Retragerea

ˇ        Daca toate sunt desarte si trecatoare pentru ce este impinsa inima noastra de ele ca sa uite cuvantul Domnului: ''Ce va folosi omului de va dobandi lumea toata iar sufletul sau il va pierde.''

ˇ        De doresti sa te faci duhovnicesc respinge cele ale trupului caci cele ce le tagaduieste cineva pe acele le si leapada. Asculta glasul domnului care zice: ''De voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine si sa-Mi urmeze Mie.'' Dar cum se va lepada omul de sine daca nu prin parasirea voilor lui. (Avem aici o explicare a lepadarii de sine, a tagaduirii sale care inseamna nu o nimicire totala a fiintei proprii ci o neimplinire a trebuintei vietii naturale sau a voilor acestei vieti implinind in acelasi timp voile lui Dumnezeu. Aceasta arata ca omul continua sa existe ca subiect care implineste voia lui Dumnezeu pe un plan superior umplandu-se de voia dumnezeiasca. Aceasta este ridicarea fiintei pamantesti in planul existentei unita cu Dumnezeu intr-o deschidere pentru puterile ce vin de la Dumnezeu. Propriu-zis, intr-un plan pur natural omul nu poate trai. Cand vrea sa ramana inchis in acest plan el se mandreste facandu-se astfel robul unei patimi venita de la tatal trufiei care este diavolul si cauta sa dezvolte firea sa prin porniri exagerate care sunt tot atatea patimi. Patimile se misca in orizontul lumii acesteia in care toate sunt pieritoare, in realitate il pustiesc pe om in viata. Numeroasele satisfactii ce i le procura implinirea patimilor sunt urmate de o destramare si o pustiire generala, o pustiire anticipata de o pustiire partiala ce urmeaza dupa satisfacerea fiecarei patimi in parte. Parasirea voii si a poftei este insa un act de mare curaj, de o mare iubire a lui Dumnezeu, decat parasirea celor contrare firii. Desigur, pana la un anumit loc unele din cele ale firii trebuie pastrate si satisfacute dar unii pastreaza mai putine din ele decat altii.)

ˇ        Daca ne ingrijim noi insine de sotie si de copii (odata ce ne-am lepadat de toate) nu se mai ingrijeste Dumnezeu de ei, dar daca ii lasam, Dumnezeu se va ingriji de ei si de noi. Nu socoti deci ca trebuie sa te ingrijesti de ei, sau sa te rogi pentru ei ca nu cumva sa-i ai in amintirea ta ivindu-se astfel patimi in sufletul tau.

ˇ        Daca erai mort si-ar fi venit o vaduva nedreptatita puteai oare sa o ajuti? Iar daca ai ajutat-o pe aceea si vine alta, de-o vei trece cu vederea pe a doua, iata ca ai calcat porunca. Mortul insa nu se ingrijeste de unele ca acestea, deci chiar de vor bombani impotriva ta, aceasta sa nu te tulbure nicidecum.

ˇ        A prefera un loc altuia sau un om altui om inseamna a tine la cele din planul acesta, a da importanta celor lumesti nestatornice prin fire si a socoti ca mantuirea depinde de un loc sau de un om din lume conditionand prin aceasta si impiedicand de fapt inaintarea. Dar Dumnezeu cu ajutorul si ocrotirea Lui este pretutindeni. Cel preocupat intens de curatirea lui si de iubirea lui Dumnezeu n-are nevoie sa schimbe mediu (locurile, oamenii) si nu pune pasiune in aceasta directie. Se cere sa mori fata de oameni in sensul de a nu-ti face dependenta fericirea si mantuirea fata de ei si nici de a cauta la pacatele lor, la placerile ce ti le aduc, la ceea ce se poate exploata din ei dar aceasta inseamna totodata a nu-i sminti, ci a le face bine cand este cazul, sau a te interesa de mantuirea lor; a nu fi interesat lumeste de tine. Nu te va supara gandul ca nu esti luat in seama, vei ramane calm si vei putea cugeta la Dumnezeu in loc sa te agiti pentru tine. Te-ai ridicat mai presus de tine cel de la suprafata gasindu-te pe tine, cel adevarat.

