Suferinta - rabdare

ˇ        Un mare rol in inaintarea omului spre chipul real al lui il are rabdarea necazurilor. Aceasta il intareste pe om cu adevarat in spiritul lui, in vreme ce cautarea de a se sustrage de sub ele il moleseste spiritual. Prin rabdarea necazurilor omul arata ca taria lui nu-i vine de la alipirea de lume, ci de la Dumnezeu Cel atotputernic si iubitor. Lumea alterneaza placerile ce le da cu foarte multe necazuri, insasi robia si slabiciunile in care-l coboara pe om patimile ca alipiri excesive la lume, arata incapacitatea ei de a-l imbunatati de a face din el o fiinta libera. Omul este unit prin spiritul sau in mod deosebit cu Dumnezeu Cel netrecator si infinit in viata Lui, de aceea trebuie sa cultive mai ales legatura cu El dezrobindu-se de lume si devenind prin aceasta stapanul ei cu adevarat. Toate cautarile de ocolire a necazurilor alegand viata comoda prin ceea ce i se ofera de catre lume sunt impreunate cu egoismul care separa pe om de om, impiedicandu-l prin aceasta in inaintarea spre Imparatia Cerurilor care este Imparatia iubirii intre el si Dumnezeu, intre om si semenii sai. De aceea sfintii Varsanufie si Ioan socotesc ca nu exista alt drum spre Imparatia Cerurilor decat suportarea cu rabdare a durerii, a necazurilor si chiar savarsirea oricarui bine ei o socotesc impreunata cu suportarea unui necaz, caci aceasta trezeste invidii vazute si nevazute. In rabdarea necazurilor se manifesta o relativizare a legaturilor noastre cu cele ale lumii; prin ea se face iarasi transparent sau simtit planul vietii spirituale superioare caracterizata prin bunatate si iubire in viata de veci. Acest simt al relativitatii celor pamantesti care slabeste patimile noastre da omului odihna tot mai mare din partea grijilor pentru lucrurile si influentele lumii acesteia, de aceea ''odihna'' este o alta importanta stare duhovniceasca accentuata insistent de cei doi batrani. Prin aceasta se arata ca lumea e facuta nu pentru a ne robi spiritul, ci pentru a fi transfigurata prin spiritul nostru unit cu Dumnezeu ca sa fie luata in stapanire de spiritul nostru. Sfantul Varsanufie explica aceasta odihna aratand ca ea se dobandeste ca arvuna inca in viata de aici prin rabdarea necazurilor produse de o prea mare lipire de lume, care ne tin intr-o agitatie chinuitoare; inaintam spre marea si netrecatoarea odihna a vietii viitoare care nu este o incremenire, ci o bucurie netulburata, de iubirea in care vom vietui in vesnicie. Odihna vesnica la care ajung cei ce se intaresc de aici in rabdarea necazurilor are si ea o liniste a constiintei de a nu fi facut rau altora, sau de a fi obtinut iertarea pentru relele pricinuite altora.

ˇ        Taina suferintei care innobileaza nu o pot intelege decat cei subtiati prin experientele duhovnicesti. ''Inima tare'' consta in a suporta necazurile si a ramane in iubire fata de cel ce-ti provoaca raul. ''Inima tare'' sta in staruirea de a fi dulce cu cei ce te adapa cu paharul amaraciunii.

ˇ        Te descurajezi in necazuri ca un om trupesc ca si cand n-ai fi auzit ca te asteapta necazuri cum i-a spus si Duhul lui Pavel (Fapte 20,23) care-i mangaia pe cei ce erau cu el pe corabie indemnandu-i sa fie cu voie buna.

