Index > Scriitori filocalici

 
   Akedia 
   Ascultarea 
   Credinta 
   Cunoastere - Ignoranta 
   Curaj - Frica 
   Curvia - Curatia 
   Deznadejde 
   Discernamant - Trezvia 
   Dragoste - Bunatate - Mila 
   Frica de Dumnezeu - Evlavia 
   Iadul 
   Imbuibarea - Infranarea 
   Imparatia Cerurilor 
   Infricosata Judecata 
   Mania - Blandetea 
   Meditatia 
   Moartea 
   Naluciri 
   Osteneala - Lenevia 
   Parintele spiritual 
   Patimi - Ispite 
   Paza Simturilor 
   Pilde 
   Plansul 
   Pocainta 
   Rabdare - Suferinta 
   Rasul 
   Retragerea 
   Rugaciune 
   Saracia - Avaritia 
   Slava desarta 
   Smerenia - Mandria 
   Spovedania 
   Suferinta - Rabdare 
   Trandavia - Osteneala 
   Trezvia - Imprastierea 
   Vorba desarta - Tacerea 

 

versiune cu diacritice - aici

Trândavia – osteneala

·        Trebuie sa cânti putin si sa spui putine pe dinafara, sa cercetezi si sa pazesti putin gândurile caci cel ce are multe feluri de mâncare la masa sa are placere sa manânce din toate, iar cel ce manânca un singur fel în fiecare zi nu numai ca n-are placere în ea, ci cu vremea se si scârbeste. Sta în puterea celor desavârsiti sa se împartaseasca în fiecare zi de acelasi fel de mâncare fara a se scârbi. Cât despre cântare si despre rostirea pe dinafara sa nu te legi pe tine, ci fa dupa puterea data tie de Domnul. De citit si de rugaciune sa nu te lipsesti. Fa putin din aceasta, putin din aceea si asa vei cheltui ziua placând lui Dumnezeu. Parintii desavârsiti ai nostri n-au avut o regula (pravila) pentru ca toata ziua le era lor pravila: sa cânte putin, sa rosteasca putin pe dinafara, sa-si cerceteze putin gândurile, sa se ocupe putin cu mâncarea …… iar acestea toate cu frica lui Dumnezeu.

·        Oricine lauda dulceata cuvintelor lui Dumnezeu, dar nu se hraneste din ea o face sa para amara. . Oare nu e amar cuvântul: “De voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa urmeze Mie.”? Iar de este dulce pentru ce vrând sa împlinim voia proprie îl respingem? Cel ce se arata pe sine cunoscând calea care duce la cetate întreaba de ea fie din dispret, fie ca sa ispiteasca pe cel întrebat si sa râda de el, iar de cunoaste calea dar nu umbla pe ea este judecat ca unul ce o nesocoteste. Deci, daca cineva arata fratelui sau calea, dar nu are grija sa mearga el însusi pe ea, e socotit vinovat.

·        “Nu cauta pe Domnul si nu întreba unde locuieste.” (Sisoe) Ce-ti voi spune deci tie care ai parasit straduinta de a cerceta pacatele si doresti sa ma vezi pe mine “Vierme împutit, pamânt si cenusa”? (Iov 42,6) (Sa nu cautam sa aflam teoretic prea multe despre Dumnezeu, izvorul puterii noastre, ci sa ne folosim de ea. Nu cere unui sarac ca mine, spune batrânul, sa-ti dau cunostinta lui Dumnezeu pe care nu o posed.)

