ˇ Despre faptul ca nu trebuie sa ne ingrijim de imbracaminte si bucate, socot de prisos a mai scrie, insusi Mantuitorul oprind acest lucru in Evanghelii. ''Nu va ingrijiti, zice, in sufletul vostru ce veti manca, sau ce veti bea, sau cu ce va veti imbraca'', caci toate acestea le fac paganii si necredinciosii, care leapada purtarea de grija a Stapanului si tagaduiesc pe Facatorul. De crestinii este cu totul strain acest lucru, de indata ce cred ca si cele doua vrabii vandute cu un ban stau sub purtarea de grija a Sfintilor ingeri. Au insa dracii si obiceiul acesta: dupa gandurile necurate, aduc in suflet si pe acelea ale grijii, ca sa se departeze Iisus de la noi, umplut fiind locul cugetarii cu multime de ganduri, si sa nu mai poata rodi cuvantul, fiind coplesit de gandurile grijii. Lepadand dar asemenea ganduri, sa lasam toata grija noastra in seama Domnului, indestulandu-se cu cele de fata, cu imbracaminte si hrana saracacioasa, ca sa slabim in fiecare zi pe parintii slavei desarte. Iar daca cineva socoteste ca nu-i sta bine in haina saracacioasa, sa priveasca la Sfantul Pavel cum asteapta in frig si dezbracat, cununa dreptatii. Daca Apostolul a numit lumea aceasta stadion si teatru, oare cel ce s-a imbracat cu gandurile grijii, mai poate alerga spre rasplatirea chemarii de sus a lui Dumnezeu, sau mai poate sa lupte cu incepatoriile, cu domniile si cu stapanitorii intunericului veacului acestuia? Eu nu stiu daca-i va fi cu putinta; acest lucru l-am invatat de la insesi cazurile vazute. Caci se va impiedica in haina si se va rostogoli la pamant, ca si mintea de gandurile purtarii de grija, daca e adevarat cuvantul care zice ca mintea ramane statornic lipita de comoara sa, ca ''unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta''. (Evagrie Ponticul)6

ˇ Pregateste-te ca un luptator incercat. De vei vedea fara de veste vreo nalucire, nu te clinti. Chiar daca ai vedea sabie scoasa impotriva ta, sau lumina navalind spre vederea ta, nu te tulbura; sau de vei vedea vreo forma uracioasa si sangeroasa, sa nu-ti slabeasca sufletul. Ci stai drept, marturisind marturisirea cea buna si mai usor vei privi la vrajmasii tai. (Evagrie Ponticul)6

ˇ Despre frate duhovnicesc am cetit ca, rugandu-se el, a venit o naparca si s-a lipit de piciorul lui. Dar el nu a coborat mainile, mai-nainte de ce nu si-a implinit rugaciunea obisnuita. Si intru nimic nu s-a vatamat cel ce iubea pe Dumnezeu mai mult decat pe sine insusi. (Evagrie Ponticul)6

ˇ Incredinteaza lui Dumnezeu trebuinta trupului si vei intelege ca o poti incredinta si pe a duhului.(Evagrie Ponticul)6

