Smerenia - mandria

ˇ        Fa-te ca Iov ''band batjocura ca apa''.

ˇ        Lucrarea vadita, cu ostentatie sau chiar neacoperita din negrija a poruncilor deseori starneste pizma si resentimentul celorlalti, fiind catalogata de ei (precum si este de fapt) contrara smereniei; de aceea pentru ocolirea acestor neajunsuri trebuie sa faci acest lucru cat mai disimulat si mai acoperit.

ˇ        Cel ce rabda aceste arderi cu fierul inrosit se va mantui iar cel ce are in nari raul miros al sau, nu simte alt miros, chiar de-ar sta deasupra tuturor mortaciunilor. Si cel jefuit de talhari n-are ce da altora. Ia seama iubitule ca toti suntem stapaniti de lene si nu putem fi cu totul fara griji, ci sa ne socotim drept ceea ce suntem: pamant si cenusa. Si am imbatranit hranind slava desarta.

ˇ        Taierea vointei se arata in acelasi timp in ''taierea voii fata de aproapele'', desigur nu pentru a-i indeplini capriciile si indemnurile lui la rau, ci pentru a nu-l domina. Aceasta o facem pentru a-l ajuta, renuntand la voia de a lua ceea ce ne place noua pentru a face ceea ce este de folos aproapelui. Cel mai greu insa este sa fii stapan pe voia ta.

ˇ        Cand ti-ai taiat voia, ai castigat netulburarea caci nu mai voiesti nimic pentru tine. O tai in folosul aproapelui ascultand pe Dumnezeu; acesta iti face stravezie prezenta fetei bucuroase a Domnului, pe El il vezi de cate ori iti tai voia, de cate ori te-ai depasit prin aceasta. Vezi privirea Lui in acelasi timp iubitoare si stapanitoare, o vezi stapanindu-te prin iubire. Cand simti ca nu mai esti prin voia ta, simti ca esti prin Dumnezeu te simti asigurat in El. Toate aceste virtuti fiind moduri ale comuniunii. Nici un bine nu e facut de unul singur sau in izolare, binele este un produs al comuniunii, aceasta ca sa nu se laude nimeni in mod egoist. De fapt insasi existenta ne vine de la ceilalti, ne vine si e sustinuta de toti si de cosmosul intreg, iar acesta e sustinut de Dumnezeu.

ˇ        Plangi, jeleste-te, nu cauta sa fii luat in seama si nu te pretui in nici o privinta. (Cand te socotesti a fi nimic, esti mult mai mult decat cel ce n-are aceasta convingere caci acela fiind nimic, nu are nici macar constiinta ca e nimic; el este nimic in grad sporit. A avea constiinta ca esti nimic inseamna a avea constiinta, si prin aceasta constiinta cunosti nu numai nimicul tau ci si maretia lui Dumnezeu. Si intr-un fel omul prin constiinta participa mai mult la Cel de la care este fiindca stie de maretia Creatorului sau. El poate da prin smerenie in veci ce va da si altora.)

ˇ        Cat despre gandul de a pleca in pustie, parintii au spus ca sunt trei lucruri de pret si daca le pazeste monahul pe ele poate vietui si in mijlocul oamenilor si in pustie si oriunde s-ar intampla, iar acestea sunt: sa se defaime pururea pe sine insusi, sa-si arunce vointa la spate si sa se astearna sub picioarele a toata faptura. (Daca te socotesti cel mai de jos, nu poti cadea in mandrie, daca te socotesti cel mai de jos, nu-ti mai place sa te inalti, nu te mai ispiteste mandria si nu mai poti socoti pe altul mai jos decat tine; nu mai vrei sa te afirmi, sa iesi in evidenta. Nu te mai temi ca parerea cuiva te coboara mai jos.)

ˇ        Dumnezeu ar putea sa dea ajutorul Sau si omului in izolarea sa dar El face clara lucrarea Lui cand da fiecaruia prin celalalt. Prin aceasta leaga pe fiecare nu numai de Sine ci si prin celalalt astfel ca impune fiecaruia o raspundere pentru aproapele sau si sustine iubirea intre ei. Il fereste pe om de mandria de a socoti ca n-are nevoie decat de ajutorul lui Dumnezeu, deci de a-i dispretui pe ceilalti. Cat de mult imi incalzeste viata interesul celuilalt pentru mine! Este si celalalt capabil sa ma intareasca cum sunt si eu capabil sa-l ajut; omul nu este anulat dar iubirea reciproca ce-i innobileaza ii face mai capabili sa se inalte la simtirea lui Dumnezeu, insa nu numai aceasta noblete produsa in ei de iubire ii ridica la simtirea lui Dumnezeu, ci si experienta pe care o fac cunoscandu-si puterea lor limitata de a se ajuta in unele situatii fara un ajutor ce le vine amandurora de la Cineva mai presus de ei - de la Dumnezeu, ultimul izvor al puterii.

ˇ        Frate, s-a implinit cu mine prin tine Scriptura care zice: ''Poporul Meu, cei ce va fericesc pe voi, va amagesc.'' (Isaia 9,16) O astfel de fericire (lauda) nu ne lasa sa vedem rusinea faptelor noastre, ea ii vatama precum socotesc, chiar pe cei ajunsi la o masura mai inalta si-i desparte de credinta in Dumnezeu, caci zice Domnul: ''Cum puteti crede in Mine primind lauda unii de la altii?''

ˇ        Firea se slabeste in cei ce cauta laudele de la altii sau se dovedeste slaba caci ce va face cand nu va mai fi laudat? Cu siguranta ca laudele ce i se aduc pentru ca s-a simtit ca le doreste si are putere sa le impuna, nu sunt sincere si nu vor tine mult, mai ales dupa ce nu va mai avea puterea sa le impuna. Chiar cei ce-l lauda pe cineva de nevoie il osandesc in sinea lor in vreme ce la aratare il lauda iar cand nu vor mai arata interesul sa-l laude, il vor osandi pe fata. Laudele le cauta de obicei cel ce se arata cunoscator al poruncilor insa nu si implinitor al lor, ca om duhovnicesc. Cel ce implineste personal poruncile se va face tuturor slujitor, deci se va smeri; prin aceasta el este duhovnicesc si nu cauta lauda, el nu vrea sa arate ca cunoaste poruncile, caci cine cauta aceasta de fapt nu le lucreaza ci vrea sa se laude cu stiinta sa, dar aceasta ramane de fapt o cunoastere la suprafata, nicidecum una existentiala. Aplicarea in practica a cunostintelor se imprima in fiinta proprie, acela vesteste implinirea poruncilor cu viata sa.

ˇ        Iertati-ma ca m-am lasat atras de intrebari copilaresti parasind grija desavarsirii. (Purtatorul de Dumnezeu parinte arata limpede ca cel ce se straduieste la mantuirea sufletului nu trebuie nicidecum sa caute darul stiintei, caci ''stiinta ingamfa'' cum zice Apostolul).

ˇ        Se cuvine sa intrebi despre patimi si cum sa-ti conduci viata caci aceasta este in primul rand necesar si duce la smerenie, iar smerenia este mantuirea prescurtata: ''M-am smerit si m-a mantuit Domnul'' spune oarecare dintre sfinti. ''Monahul smerit nu va iscodi cele inalte, insa cel mandru ca cerceta judecatile.'' (Sfantul Ioan Scararul) (Spunand batranul ''iertati-ma ca m-am lasat atras de intrebari copilaresti'' da de inteles ca astfel de intrebari sunt pline de cuget copilaresc si de multa nestiinta, ba pe langa acestea, arunca omul in cumplita mandrie).

ˇ        A te supune cuiva pentru Dumnezeu inseamna a te supune lui Dumnezeu Care cere aceasta. Dumnezeu de fapt ne cere sa ne supunem unul altuia, aceasta fiind contrariul mandriei care dezbina. A asculta fiecare cuvantul celuilalt inseamna a se supune fiecare celuilalt si prin el lui Dumnezeu. Inseamna a se supune amandoi lui Dumnezeu Care a dat fiecaruia cuvantul pentru celalalt si e ascultat de celalalt.

