Index > Scriitori filocalici

 
   Akedia 
   Ascultarea 
   Credinta 
   Cunoastere - Ignoranta 
   Curaj - Frica 
   Curvia - Curatia 
   Deznadejde 
   Discernamant - Trezvia 
   Dragoste - Bunatate - Mila 
   Frica de Dumnezeu - Evlavia 
   Iadul 
   Imbuibarea - Infranarea 
   Imparatia Cerurilor 
   Infricosata Judecata 
   Mania - Blandetea 
   Meditatia 
   Moartea 
   Naluciri 
   Osteneala - Lenevia 
   Parintele spiritual 
   Patimi - Ispite 
   Paza Simturilor 
   Pilde 
   Plansul 
   Pocainta 
   Rabdare - Suferinta 
   Rasul 
   Retragerea 
   Rugaciune 
   Saracia - Avaritia 
   Slava desarta 
   Smerenia - Mandria 
   Spovedania 
   Suferinta - Rabdare 
   Trandavia - Osteneala 
   Trezvia - Imprastierea 
   Vorba desarta - Tacerea 

 

versiune cu diacritice - aici

Blândete – mânia, tinerea de minte a raului (ranchiuna), ura

·         În cuvântari orice asprime sa lipseasca. Pentru ca sfiala si neprihanirea stiu sa înfrumuseteze pe oamenii cu judecata mai mult decât pe fecioare, caci mintea iubitoare de Dumnezeu este o lumina care învaluie sufletul, cum învaluie soarele trupul. (Antonie cel Mare)3

·         Nu trebuie sa ne mâniem pe cei ce pacatuiesc, chiar de-ar fi facut crime vrednice de osânda. Ci pentru dreptatea însasi, pe cei ce gresesc sa-i întoarcem si sa-i certam daca se nimereste, fie prin ei însisi, fie prin altii. Dar sa ne mâniem sau sa ne înfuriem nu se cade, pentru ca mânia lucreaza dusa de patima si nu de dreptate si de judecata. De aceea nu primi sa te sfatuiasca nici oamenii prea milosi, caci pentru binele însusi si pentru dreptate trebuie sa certi pe cei rai, însa nu pentru patima mâniei. (Antonie cel Mare)3

·         Scopul dracilor e ajutat mult de mânia noastra, când se misca împotriva firii, facându-se al lor. De aceea toti zoresc sa o întarâte zi si noapte. Când o vad însa legata de blândete, atunci cauta pricini îndreptatite ca sa o dezlege îndata, ca facându-se foarte aprinsa, sa o foloseasca pentru gândurile lor furioase. De aceea nu trebuie sa o întarâtam nici pentru lucruri drepte, nici pentru nedrepte, ca sa nu dam chiar noi sabie primejdioasa în mâna vrajmasului, ceea ce stiu ca fac multi si .mai mult decât trebuie, aprinzându-se pentru motive neînsemnate. Caci spune-mi de ce te prinzi grabit la harta daca dispretuiesti bucatele, banii si slava? De ce hranesti câinele când te lauzi ca nu ai nimica? Iar daca acesta latra si se ia dupa oameni, trebuie ca ai niscai lucruri si vrei sa le pazesti. Dar eu despre unul ca acesta cred ca e departe de rugaciunea curata, stiind ca mânia este ciuma pentru o astfel de rugaciune. Si ma mir ca unul ca aceasta si pe Sfinti i-a uitat: pe David, care striga: “Opreste mânia si paraseste turbarea”; pe Ecclesiastul care porunceste: “Alunga mânia de la inima ta si scoate viclesugul din trupul tau»; pe Apostolul care rânduieste: “ Sa ridicam în toata vremea si în tot locul mâini cuvioase spre Domnul, fara mânie si gânduri”. De ce oare nu învatam si noi de la obiceiul tainic si vechi al oamenilor, care alunga câinii din casa în vremea rugaciunii? Obiceiul acesta ne da sa întelegem ca mânia nu trebuie sa fie cu cei ce se roaga. “ Mânia este vinul serpilor”. De aceea nazireii se înfrâneaza de la vin. (Evagrie Ponticul)3