·        Ceasurile si cântarile sunt predanii bisericesti si bune pentru conglasuirea întregului popor; la fel în manastiri pentru conglasuirea celor din obste. (Cântând toti laolalta se produce o unitate de cuvânt de gândire si simtire a celor din biserica, o simfonie.) Cei din Schit însa nu au ceasurile, nici nu cânta imnuri, ci savârsesc lucrul de mâna, mediteaza si fac putina rugaciune de unul singur. Iar stând la rugaciune trebuie sa te eliberezi de omul cel vechi, sa zici Tatal nostru sau sa le faci pe amândoua, apoi sa sezi la lucrul de mâna. Cât priveste prelungirea rugaciunii când stai în picioare, daca te rogi neîncetat potrivit Apostolului (I Tes 5,17), nu trebuie sa o reiei de câte ori te ridici caci mintea ta e toata ziua la rugaciune. Dar când te asezi la lucrul de mâna trebuie sa spui din inima sau sa rostesti psalmi, iar la sfârsitul fiecarui psalm sa te rogi sezând: “Dumnezeule miluieste-ma pe mine ticalosul.” De esti hartuit de gânduri atunci adauga: “Dumnezeule, Tu vezi necazul meu, ajuta-ma!” Când deci ai facut trei rânduri în plasa, scoala-te la rugaciune si plecând genunchii si sculându-te spune la fel rugaciunea amintita. La vecernii, cei din Schit spun 12 psalmi si la sfârsitul fiecaruia în locul doxologiei (Slava Tatalui…) spun Aliluia si fac o rugaciune; la fel si noaptea spun precum voieste: unul spune psalmi din inima, altul îsi cerceteaza gândurile sale sau citeste Vietile parintilor. Dupa ce citeste 5-8 foi trece pe urma la lucru de mâna. Cel ce cânta sau rosteste psalmi din inima trebuie sa-i rosteasca cu buzele daca nu-i prin apropiere cineva.

·        Ţi-am spus-o de multe ori: Trezeste-te din somnul cel greoi caci nu stii ceasul în care va veni Domnul!

·        În privinta somnului de noapte, roaga-te de doua ori seara socotind apusul soarelui. Slavind astfel pe Dumnezeu, dormi apoi sase ore, apoi scoala-te la priveghere si petrece asa celelalte patru ore. Vara fa la fel dar scurtând timpul si spunând mai putini psalmi pentru scurtimea noptilor.

·        În privinta hainelor, cel slab trebuie sa aiba pentru neputinta lui haine de vara si de iarna, iar cel ce a ajuns sa suporte cum zice Apostolul foamea, setea si golatatea, poate petrece timpul cu o singura haina. Dar sa nu ne înaltam frate în cuget, ci sa ne lasam dusi spre cele smerite si sa nu murmuram având doua sau trei vesminte.

·        Frate, sunt uimit si ma minunez când cei din lume dorind sa câstige se razboiesc, dispretuiesc fiarele salbatice, cursele tâlharilor, primejdiile marii si însasi moartea nedescurajându-se câtusi de putin datorita bogatiei râvnite, chiar daca nu sunt singuri ca o vor dobândi. Iar noi ticalosii si molesitii care-am primit putere sa calcam peste serpi, scorpioni si peste toata puterea vrajmasului, noi care am auzit: “Eu sunt, nu va temeti!”, care stim limpede ca nu ne luptam din puterea noastra, ci din puterea lui Dumnezeu care ne întareste si ne înarmeaza, suntem atât de lipsiti de curaj – mai fricosi decât femeile. Dar de unde vine aceasta? De acolo ca trupurile noastre n-au fost strapunse de frica Lui (Psalmi 118,120), ca glasul suspinului nostru nu ne-a facut niciodata sa mâncam pâinea (Psalmi 101,56). Ia aminte ca moleseala, nepasarea si iubirea de trup nu ne lasa nici sa rasuflam. De vrei sa fii râvnitor, osteneste-te, sileste-te, teme-te de Dumnezeu si El va face voia ta, caci a spus ca “va face voia celor ce se tem de El”. (Psalmi 144,19)

·        Cât despre citit, este de folos a citi “Vietile Parintilor” caci asa se lumineaza minte în Domnul.