ˇ        Vorbirea este pentru a intretine si pentru a incalzi fratia intre noi, ceea ce nu se indeplineste acolo unde nu ne intelegem unul pe altul prin cuvinte. Rostul acesta al vorbirii este cuprins in termenul ''cuvant'' - coventus (venire la un loc in intelegere). Nu ne este dat cuvantul ca sa ne mandrim unul fata de altul caci aceasta ne desparte. Ca sa venim la buna intelegere trebuie sa ne vorbim unul altuia fara mandrie, cu smerenie, atentie si delicatete unul altuia. De cuvant tine smerenia si respectul reciproc, omul trebuind ca prin cuvant sa infaptuiasca ''venirea laolalta'' - convenientia. Fiul lui Dumnezeu Insusi ni s-a facut pilda de smerenie insusindu-si cuvantul omenesc, dar acesta pentru ca El Insusi este sanul potential al cuvintelor, de El atarnam ca cuvinte intrupate, in El suntem chemati sa ne unim prin cuvinte, El ne cere sa ne vorbim si sa ne raspundem unii altora pentru a ne uni cu El.

ˇ        Dumnezeu cerandu-mi prin celalalt sa tin seama de acela si de El, ma trezeste la realitate din somnul mandriei care ma face sa ma socotesc o existenta autonoma, stapan peste tot si peste toate, intins cu saracia mea intr-un pacat infinit asemenea celui beat care nu mai stie de nimeni si de nimic, nici chiar de sine. Prin cuvintele altuia sunt trezit la realitatea de netrecut dar si bucuroasa a datoriilor mele, a granitei mele dar si a unei realitati cu adevarat mai bogate decat a mea si a lui, de care prin implinirea datoriilor si prin iubire ma pot impartasi.

ˇ        Da mana fratelui tau care este in tulburare si vei avea si tu pe cineva care-ti va intinde mana in vremea incercarii. (E cu neputinta sa nu te fi vazut vreunii cand i-ai ajutat pe altii si aceasta va face si pe vreunul din ei sa-ti ajute la nevoie, dar prin acela te ajuta Dumnezeu.

ˇ        Dezgustul, plictiseala te apasa cand nu-ti gasesti rostul avand grija de altul, dar nu numai grija pentru viata lui trecatoare, ci mai ales pentru cea vesnica. Aceasta inseamna sa-ti vezi rostul lucrand pentru vesnicia ta si a altora in Dumnezeu caci fara Dumnezeu nu ti se deschide vederea spre vesnicie si grija pentru viata trecatoare sfarseste intr-o plictiseala de moarte.

ˇ        A-ti taia voia cand sezi in chilie inseamna a dispretui placerea trupeasca in toate, iar voia trupului sta in a-l multumi pe el in orice lucru. Ca sa nu-l multumesti deci pe el, taie-ti voia ta cand sezi in chilie. A-ti taia voia cand esti cu oamenii sta in a muri fata de ei si a fi cu ei ca si cand n-ai fi. Voia cea de la draci este pornirea de a-ti apara ''dreptatea'' si de a te increde in tine - atunci sa stii ca ai cazut in cursa.

ˇ        Voia ce-ti vine de la draci sau pe care ei te fac sa ti-o socotesti drept vointa ta, este de a te justifica in tot ceea ce faci si in a socoti ca nu poti gresi. Este lauda cu propriile pacate; in felul acesta ti-ai inchinat eu-l demonului; este dovada mandriei egoiste ce-si apara iubirea de sine.

ˇ        Frate, ai spus: ''Sunt bolnav cu sufletul si cu trupul'', pentru ce nu te marturisesti ca sa te faci sanatos in voia ta? Nu stii ce este de folos sufletului si trupului, dar ce este de folos voii tale, zeci de mii de specialisti nu stiu ca tine. Nu vezi ca eu te musc mereu , una dupa alta? De poti rabda, rabda caci eu vorbesc ca un lipsit de minte si de aceea vorbesti si tu la fel. Iar vorbindu-ti, arat ca nu stiu ce-i este de folos. (Cea mai buna metoda de a vindeca o vointa egoista e rabdarea in care e o alta vointa; este o experienta pe care nu o poare trai nimeni asa de mult ca cel ce practica rabdarea - numai el traieste acest efort. Sfantul Varsanufie socoteste indemnurile ce le da prin scrisorile lui ca tot atatea muscaturi ale celui ce primindu-le cu rabdare isi vindeca vointa de a raspunde cum nu se cuvine. Vointa care nu primeste sfat, este o vointa slaba care nu lucreaza spre intarirea omului si spre pace intre oameni. Sfantul insa ia asupra sa vina fratelui care nu primeste cu rabdare sfaturile date. Pentru ca el il provoaca pe acela prin vointa sa de a-l invata, sa reactioneze in apararea voii sale; sunt impasurile ce apar adeseori in raporturile cu oamenii. Vreau sa-l invat pe altul sa renunte la voia sa pentru binele lui, dar poate ca el vede in aceasta, nu fara dreptate pornirea de a-i impune voia mea din cine stie ce interes. Cel care da altuia sfat, numai daca ajunge la o smerenie care face cu totul evident faptul ca nu da sfat decat cand este cerut cu staruinta, si-l da numai spre binele celui ce-l cere, poate sa evite efectul rau pentru acela si pentru sine. Dar ca sa ceara cineva cu staruinta un sfat si apoi sa-l urmeze, i se cere si lui sa fi ajuns la o culme a smereniei. Este un drum ce trebuie sa-l faca amandoi pentru a se putea folosi fara nici o primejdie unul pe altul, ca sa evite frictiunile intre oameni in practica sfatuirii unuia prin celalalt.

ˇ        In constiinta neputintei noastre de a fi si de a ne mantui prin puterea noastra e constiinta ca Dumnezeu este Cel ce ne-a creat, ne sustine si ne mantuieste. Prin aceasta ne deschidem puterii Lui; in smerenia noastra sta putinta deschiderii noastre lui Dumnezeu ca sa ne umple de putere.

ˇ        Cel ce este laudat trebuie sa-si spuna: ''Ei au despre mine aceasta parere pentru ca nu stiu cu adevarat cele ascunse ale mele.''

ˇ        Iti spun adevarul ca nu sunt nimic, dar din ascultare iti spun ceea ce am in inima mea. Nu te asigur ca e numaidecat asa, dar spun ceea ce pot. (Un paradox: daca raspund cererii tale de a-ti da un sfat este primejdia sa ma mandresc, pe de alta parte n-am dreptul sa nu fac ascultare, deci prefer riscul sa fiu ispitit de mandrie implinind cererea ta decat sa o resping. Si voi lupta implinind-o sa nu fiu totusi biruit de mandrie. De aceea iata, iti spun de la inceput, inainte de a-ti da sfatul cerut ca nu sunt nimic si nu stiu nimic, deci nu te asigur ca ceea ce-ti spun este bun, dar spun ceea ce am in minte.)

ˇ        Domnul vrea sa ai pe tot omul mai presus de tine! Deci arata ascultare in toate, fie in privinta mancarii, a bauturii sau a oricarui lucru. De vei fi barfit, bucura-te ca iti este de mare folos si daca te va necaji careva, rabda caci cel ce va rabda pana la sfarsit se va mantui.'' In toate multumeste lui Dumnezeu caci multumirea mijloceste la Dumnezeu pentru orice neputinta. (Multumirea catre Dumnezeu te justifica pentru neputinta de a face fapte mai insemnate cerute de Dumnezeu. Ramai legat de Dumnezeu macar prin multumirea pe care o aduci.)

