·
A-l cerceta pe frate, bine este, dar
a flecari este un lucru murdar si aceasta fapta te pune la
proba. Cerceteaza-i pe toti dar pazeste-te de
vorbarie si zi de pilda ca si in intalnirile Sfintilor
Parinti: ''Cum te afli avva? Apoi: ''Spune-ne noua un cuvant al
vietii, cum aflam calea lui Dumnezeu? Roaga-te pentru mine
ca multe pacate am.'' si cele asemenea acestora. La sfarsit
faceti o rugaciune si pleaca de la el cu pace.
·
Ce sa fac Parinte
ca ma tem de rusine si de dispret caci cand cad
in vreo convorbire cu unii sunt atras si robit de ea incat uit de mine iar
de-mi aduc aminte de mine, mi-e rusine sa-i parasesc pe cei
cu care vorbesc? - Ca sa nu cada cel slab in
acestea si in iubirea de slava, trebuie sa fuga
deindata de vorba multa si sa taie convorbirea dand ca
motiv ca avva i-a poruncit ceva si ca se grabeste. Iar
nesuportarea dispretuirii vine din necredinta. Iisus s-a
facut om si a fost dispretuit; frate, esti tu oare mai
presus decat El? Aceasta este necredinta si amagire a
dracilor. Cel ce doreste smerenia poate oricat sa zica ''o
vreau'', de nu sufera necinstiri nu poate nicidecum sa o
dobandeasca. Sa nu nesocotesti ceea ce ai auzit caci altfel
vei fi dispretuit prin insasi fapta ta.
·
Frica de Dumnezeu este in
afara de orice fel de tulburare, neoranduiala si
zapaceala, drept aceea de ne inarmam inainte de orice
intalnire cu frica de Dumnezeu si luam aminte la noi insine cu
multa atentie, cum e vom mai tulbura si pentru ce vom mai rade,
caci frica de Dumnezeu nu este ras. De aceea se spune de cei nebuni
ca ''isi inalta glasul lor''. apoi cuvantul celor nebuni este
far’ de randuiala si fara har, iar despre cel drept se
spune ca de abia zambeste. Daca deci purtam in noi
pomenirea lui Dumnezeu si gandul ca trebuie sa pastram
in intalnirile cu fratii smerenia si cugetarea linistita
si ne place sa staruim in acestea avand in fata ochilor
infricosatoarea judecata a lui Dumnezeu, starea aceasta
alunga din inima noastra toate gandurile viclene. Acolo unde este
liniste, blandete si smerenie locuieste Dumnezeu. Sa
ne amintim de Sfantul Apostol Pavel care zice: ''Cuvantul vostru sa fie
totdeauna cu har si cu sare dres'' si daca vom starui in acestea,
Atottiitorul Dumnezeu ne va da cu mila lui o stare
desavarsita prin frica Lui.
·
De indrazneala nu putem
scapa de nu ne vom sili sa scurtam vorbirea caci multa
vorbire nu foloseste chiar de ar parea ca se ocupa cu
lucruri duhovnicesti. Cat despre ras lucrurile stau la fel caci e rodul
indraznelii, fiindca de are cineva indrazneala veseliei, prin
aceasta se naste in el rasul si precum s-a zis de
indrazneala ca nu-l foloseste pe om, asa nu trebuie
sa zaboveasca sau sa se reverse cineva nici in rasul ei, ci
sa-si stranga cugetarea ca sa rosteasca cu
cuviinta. Sa stii ca cei ce se revarsa in ea,
toti vor cadea in curvie!