ˇ        Cine striga in necaz impotriva altora striga impotriva puterii aratata de Hristos pe Cruce. Hristos si-a aratat puterea rabdand si neocarand pe nimeni. Asteptand necazuri si mai grele decat cele de fata, le vei simti pe acestea mai usoare si prin aceasta te vei simti deasupra lor, deci si odihnit. Libertatea si odihna sunt nedespartite, dar la aceasta stare nu se ajunge cautand comoditatea caci si aceasta ne robeste leneviei facandu-ne totodata insensibili in sens egoist. Nu evitand necazurile ne umanizam, ci rabdandu-le; aceasta este in acelasi timp adevarata mangaiere a Duhului sfant care va mangaia duhul nostru - aceasta este adevarata odihna.

ˇ        Cel ce a rabdat pana la sfarsit, arata ca nu s-a lasat coplesit de nici o greutate, acela a castigat deplin lupta pentru libertate in care s-a unit cu Duhul Sfant - Duhul libertatii.

ˇ        Cel ce rabda arderile cu fierul inrosit al necazurilor se va mantui.

ˇ        Sa-l socotesti pe cel ce te loveste ca pe cel ce te mangaie si pe cel ce te necinsteste ca pe cel ce te slaveste, pe cel ce te necajeste ca pe cel ce te odihneste, iar pe cel ce te ocaraste ca pe cel ce te cinsteste.

ˇ        Rabdarea necazurilor ne face partasi la patimile lui Hristos, iar aceasta ne pune n comuniune cu El. Prin aceasta ne impartasim de puterea Lui de a ne ridica mai presus de noi insine, mai presus nu numai de placeri, ci si de suferintele care pot sa aiba o mare putere asupra noastra. Mila pentru altii ne elibereaza si de unele si de altele. Hristos a patimit pentru noi, dar nu ca sa ne scuteasca pe noi de a mai face ceva, ci ca sa innobileze firea noastra. Punand in firea Lui omeneasca aceasta putere ne-o comunica si noua. Altfel Hristos nu s-ar mai fi facut incepatorul unei vieti noi a umanitatii. Cei din occident au renuntat la orice efort de imbunatatire din puterea lui Hristos, aceasta ducandu-i la o mare slabanogire, indiferentism si libertinaj.

ˇ        Rabdarea necazurilor este un ajutor de intarire a subiectului uman. Cine rabda, staruie sub greutati, nu fuge de ele nu da loc slabiciunii sau deznadejdii. Cel ce rabda invata astfel stapanirea de sine, cel c staruie rabdand atinge treapta suprema a umanului de a fi subiect si nu obiect purtat incolo si incoace, fara voia lui. Imparatia Cerurilor este o comuniune a subiectelor libere, nesupuse fara voia lor raului si nerabdarii chinuitoare a subiectelor ce se bucura de comunicarea cu Tatal, ca niste fii ai Tatalui, supremul Subiect liber, devenind si ei stapani pe ei insisi asemenea supremului stapan, nesupus nici unei forte superioare Lui. In aceasta imparatie nu pot intra decat cei ce si-au intarit libertatea prin rabdarea staruitoare a necazurilor si a supararilor inevitabile ce le vin de la natura schimbatoare a lumii si de la starea inca nedesavarsita a semenilor. Pilda ne-a dat in aceasta privinta Insusi Hristos, dar nu numai pilda ci si putere punand in firea Lui omeneasca toata puterea stapanirii nepatimitoare de sine prin suportarea rabdatoare a patimirii si a mortii. Deci asa cum a intemeiat El Imparatia Cerurilor pentru oameni sau Imparatia sufletelor umane ridicate peste robia de sub stapanirea patimilor interioare si a stapanirilor lumesti exterioare.

ˇ        Pentru ce va tulburati pentru niste nimicuri ca niste incepatori nepriceputi? De ce uiti cuvantul: ''Lipsiti, stramtorati, rau chinuiti''? (Evrei 11,37) Parintii nostri si-au ales lor necazurile iar noi nu ne rusinam sa cautam orice fel de odihna. Cat despre moartea ta, ti-am spus si ti-o repet: nu vei mai zabovi mult timp in trup.