ˇ        In toate osandeste-te pe tine ca cel ce ai pacatuit si ai gresit si nu te va judeca Dumnezeu. De vei face asa iti va ajuta Dumnezeu sa afli putere.

ˇ        Iar despre patimi nu e nevoie sa-ti scriu despre fiecare din ele, caci printr-un singur cuvant ti-am aratat leacul lor. Fiindca zice Domnul: ''Voi locui in cei smeriti.'' (II Cor. 6,16). Oare socotesti ca poate locui peste tot ceva din rautatea vrajmasului acolo unde il vede locuind pe Domnul? Intelege dar ca nu se poate arata raufacatorul in palatele dregatorilor.

ˇ        Daca-ti place cea ce-ti spun - implineste, daca nu, iarta-ma pentru toate. (Este o ultima incercare de a inmuia sufletul adresatului in cazul ca n-ar vrea sa implineasca ceea ce i se cere, deci ar ramane invartosat. Dar cerandu-i sfantul si pentru acest caz iertare, mai incearca odata sa-l inmoaie si din scrisoarea urmatoare se vede ca a reusit facandu-l si pe acela sa ceara iertare. Chiar daca nu i-a gresit aceluia cu nimic, ii da o pilda de smerenie care poate sa inmoaie mandria lui, iar rugandu-se celui ce eventual se incapataneaza in mandrie, sporeste el insusi in smerenie).

ˇ        Pofta de a fi mai mult ii zugraveste cuiva un chip maret al sau care-l stapaneste ca o vraja si-l face sa se manie cand nu i se arata cinstea la care se asteapta pe masura acestui chip. Vraja il face sa se inchipuie mai presus de realitatea sa.

ˇ        Imi aduc aminte ca Parintii spun sa stam in chilie si sa ne amintim de pacatele noastre, dar cand mi le amintesc nu sufar durere pentru ele. De multe ori doresc sa ma pocaiesc dar nu izbutesc - spune-mi ce impiedica pocainta de nu vine? - Frate, glumesti cand spui ca voiesti, caci nu voiesti cu adevarat. A intra in chilie inseamna a intra in suflet si a-l cerceta pe el, a aduna gandul nostru de la orice imprastiere si abia atunci ne indureram si ne pocaim. (Gandul la alt om te face sa uiti de tine, nu te mai gandesti la tine in mod atent, ci la el surprinzandu-i o multitudine de asa zise defecte.) Deci, ceea ce impiedica pocainta sa vina la noi este voia noastra si de nu-si taie omul voia sa, inima lui nu se indurereaza. Dar ceea ce opreste pe om sa-si taie voia sa este necredinta, iar necredinta se naste din vointa omului de a se bucura de slava oamenilor. Domnul a zis: ''Cum puteti crede cand primiti slava de la oameni si nu cautati slava de la unicul Dumnezeu.'' De nu te vei osteni cu durere sa-ti tai voia ta chiar daca inima ta nu o vrea, ce folos vei avea din intrebarea ta? De vrei sa plangi cu adevarat pentru pacatele tale ia aminte la tine insuti si fii mort fata de orice om. Taie acestea patru: voia, dorinta de a-ti arata dreptatea si cea de-a place oamenilor - atunci abia vei vedea ca-ti va veni cu adevarat pocainta si te va acoperi Dumnezeu de orice rau. Frate, adevarat iti zic: Ia aminte la tine, bucura-te cand esti lovit, ocarat, injurat, certat; departeaza de la tine viclenia sarpelui si nu intelepciunea. Iata calea mantuirii; de-ti place - pazeste-o si Dumnezeu iti va da mana, iar de nu o voiesti, tu vei vedea!

ˇ        Cand importanta slavei desarte de la oameni incepe sa ia pentru cineva proportii mari, el nu mai vede importanta lui Dumnezeu in viata lui. Ea poate scade atat de mult, incat insasi existenta lui Dumnezeu nu mai conteaza pentru el.

ˇ        Uneori ocolesti prilejurile de a-ti astampara setea de lauda in mod direct dar cauti sa te pui in aratare macar pe o cale ocolita a justificarii pacatelor sale sau a laudei faptelor bune.

ˇ        Taie voia ta prin care vrei sa te afirmi fata de altii sau in fata lor, cea de a-ti satisface placerile prin ei, setea de a arata ca ai avut dreptate in cuvant sau fapta, sau vointa de a place oamenilor ca sa obtii cu orice pret lauda sau stima lor. Uneori o iei inainte de fapta cu afirmarea ta, alteori te lauzi dupa ce ai facut-o de este buna, iar de vezi ca este criticata o aperi. Apoi se intampla sa tii sa dai impresia ca nu vrei sa te afirmi ci sa slujesti altora, dar de fapt o faci cu scopul de a te afirma pe aceasta cale ocolita si mai subtila. In toate te multumesti cu tine, cu oamenii si in parte cu lucrurile, deci nu ai trebuinta de Dumnezeu, si facand astfel, desigur ca nu te poti pocai. Pocainta ca nemultumire de sine este contrara acestei multumiri. Pana ti se pare ca-ti astamperi setea cu apa statuta a baltoacei din tine sau din oameni, nu cauti izvorul pururea curat si curgator care e Dumnezeu. Pana esti inchis in preocuparea de tine si de parerea oamenilor despre tine nu ti-a devenit Dumnezeu transparent.

ˇ        Ascultarea si taierea voii tale de suprafata printr-o alta voie mai adanca e taierea voii patimase a egoismului prin voia de a-ti stapani egoismul placerilor care te tin in ingustimea orizontului biologic individualist si de a te ridica in lungul orizontului dumnezeiesc si altruist. Este mai multa incordare a voii in a asculta decat in a te opune. Voia egoista este un capriciu usuratic, un rasfat, de aceea se spune ca nu se poate taia voia neascultatoare fara osteneala inimii si a trupului. Se numeste voie ce se cuvine taiata ''voie proprie'' pentru ca prin ea omul se slujeste numai pe sine in mod egoist, deci in primul rand pe sine. Dar si voia prin care taie cineva aceasta ''voie proprie'', e voie care-l are pe om ca subiect dar ca subiect care-si pune voia in slujba lui Dumnezeu si a semenilor si prin aceasta in slujba eu-lui sau destinat la o viata inalta si netrecatoare. El face oarecum voia altora, dar nu voia egoista a lui, ci voia care slujeste binele lor identic cu binele propriu. In acelasi timp face voia lui Dumnezeu Care urmareste binele sau si al semenilor.

ˇ        A-ti taia voia inseamna a inceta sa traiesti pentru tine, inseamna sa te jertfesti, dar eu-l prin care traiesc patimile egoiste este un ''eu'' de suprafata, un eu prin care nu traiesti in adancul, plinatatea si autenticitatea ta. Acest eu de suprafata trebuie omorat pentru ca sa iasa la iveala adevaratul tau subiect in comuniune cu Dumnezeu si cu oamenii.

ˇ        A se lepada cineva de sine si a-si lua crucea inseamna a-si taia in toate voia sa si a primi nesocotirea din partea altora.

ˇ        Daca tii sa arati faptele tale bune, ii umilesti pe altii si nu dovedesti ca Cel ce ti-a dat puterea sa le faci este Dumnezeu. De aceea Mantuitorul a spus: ''Cand veti fi facut toate acestea spuneti: Slugi netrebnice suntem caci ceea ce eram datori sa facem am facut.''

ˇ        Daca vrei sa te izbavesti de patimile de ocara, taie de la tine indrazneala fata de orice om si mai ales fata de cei spre care vezi ca inclina inima ta prin patima poftei; prin aceasta te eliberezi de slava desarta caci slava desarta e soata dorintei de a place oamenilor, iar aceasta e soata indraznelii - cum stim, indrazneala e pecetea tuturor patimilor.