·        Crede mie frate ca stiu un om pe care-l cunoaste numai Domnul ajuns la o astfel de masura, ca odata sau de doua ori, ba chiar de mai multe ori pe saptamâna este cucerit de hrana duhovniceasca si dulceata ei îl face sa uite cu totul de hrana simtita. Apoi când vine la împartasirea de ea nu voieste sa se împartaseasca simtindu-se satul si scârbit de ea. Iar daca totusi se împartaseste, se defaima pe sine zicând: “Pentru ce nu sunt întotdeauna asa?” si doreste sa mai primeasca din aceea. (Se afirma aici taina necuprinsa a intimei legaturi dintre suflet si trup. La urma urmelor, trupul este rationalitate plasticizata si sensibilizata plina de lucrarea spiritului uman si în ultima instanta de Duhul dumnezeiesc. De ce n-ar sustine atunci Duhul acest suport al vietii spirituale printr-o lucrare intensa a Lui în sufletul omenesc, deci si în trup fara sa recurga la noi adaosuri de materie pe care el sa o prefaca în materie vie si însufletita a trupului? În afara de aceasta, materia este în ultima analiza energie concentrata. Poate ca noi, prin puterea spiritului nu actualizam toata energia concentrata în trupul nostru. O lucrare mai intensa a Duhului poate actualiza lucrând direct asupra trupului, sau prin spiritul nostru mai multe zacaminte de energie condensata în trupul nostru. Mai condensate sunt aceste energii în oase, alipirea lor de carne poate avea ca urmare o umplere a carnii de mai multe energii încât se poate trai o vreme mai îndelungata fara o hrana noua. Dar aceasta poate fi si urmarea concentrarii tuturor gândurilor într-un singur gând îndreptat spre Dumnezeu, ceea ce atrage în gândul astfel concentrat dar si în oasele unificate si lipite de trup puterea Duhului Sfânt care actualizeaza mai multe energii concentrate în ele.)

·        Iarna nu se bea mult, de asemenea trebuie sa se manânce mai putin, adica din toata cantitatea bucatelor se micsoreaza a 12-a parte, iar din vin si apa câte o jumatate de pahar de fiecare. Daca te tii tare si nu obosesti, este bine sa bei odata pe zi, iar de nu poti, bea de doua ori, dar de fiecare mai putin. În vremea miscarilor si razboaielor gândurilor trebuie sa mai tai putin din masura obisnuita, înca o a 12-a parte si o jumatate de pahar de bautura încât mâncarea sa fie micsorata cu doua uncii, iar bautura cu un pahar.

·        Cei ce se cârmuiesc pe ei însisi bine si cu dreapta socoteala, tin seama de trup si de înclinarea lui caci a mânca dupa pofta înseamna a pofti sa manânci nu dupa trebuinta trupului ci din lacomia pântecelui. Iar de vezi ca cineva din înclinare doreste mai multe legume verzi decât uscate, dar nu din pofta, ci pentru ca este mai usor, aceasta este ceva deosebit caci exista firi care primesc mai bucuros bucate dulci, altele sarate sau acre. Aceasta nu este patima sau lacomie. Dar a pofti si a dori mâncarea este pofta si ea este slujitoarea lacomiei pântecelui. Deci când lucreaza împotriva ei si te folosesti de mâncare din trebuinta, nu o faci din lacomia pântecelui.

·        Noi punând piciorul pe prima treapta a scarii sa nu voim sa urcam îndata la cea mai de sus. Daca înfaptuim cele de la mijloc ajungem prin înfrânare si la cele mai multe caci cei ajunsi la aceasta masura pot sa fie precum zice Apostolul si satui si flamânzi pentru ca s-au învatat în toate. (Ramân stapâni pe ei însisi si când sunt satui si când sunt flamânzi pentru ca s-au deprins sa se stapâneasca în ambele cazuri.)

