Index > Scriitori filocalici

 
   Akedia 
   Ascultarea 
   Credinta 
   Cunoastere - Ignoranta 
   Curaj - Frica 
   Curvia - Curatia 
   Deznadejde 
   Discernamant - Trezvia 
   Dragoste - Bunatate - Mila 
   Frica de Dumnezeu - Evlavia 
   Iadul 
   Imbuibarea - Infranarea 
   Imparatia Cerurilor 
   Infricosata Judecata 
   Mania - Blandetea 
   Meditatia 
   Moartea 
   Naluciri 
   Osteneala - Lenevia 
   Parintele spiritual 
   Patimi - Ispite 
   Paza Simturilor 
   Pilde 
   Plansul 
   Pocainta 
   Rabdare - Suferinta 
   Rasul 
   Retragerea 
   Rugaciune 
   Saracia - Avaritia 
   Slava desarta 
   Smerenia - Mandria 
   Spovedania 
   Suferinta - Rabdare 
   Trandavia - Osteneala 
   Trezvia - Imprastierea 
   Vorba desarta - Tacerea 

 

versiune cu diacritice - aici

Deznadejde, descurajare, cedare

·         Nu se cuvine ca cei mai slabuti cu firea sa deznadajduiasca si sa paraseasca vietuirea virtuoasa si placuta lui Dumnezeu si sa o dispretuiasca ca una ce nu ar putea fi ajunsa nici înteleasa de ei. Caci unii chiar de nu vor putea ajunge la culmea virtutii si mântuirii, prin sârguinta si dorinta, totusi se fac mai buni sau în nici un caz mai rai. Iar acest folos al sufletului nu este mic. (Antonie cel Mare)9

·         Toti dracii fac sufletul iubitor de placeri; numai dracul întristarii nu primeste sa faca aceasta, ci el ucide gândurile celor ce au început aceasta vietuire, taind si uscând prin întristare orice placere a sufletului, daca e adevarat ca oasele barbatului trist se usuca. Daca acest drac razboieste pe un monah cu masura, îl face încercat, caci îl convinge sa nu se apropie de nimic dintr-ale lumii acesteia si sa înlature toata placerea. Dar daca staruie mai mult, naste gânduri care sfatuiesc pe monah sa-si ia viata, sau îl silesc sa fuga departe de locul unde petrece. Acest lucru l-a gândit si l-a patimit dreptul Iov fiind asuprit de acest drac. “De as putea, zice, sa ma omor, sau pe altul sa rog sa-mi faca mie aceasta”. Simbol al acestui drac este salbaticiunea numita napârca, a carei fire se arata prietenoasa, însa al carei venin covârseste veninul celorlalte fiare, ba daca e primit fara masura, omoara si animalul însusi. Acestui drac i-a predat Pavel pe cel ce a facut nelegiuire în Corint. De aceea si scrie cu râvna Corintenilor, zicând: “Aratati-i dragoste, ca nu cumva sa fie înghitit unul ca acesta de o întristare mai mare”. Dar duhul acesta, care întristeaza pe oameni, stie sa se faca si pricinuitor de buna pocainta. De aceea si Ioan Botezatorul îi numea pe cei ce erau strapunsi de duhul acesta si alergau la Dumnezeu “pui de napârci”, zicând: “Cine v-a aratat voua sa fugiti de mânia ce va sa vie? Faceti deci roade vrednice de pocainta; si sa nu vi se para a grai întru voi: Parinte avem pe Avraam”. Caci oricine a urmat lui Avraam si a iesit din pamântul si din neamul sau, s-a facut mai tare decât dracul acesta. (Evagrie Ponticul)9

·         Ceilalti strecoara în minte gânduri, sau întelesuri, sau vederi prin schimbari în starea trupului. Iar Domnul lucreaza dimpotriva: coborându-se în mintea însasi, aseaza în ea cunostinta celor ce le vrea, si prin minte linisteste neînfrânarea trupului. (Evagrie Ponticul)9

·         Pazeste-te de cursele celor potrivnici. Caci se întâmpla ca, în vreme ce te rogi curat si netulburat, sa ti se înfatiseze deodata înainte vreun chip strain si ciudat, ca sa te duca la parerea ca Dumnezeu este acolo si sa te înduplece sa crezi ca dumnezeirea este câtimea ce ti s-a descoperit tie deodata. Dar dumnezeirea nu este câtime si nu are chip. (Evagrie Ponticul)9

·         Ia seama la gânduri când te rogi; daca au încetat cu usurinta, de unde vine aceasta? Ca sa nu cazi în vreo cursa si sa te predai înselat. (Evagrie Ponticul)9

·         Este o zdrobire de inima lina si folositoare, spre înmuierea ei; si este alta ascutita si vatamatoare, spre pedepsirea ei. (Marcu Ascetul)9

·         Definitia nadejdii: calatoria mintii spre cele nadajduite. (Diadoh al Foticeii)9

·         Parasirea povatuitoare aduce sufletului întristare multa; de asemenea o anumita smerenie si deznadejde masurata. Aceasta pentru ca partea lui iubitoare de slava si fricoasa sa ajunga, dupa cuviinta, la smerenie. Ea produce în inima îndata frica de Dumnezeu si lacrimi de marturisire, precum si multa dorinta de tacere. Dar parasirea în sens de lepadare lasa sufletul sa se umple de deznadejde, de necredinta, de fumul mândriei si de mânie. Deci având noi experienta ambelor parasiri suntem datori sa ne apropiem de Dumnezeu dupa cum o cere fiecare. În cazul celei dintâi suntem datori sa-l aducem multumire însotita de rugaciuni de iertare, ca unuia ce ne pedepseste neînfrânarea voii noastre cu certarea acestei parasiri, ca sa ne învete, asemenea unui Tata bun, deosebirea dintre virtute si pacat. În cazul celei din urma, trebuie sa-l aducem marturisirea neîncetata a pacatelor si lacrimi nelipsite si retragere si mai multa, ca doar vom putea astfel, prin sporirea ostenelilor, sa ni-L facem pe Dumnezeu milostiv, ca sa caute ca mai înainte la inimile noastre. Dar trebuie sa stim ca atunci când se da lupta între suflet si Satana, ciocnindu-se ca doua fiinte, datorita parasirii povatuitoare, harul se ascunde pe sine, precum am mai spus, ca sa arate vrajmasilor sufletului, ca biruinta este numai a lui. (Diadoh al Foticeii)9