ˇ        Ce inseamna parinte nepretuirea de sine? - Frate, nepretuirea de sine inseamna a nu se socoti cineva pe sine inseamna a nu se socoti cineva pe sine deopotriva cu altul si a nu spune despre un lucru bun - ''eu l-am facut''. (Nepretuirea de sine este o detasare de sine, o nepreocupare de valoarea sa si o impacare cu aceasta atitudine fata de tine si din partea altora. Ea nu are sens decat in constiinta curata a relatiei tale cu Dumnezeu caci numai in relatie cu El socotesti ca tot ce este si tot ce faci datorezi lui Dumnezeu si ca Dumnezeu stie ce face El pentru tine si cata silinta ai pus pentru a inmulti darul ce ti l-a dat. Aceasta-ti da o liniste continua, o netulburare de pe urma faptului ca nu esti recunoscut de ceilalti in valoarea ta. Esti liber de tine si de parerea celorlalti si il socotesti numai pe Dumnezeu ca judecator drept. Cand te inchipui lucru mare nu mai vezi realitatea cu adevarat mare si bogata care este Dumnezeu deci nu mai esti in comunicare cu ea, te-ai ingustat in limitele tale).

ˇ        O osteneala fara smerenie il face pe om sa-si atribuie lui ca izvor ultim puterea de a implini faptele lui, deci de a nega provenienta puterii de la Dumnezeu. In smerenie este constiinta omului de a avea totul, deci si puterea aratata in osteneala de la Dumnezeu. Daca n-ar fi aceasta constiinta, n-ar fi nici smerenia sau smerenia ar fi fara rost; pentru ce sa ma smeresc in fata unei lumi cu care sunt una in sens panteist? Nu ma pot smeri decat in fata unei constiinte inzestrata cu puterea de a crea toate, deci pe mine si de care depind intru toate. Unde este delicatetea smereniei, este constiinta de Dumnezeu, altfel este justificata orice aroganta grosolana cu toate conflictele nascute din ea.

ˇ        Sporirea sta in a primi sa ti se porunceasca fara sa te impotrivesti, iar dispretuirile sunt de doua feluri: una din inima ta, alta din osandirile si ocara ce ti se aduce din afara. Dar este mai mare cea care-ti vine din afara, caci cea din inima ta nu cere atata osteneala pentru a o suporta ca cea de la oameni care pricinuieste o mai mare durere in inima. Iar zdrobirea inimii sta in pazirea inimii tale!

ˇ        Nu trebuie sa caute omul cu dinadinsul o graire smerita ci ajunge sa zica ''Iarta-ma!'' sau ''Roaga-te pentru mine!'' (Cand spui altuia ''Iarta-ma'' nu te mai poate domina caci sau raspunde iertandu-te, deci nemaisocotindu-te dator cu ceva, sau refuza sa te ierte si in acest caz este un patimas care ramane inferior ca unul ce e robit de patima. Dar in acest caz nu-l dispretuiesti, ci-l compatimesti nu din superioritate ci din durere pentru suferinta lui; la fel se intampla cand spui ''Roaga-te pentru mine'')

ˇ        Nu trebuie sa alerge de la sine dupa fapte de smerenie caci aceasta si a urmari sa vorbesti smerit pricinuiesc slava desarta nelasandu-l pe om sa sporeasca. Adevarata sporire sta in a primi sa ti se porunceasca fara sa te impotrivesti.

ˇ        De este laudat cineva de altul, este bine sa nu raspunda ca sa-si arate modestia? - Mai mult foloseste tacerea, caci daca raspunde se afla pe sine primind lauda iar aceasta nu este altceva decat slava desarta. Asemenea si ceea ce se arata ca modestie in raspuns este de fapt slava desarta, caci cele pe care le spune el in acest caz despre sine, daca le-ar spune altul, nu le-ar suporta. (Raspunzand cu modestie voiesti de asemenea sa-ti atragi admiratia pentru modestia pe care o afisezi. Cand raspunzand la o lauda cu cuvintele: ''nu sunt chiar asa'' sau ''n-am facut cine stie ce lucru mare'', daca ai auzi ca le spune altcineva n-ai putea suporta, dar spunandu-le tu, le poti suporta iar asta vadeste ca nu le spui crezandu-le cu adevarat, ci le spui doar ca sa auzi dezmintirea lor. numai atunci refuzi cu modestie reala laudele cand esti in stare sa nu te superi nici daca ai auzi pe altul spunand despre tine bine sau rau. In acest caz ai fi intr-o perfecta obiectivitate fata de tine, dar vazandu-te cum te vede altul e mai usor sa fii obiectiv cu tine decat cu altul. Numai obiectivitatea cu tine te-ar arata perfect liber, chiar fata de tine.

ˇ        Iarta-ma frate ca nu vad la mine nici un bine si de aceea n-am gasit ce sa-ti raspund.

ˇ        Frate, cel ce voieste sa fie monah nu trebuie sa aiba nici un fel voia sa in vreun lucru; aceasta ne-a invatat Domnul zicand: ''Am venit in lume nu ca sa fac voia Mea'' (Ioan 6,38) caci cel ce voieste sa o faca pe aceasta iar pe aceea sa nu o faca, se arata pe sine in stare de mai multa deosebire a lucrurilor decat cel ce porunceste si astfel e batjocorit de draci. Deci trebuie sa asculti in toate, chiar de ti-ar parea ca ceea ce ti s-a poruncit e un pacat, iar daca ti se pare ceea ce ti se cere greu, intreaba-l si lasa lucru pe seama hotararii lui caci daca vrei sa faci tu deosebire intre lucruri, iti atragi necazuri. Alege dar odihna crezand ca orice ti s-ar spune e dupa Dumnezeu iar ceea ce e dupa tine aduce intristare caci ''tot pomul bun face roade bune''.

ˇ        Ce inseamna a vorbi cu smerenie? - A spune ceva cu smerenie inseamna a spune ca unul care nu invata, ci ca unul care l-a auzit de la avva sau de la parinti. Cearta slava desarta si dispretuieste-o, iar dupa ce ai vorbit pocaieste-te inaintea lui Dumnezeu zicand: ''Iarta-ma ca am vorbit din slava desarta''.

ˇ        Daca vreunul din cei mai presus decat mine ma intreaba un lucru, trebuie ca eu sa-i spun ceea ce socotesc ca este de folos? - Tu n-ai nimic de spus caci nu cunosti voia lui Dumnezeu ca sa stii ce foloseste; deci daca te intreaba careva dintre ei, spune-i cu smerenie: ''Iarta-ma ca nu stiu''.

ˇ        Fereste-te de mandrie si de vointa de a te indreptati (justifica) caci aceasta impiedica pocainta. (Smerenia e sustinuta de frica de Dumnezeu; ea se opune mandriei slavei desarte si vointei omului de a se justifica care tocesc sensibilitatea lui. Cel ce se justifica nu recunoaste ca a pacatuit, el nu vrea sa se pocaiasca, deci nu foloseste putinta de a se indrepta, de a-si schimba cursul vietii. Aceasta este o alta forma de mandrie si a tocirii responsabilitatii; acestea il inchid pe om in ingustimea sa din care nu se vede lumina mai presus si de toate a lui Dumnezeu. Plecare in fata altuia cu recunoasterea greselii savarsite trebuie sa se faca nu numai cu smerenia sustinuta de frica lui Dumnezeu ci si cu discernamant ca nu cumva sa-l faca pe cel caruia i se adreseaza sa creada ca cel care i-o face a gresit fara sa fie adevarat. Aceasta plecare in fata altuia este si iesirea din sinea sa superficiala, e situarea in taina recunoscuta si respectata a altuia, dar si in taina deschisa in infinit a lui Dumnezeu.)

ˇ        Daca vezi ca il judeci pe cineva ca a facut sau a zis ceva rau, da repede anatemei acest gand si spune-i: ''E mai bun fratele decat mine'', si va inceta gandul acela.