·         Cine si-a stapânit mânia a supus pe draci; iar cine s-a robit de dânsa nu se mai tine de viata monahala si e strain de caile Mântuitorului, daca se zice ca însusi Domnul învata pe cei blânzi caile Sale. De aceea cu anevoie poate fi vânata mintea monahului, care alearga pe câmpia blândetii. Caci de nici o alta virtute nu se tem dracii ca de blândete. Aceasta a dobândit-o acel mare Moise, care a fost numit «blând, mai mult decât toti oamenii”. Iar proorocul David a aratat-o ca este vrednica sa fie pomenita de Dumnezeu, zicând: “Adu-ti aminte, Doamne, de David si de toata blândetea lui”. Însusi Mântuitorul nostru ne-a poruncit sa ne facem urmatori ai blândetii Lui, zicând: “Învatati de la Mine ca sunt blând si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre”. Iar daca cineva s-ar înfrâna de la mâncari si bauturi, dar prin gândurile rele ar întarâta mânia, acela se aseamana cu o corabie ce calatoreste pe mare, având pe dracul cârmaci. De aceea trebuie sa fim cu luare aminte din toata puterea la câinele nostru, învatându-l sa rupa numai lupii si sa nu manânce oile, aratând toata blândetea fata de toti oamenii. (Evagrie Ponticul)3

·         A descrie toate lucrarile cele rele ale dracilor mi-e cu neputinta, iar a însira cu de-amanutul mestesugirile lor mi-e rusine, sfiindu-ma de cititorii mai simpli. Totusi asculta unele viclenii ale duhului curviei. Când cineva a dobândit nepatimirea partii poftitoare si gândurile de rusine s-au racit, atunci arata barbati si femei jucând împreuna si-l face pe pustnic sa priveasca lucruri si forme de rusine. Ispita aceasta însa nu e printre cele ce tin multa vreme, deoarece rugaciunea neîncetata si mâncarea foarte împutinata, privegherea si îndeletnicirea cu contemplatiile duhovnicesti o alunga ca pe un nor fara ploiie. Uneori se atinge însa si de trupuri, stârnind într-însele fierbinteala dobitoceasca. Si alte nenumarate mestesugiri unelteste vicleanul acesta, pe care nu e nevoie sa le mai raspândim si sa le mai încredintam scrisului. Fata de astfel de gânduri foloseste si aprinderea mâniei, pornita împotriva dracului. De aceasta mânie se teme el mai mult, când se aprinde împotriva acestor gânduri si îi strica planurile despre ea e vorba când se zice: “Mâniati-va si nu pacatuiti”. Ea da sufletului în ispite o folositoare doctorie. Dar uneori si mânia aceasta e imitata de dracul mâniei. Aceasta plasmuieste chipurile parintilor, sau ale unor prieteni si rudenii, ocarâti de oameni nevrednici si prin aceasta misca mânia pustnicului si-l îndeamna sa zica sau sa faca vreun rau celor ce i s-au aratat în minte. La acestea trebuie sa fie monahul cu luare aminte si îndata sa-si smulga mintea de la astfel de chipuri, ca nu cumva, zabovind pe lânga ele, sa se pomeneasca în vremea rugaciunii taciune ce se mistuie de foc. În ispite de acestea cad mai ales cei iuti la mânie si cei ce usor se prind la harta, care sunt departe de rugaciunea cea curata si de cunostinta Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (Evagrie Ponticul)3

·         Dracii nu cunosc inimile noastre, cum socot unii dintre oameni. Caci singurul cunoscator al inimii este Cel ce stie mintea oamenilor si a zidit inimile lor pe fiecare deosebit. Dar ei cunosc multe din miscarile inimii, pe baza cuvântului rostit si a miscarilor vazute ale trupului. Vrând eu sa le arat acestea lamurit, m-a oprit Sfântul Preot, spunând ca e nevrednic lucru sa se raspândeasca acestea si sa le aduc la urechile celor întinati. Caci, zice, si cel ce ajuta pe uneltitor este vinovat dupa lege. Dar ca din astfel de simboluri cunosc cele ascunse în inima noastra, si din acestea iau prilejuri împotriva noastra, am aratat-o adeseori, respingând pe unii care graiau cele ce nu trebuie, nepurtându-ne cu dragoste fata de ei. De aceea am si cazut în puterea dracului tinerii de minte a raului si îndata am primit gânduri rele împotriva lor, pe care le cunoscusem mai înainte ca au venit asupra noastra. Pentru aceea pe drept ne mustra Duhul Sfânt: “Sezând ai vorbit împotriva fratelui, si împotriva fiului maicii tale ai adus sminteala”; si ai deschis usa gândurilor care tin minte raul si ti-ai tulburat mintea în vremea rugaciunii, nalucindu-ti pururea fata vrajmasului tau si având-o pe ea drept Dumnezeu. Caci ceea ce vede mintea rugându-se aceea e si potrivit de a spune ca îi este Dumnezeu. Deci sa fugim, iubitilor, de boala defaimarii, neamintindu-ne de nimeni cu gând rau; si sa nu ne întunecam privirea la amintirea aproapelui, caci toate înfatisarile pe care le luam le iscodesc dracii si nimic nu lasa necercetat din ale noastre, nici culcarea, nici sederea, nici starea în picioare, nici cuvântul, nici mersul, nici privirea. Toate le iscodesc, toate le misca, toata ziua uneltesc viclesuguri împotriva noastra, ca sa însele ćn vremea rugaciunii mintea smerita si sa stinga lumina ei fericita. Vezi ce zice si Sfântul Pavel catre Tit: “Dovedeste în învatatura cuvânt sanatos, nestricat si fara vina, pentru ca împotrivitorul sa se rusineze, neavând de zis nimic rau despre noi”. Iar(fericitul David se roaga zicând: “Mântuieste-ma pe mine de clevetirea oamenilor”, numind si pe draci “oameni” pentru firea lor rationala. Dar si Mântuitorul în Evanghelii a numit pe cel ce seamana în noi neghina pacatului “om vrajmas”. Fie ca sa ne izbavim de el, cu harul lui Hristos si al Dumnezeului nostru, Caruia I se cuvine cinstea si slava în vecii vecilor. Amin. (Evagrie Ponticul)3

