Index > Scriitori filocalici

 
   Akedia 
   Ascultarea 
   Credinta 
   Cunoastere - Ignoranta 
   Curaj - Frica 
   Curvia - Curatia 
   Deznadejde 
   Discernamant - Trezvia 
   Dragoste - Bunatate - Mila 
   Frica de Dumnezeu - Evlavia 
   Iadul 
   Imbuibarea - Infranarea 
   Imparatia Cerurilor 
   Infricosata Judecata 
   Mania - Blandetea 
   Meditatia 
   Moartea 
   Naluciri 
   Osteneala - Lenevia 
   Parintele spiritual 
   Patimi - Ispite 
   Paza Simturilor 
   Pilde 
   Plansul 
   Pocainta 
   Rabdare - Suferinta 
   Rasul 
   Retragerea 
   Rugaciune 
   Saracia - Avaritia 
   Slava desarta 
   Smerenia - Mandria 
   Spovedania 
   Suferinta - Rabdare 
   Trandavia - Osteneala 
   Trezvia - Imprastierea 
   Vorba desarta - Tacerea 

 

versiune cu diacritice - aici

Suferinta – rabdare

·        Marea trebuie sa fie agitata si tulburata ca sa poata arunca la mal pamântul, iarba si toate mortaciunile pe care râurile le-a varsat într-însa. Sa ne uitam mai bine si vom constata ca, dupa ce a fost framântata de o astfel de furtuna, marea devine foarte linistita.

·        Cel ce primeste necazurile din timpul de fata în asteptarea bunatatilor de mai târziu, a aflat cunostinta adevarului si se va izbavi usor de mânie si de întristare. Îsi cunoaste mult mai bine complexitatea firii cel ce suporta necazurile decât cel pentru care decurge lin, fara nici un fel de probleme si care în felul acesta ramâne la suprafata fiintei lui nepusa la încercare prin grele necazuri.

·        Nu numai cei ce mor de sabie si pe cei ce l-au marturisit pe Domnul îi încununeaza Dumnezeu, ci si pe cei ce si-au dovedit iubirea întru nevointa caci precum aceia au rabdat împunsaturile pentru domnul, asa si acestia au rabdat asuprelile si nevointa pentru Domnul.

·        Cel ce ia de bunavoie stare smereniei si ostenelile cele grele, fiind astfel într-un fel pregatit dinainte, nu va mai suferi atât de mult la venirea asupra lui a ocarilor si greutatilor inevitabile vietii. Acestea nu-l vor întrista, ba chiar nici nu le va mai simti, ci dimpotriva se va bucura de ele pentru ca le vede în lumina dumnezeiasca rostul lor binefacator.

·        Mai bine este sa fim ispititi de oameni decât de draci, dar cel ce place Domnului îi biruieste si pe unii si pe altii. Dracii lupta descoperiti împotriva pustnicilor, iar împotriva celor ce petrec în chinovii sau savârsesc virtutea însotiti cu altii, îi înarmeaza pe cei mai fara de grija dintre frati. Dar razboiul al doilea e de departe mai usor decât cel dintâi pentru ca nu exista oameni atât de amarnici cum sunt dracii. Oamenii cât de rai ar fi mai au si o parte infima de mila, mai pot fi înduplecati, au slabiciunile lor: somn, foame care întrerup chinul pornit asupra-ti, pe când dracii nu. În orice caz, poti lupta cu oamenii ce te ispitesc sau te tulbura cel putin tot atât de tare ca ei, poti afla o portita de scapare în ispitirea lor si deci îi poti înfrânge mai usor.

·        Cel ce se roaga pentru oamenii care-l nedreptatesc se împotriveste cu succes dracilor, dar cel ce se împotriveste celor dintâi, e biruit de cei din urma. Lupta oamenilor împotriva noastra nu este despartita de cea împotriva dracilor, dar prin oameni lupta dracilor este mai slaba caci oamenii se mai înmoaie de rugaciunea noastra pentru ei, de vorba buna si de ajutorul ce le dam.

