·
Marea trebuie sa fie
agitata si tulburata ca sa poata arunca la mal
pamantul, iarba si toate mortaciunile pe care raurile le-a
varsat intr-insa. Sa ne uitam mai bine si vom constata
ca, dupa ce a fost framantata de o astfel de furtuna,
marea devine foarte linistita.
·
Cel ce primeste necazurile
din timpul de fata in asteptarea bunatatilor de
mai tarziu, a aflat cunostinta adevarului si se va
izbavi usor de manie si de intristare. Isi cunoaste
mult mai bine complexitatea firii cel ce suporta necazurile decat cel
pentru care decurge lin, fara nici un fel de probleme si care in
felul acesta ramane la suprafata fiintei lui nepusa la
incercare prin grele necazuri.
·
Nu numai cei ce mor de sabie si
pe cei ce l-au marturisit pe Domnul ii incununeaza Dumnezeu, ci
si pe cei ce si-au dovedit iubirea intru nevointa caci
precum aceia au rabdat impunsaturile pentru domnul, asa si
acestia au rabdat asuprelile si nevointa pentru Domnul.
·
Cel ce ia de bunavoie stare
smereniei si ostenelile cele grele, fiind astfel intr-un fel pregatit
dinainte, nu va mai suferi atat de mult la venirea asupra lui a ocarilor
si greutatilor inevitabile vietii. Acestea nu-l vor intrista,
ba chiar nici nu le va mai simti, ci dimpotriva se va bucura de ele
pentru ca le vede in lumina dumnezeiasca rostul lor
binefacator.
·
Mai bine este sa fim
ispititi de oameni decat de draci, dar cel ce place Domnului ii
biruieste si pe unii si pe altii. Dracii lupta
descoperiti impotriva pustnicilor, iar impotriva celor ce petrec in
chinovii sau savarsesc virtutea insotiti cu altii, ii
inarmeaza pe cei mai fara de grija dintre frati. Dar
razboiul al doilea e de departe mai usor decat cel dintai pentru
ca nu exista oameni atat de amarnici cum sunt dracii. Oamenii cat de
rai ar fi mai au si o parte infima de mila, mai pot fi
induplecati, au slabiciunile lor: somn, foame care intrerup chinul
pornit asupra-ti, pe cand dracii nu. In orice caz, poti lupta cu
oamenii ce te ispitesc sau te tulbura cel putin tot atat de tare ca
ei, poti afla o portita de scapare in ispitirea lor si
deci ii poti infrange mai usor.
·
Cel ce se roaga pentru oamenii
care-l nedreptatesc se impotriveste cu succes dracilor, dar cel
ce se impotriveste celor dintai, e biruit de cei din urma. Lupta
oamenilor impotriva noastra nu este despartita de cea impotriva
dracilor, dar prin oameni lupta dracilor este mai slaba caci oamenii
se mai inmoaie de rugaciunea noastra pentru ei, de vorba buna
si de ajutorul ce le dam.
·
Avva Zosima a zis ca cel ce
doreste sa umble pe calea cea adevarata si
dreapta, cand se tulbura se loveste pe sine zicand: ''De ce te
manii suflete al meu? De ce te tulburi ca cei ce fac spume? Chiar din aceasta
arati ca esti bolnav caci de n-ai fi bolnav nu ai
suferi. De ce incetand sa te ocarasti pe tine il
invinovatesti pe fratele tau ca ti-a aratat
boala cu fapta si cu adevarul. Ia aminte la porunca lui Dumnezeu:
''Cand era ocarat, nu ocara, cand patimea, nu ameninta'' (I
Petru 2,23) ci suferea totul. Si zicea ca de va trai cineva anii
lui Matusalem si nu va umbla pe calea cea dreapta pe care au umblat
toti sfintii, adica cea a necinstirii lor de catre oameni,
a iubirii si a rabdarii barbatesti, nu va inainta
catusi de putin ci isi va cheltui anii in desert.'' Cel ce
rabda va sta de-a dreapta Celui rastignit si dupa
rastignire, inviat, pentru ca s-a lasat si el
rastignit de ocari si si-a predat grija de sine
dascalului sau, ca Hristos, tatalui. Omorand cu totul voia sa
egoista, a inviat in dragostea lui Hristos.
