Index > Scriitori filocalici

 
   Akedia 
   Ascultarea 
   Credinta 
   Cunoastere - Ignoranta 
   Curaj - Frica 
   Curvia - Curatia 
   Deznadejde 
   Discernamant - Trezvia 
   Dragoste - Bunatate - Mila 
   Frica de Dumnezeu - Evlavia 
   Iadul 
   Imbuibarea - Infranarea 
   Imparatia Cerurilor 
   Infricosata Judecata 
   Mania - Blandetea 
   Meditatia 
   Moartea 
   Naluciri 
   Osteneala - Lenevia 
   Parintele spiritual 
   Patimi - Ispite 
   Paza Simturilor 
   Pilde 
   Plansul 
   Pocainta 
   Rabdare - Suferinta 
   Rasul 
   Retragerea 
   Rugaciune 
   Saracia - Avaritia 
   Slava desarta 
   Smerenia - Mandria 
   Spovedania 
   Suferinta - Rabdare 
   Trandavia - Osteneala 
   Trezvia - Imprastierea 
   Vorba desarta - Tacerea 

 

versiune cu diacritice - aici

Smerenia – māndria

·        Zis-a avva Isaia: de nu se va face omul pilda īntru toate, nu poate locui īmpreuna cu aproapele. (Filocalia XII)

·        Zis-a avva Isaia: “Nimic nu-i umileste mai mult pe demoni, nu īntareste sufletul si nu lumineaza mintea ca marturisirea celor cugetate Parintilor duhovnicesti; si nimic nu-i bucura pe demoni, nu īntuneca mintea, nu īmpietreste inima si nu īnnoroiaza constiinta ca ascunderea gāndurilor. Cānd vrea monahul sa-si faca cunoscute relele sale si sa-si descopere gāndurile urāte īl tulbura demonii si īncep sa semene īn inima lui rusine zicāndu-i: Acest batrān se tine duhovnicesc si sfānt; curat si fara pata, iar tu vrei sa-ti aduci osānda si sa te faci dispretuit de ceilalti si sa produci sminteala? Nu te gāndesti ca-l vei face sa te stapāneasca si sa rāda de tine caci nu va pazi taina? Apoi, pāna acum ceilalti te cinstesc īnca si īn vreme ce te socotesc toti īntelept si istet īn stare sa deosebesti lucrurile, vrei sa ajungi dispretuit si de rāsul tuturor? Mai rabda deci īnainte de ati marturisi gāndurile acestuia caci ce vatamare īti va urma? Este cineva care sa nu treaca prin acestea? Ce altii nu se tem de Dumnezeu?” acestea soptesc demonii catre bietul monah caci stiu ca sufletul nicidecum nu propaseste decāt prin descoperirea gāndurilor si monahul nu cade decāt daca-si ascunde gāndurile. (Omul are nevoie sa-si dezvaluie gāndurile rele, egoiste ca sa poata scapa de ele. Are nevoie de ajutorul altuia – īnsasi comunicarea este un act de smerenie si al iesirii din īncrederea māndra de sine.) (Filocalia XII)

·        Trebuie sa tinem pe cāt putem ascunse ostenelile noastre pentru cel bune ca sa nu cadem īn patima slavei desarte. Mai ales prin limba suntem ispititi sa facem cunoscute ostenelile noastre, dar aceasta e una cu a le preda vrajmasilor ca sa le foloseasca īmpotriva noastra, sau ca sa faca pe unii si altii sa ne laude si astfel sa produca-n noi māndria. Dar vrajmasii se folosesc de ele si pentru a ni le īntoarce asociate cu ispita māndriei. (Fil. XII)

·        Cel ce-si face numai voile lui traieste o sfāsiere a inimii neputīnd sa le īmplineasca totdeauna. Pāna la urma traieste o robie completa constānd de fapt ca nu-si face deloc voile sale, ci e stapānit de patimi sau de legi, sau de altii iar aceasta este adevarata pieire a sa ca persoana proprie. (Fil. XII)