ˇ Oare noi suntem cei ce avem sa ne ingrijim de cele ale vietii noastre? Oare nu Dumnezeu este Cel ce poarta grija de ea? Straduinta omeneasca, daca nu primeste ajutorul lui Dumnezeu, nu poate ajunge la tinta. Dar purtarea de grija a lui Dumnezeu daruieste bunuri desavarsite, chiar fara conlucrarea omeneasca. Ce le-a folosit straduinta proprie acelora catre care a zis Dumnezeu: ''Ati semanat mult si ati luat putin, si am suflat aceasta din mainile voastre?'' Si ce le-a lipsit din cele trebuincioase, celor ce au vietuit pentru virtute, fara sa se ingrijeasca de ele? N-a fost hranit Israel in pustie patruzeci de ani, nebucurandu-se de nici una din roadele pamantului? Au fost ei lipsiti de mancare? Nu le improspata marea necontenit o hrana neobisnuita, trimitandu-le prepelite si nu le trimetea cerul mana, printr-o ploaie neobisnuita si straina? Iar piatra lipsita de umezeala nu le dadea, cand era lovita, suvoi imbelsugat de apa? In sfarsit, vesmintele si incaltamintea nu le-au slujit tot timpul fara sa se invecheasca? Dar prin ce lucrare a pamantului si-a castigat Ilie hrana in vagauna? Nu-i aduceau lui corbii hrana? Iar venind in Sarepta, nu i-a dat vaduva, lipsita si de cele mai trebuincioase lucruri, paine, luand-o de la gura copiilor ei, ca sa se arate ca virtutea trebuie pusa mai presus si de fire? Toate acestea, desigur, sunt intamplari minunate, dar totusi au si o ratiune. Caci e cu putinta ca cineva sa traiasca si fara sa manance, atunci cand vrea Dumnezeu. Dar cum a ispravit Ilie calea de patruzeci de zile, in puterea unei singure mancari? Si cum a petrecut Moise optzeci de zile pe munte, vorbind cu Dumnezeu, fara sa guste mancare omeneasca? Caci pogorandu-se dupa patruzeci de zile si maniindu-se pentru turnarea vitelului, indata a sfaramat tablele si s-a suit pe munte, petrecand alte patruzeci de zile acolo, de unde primind al doilea rand de table s-a coborat la popor. Ce rationament omenesc ar putea explica multumitor aceasta minune?(Cum a putut natura trupului sa se cheltuiasca atata vreme, fara sa se intregeasca ceea ce se imprastie din puterea lui in fiecare zi? Aceasta nedumerire o dezleaga cuvantul lui Dumnezeu, care zice: ''Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu''. De ce, asadar, tragem la pamant vietuirea cea cereasca, afundand-o in mizeriile materiale? De ce ne ingramadim de jur imprejur gunoaie, noi ''cei ce ne hraneam odinioara cu mancari alese'', cum a zis Ieremia despre unii plangandu-i? Caci cand ne odihnim in cugetari stralucite si arzatoare, ne nutrim cu mancaruri alese. Iar cand parasim aceasta stare si suntem trasi in lucrurile pamantesti, ne adunam in jurul nostru gunoaie. De ce ne intoarcem nadejdea de la Dumnezeu si ne-o sprijinim pe carnea bratului, punand purtarea de grija a Stapanului pe seama mainilor noastre, lucru pe care Iov si l-a socotit ca pe cel mai eare pacat? Nu ne-am sfiit sa facem ca cel ce-si duce mana la gura ca sa si-o sarute. Caci multi au obiceiul sa-si sarute mainile, zicand ca de la ele le vine toata bunastarea. Pe acestia aratandu-i ''Legea'' printr-un simbol, zice: ''Cel ce umbla pe maini e necurat, si cel ce umbla pururea pe patru picioare e necurat''. Pe maini umbla cel ce se intemeiaza pe maini si toata nadejdea si-o are in ele. Iar pe patru picioare umbla cel ce se increde in lucrurile supuse simturilor si-si coboara mintea, partea conducatoare a fiintei sale, la indeletnicirea necontenita cu ele. In sfarsit cu multime de picioare umbla cel invaluit cu totul de cele trupesti. De aceea, inteleptul scriitor al ''Proverbelor'' vrea ca cel intelept sa nu aiba nici doua picioare, ci numai unul, si acesta rar sa se miste catre cele trupesti: ''Du-ti piciorul rar spre prietenul tau, ca nu cumva, saturandu-se de tine, sa te urasca''. Prin urmare daca unul tulbura rar pe Hristos pentru trebuintele trupului este prieten adevarat al Lui, cum zice Mantuitorul catre ucenicii Sai: ''Voi sunteti prietenii Mei''; dar daca va face aceasta mai des, va ajunge sa fie urat. (Nil Ascetul)6

