Index > Scriitori filocalici

 
   Akedia 
   Ascultarea 
   Credinta 
   Cunoastere - Ignoranta 
   Curaj - Frica 
   Curvia - Curatia 
   Deznadejde 
   Discernamant - Trezvia 
   Dragoste - Bunatate - Mila 
   Frica de Dumnezeu - Evlavia 
   Iadul 
   Imbuibarea - Infranarea 
   Imparatia Cerurilor 
   Infricosata Judecata 
   Mania - Blandetea 
   Meditatia 
   Moartea 
   Naluciri 
   Osteneala - Lenevia 
   Parintele spiritual 
   Patimi - Ispite 
   Paza Simturilor 
   Pilde 
   Plansul 
   Pocainta 
   Rabdare - Suferinta 
   Rasul 
   Retragerea 
   Rugaciune 
   Saracia - Avaritia 
   Slava desarta 
   Smerenia - Mandria 
   Spovedania 
   Suferinta - Rabdare 
   Trandavia - Osteneala 
   Trezvia - Imprastierea 
   Vorba desarta - Tacerea 

 

versiune cu diacritice - aici

Vorba desarta – tacerea

·        Ia aminte la tine cu amanuntime si sileste-te sa te deprinzi cu tacerea ca sa-ti dea Dumnezeu puterea sa lupti si sa te deprinzi cu ea. De ti se iveste trebuinta sa graiesti, sa faci întâi proba în tine însuti ca este o trebuinta binecuvântata si voita de Dumnezeu, ca mai degraba decât sa taci; deschide gura cu frica de Dumnezeu si cu cutremur având fata în jos, cuvântul cinstitor si supus. Astfel, de te întâlnesti cu cineva, sa vorbesti putin, din motive de iubire si sa taci repede, iar de esti întrebat despre ceva, asculta apoi spune cât e nevoie si nu grai nimic mai mult. (Foarte mult recomanda avva Isaia tacerea deoarece aceasta înseamna reflexie la tainele lui Dumnezeu si la taina propriei persoane. Persoana umana se comunica si prin vorbire, dar si prin tacere. Prin amândoua traieste si face sa fie traita lumina si taina ei. Ajunge sa o vad reflectând ca sa-mi dau seama nu numai de taina ei, ci si în lumina ei si a lui Dumnezeu. Cine vorbeste tot timpul neîntrerupînd vorbirea de reflexie, cade într-o vorbarie superficiala facând niste conexiuni întâmplatoare – care gând îi vine primul, acela îl spune. În tacere se arata simtirea prezentei lui Dumnezeu ca lumina si taina inepuizabila. Unde nu e Dumnezeu nu e nici taina, nici lumina inepuizabila. Se are impresia ca totul se poate întelege, ca totul se poate margini la mintea proprae.) (Filocalia XII)