·        Cel ce cunoaste pe Dumnezeu īsi cunoaste pacatele si viceversa; dimpotriva: cel ce nu-l cunoaste pe Dumnezeu, nu-i cunoaste pacatele caci īmpotriva cui ar fi pacatuit? Acela nu se cunoaste nici pe sine, nici nu poate porni pe calea unei īndreptari. (Fil. XII)

·        Voia proprie nu e strāmta si nu voieste sa ne īngusteze, ci cauta sa faca orice. Vointa aceasta de largime care se īmpaca si cu o lenevie, care nu vrea sa i se īmpotriveasca sa faca ceva dispretuieste strāmtorarea ce i-o impune voia lui Dumnezeu, strāmtorare care pe de alta parte adānceste pe om īn cele proprii spirituale, sau īn cele bune. (Fil. XII)

·        Daca nu te cureti pe tine de voile trupesti si nu te pazesti de cele ce le nasc, nu te poti pazi de pacat iar aceasta e slabiciunea sufletului – maica cea rea a pacatului. Aceasta trāndavie naste o voie favorabila ei si voia aceasta si largimea ei nasc dispretul. Inima care vrea sa fie independenta naste iubirea conlucrarii cu lumea, pornirea de a cauta cele ce nu se deosebesc de tine, pornirea de a-ti preda auzul celui ce-i vorbeste de rau pe altii, pornirea de a auzi cuvinte si de-a le transmite altuia, pornirea de-a cauta cele ale lumii, de-a cauta sa īnveti cu orice pret chiar pe cei ce nu te īntreaba, pornirea de-al musca pe aproapele si multe alte rele. (Fil. XII)

·        Cel ce se teme de slabiciunea trupului nu ajunge la starea cea dupa fire. (Cel ce se teme de slabiciunea trupului nu are putere sa se curete de patimile care-l aduc la starea neconforma firii, dar cade īn rugaciune la Dumnezeu. Cerānd ajutorul lui Dumnezeu, primeste putere sa savārseasca ostenelile curatirii de patimi si sa se simta odihnit chiar īn aceste osteneli.) (Fil. XII)

·        Ce este smerenia? Smerenia consta īn a se socoti cineva pe sine īnaintea lui Dumnezeu ca este pacatos si ca nu face nimic bun, iar fapta smereniei este tacerea si a nu se masura omul pe sine īn vreo ceva (smerenia consta si īn a nu se masura cineva ca sa constate pāna unde a ajuns prin vreo fapta a sa; a privi la ea cāt de importanta, cāt de mare, a nu o lua īn seama). Smerenia mai sta īn: a nu se sfadi, īn supunere, īn a cauta mereu cu privirea īn jos, a avea ochii morti; a te pazi de minciuna, a nu te lasa prins de vorbe desarte, a nu te īmpotrivi nimanui, a te sili pe tine la osteneala, a rabda defaimarea, a urī odihna, si a nu supara pe nimeni. Īngrijeste-te deci sa īmplinesti acestea īntocmai ca sa nu se faca sufletul tau lacas a toata patima si sa nu ispravesti viata ta fara rod pentru vecii vecilor. (Fil. XII)

·        Īn cel ce nu vrea sa stie de Dumnezeu apare slava desarta si toate cāte le uraste Dumnezeu locuiesc īn sufletul iubitorului de sfada si al celui māndru. (Fil. XII)

·        A se judeca īntāi pe sine aduce smerita cugetare si a renunta la voia proprie īn favoarea aproapelui īntru cunostinta. (Se cere renuntarea voii proprii īn favoarea aproapelui īntru cunostinta, adica īn constiinta valorii lui si a datoriei mele fata de el, nu īntr-un mod sentimental pentru a-l cāstiga prin aceasta pentru interesele mele.) (Fil. XII)

·        Ceea ce voieste Dumnezeu de la om nu este altceva decāt a se smeri pe sine fata de aproapele īn toate si a-si taia voia sa fata de toate, a se ruga totdeauna ca sa-i dea omului ajutor māna Lui si sa-si pazeasca ochii de somnul uitarii si de amagirea robiei dat fiind ca firea omului e schimbatoare si lesne īnclinata spre rau. (Fil. XII)

·        A nu te masura pe tine īti aduce plānsul. (A nu ma masura pe mine nu īnseamna numai a nu cauta multumirea de masura la care am ajuns, ci si īn a plānge īn constiinta ca nu sunt nimic, ca n-am realizat nimic din datoriile mele.) (Fil. XII)