·
Cel ce sta de vorba cu
vreunii trebuie sa-si arate fata si cuvantul vesele dar
cugetarea launtrica sa suspine caci despre aceasta s-a
scris: ''suspinul inimii mele inaintea Ta este pururea'' (Psalmi 37,10)
·
Starea launtrica
inainte si in timpul convorbirilor cu ceilalti. - Precum mestesugarul nepriceput daca sta de
vorba in vreme ce lucreaza isi primejduieste lucrul,
asa si cel ce se foloseste de veselie. El trebuie sa se asigure
cu grija luand aminte la cuvinte, la veselie si la privire ca nu
cumva sa se abata cu totul de la plansul launtric. Deci unul ca
acesta avand sa intre in vorba cu cineva trebuie sa-si
intrebe gandul sau ce trebuie sa faca si asa sa
se pregateasca pe sine caci s-a scris: ''M-am pregatit
si n-am fost tulburat.'' (Psalmi 118,60) Iar a se pregati
inseamna a deosebi persoanele pentru a sti din ce pricina voiesc
sa vorbeasca cu noi si a-si pregati gandirea in frica
lui Dumnezeu potrivit cu scopul celui ce vine. De vine cineva din prietenie
sa se foloseasca cuvinte placute potrivite cu ea; daca e
sa primesti Parinti, fa-o cu bucurie ca Avraam care a
spalat picioarele Stapanului si ale ingerilor primindu-i cu
bucurie. In fiecare caz imprejurarea ne va spune ce dispozitie sa
adoptam. Cand vom pofti pe cei ce vin la noi sa ia ceva: fie de
mancare, fie de bautura sa o facem cu buna dispozitie
dar si aceasta sa fie tinuta sub paza ca sa nu ni
se tulbure cugetarea.
·
Fiindca de multe ori
lucrurile indiferente ma duc la vorbarie in care nu pot ocoli
pacatul, ce sa fac? - Sa tinem
masura in felul acesta: de stim ca am vorbit o data
biruiti de un gand sa ne oprim a doua oara pe cat e cu
putinta. De suntem biruiti si a doua oara, sa ne
pregatim sa dam lupta si a treia oara. In felul acesta
ne vom pregati pentru taierea tuturor convorbirilor urmatoare
caci de va ajunge numarul lor la zece si cineva a fost biruit
doar in noua si s-a oprit de la una, iata ca a ajuns mai
bun decat cel ce a fost biruit in toate zece.
·
Daca in lucrurile bune este de
folos tacerea, cu cat mai mult in cele de mijloc? Dar daca nu putem
tacea, ci suntem biruiti de dorinta de a vorbi, sa nu
zabovim in aceasta ca sa nu cadem din multa vorbire in cursa dusmanului.
(De cate ori n-am experiat ca convorbirile ne-au facut robi nu
numai demonilor prin pacatele savarsite in cursul lor, ci ne-au
produs si dusmani vazuti pentru ca am spus vreun lucru
ce n-a placut celor de fata, sau celor absenti carora
li s-a comunicat.)
·
Daca dai impresia oamenilor
ca taci cu voia, aceia te pot socoti mandru si ca ii
jignesti. De smerenie tine sa-ti faci smerenia si
virtutile neobservate.
·
Tulburarea ce-ti vine in cursul
convorbirii este pricinuita pentru ca nu ai pomenirea lui Iisus in
inima, din a nu fi adunat in tine in timp ce vorbesti, sau sa ai
gandul la pacatele tale si la datoria de a ne smeri. De aici vine
pasiunea pusa in convorbire - prea dam multa
importanta celor ce le spunem, si noua ca si cand de
noi ar depinde ca sa se cunoasca adevarul.
·
Cuvantul desert iese din omul
desert si intretine desertaciunea din el iar omul
desert e cel ce si-a ingropat bogatia adancurilor sale sau
si-a uscat. O raspandind moartea desertaciunii in jurul
sau.
·
Cand cuvintele nu slujesc scopului
de a-i imbunatati si a-i umaniza pe oameni, de a produce o
apropiere intre ei, ele mai mult incurca viata lor. ele incurca
astfel logosul relatiilor dintre oameni, le umple de intunericul
neincrederii, le arunca intr-o naclaiala murdara,
acopera totul de non-sens.
·
Daca aud ca cineva
ma vorbeste de rau pe mine, ce sa fac? - Ridica-te si fa o rugaciune mai intai pentru el,
apoi pentru tine zicand: ''Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-l pe acest
frate si pe mine, sluga nevrednica si ne acopera de cel
rau cu rugaciunile sfintilor.''