ˇ        Trebuie sa socotim ca toate cele ce ies din gura sfintilor sunt spre folosul celor ce le aud, tot asa trebuie sa socotesti si cand neintrebind tu, iti spune un Parinte de la sine, miscat de un gand dupa Dumnezeu cum s-a intamplat si in trecut de multe ori. Caci oarecare dintre Batrani voia sa intre intr-o cetate si un alt Batran i-a spus de la sine: ''De vei intra, vei cadea in curvie.'' Acela n-a ascultat si intrand, a cazut.

ˇ        Imi sopteste gandul sa nu-i intreb pe sfinti ca nu cumva primind raspuns si nesocotindu-l, pentru slabiciunea mea sa gresesc. - Acest gand este inspaimantator, sa nu-l suferi nicidecum! De pacatuieste cineva cu stiinta se osandeste pe sine insusi, iar de greseste din nestiinta nu se osandeste niciodata, dar patimile lui raman nevindecate. Deci, tu intreaba asa: ''Spune-mi Parinte ce-mi este de folos caci stiu ca daca-i spui nu pot sa pazesc, dar totusi intreb chiar si numai ca sa ma dispretuiesc pe mine ca am trecut cu vederea ceea ce-mi este de folos''.

ˇ        ''Dreptul de la intaiul sau cuvant se face parasul sau'' (Pilde 18,16) Cel ce pare sa voiasca dupa Dumnezeu dar e impiedicat de cineva iar din aceasta privire il osandeste si-l barfeste, arata prin aceasta ca gandul lui inca de la inceput nu era dupa Dumnezeu caci s-a spus: ''Din roadele lor ii veti cunoaste pe ei.'' Fiindca cel ce si-a pus in gand ceva dupa Dumnezeu si a fost impiedicat sa-l implineasca, mai degraba se smereste si se socoteste pe sine nevrednic, iar pe cel ce l-a impiedicat il considera prooroc.

ˇ        Smerenia sta in a taia in toate voia proprie si a fi fara de grija in toate. (Voia manifestata in patimi este o voie slaba, o voie robita, aceasta trebuie taiata de o voie mai inalta, de voia adevarata prin care devenim cu adevarat stapani pe noi insine. De aceea numai prin ea ne eliberam de robia patimilor.)

ˇ        A nu lua sfatul Parintilor pentru o lucrare care pare buna conduce in cele din urma la rau. Nicaieri nu vei afla Scriptura poruncind cuiva sa faca ceva de la sine, caci a nu cere sfat este mandrie, iar ''celor mandri, Dumnezeu le sta impotriva si celor smeriti le da har''. Cine deci altul este smerit decat cel ce-si pleaca grumazul inaintea batranilor si cere sfatul lor in frica de Dumnezeu?

ˇ        Adevarata smerenie sta in ''a-ti taia voia'' pe care Dumnezeu ti-o lasa si in a ti-o taia nu cu parerea ca ti-o tai in fata lui Dumnezeu Cel nevazut fara sa fii sigur de aceasta, ci in fata celui ce-ti da un sfat in numele Domnului. Numai atunci o tai in mod real si o tai din constiinta ca o faci in fata lui Dumnezeu de a carui prezenta iti sta marturie un altul ajutandu-te sa arati in mod obiectiv taierea voii tale. Dumnezeu nu vrea sa se lase evaporata prezenta Sa in subiectivitatea noastra, ci vrea sa-si faca simtita in mod obiectiv prezenta si voia Sa prin altul care are constiinta intarita de comunitatea bisericii inceputa de Apostoli ca-ti vorbeste in numele lui Dumnezeu.

ˇ        Unii s-au impotrivit staretului care voia sa-i alunge dintr-un loc pentru oarece motiv. - Peste tot vedem ca impotrivirea pe multi i-a pierdut, de pilda pe cei din jurul lui Datan si Aviron care s-au rasculat impotriva lui Moise. Si ce s-a intamplat acum e semn rau caci daca nu s-au intors de la hotararea lor la cererea avvei, cine ii va intoarce? Iar a nu ne lasa convinsi de caneva e semn de rascoala a gandului si rascoala este din indemnul diavolului caci diavolul s-a razvratit de la inceput iar cei ce fac acelasi lucru se fac fiii lui, deci ce li se va intampla acestora? Acestia s-au scos pe ei din smerenie astupandu-si urechile ca sa nu-l auda pe Cel ce zice: ''De va vor alunga pe voi din cetatea aceasta plecati in alta'' si ''Celui ce voieste sa-ti ia haina da-i si camasa''. Acestia s-au supus insa raului, iar raul nu naste nici un bine caci este scris: ''nu poate pomul rau sa faca roade bune''. Au calcat prin aceasta randuiala Parintilor prin neascultarea lor caci Parintii zic ca de pleci sa locuiesti in oarecare loc, intreaba mai intai daca nu superi pe cineva pentru aceasta si faci tulburare. Iar daca aceasta a fost poruncita de ei cand e vorba de supararea altora, cu cat mai mult cand acest lucru pricinuieste intristare staretului? Acest lucru numaidecat trebuie sa se sfarseasca astfel: cei care au gresit sa ia si pe altii si sa-l roage pe avva lor sa-i ierte nerasplatind raul cu rau caci este scris: ''noi cei tari trebuie sa purtam slabiciunile celor neputinciosi''. Dar si Domnul zice: ''De nu veti ierta oamenilor gresalele lor nici Tatal vostru Cel din ceruri nu va ierta gresalele voastre.'' Astfel se va slavi Dumnezeu intrucat aceasta va fi spre zidirea multora. (A ramane in smerenie este a ramane in acord cu voia lui Dumnezeu si deci in comunicare cu el. Opozitia dintre noi intrerupe comunicarea, dar voia noastra e facuta sa ramana in acord cu voia Celui care ne-a creat caci nu noi l-am creat pe El. Iar Dumnezeu creandu-ne a voit ceea ce este bun pentru firea noastra, a voit ceea ce are sa aleaga si voia noastra cea adevarata. Acordul cu voia Lui ne sustine in comunicare cu Cel din care ne-a venit si ni se sustine viata. Voia care sustine vointa noastra e cea care ramane in acord cu voia lui Dumnezeu, aceasta e voia conforma fiintei noastre. Voia contrara lui Dumnezeu e o voie contrara fiintei noastre, ea roade fiinta noastra, o tine in saracie si chin.