·        A fi molesit, a nu voi sa sporesti cum ti-o cere însasi firea, înseamna a te lasa stapânit si purtat ca un obiect. Dar fiind om nu poti fi redus prin trândavie la starea totala de obiect, ci devii robul patimilor. A fi molesit înseamna a te lasa închis în închisoarea neputintei si monotoniei plictisitoare, înseamna a cadea din plinatatea fiintei într-o existenta paruta, într-un cosmar în care nu faci si nu mai poti face nici un gest de eliberare, ci cu tine se fac, desi ti se pare ca faci tu însuti lucruri care nu le faci de fapt tu. Aceasta este moartea sufleteasca de pe pamânt care culmineaza în viata de apoi.

·        Dormitul pe scaun te duce cu timpul la smerenie, însa preda-te lui Dumnezeu în frica Lui.

·        Asculta frate! Ai ajuns slabanog de vrei sa fii slujit de altul? Nu-ti dai seama ca aceasta este spre osânda, mai ales pentru un tânar care mai degraba ar trebui sa slujeasca altuia? Crede-ma ca eu pâna ce n-am primit înstiintare de la Dumnezeu sa ma linistesc în izolare, ma slujeam singur chiar în vreme de boala pregatindu-mi putina mâncare si aprinzând focul. Nu face ceea ce faci ca de nu vei muri în chip pacatos, ci de ai vreo nevoie, nu vorbi mai mult de ea decât este trebuinta, caci cel ce nu si-a zidit chilia sa cum o va zidi pe a altuia? Nu stii ca Domnul a zis: “Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca, ci ca sa slujeasca”? nu te lasa abatut de la cestea ca de nu “sângele tau va fi asupra ta” (III Împarati 2,38). Am întrebat si am auzit ca un tânar nu foloseste alt tânar chiar de l-ar adapa cu cunoasterea întregii Scripturi.

·        Vegheaza frate ca esti muritor si vremelnic. Strânge calul tau în frâul cunostintei ca nu cumva privind ici si colo sa înnebuneasca dupa femei, mai bine zis dupa barbati si sa te arunce pe tine calaretul lui. Roaga-te lui Dumnezeu ca sa “întoarca ochii tai ca sa nu vada stricaciunea”. De vei dobândi o inima de barbat vor fugi de la tine toate razboaiele. Fa-te usturator ca spirtul pe rana si nu lasa sa se adune împuticiunea si necuratia. Dobândeste plânsul ca sa te înstrainezi pe tine de îndrazneala ce destrama sufletele celor ce au câstigat-o pe aceasta. (Calul e altceva decât calaretul; pofta trupului si vrerea pacatului stârnita de aceasta pofta altceva decât adevaratul stapân peste toate cele din care se constituie omul, desi voia subiectului poate ceda si se poate pune într-o anumita masura în slujba poftei si a pacatului. Subiectul este târât oarecum fara voia lui sau cu pe jumatate de voie în cele pe care pe de alta parte le simte contrare lui, putând fi dus prin repetitie pâna la moartea sufleteasca încât omul sa devina un fel de automat, sau obiect purtat de impulsuri regulate în colo si-ncoace.)

·        Nu toti care sunt în manastire sunt monahi, ci cel ce face lucrul monahului pentru ca s-a spus: “Nu tot cel ce-Mi zice Doamne, Doamne va intra în Împaratia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Care este în ceruri.” Deci de ce-ti râzi de tine frate nenorocit caci de întrebi si nu starui, ci întrebând iarasi le spui altora cautând slava desarta si sa placi oamenilor. Pentru aceasta culcându-te esti ispitit si vine asupra ta demonul care te înabusa si pentru aceasta îngaduie Dumnezeu sa fii pedepsit prin îndepartare ca sa te ocarasti pe tine însuti, dar tu nu întelegi. Acesta este timpul care ni s-a dat sa ne cercetam patimile noastre si de a ne tângui. Când sezi în chilia ta si esti supus ispitelor ocaraste-te pe tine în toate si arunca neputinta ta înaintea lui Dumnezeu si El te va ajuta si-ti va da putere ca sa sporesti întru El.

