Index > Scriitori filocalici

 
   Akedia 
   Ascultarea 
   Credinta 
   Cunoastere - Ignoranta 
   Curaj - Frica 
   Curvia - Curatia 
   Deznadejde 
   Discernamant - Trezvia 
   Dragoste - Bunatate - Mila 
   Frica de Dumnezeu - Evlavia 
   Iadul 
   Imbuibarea - Infranarea 
   Imparatia Cerurilor 
   Infricosata Judecata 
   Mania - Blandetea 
   Meditatia 
   Moartea 
   Naluciri 
   Osteneala - Lenevia 
   Parintele spiritual 
   Patimi - Ispite 
   Paza Simturilor 
   Pilde 
   Plansul 
   Pocainta 
   Rabdare - Suferinta 
   Rasul 
   Retragerea 
   Rugaciune 
   Saracia - Avaritia 
   Slava desarta 
   Smerenia - Mandria 
   Spovedania 
   Suferinta - Rabdare 
   Trandavia - Osteneala 
   Trezvia - Imprastierea 
   Vorba desarta - Tacerea 

 

versiune cu diacritice - aici

Mânia – blândetea

·        Atunci când cineva vrea sa rasplateasca raul cu rau, poate sa vatame constiinta fratelui chiar si numai cu intentia. Exista o comunicare spirituala între suflete chiar când nu se arata în fapte; e ceea ce psihologia constata prin fenomenul hipnozei si al sugestiei. Atâta doar ca aceasta vede aceste fenomene numai când e activa si vointa, pe când ele se produc chiar când vointa nu la voieste. (Filocalia XII)

·        De este la tine un frate strain, fa cu bucurie lucrul care trebuie si plecând el, fa-l asemenea. Primeste-l cu bunavointa si cu frica lui Dumnezeu ca sa nu-i fie vizita spre paguba. Pazeste-te sa nu-l întrebi lucruri care nu-i sunt spre folos, ci fa-l sa se roage. Când sade la tine, întreaba-l “Cum te afli?” si multumeste-te cu acest cuvânt si da-i o carte ca sa citeasca si sa cugete la cele din ea. De vine dupa o osteneala, lasa-l s se odihneasca si spala-i picioarele, iar de-ti spune cuvinte necuvenite, roaga-l cu iubire: “Iarta-ma, ca sunt slab si nu pot sa port aceste vorbe.” De este slabit si hainele îi sunt murdare, spala-i-le, iar de-i lipseste ceva si hainele-i sunt rupte, coase-i-le. De este drumet si ai la tine niscai credinciosi, nu-l pune mai presus de ei, dar fa mila cu el din iubirea lui Dumnezeu, iar de este un frate în trecere pe la tine, pentru Dumnezeu si-ti cere odihna, sa nu-ti întorci fata de la el, ci primeste-l cu bucurie împreuna cu credinciosii care se afla la tine. De este sarac, nu-l trimite fara nimic, ci da-i lui din binecuvântarea ce ti s-a dat tie de la Dumnezeu, odata ce cunosti ca cele ce le ai nu sunt ale tale, ci sunt daruri de la Dumnezeu. Daca un frate îmbie ceva, nu-l deschide sa afli ce are în el, dar daca arata foarte pretios ceea ce ti se îmbie, spune-i lui: “Da-mi sa vad ce este în el.” (Filocalia XII)

·        De esti în casa cuiva si gazda iese si te lasa singur, sa nu-ti ridici fata ca sa cercetezi cele aflate în casa lui; nici sa atingi ceva, sa deschizi vreo usa, vreun vas sau vreo carte. Spune celui ce iese: “Da-mi sa fac vreun lucru.” Si ceea ce-ti da, fa-l fara greutate. (Filocalia XII)

·        Numai Dumnezeu are dreptul sa judece caci El da oamenilor soarta vesnica. Cel ce judeca pe altul si-l vorbeste de rau îsi însuseste un drept al lui Dumnezeu si putere Lui, pe care de fapt nu o are. Se pretinde deci pe sine dumnezeu, fara sa poata fi de fapt; vrea sa-i ia locul lui Dumnezeu, fara sa o poata face. (Filocalia XII)

·        A te ruga pentru cei ce facându-ti rau, te-au ajutat sa te mântuiesti, imitând pe Hristos, e suprema treapta a iertarii. (Filocalia XII)

·        De voiesti sa urmezi Domnului nostru Iisus Hristos pazeste cuvântul Lui si atârna omul tau cel vechi pe cruce cu El si pe cei ce te trag de pe cruce trebuie sa-i opresti pâna nu mori. Si esti dator sa suporti dispretul lor si sa odihnesti inima celor ce ce-ti fac rau si sa te umilesti pe tine fata de cei ce voiesc sa te stapâneasca si sa tii gura ta închisa si sa nu judeci pe cineva în inima ta. Caci de-ti vine un gând sa judeci pe aproapele pentru niscaiva pacate, gândeste-te întâi la tine ca esti mai pacatos, iar cele bune pe care socotesti ca le-ai facut, sa nu-ti închipui c-au placut lui Dumnezeu. Astfel nu vei îndrazni sa mai judeci pe fratele tau caci iubirea slavei de la oameni naste minciuna, iar refuzul ei cu smerenie face frica de Dumnezeu mai mare în inima. Sa nu voiesti deci sa fii prieten al celor mai slaviti în lume ca sa nu se departeze slava lui Dumnezeu de la tine. De faci lucrul tau de mâna, sa nu-l dispretuiesti, ci ai grija de el în frica lui Dumnezeu. (Filocalia XII)