ˇ        Nu s-a rugat Iisus pentru sine sa treaca paharul de la El, ci pentru ca sa ne invete si pe noi sa ne rugam cand ne aflam in mare stramtorare si rugandu-ne sa luam putere sa rabdam. Astfel nici El n-a primit si nici noi nu primim prin rugaciune departarea incercarii si a necazului, ci puterea de a rabda caci aceasta ne este de folos pentru a ajunge la taria stapanirii peste toate cele ce cauta sa ne robeasca, nu scaparea facila de durere. Deci Iisus n-a obtinut ceea ce a cerut, nici noi, dar obtinem altceva mult mai de folos. Rugaciunea nu este ascultata totdeauna pentru ceea ce cerem, dar este ascultata totdeauna prin faptul ca ni se da putere sa rabdam in ceea ce ni se lasa sa suportam.

ˇ        Dumnezeu a primit mai mare slava prin rabdarea de catre Iov a incercarilor venite asupra lui, atat pentru ca marturia lui Dumnezeu pentru el s-a dovedit prin ea adevarata cat si pentru ca s-a aratat cat de tari sunt cei ce se incred in El.

ˇ        Numai bucurandu-te de boala care o ai ca fiind spre binele tau, aceasta iti va fi de folos.

ˇ        O, iubite frate, Domnul a rabdat crucea iar tu nu te bucuri de necazurile a caror rabdare ne duce la Imparatia Cerurilor? Drept ai spus ca esti necajit, dar nu stii ca atunci cand cineva cere parintilor sa se roage pentru el lui Dumnezeu sa-i dea ajutorul sau, i se inmultesc necazurile si cercetarile spre probarea lui? Nu cere odihna trupeasca daca Domnul nu ti-o da caci El a zis: ''In lume necazuri veti avea!'' Domnul sa te ajute in toate. Iarta-ma pentru cele ce ti le-am spus caci am vorbit ca unul care cere multe fara sa le aiba el insusi, dar am spus cele ce le stiu de la altii care le-au cercat cu fapta.

ˇ        Frate, ''toata odihna trupului este un lucru de scarba lui Dumnezeu'' caci a zis El insusi: ''Ingusta si plina de necazuri este calea ce duce la viata'', deci in alegerea ei exista voia cea buna si cel ce o tine pe ea isi alege sie-si in tot lucrul un necaz de buna voie dupa puterea lui. Nu stii ce zice Apostolul: ''Imi chinuiesc trupul meu si-l port robit''? Vezi ca chiar fara sa vrea, trupul, dumnezeiescul Apostol il duce robit cu voia sa? Cel ce are aceasta vointa buna a mantuirii, in orice lucru din cele trebuitoare lui amesteca putin necaz. De pilda: am prilejul sa dorm pe o saltea de lana, dar aleg sa dorm pe una de paie si aceasta numai pentru neputinta trupului meu, rusinandu-ma ca altii dorm pe pamantul gol, pe scandura si isi pun sub cap o perna de ogrinji ca cel intre sfinti Arsenie si multi altii. Altii inca si-au pus sub capul lor maracini alegand mai mult chinuirea. Am apa folositoare la bucatarie aproape? Trebuie sa aleg ca un iubitor de osteneala una mai indepartata ca sa ostenesc trupul cu putin necaz. Pot sa mananc paine buna si curata? Trebuie sa aleg una proasta ca sa ma chinuiesc putin, aducandu-mi in acelasi timp de cei ce n-au gustat nimic copt mai ales de Stapanul nostru Hristos, Care a gustat fierea si otetul pentru mine. Aceasta este voia dupa Dumnezeu, iar cea dupa trup cauta odihna in toate cele dimpotriva. Aceasta se intampla cand zic: ''Inchide repede usa sa nu ma traga curentul si sa racesc'', sau ''Vezi frate ca ai afumat mancarea si nu pot s-o mananc'' si celelalte. Aceasta este voia cea rea; tai-o pe aceasta si te vei mantui, iar de esti biruit de ea, osandeste-te pe tine si da dreptate aproapelui. Deci, daca ''Imparatia lui Dumnezeu este a celor ce se silesc'', daca nu ne silim, cum ne vom mantui?