·         Când te va întâmpina o ispita, sau te va atâta o împotrivire, ca sa-ti misti mânia spre cel ce-ti sta împotriva, sau sa spui vreo vorba goala, adu-ti aminte de rugaciune si de porunca dumnezeiasca cu privire la ea, si îndata se va linisti miscarea fara rânduiala din tine. (Evagrie Ponticul)3

·         Toate câte le vei face pentru a te razbuna pe fratele care te-a nedreptatit îti vor fi spre sminteala în vremea rugaciunii. (Evagrie Ponticul)3

·         Rugându-te tu cum trebuie, ti se vor întâmpla astfel de lucruri încât sa ti se para ca ai dreptate sa te folosesti de mânie. Dar nu este nici o mânie dreapta împotriva aproapelui. Caci de vei cauta vei afla ca este cu putinta sa rânduiesti lucrul bine si fara mânie. Deci foloseste-te de tot mestesugul ca sa nu izbucnesti în mânie. (Evagrie Ponticul)3

·         Cel ce datoreaza zece mii de talanti sa te învete pe tine, ca de nu vei ierta celui ce-ti este dator, nu vei dobândi nici tu iertare. “Caci l-a predat pe el, zice, chinuitorilor”. (Evagrie Ponticul)3

·         Sa nu încerci a dezlega prin gâlceava un lucru încurcat, ci prin cele aratate de legea duhului, adica prin rabdare, rugaciune si nadejdea  care numai la un lucru se gândeste. (Marcu Ascetul)3

·         Nu voi sa auzi de nenorocirea dusmanilor; caci cei ce asculta cu placere asemenea cuvinte manânca roadele planuirii lor. (Marcu Ascetul)3

·         Iacob a facut lui Iosif haina pestrita. Iar Domnul daruieste celui blând cunostinta adevarului, precum s-a scris: „Domnul va învata pe cei blânzi caile Sale” (Marcu Ascetul)3

·         Cel care, dispretuit fiind de cineva, nu se gâlceveste cu cel ce-l dispretuieste, nici cu cuvântul, nici cu gândul, a dobândit cunostinta adevarata si arata credinta tare Stapânului. Deci nici cel ce nedreptateste nu ajunge la vreun prisos, nici cel nedreptatit nu e lipsit de ceva, omul trece ca o umbra, si deci în desert se tulbura. (Marcu Ascetul)3