ˇ        Ce inseamna parinte nepretuirea de sine? Frate, nepretuirea de sine inseamna a te socoti pe tine deopotriva cu cineva si a nu spune despre un lucru bun ''eu l-am facut''. (Nepretuirea de sine este o detasare de sine, o nepreocupare de valoarea proprie si o impacare cu aceasta atitudine fata de tine si din partea altora. Ea nu are sens decat in constiinta acuta a relatiei tale cu Dumnezeu caci numai in relatie cu El socotesti ca tot ce esti si ce faci datorezi lui Dumnezeu si ca Dumnezeu stie ce face pentru tine si cata silinta ai pus tu sa inmultesti darul ce ti l-a dat. Aceasta iti da o liniste continua, o netulburare de pe urma faptului ca nu esti recunoscut de ceilalti in ce ai tu bun, in valoarea ta. Esti liber si de tine si de parerea celorlalti; il socotesti numai pe Dumnezeu ca judecator drept. Cand iti inchipui ca esti mare lucru nu mai vezi realitatea cu adevarat mare si mai bogata care este Dumnezeu deci nu mai esti in comunicare cu ea, te-ai ingustat in limitele tale.)

ˇ        Spune-mi parinte cum trebuie sa se raspunda unei intrebari trupesti? Presupune ca au venit unii intreband despre purtarea unui razboi si le-am raspuns ca lucrul acesta este o nedreptate, iar Dumnezeu nu ajuta nedreptatii. Deci, daca intreaba cineva despre lucruri trupesti, da-i raspuns adevarat dupa Dumnezeu si nicidecum ocolit si trupesc.

ˇ        Cine pune mare pret pe lucrurile lumii socotind nevoia de ele prea apasatoare se tulbura usor cand nu reuseste in ciuda eforturilor sa le obtina, sau le pierde, ori nu-si adauga ceva la ceea ce deja poseda. Astfel se intampla ca n-are pacea pe care o da Hristos care n-a cautat cele trecatoare ale lumii. Mila de oameni pe care a avut-o Hristos si pe care o putem avea de la El si noi, ne face sa dispretuim judecatile cu ei pentru lucrurile lumii caci ne descopera relativizarea lor in comparatie cu valoarea absoluta a sufletului.

ˇ        Domnul a zis: ''Tot cel ce nu uraste pe mama, pe copii, ba inca si sufletul lui, nu poate fi ucenicul Meu''. Iar a-si uri cineva sufletul inseamna ca prin nevointa sa-si taie voile sale. Unul ca acesta nu baga de seama catusi de putin in seama cuvintele oamenilor, nici nu cauta sa placa lor ci ia aminte numai si numai la intrebarile lui Dumnezeu si la raspunsurile date lor prin gura sfintilor. Dar cel ce intreaba sa creada ca Dumnezeu pune in gura celui intrebat raspunsul dupa inima lui, caci este scris: ''dea tie Domnul dupa inima ta'' (Ps. 19,5)

ˇ        Cel strain si sarac de buna voie este cu adevarat tare si s-a ridicat deasupra tuturor putand vietui si fara ele. Si-a descoperit subiectul sau nesfarsit mai de pret decat toate. El este cu adevarat liber si puternic fiind unit cu Tatal Cel Atotputernic si supremul subiect nesupus de nimic. El este un fiu dupa har al Imparatului Suprem.

ˇ        O, tu care esti printre oameni si voiesti sa mori lor nu judeca, nu dispretui pe nimeni si nu ramane lipit voii tale caci aceasta inseamna a muri oamenilor aflandu-te printre ei. (Este un paradox: esti alipit de oameni si de lume cand esti alipit voii tale, cand esti egoist. Ţi se pare ca prin aceasta esti stapan peste ceilalti si pe lucruri, fiind de fapt robul lor. Numai prin lepadarea generoasa de egoism care te deschide oamenilor si tainelor lumii. Slujind intereselor adevarate si eterne ale oamenilor, ai murit lor pentru ca ai murit vointei proprii de a te folosi de ei in mod egoist. Daruieste-te oamenilor ca sa mori lor, mai bine zis sa mori pornirii de a profita de ei; ai murit in acest caz oamenilor si lumii in ceea ce au superficial dar i-ai descoperit si ii ajuti pe oameni in adancul lor netrecator si tot in acest adanc ti s-au luminat lucrurile, le-ai descoperit o valoare neasemanat mai mare in Dumnezeu. Te unesti cu ei si cu toate in mod real in Dumnezeu; ai inviat pentru toti si toate in Dumnezeu.