·        Când ai vreo suferinta în trup, te înfrânezi de la lucrurile care te vatama, atunci de ce dar nu lupti sa te înfrânezi când sufera sufletul? Foloseste puterea ta si Dumnezeu te va ajuta pentru rugaciunile sfintilor caci înseteaza sa vada mântuirea noastra Cel ce s-a jurat pe sine ca “nu voieste moartea pacatosului, ci sa se-ntoarca si sa fie viu.” Adauga si tu cei doi banuti ai tai si-L vei bucura pe El ca si vaduva aceea. Leaga-ti barca de corabia Parintilor tai si acestia te vor cârmui spre Iisus.

·        În privinta limbii, a pântecelui si a îndraznelii fa si tu ce poti ca sa te-nfrânezi caci fara osteneala, trezvia si plânsul din inima, nu pot fi tinute. Adu-ti aminte ca “mult poate rugaciunea lucratoare a dreptului”.

·        Nu cauta sa te slujeasca cineva, ci slujeste-te singur!

·        Trebuie întru totul sa ne lipim de Sfintii Parinti si din pilda vietii lor, din vorbirea si suspinul acestora sa ne umplem de pocainta cea dupa Dumnezeu. Aceasta se aseamana cu ceea ce faceau oile lui Iacov, care privind la nuielile din apa, zamisleau si nasteau dupa chipul lor pestrit. Astfel daca întiparim si noi pildele lor ca sa ne folosim în acelasi fel de lucruri, nu vom întârzia sa pasim pe aceeasi cale cu ei.

·        A fi desavârsit înseamna dupa Sfântul Apostol Pavel a tinde mereu în sus: “Cele dinapoi uitându-le si spre cele dinainte întinzându-ma” (Filipeni 3,13). Aceasta este desavârsirea omului: tensiunea continua, neoprirea, nealunecarea în jos, este desavârsirea în mers cu privirea atintita la tinta finala.

·        De voiesti sa te mântuiesti cu adevarat, asculta cu fapta: ridica de la pamânt picioarele tale si înalta-ti mintea la cer si acolo sa-ti fie cugetarea ziua si noaptea. Dispretuieste-te cu toata puterea ta, noaptea si ziua, luptându-te sa te vezi putin mai prejos de orice. Aceasta este calea cea adevarata si afara de ea nu este alta pentru cel ce voieste sa se mântuiasca în Hristos care-l întareste pe el. Cel ce voieste sa alerge! Cel ce voieste sa alerge! Cel ce voieste sa alerge! Sa alerge sa ia cununa. Îti dau marturie despre aceasta înaintea lui Dumnezeu cel viu Care voieste sa daruiasca viata vesnica tot celui ce voieste. De voiesti, lucreaza frate!

·        Binele îl câstigi miscându-te, numai cel ce ramâne lenes în cele rele, nu se misca, nu alearga, iar miscarea este sustinuta de vointa. Cel ce “se lasa în voia raului” nu se misca propriu-zis, este inert pentru ca nu se foloseste de vointa. Cel ce vrea sa faca binele, sa fie bun, voieste sa fie mereu mai bun, sa faca tot mai mult bine. În rau se aluneca tot mai jos, aproape lipsit de orice vointa; binele are o tinta niciodata deplin ajunsa – e Dumnezeu. Raul n-are nici o tinta sau îndeamna doar la repetarea unei placeri de scurta durata. Fericirea vesnica încununeaza o vointa ce se întareste continuu. Trândavia nu realizeaza pe om si de aceea nu se încununeaza cu fericirea plinatatii netrecatoare a vietii.