ˇ Caci cu ce se alege viata noastra din toata osteneala desarta in jurul acestora? Nu toata zdroaba omului merge in gura lui? - cum zice Eclesiastul. Dar hrana si vesmintele sunt destul pentru sustinerea pacatosului acestuia de trup. De ce, asa dar, lucram la nesfarsit si alergam dupa vant, cum zice Solomon, impiedicand, din pricina sarguintei pentru cele materiale, sufletul sa se bucure de bunurile dumnezeiesti si incalzind trupul mai mult decat se cade? Il hranim ca sa ne facem un dusman vecin cu noi, ca sa nu fie in lupta lui cu sufletul numai egal, ci, din, pricina marii lui puteri, sa fie mai tare if razboiul lui impotriva sufletului, neingaduind ca aceasta sa fie cinstit si incununat. Caci in ce costa trebuinta trupului, pe care luand-o ca motiv mincinos, intindem pofta pana la greutati nebunesti? Ea consta, desigur, in paine si apa, dar nu ne dau izvoarele apa din belsug? Iar painea nu e atat de usor de castigat de cei ce au maini? Si ne-o putem agonisi prin astfel de lucrari, prin care trebuinta trupului se impaca fara ca sa fim imprastiati, decat foarte putin, sau deloc. Dar ne da oare mai multa grija imbracamintea? Nici aceasta, daca nu avem in vedere moliciunea venita din obisnuinta, ci numai trebuinta. Ce haine din panza de paianjen, ce vizon, sau porfira, sau matase a purtat primul om? Nu i-a intocmit Facatorul o haina din piei si nu i-a poruncit sa se hraneasca cu ierburi? Punand aceste hotare trebuintei trupului, a oprit si osandit de departe uraciunea vietuirii de acum a omului. Nu mai spun ca si acum va hrani pe cei ce bine vietuiesc, Cel ce hraneste pasarile cerului si le imbraca, Cel ce impodobeste crinii campului cu atata frumusete, fiindca nu e cu putinta sa-i convingem pe cei ce s-au departat asa de mult de la aceasta credinta. Caci cine nu va da cu bucurie cele de trebuinta aceluia care vietuieste intru virtute? Unde este, asadar, si la ce foloseste sarguinta noastra, daca Dumnezeu tine carma lucrurilor si toate le poarta si le duce precum vrea? Dar la neputinte, se va zice, trupul are lixsa de mangaieri, si cu cat e mai bine sa murim, decat sa facem ceva din cele ce nu se potrivesc cu fagaduinta? Desigur ca daca Dumnezeu vrea ca noi sa mai traim, sau va pune in trupul nostru o putere care sa tina cumpana slabiciunii, incat sa putem purta si durerea venita din neputinta si sa primim inca si cununi pentru barbatie; sau va gasi mijloace pentru hranirea celui ostenit. In orice caz nu-i va lipsi priceperea de-a ne mantui Celui ce este izvorul mantuirii si al intelepciunii. Bine este, asadar, iubitilor, sa ne ridicam iarasi la vechea fericire si sa ne insusim din nou vietuirea celor vechi. Caci cred ca este lucru usor pentru cei ce vreau, si chiar daca ar fi vreo osteneala, nu e fara rod, avand destula mangaiere in slava inaintasilor si in indreptarea celor ce le vor urma pilda. Pentru ca nu mic va fi castigul celor care au inceput aceasta vietuire, daca vor lasa celor ce dupa ei chipul unei vietuiri desavarsite, care va fi inaltarea lor. (Nil Ascetul)6

ˇ De aceea sfintii au fugit din cetati si au ocolit impreuna vietuire cu cei multi, cunoscand ca impreuna petrecere cu oamenii stricati aduce mai multa paguba decat ciuma. De aceea, neluand nimic, au parasit avutiile desarte, fugind de imprastierea adusa de ele. De aceea Ilie, parasind Iudeea, locuia in muntele pustiu al Carmelului, care era plin de fiare, neavand pentru astampararea foamei nimic afara de copaci, caci se multumea cu ghindele copacilor, implinindu-si trebuinta cu acestea. Elisei de asemenea ducea aceiasi vietuire, primind de la invatatorul sau, pe langa alte virtuti, si pe aceea de a petrece prin pustiuri. Iar Ioan, locuind in pustia Iordanului, manca agurida si miere salbatica, aratand celor multi ca nu e greu sa implineasca trebuinta trupului si osandindu-i pentru desfatarile incarcate. Poate si Moise, poruncind israelitenilor ca sa adune mana de la zi la zi, a pus aceasta lege in chip general, randuind ca omul sa ingrijeasca de viata numai pentru ziua de azi si sa nu se asigure de mai inainte. El a socotit ca asa se cuvine fiintei rationale sa faca: sa se multumeasca cu cele ce se nimeresc, caci ingrijitorul celorlalte este Hristos; sa nu aiba grija de cele dinainte, ca sa para ca nu crede in harul lui Dumnezeu, care nu ar revarsa totdeauna darurile Sale necontenite. (Nil Ascetul)6

