·
Daca iti apare vreun gand
in minte, trebuie sa-l cercetezi spunandu-ti: ''Unde ca sfarsi
acest gand? Va sfarsi in gheena.'' Si astfel gandul te va
parasi lasandu-te linistit. Deci fa cu toate gandurile
la fel: indata ce apare un gand cerceteaza-l si de este
rau, taie-l degraba.
·
Canonul tau sa fie luarea
aminte la gandurile tale si sa ai frica lui Dumnezeu
spunandu-ti: ''Cum ai petrecut timpul trecut? Ma voi pocai
macar acum caci s-a apropiat iesirea mea si voi rabda
pe aproapele meu si incercarile venite de la el pana ce va face
Domnul mila Lui cu mine ducandu-ma la starea neminierii scotand din
mine pizma - puiul diavolului. Petrece putinele zile ce ti-au mai
ramas cercetandu-ti gandurile si impotrivindu-te celor
ce-ti aduc tulburare.
·
Sa ai incredere ca vei
primi cele cerute, dar luandu-le, pazeste-le ca sa
ramana harul la tine, caci multi au luat, dar dupa
ce-au luat au cazut n-au pazit cu frica ceea ce-au primit.
·
A-si pazi cineva inima
inseamna a avea mintea treaza si curata cand este
razboit. Caci mai intai aluneca in nepasare gandul si
cand vrajmasul vede nepasarea, indata aduce razboiul.
De vrei sa afli daca gandul ce rasare este dusman sau
prieten, lasa rugaciune si intreaba-l: ''Esti de-al
nostru sau al dusmanilor? Si-ti va spune adevarul. Predarea
vine din negrija deci, insa sa nu te impotrivesti caci
aceasta doresc ei si nu vor inceta sa te razboiasca, ci
alearga la Dumnezeu aruncand inaintea Lui neputinta ta caci El
va putea nu numai sa-i departeze, ci chiar sa le ia puterea de a
lucra. (Supunandu-te ispitei lor, ramai in planul gandurilor finite al
aprinderii pentru ele, dar alergand la Dumnezeu, ridici inima din planul lor
punand-o in comuniune cu adancul infinit si iubitor de Dumnezeu. Numai
venind insasi Dumnezeu in intampinarea ta cu infinitatea Lui, te
ajuta sa te desprinzi de planul celor finite care-ti promit
satisfactiile inguste ale unui egoism despartitor. Dumnezeu va
putea astfel sa te departeze de cele finite, de finitul
despartitor al demonilor si al gandurilor patimase
insuflate de ei in constiinta si le ia puterea asupra ta.
Chiar constiinta trezita a neputintei tale te deschide
infinitatii Lui caci pui in comparatie neputinta ta cu
puterea infinita a Lui, ba chiar traiesti aceasta deosebire
intre ele, le traiesti simultan pe amandoua fara
sa le desparta, ci constiinta ta umilindu-se de elanul
iubirii cuprinzatoare a Lui.)
·
Se cere a nu-ti lasa
mintea sa fie luata de sub stapanirea ta de oarece ganduri,
caci atunci nu mai esti liber in intregime odata ce o parte de
tine - mintea - este scoasa de sub voia ta. A aduce mintea la locul ei
este a o aduce la postul de straja in fata lui Dumnezeu ca un
ostas care sta de straja in fata Imparatului. Atunci
esti stapan pe ea si pe ea si pe tine, atunci se
revarsa in tine darurile Lui, viata Lui, iubirea Lui generoasa
opusa egoismului patimas.
·
Cel ce cunoaste ce a voit
sa faca, venind in cetate, aceea se straduieste sa o
si faca in inima lui neabatandu-se la altele pentru ca
altfel cade de la ceea ce cauta.
·
Daca nu iei aminte la tine,
daca esti imprastiat in tot felul de lucruri nu te
poti intalni cu Dumnezeu si nu poti prinde ajutorul ce ti-l
da spre sporirea ta duhovniceasca. Un astfel de om nu are smerenie
caci mu se intalneste cu marimea puterii lui Dumnezeu in taina fiintei
sale.
·
Gandul si judecata
mintii implica o preferinta pentru bine sau pentru
rau, de aceea poate exista si o judecata sucita,
serpuita in ascuns, dar care-si da la suprafata o
aparenta de dreptate, de logica. Chiar cel ce o formuleaza
isi da in parte seama ca judecata lui, la aparenta
dreapta, este in ascuns inselatoare si sucita.
Parintii duhovnicesti ai Rasaritului au fost foarte
preocupati de mijloacele prin care pot fi deosebite aceste
judecati sucite de cele drepte.
·
Osteneste-te intru durerea
inimii sa agonisesti caldura si rugaciunea caci
ceea ce le alunga este uitarea, iar aceasta se naste din
negrija. Cat priveste paza simturilor, sa stii ca
tot darul se da prin osteneala inimii.