·        Avva Zosima a zis ca cel ce doreste sa umble pe calea cea adevarata si dreapta, când se tulbura se loveste pe sine zicând: “De ce te mânii suflete al meu? De ce te tulburi ca cei ce fac spume? Chiar din aceasta arati ca esti bolnav caci de n-ai fi bolnav nu ai suferi. De ce încetând sa te ocarasti pe tine îl învinovatesti pe fratele tau ca ti-a aratat boala cu fapta si cu adevarul. Ia aminte la porunca lui Dumnezeu: “Când era ocarât, nu ocara, când patimea, nu ameninta” (I Petru 2,23) ci suferea totul. Si zicea ca de va trai cineva anii lui Matusalem si nu va umbla pe calea cea dreapta pe care au umblat toti sfintii, adica cea a necinstirii lor de catre oameni, a iubirii si a rabdarii barbatesti, nu va înainta câtusi de putin ci îsi va cheltui anii în desert.” Cel ce rabda va sta de-a dreapta Celui rastignit si dupa rastignire, înviat, pentru ca s-a lasat si el rastignit de ocari si si-a predat grija de sine dascalului sau, ca Hristos, tatalui. Omorând cu totul voia sa egoista, a înviat în dragostea lui Hristos.

·        Mustrarea te face atent la tine însuti, te face sa-ti dai seama ca e ceva rau în tine sau care face altuia impresia ca nu esti cum trebuie în vreo privinta oarecare. Drept urmare, te sileste sa te vindeci si în acea privinta si deci sa-ti câstigi mântuirea. E o cruce care te desavârseste, însasi primirea mustrarii pricinuindu-i cuiva pocainta de gresale îi aduce iertarea lor.

·        Precum pe ostasul care a primit rani grele în vremea razboiului, împaratul nu porunceste sa-l scoata din oaste, ci mai degrab sa-l înainteze în gard, asa îl încununeaza Împaratul ceresc pe calugarul care a suportat de la draci primejdii multe.

·        Daca hotarul trândaviei este a nu avea rabdare în nici o odihna, al rabdarii este a se socoti cineva în orice necaz ca fiind în odihna. Lenesul niciodata nu socoteste ca se odihneste cât îi place – este si aici o sete infinita a lâncezelii; dimpotriva, rabdarea nu se socoteste sleita de nici o greutate.

·        Exista o boala pentru curatirea de pacate si este o alta pentru smerirea cugetului. Bunul si Preabunul nostru Domn si Stapân, când vede pe unii mai trândavi în nevointa, smereste trupul lor prin boala ca printr-o nevointa mai nedureroasa. Dar uneori ea vine si pentru a ne curati sufletul de gândurile rele sau de patimi. Toate cele ce ni se întâmpla, vazute sau nevazute se pot primi si bine si cu patima si cu o simtire de mijloc. Am vazut trei frati supusi greutatilor: unul se revolta, altul ramase neîntristat iar al treilea a cules din aceasta rod mult primind totul cu multumire.

·        Pe masura smeritei cugetari, ti se da tie si rabdarea în greutatile întâmpinate si dupa rabdarea ta ti se usureaza povara necazului tau si agonisesti mângâieri. Smerenia este ea însasi izvor al rabdarii caci nu socotesti ca ai dreptul la mângâieri, iar rabdarea stând tare, întareste firea ta încât nu mai simti greutatea necazului. Din rabdare curge în tine o forta caci vointa ascunde în ea rezerve de forta pe care nu obisnuim sa le punem în lucrare. Mai bine zis aceste rezerve de forta sunt firea noastra si ea le pune în lucrare prin vointa care e o calitate generala a ei pe care nu o pune de obicei în mod deplin în lucrare. Rezervele de putere ale firii noastre sunt de fapt nesfârsite când ea sta în legatura cu Dumnezeu. Mai usor biruim greutatile prin rabdare decât prin lupta de a nu le primi, de a le ocoli cu orice pret, fapt în care se manifesta o frica, o slabiciune care ne face de fapt slabi. Cele dinafara ne pot zdrobi mai usor firea daca nu o întarim din rezervele ei launtrice care stau în legatura cu rezervele de putere nesfârsita ale lui Dumnezeu Care a creat si sustine firea noastra ca adevaratul ei fundament si izvor. Toate primejdiile si necazurile care nu sunt întâmpinate cu rabdare aduc un chin îndoit caci rabdarea omului e pe masura primejdiilor ce-i vin. Atât se încordeaza omul cât e de mare greutatea careia trebuie sa-i faca fata, iar slabirea curajului este maica chinului, pe când rabdarea e maica mângâierii si putere de a se naste din necazurile sale, fara harul dumnezeiesc care vine prin cautarea cea cu dinadinsul a rugaciunii ei si varsarea lacrimilor.

·        Barbatul rabdator a murit înainte de mormânt facându-si mormânt chilia sa. Rabdarea se naste din nadejde si plâns, caci cel lipsit de acestea doua e robul trândaviei.