ˇ        Cine este ucenic adevarat asculta in toate de avva sau pana la moarte si prin toate cate le face avva se zideste neindraznind sa faca deosebiri in cele spuse de el, nici sa intrebe ''pentru ce aceasta?'', ''cu ce scop cealalta?'' caci de face asa nu mai este ucenic al avvei ci judecator si toate acestea nu vin decat din cea mai rea voie a omului. Daca deci avva cuiva spune sa faca un lucru iar ucenicul se impotriveste, e vadit ca acesta vine sa impiedice acel lucru si sa goleasca de putere cuvantul avvei. Unul ca acesta trebuie sa cugete cine este parintele sau: acela al carui cuvant a fost zadarnicit sau al carui cuvant s-a implinit? De voieste deci sa faca voia sa este fiul diavolului si oricine face voia acestuia - face voia diavolului. Insa chiar de-si implineste acesta voia sa nu ajunge nicidecum la odihna caci ce afla intre ele decat neascultarea care este pieirea sufletului? Daca se vede cineva deci pe sine smintindu-se de parintele sau trebuie sa plece de la el ca sa nu-si piarda sufletul purtand astfel vina osandirii celorlalti carora le-a sucit mintea nestiind de a facut bine sau rau avva, ci smintindu-se fara rost de dragul parerii sale. Iar daca a facut voia sa, nu s-a facut mai drept ca avva, si apoi de stie mai bine ce e de folos decat parintele sau, pentru ce sa mai ramana ucenic la el? Sa plece mai bine ca sa-i invete pe altii! Fiilor, nu va lasati inselati de diavol ca sa ramaneti pastrandu-va voia spre vatamarea voastra; de altfel niciodata nu se va implini voia voastra caci raul nu se desfiinteaza nicicum cu alt rau - raul se nimiceste numai cand predati voia voastra lui Dumnezeu ca sa faca El ce voieste. Eu, fratilor v-am scris ca sa va crut, lucrul pe care-l stie Dumnezeu; de primeste cineva acestea, ii vor fi spre mantuire, iar de nu sa scuipe daca vrea pe cele scrise - aceasta sta in puterea lui. E ceea ce au si facut unii in inima lor, iar altii ne-au barfit cu buzele. Iertati-ma! (Cel ce vrea sa-si faca voia sa contrara avvei nu are odihna nici cand incepe sa se impotriveasca nici cand isi vede implinita voia sa, caci in cazul din urma a dus la capat dezbinarea intre sine si parintele sau, aceasta neaducandu-i nici pe departe liniste. Dar si pana la implinirea voii sale se afla in tensiune agitata si chinuitoare provocata de neascultare, se afla intr-o tulburare a nefirescului care nu-i confera linistea propice cugetarii la Dumnezeu, linistea rugaciunii. Ca atare ea inseamna vatamarea sufletului caci sufletul fara comuniunea cu Dumnezeu este mort, de aceea cel ce nu-si pune voia sa de acord cu voia avvei, mai bine sa plece decat sa-si implineasca voia sa ducand pana la capat (deci la pieire) impotrivirea sa atragand poate si pe altii la razvratire, deci la pieire pentru care negresit va da socoteala in ziua judecatii).

ˇ        Fiindca avva vrea sa ma crute, oare trebuie sa intreb eu: ''Porunceste sa fac acel lucru.''? - Ca sa nu pui vointa ta catusi de putin in acel lucru, zi: ''Ce poruncesti sa fac?'' caci cel ce voieste un lucru si intreaba despre el, chiar de i se porunceste de altul sa-l faca, poarta el insusi raspunderea pentru primejdie pentru ca-si face voia proprie.

ˇ        Daca aud ca cineva vorbeste rau de mine, ce sa fac? - Ridica-te indata si fa rugaciune mai intai pentru el, apoi pentru tine zicand: ''Doamne Iisuse Hristoase miluieste-l pe acest frate si pe mine sluga nevrednica si ne acopera de cel rau cu rugaciunile sfintilor.''

ˇ        Cine-si ascunde gandurile ocroteste, cloceste raul si minciuna in sine. El se inchide in sine uneltind mai departe impotriva altora. Astfel pierde comuniunea cu ceilalti care da bucurie, care ii aduce incurajarea si viata. Inchizandu-te fata de altii nu te poti deschide nici lui Dumnezeu precum nici invers. Spunandu-ti gandurile rele duhovnicului, ii spui lui Dumnezeu dezlipindu-te de ele caci lepezi egoismul si intri in comuniune cu Dumnezeu si cu semenii.

ˇ        Vai frate in ce nenorocire a cazut neamul nostru! Unde am ajuns si cu ce ne pierdem timpul! Cu ce ne straduim si ce nesocotim? Am parasit cele simple si de trebuinta mare cautand cele inalte si pierzatoare implinindu-se cu noi cuvantul: ''Vai celor ce parasesc caile drepte si umbla pe cele intortocheate.'' (Sirah 2,16) Cu adevarat frate am lasat plansul pentru mine si plang pentru tine unde ai cazut. Am parasit plansul pentru pacatele mele si te plang pe tine copilul meu; tremura cerul vazand iscodirile oamenilor, se clatina pamantul vazand cum voiesc oamenii sa cerceteze cele de necuprins. Acestea sunt flecarerile desarte ale oamenilor care-si inchipuie ca e ceva in ele, cuvinte ale oamenilor lenesi care spunand ca sunt intelepti au innebunit. (Romani 1,22) Si daca vrei sa inveti, ia aminte ce spune Domnul nostru Iisus Hristos lumina noastra, Imparatul nostru: ''Din roadele lor ii veti cunoaste pe ei''. Deci ce roade au ei: ingamfarea, dispretul, gaunosenia, nepasarea, sminteala, instrainarea de lege sau mai bine zis de Datatorul legii, salas al diavolilor. Acestea nu indeamna la frica de Dumnezeu, ci mai degraba la sporirea cea potrivita diavolului; ele nu scot ci mai vartos afunda in mocirla; ele usuca lacrimile si invartoseaza inima.

ˇ        Frate, de voiesti sa te mantuiesti nu te arunca in acestea altfel iti marturisesc inaintea lui Dumnezeu ca vei cadea. Desparte-te de acestea si paseste pe urmele Parintilor - castiga-ti smerenia, ascultarea, plansul si nevointa, saracia, nebagarea in seama de catre ceilalti si toate cate sunt si vei afla in ''Cuvintele si Vietile Parintilor''. Fa roade vrednice de pocainta si nu te uita la mine ca vorbesc si nu fac.

ˇ        Nu ne este noua ingaduit sa cercetam acestea caci timpul care ni s-a dat e pentru a ne cerceta patimile noastre, a ne plange si a ne tangui.

ˇ        Fratilor, e timpul potrivit a spune ca Apostolul: ''M-am facut nebun dar voi m-ati silit''. De fapt ma silesc pentru voi sa cercetez si sa graiesc cele peste masura mea care nu folosesc sufletului, ci mai vartos il vatama. L-am uitat pa Pavel Apostolul care zice: ''Sa se departeze de la voi toata mania, iutimea, hula impreuna cu toata rautatea''. Iar eu adaug: ''impreuna cu lacomia pantecelui, desfranarea, iubirea de arginti si celelalte patimi pentru care trebuie sa ne tanguim si sa plangem neincetat ca prin multimea lacrimilor sa se spele toata intinaciunea lor; sa ne putem face din intinati - curati, din pacatosi - drepti, din morti - vii si sa ne gandim ca si pentru un cuvant vom da socoteala caci s-a spus: ''Vei rasplati fiecaruia dupa faptele lui'' si iarasi ''Va trebui sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, aducand fiecare cele facute prin trup, fie bune fie rele''. Cu acestea trebuie sa ne straduim cu care s-au straduit si Parintii nostri cei din jurul avei Pimen si cei dupa aceia. Sa ne straduim sa nu fim bagati in seama, a nu ne lauda pe noi insine, sa ne socotim pamant si cenusa. Opusa starii acesteia este straduinta de a ne socoti cunoscatori, eruditi (gnostici), a spori in mandrie, a ne pretui pe noi insine si a ne lauda in orice lucru.. iertati-ma, oare nu pentru ca sunteti nelucratori ati ajuns la acestea? De e asa, coborati-va in piata unde va veni Stapanul si va va lua la via Lui. De-ar fi fost in inima voastra ghimpele cu privire la acel raspuns infricosat nu v-ati mai fi gandit la acestea. A uitat proorocul ''sa-si manance painea sa'' iar nefericitii de noi petrecem fara de grija si in adanca nepasare pentru aceasta si cadem in atatea rautati. Fratilor, nu cere Dumnezeu acestea de la noi, ci sfintenia, curatia, tacerea si smerenia. (Sfantul Varsanufie considera ca nu trebuie sa se ocupe cu asemenea probleme teoretice si speculatii, ci sa-si vada de felul cum poate sa-si curete cat mai repede patimile. Chiar a cere lui Dumnezeu sa-l lumineze in asemenea probleme, socoteste ca e un chin pentru el, caci prin aceasta il supara oarecum pe Dumnezeu deoarece arata ca este preocupat mai mult de teorie decat de pocainta sa.)