ˇ        Am carti proprii si gandul imi spune sa le dau manastirii ca sa scap de grija lor odata ce cele deobste ale manastirii se dau fiecaruia ca sa le citeasca. La fel despre haine spune-mi parinte daca trebuie sa fac la fel si ce haine trebuie sa pastrez pentru slabiciunea trupului meu? Daca voiesti sa scapi de ele, bine este sa le dai manastirii caci toate cele ale manastirii sunt ale lui Dumnezeu. Cat priveste hainele de care ai nevoie, tine pentru iarna doua mantale fara maneci, groase si o bluza, iar pentru vara doua mantale usoare si o bluza. Pentru iarna mai tine un cojoc pentru piept in cazul in care va fi tare frig, iar cand nu este frig, culionul si doua haine lungi, una pentru iarna si una pentru vara. De asemenea doua acoperaminte: unul gros si altul subtire. Sa ai o saltea si o perna caci este nevoie de ele. Cat despre mantaua de lana, tine-o si pe ea daca ai nevoie, iar de primesti o haina si ai nevoie de ea, tine-o si da-o in schimb pe cea veche avvei. De n-ai insa nevoie de aceasta, da-o si pe ea avvei.

ˇ        Faptul de a muri fata de orice om te face sa te mostenesti cetatea si comorile ei.

ˇ        Ceea ce nu e de folos este si pagubitor, iar ceea ce pagubeste trebuie lepadat.

ˇ        Ucenicul serios si dornic sa se faca monah se pazeste pe sine de intalniri cu altii caci din ele se nasc dispretul, moleseala, nesupunerea si cumplita indrazneala. De aceea se spune despre avva Ioan Colov ca nu pierdea nicidecum timpul cu astfel de intalniri. Iata, aceasta inseamna a fi fara grija fata de orice om!

ˇ        Ce este linistea? Ea consta in a-si aduna cineva mintea oprind-o de la a da si a lua, de la dorinta de a place oamenilor si de la celelalte lucruri vatamatoare. Dar sa stii ca mila este mai mare ca jertfa caci sub masca linistii se poate ajunge foarte usor la mandrie pana ce omul nu s-a castigat pe sine insusi, adica pana ce n-a ajuns fara prihana caci abia atunci se naste in om cu adevarat linistea - cand am purtat crucea.

ˇ        Retragerea din relatiile cu ceilalti se recomanda numai celui nesporit duhovniceste pe care aceste relatii il ispitesc.

ˇ        Cand omul coboara in smerenie sporeste. Ramanerea in chilia ta te face lucrator pentru ca esti ferit de necazuri iar aflandu-te fara de griji inainte de vreme, vrajmasul iti pregateste mai multa tulburare decat odihna si astfel te va aduce in stare sa spui: ''mai bine nu m-as fi nascut.'' Cat priveste stingherirea de catre oameni Parintii au spus: ''Se afla vreun om gemand de moarte care sa ia minte la prieteniile lumii acesteia?'' Deci nici tu nu le da si nu primi nimic de la ei si asa se vor instraina de la tine. In privinta slujirii tale de catre frate, de-ti faci ceea ce-ti trebuie prin tine insuti te ajuti pe tine, dar de faci aceasta prin altul, ce prisoseste din osteneala lui o ia acela.

ˇ        Daca se intampla ca cineva voieste sa-mi daruiasca un lucru si am nevoie de el dar imi vad inima ca vrea sa-l primeasca din patima ce sa fac? Se intampla aici ca si cu hrana - tu stii ca avem nevoie de hrana in fiecare zi dar nu trebuie sa o primim cu placere si pentru placere. De vom primi multumind lui Dumnezeu Care ne-o da si ocarandu-ne ca nevrednici de ea, Dumnezeu face din ea un lucru sfant si o binecuvantare. Astfel, Dumnezeu va alunga patima de la tine.