinte a fost
semanata dorinta dupa mai bine! (Nil Ascetul)22
·
Sa râvnim virtutile
sfintilor si, desfacându-ne de poruncile slujirii trupului
sa urmarim slobozirea. Pe asinul salbatic, lasat slobod de
Ziditor în pustie, care nu aude racnetele mânatorului si-si
bate joc de zarva oraselor, chiar daca l-am facut pâna acum
sa poarte poveri, înjugându-l la patimile pacatului, sa-l
dezlegam de legaturi, oricât s-ar împotrivi cei ce îi sunt
stapâni nu prin fire, ci si-au câstigat stapânirea prin obisnuinta.
Desigur acestia vor auzi si se vor supune, daca vom arata
nu numai cu limba si cu glasul simplu, ci cu toata starea
dinauntru a sufletului, „ca Domnul are trebuinta de el”. Si
îndata îl vor trimite pe el, ca, dupa ce va fi împodobit cu
vesmintele apostolesti, sa se faca purtator al
Cuvântului; sau, fiind slobozit sa se întoarca în stravechile
imasuri ale Cuvântului, sa caute, dincolo de orice verdeata
(ceea ce înseamna a ramânea la frunzisul sau la litera
dumnezeiestii Scripturi), ca sa fie calauzit la viata
cea necuprinsa, care rodeste la un loc hrana si
desfatare multa. Dar se iveste întrebarea cum cauta dincolo
de orice verdeata asinul salbatec lasat slobod de Dumnezeu
în pustie, odata ce are ca loc de petrecere pustia, iar ca salas
pamântul sarat, stiut fiind ca pamântul sarat
si pustia de cele mai adeseori nu sunt potrivite pentru cresterea
verdetei? Întelesul este acesta, ca numai cel pustiu de patimi
este în stare sa caute cuprinsul contemplatiei în cuvintele
dumnezeiesti, dupa ce s-a uscat din el mustul patimilor. (Nil
Ascetul)22
·
Ţine de sufletul
desavârsit sa fie lipsit de griji, si de cel necredincios
sa se chinuiasca cu ele. Caci despre sufletul
desavârsit s-a spus ca este „un crin în mijlocul
maracinilor”. Aceasta îl arata vietuind fara griji
între cei apasati de multe griji. Caci crinul si în
Evanghelie este icoana sufletului fara griji. El nu se
osteneste, zice, nici nu toarce, si e îmbracat într-o slava
mai mare ca a lui Solomon. Iar despre cei ce au multa grija pentru
cele trupesti se zice: „Toata viata necredinciosului e
înecata în grija”. Si de fapt e cu adevarat neevlavios
lucru sa întindem cât tine viata grija pentru cele trupesti
si sa nu aratam nici o sârguinta pentru cele
viitoare; sa cheltuim toata vremea pentru trup, desi nu are
trebuinta de multa osteneala, iar sufletului, care are
atâta putinta de crestere încât nu-i ajunge toata
viata pentru desavârsirea lui, sau sa nu-i închinam
nici macar o vreme cât de scurta sau, daca ni se pare ca-i
închinam putina, sa o facem aceasta fara
vlaga si cu nepasare, amagiti de suprafata
lucrurilor vazute. În felul acesta noi patimim ceea ce patimesc
cei prinsi, ca printr-o undita, de cele mai urâte dintre femeile
stricate care, în lipsa frumusetii adevarate, nascocesc una
mincinoasa, ca o momeala pentru privitori, îndreptând prin tot felul
de fainuri urâtenia lor. Caci odata ce am fost biruiti
de desertaciunea lucrurilor de aici, nu mai putem vedea urâciunea
materiei, fiind înselati de patima. (Nil Ascetul)22
·
Bine este dar sa ramânem
între hotarele lucrurilor de trebuinta si sa ne silim cu
toata puterea sa nu trecem dincolo de acestea, caci daca
suntem dusi de pofta spre cele placute ale vietii, nici un
temei nu mai opreste pornirea noastra spre cele dinainte.
Fiindca ceea ce este peste trebuinta nu mai are nici un hotar,
ci o nazuinta fara sfârsit si o
desertaciune fara capat sporeste necontenit
osteneala în jurul lor, hranind pofta, ca pe o flacara, prin
adaugirea materiei. (Nil Ascetul)22
·
Cel ce vrea sa
strabata marea spirituala rabda îndelung, cugeta
smerit, vegheaza si se înfrâneaza. De se va sili
sa treaca fara acestea patru, se va tulbura cu inima. Linistirea
e retinerea de la rele, iar de-si va lua cineva cu sine si
cele patru virtuti, pe lânga rugaciune, nu va avea alt
ajutor mai sigur spre starea de nepatimire. Nu se poate linisti
mintea fara trup, precum nu poate fi surpat zidul dintre ele,
fara linistire si rugaciune. (Marcu
Ascetul)22
·
Sufletul care nu s-a izbavit de
grijile lumesti nu iubeste nici pe Dumnezeu cu adevarat si
nu dispretuieste nici pe diavolul cum trebuie. Caci grija
vietii îi este îi este ca un acoperamânt, care îl
împovareaza. Din aceasta pricina mintea nu-si poate
cunoaste dreptul de judecata asupra acestor feluri de lucruri, ca
sa dea fara greseala hotarârile
judecatii sale. Deci în toate chipurile retragerea din lume e
folositoare. (Diadoh al Foticeii)22
·
Cei ce se nevoiesc trebuie
sa-si pastreze cugetarea netulburata, ca mintea deosebind
gândurile ce trec prin ea, pe cele bune si trimise de Dumnezeu sa le
aseze în camarile amintirii, iar pe cele întunecoase si
dracesti sa le arunce afara din jitnitele firii.
Caci atunci când marea e linistita, pescarii vad pâna
în adâncuri, încât nu le scapa aproape nici unul din pestii care
misuna acolo. Dar când e tulburata de vânturi, ascunde în negura
tulburarii ceea ce se lasa cu prisosinta sa fie
vazut când e linistita si limpede. Mestesugul
celor ce pun la cale viclesugurile pescaresti nu mai atunci nici
o putere. Aceasta se întâmpla sa o pateasca si
mintea contemplativa, mai ales atunci când dintr-o mânie nedreapta se
tulbura adâncul sufletului. (Diadoh al Foticeii)22
·
Cea dintâi virtute este nepurtarea de
grija, adica moartea fata de orice om si de orice
lucru. Din aceasta se naste dorul de Dumnezeu. Iar aceasta naste
mânia cea dupa fire, care se împotriveste oricarui atac încercat
de vrajmasul. Atunci gaseste salas în om frica
lui Dumnezeu, iar prin frica se face aratata dragostea.
(Isaia Pustnicul)22
|