Index > Scriitori filocalici

 
   Akedia 
   Ascultarea 
   Credinta 
   Cunoastere - Ignoranta 
   Curaj - Frica 
   Curvia - Curatia 
   Deznadejde 
   Discernamant - Trezvia 
   Dragoste - Bunatate - Mila 
   Frica de Dumnezeu - Evlavia 
   Iadul 
   Imbuibarea - Infranarea 
   Imparatia Cerurilor 
   Infricosata Judecata 
   Mania - Blandetea 
   Meditatia 
   Moartea 
   Naluciri 
   Osteneala - Lenevia 
   Parintele spiritual 
   Patimi - Ispite 
   Paza Simturilor 
   Pilde 
   Plansul 
   Pocainta 
   Rabdare - Suferinta 
   Rasul 
   Retragerea 
   Rugaciune 
   Saracia - Avaritia 
   Slava desarta 
   Smerenia - Mandria 
   Spovedania 
   Suferinta - Rabdare 
   Trandavia - Osteneala 
   Trezvia - Imprastierea 
   Vorba desarta - Tacerea 

 

versiune cu diacritice - aici

Akedia, nestatornicie, dezordine

·         Dar ce sa zicem despre dracul care face sufletul nesimtit? Caci ma tem a si scrie despre el. Când navaleste acela, iese sufletul din starea sa fireasca si leapada cuviinta si frica Domnului, iar pacatul nu-l mai socoteste pacat, faradelegea n-o mai socoteste faradelege si la osânda si la munca vesnica se gândeste ca la niste vorbe goale. De cutremurul purtator de foc el râde. Pe Dumnezeu, e drept, îl marturiseste, însa poruncile Lui nu le cinsteste. De-i bati în piept când se misca spre pacat, nu simte: de-i vorbesti din Scripturi, e cu totul împietrit si nu asculta. Îi amintesti de ocara oamenilor si nu o ia în seama. De oameni nu mai are rusine, ca porcul care a închis ochii si a spart gardul. Pe dracul acesta îl aduc gândurile învechite ale slavei desarte. “Si daca nu s-ar scurta zilele acelea, nimeni nu s-ar mai mântui”. De fapt dracul acesta este dintre cei ce ataca rar pe frati. Iar pricina este învederata. Caci nenorocirile altora, bolile celor dosaditi, închisorile celor nefericiti si moartea naprasnica a unora, pun pe fuga acest drac, întrucât sufletul e strapuns putin câte putin si e trezit la mila, fiind dezlegat de împietrirea venita de la demon. Desigur noi nu le avem pe acestea aproape de noi, data fiind si raritatea celor cuprinsi de neputinte printre noi. De aceea Domnul alungând acest drac, porunceste în Evanghelii sa mergem la cei bolnavi si sa cercetam pe cei din închisori, zicând: “Bolnav am fost si n-ati venit la Mine”. În orice caz sa se stie: daca cineva dintre monahi, fiind atacat de dracul acesta, n-a primit gând de curvie, sau nu si-a parasit chilia din nepasare, unul ca acesta a primit din cer rabdarea si neprihanirea si fericit este pentru o nepatimire ca aceasta. Iar câti s-au fagaduit sa cinsteasca pe Dumnezeu locuind laolalta cu lumea sa se pazeasca de acest drac. Caci a zice sau a scrie mai multe despre el, ma rusinez si de oameni. (Evagrie Ponticul)1

·         Când sufletul nostru începe sa nu mai pofteasca lucrurile frumoase ale pamântului, se furiseaza de cele mai multe ori în el un gând de trândavie, care nu-i îngaduie sa stea cu placere nici în slujba cuvântului si nu-i lasa nici dorinta hotarâta dupa bunurile viitoare; ba îi înfatiseaza si viata aceasta trecatoare ca neavând nici un rost si fiind cu totul incapabila de vreo fapta vrednica de-a fi numita virtute; si însasi cunostinta o dispretuieste, ca pe una ce a fost data si altor multi oameni, sau ca pe una ce nu ne fagaduieste nimic desavârsit. De aceasta patima molesitoare si aducatoare de toropeala vom scapa de ne vom tine cu tarie cugetul nostru între hotare foarte înguste, cautând numai la pomenirea lui Dumnezeu. Caci numai întorcându-se astfel mintea la caldura ei, va putea sa se izbaveasca fara durere de acea împrastiere nesocotita. (Diadoh al Foticeii)1