Index > Scriitori filocalici

 
   Akedia 
   Ascultarea 
   Credinta 
   Cunoastere - Ignoranta 
   Curaj - Frica 
   Curvia - Curatia 
   Deznadejde 
   Discernamant - Trezvia 
   Dragoste - Bunatate - Mila 
   Frica de Dumnezeu - Evlavia 
   Iadul 
   Imbuibarea - Infranarea 
   Imparatia Cerurilor 
   Infricosata Judecata 
   Mania - Blandetea 
   Meditatia 
   Moartea 
   Naluciri 
   Osteneala - Lenevia 
   Parintele spiritual 
   Patimi - Ispite 
   Paza Simturilor 
   Pilde 
   Plansul 
   Pocainta 
   Rabdare - Suferinta 
   Rasul 
   Retragerea 
   Rugaciune 
   Saracia - Avaritia 
   Slava desarta 
   Smerenia - Mandria 
   Spovedania 
   Suferinta - Rabdare 
   Trandavia - Osteneala 
   Trezvia - Imprastierea 
   Vorba desarta - Tacerea 

 

versiune cu diacritice - aici

Curaj-frica

·        Frica este o însusire copilareasca pe care o manifesta sufletul îmbatrânit întru slava desarta. Frica este lipsa credintei aratata în asteptare plina de spaima a unor lucruri neprevazute. Este o presimtire a unei primejdii închipuite, o cutremurare a inimii care se înspaimânta si se împutineaza pentru unele nenorociri îndoielnice. Teama este lipsirea de orice certitudine chiar si în lucrurile cele mai sigure. (Scara – Sfântul Ioan Scararul)

·        Sufletul mândru care se bizuie numai pe sine este sclavul fricii, el se teme si fuge la cel mai mic zgomot sau umbre. (Scara – Sfântul Ioan Scararul)

·        Cei ce plâng si nu se mai feresc de durere, nu se mai tem de nimic, dar cei predispusi la frica, chiar si dintr-un lucru mic se înspaimânta si de multe ori îsi ies si din minti. (Sunt cei ce nu-si mai cruta trupul si asteapta cu hotarâre orice li s-ar întâmpla, cautând ei de bunavoie suferinta.)

·        Omul fricos sufera de doua boli: de putinatatea credintei si de iubirea de trup. (Scara – Sfântul Ioan Scararul)

·        Când cineva cade din masura chibzuielii, devine atât fricos cât si îndraznet, caci sufletul sau este slabit. Omul când pierde echilibrul interior nu se mai cunoaste pe sine si cade astfel în extreme. (Scara – Sfântul Ioan Scararul)

·        Precum mormolocii îi înfricoseaza pe prunci, asa si umbrele pe cei mândri. Nu este cu putinta ca cel ce se teme de Dumnezeu sa aiba frica, daca va zice ca afara de Dumnezeu nu se teme de altul. Frica de Dumnezeu da curaj de a birui orice frica lasa de ceva de pe pamânt. Omul care crede stie ca Dumnezeu îl va apara, sau ca daca va pierde în cele pamântesti, chiar viata sa, o va avea pe aceasta plina de toate bunatatile în cer. Cel ce are frica de cele pamântesti si nu se bizuie decât pe sine, se teme în chip real totdeauna de ele. Nici eu-l propriu, nici cele ale lumii nu-l asigura împotriva necazurilor si nenorocirilor. (Scara – Sfântul Ioan Scararul)

·        Precum apa strâmtorata tâsneste spre înaltime, asa de multe ori si sufletul strâmtorat de primejdii urca spre Dumnezeu prin pocainta si se mântuieste. (Scara – Sfântul Ioan Scararul)

·        De la Hristos încoace nu mai poate spune nimeni: “Doamne, om nu am” caci toti îl avem pe Hristos, dar Hristos lucreaza prin cei ce cred în El. (Scara – Sfântul Ioan Scararul)