ˇ        Totdeauna sa amestecam in cele ale noastre putina stramtorare si necaz de orice fel temandu-ne de cele spuse: ''Ai luat cele bune in viata ta.'' (Luca 16,25) Nu este bine sa ne odihnim intru nimic caci cel ce cauta aceasta isi traieste lui si nu lui Dumnezeu, iar unul ca acesta nicicum nu-si poate taia voia sa.

ˇ        Sa nu te lenevesti deci, ci lucreaza si nu pregati hrana care putrezeste, ci pe cea care ramane pentru viata vesnica si o hraneste pe aceasta in Hristos Iisus Domnul nostru intru Care intareste-te pururea.

ˇ        Frate, voia Stapanului este sa ne mantuim, pentru ce atunci noi nu voim? Caci nu minte Cel ce-a spus: ''Cereti si veti lua.'' (Cum nu s-ar bucura Hristos cand i-am cere sa ne ajute sa-I urmam pilda ca sa ne asemanam cu El? Prin aceasta ne facem frati cu el si mostenim cu el Imparatia Tatalui. De aceea s-a facut si s-a adus jertfa Tatalui ca om predandu-se cu desavarsire Tatalui ca si noi sa ne facem din puterea Lui asemenea Lui renuntand la egoismul nostru, predandu-ne Tatalui si unii altora. Chipul lui Hristos este tinta spre care inaintam in eforturile noastre de desavarsire si din El luam puterea lor. mai ales din puterea Lui care a culminat in rabdarea crucii luam si noi putere de a rabda.)

ˇ        Moartea din generozitate inseamna iesirea din inchisoarea egoismului. Moartea de pe urma pacatului inseamna a te saraci si sufoca in stramtorarea egoismului tau. Noi purtam in sine moartea din egoism chiar din samanta parintilor din care ne nastem, dar o putem preface in moarte din generozitate si aceasta ne trece la viata. Ne nastem in orice caz ca sa murim: sa murim de buna voie a iubirii fata de altii sau de moartea din egoism.

ˇ        Cat despre fratele cel impreuna cu tine, suporta-l dupa puterea ta caci cel sanatos trebuie sa-l suporte pe cel bolnav, pana ce va face Dumnezeu ceea ce este de folos.

ˇ        Chinuieste-ti mult simturile tale: vederea, auzul, gustul, mirosul, pipaitul si vei inainta prin harul lui Hristos caci nu ajunge cineva martir fara chinuri.

ˇ        Omul probat este un om tare; el devine tare daca rezista ispitelor - acesta fiind sensul probarii. Imparatia Cerurilor este a oamenilor tari care prin probe au ajuns de neclatinat de ispitele placerii si ale durerii; care nu se lasa luati in stapanire de nimic ci staruie in comuniunea liberei iubiri de Dumnezeu.

