·
Inainte de toate, intaia
lupta este cea care insoteste instrainarea sau plecarea de
unul singur cand parasesti toate si pleci in alt loc ducand
cu tine o credinta desavarsita, nadejdea si
o inima intarita impotriva voilor tale. Caci facand
aceasta, gandurile te invaluiesc in multe cercuri infricosandu-te cu
ispite, cu saracie aspra si cu tot felul de inchipuiri
facandu-te sa te intrebi ca de vei cadea in ele ce vei face
neavind pe cineva care sa se ingrijeasca de tine. Bunatatea lui
Dumnezeu te probeaza ca sa se arate ravna ta si iubirea
fata de El. In sfarsit, de vei fi parasit sigur in
chilie, vor fi semanate in tine ganduri grele de frica si de
imputinare care-ti vor spune ca nu numai instrainarea
mantuieste pe om, ci si pazirea poruncilor, aducandu-ti
aminte de cei apropiati de tine dupa trup, ganduri care te fac
sa zici: ''Oare acestia nu sunt si ei oare robi ai lui Dumnezeu?''
Iti sunt aduse in inima temeri pentru impuritatea aerului, despre
slabirea trupului din pricina lipsurilor, dar de va fi in tine iubire
si nadejde, rautatea acestor ganduri nu te va inrauri si se
va arata in tine ravna fata de Dumnezeu sau faptul ca-L
iubesti mai mult decat odihna trupului. Iar pe cei ce rabda
(necazurile) greutatea instrainarii, aceasta greutate ii duce la
nadejde iar nadejdea ii pazeste de cele de partea trupului.
Caci nu ti se cere numai instrainarea, ci sa te
pregatesti ca sa lupti cu vrajmasii si
sa stii sa arunci pe fiecare la vremea lui, pana, ajungand
la odihna nepatimirii te vei elibera, ca unul ce l-a biruit pe fiecare
rapunandu-l la vremea lui. (Fil. XII)
·
Nu putem fi saraci decat in
Dumnezeu, cu ajutorul Lui, altfel egoismul ne impinge spre
imbogatire, spre increderea egoista in noi insine care e
una cu amagirea si robia. Caci a tine la avere
inseamna a te robi celor materiale. Saracia, detasarea, te
face liber de ele, liber de toate. Dar numai constiinta ca il ai
pe Dumnezeu nu tulbura ci te face cu adevarat liber; numai in Dumnezeu
esti liber, in constiinta ca in El ai totul. (Fil. XII)