ˇ        Iata mi-ati auzit toata prostia. Linistiti-va acum si ocupati-va cu frica de Dumnezeu incetand cu desavarsire grairea desarta; luati aminte la patimile voastre de care vi se va cere socoteala in ziua judecatii, in vreme ce despre acestea nu vi se va cere pentru ca n-ati stiut sau n-asi aflat. Plangeti si va tanguiti deci, umblati pe urmele Parintilor vostri si ''alergati ca sa apucati''.

ˇ        Am citit unele lucruri intr-o carte de dogmatica si imi vad inima tulburata si ma feresc sa vorbesc despre acestea, dar nici a tacea nu pot din pricina gandurilor. Ce poruncesti sa fac Sfinte Parinte? - Fiule, diavolul vrea sa te arunce intr-o ocupatie nefolositoare; a semanat in tine o indeletnicire neceruta de trup caci trupul ce-l ai iti cere sa plangi si sa te tanguiesti pentru pacate. Vorbeste numai pentru a nu spori raul!

ˇ        Fii treaz fratele meu, vegheaza, desteapta-te din somnul adanc si din betia care te stapaneste. Unde este smerenia, unde ascultarea, unde taierea voii in toate? Caci daca-ti tai voia in una iar in alta nu ti-o tai, e vadit ca si in ceea ce ai taiat-o ai aratat o alta voie: cel ce se supune, se supune in toate. (Cand odata iti tai voia, iar alta data nu, arati ca tu insuti hotarasti cand sa asculti si cand nu. Nu te lasi condus cu adevarat de hotararea parintelui duhovnicesc sau de voia lui. Arati in felul acesta si cand ''iti tai voia'' ca o faci pentru ca vrei tu, pentru ca-ti afirmi astfel voia ta. Daca nu tai voia ta nu realizezi comuniunea deplina cu altul, ci tii voia ta ca un zid intre tine si acela; astfel obisnuit a te tine inchis prin acest zid fata de cel caruia ii esti dator cu ascultarea in numele lui Dumnezeu, te tii inchis fata de Dumnezeu.)

ˇ        Ce sa fac daca sunt ostenit de calatorie si unii nu ma gazduiesc? - Gandeste-te, cine este Cel ce are grija de toti dandu-le toate cele de trebuinta? Daca deci Acesta ar fi voit sa te hraneasca i-ar fi indemnat sa te primeasca, dar daca nu te-au primit e vadit ca Dumnezeu nu a voit, deci nu ei sunt de vina caci toate se fac spre cercarea si mantuirea omului ca sa rabde si sa se osandeasca pe sine insusi ca nevrednic.

ˇ        Cand vorbesti despre ''Viata Parintilor'' si despre ''Cuvintele'' lor trebuie sa te osandesti zicand: ''Vai mie ca vorbesc despre virtutilor Parintilor si eu n-am castigat nimic din ele. N-am ajuns la nici o sporire si stau pe scaun vorbind altora ca sa-i folosesc; oare nu se va plini prin aceasta cuvantul Apostolului: ''Tu cel ce inveti pe altul, pe tine nu te inveti?'' Dar trebuie sa iei aminte cui vorbesti si daca stii ca se va folosi vorbeste, de nu e nevoie sa cheltui vorba caci s-a scris: ''Fericit cel ce graieste la urechile celor ce asculta''. E mai bine sa nu te afli dand ''cele sfinte cainilor si aruncand margaritare porcilor''.

ˇ        Oare nu trebuie sa cercetez cele stabilite (dogmele) ca sa le cunosc cand aud vreo impotrivire? - Nu studia nimic din cel ce nu le cere Dumnezeu de la tine, nici nu rosti cuvinte primejdioase, ci multumeste-te cu marturisirea dreptei credinte necautand nimic mai mult.

ˇ        De socoteste cineva de la sine ca un lucru este bun si nu prin intrebarea Parintilor e in afara invataturii si n-a lucrat potrivit legii; iar de face ceva prin intrebare, implineste legea si proorocii, caci a intreba este semnul smereniei. Omul fara sfatuitor isi este el insusi pricina de razboi, deci e mai de folos sa intrebe pe cineva cu smerenie decat sa umble dupa voia lui, caci de fapt Dumnezeu e cel ce pune in gura celui intrebat ce sa spuna pentru smerenia inimii si pentru dreptatea celui ce intreaba. (Insasi experienta ne adevereste ca atunci cand cineva se smereste cerand un sfat, se trezeste in noi raspunderea de a ne sili sa cugetam la gasirea unui raspuns bun. Deschiderea inimii aceluia ne face si pe noi sa ne deschidem inima, iar aceasta intalnire reala intre cei doi prin deschiderea inimii se face simtita si transparenta prezenta lui Dumnezeu caci ne-am depasit pe noi insine si unul pe altul in fata unui for superior noua.

ˇ        Nu te lasa niciodata atras in disputele despre credinta caci nu-ti cere tie Dumnezeu aceasta, ci crezi drept precum ai primit de la Sfanta Biserica la Botez si implineste toate fagaduintele si poruncile Lui. Pe acestea sa le pazesti si te vei mantui. Nu trebuie nicidecum sa vorbesti despre dogme caci acestea sunt mai presus decat tine, ci roaga-te lui Dumnezeu pentru pacatele tale. Cu acestea sa se ocupe mintea ta iar de vei fi intrebat despre unele ca acestea, spune: ''Acestea intrec puterile mele, iertati-ma sfinti Parinti.''

ˇ        Oare nu trebuie sa cercetez macar cele stabilite ca sa le cunosc cand aud vreo impotrivire? - Nu studia nimic din cele ce nu le cere Dumnezeu de la tine, nici nu rosti cuvinte primejdioase, ci multumeste-te cu marturisirea dreptei credinte necautind nimic mai mult. In privinta Scripturilor daca nu cunosti ceea ce esti intrebat sau despre ceea ce se discuta, nu spune nimic din cugetarea ta caci aceasta este nebunie.

ˇ        Cel ce raspunde la invatatura primita arata prin aceasta ca este mai destept tradandu-si astfel orgoliul si lipsa de smerenie, iar cel ce cauta sa-si impuna sfatul sau invatatura cu orice pret este asemenea celui dintai.

ˇ        Mai usor inmoi inima cuiva fata de tine recunoscandu-te vinovat chiar daca se intampla sa nu fii - tu vei spori facand aceasta constient fiind ca nu esti vinovat, apoi vei adauga la aceasta si multumirea de a-l vedea pe acela impacat si cu inima inmuiata. Bunatatea biruie pana la urma rautatea sau comuniunea - raceala singuratatii egoiste.

ˇ        Daca nu-mi vad limpede pacatul si nu mi se pare drept sa ma invinovatesc, ce sa fac? - Spune asa: ''Ca am pacatuit este clar, dar pacatul meu s-a ascuns acum de la mine.'' Aceasta este inca o invinovatire de sine. (Memoria nu retine toate faptele si gandurile mele dar ele se intiparesc in felul meu de a fi si a ma purta. Astfel cateodata revin in amintire dintr-un inconstient pe care-l port cu mine.)

ˇ        Nu este nimeni care sa nu aiba nevoie de sfat decat singur Dumnezeu, Care a facut intelepciunea.

ˇ        Pazeste-te de supararea impotriva celui ce te ocaraste.

ˇ        Cele ce se fac dintr-un gand propriu, chiar de-ar parea bune nu plac lui Dumnezeu.

ˇ        Cand faci voia lui Dumnezeu, Dumnezeu isi face voia Lui prin tine sau El lucreaza prin tine.

ˇ        ''Stiinta cu nume mincinos'' sta in a te increde in gandul tau ca asa e un lucru.

ˇ        Nu te grabi sa dai pe cineva (eretic) anatemei, oricine-ar fi caci cel ce se socoteste pe sine pacatos trebuie sa-si planga pacatele si nimic mai mult, caci fiecare trebuie sa se cerceteze pe sine insusi.

ˇ        Nu urma judecatii tale ca sa nu te primejduiesti din pricina nestiintei.