ˇ        Nu se poate scoate raul din fire fara incordarea ei. Pacatul, patima reprezinta o slabiciune a firii. Nu suferinta pur si simplu o intareste si o izbaveste de rau, ci rabdarea ei care reprezinta o incordare o folosire a tuturor rezervelor de putere insotita de cererea cu incredere a ajutorului lui Dumnezeu, care si ea reprezinta o incordare a puterii. Si infranarea de la placerile care ispitesc este o incordare, o rabdare a ispitei fara incovoierea care cedeaza, dar numele de rabdare se foloseste mai propriu impotriva ispitei de a fugi ce durere, tendintei de a iesi de sub ea. Slava firii este starea care nu mai simte nici atractia superficiala spre placere, nici durerea trupului, cand duhul a coplesit viata trupului. Dar de duh tine si vointa. Fara a se exercita in efortul vointei, in duhul nu poate deveni puternic ca sa copleseasca placerea si durerea trupului. Acesta a fost rolul rabdarii lui Hristos si a crucii suportate de el. Firea Lui omeneasca trebuia sa mearga pana la supremul grad al rabdarii care este rabdarea mortii pentru a se intari deplin. O cedare in ultimul moment ar fi fost o alunecare din tot ceea ce a dobandit prin ce a rabdat anterior. Trebuie sa-ti dai insusi viata ca sa o dobandesti in suprema tarie a ei pe planul superior oricarei slabiciuni. Aceasta nu exclude faptul ca Hristos a suferit si din compatimire cu noi sau ca sa ne arate iubirea sa. Propriu-zis acestea au stat la baza rabdarii Lui prin care a invins slabiciunile din firea noastra de pe urma pacatului, slabiciunea care mergea prin cedarea sub placere si durere pana la biruirea ei prin moarte. Trebuia sa se intample aceasta intarire si eliberare in parga firii noastre asumate de El pentru ca sa treaca si la noi puterea biruirii placerii si durerii legate de patimi. Hristos a patimit pentru noi in sensul ca numai El a putut intari cel dintai in mod real firea noastra prin Cruce si din comunicarea cu El primim si noi puterea de a intari firea noastra liberand-o de slabiciune. Rabdarea Lui este izvorul rabdarii noastre care ne intareste si pe noi. - ''Nu te amagi deci, caci alta cale afara de aceasta nu exista!''

ˇ        Nu socoti ca daca ai fost lovit de cineva ai suferit mare lucru caci Insusi Domnul cerului si al pamantului a fost lovit. Nu te lasa clintit ca sa te muti din locul tau si sa te desparti de fratele tau caci aceasta nu e dupa Dumnezeu, ci plinirea voii diavolului. Iar daca faci aceasta tot nu vei avea odihna, ci-ti va face si mai rau caci din rau nu iese nici un bine. Apoi aceasta este nesupunere si inaltare a fruntii caci ''unde este cearta si zavistie, acolo e neoranduiala si tot lucrul rau'' (Iacov 3,16). Nimeni nu se tamaduieste prin aceasta in veac caci numai cel ce-si taie voia sa si lupta sa nu-l iscodeasca pe aproapele, nici sa nu spuna vreodata: ''Ce este aceasta sau aceea?'' ori ''De ce aceasta?'' Iar cel ce zice: ''Vreau si eu aceasta'' se face fiu al diavolului si strain de Dumnezeu caci este vadit ca face voia diavolului si pe cea a lui Dumnezeu. Deci roaga-te din tot sufletul pentru fratele tau si iubeste-l pe el in Hristos Iisus Domnul nostru.

ˇ        Multi au platit altora ca sa fie injurati pentru a invata rabdarea iar tu o inveti fara nici o plata.

ˇ        Frate, cand lucratorii au cerut plata de la stapanul viei nu s-au laudat cu altceva decat cu un singur lucru: ''Am rabdat arsita zilei si greutatea ei.'' Sa rabdam si noi cu multumire necazul ca sa ne impartasim cu imbelsugare de mila lui Dumnezeu si sa nu ne descurajam cazand astfel in robia trandaviei caci este inceputul pierzaniei.

ˇ        Dumnezeu nu vrea sa aiba decat fii puternici care se arata mai tari decat greutatile care le intampina si mai presus de tentatiile placerii. Dumnezeu Cel tare nu vrea sa aiba drept fii niste carpe plangarete!

ˇ        Sfintii Varsanufie si Ioan unesc rabdarea necazurilor cu multumirea. Prin ultima se intareste si mai mult rabdarea si se arata ca fiind pentru Dumnezeu, caci dand slava lui Dumnezeu nu numai pentru cele placute, vazand si cele din urma, vazand intelepciunea si iubirea pedagogica a lui Dumnezeu fata de noi.

ˇ        Lupta-te ca sa castigi multumirea in toate!