ˇ Credinta neclintita este turn intarit. Iar Hristos se face toate celui ce crede.(Marcu Ascetul)6

ˇ Un om voind sa faca rau, s-a rugat, dupa obicei, mai intai in cuget, si prin purtarea de grija a lui Dumnezeu fiind impiedicat, mai pe urma mult i-a multumit. (Marcu Ascetul)6

ˇ David vrand sa ucida pe Nabal din Carmel, dupa ce a luat instiintare despre dumnezeiasca rasplatire, taindu-si gandul acesta, mult a multumit. Stim iarasi ce a facut cand a uitat de Dumnezeu, neoprindu-se pana ce Natan proorocul nu i-a adus aminte de Dumnezeu. (Marcu Ascetul)6

ˇ Scriptura numeste credinta ''temelie a celor nadajduite''; iar pe cei ce nu cunosc salasluirea lui Hristos, i-a numit neincercati. (Marcu Ascetul) 6

ˇ Legea libertatii invata tot adevarul. Multi o stiu aceasta prin cunostinta; insa putini o inteleg, pentru ca intelegerea e totdeauna in proportie cu implinirea poruncilor ei. (Marcu Ascetul)6

ˇ Legea slobozeniei se cunoaste prin cunostinta adevarata; se intelege prin lucrarea poruncilor; si se implineste desavarsit prin mila lui Hristos. (Marcu Ascetul)6

ˇ Cand ne vom sili sa implinim in cunostinta toate poruncile lui Dumnezeu, vom intelege ca legea Domnului este fara prihana; ca se cultiva prin faptele noastre cele bune, dar fara mila lui Dumnezeu nu este cu putinta sa se desavarseasca intre oameni. (Marcu Ascetul)6

ˇ Cel ce crede in rasplata lui Hristos pe masura credintii sale rabda bucuros toata nedreptatea. (Marcu Ascetul)6

ˇ Nu respinge invatatura, chiar daca esti foarte cuminte. Caci iconomia lui Dumnezeu e mai folositoare ca intelepciunea noastra. (Marcu Ascetul)6

ˇ Celui ce flamanzeste pentru Hristos harul i se face hrana; celui ce inseteaza bautura preadulce; celui ce tremura de frig haina; celui ostenit odihna; celui ce se roaga deplina incredintare; celui ce plange mangaiere. (Marcu Ascetul)6

ˇ Cand Dumnezeu binevoieste sa se faca un lucru, toata zidirea ajuta sa se implineasca. Dar cand El nu binevoieste, se impotriveste si zidirea. (Marcu Ascetul)6

ˇ Definitia credintei: cugetare nepatimasa despre Dumnezeu.(Diadoh al Foticeii)6

ˇ Nimic nu te impiedica sa chemi doctorul la vreme de boala. Caci trebuia ca experienta omeneasca sa dea odata nastere acestui mestesug. De aceea au si existat leacurile, mai inainte de a fi aflat. Dar nu trebuie sa ne punem nadejdea vindecarii in ei, ci in Iisus Hristos, Mantuitorul si Doctorul nostru cel adevarat. Iar aceasta o spun celor ce urmaresc tinta infranarii in chinovii si in cetati, pentru faptul ca nu pot sa aiba neincetat credinta lucratoare prin dragoste, datorita imprejurarilor ce li se intampla; dar si pentru ca sa nu cada in slava desarta si in ispita diavolului, din care pricini unii dintre ei se lauda adeseori ca nu au trebuinta de doctori. Daca insa cineva isi duce viata retrasa in locuri mai pustii, numai intre doi sau trei frati de acelasi fel, sa se lase pe sine cu credinta numai in grija Domnului, care ne tamaduieste toata boala si toata neputinta, in orice patimire ar cadea. Caci dupa Domnul, ii ajunge pustia ca sa-l mangaie in boala lui. Fiindca unul ca acesta nu e lipsit niciodata de lucrarea credintei, nici nu are prilej sa se faleasca cu virtutea rabdarii, ci se foloseste de pustie ca de o buna acoperitoare. De aceea ''salasluieste Domnul in casa pe cei ce vietuiesc in singuratate''. (Diadoh al Foticeii)6