Index > Scriitori filocalici

 
   Akedia 
   Ascultarea 
   Credinta 
   Cunoastere - Ignoranta 
   Curaj - Frica 
   Curvia - Curatia 
   Deznadejde 
   Discernamant - Trezvia 
   Dragoste - Bunatate - Mila 
   Frica de Dumnezeu - Evlavia 
   Iadul 
   Imbuibarea - Infranarea 
   Imparatia Cerurilor 
   Infricosata Judecata 
   Mania - Blandetea 
   Meditatia 
   Moartea 
   Naluciri 
   Osteneala - Lenevia 
   Parintele spiritual 
   Patimi - Ispite 
   Paza Simturilor 
   Pilde 
   Plansul 
   Pocainta 
   Rabdare - Suferinta 
   Rasul 
   Retragerea 
   Rugaciune 
   Saracia - Avaritia 
   Slava desarta 
   Smerenia - Mandria 
   Spovedania 
   Suferinta - Rabdare 
   Trandavia - Osteneala 
   Trezvia - Imprastierea 
   Vorba desarta - Tacerea 

 

versiune cu diacritice - aici

Îmbuibarea – înfrânarea

·        Cât despre poame, sa nu le ceri din propria vointa, dar de ti le vor da, ia si manânca suspinând pentru osânda ce ti-o va aduce placerea aceasta.

·        Ce sa fac parinte când patima nu se iveste înainte dar se strecoara în vremea mâncarii? Sa ma opresc de la mâncare? – Nu te opri ci lupta împotriva gândului aducându-ti aminte ca mâncarea se va preface în ceva urât mirositor si ca vom fi judecati ca unii ce ne-am saturat în vreme ce altii flamânzesc sau se înfrâneaza cu desavârsire. De înceteaza pofta, manânca dar osândeste-te tu însuti, iar de staruie – cheama numele lui Dumnezeu în ajutor si te va odihni de acest razboi. De pune însa stapânire pe tine încât nu mai poti mânca cu buna rânduiala, înceteaza sa mai manânci, iar de sunt unii care sed cu tine la masa, ca sa nu bage ei de seama, ia câte putin. Daca-ti este foame, împlineste-ti trebuinta cu pâine sau alta mâncare de la care nu ai razboi.

·        Care este semnul lacomiei pântecelui? – Când vezi cugetul îndulcindu-se la gândul unei mâncari si urmaresti sa o ai neaparat sau înaintea tuturor, sa stii ca te stapâneste lacomia pântecelui. Ia aminte deci la tine însuti si la tot ce-ti sta în putinta ca sa te silesti sa nu iei cu graba din ea, ci cu buna rânduiala si împinge mai vârtos acea mâncare înaintea altora. Dar dupa cum am spus, nu trebuie sa încetezi îndata a mânca, ci pazeste-te sa nu te repezi la mâncare fara de rânduiala. Vorbind de lacomia pântecelui Parintii cer sa nu întinzi mâna la masa înaintea altuia caci acesta este un lucru necuviincios si strain de buna rânduiala. Un alt semn al lacomiei pântecelui este a voi sa manânci înainte de ora rânduita, lucru care nu trebuie nicidecum facut decât doar din vreo pricina binecuvântata. Dar în toate trebuie cerut ajutorul lui Dumnezeu si El ne va ajuta.

·        Ce hrana sa-mi rânduiesc zilnic? – A-ti stabili hrana pentru fiecare zi în chilie înseamna a te lasa prins de grija si de o nevoie fara rost. Lasa-te calauzit de îndrumarea lui Dumnezeu, caci zice: “Cel ce umbla drept, umbla cu încredere.” (Proverbe 10,10)

·        Cât priveste mâncarurile, sa nu ne îngrijim prea mult de trup caci se întâmpla ca aceasta sa fie uneori un razboi din partea dracilor ca sa ne arunce în griji si astfel, staruind noi în ele, sa parasim bunatatile ce ne sunt puse înainte.

·        Si pentru ca ai spus ca suferi de slabiciunea trupului si ca nu poti face nimic, fa dupa puterea ta ca sa tai din pâine si din bautura caci Dumnezeu a primit cei doi banuti ai vaduvei si s-a bucurat mai mult decât toate darurile. Deprinde mai întâi de toate neîndraznirea si te vei mântui.

·        Când nu manânci si nu bei cu risipa nici din placere, acestea nu-ti aduc osânda nici nu sunt spre sminteala. Despre ele a spus Domnul ca nu-l spurca pe om.

·        Manânca taind cât poti placerea de la fapta aceasta, sau asteptând osânda pentru ea.

·        Cât despre mâncare, sa-ti fie dieta cuviincioasa si cu frica lui Dumnezeu si fi-i încredintat ca nu vei fi osândit. Aceasta consta în a nu lua nimic cu pofta, ci orice ai afla, sa primesti cu stapânire de sine si ramâi flamând si nu satul dupa ce ai mâncat.

·        Omul sa ia seama ca folosind la nevoie vreo mâncare placuta sa nu se lase biruit de placere si chiar de se va întâmpla si aceasta, dupa ce a trecut sa se ocarasca pe sine.

·        Actul mâncarii nu trebuie nicidecum sa ramâna o fapta pur trupeasca, ci trebuie sa fie un prilej de multumire a lui Dumnezeu si de alte gânduri sau convorbiri folositoare. Mâncarea este si un dar al lui Dumnezeu, componentele ei fiind în fapt ratiuni plasticizate ca sa nu mai vorbim de trup care e sustinut în viata lui de suflet si este la rândul lui o ratiune plasticizata împletita cu multe ratiuni plasticizate si unita cu ratiunea sufletului. Trupul nu este despartit de suflet, mâncarurile nu sunt pregatite fara ratiune omeneasca si nepotrivite cu ratiunea plasticizata a trupului, de aceea ele au rostul sa întretina trupul si prin el, omul întreg.