·        Dumnezeu nu voieste de la om decāt smerirea fata de aproapele, taierea voii lui īn relatie cu acela. Dumnezeu īsi face cauza aproapelui cauza Sa caci El este Creatorul si Sustinatorul aproapelui si vrea sa o arate ca atare cu ajutorul omului. Aceasta este si o pretuire pe care o acorda Dumnezeu si omului ajutat si celui ce ajuta. Dumnezeu vrea ca omul sa ajute pe om , dar si sa ceara la rāndul sau ajutorul lui Dumnezeu īn aceasta. Dumnezeu si omul īsi cer reciproc grija de aproapele – este si īn aceasta o treime. Doi īsi īntaresc grija fata de al treilea; Dumnezeu cere omului grija aproapelui si omul cere grija lui Dumnezeu pentru ca uitarea omului de catre om cucereste mai usor pe om. (Fil. XII)

·        Pāna ce este īnca īn razboi, omul se afla sub frica si cutremur fie ca a īnvins astazi, fie ca a fost īnvins sau ca va īnvinge, ori ca va fi īnvins māine. Caci lupta īnconjoara si strānge inima; numai lipsa patimilor este nerazboita caci a primit cununa si nu se mai īngrijoreaza de cele trei (suflet, trup si duh) caci sunt īmpartite cānd ajung sa se īmpace īntre ele prin Dumnezeu. (Fil. XII)

·        Fericiti sunt ochii care se rusineaza īntru cunostinta sa priveasca spre Dumnezeu si se īngrijesc sa-si vindece ranile lor īntru cunostinta, si-si cunosc pacatele lor rugāndu-se pentru iertare. (Cel ce īnainteaza īn cele bune se rusineaza īnaintea lui Dumnezeu de pacatele savārsite pentru ca le cunoaste gravitatea, pentru ca se īngrijeste sa le vindece prin cunoasterea combaterii lor. Cunostinta pacatelor este unita cu cunostinta lui Dumnezeu īmpotriva caruia se savārsesc. Cine nu-l cunoaste pe Dumnezeu nu cunoaste nici anumite fapte ale sale ca fiind pacatoase. De recunoasterea lui Dumnezeu ca existenta personala Care vrea binele ca viata īn armonie a tuturor si a carui voie neīmplinind-o oamenii ies din armonia care-i face fericiti, depinde orice cunoastere a tuturor sau sensul lor.) (Fil. XII)

·        Cel ce suporta defaimarea si-si supune voia aproapelui pentru Dumnezeu ca sa nu-l lase pe vrajmas sa vina la mijloc arata ca este lucrator. Cel ce tine la voia lui nu se afla īn pace nici macar cu cei sfinti, fiindca nepasarea, mānia si aprinderea fata de ceilalti urmeaza voii lui pe care tine neaparat sa si-o faca. (Cānd īti afirmi voia ta īmpotriva aproapelui, lasi pe vrajmas sa va desparta unul de altul dar si pe tine, sau poate pe amāndoi de Dumnezeu caci Dumnezeu nu poate fi acolo unde este vrajmasul care desparte pe oameni īntre ei si de Dumnezeu. Si nu acolo unde īsi afirma omul voia sa este El activ sau arata ca are putere, ci unde īsi calca peste ea.) (Fil. XII)

·        Cel cu inima īnvārtosata spune īn inima sa: “N-am gresit niciodata!”, iar cel ce a dobāndit smerita cugetare suporta mustrarea aproapelui zicānd: “Da, am gresit.” Cel ce īnsa o dispretuieste are īn inima gāndul ca e īntelept si n-a jignit niciodata pe nimeni, dar cel ce are frica de Dumnezeu se īngrijeste de virtuti ca nu cumva sa piarda vreuna din ele. (Fil. XII)

·        Īn ceea ce priveste dorinta de a-i īnvata pe altii trebuie sa fim cu frica de a nu cadea alaturea de ceea ce īnvatam caci cāta vreme cazi īntru acestea, nu esti īn masura sa īnveti pe altii. (Fil. XII)