·         Prin urmare, de vei pastra în inima ta fara uitare, cu dragoste si cu simtire, aceste amintiri, nu te va stapâni patima amaraciunii, a mâniei si a supararii. Caci temeliile patimii mândriei, fiind sapate prin smerenia lui Hristos, la care te vei gândi, se va surpa usor si de la sine toata cladirea faradelegii, adica a mâniei si a supararii. Caci ce inima aspra si împietrita nu se va frânge de va avea necontenit în minte marea smerenie a dumnezeirii Unuia nascut pentru noi si amintirea tuturor patimilor mai înainte spuse? Cine nu se va face de bunavoie pamânt, cenusa si pulbere de calcat de catre toti oamenii? Iar daca se va smeri si se va frânge sufletul astfel, privind la smerenia Domnului, ce mânie va mai putea sa stapâneasca asupra lui? Dar tot asa de vadit e ca uitarea acestor gânduri folositoare si de viata facatoare, si sora ei lenea, si ajutatoarea si tovarasa lor nestiinta, care sunt patimile cele mai adânci si mai launtrice, mai greu de surprins si de îndreptat, care acopera si întuneca sufletul cu multa grija, fac sa se încuibeze si sa lucreze în el si celelalte patimi, întrucât sadesc nepasarea si alunga frica de pacate, caci odata ce sufletul e acoperit de uitarea atotpacatoasa, de lenea stricacioasa si de nestiinta, maica si doica tuturor relelor, nenorocita de minte se lipeste cu usurinta de tot ce se vede, se cugeta sau ce aude. De pilda de va vedea frumusete de femeie, îndata se va rani de pofta trupeasca. Si asa succedându-se amintirile lucrurilor privite cu patima si cu placere, zugravesc din nou înauntrul sufletului icoanele lor, prin întiparirea întelesurilor si a gândului pacatos. Iar urmarea este ca întineaza mintea patimasa si nenorocita prin lucrarea duhurilor rele. (Marcu Ascetul)3

·         Pe cel ce nu asculta de un cuvânt nu-l sili cu cearta; ci câstigul pe care el l-a lepadat, aduna-ti-l tie. Caci hotarârea de a nu pune raul la inima îti va folosi mai mult decât îndreptarea lui. (Marcu Ascetul)3

·         Mânia obisnuieste mai mult decât celelalte patimi sa tulbure si sa zapaceasca sufletul. Dar uneori îi si foloseste cât se poate de mult. Caci când ne folosim de ea fara tulburare împotriva celor necuviosi, sau într-un fel sau altul neînfrânati, ca, sau sa se mântuiasca, sau sa se rusineze, prilejuim sufletului un spor de blândete: fiindca lucram potrivit cu scopul dreptatii si al bunatatii lui Dumnezeu. Pe lânga aceasta, adeseori, mâniindu-ne tare împotriva pacatului, dam sufletului vigoare, scapându-l de moleseala. De asemenea nu încape nici o îndoiala ca, mâniindu-ne împotriva duhului stricaciunii, când suntem în mare întristare si descurajare, ne aflam cu cugetul mai presus de lauda cea spre moarte. Ca sa ne învete aceasta, Domnul s-a mâniat si s-a tulburat de doua ori împotriva duhului iadului, desi facea toate câte voia cu o vointa netulburata. Asa a întors sufletul lui Lazar în trup. Încât mie îmi pare ca mânia neprihanita a fost daruita firii noastre de Dumnezeu, care ne-a zidit, mai degraba ca o arma a dreptatii. Daca s-ar fi folosit Eva de ea împotriva sarpelui, nu ar fi fost robita de placerea acea patimasa. Astfel mie mi se pare ca cel ce se foloseste cu neprihanire de mânie, din râvna cuviosiei, se va afla mai cercat în cumpana rasplatirilor, decât cel ce nu se misca nicidecum la mânie, pentru greutatea de a se misca a mintii. Fiindca cel din urma se dovedeste a nu-si fi deprins vizitiul sa stapâneasca frânele simturilor omenesti. Iar celalalt lupta strunind caii virtutii si e purtat în mijlocul bataliilor cu dracii, conducând neîntrerupt cu frica lui Dumnezeu carul cel cu patru cai ai înfrânarii. Pe acesta îl aflam numit în Scriptura, la înaltarea dumnezeiscului Ilie, „carul lui Israel”, pentru motivul ca Dumnezeu a vorbit întâia oara Iudeilor despre cele patru virtuti în chip deosebit. Iar cel ce s-a hranit asa de mult cu neprihanirea a fost înaltat la cer pe un car cu foc, pentru ca s-a folosit, socotesc, de(virtutile sale ca de niste cai, vietuind întru Duhul care l-a rapit pe el într-un vârtej de foc. (Diadoh al Foticeii)3

·         Este în firea mintii mânia împotriva patimilor. Caci daca nu se mânie omul împotriva tuturor celor semanate de vrajmasul într-însul, nu va vedea nici curatie întru sine. Când a aflat Iov lucrul acesta, a blestemat pe vrajmasii sai zicând: „Necinstitilor si defaimatilor, lipsiti de tot binele, nu v-am socotit vrednici nici de câinii turmelor mele!” Iar cel ce vrea sa ajunga la mânia cea fireasca taie toate voile sale, pâna când întareste în sine voia cea dupa fire a mintii.(Isaia Pustnicul)3