ˇ        Cel smerit cu inima are odihna in sufletul sau necautind sa impuna altora prin tot felul de mijloace ca sa-si mentina o paruta superioritate. El nu e chinuit de teama de a nu fi bagat in seama de ceilalti.

ˇ        Spune cu smerenie care este adevarul celor ce te intreaba ceva: ''Iertati-ma ca ratacesc''.

ˇ        Ceea ce-ti intrece puterea nu cauta sa auzi, caci deocamdata ai invataturi care te folosesc pe masura ta.

ˇ        Frate, nu te repezi la fapta deosebirii gandurilor ce-ti vin caci aceasta nu tine de masura ta. De aceea te vor tulbura cum vor ca pe unul ce nu cunoaste mestesugirile lor. cand insa te tulbura zi-le lor: ''Nu stiu cine sunteti, Dumnezeu care va stie nu va va lasa sa ma amagiti.'' Si arunca neputinta ta inaintea lui Dumnezeu zicand: ''Doamne, sunt in mainile Tale, ajuta-ma si ma scoate din mainile lor!'' Iar gandul care zaboveste in tine si te razboieste, spune-l batranului tau si acela te va lecui pe tine prin Dumnezeu.

ˇ        Intrebarile arata si ele o nemultumire a omului cu starea in care se afla, deci o vointa de trecere peste ea, de iesire din ea. Este o framantare spre viata nu o impacare cu nesimtirea pacatoasa.

ˇ        Este o indrazneala obraznica si nesimtita care toceste sufletul facandu-l sa ia in ras si sa dispretuiasca toate sentimentele delicate, tot respectul pentru valorile superioare. Smerenia sustine o sensibilitate delicata in om chiar fata de fiinta lui proprie, chiar fata de trup stiind ca chiar acest complex organic plin de taine este dat omului de Dumnezeu pentru a-i fi un mediu de manifestare a sentimentelor curate si faptelor bune ale sufletului. Smerenia este opusul obrazniciei grosolane care pe toate le murdareste, care n-are respect pentru nimic pentru ca nu intelege nimic din realitate, pentru ca nu vede nimic din prezenta lui Dumnezeu.

ˇ        De ce ceri paine de la cel ce mananca rascove?

ˇ        Fiul lui Dumnezeu, facandu-se Fratele nostru cel mare a confirmat vointa lui Dumnezeu de a fi ajutat fiecare din noi printr-un alt om, printr-un frate al nostru intru umanitate. A aratat prin aceasta marea importanta a fratelui in existenta noastra si importanta mea ca frate in existenta altora iar prin aceasta raspunderea noastra, a unuia fata de altul, ca frati. Cand ne-a facut Dumnezeu asa, a pus o temelie vointei de a-l face pe Fiul Sau, Frate al nostru prin care sa ne mantuim sau sa ne asiguram viata de veci. Iisus a asezat in sine ca frate al nostru toate posibilitatile comunicarii de putere de la un frate la altul, nesfarsitele resurse de mila. El a trait in mod culminant responsabilitatea fratelui pentru frati, valoarea ce o au fratii Sai umani pentru El; continutul emotional ce-l da vietii proprii interesul meu pentru fratele, interesul fratelui pentru mine, caldura si sensul ce-l da vietii omenesti relatia dintre frate si frate. In Iisus insa responsabilitatea nelimitata pentru frate nu e impreunata cu durerea de a nu-i putea asigura viata vesnica asa cum voiesc dar nu i-o pot oferi, de a asigura de fapt valoarea eterna a fratelui simtita de mine, caci in El aceasta responsabilitate de frate poate si realiza pe seama fratilor ceea ce doreste el: eternizarea lor. Coborand Fiul lui Dumnezeu din cer ca sa se faca Frate al nostru a coborat suprema noblete care-i poate mobiliza pe oameni prin iubirea reciproca reala.

ˇ        Este o indrazneala buna si una rea: cea buna e cea care are incredere in mila lui Dumnezeu; cea rea este obraznicia de a sfida poruncile lui Dumnezeu, de a nu se smeri, de a nu face ascultare de cei randuiti si de a trece peste regulile bunei cuviinte intre oameni. Ea este unita cu nerusinarea si cu obraznicia. Aceasta pare un act de libertate dar nu e deloc asa caci adevarata libertate se afla in smerenie, aceasta hranindu-se din iubirea lui Dumnezeu si fata de Dumnezeu. Intre cel smerit si Dumnezeu este o relatie de iubire in libertate. Obraznicul, indraznetul si nerusinatul, dimpotriva este impins la indrazneala sa de desfrau sau de mandrie.

ˇ        Nu te molesi ci lucreaza cat se intinde timpul inaintea ta; fii ascultator, supune-te si-ti va veni intr-ajutor Dumnezeu, Cel care ''celor smeriti le da har, iar celor mandri le sta impotriva''. Zi neincetat: ''Iisuse, ajuta-ma'' si-ti va ajuta.

ˇ        Nepretuirea de sine tine locul ostenelii! Cel ce voieste sa tina smerenia adevarata sa nu se pretuiasca in ceva - si aceasta este adevarata smerenie.

ˇ        Cand esti mereu cu cineva, ajungi cu el la o familiaritate indrazneata care te lipseste de seriozitate.

ˇ        Un frate l-a intrebat pe marele Batran daca este de folos sa vietuiasca in retragere. - Cel ce voieste sa paseasca pe calea lui Dumnezeu sa nu-si ceara lui cinste caci calea lui Dumnezeu ce este oare daca nu sa-si arunce in toate voia inapoia sa si sa se socoteasca pe sine nemernic si cel din urma dintre toti? Numai unul ca acesta poate pasi pe calea aceasta caci cel ce nu-si taie voia si nu-si pune nadejdea in Domnul, nu poate. Aceasta este viata si mantuirea pe care trebuie sa o ravneasca si sa o dobandeasca, caci alta cale afara de aceasta nu este. Frate nu te lasa batjocorit!

ˇ        Vreau sa iau pe cineva sa-mi slujeasca dar stau pe ganduri daca imi va folosi cu adevarat. - Sa stii ca avem si noi Stapan si daca ne vom supune si noi Stapanului nostru, va face si pe slujitorii nostri sa ni se supuna. (Cand te vede slujitorul tau supunandu-te lui Dumnezeu, se va supune si el tie pentru Domnul, sau Domnului impreuna cu tine.)

ˇ        Cand voiesc sa-l mustru pe cel ce greseste, imi spune gandul: ''Mai rau pacatuiesti, cum deci il mustri pe el neindreptandu-te intai pe tine?'' si aceasta imi opreste mustrarea. - aceste gand este de la diavol, ca acela sa ramana neindreptat iar tu sa dai socoteala pentru el in ziua de apoi. Spune deci gandului: ''Ca mai mult gresesc eu, este vadit si o recunosc, dar nu vreau sa dau socoteala pe langa asta si pentru fratele meu, caci Dumnezeu imi cere indreptarea lui.'' Deci dupa ce l-ai mustrat cu crutare si cu frica lui Dumnezeu, spune-ti cuvantul Apostolului: ''Tu cel ce inveti pe altul, pe tine nu te inveti?'' Astfel te vei afla indreptandu-l pe acela cu smerita cugetare. (De-l voi mustra, voi da socoteala numai pentru mine dar nu si pentru el. Mai bine este deci sa dau socoteala numai pentru greselile mele decat pentru ale altuia din pricina ca n-am facut totul ca sa-l indrept. Mustrarea trebuie facuta ''cu frica de Dumnezeu'' pentru pacatul propriu si ca acela sa vada ca n-o fac cu mandrie, ci vazand ca o fac ''cu frica de Dumnezeu'' sa simta mustrarea ca facuta din ascultarea mea de porunca lui Dumnezeu si aceasta sa aiba efect si asupra lui, simtind si el frica de aceasta porunca.)