·        Când nu poti suporta cuvântul aproapelui si vrei sa-i rasplatesti lui, se ridica în inima ta razboaie sângeroase din pricina celor ce le-ai auzit si te fac sa te întristezi de cele ce le-ai grait. Si robia pune stapânire pe tine si te face sa fericesti pe cei ce în parte se linistesc si-ti înaspreste inima fata de cei apropiati ca fata de unii ce sunt în afara iubirii. Dar lupta-te mai degraba sa dobândesti îndelunga rabdare, care biruieste mânia cu iubirea, care vindeca întristarea cu împacarea. Acestea ti daruiesc de rugaciunea catre Dumnezeu, caci iubirea si îndelunga rabdare desfiinteaza mânia fata de cei de o fire; daca aceasta persista în tine, în loc sa te mânii împotriva aproapelui, te vei împaca având în tine plânsul si smerita cugetare. Iar cel ce poate suporta pentru Dumnezeu si pentru pacea gândurilor sale cuvântul omului dusmanos si neîntelegator, fiul lui Dumnezeu se va chema si unul ca acesta poate dobândi pacea sufletului, a trupului si a duhului.(Nu poate avea cineva pace cu semenii daca nu are pace înlauntrul sau; aceasta e si o pace între minte (duh), simtire (suflet) si trup. Dar pacea interioara vine din pacea cu Dumnezeu si aceasta o aduce în om Duhul Sfânt, care aduce tot continutul interior al omului într-o simtire, caci numai în Dumnezeu dobândim pacea interioara.) (Filocalia XII)

·        A nu judeca pe altul înseamna a-l iubi, iar îndelunga rabdare înseamna a nu gândi ceva împotriva aproapelui. (A nu ma masura pe mine nu înseamna numai a nu cauta multumirea de masura la care am ajuns, ci si în a plânge în constiinta ca nu sunt nimic ca n-am realizat nimic din îndatoririle mele. A nu judeca pe cineva înseamna sa nu ma opresc numai la a nu-l osândi dintr-un indiferentism fata de el, ci si sa-l iubesc. În toate relatiile fata de celalalt nu trebuie sa ma opresc la nesavîrsirea raului, ci sa înaintez la savârsirea binelui.) (Filocalia XII)

·         În îndelunga rabdare trebuie sa arat numai retinerea de la a raspunde la rau cu alt rau, ci si în a nu avea un gând de nemultumire fata de el. (Filocalia XII)

·        Daca n-am aratat iubire aproapelui, nu ne va ajuta Hristos când vom fi necajiti de vrajmasii nostri, caci Hristos si-a facut cauza aproapelui nostru o cauza proprie. Dar nici oamenii nu ne vor ajuta în necazurile noastre. Daca n-am raspândit caldura iubirii în jurul nostru, nu vom avea nici noi din apropierea noastra caldura interesului fata de noi. (Filocalia XII)

·        De nu ierti, nu esti liber de stapânirea unei patimi si fara voia ta nici Dumnezeu nu te poate face liber. Apoi nu putem fi liberi unul fara altul; ne conditionam în libertate precum ne conditionam prin dependenta unul de altul. Ne daruim libertatea, precum ne impunem robia si ultimul izvor al libertatii noastre este Dumnezeu. Dar Dumnezeu ne-a creat astfel ca nu putem primi libertatea de la El si unul de la altul fara voia noastra de-a ne face unul pe altul liberi. Nu ne poate elibera Dumnezeu de patima, daca nu vrem sa ne eliberam si noi. Nu-mi poate darui nici altul liberarea de patima împotriva lui daca nu voiesc si eu sa ma liberez. Eliberarea de patimi ce ne-o daruim noi este conditia ca sa fim eliberati si de catre Dumnezeu – Dumnezeu ne elibereaza deodata pe amândoi când ne-am eliberat reciproc unul pe altul. (Filocalia XII)

·        Rautatea pe care o arat altuia ma stapâneste în primul rând pe mine. Vreau sa dureze în veci raul asupra altuia, va stapâni în veci raul asupra altuia, va stapâni în veci asupra mea. Vreau sa fie el în gheena – voi fi eu; nu-l vreau eliberat pe el, nu sunt eu liber. (Filocalia XII)

·        Când sezând la chilie îti vine sa judeci pe aproapele, judeca-l tinând seama de pacatele tale cugetând ca sunt mai mari cele ale tale decât ale lui. Iar de socotesti ca faci cele drepte, sa nu socotesti ca am placut lui Dumnezeu. (Chiar în cele morale, omul când e tare, când e slab. Acestea se succed ca niste perioade, în asa fel ca atunci când este tare simte mila fata de ceea ce e slab în el, pâna când aceasta slabiciune se vindeca.) (Filocalia XII)