·
De incepe careva sa-l
barfeasca pe altul si observ, ce trebuie sa fac? - Trebuie
sa tai repede ori sa muti cuvantul la o convorbire folositoare.
Dar nici in ea sa nu zabovesti ca nu cumva din multa
vorbarie sa se ajunga la clevetire.
·
Daca incepi sa
vorbesti inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, aceasta e ca si
cum ai invata pe ceilalti, dar daca invata cineva
neavind insa putere, cuvantul lui nu este convingator, ci neroditor.
Deci daca nu aduci nici un folos, ce trebuinta e sa mai
vorbesti? (Orice discutie despre Dumnezeu catre altul e ca
si cum i-ai preda, dar de n-ai putere sa-i inveti pe altii
convingandu-i, nu te baga in vorba.)
·
De sunt cu prieteni de-ai mei
si incep acestia sa spuna cele nefolositoare,
poruncesti sa mut convorbirea la cele bune?
- De stii ca primesc cu placere cuvantul lui Dumnezeu,
vorbeste-le din ''Vietile Parintilor'' indreptand convorbirea
spre mantuirea sufletului.
·
Cel ce intreaba plin de
preocupare de Dumnezeu trezeste raspunderea si in cel intrebat
astfel trece vibrati constiintei prezentei lui Dumnezeu de
la cel ce intreaba la cel intrebat, sau acesta insusi se va
simti miscat de raspunderea trezita in el, sa se roage
lui Dumnezeu sa-i dea cuvantul adevarat. Un interlocutor serios il
face si pe celalalt serios.
·
Iar pentru ca vorbesti de
sfinti, urmeaza-le ascultarea si credinta aratata
prin fapte si fiindca vorbesti de ascultare, sa stii
ca nu e una mai buna decat cea aratata in supunere,
caci in aceasta sta ascultarea. Si a zis cineva: ''Fiul
ascultator va trai.''
·
Cand ti se cere vreun lucru
sa-l faci sau ii ceri tu cuiva ceva, raspunde-i pana la a treia
oara: ''Iarta-ma'' si daca staruie si
dupa a treia oara, atunci fa-o cu smerenie. Iar tu la fel,
cere-i de trei ori si de nu vrea, lasa-l in pace caci cearta nu
e buna. Si pentru orice lucru, fie ca e vorba sa suporti
ceva de la cineva, fie ca-i intinzi mana, roaga-te pana la a
treia oara si de nu vrea inceteaza cu pace. Si nu-l
necaji. Aceasta este adevarata cale a lui Dumnezeu in care ia aminte
la tine ca sa lucrezi fara fataie, cu inima curata
caci in acest caz Dumnezeu iti da mana si te ajuta
prin harul Lui.
·
Cat despre placerea de care
vorbesc Parintii, nu stii ce este - cum nu stiu multi
- caci tacerea aceasta nu inseamna doar a tace cu gura. Pentru
ca exista un om care graieste zece mii de cuvinte
folositoare si i se socoteste ca tacere si este altul care
graieste o singura data un cuvant desert si i se
socoteste ca si cand ar fi calcat in picioare toate
invataturile Mantuitorului.
·
Nu este bine sa vorbesti
neintrebat.
·
Oamenii comunica in lucruri
superficiale, materiale, din interese trecatoare si adeseori
ignobile, pe cand adevarata comunicare este cea in care se aduc la mijloc
problemele existentiale, capitale si grave ce determina omul la
efortul de autodepasire, la deschidere, sinceritate si iubire
altruista. Comunicand pe pamant lucruri superficiale si
desarte, cu atat mai putin vom fi intr-o comuniune stransa intre
noi si Dumnezeu dincolo.
·
Intelepciunea lumii prin
faptul ca defineste, inchide ceea ce cunoaste in margini
despartitoare ramanand departe de realitatea in care toate sunt
unite in chip tainic, indefinibil. Unitatea aceasta a lor o vedem cel mai clar
in Dumnezeu, daca ne deschidem lui.