·
Mustrarea te face atent la tine
insuti, te face sa-ti dai seama ca e ceva rau in tine
sau care face altuia impresia ca nu esti cum trebuie in vreo
privinta oarecare. Drept urmare, te sileste sa te vindeci
si in acea privinta si deci sa-ti castigi
mantuirea. E o cruce care te desavarseste, insasi primirea
mustrarii pricinuindu-i cuiva pocainta de gresale ii aduce
iertarea lor.
·
Precum pe ostasul care a primit
rani grele in vremea razboiului, imparatul nu porunceste
sa-l scoata din oaste, ci mai degrab sa-l inainteze in gard,
asa il incununeaza Imparatul ceresc pe calugarul care
a suportat de la draci primejdii multe.
·
Daca hotarul trandaviei
este a nu avea rabdare in nici o odihna, al rabdarii este a
se socoti cineva in orice necaz ca fiind in odihna. Lenesul
niciodata nu socoteste ca se odihneste cat ii place - este
si aici o sete infinita a lancezelii; dimpotriva, rabdarea
nu se socoteste sleita de nici o greutate.
·
Exista o boala pentru
curatirea de pacate si este o alta pentru smerirea
cugetului. Bunul si Preabunul nostru Domn si Stapan, cand vede
pe unii mai trandavi in nevointa, smereste trupul lor prin
boala ca printr-o nevointa mai nedureroasa. Dar uneori ea
vine si pentru a ne curati sufletul de gandurile rele sau de
patimi. Toate cele ce ni se intampla, vazute sau nevazute se pot
primi si bine si cu patima si cu o simtire de mijloc.
Am vazut trei frati supusi greutatilor: unul se
revolta, altul ramase neintristat iar al treilea a cules din aceasta rod
mult primind totul cu multumire.
·
Pe masura smeritei
cugetari, ti se da tie si rabdarea in
greutatile intampinate si dupa rabdarea ta ti se
usureaza povara necazului tau si agonisesti mangaieri.
Smerenia este ea insasi izvor al rabdarii caci nu
socotesti ca ai dreptul la mangaieri, iar rabdarea stand tare,
intareste firea ta incat nu mai simti greutatea necazului. Din
rabdare curge in tine o forta caci vointa ascunde in
ea rezerve de forta pe care nu obisnuim sa le punem in
lucrare. Mai bine zis aceste rezerve de forta sunt firea noastra
si ea le pune in lucrare prin vointa care e o calitate generala
a ei pe care nu o pune de obicei in mod deplin in lucrare. Rezervele de putere
ale firii noastre sunt de fapt nesfarsite cand ea sta in
legatura cu Dumnezeu. Mai usor biruim greutatile prin
rabdare decat prin lupta de a nu le primi, de a le ocoli cu orice
pret, fapt in care se manifesta o frica, o slabiciune care
ne face de fapt slabi. Cele dinafara ne pot zdrobi mai usor firea
daca nu o intarim din rezervele ei launtrice care stau in
legatura cu rezervele de putere nesfarsita ale lui Dumnezeu
Care a creat si sustine firea noastra ca adevaratul ei
fundament si izvor. Toate primejdiile si necazurile care nu sunt
intampinate cu rabdare aduc un chin indoit caci rabdarea omului
e pe masura primejdiilor ce-i vin. Atat se incordeaza omul cat e de
mare greutatea careia trebuie sa-i faca fata, iar slabirea
curajului este maica chinului, pe cand rabdarea e maica mangaierii si
putere de a se naste din necazurile sale, fara harul dumnezeiesc
care vine prin cautarea cea cu dinadinsul a rugaciunii ei si
varsarea lacrimilor.
·
Barbatul rabdator a
murit inainte de mormant facandu-si mormant chilia sa. Rabdarea
se naste din nadejde si plans, caci cel lipsit de acestea
doua e robul trandaviei.