·
Trezvia si veghea este
atentia neincetata la tine ca sa nu intre nici un gand indoielnic
in privinta calitatii lui. Dar este si o constiinta
continua a prezentei lui Dumnezeu unita cu rugaciunea
caci numai din puterea sa omul nu poate sa ramana in
aceasta trezvie in mod neincetat. Trezvia nu este numai o atentie cu
scop negativ de neprimire a gandurilor necuvenite, ci mai ales o lucrare pozitiva;
o atarnare necontenita a gandurilor de Dumnezeu, iar aceasta nu se
sustine nici ea cu puterea noastra, ci are la baza ei un sentiment de
raspundere pe care nu ni-l impunem numai noi, ci este sustinut in noi
mai ales de Dumnezeu. In sentimentul responsabilitatii traim
relatia justa intre noi si Dumnezeu, traim pozitia
noastra adevarata sau suntem constienti de ceea ce
suntem de fapt noi. Nu te poti cunoaste daca nu te situezi exact
unde esti, cum e cazul cu cei ce nu stiu de Dumnezeu, caci a
sti ce esti inseamna a cunoaste relatia ta cu supremul
izvor al existentei tale
·
Uitarea este ca o luare in
prinsoare de patimile sau de duhurile nevazute care le aprind caci
cel ce uita de sine este tarat de patimi si aceasta este una cu
constiinta dependentei absolute a omului de Dumnezeu Cel
personal si deci cu smerenia, cu realizarea sau intelegerea
pozitiei sale adevarate in cadrul realitatii. Iar
constiinta dependentei de Dumnezeu este ca un foc continuu
care-l tine pe om treaz, este ca o ardere spirituala continua.
·
Deci daca vrei sa te
izbavesti de uitare si de luarea in robie, nu poti altfel
decat castigand focul duhovnicesc care le topeste pe toate. Focul
acesta il castiga cineva prin dorul de Dumnezeu. Frate! Daca
inima ta nu se osteneste cu durere sa-l caute pe Domnul nu vei putea
nicidecum spori!
·
Pazirea inimii de toate
simtirile si cugetele superficial placute care stau sa fure
in fiecare clipa, este o durere continua ce i-o impui, dar nu in
suportarea ei este totodata o bucurie mai inalta.
·
Frate, ostasii buni se deprind
si in timp de pace totdeauna in mestesugul razboiului
caci nu se cuvine ostasului sa iscodeasca in vreme de
incercare, caci s-a spus: ''M-am pregatit si m-am tulburat'' (Psalmi
118,60). Nu fi nepasator fata de patima care te-a
biruit, nici fata de alta caci Parintii spuneau
ca nepasarea pierde cu totul roadele monahului. Omul trebuie sa
aiba grija in privinta razboiului pana la cea din
urma suflare ca sa nu cada in cursa intinsa de
preavicleanul vrajmas pe care sa-l alunge Domnul de la noi cu Duhul
gurii Lui.
·
Daca intra gandul nu te
tulbura ci afla ce voieste sa-ti faca si
lucreaza impotriva lui fara tulburare chemindu-L pe Domnul,
caci nu in intrarea talharului in casa sta raul, ci jefuirea
celor din casa. Iar de iese cu necinste, slava este a stapanului
casei, iar necinstea a celui care a iesit fara sa ia nimic.
Cand vine Domnul in pamantul Iudeii, adica in inima omului, El scoate
dracii; striga deci prin urmare catre El ca macedonienii catre
Pavel: ''Treci prin Macedonia si ajuta-ne'' si ca apostolii:
''Stapane, mantuieste-ne ca pierim'' si El se va scula, va
certa vanturile cele gandite si ele se vor linisti.
·
Fiindca ai zis: ''nu ma
folosesc de dulgheria mea'', crede-ma frate, ca tu nu stii de te
folosesti sau nu, ci isi bat joc dracii de tine aratand gandului
tau ceea ce voiesc, spre a-ti implini voia ta si a nu o asculta
pe cea a parintilor tai. Caci cel ce voieste sa
stea in adevar intreaba pe Parinti de se foloseste sau
nu, si crede ceea ce spun ei, facand astfel ceea ce-l foloseste
cu adevarat.
·
Raul consta intr-o
rasturnare de valori acoperita abil de minciuna. Binele este prezentat
drept rau, iar raul este imbracat in mantia stralucitoare a
binelui; patimile care descompun viata, ca pricinuitoare de
viata, virtutile care-l imbogatesc pe om
saracindu-l, taria stapanirii de sine ca slabiciune,
lasarea in seama maniei - ca tarie. Raul nu-l poate castiga
pe om decat mascandu-se in bine, el nu poate castiga decat dandu-se drept
bine. El traieste in minciuna de aceea viata care o da
este si ea mincinoasa, un sir de spasme ale placerii,
continuitatea unui chin.
·
Iertati-ma pentru Domnul
caci vorbesc in prostie. Domnul a spus ucenicilor Sai: ''Acum nici voi
nu intelegeti?''
·
Dreapta socoteala consta in
a lucra cineva dupa masura sa, caci cand omul face ceva peste
puterile lui nu poate continua mult. Iar Dumnezeu nu cere nimanui ceva
peste puterile sale. Fa deci dupa puterea ta si cunoaste-ti
slabiciunea.
·
Cel ce din graba si nu
din dispret pierde un lucru fara sa vrea, este osandit
si el? Unul ca acesta trebuie sa se
ocarasca pe sine si sa ceara de la Dumnezeu iertare ca
unul ce a fost fara de grija. (in aceasta se arata ca
lucrurile nu sunt de la noi, ci daruri ale lui Dumnezeu si
dispretuindu-le noi, Il dispretuim pe cel ce ni le-a daruit.
Multe din ele poarta insa intiparite si munca semenilor
nostri si astfel ii dispretuim in acelasi timp si pe
ei in efortul lor prin neglijenta noastra.)