·        Cel ce voieste sa biruiasca se si sileste pe sine fie la post, fie la priveghere, fie la orice alt lucru. De pilda, daca e dator sa nu manânce cum e obiceiul pâna la ora noua dar slabiciunea îi cere sa manânce la ceasul al treilea (9), sa se sileasca sa nu manânce pâna la ceasul al saselea (12). Cu privegherea, la fel, caci astfel silinta se împotriveste lucrarii dracilor. În ceea ce priveste pogoramântul, aceasta este un ajutor dat trupului. (Nevointa aceasta perseverenta si tenace este un mijloc de întarire a vointei sau a spiritului împotriva pornirilor inferioare care-l robesc pe om. Pofta e printre primele, mânia – dintre ultimele. Numai omul întarit prin nevointa, omul linistit si generos se poate face lacas al Duhului Dumnezeiesc. Numai el este liber pentru relatia de iubire adevarata cu Dumnezeu si cu semenii. Numai acest om este tare si nu e preocupat din slabiciune pentru sine. Demonii îl slabesc pe om cu aparenta ca-l fac sa se preocupe de sine sau cu acest scop.)

·        Fratilor, plâng si ma tânguiesc pentru mânia ce ne ameninta caci toate le facem împotriva a ceea ce trebuie. Fiindca s-a spus: “De nu va prisosi dreptatea voastra mai mult decât a carturarilor si fariseilor nu veti intra în Împaratia Cerurilor”, si faradelegile noastre au întrecut cu mult pe cele ale celorlalte neamuri.

·        Împotriveste-te rautatii si Domnul îi va aduce pe dusmanii tai sub picioarele tale, cei potrivnici ajungându-ti în cele din urma prieteni. Lupta-te pâna la moarte pentru adevar si Dumnezeu va lupta pentru tine. Nu cere ajutor de la oameni, caci cel ce-si pune nadejdea în ei cade repede, iar ajutorul lui Dumnezeu întrece cu mult ajutorul a zeci de mii de oameni. Pentru aceasta a zis Proorocul: “Domnul este ajutorul meu si nu ma voi teme, ce-mi va face mie omul.” Sprijineste-ti deci inima ta în Domnul, îmbarbateaza-te si fii tare, iar El va fi negresit lânga tine. (Numai luptând cu toata puterea, e prezent si Dumnezeu în tine, luptând cu puterea Lui împreunata cu puterea ta. Daca lupt molesit, Dumnezeu nu lupta cu tarie în mine. În taria luptei mele este prezenta taria luptei lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea sa fii tare, dar nu sunt tare de nu simt puterea mea încordându-se. Însa în încordarea aceasta este lucrator Dumnezeu pe masura ei.)

·        Daca la Dumnezeu toate sunt cu putinta si asa credem, sa facem întru El tot ce putem iar El îi va nimici pe cei ce ni se împotrivesc caci “El risipeste sfaturile neamurilor si nimiceste uneltirile cârmuitorilor. Iar voia Lui ramâne în veac.” (Psalmi 32,10) Sustine pe cât poti adevarul si lupta-te pentru el. Sa stam întru adevar si nu vor întârzia dusmanii sa vina la picioarele noastre. Astfel se va slavi Dumnezeu prin robii Sai.

·        Sfântul Varsanufie cere ca omul sa nu se robeasca unei legi pe care sa si-o dea odata pentru totdeauna, ci sa lucreze de fiecare data asa cum împrejurarea îi spune ca este de folos. Libertatea în bine, aceasta e recomandarea. Sa nu se îngradeasca omul printr-o lege a repetitiei formale.

·        Sa nu te molesesti cu trupul caci te va doborî! (Moleseala trupului este moleseala sufletului; trupul trândav si pretentios a scapat de sub puterea si controlul sufletului sau sufletul nu mai are putere asupra lui. Este un trup care cedeaza usor la orice ispita, care nu vrea si de aceea nu mai este în stare sa se încordeze fara greutate.)

·        Frate, “silirea în toate” si smerenia îl duc pe om de graba le sporim.

·        Sa nu judeci pe cineva, sa nu dispretuiesti sau sa smintesti pe cineva. Nu gândi despre cineva cele ce nu le-ai vazut la el caci aceasta-i spre pieirea sufletului. Ia aminte la tine si asteapta moartea cea grabnica. Spune-ti cuvântul fericitului Arsenie: “Arsenie pentru ce-ai iesit din lume? Ce-ai venit sa cauti aici?” Alearga spre Iisus ca sa-L apuci. De vrei sa te mântuiesti iuteste-ti pasul ca sa te afli în aceasta buna împreuna-vestire cu sfintii Batrâni. De vrei sa te mântuiesti lucreaza!

·        Este o mare bucurie sa ceara cineva un lucru cu frica lui Dumnezeu. Acesta va îndrazni sa creada ca cererea lui se va împlini. Dar daca ceri samânta pentru ogorul tau, cultiva-l ca sa-l pregatesti pentru plivirea ei, caci despre pamântul cel bun si cultivat se spune ca a dat câte o suta de roade pentru una.

·        Nu poate fi omul tare decât în Dumnezeu. Când este singur este slab. În omul credincios nu se poate deosebi ce este al lui de ce este al lui Dumnezeu. Lui i se pare ca tot ce face, Dumnezeu face dar pune atâta râvna ca si cum totul ar depinde de el caci fara râvna si efortul lui n-ar lucra Dumnezeu, însa chiar râvna lui îsi are provenienta de la Dumnezeu. Va fi tras la raspundere daca n-a lucrat asa cum voieste Dumnezeu, sau va fi rasplatit daca lucreaza asa. Dar n-ar fi putut lucra cum vrea Dumnezeu daca n-ar fi avut întarirea lui Dumnezeu si e osândit când n-a lucrat asa pentru ca n-a primit ajutorul lui Dumnezeu.

·        Numai prin multe lupte repetate se întareste omul în asa fel ca ispita sa nu mai aiba putere asupra lui.

·        Ni se cere sa facem ceea ce sta în puterea noastra si nimic mai mult caci acoperamântul si mila lui Dumnezeu va întari neputinta noastra.

·        De unde vine trândavia si ce trebuie facut când se iveste ea? Este o trândavie a firii din oboseala si una de la draci. De voiesti sa le deosebesti cerceteaza astfel: cea de la draci se iveste în cineva înainte de timpul când are nevoie de odihna, caci începând sa lucreze înca înainte de a ispravi o treime sau o patrime din lucrare, trândavia îl îndeamna sa lase lucrul si sa se scoale. Deci nu trebuie sa primeasca îndemnul ei, ci sa faca rugaciune si sa sada la lucrul lui cu rabdare. Astfel, vazând vrajmasul ca omul face rugaciune tocmai din pricina trândaviei, pentru a nu-i mai prilejui asemenea fapta fuge. Cea a firii se iveste când omul se osteneste peste putere si se sileste a lucra mai mult decât poate. Astfel trândavia firii se naste din neputinta trupului. În acest caz trebuie sa-si încerce omul puterea si sa-si odihneasca trupul în frica de Dumnezeu. (Trândavia care este produsa de o prea mare oboseala a trupului are în ea ceva spiritual si care arata în ea o influenta a celui rau. Simt o trândavie pentru ceva si atunci când fac ceea ce nu-mi produce o placere trupeasca, este un fel de autosugestie, descurajare care tot prin autosugestie se poate învinge. Ea se învinge cu vointa dovedind astfel ca ea provine si dintr-o vointa slaba.)

·        Daca din trândavie se naste o atipire care ma împiedica de la lucrul pe care-l fac, oare trebuie sa ma ridic sau sa ramân sezând? Sa te ridici si sa nu încetezi a te ruga lui Dumnezeu si va alunga Domnul atipirea de la tine.

·        Foloseste toata puterea ta caci multi au fost cu Iisus si multi s-au înstrainat de El.

·        Cel ce cauta cu adevarat viata vesnica se straduieste sa pazeasca cuvântul lui Dumnezeu pâna la varsarea sângelui în taierea voii sale.